Sinaxar 7 August

I n aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea Preacuviosului Mucenic Dometie persul împreuna si cu doi ucenici ai sai.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Constantin si era pers de neam. Fiind învatat credinta lui Hristos de un oarecare Agar, a parasit pagânatatea; si se duse la cetatea Nisibi, ce se afla la hotarele romanilor si ale persilor. Si intrând în mânastire, a primit sfântul Botez si a îmbracat cinul calugaresc, aratând tot felul de sârguinta si nevointa. Dar fiindca din bântuirea vicleanului diavol a fost zavistuit de catre calugarii din mânastire, a fugit de acolo si s-a dus la Mânastirea Sfintilor Mucenici Serghie si Vach în cetatea numita a lui Teodosie. Acolo a urmat vietii si petrecerii arhimandritului Urvil, care l-a hirotonit diacon. Si vrând arhimandritul Urvil sa-l hirotoneasca si preot, Sfântul Dometie s-a dus de acolo, si suindu-se într-un munte, a suferit zaduful si frigul si patimile. Apoi intrând într-o pestera facuta cu mestesug si ramânând acolo putina vreme, primea pe cei ce veneau la el, si prin multele minuni facute în numele lui Hristos întorcea pe necredinciosii elini de la ratacirea idoleasca la credinta în Hristos. Ajungând împarat Iulian Apostatul, a poruncit sa fie ucis sfântul cu pietre. Iar cei ce mersesera cu porunca, aflându-l cu doi ucenici ai lui, cântând lauda de la al treilea Ceas, au îngropat si pe fericitul Dometie si pe cei doi ucenici, acoperindu-i cu pietre.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Or din Tebaida (Egipt), care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosilor zece mii de pustnici Tibei (din Tebaida), care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Potamia, facatoarea de minuni, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Narcis, patriarhul Ierusalimului, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Asterie Singliticul, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sozont cel din Nicomidia, care în foc fiind bagat si sanatos iesind, cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Iperehie care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Teodosie, doctorul cel nou, care a vietuit la anul 862 si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Dometie, facatorul de minuni, care a sihastrit în hotarele Manastirii Filoteului si cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Nicanor, facatorul de minuni, care a stralucit în muntele lui Calistrat si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta ziua facem si pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre TEODORA DE LA SIHLA, care a sihastrit multi ani, la sfârsitul secolului al XVII-lea, într-o pestera din preajma Schitului Sihla-Neamt.

Stihuri:

În aceasta zi Sfânta Teodora s-a mutat
La cerescul împarat;
Astazi, Teodora Cuvioasa
Si-a mutat la ceruri casa.

Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamântul binecuvântat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, în satul Vânatori-Neamt, din binecredinciosi parinti si iubitori de Dumnezeu. Fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduita, a fost casatorita de catre parinti împotriva vointei ei, cu un tânar evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar sufletul Teodorei mereu arzând de dorinta unei vieti cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu, la aceasta îndemnând-o si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, a îmbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Focsani, iar sotul ei s-a calugarit în Schitul Poiana Marului, sub numele de Eleodor. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amândoi pe calea sfinteniei si a mântuirii.

Si se nevoiau maicile cu mare râvna pentru Hristos, însa, Cuvioasa Teodora, întarita de harul Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori în rugaciune, în smerenie si în sfânta nevointa duhovniceasca.

Navalind turcii în partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Cuvioasa Teodora s-a retras în munti, împreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, unde se nevoiau singure în asceza si bucurie de Dumnezeu, rabdând multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de încercari. Dupa adormirea maicii sale duhovnicesti, Cuvioasa Teodora având o descoperire dumnezeiasca, a parasit muntii Buzaului, întorcându-se în partile Neamtului, în padurile neumblate din jurul Schitului Sihastria, de unde, cu binecuvântarea duhovnicului ei Pavel, s-a retras în pustie, în partile Schitului Sihla.

Asa a ajuns fericita Teodora vietuitoare la Schitul Sihla, unde un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa drept adapost, nu departe de schit si de pestera care îi poarta numele pâna astazi. Si s-a nevoit acolo Cuvioasa barbateste vreme de multi ani, în post si rugaciuni toata noaptea, în lacrimi si mii de metanii, uitata de lume, îndurând multe ispite si naluciri de la diavoli, foame, lipsa, gânduri si mai ales frigul aspru al iernii. Iar cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o marturisea, o îmbarbata, o împartasea cu Sfintele Taine si îi ducea cele de trebuinta.

Dupa un timp a raposat duhovnicul Pavel iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. I se rupsesera si hainele, iar în loc de hrana mânca macris, fructe de padure si alune. În aceasta scoala a linistii si a rugaciunii a dobândit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza în inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia de frig, nici de foame, nici diavoli nu o mai puteau birui, caci dobândise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor în muntii Sihlei, uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului Sfânt. Din timp în timp, pasarile cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, farâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stânci din apropiere, asa cum se vede pâna astazi.

Ajungând sfânta Teodora aproape de sfârsitul vietii ei pamântesti, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sai rânduiasca un preot ca s-o învredniceasca de Preasfintele Taine înainte de obstescul sfârsit. Cu rânduiala de sus, a observat egumenul Sihastriei cum duceau pasarile farâmituri în pustie si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mâna lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga, înconjurata de vapaie de foc ceresc. Atunci, înfricosându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere si le-a poruncit sa aduca un duhovnic, care sa o împartaseasca cu Cinstitul si Preasfântul Trup si Sânge al Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dimineata, fratii au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine si dupa ce Fericita Teodora si-a facut cuvenita spovedanie, a primit Dumnezeiestile Taine si, multumind Parintelui Ceresc pentru toate, si-a încredintat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântata în pestera în care a vietuit. Si a ramas trupul Sfintei Teodora tainuit acolo pâna dupa 1830, când Domnitorul moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei în racla de pret si le-a depus în biserica schitului spre cinstire. Dupa ce Domnitorul a zidit biserica la mosia sa din satul Miclauseni (Iasi), a stramutat sfintele moaste în aceasta ctitorie.

În anul 1852 sfintele sale moaste au fost duse la mânastirea Pecersca din Kiev si asezate în racla de mult pret, pe care scrie: "Sfânta Teodora din Carpati".

Viata Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla si faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, o asaza în ceata sfintilor din cer ca pe o aleasa nevoitoare, pe care a rodit-o Biserica si neamul nostru. Cu ale carei rugaciuni, Doamne Iisus Hristoase, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi toti, tara si poporul cel binecredincios. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

În această zi facem pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre TEODORA de la SIHLA, care a sihăstrit mulţi ani, la sfârşitul secolului al XVII-lea, într-o peşteră din preajma Schitului Sihla-Neamţ
În aceasta zi, Sfânta Teodora s-a mutat
La cerescul împărat;
Astăzi, Teodora Cuvioasa
Şi-a mutat la ceruri casa.

        Această floare duhovnicească de mare preţ şi mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători-Neamţ, din binecredincioşi părinţi şi iubitori de Dumnezeu. Fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduită, a fost căsătorită de către părinţi împotriva voinţei ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar sufletul Teodorei mereu arzând de dorinţa unei vieţi cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu, la aceasta îndemnând-o şi duhovnicul ei, precum şi firea ei singuratică, a îmbrăţişat cinul monahal la Schitul Vărzăreşti-Focşani, iar soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, sub numele de Eleodor. Aşa a binevoit Dumnezeu să-i povăţuiască pe amândoi pe calea sfinţeniei şi a mântuirii. Şi se nevoiau maicile cu mare râvnă pentru Hristos, însă, Cuvioasa Teodora, întărită de harul Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori în rugăciune, în smerenie şi în sfânta nevoinţă duhovnicească. Năvălind turcii în părţile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzăreşti. Cuvioasa Teodora s-a retras în munţi, împreună cu stareţa ei, schimonahia Paisia, unde se nevoiau singure în asceză şi bucurie de Dumnezeu, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig şi tot felul de încercări. După adormirea maicii sale duhovniceşti, Cuvioasa Teodora având o descoperire dumnezeiască, a părăsit munţii Buzăului, întorcându-se în părţile Neamţului, în pădurile neumblate din jurul Schitului Sihăstria, de unde, cu binecuvântarea duhovnicului ei Pavel, s-a retras în pustie, în părţile Schitului Sihla. Aşa a ajuns fericita Teodora vieţuitoare la Schitul Sihla, unde un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa drept adăpost, nu departe de schit şi de peştera care îi poartă numele până astăzi. Şi s-a nevoit acolo Cuvioasa bărbăteşte vreme de mulţi ani, în post şi rugăciuni toată noaptea, în lacrimi şi mii de metanii, uitată de lume, îndurând multe ispite şi năluciri de la diavoli, foame, lipsă, gânduri şi mai ales frigul aspru al iernii. Iar cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o îmbărbăta, o împărtăşea cu Sfintele Taine şi îi ducea cele de trebuinţă. După un timp a răposat duhovnicul Pavel, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, căci nimeni nu ştia locul şi aspra ei nevoinţă. I se rupseseră şi hainele, iar în loc de hrană mânca măcriş, fructe de pădure şi alune. În această şcoală a liniştii şi a rugăciunii a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării şi al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia de frig, nici de foame, nici diavoli nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni şi era ca un diamant strălucitor în munţii Sihlei, uitată de oameni, dar umbrită de darul Duhului Sfânt. Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, fărâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria, iar apa bea din scobitura unei stânci din apropiere, aşa cum se vede până astăzi. Ajungând Sfânta Teodora aproape de sfârşitul vieţii ei pământeşti, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i rânduiască un preot ca s-o învrednicească de Preasfintele Taine înainte de obştescul sfârşit. Cu rânduiala de sus, a observat egumenul Sihăstriei cum duceau păsările fărâmituri în pustie şi a trimis doi fraţi să vadă unde anume se duc. Călăuziţi de mâna lui Dumnezeu, fraţii au ajuns noaptea aproape de peştera Sfintei Teodora şi au văzut-o cum se ruga, înconjurată de văpaie de foc ceresc. Atunci, înfricoşându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haină să se acopere şi le-a poruncit să aducă un duhovnic, care să o împărtăşească cu Cinstitul şi Preasfântul Trup şi Sânge al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dimineaţa, fraţii au adus la peşteră pe ieromonahul Antonie şi pe ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine şi după ce Fericita Teodora şi-a făcut cuvenită spovedanie, a primit Dumnezeieştile Taine şi, mulţumind Părintelui Ceresc pentru toate, şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântată în peştera în care a vieţuit. Şi a rămas trupul Sfintei Teodora tăinuit acolo până după 1830, când Domnitorul moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele ei în raclă de preţ şi le-a depus în biserica schitului spre cinstire. După ce Domnitorul a zidit biserică la moşia sa din satul Miclăuşeni (Iaşi), a strămutat sfintele moaşte în această ctitorie.

În anul 1852 sfintele sale moaşte au fost duse la mănăstirea Pecersca din Kiev şi aşezate în raclă de mult preţ, pe care scrie: "Sfânta Teodora din Carpaţi".

Viaţa Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla şi faptele ei, prin care a bineplăcut lui Dumnezeu, o aşează în ceata sfinţilor din cer ca pe o aleasă nevoitoare, pe care a rodit-o Biserica şi neamul nostru. Cu ale cărei rugăciuni, Doamne Iisus Hristoase, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi toţi, ţara şi poporul cel binecredincios. Amin.

Luna august în 7 zile: pomenirea Sfântului, Cuviosului Mucenic Dometie Persul  şi cei doi ucenici ai săi (+363)

        Acesta a trăit pe vremea împăratului Constantin şi a urmaşilor săi, fiind persan de neam, şi a fost povăţuit la credinţa creştinească de un oarecare creştin, Uar cu numele. Deci, lăsând părinteasca păgânătate şi rudeniile, a mers către hotarele greceşti, în cetatea care se numea Nisibe. Şi, intrând într-o mânăstire, a luat Sfântul Botez şi s-a îmbrăcat în chipul monahicesc şi petrecea în toate nevoinţele vieţii pustniceşti. Dar, prin uneltirea şi asupririle vrăjmaşului drac, a fost urât de monahii de acolo şi, fugind de ei, a mers la mănăstirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, din cetatea lui Teodosie şi a urmat viaţa arhimandritului Nurvil, despre care se spune că şaizeci de ani n-a gustat fiertură, iar somn foarte puţin primea şi, pe acela, fără se se culce sau să stea, ci rezemându-se în toiag. De la arhimandritul acesta, povăţuindu-se, Cuviosul Dometie a fost sfinţit diacon şi, când a aflat că şi la preoţie voieşte arhimandritul să-l silească pe el, a plecat de acolo şi, suindu-se pe un munte pustiu, vieţuia în Dumnezeu, suferind arşiţa şi frigul şi toate schimbările văzduhului. Apoi, intrând într-o peşteră, a vieţuit acolo, săvârşind multe minuni în numele lui Hristos, făcând tămăduiri, celor ce veneau la el, şi aducea, pe mulţi, de la idoleasca înţelepciune, la credinţa lui Hristos. Deci, venind Iulian împăratul, cel lepădat de Dumnezeu, când a auzit despre el, a poruncit să-l ucidă cu pietre. Şi, ducându-se, trimişii l-au aflat pe Sfântul Dometie, cu cei doi ucenici ai lui, la ceasul al treilea din zi, săvârşindu-şi cuviincioasa cântare. Şi, năvălind asupra lor, i-au ucis cu pietre. Şi aşa Cuviosul Dometie, cu cei doi ucenici ai săi, şi-a săvârşit alergarea vieţii lor, plăcută lui Dumnezeu.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur,  despre faptul, că ispitele sunt de folos

          Acest lucru este de mirare, că nouă ni se fac folositoare, nu numai cele ce ni se par nouă de folos, ci şi cele potrivnice nouă. Şi, ca să te încredinţezi, ia seamă la aceasta: Faraon a poruncit să fie aruncaţi pruncii în râu. Or, de nu s-ar fi aruncat pruncii evreilor şi de n-ar fi fost porunca lui Faraon, n-ar fi fost cruţat Moise, fiind hrănit în palatele împărăteşti. Că, pe când el era păzit de ai săi, nu era în cinste, iar, când a fost lepădat, atunci a fost în cinste. Însă aceasta o făcea Dumnezeu din covârşitoarea Lui putere, arătând cu câtă înlesnire se fac lucrările Sale. Aşa, şi când evreul acela, îl înspăimânta pe Moise, zicând: "Oare, tu vrei să mă ucizi şi pe mine?" Şi aceasta i-a fost de folos lui. Şi vezi cum s-a făcut aceasta, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, până avea să se facă arătarea din pustie, până când avea să se împlinească vremea cea cuviincioasă, până ce avea să cugete el în pustie şi avea să trăiască mai cu întemeiere. Încât, mai pe urmă, în toate supărările ce au venit peste el, de la evrei, făcea la fel: adică, atunci, se lămurea mai curat, când ei se ridicau împotriva lui mai tare. Precum s-au ridicat evreii şi împotriva lui Aaraon, dar l-au făcut pe el şi mai luminat, pentru că, din pricina aceasta i s-au făcut lui veşminte preoţeşti, în multe culori, şi mitră i s-a pus şi toate celelalte podoabe ale veşmintelor, după rânduială, încât, fără de nici o îndoială, a fost hirotonit, ca unul ce i s-au încredinţat până şi tăbliţele cele de aramă. Dar, ştiţi cu toţii istoria aceasta, pentru aceea o voi trece cu vederea. Deci, de voiţi, să ne întoarcem la cele mai dinainte de acestea. Cain, a ucis pe fratele său, dar, cu acest chip, mai mult l-a folosit, căci ascultă ce zice: "Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine." Şi, iarăşi, zice că sângele grăieşte mai bine decât Abel, de aceea şi plata i-a crescut. Că ce strâmbătate i s-a făcut lui, că s-a sfârşit mai degrabă? Nici un fel de strâmbătate. Pentru că nu a trăi ani mulţi, sau puţini, este fericirea, ci a folosi bine cele din viaţă. Cei trei tineri au fost aruncaţi în cuptor, dar, prin aceasta, mai curaţi s-au făcut. Iar Daniil, în groapă fiind aruncat, a ieşit de acolo mult mai strălucit. Şi pretutindenea vezi ispite mari, care nasc bunătăţi, chiar şi în lumea de aici, nu numai dincolo. Ne arată, astfel Dumnezeu, că răutatea se poate face pricină a lămuririi faptelor bune, când cineva îndură ispita cu răbdare. Căci mulţi pier şi fără ispitele diavolului; că nu pe toate acestea le face diavolul; ci multe, chiar numai din ticăloşia noastră, se fac. Iar dacă undeva şi el ar fi pricinuitor, noi îi dăm începerea. Că, spune-mi mie, când a intrat diavolul în Iuda? Că scris este: "A intrat în el satana." Dar, ascultă pricina lui, că era fur şi, cele ce se puneau în pungă, purta. El i-a dat satanei loc desfătat de a intra. Drept aceea, nu diavolul face în noi începătura, că noi îl primim pe el şi îl chemăm. Cel neputincios, chiar şi fără diavol, tot se vatămă. Să nu ne înşelăm, ispitele diavolului ne deşteaptă pe noi şi ne ridică din lene, aşa cum şi grijile şi întristările sunt deprinderi şi învăţături, care, duc la adevărata cugetare şi la apropierea de învăţăturile cele alese. Dar, să iei seama şi în altfel. Să fie crescut cineva în curţile împărăteşti, fără întristare, fără griji, nici pricină de mânie, încât să facă ori ce-ar pofti şi pe toţi să-i aibă ascultători, n-ar fi, oare, unul ca aceasta mai necuvântător decât orice animal? Iar acum, precum este un catâr, încărcat cu sarcina sa, aşa suntem şi noi împovăraţi de grijile şi de necazurile care ne frământă. Pentru aceasta, de multe ori, săracii sunt mai înţelepţi decât cei bogaţi. Că trupul care nu se mişcă este bolnăvicios şi netrebnic, iar cel ce se osteneşte este mai frumos şi mai sănătos. Asemenea şi sufletul. Că fierul, stând, rugineşte, iar lucrând, străluceşte. Iar mişcarea sufletului vine şi din supărări, căci sufletul, atunci, se mişcă, când nu toate se fac drepte; el se mişcă datorită celor potrivnice. De asemenea, dacă toate ar fi fost după gândul nostru, n-ar fi aflat sufletul de ce să se mişte. Nu vezi că şi doicilor li se porunceşte să nu poarte totdeauna pe prunci în braţe? Ca să nu le facă lor obiceiul aşa şi să se îmbolnăvească, fiindcă, cruţarea fără măsură, le strică sănătatea copiilor. Bună este şi întristarea, când e măsurată, bună-i şi grija, bună este şi lipsa, ce ne fac tari pe noi. Bune sunt şi cele potrivnice, dar, când întrec măsura, ne păgubesc.Nu vezi că, şi pe ucenicii Săi, Hristos aşa îi povăţuieşte? Şi, dacă ei aveau trebuinţă de aceasta, cu cât mai mult, noi. Să ne bucurăm, deci, în necazuri, că ele sunt tămăduiri potrivnice, pentru rănile noastre. Că aşa sunt leacurile, unele dulci, altele amare. Drept aceea, să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate acestea. Că nu ni le dă Dumnezeu, aşa, fără rost, ci spre folosul sufletelor noastre. Deci, arătându-I mulţumirea noastră, să-L slăvim şi să ne ţinem cu vitejie, socotindu-le trecătoare. Şi să ne întindem gândul spre cele viitoare, ca, şi pe cele de aici, să le suferim cu vitejie, dar, şi pe cele viitoare, să ne învrednicim a le câştiga, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, al Căruia este Slava şi stăpânirea în veci ! Amin.