În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea aducerii moastelor Sfântului întâiului Mucenic si Arhidiacon Stefan.
Istorisirea acestei aduceri a moastelor Sfântului Arhidiacon Stefan este aceasta:
Trecând multa vreme dupa mucenicia ce a luat sfântul pentru Hristos, si fiind împarat întâiul între împaratii crestinesti, Sfântul Constantin, daca s-a umplut toata lumea de liniste si de pace, s-a aratat comoara cea scumpa a moastelor întâiului mucenic. Caci un om oarecare din satul unde erau ascunse în pamânt moastele întâiului mucenic, batrân la vârsta si cu vrednicia preot, si cucernic cu viata, anume Luchian, a vazut vedenie, în care i se arata de trei ori întâiul mucenic. Deci preotul a descoperit vedenia episcopului Ioan, care, umplându-se de bucurie si mergând la locul acela cu clerul cetatii, si sapând, au aflat racla în care erau sfintele moaste. Si îndata s-a facut cutremur si a iesit buna mireasma, care a umplut pe cei ce erau acolo; iar glasuri de îngeri ziceau: "Slava întru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamânt pace întru oameni bunavoire".
Îndata patriarhul Ierusalimului cu alti doi episcopi si cu clerul si cu tot poporul, închinându-se sfintelor moaste, le-au asezat în sfântul Sion, cu lumini si cu cântari si tamâieri, si cu cinstea ce se cadea. Dupa aceea s-a zidit sfântului o biserica în aceeasi cetate de un oarecare Alexandru, boier de sfat, care rugând foarte mult pe arhiereu a luat moastele sfântului si le-a pus acolo cu toata cinstea. Dar înca nu trecusera cinci ani dupa mutarea aceea, si îmbolnavindu-se boierul acela spre moarte, si-a facut un sicriu de chiparos asemenea cu al sfântului, si punându-l lânga acela, când a raposat a fost pus în el.
Dupa aceea, peste opt ani dupa moartea lui Alexandru, fiind împarat crestinilor sfântul si marele Constantin, si patriarh Constantinopolei Mitrofan, femeia lui Alexandru, cu numele Iuliana, fiind îndemnata de multi ca sa se marite iarasi, din pricina averii si frumusetii ei, ca sa nu ajunga sa faca una ca aceasta, s-a gândit sa ia trupul barbatului ei si sa se duca în patria ei si la tatal sau la Constantinopol. Dar, fiind cuprinsa de oarecare pronie dumnezeiasca a lasat sicriul barbatului ei si, varsând multe lacrimi, a luat racla sfântului. Si punând racla cu sfintele moaste pe un pat si încarcându-l pe un asin, si-a facut calea ei. Si toata noaptea se auzeau cântari dumnezeiesti de îngeri si locul acela se umplea de bun miros, ca si cum s-ar fi fost varsat mult mir, iar duhurile cele viclene plângând, strigau: "Vai noua, ca Stefan trece prin mijlocul nostru, chinuindu-ne".
De aceea, sosind la Ascalona, cetatea de lânga mare, si aflând corabie si tocmind-o cu 50 de galbeni de aur, au pornit la drum. Însa este cu neputinta a scrie si a povesti pe scurt câte minuni si semne s-au facut în acea calatorie.
Iar daca au sosit la cetatea împarateasca, si a auzit împaratul aceasta, si cele despre femeia lui Alexandru, au adus-o înaintea împaratului si a spus cu amanuntul toate. Atunci si iubitorul de Ortodoxie împarat, auzind acestea si umplându-se de bucurie si de veselie, a poruncit arhiereului sa iasa înainte cu tot clerul si cu poporul si sa aduca cu toata cinstea si evlavia pe sfântul la palatul împaratesc.
Din minunile ce s-au facut atunci vom spune una: Au tras catârii carul în care era racla cu sfintele moaste, pâna ce au sosit la locul ce se cheama Constandiane, unde s-au oprit. Iar unul dintre catâri grai cu glas omenesc: "Pentru ce ne bateti? Ca aici trebuie sa fie asezat sfântul". Aceste graiuri daca le-au auzit arhiereul, si toata adunarea poporului, au dat lauda lui Dumnezeu cu mare glas. Înca si binecredinciosul împarat auzind acestea, s-a minunat si îndata a zidit o sfânta biserica întâiului mucenic în locul acela, întru slava si lauda Domnului nostru Iisus Hristos si a Sfântului Sau Arhidiacon Stefan.
Alte icoane de-ale sfântului întâi-mucenic si arhidiacon Stefan.
Tot în aceasta zi, pomenirea aflarii moastelor Sfintilor Mucenici Maxim, Dada si Chindilian de la Durostorul.
Acesti sfinti au trait pe vremea împaratului Maximian, în orasul Rodostol în latura a doua a Misiei. Deci stând ei înaintea ipatului Tarchinie, si nevrând sa jertfeasca idolilor, au fost batuti; si fiind adusi la locul ce se numeste Ozovia, li s-au taiat capetele, în ziua de 13 aprilie. Si multi ani fiind nestiuti, s-au descoperit prin înger cinstitele lor moaste, în ziua de 2 august. Iar acum moastele se afla în locasul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la locul ce se zice al lui Viglentie.
Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii dumnezeiestii biserici a Sfântului Maritului Apostol si Evanghelist Ioan, cuvântatorul de Dumnezeu, aproape de sfânta biserica cea mare, la Constantinopol.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Foca.
Tot în aceasta zi, pomenirea binecredinciosului împarat Iustinian, în biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Luna august in 2 zile: aducerea moastelor Sfantului, intaiul Mucenic si Arhidiacon Stefan.
Aceasta
mutare, dupa traditia Bisericii, pe scurt, s-a petrecut asa: Fiind ucis
cu pietre de necredinciosi, cinstitul trup al Mucenicului Stefan a fost
aruncat, spre hrana cainilor si fiarelor salbatice, stand neingropat
doua zile si o noapte. In a doua noapte, Gamaliil, un mare invatator de
lege, din Ierusalim, care pretuia invatatura lui Hristos a trimis
slujitori sa ridice trupul Mucenicului, si l-a ingropat in satul sau
Gafargamala, care se talcuieste satul lui Gamaliil. Multa vreme a
tracut, multime nenumarata de alti Mucenici ai credintei crestine au
udat cu sangele lor pamantul, pana in zilele marelui Constantin
imparatul, cand, Biserica lui Hristos a scapat de cumplitele prigoniri.
Intr-acele zile, s-au aflat, printr-o minune, si cinstitele moaste ale
Sfantului Stefan, despre care nimeni nu mai stia unde se afla. Si cu
multa cinste au fost aduse si asezate in Biserica Sfantului Sion, din
Ierusalim. Peste catava vreme, un mare dregator din Constantinopol,
numit Alexandru, si femeia sa Iuliana, au plecat la Ierusalim, spre
inchinare la Sfintele Locuri, unde, vazand ei minunile Sfantului Stefan,
au zidit in Sfanta cetate o biserica noua si frumoasa, pe care au
inchinat-o Sfantului, intaiului Mucenic Stefan, apoi, mergand la
patriarh, au dobandit invoire, sa se mute Sfintele moaste in biserica
cea zidita de dansii. Deci, cand a simtit dregatorul imparatesc
Alexandru, ca i se apropie sfarsitul, a rugat, cu limba de moarte, sa i
se faca si lui loc, sa-si doarma somnul de veci, langa Sfintele moaste
ale Mucenicului.
Deci, voind femeia lui sa se intoarca acasa, in cetatea imparateasca, a
tinut sa ia cu dansa si ramasitele pamantesti ale sotului ei. Si,
capatand invoire, a desfacut mormintele, dar a luat, din greseala racla
cu moastele Sfantului Stefan. Cand a ajuns la Constantinopol, si-a dat
seama de greseala savarsita si a vestit pe imparat si pe patriarhul
bisericii celei mari. Iar acestia, cu toti preotii din cetate si cu
multime de credinciosi, au mers sa ia cu cinste, Sfintele moaste si
le-au dus in palatul imparatesc; apoi, zidind imparatul o biserica cu
hramul Intaiului Mucenic, a pus acolo moastele Sfantului, intru slava si
lauda Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeului nostru, slava!
Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare
Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare (527-565) s-a născut în anul 483 din părinţi binecredincioşi, în Tauresium, un sat la miazăzi de Uskub, lângă Scopje, capitala Macedoniei de astăzi. Savatie şi Biglenisa, părinţii săi, creştinii fiind, i-au acordat o educaţie aleasă. În anul 518, unchiul său, Justin a ajuns împărat, apoi, cu patru luni înainte să moară, în luna aprilie a anului 527, se pare că l-a înfiat pe Justinian ungându-l cesar în locul său. Se pare că a stat în preajma unchiului său încă din tinereţe, şi a avut astfel posibilitatea să primească o educaţie deosebită, devenind un excepţional cunoscător al dreptului şi istoriei Imperiului Roman dar şi un foarte bun teolog. Împăratul Justinian a fost un sprijinitor ferm al Bisericii, astfel după ce împăratul Teodosie I proclamase creştinismul ca singura religie acceptată în stat, legislaţia justiniană vine cu noi întăriri, suprimând dreptul necreştinilor de a accede la funcţii publice. De asemenea, în timpul domniei sale au fost ridicate numeroase biserici – cea mai impresionantă fiind Catedrala Sfânta Sofia-, iar în anul 553 a fost convocat al V-lea sinod ecumenic la Constantinopol, fiind condamnată erezia monofizită. Opera sa legislativă (Codul justinian) şi cea religioasă, reprezintă totodată o moştenire valoroasă pe care a lăsat-o posteriorităţii. A trecut la cele veşnice în noiembrie 565.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Milostivul, despre dragostea si indelunga-rabdarea lui Dumnezeu
Graia Sfantul Ioan Milostivul: „De am fi
cugetat cu intelegere la indelunga-rabdare a lui Dumnezeu, cea spre noi,
apoi, nici la cer nu ne-am fi ridicat ochii nostri, ci, de-apururea cu
chip smerit am umbla. Dar vreau sa va spun voua cum, dintru nefiinta,
intru fiinta, ne-a facut pe noi Ziditorul, si cum ne-a aflat pe noi,
rataciti fiind, prin greseala neascultarii, si, cu Sangele Sau, ne-a
rascumparat din moarte. Si tot pamantul, si chiar cerul, spre slujirea
noastra le-a randuit. Si iarasi, gresind noi, nu ne pierde, ci indelunga
rabdarea Lui este neclintita, iar milostivirea Lui fara de rautate.
Trece cu vederea si pe cei ce Il hulesc, de multe ori, pe El si ii
mangaie, prin iubirea Sa de oameni, si slobozeste de sus ploaie, pentru
viata noastra.
De cate ori, pe talharii, ce merg sa ucida si sa fure, ii acopera si ii
apara si nu ii da sa fie prinsi si sa fie osanditi. Si pe cati oameni
care merg cu corabiile sa fure, nu ii ineaca in adancul marii, ci ii
porunceste sa nu-i opreasca pe ei de la rautati. Cati se jura mincinos,
pe Sfantul Lui Trup si Sange, iar El rabda indelung, nerasplatindu-le
lor, aici, cu nici un rau. Cati ucid, la drumul mare si nu-i da pe ei
fiarelor, ca sa-i rupa. Cati se duc sa sape, pe dedesupt, casele altora
si nu-i lasa sa fie prinsi de caini sau de oameni. Iar altii, spurcati
la cuvinte, dormind cu defranatele si inca petrecand in viata aceasta,
cu inselaciune, pe toate le rabda indelung, asteptand intoarcerea lor
spre El. Cu adevarat, nu voieste moartea pacatosului, ci la porunca Lui,
le daruieste toata desfatarea si dulceata. Albinele, zburand prin vai
si pe campii, cauta sa adune roadele, ca se ne indulceasca. Se
sarguieste, prin caldura, sa coaca tot felul de poame, ca sa ne sature
gura noastra si sa ne veseleasca inima. Drept aceea, fratilor, sa ne
rusinam de Bunul Stapan Dumnezeu, Care atatea bunatati ne daruieste
noua, si sa ne para rau de pacatele noastre si sa ne intoarcem la
Hristos, Dumnezeul nostru, prin fapte bune.” A Caruia este slava, acum
si pururea si in vecii vecilor!
Tot în aceasta zi, pomenirea aflarii moastelor Sfintilor Mucenici Maxim, Dada si Chindilian de la Durostorul.
Acesti sfinti au trait pe vremea împaratului Maximian, în orasul Rodostol în latura a doua a Misiei. Deci stând ei înaintea ipatului Tarchinie, si nevrând sa jertfeasca idolilor, au fost batuti; si fiind adusi la locul ce se numeste Ozovia, li s-au taiat capetele, în ziua de 13 aprilie. Si multi ani fiind nestiuti, s-au descoperit prin înger cinstitele lor moaste, în ziua de 2 august. Iar acum moastele se afla în locasul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la locul ce se zice al lui Viglentie.
Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii dumnezeiestii biserici a Sfântului Maritului Apostol si Evanghelist Ioan, cuvântatorul de Dumnezeu, aproape de sfânta biserica cea mare, la Constantinopol.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Foca.
Tot în aceasta zi, pomenirea binecredinciosului împarat Iustinian, în biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
***
Evanghelia zilei
Ev. Matei 21, 43-46
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat vă spun vouă că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va zdrobi. Iar arhiereii şi fariseii, ascultând pildele Lui, au înţeles că despre ei vorbeşte. Și căutând să-L prindă, s-au temut de popor, pentru că Îl socotea proroc.
*
Apostolul zilei
Ap. II Corinteni 1, 1-7
Pavel, Apostol al lui Hristos Iisus, prin voinţa lui Dumnezeu, şi Timotei, fratele: Bisericii lui Dumnezeu celei din Corint, împreună cu toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia: har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos! Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem şi noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu. Că, precum prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte prin Hristos şi mângâierea noastră. Deci, ori, de suntem strâmtoraţi, este pentru a voastră mângâiere şi mântuire, ori, de suntem mângâiaţi, este pentru a voastră mângâiere care vă dă putere să înduraţi cu răbdare aceleaşi suferinţe pe care le suferim şi noi. Şi nădejdea noastră este tare pentru voi, ştiind că precum sunteţi părtaşi suferinţelor aşa şi mângâierii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.