CUM TREBUIE SĂ NE PREGĂTIM DE SF. ÎMPĂRTĂŞANIE
1.Mai întîi trebuie să fim împăcaţi cu toţi,”Să iertăm ca să fim iertaţi”( Matei cap.5 ver.22-24. Cap.6 ver.15.) Iertaţi din suflet.
2.Să postim, nu numai să nu mincăm de frupt, dar să ne reţinem şi de
la păcate; cînd e post ţinem post, cînd nu este post trebuie să ţinem
trei zile post (miercuri, vineri si sîmbătă), înainte de împărtăşanie
însoţit de rugàciune.
3.După ce am postit de cu seară venim la vecernie iar după vecernie
ne mărturisim păcatele la preot cu căinţă şi început bun de a nu mai
greşi.(Mai bine să scriem păcatele pe foaie ca să nu le uităm). La mărturisire spunem numai păcatele: m-am mîndrit, m-am lăcomit, m-am zgîrcit, etc., nu problemele noastre sau ale altuia, la
mărturisire spunem numai păcatele noastre, iar nu spunem că–“nu avem
pacate!”, că nu-i om fără de păcat, numai unul Dumnezeu e fără de păcat!
4. Dacă am primit dezlegare la împărtăşire, seara citim “Canonul de
pocăintă către Domnul nostru Iisus Hristos”, “Paraclisul Maicii
Domnului”, “Canonul către Sf. Înger Păzitor”. Dupà ora 24.00 nu se
mănîncă, nu se bea.
5. Dimineaţa după ce ne spălăm pe faţă, dinţii,
citim rugăciunile dimineţii şi rugăciunile înainte de Sf. Împărtăşanie.
Înainte de Sfînta Împărtăşanie nu se fumează. La slujbă se vine fără de
întîrziere şi se ascultă cu atenţie toată slujba
6.După slujbă ne împărtăşim cu credinţă şi cu frică de Dumnezeu; stăm pînă la sfîrşitul slujbei.
Ziua o petrecem în sfinţenie, în rugăciuni de multumire Domnului, să nu
scuipăm, sà nu dormim, să nu ne certăm, să nu bem alcool, sa nu fumăm
şi să nu mîncăm peste măsură, să ne abţinem de la tot felul de păcate.
Ţinind aceste reguli cu stăruinţă, Sf. Împărtăşire ne va fi cu adevărat spre sănătate şi iertarea păcatelor, Dumnezeu va fi cu voi; iar încălcînd şi nepregătindu-vă – spre osîndă!
7.Tot crestinul trebuie să se împărtăşească cel putin de patru ori pe an.
DOAMNE AJUTĂ, FRAŢILOR !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.