15 august, Adormirea Maicii Domnului sau Paștele Verii

---

În ce an și în ce loc s-a petrecut, de fapt, Adormirea Maicii Domnului?

Adormirea Maicii Domnului, prăznuită pe 15 august, este una dintre cele mai cinstite sărbători ale Bisericii noastre Ortodoxe, fiind considerată „Paștile de vară” al credincioșilor. Ea nu este doar un soi de comemorare a sfârșitului pământesc al Celei care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, ci mai ales prăznuirea mutării sale cu trupul la cer, în slava cea de-a dreapta Tatălui. Cu o evlavie neîntreruptă de atâtea veacuri, creștinii ortodocși o cinstesc pe Maica Domnului ca pe cea care, fiind aproape de scaunul Dumnezeirii, are putere să ne ajute în necazuri, boli și încercări, așa cum se cântă în slujbele acestei zile: „Bucură-te, că pe măsura credinţei împarţi tămăduiri!”. Dar când și unde s-a petrecut acest moment tainic din viața Maicii Domnului? Aflați în rândurile de mai jos!

Când și cum a apărut Postul Adormirii Maicii Domnului?

Întâi de toate, se cuvine să cunoaștem câteva detalii istorice legate de locul și timpul în care a apărut Postul Sfintei Marii. Așadar, trebuie să știm că în primele secole creștine, acest post nu se ținea peste tot în același timp și în același mod. Creștinii din Antiohia posteau doar o zi, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, cei din zona Constantinopolului posteau numai patru zile, iar creștinii din Ierusalim posteau cel mai mult: opt zile. Ba chiar mai mult, creștinii din alte zone nu posteau deloc, spunând că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la zbuciumul și durerea pământească la bucuria cerească, unde stă pururea alături de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

De aceea, a fost nevoie ca Biserica să ia atitudine. Cum a făcut asta? În anul 1166 a fost convocat la Constantinopol un sinod prezidat de Patriarhul locului respectiv, Luca Crysoverghi, unde s-a hotărât ca „postul să înceapă în ziua de 1 august și să se termine în dimineața zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”. În acest fel, data de începere a postului precum și durata lui, au fost uniformizate pentru toată lumea creștină.

Adormirea, într-o zi de vineri

În tradiția creștină, precum și în multe dintre operele Sfinților Părinți există mărturii care fac referire la momentul Adormirii Maicii Domnului și subliniază pregătirea ei prin post și rugăciune înainte de a fi ridicată la Ceruri. Tradiția spune că, într-o zi de vineri, Mântuitorul i-a transmis că viața ei pământească este aproape de final, prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil care, oferindu-i o ramură de finic, i-a spus: „Fiul și Domnul tău te cheamă: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! Astăzi, așa cum ai umplut de bucurie pe locuitorii pământului, așa vei bucura de oștirile cerești prin urcarea ta, cea binecuvântată care ai făcut să strălucească încă și mai mult sufletele sfinților”.

Ierusalimul – locul adormirii Maicii Domnului

După Înălțarea la cer a Mântuitorului, Maica Domnului a rămas în grija Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul, căruia Iisus i-o încredințase de pe cruce: „Iată mama ta” (Ioan 19, 27). A trăit în casa acestuia din Ierusalim, pe Muntele Sionului, loc considerat de Tradiție drept casa unde a avut loc și Cina cea de Taină. Acolo, în mijlocul apostolilor, a fost de față la Pogorârea Duhului Sfânt, întărind Biserica primară prin prezența și rugăciunea ei.

Tradiția ne spune că, după o vreme, pe fondul persecuțiilor din Ierusalim, Maica Domnului l-ar fi însoțit pe Sfântul Ioan într-o călătorie misionară la Efes, în Asia Mică, unde acesta propovăduia Evanghelia. Acolo ar fi stat câțiva ani, dar, simțind apropierea sfârșitului, a cerut să se întoarcă în Ierusalim. Voia să adoarmă în locul unde văzuse Patimile și Învierea Fiului ei. Astfel, potrivit Tradiției Bisericii, Adormirea Maicii Domnului a avut loc în Ierusalim, în casa Sfântului Ioan. Așa cum am notat mai sus, la trei zile după ce fusese vestită de Arhanghelul Gavriil că avea să treacă din această viață, într-o lumină cerească și înconjurată de apostoli aduși în chip minunat de la marginile lumii, Maica Domnului și-a dat sufletul în mâinile Fiului ei. Domnul Însuși, cu îngerii Săi, a venit să o primească.

Trupul ei a fost așezat cu cinste într-un mormânt aflat în Grădina Ghetsimani, la poalele Muntelui Măslinilor, aproape de locul în care Domnul Se rugase înaintea pătimirii. Acolo se afla mormântul familiei ei, unde se odihneau Sfinții Ioachim și Ana și Dreptul Iosif. Acest loc este cinstit și astăzi de Biserica Ortodoxă și de credincioșii care merg în pelerinaj în Țara Sfântă.

Când a adormit Maica Domnului?

Sfânta Scriptură nu oferă informații precise despre anul adormirii Maicii Domnului, însă Tradiția Bisericii, completată de scrierile patristice și de izvoarele istorice, plasează acest eveniment în jurul anului 48 după Hristos. Unele surse indică o dată mai devreme, în jurul anului 45 d.Hr., însă consensul general al tradiției fixează Adormirea între anii 45–50 d.Hr.

În ceea ce privește vârsta Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în momentul adormirii, majoritatea surselor vorbesc despre 60–63 de ani. Această estimare este bazată pe cronologia vieții sale: nașterea în jurul anului 15 î.Hr., logodirea cu Dreptul Iosif în jurul vârstei de 15 ani, nașterea Domnului în jurul anului 1, urmată de aproximativ 15 ani de viață după Înălțarea Domnului. Această cronologie nu este un document istoric în sensul modern, ci face parte din memoria vie a Bisericii, transmisă prin Sfânta Tradiție, predania apostolică și cultul liturgic al Bisericii.

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit în Sfântul Munte Athos, spunea că „Maica Domnului nu ne lasă, ci ne poartă în spate, numai noi să vrem aceasta şi să nu dăm din picioare, ca şi copiii neastâmpăraţi”. Așadar, să ne străduim să ținem acest post al Adormirii Maicii Domnului! Această perioadă aparte, așezată de Biserica noastră la început de august, devine o experiență duhovnicească valoroasă, care aduce binecuvântări și împlinire în viețile tuturor celor care se străduiesc să își „taie voia” și să pășească pe calea postului. Nu va fi ușor, cu siguranță, dar bucuria va fi pe măsură! Să avem curaj și nădejde!

Pe 15 august creștinii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Maria fiind considerată, deopotrivă, și ocrotitoare a marinarilor.

Aceeaşi denumire o poartă ziua şi în calendarul greco-catolic şi romano-catolic, semnificând ridicarea la cer a Sfintei Fecioare Maria.

În afara surselor istorice scrise, pe alocuri foarte sărace, marile confesiuni creștine - catolică, ortodoxă, greco-catolică, anglicană - își bazează învățăturile pe ceea ce în limbajul ortodox se numește Sfânta Tradiție.

În tradiţia românească, ziua mai este numită Sfânta Marie Mare, Sântămăria sau Uspenia.

Înainte de 15 august se fac pelerinaje la mănăstirile care poartă hramul Sfintei Mării, unde credincioşii fac danii pentru călugări şi pentru ocrotirea familiei. Un pelerinaj special are loc la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, unde se află o icoană pictată în anul 1681 de preotul şi iconarul Luca din Iclod, considerată de credincioși făcătoare de minuni. Potrivit unui proces verbal, scris de militarii austrieci, icoana Maicii Domnului cu Pruncul, aflată la Nicula, a lăcrimat continuu între 15 februarie şi 12 martie 1699.

În Moldova, Sfânta Maria Mare este considerată „a morţilor” fiind pomeniţi toţi cei ce care au plecat dintre vii și i-au purtat numele, numai la Sfânta Maria Mică, pe 8 septembrie, când este celebrată nașterea sa, sunt sărbătoriți viii ale căror prenume sunt derivate de la Maria.

Pe de altă parte, ziua de 15 august marchează momentul în care se adună ultimele plante de leac sau flori care se pun la icoană.

Tot tradiţia spune că între cele două Mării, în perioada 15 august – 8 septembrie, este momentul prielnic al semănării grâului, care arată cum dintr-o sămânţă, aparent moartă, se va naşte un nou spic de grâu plin cu boabe, pentru a adeveri că din moarte va fi înviere.

„Spre deosebire de catolici a căror conducere centralizată atrage unitatea, ortodocșii sunt sensibil atomizați și procesul continuă, vezi avatarurile Bisericilor Ortodoxe din Ucraina, astăzi, iar influența politică este covârșitoare la nivelul unei țări, astfel încât unitatea de viziune ortodoxă asupra unor anume probleme, chiar stringente, rămâne un orizont nedeslușit”, spune profesorul de istorie a religiilor Marius Vasileanu într-un interviu acordat pentru Europa Liberă.

Cu toate nuanțele necesare, ortodoxia are totuși aceleași mari sărbători, inclusiv cea de pe 15 august, Sfânta Maria Mare. În ceea ce privește celelalte confesiuni și culte, pe măsură ce actul lor de naștere este mai aproape de noi, îndepărtarea de tradiție este mai fermă, spune profesorul.

„Așadar, vom găsi un respect, nu neapărat evlavie în sens ortodox sau catolic, la protestanți (luterani, reformați) și o fermă debarasare de cultul Maicii Domnului la neoprotestanți – prezenți și aceștia în România, precum în întreaga lume: baptiși, adventiști, penticonstali”, arată sursa citată.

Cu toate acestea, ceea ce ne unește este sensibil mai important și mai mult decât ceea ce ne diferențiază, spune profesorul, „nu există decât nuanțe care îmbogățesc. Și unii și ceilalți acceptă fecioria Mariei la Bunavestire. Catolicii au simțit însă nevoia și au reușit să promoveze oficial, de pildă, teza Imaculatei Concepții și anume că Maica Domnului ar fi fost „ferită” de păcatul primordial. Ortodocșii resping această teză, dar în fapt vorbesc despre același lucru: curățenia desăvărșită a Fecioarei Maria – condiție sine qua non a Întrupării Domnului.”

Aceste diferențe de viziune se completează adesea, dar uneori există nuanțe din motive subiective, istorice, spune profesorul.

Marile praznice mariologice (mariologia se ocupă cu studiul Născătoarei de Dumnezeu) au, însă, o importanță deosebită în manifestarea cultului și a curgerii anului liturgic.

„Faptul că ea este Maica lui Dumnezeu Mântuitorul este şi motivul pentru care ei îi acordăm nu numai venerare ca sfinţilor, ci supravenerare (hyperdulia). Această supravenerare se arată în mulţimea incomparabil mai mare de rugăciuni adresate ei. În cererea unor ajutoare direct de la ea, în motivarea celor adresate Mântuitorului, prin faptul că S-a născut din ea. Ea are o poziţie unică în cultul Bisericii. Ea e deasupra tuturor creaturilor omeneşti îndumnezeite şi a îngerilor, unite în Hristos. Dar nu e identică cu Dumnezeu şi cu Hristos Dumnezeu-Omul. Ea e numai om. Dar este omul ridicat prin harul lui Hristos deasupra tuturor sfinţilor şi mai venerată decât toţi. Fără să i se aducă închinare ca lui Dumnezeu sau ca lui Hristos, Dumnezeu cel întrupat. Închinare ca Celui de care depindem în mod total şi absolut în existenţa şi fericirea noastră veşnică”, spunea părintele Dumitru Stăniloae.

Când a apărut sărbătoarea

În secolul al V-lea, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului exista în Siria, fiind menţionată în documentele vremii. Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalimul, oraşul sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi biserica zidită pe acest mormânt.

În spatele mormântului Maicii Domnului din această biserică, este pusă la închinare pentru pelerini icoana sa, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.

Generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528 - 603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv şi data sărbătoririi ei la 15 august.

Ce anume celebrează creștinii pe 15 august

Astfel, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din 15 august, punctează sfârșitul anului liturgic, sau bisericesc, iar sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, din 8 septembrie ( Sfânta Maria Mică) marchează deschiderea acestuia.

Părintele diacon Florin Ciprian Petre, secretar patriarhal la Biroul de Presă al Patriarhiei Române

„Adormirea Maicii Domnului este cea mai însemnată sărbătoare închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, fiind direct legată de unicitatea persoanei acesteia în planul pedagogic de mântuire a lumii prin și în Hristos Domnul. Această mare sărbătoare comemorează adormirea și preaslăvirea prin ridicarea cu trupul la cer a Maicii Domnului Hristos”, a explicat pentru Europa Liberă părintele diacon Florin Ciprian Petre, secretar patriarhal la Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Încă din perioada creștinismului primar, Fecioara Maria a fost recunoscută ca Maică a lui Dumnezeu sau Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). Primele mărturii ale unei sărbători închinate Adormirii Maicii Domnului le întâlnim în secolul al-V-lea, cu prilejul dezbaterilor teologice ce au avut loc la Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes (431), când a fost definită și învățătura dogmatică despre cinstirea Fecioarei Maria, omul prin care Dumnezeu s-a făcut om, a relatat sursa citată.

Acesta este momentul istoric care stă la baza dezvoltării și generalizării în biserica creștină a cultului Născătoarei de Dumnezeu.

Preotul romano-catolic Tarciziu-Hristofor Șerban, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, profesor de științe biblice la Facultatea de Teologie Catolică a Universității din București.

„Sărbătoarea celebrată în ziua de 15 august este una din cele mai vechi celebrări mariane ale creștinătății. Ea este menționată deopotrivă în Răsărit și în Apus încă din secolele VI-VIII cu nume oarecum diferite și totuși complementare: „Adormirea Maicii Domnului”, în Răsărit, și „Ridicarea la cer a Maicii Domnului” („La Fête de l’Assomption de la Vierge Marie”, în țările de limbă franceză, sau „Solemnity of the Assuption of the Blessed Virgin Mary” în țările de limbă engleză) și se referă la evenimentul „ieșirii din această lume” a Mariei, mama lui Isus Cristos, adică al trecerii Ei de la viață pământească la viața cerească”, a explicat pentru Europa Liberă preotul Tarciziu-Hristofor Șerban, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, profesor de științe biblice la Facultatea de Teologie Catolică a Universității din București.

Adormirea Maicii Domnului este un tablou de altar pictat în ulei de Tițian (Tiziano Vecellio) între 1515–1518, aflat la Bazilica Santa Maria Gloriosa dei Frari, din Veneția.

Paștele verii

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, numită în tradiția ortodoxă și Paștele verii, este precedată de o perioadă de 14 zile de post aspru și asceză prin care creștinul se pregătește pentru praznic.

În perioada timpurie a creştinismului perioada de post era mai îndelungată iar creștinii din împrejurimile Ierusalimului se retrăgeau 40 de zile în corturi amenajate pe valea Cedronului pentru post și rugăciune.

Icoana și scrierile despre Adormire

Potrivit unor Sfinți Părinți și Scriitori ai Bisericii, evenimentul adormirii s-a petrecut astfel: Dumnezeu a înștiințat-o pe Maica Domnului despre mutarea sa la cer prin Arhanghelul Gavriil cu trei zile înainte, pe care Maica Domnului le-a petrecut în priveghere, meditaţie şi rugăciune, explică părintele diacon Florin Ciprian Petre.

Tradiţia spune că Sfinţii Apostoli au fost aduși pe nori la Betleem în jurul patului unde era așezată Născătoarea de Dumnezeu. De aici toți ajung, printr-o minune în cetatea sfântă, la Ierusalim.

Momentul adormirii coincide cu venirea lui Iisus, care ia în mâini sufletul Maicii Sale pentru a-l urca la cer, însă nici trupul nu va rămâne pe pământ, ci va merge direct în împărăția cea cerească, explică sursa citată.

Adormirea Maicii Domnului. Isus îi ia sufletul în mâini pentru a i-l ridica la cer

La un moment dat, un evreu pe nume Iephonas vrea să răstoarne patul cu trupul binecuvântat al Fecioarei. Atunci, un înger coboară și-i retează brațele. Acestea rămân atârnate de marginile sicriului. Petru intervine și, în urma pocăinței și a convertirii lui Iephonas, îl vindecă punându-i brațele la loc.

Momentul este relatat și în Viețile Sfinților, arată sursa citată.

„După săvârşirea tuturor tainelor mântuirii noastre şi după Înălţarea Domnului Iisus la ceruri, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maria, Maica Lui şi Mijlocitoarea mântuirii noastre, s-a apropiat de preacinstita şi preaslăvita ei Adormire, fiind plină de zile. Deci dorind ea ca să iasă din trup şi să se ducă la Dumnezeu, pentru că era cuprinsă de necurmată şi necontenită dumnezeiască dorinţă ca să vadă prea dulcea şi prea dorita faţă a Fiului său, ea se ruga Domnului cu căldură ca să o ia pre ea la Dânsul din valea aceasta a plângerii şi să o ducă în bucuriile cele de sus şi nesfârşite. Fecioara zăcea cu cinste pre patul cel împodobit, se pregătise către fericita plecare, aşteptând venirea la dânsa a Fiului şi Domnului ei cel prea dorit. Deodată a strălucit în casă o lumină a dumnezeieştii slave. De acea strălucire lumânările s-au întunecat, iar acoperământul casei se vedea deschis, şi slava Domnului venea din cer. Atunci iată Hristosul, Împăratul slavei, cu arhangheli şi cu îngeri au vestit Prea Sfintei Fecioare Maria mai nainte că el se apropia către Prea Curata lui Maică. Ea s-a ridicat de pre pat, sârguindu-se întru întâmpinarea lui, şi s-a închinat Domnului său” (Vieţile sfinţilor, XII, pp. 485, 486, 498-499).

Reprezentarea vizuală

Reprezentarea iconografică tradițională a Adormirii Maicii Domnului concentrază în imagine tot acest eveniment și se fundamentează tocmai pe aceste scrieri ale Părinților Bisericii și consemnări apocrife: Maica Domnului este aşezată pe un pat, îmbrăcată într-un maforion (mantie), arată părintele diacon.

Sfinții Apostoli stau în jurul sicriului. Între ei îi putem observa pe Petru, Pavel şi Ioan, Iacov, ruda Domnului, Timotei, precum și Ierotei, Dionisie Areopagitul, Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, Salomeea şi, împreună cu ei, toţi locuitorii Ierusalimului. Lângă pat apare şi profanatorul Iephonas, surprins într-un gest de pocăinţă.

Deasupra patului, Hristos, în slavă, înveşmântat în lumină, stă privind către trupul Maicii Sale, iar în mâna stângă ţine sufletul acesteia reprezentat ca un prunc îmbrăcat în alb şi cu aureolă.

Mulţimea de îngeri ce formează marginea exterioară a nimbului lui Hristos reprezintă cinstea de care se bucură ceea ce este mai presus decât toate puterile cerești.

Prin adormirea și mutarea sa cu trupul la cer, „Maica Domnului premerge umanității și toți îi urmează, ea trece cea dintâi prin moartea pe care Fiul ei a făcut-o neputincioasă şi de aceea, în rugăciunea ce i se adresează la Adormire toti îi cer ocrotire. „Întru adormire, Născătoare de Dumnezeu, lumea nu o ai părăsit”, afirma părintele Dumitru Stăniloae.

„Ridicarea ei cu trupul închide porţile morţii, pecetea ei e pusă pe neant. E pusă de sus de Dumnezeu-Omul şi de jos, de prima „făptură nouă”, înviată şi îndumnezeită”, explica acesta.

În mod natural, și la nivelul reprezentărilor Maicii Domnului există diferențe. Atâta vreme cât vorbim despre Biserica primară nedespărțită (până la schisma din 1054), dar și câteva secole după aceasta, iconografia este prezentă abudent în Occident.

Epitaful Adormirii Maicii Domnului, pictat de preotul Arsenie Boca - Muzeul de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus

Ulterior, icoanele s-au diminuat semnificativ în Biserica Catolică, locul acestora fiind luat de statuete, de basorelief.

Prezența continuă a icoanei în spațiul răsăritean, statueta fiind accidentală, nu face decât să aducă un plus de frumusețe; cele două mari confesiuni completându-se și aici, spune profesorul de istorie a religiilor Marius Vasileanu.

De altfel, astăzi icoana a revenit în Biserica Catolică, chiar dacă nu are amploarea din Bisericile Ortodoxe.

Pictura modernă s-a îndepărtat de icoana tradițională, numită impropriu bizantină. Astfel încât „reprezentările Maicii Domnului sunt splendide mesaje aruncate în oceanele credinței, indiferent dacă vobim despre icoane, în sensul lor tradițional, ori despre tabloul cult și despre statuete. Unui ortodox care respinge pictura ori statuetele catolice i-aș spune: vedi Pietà lui Michelangelo, e poi muori”, spune profesorul.

Tradițiile care însoțesc aceste mari sărbători aparțin de religia populară – domeniu distinct al antropologiei religiilor, pe cât de ofertant, tot pe atât de fluctuant.

„Pentru cine știe să privească, suntem într-o continuă paradă a pseudo-tradițiilor, și totodată într-o formă îngrijorătoare de exprimare degenerată a religiosului. Între alte cauze, din motive cât se poate de lumești, Bisericile își joacă adevărata tradiție de ordin spiritual la ruleta rusească a (post)modernității”, conchide istoricul.

Adormire și nu moarte, trezire prin înviere

De remarcat e faptul că tradiția timpurie a Bisericii - în epoca în care nu era încă despărțită într-o „Biserică Catolică” și una „Biserică Ortodoxă” - a evitat să numească cu termenul de „moarte” ceea ce a trăit Sfânta Fecioară Maria la sfârșitul vieții ei pământești. Comunitatea creștină a înțeles și a definit evenimentul ca pe o „adormire” pentru lumea aceasta și o „trezire” prin înviere la viața veșnică, dat fiind că Maria a fost umplută de harul înnoitor al învierii chiar înainte să-l fi zămislit și născut în lume pe Fiul lui Dumnezeu, a explicat pentru Europa Liberă preotul profesor Tarciziu-Hristofor Șerban.

„Așadar Sfânta Fecioară Maria, Mama Domnului nostru Isus Cristos, imediat după „adormirea” Ei pentru această lume „s-a trezit” prin înviere la viața veșnică și „a fost înălțată la cer”, asemenea Fiului Ei care, la trei zile după moartea pe cruce, a înviat și s-a înălțat la cer fără ca trupul Lui să fi cunoscut putrezirea”, arată sursa citată.

În Biserica Catolică, această sărbătoare a „Adormirii Maicii Domnului” este celebrată cu toată solemnitatea, celebrare care include în mod obișnuit și o procesiune religioasă cu statuia Sfintei Fecioare Maria. În plus, ea se prelungește cu o altă sărbătoare celebrată în ziua de 22 august, intitulată „Încoronarea Sfintei Fecioare Maria ca regină”.

Data de 15 august a fost aleasă pentru această sărbătoare întrucât ea coincide cu consacrarea la Ierusalim a primei biserici - a „Mormântului Sfintei Fecioare” - dedicate Mariei, „mama lui Isus, fiul lui Dumnezeu”, în secolul al V-lea, la puțin timp după Conciliul din Efes (431), arată profesorul Tarciziu-Hristofor Șerban.

Interesul sărbătorii pentru cei care cred

Navând un fundament explicit biblic, ci doar unul implicit, evenimentul celebrat în ziua de 15 august nu este recunoscut și acceptat mai ales de bisericile neoprotestante.

Dacă totuși bisericile tradiționale, îndeosebi cea Catolică și cea Ortodoxă, împărtășesc această credință e pentru un motiv profund teologic.

Acest motiv, fundamentat pe credința în Învierea lui Isus Cristos din morți și în Înălțarea la dreapta Tatălui ceresc, este exprimat în mai multe fragmente ale Epistolelor Sfântului Apostol Paul, explică profesorul Tarciziu-Hristofor Șerban.

Astfel, el le scrie creștinilor din Tesalonic, preocupați de ce se alege cu aceia dintre ei care au murit înainte de se fi arătat Isus Cristos în slava cerească: „dacă noi credem că Isus a murit și a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiți împreună cu el”.

Apostolul va relua această temă, generalizând-o și teologizând-o, și în Epistola către Romani.

„Și după cum toți mor în Adam, tot la fel, în Cristos, toți vor fi readuși la viață. Dar fiecare la rândul lui: cel dintâi Cristos, după aceea cei care sunt ai lui Cristos” iar Paul oferă explicația teologică acestei realități. „Dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom și trăi împreună cu el, știind că Cristos cel înviat din morți nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui.” Apostolul spune: „...la sunetul trâmbiței de apoi, căci va suna trâmbița și morții vor învia neputreziți, iar noi vom fi schimbați. Căci această ființă supusă putrezirii trebuie să se îmbrace în neputrezite și această ființă muritoare trebuie să se îmbrace în nemurire.”

Adormirea Maicii Domnului - pictură murală din biserica mare a Mănăstirii Vatopedu, de la Muntele Athos

Or, dacă acest adevăr de credință este valabil pentru toți cei care cred în învierea lui Isus Cristos, Biserica a considerat că și „adormirea” și înălțarea la cer a Mamei Fiului lui Dumnezeu se înscrie perfect în această viziune, și că, „celebrând în mod solemn cele întâmplate Sfintei Fecioare Maria, ea întărește în noi convingerea că și noi vom avea parte de o înviere și de o ridicare în slavă alături de Isus Cristos”, explică profesorul Tarciziu-Hristofor Șerban.

15 august, ziua Marinei

Ziua Marinei Române a fost aniversată pentru prima dată în România în 1902, la Constanța, primarul Constanței, Cristea Georgescu, fiind cel care asociază numele Sfintei Fecioare Maria cu Marina Română. Printre momentele tradiționale ale festivităților se numără sosirea lui Neptun, care declară deschise jocurile marinărești pe apă și care dă botezul marinarilor.

Serbarea oficiala a avut loc pe crucișătorul „Elisabeta" unde au fost prezenți toți ofițerii Diviziei de Mare de la Constanța. La festivități au participat regele Carol, regina Elisabeta şi principele Ferdinand. Din anul 1912, serbarea de Ziua Marinei trece sub patronajul Reginei Elisabeta, ocazie cu care s-au organizat curse de bărci, concursuri de înot şi alte întreceri marinăreşti.

Până la izbucnirea Celui de-Al Doilea Război Mondial, festivitățile au loc în prezența familiei regale iar războiul le-a întrerupt pentru ca, în 1945, la sărbătoarea marinarilor români să participe și membrii Comisiei Aliate de Control aflați în România.

Între anii 1949 şi 1953, ziua Marinei s-a rezumat la marcarea Zilei Flotei Uniunii Sovietice în ultima duminică din iulie.

Din anul 1954, ziua s-a sărbătorit în prima duminică din august, iar programul manifestărilor a fost politizat şi adaptat ideologiei comuniste.

După Revoluția din decembrie 1990, celebrarea Zilei Marinei Române a fost reluată de sărbătoarea Sfintei Maria.

Peste 2,2 milioane de români - 1,8 milioane de femei şi peste 400.000 de bărbaţi - poartă numele Maria/Marian sau derivate ale acestora. Încă se menține controversa dacă sărbătorirea zilei de nume ar trebui să fie făcută pe 15 august, când se celebrează Adormirea și Învierea Maicii Domnului, sau pe 8 septembrie, când este celebrată nașterea ei.

SURSA  https://romania.europalibera.org/a/adormirea-maicii-domnului/31409477.html