Neînțelegerile apar pentru că oamenii sunt bolnavi sufletește, dar refuză să recunoască

 Neînțelegerile apar pentru că oamenii sunt bolnavi sufletește, dar refuză să recunoască Toate nenorocirile care se întâmplă, toate tragediile care se întâmplă, toate greutățile care apar în familiile creștine, în grupurile creștine – între oameni, în general – se întâmplă tocmai pentru că oamenii în profunzime sunt bolnavi, nici nu-și dau seama de aceasta, nu cunosc aceasta, și fiecare vrea și se străduiește să proiecteze starea sa bolnăvicioasă asupra celorlalți, vrea și se străduiește ca ceilalți să aprobe starea lui bolnăvicioasă și părerea lui greșită. Firește, și ceilalți au starea lor mai puțin bună, și astfel se creează conflicte, se creează certuri, războaie, lupte, există neînțelegeri și, în cele din urmă, creștinii nu reușesc să conlucreze, nu reușesc să conviețuiască. Fiecare are „religia” lui, fiecare are „dumnezeul” lui, fiecare Îl „adoră” după cum crede el pe Dumnezeu, dar nu se simt în adânc frați – fiindcă lipsește iubirea despre care am vorbit –, nu sunt cu adevărat frați, nu sunt cu adevărat un singur om. Un om care provine din întâiul Adam și din cel de-al doilea Adam, Iisus Hristos. Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Te cunoști pe tine însuți? 

Viața duhovnicească și problemele psihologice, Editura Bizantină, București, 2008, p. 108

 Dacă nu vom avea întreaga noastră viață în luptă, nu vom scăpa de cursele diavolului Despre faptul că trebuie să ne petrecem întreaga noastră viață în nevoință Frați și părinți, fiindcă am fost învredniciți, cu harul lui Hristos, să săvârșim Sfintele Paști, iarăși ne întoarcem la lucrările noastre, când muncind, când amintindu-ne de Patimile cele de viață făcătoare ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dar că Paștele a trecut nu înseamnă că a trecut de la noi și amintirea lui, ci noi să avem pururea sub priviri mântuitoarele Patimi, răstignirea, îngroparea, învierea, pentru ca, prin ocuparea cu acestea, să nu fim cheltuiți de patimi. Iar dacă vreodată, din nebăgare de seamă, suntem prinși, repede să privim din nou la Răstignitul Iisus, Domnul slavei, și îndată va răsări tămăduire sufletelor noastre. Fiindcă și odinioară Israel, când era mușcat de șerpi, privind la șarpele de aramă, se tămăduia. Căci știți că gândurile rele mușcă precum niște șerpi, vărsând venin în suflet, pe care trebuie să îl scoatem afară cu toată sârguința, atunci când se întâmplă, pentru ca nu cumva amânarea să facă mai cumplită rana. Vedeți că primăvara este producătoare/ ațâțătoare de sânge: Trupul poftește împotriva duhului, și duhul împotriva trupului, și sporirea unuia devine pierzania celuilalt. Să privim cu măsură, așadar, la hrană, la băutură, la somn sau la orice altceva, dar nu ca să asuprim sufletul, ci să purtăm biruința asupra trupului. Căci cel ce aleargă în stadion nu este proclamat biruitor dacă aleargă o cursă sau două, ci dacă săvârșește cele două îndoite curse. Și noi, așadar, să nu ne mulțumim că ne-am nevoit în Postul Mare sau la Cincizecime, ci dacă nu vom avea întreaga noastră viață în luptă, nu vom scăpa de cursele diavolului, nu vom lua cununa biruinței. Prin urmare, o, fraților, să luptăm încă lupta cea bună, să asudăm și mai mult pentru virtute, și mai mult să ne omorâm trupul, și mai mult să ne supunem trupul, încă și mai mult să alungăm patimile, purtând totdeauna în trup omorârea Domnului Iisus (II Corinteni 4, 10), având totdeauna în noi înșine osânda morții. Căci și noi vom muri negreșit, precum și părinții și frații noștri, și ne vom muta de la cele de aici și ne vom duce în locuri străine și vom vedea vederi pe care niciodată nu le-am mai văzut. Și înfricoșător este ceea ce se spune și plin de uimire și de spaimă pentru cel ce are minte. Așadar, să fim pururea cutremurați și înfricoșați, păzindu-ne simțurile noastre, de la auzirea deșartă, de la vederea vătămătoare, de la parfumuri femeiești, de la orice îndeletnicire rea, cu totul să ne aducem prinos lui Dumnezeu, pentru ca, bineplăcându-I Lui, să devenim moștenitori ai bunătăților veșnice, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Sfântul Teodor Studitul, Catehezele mici, Cateheza 1, Editura Doxologia, Iași, 2018, p. 37

Cu cât omul este mai duhovnicesc, cu atât mai puține drepturi are în viața aceasta Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul Pe omul care îți cere iertare sinceră când greșește să-l ierți cu bunătate de fiecare dată și să-l iubești și de aproape. Iar pe cel viclean, care îți cere chipurile iertare, ca să-și facă treaba lui și mereu să te încurce în treburile lui, și care vatămă sufletește și pe alți oameni, iartă-l de șaptezeci de ori câte șapte, și în continuare să-l iubești de departe și să te rogi pentru el. Primește nedreptatea cu bucurie, atunci când nu te vatămă sufletește. Cu cât omul este mai duhovnicesc, cu atât mai puține drepturi are în viața aceasta, deoarece drepturile celui drept le păzește Hristos pentru viața cea veșnică. Cu cât se ostenește trupul pentru Hristos, cu atât mai mult se veselește și sufletul alături de El, iar prinosul omului pentru semenii săi aduce mai multă roadă, deoarece este duhovnicesc. Omul milostiv se pune în locul celui îndurerat, se roagă, mângâie, dar și el este răsplătit de Hristos cu mângâiere dumnezeiască, potrivit cu durerea lui. În timp ce omul nemilostiv, care urmărește locul celuilalt, când îl ia în stăpânire, ia în stăpânire și stresul (neliniștea) și trăiește o parte de iad încă din această viață. Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Părinți aghioriți. Flori din Grădina Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2004, pp. 162-163