Există suflete care umblă singure... Nu pentru că nimeni nu le vrea
ci pentru că nu pot fi nicăieri sau cu nimeni.
Nu se conectează cu conversații goale.
Nu vibrează cu oamenii în costume.
Ele vin dintr-o altă frecvență.
Dintr-o lume în care magia este reală,
unde cristalele nu sunt decor,
Unde lumânările nu doar dau lumină,
dar ghidează procesele interne profunde.
Casa ta este templul tău. Sufletul său, ghidul său.
Și singurătatea lui... cel mai mare profesor al său.
Căci înainte de a se dărui altora,
au învățat să fie completi cu ei înșiși.
Ei vorbesc cu plantele, cu universul, cu sinele lor interior.
Ei nu caută să aparțină... ele caută să rezoneze.
Și chiar dacă uneori poate părea că sunt singuri,
În realitate, ei sunt înconjurați de suflete invizibile care merg cu ei.
La fel se simt și cu cei care vibrează, chiar dacă sunt departe.
Nu sunt neobișnuite.
Ei sunt cei care și-au amintit cine sunt într-o lume care a uitat totul.
Și când în sfârșit întâlnesc pe altul ca ei...
Se recunosc unul pe celălalt.
Se îmbrățișează unul pe celălalt din suflet.
Și sărbătoresc asta, deși drumul a fost lung...
A meritat.
Pentru că nu suntem singuri.
Așteptam doar să ne găsim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.