Acatistul Sfântului Onufrie cel Mare -aduce prosperitate in case si ocrotitor in toate nevoile

 

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul Bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată necurăția și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Slava....Și acum...

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne curățește păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează și vindecă neputințele noastre pentru Sfânt Numele Tău.

Doamne miluiește (de 3 ori)

Slavă…Și acum…

Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne lăsa pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Tropar la Acatistul Sfântului Onufrie cel Mare, glasul al 4-lea

Dumnezeul părinților noștri, Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.

Condacul 1

Celui care din fragedă pruncie a iubit pe Hristos și I-a slujit cu credință, să-i aducem laude și cântări duhovnicești că acesta biruind pe vrăjmași s-a suit la Hristos, Cel ce i-a dăruit dar dumnezeiesc spre a dobândi darul cel veșnic și să-l slăvim cântându-i: Bucura-te, Părinte Onufrie, de Dumnezeu înțelepțite!

Icosul 1

Văzând darul lui Dumnezeu care era cu tine din pântecele maicii tale și minunile care s-au săvârșit cu tine în pruncie, nu putem să nu te lăudam astfel:
Bucura-te, cel ce te-ai născut din rugăciunile părinților tăi;
Bucura-te, că încă fiind în fașă ai fost dăruit de părintii tăi la mănăstire;
Bucura-te, cel ce ai fost hrănit de căprioara până la vârsta de trei ani;
Bucura-te, că te-ai arătat milostiv încă din frageda pruncie;
Bucura-te, cel ce ai fost hrănit de Hristos Care se afla în sfânta icoană;
Bucura-te, cel ce ai primit dar de la Dumnezeu;
Bucura-te, că te-ai arătat făcător de minuni fiind încă prunc;
Bucura-te, lumina dăruită mănăstirii de Luminatorul celor din întuneric;
Bucura-te, luceafăr aducător de bucurii;
Bucura-te, minune dumnezeiască;
Bucura-te, stea de lumina purtătoare;
Bucura-te, iubitorule de cele sfinte,
Bucura-te, Părinte Onufrie, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul 2

Fiind încă tânăr la vârsta și nevinovat, te-ai arătat mai mare în virtutea nerăutății, deoarece Însuși Hristos cu mâinile Sale te-a hrănit când I-ai cerut, iar credincioșii stau înaintea icoanei tale cantând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Plin de milostivire te-ai arătat că pâinea pe care o primeai pentru tine o dădeai lui Hristos lipsindu-te pe tine de hrană, iar noi, văzând unele că acestea, te lăudam zicând:
Bucura-te, că Cel pe care tu L-ai hrănit de multe ori, pâinea ți-a dat când I-ai cerut;
Bucura-te, că din acea pâinea s-au hrănit și ceilalți monahi;
Bucura-te, că ei au fost cuprinși de uimire văzând minunea care s-a făcut prin tine;
Bucura-te, că ai crescut în ascultare și supunere;
Bucura-te, căci cu înfrânarea și postul ai supus chiar și pe demoni;
Bucura-te, dar dumnezeiesc dăruit nouă celor credincioși de către Dumnezeu;
Bucura-te, că ai fost păzit de Dumnezeu, Care te-a întărit spre o lupta ca aceasta;
Bucura-te, că te-ai arătat stăpân peste patimi;
Bucura-te, cel ce ai stricat cursele demonilor cele amăgitoare;
Bucura-te, că te-ai înălțat deasupra firii omenești prin multa osteneală;
Bucura-te, iubitorule de Dumnezeu și al semenilor tăi;
Bucura-te, Părinte Onufrie, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul 3

Mergând cuviosul Pafnutie în pustie spre a căuta pe cei ce se nevoiesc acolo, te-a aflat pe tine sfinte și bucurându-se a cântat lui Dumnezeu, Celui ce te-a descoperit lui: Aliluia!

Icosul 3

Atât de mult te-a iubit pe tine Domnul cuvioase, încât aveai în fiecare lună a anului drept hrană fructe de finic și un izvor cu apă limpede și bună, iar în loc de îmbrăcăminte ți-a crescut părul care te ferea de ger și arșiță, pentru aceasta noi îți cântam unele că acestea:
Bucura-te, că Dumnezeu ți-a răsplătit ție și în această viată și în cealaltă ostenelile tale;
Bucura-te, copac înfrunzit sub care adumbresc cei credincioși;
Bucura-te, om ceresc care ai ajuns firea îngerilor;
Bucura-te, că ai avut atâtă tărie că nu ai părăsit pustia, cu toate ispitele ce veneau de la diavol;
Bucura-te, că binecuvântarea lui Dumnezeu nu te-a părăsit;
Bucura-te, că ți-a fost îndreptar în viața monahicească;
Bucura-te, că faptele tale au întrecut mintea omenească;
Bucura-te, că te-ai izbăvit din ghearele lupului celui înțelegător;
Bucura-te, că ești hrănitorul celor flamanzi;
Bucura-te, odihna celor osteniți;
Bucura-te, părinte milostiv și iubitor de fii;
Bucura-te, cel ce ai fost un al doilea Ilie în viteji faptelor împotriva răului;
Bucura-te, Părinte Onufrie, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul 4

Avându-te pe tine sprijin tare părinte, ne bucurăm noi păcătoșii, și cu dragoste te slăvim cu cântări și rugăciuni prin care îți cerem să nu ne lași pe noi, cei care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Multe au fost luptele tale părinte împotriva demonilor care te chinuiau cu tot felul de ispite, vrând cu tot dinadinsul să-ți surpe ostenelile tale cel bine plăcute înaintea lui Dumnezeu, dar tu i-ai biruit cu darul lui Hristos care era cu tine, iar noi zicem către tine unele că acestea:
Bucura-te, că semnul Sfintei Cruci te-a păzit nevătămat de năvălirile diavolilor;
Bucura-te, că rugăciunea ți-a fost că un toiag de foc împotriva lor,
Bucura-te, că ai fost păzit de îngerul Domnului;
Bucura-te, păzitorul curăției sufletești și trupești;
Bucura-te, că te-ai asemănat heruvimilor și serafimilor în cântarea cea către Dumnezeu;
Bucura-te, că diavolii nu pot să stea împotriva ta;
Bucura-te, că i-ai surpat pe ei cu toate meșteșugirile lor;
Bucura-te, cel ce ești ajutor nou celor credincioși;
Bucura-te, că nu te întorci de la cei ce se roagă ție;
Bucura-te, minune mult slăvita de îngeri;
Bucura-te, părinte minunat al monahilor;
Bucura-te, că ispitele demonilor nu te-au înspăimântat;
Bucura-te, Părinte Onufrie, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul 5

Poruncile lui Dumnezeu păzindu-le, ai ajuns la lumina cea veșnică a împărăției celei cerești unde cu toți cuvioșii cânți lui Dumnezeu care te-a învrednicit de aceasta: Aliluia!

Icosul 5

Dorind după viața cea desăvârșită, ai fost călăuzit în pustie de îngerul tău, cel ce de la naștere te însoțea pe tine, și te-a dus până la meșterea acelui bătrân care te-a dus la locul mai înainte pregătit ție de Dumnezeu, iar noi văzând purtarea de grija a Lui pe care o avea pentru tine, îți zicem unele că acestea:
Bucura-te, că sufletul tău ardea de dorirea după Dumnezeu;
Bucura-te, că și acel bătrân a cunoscut aceasta;
Bucura-te, că te-a învățat toate rânduielile pustnicești;
Bucura-te, că le-ai deprins pe ele repede spre zidirea ta;
Bucura-te, că ai viețuit singur într-un loc deosebit;
Bucura-te, că în țarina din sufletul tău a încolțit repede rodul ascultării;
Bucura-te, că floarea curăției ai păstrat-o nevestejita până la moarte;
Bucura-te, că toate le-ai făcut spre slava lui Dumnezeu;
Bucura-te, că roua rugăciunilor tale ți-a fost ție izvor al inimii curate;
Bucura-te, cel ce niciodată nu te-ai lenevit în săvârșirea lucrurilor bune;
Bucura-te, că dragostea pentru Ziditorul tău nu s-a stins niciodată;
Bucura-te, că ai fost sluga credincioasa Domnului;
Bucura-te, Părinte Onufrie, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul 6

După ce ai suferit multa vreme de sete și foame ai fost hrănit de îngerul Domnului cu pâinea caldă și alba timp de treizeci de ani, apoi cu finice și apa curată de izvor, arătându-se prin aceasta purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 6

Multă tărie ai arătat cuvioase în răbdarea ispitelor diavolești, că nu ai contenit până nu ți-ai supus cu totul patimile cele stricăcioase de suflet care te încercau la tot pasul pentru a te surpa, iar noi te lăudam pentru vitejia luptelor tale zicându-ți unele că acestea:
Bucura-te, că ai socotit a fi primejdios un lucru că acesta;
Bucura-te, cel ce ai învățat că se cade omului a face în taină faptele bune;
Bucura-te, că după îndelunga răbdare ai fost mângâiat de Dumnezeu, Căruia Îi slujeai;
Bucura-te, că deși erai chinuit de frig și de arșiță, nu te-ai întors înapoi de la a ta nevoință;
Bucura-te, că te-ai încrezut în singurul Dumnezeu, Cel ce te-a ocrotit pe tine;
Bucura-te, că dragostea ta pentru Hristos a biruit tot răul ce venea asupra ta;
Bucura-te, că te-ai învrednicit de a fi împărtășit de îngerul Domnului;
Bucura-te, că timp de treizeci de ani nu ai văzut față de om;
Bucura-te, că cuviosul Pafnutie s-a umplut de o mare bucurie la vederea feței tale;
Bucura-te, că te-ai asemănat Sfântului Ioan Botezătorul în viețuirea cea după Dumnezeu;
Bucura-te, că ai înmulțit talantul cel dat ție de Dumnezeu;
Bucura-te, Părinte Onufrie, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul 7

Cerindu-ți cuviosul Pafnutie să petreacă în locul acela după mutarea ta, nu i-ai dat voie, ci i-ai spus că întorcându-se la locul său, să vestească acele minuni tuturor, iar noi auzind astfel de cuvinte pline de ințelepciune, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

După îndelunga vorbire făcându-se seară, ai plecat la peștera împreună cu cuviosul Pafnutie, care s-a minunat de locul acela abat de frumos, iar noi aflând unele că acestea nu putem să nu te lăudam zicându-ți:
Bucura-te, cel ce între cei bine plăcuți lui Dumnezeu te-ai numărat;
Bucura-te, că ai fost împodobit de darul înaintevederii;
Bucura-te, că ai prorocit mai înainte mutarea ta către Domnul;
Bucura-te, că după cântarea utreniei față ta a strălucit că lumina;
Bucura-te, că văzând pe cuviosul Pafnutie înspăimântat i-ai zis să nu se teamă;
Bucura-te, că i-ai poruncit lui să-ți îngroape trupul;
Bucura-te, că în acea zi te-ai mutat din viața aceasta vremelnică;
Bucura-te, că ai cunoscut ceasul sfârșitului tău;
Bucura-te, că împreuna cu sfinții îngeri petreci;
Bucura-te, că slăvești pe Dumnezeu cu cetele monahilor;
Bucura-te, că acum cerul îți este casă pentru veșnicie;
Bucura-te, cel e ți-ai gătit locaș care nu se surpă niciodată;
Bucura-te, Părinte Onufrie, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul 8

Dumnezeiescul dar te-a luminat spre a călătorii pe calea cea strâmtă și cu osteneli, că ai izbutit prin grele încercări să plinești rânduiala cea după Dumnezeu a monahilor celor cuvioși. Si acum aflându-te în mijlocul îngerilor și a sfinților, roagă-te pentru noi păcătoșii că să ne învrednicim împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Viata ta cea plină de lumină dătătoare de bucurie ne-a îndemnat să cădem înaintea icoanei tale și să-ți cântăm laude că acestea:
Bucura-te, vas ales al Duhului Sfânt;
Bucura-te, că te-ai găsit vrednic de Dansul;
Bucura-te, că te-a ales spre a-I sluji Lui pentru totdeauna;
Bucura-te, că locuiești în corturile cuvioșilor;
Bucura-te, că îngerii s-au bucurat de venirea ta la ceruri;
Bucura-te, că cu cântări prea frumoase te-au dus la Domnul;
Bucura-te, că diavolii nu au putut să împiedice suirea ta la locașurile cele veșnice;
Bucura-te, că te-ai înfățișat înaintea lui Dumnezeu curat și fără prihană;
Bucura-te, că inima ta a fost locaș al Duhului Sfânt încă din pruncie;
Bucura-te, că fără cârtire ai slujit cu dragoste Ziditorului tău;
Bucura-te, că ai făgăduit cuviosului Pafnutie că va veți vedea în ceruri;
Bucura-te, că moștenitor prea ales al Raiului te-ai arătat;
Bucura-te, Părinte Onufrie, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul 9

După sfârșitul tău cuvioase părinte peștera s-a surpat și finicul a căzut la pământ uscându-se, iar noi auzind astfel de minuni, cântăm lui Dumnezeu cu frică și cu dragoste: Aliluia!

Icosul 9

Cu adevărat noi cei credincioși nu ne pricepem cum să lăudam mai frumos și după cuviința viața ta cea sfântă și plină de curăție, dar umilindu-ne îți cântăm astfel de laude:
Bucura-te, ajutătorul celor ce se roagă ție;
Bucura-te, că ești ocrotitorul celor ce poarta cinstitul tău nume;
Bucura-te, părintele orfanilor;
Bucura-te, primitorul săracilor;
Bucura-te, că ești milostiv către cei ce sunt în mari nevoi;
Bucura-te, izbăvitorule de patimile cele stricătoare de suflet;
Bucura-te, sfătuitor bun celor ce se află în grele încercări;
Bucura-te, bogăție celor ce sunt săraci de fapte bune;
Bucura-te, sănătatea celor bolnavi;
Bucura-te, că nu îți întorci față de către cei ce nădăjduiesc spre ajutorul tău;
Bucura-te, cel ce după Dumnezeu și Preacurata Sa Maica ne ești zid apărător;
Bucura-te, cel ce ești corabie izbăvitoare celor ce călătoresc pe marea acestei vieți;
Bucura-te, Părinte Onufrie, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul 10

La cine vom alerga sfinte cerând ajutor în această zbuciumată viață dacă nu la tine care ne-ai dat nouă drept pildă de adevărata viețuire monahicească prin însăși viața ta cea sfântă și bine plăcută înaintea lui Dumnezeu Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 10

Rugăciunile tale înaintea lui Dumnezeu sunt că o tămâie bine primită și că o jertfă curata că acum în aceste vremuri grele, ne bucurăm de ajutorul și mijlocirea ta înaintea Lui, pentru aceea îți aducem în dar aceste cântări de laudă:
Bucura-te, rugătorul pentru noi în ziua judecății;
Bucura-te, mijlocitorul al celor cufundați în multe păcate;
Bucura-te, cel ce ești baie care speli nelegiuirile;
Bucura-te, că ne ușurezi conștiințele cele încărcate;
Bucura-te, sprijinul celor vârstnici și neputincioși;
Bucura-te, soarele cel strălucitor de fapte bune;
Bucura-te, că lumina ta luminează și pe cei păcătoși;
Bucura-te, cel ce întorci iarăși la credință pe cei pierduți;
Bucura-te, că ai îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu;
Bucura-te, că te-ai învrednicit de vederea fetei Lui;
Bucura-te, cetățean al cereștii împărații;
Bucura-te, fiu prea iubit al lui Hristos Dumnezeu;
Bucura-te, Părinte Onufrie, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul 11

În lanțurile deznădejdii aflându-ne, te rugam sfinte al lui Dumnezeu să ne scoți pe noi netrebnicii că viața noastră de iad s-a apropiat, că să cântăm împreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

Cu totul ne-am depărtat de Dumnezeu și împreună netrebnici ne-am făcut și nu îndrăznim a ne apropia de milostivirea lui și te rugăm pe tine cuvioase al Lui Dumnezeu Onufrie să mijlocești la tronul Prea Sfintei Treimi, că să ne izbăvim de cursele cele ascunse ale vrăjmașului și să-ți zicem unele că acestea:
Bucura-te, ostenitorul cel neostenit al Lui Dumnezeu;
Bucura-te, că întreaga viață ți-ai afierosit-o Lui;
Bucura-te, că toată viața ta ai fost blând și fără răutate;
Bucura-te, că bunătatea ta a întrecut mintea omenească;
Bucura-te, că ți-ai pregătit locaș în cer fiind încă în trup stricăcios;
Bucura-te, că te-au purtat îngerii până la tronul lui Dumnezeu;
Bucura-te, că ai primit răspuns bun de la Dreptul Judecător;
Bucura-te, că veselia cerească împreună cu slava te împodobesc,
Bucura-te, că ai luat din mână lui Hristos cununa de biruită;
Bucura-te, că negrăite sunt bunătățile de care te-ai învrednicit;
Bucura-te, că și îngerii laudă luptele tale cele mari;
Bucura-te, stâlpul Bisericii drept-măritoare;
Bucura-te, Părinte Onufrie, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul 12

Acum când suntem înconjurați de tot felul de ispite care ne surpă în adâncurile răutăților cădem înaintea ta și cu umilință și cu lacrimi ne rugăm ție să rogi pe milostivul Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre, că să-I cântăm Lui: Aliluia!

Icosul 12

Am auzit, sfinte, de mulțimea faptelor tale pe care le-ai săvârșit că fiind fără de trup, cu toate că erai în trupul acesta din lut, și ne-am spăimântat cu totul de puterea cea dată ție de la Dumnezeu pentru a birui puterea potrivnicilor, pentru aceea îți aducem aceste laude:
Bucura-te, că de la naștere până la moarte ai fost fără prihană;
Bucura-te, că suflet tău a fost înmiresmat de prezența Duhului Sfânt;
Bucura-te, că mintea ta nu a cugetat nimic din cele întinate;
Bucura-te, sfeșnic care luminezi pe cei întunecați din pricina necredinței;
Bucura-te, vistieria cea nefurata a monahilor celor nevoitori,
Bucura-te, povățuitorul celor ce viețuiesc în munți și pustietăți;
Bucura-te, mirul cel cu mireasma prea dulce;
Bucura-te, că ai viețuit cu mare trezvie a mintii;
Bucura-te, cel ce ai fost mult încercat și ai ieșit biruitor din toate;
Bucura-te, cel ce surpi pe hulitorii dreptei credințe;
Bucura-te, cel ce alini durerea sufletului încărcat cu multe păcate;
Bucura-te, liman liniștit al celor înviforați de gânduri necurate;
Bucura-te, Părinte Onufrie, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul 13

O, prea cuvioase Părinte Onufrie, plângem și Alergam către al tău sprijin să ne ajuți nouă celor care am rămas fără nădejde de mântuire a sufletelor, că mântuindu-ne de moartea cea veșnică să cântăm împreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Acest Condac se rostește de trei ori.

După aceasta se cisesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1 pe care le găsiți mai jos.

Icosul 1

Văzând darul lui Dumnezeu care era cu tine din pântecele maicii tale și minunile care s-au săvârșit cu tine în pruncie, nu putem să nu te lăudam astfel:
Bucura-te, cel ce te-ai născut din rugăciunile părinților tăi;
Bucura-te, că încă fiind în fașă ai fost dăruit de părintii tăi la mănăstire;
Bucura-te, cel ce ai fost hrănit de căprioara până la vârsta de trei ani;
Bucura-te, că te-ai arătat milostiv încă din frageda pruncie;
Bucura-te, cel ce ai fost hrănit de Hristos Care se afla în sfânta icoană;
Bucura-te, cel ce ai primit dar de la Dumnezeu;
Bucura-te, că te-ai arătat făcător de minuni fiind încă prunc;
Bucura-te, lumina dăruită mănăstirii de Luminatorul celor din întuneric;
Bucura-te, luceafăr aducător de bucurii;
Bucura-te, minune dumnezeiască;
Bucura-te, stea de lumina purtătoare;
Bucura-te, iubitorule de cele sfinte,
Bucura-te, Părinte Onufrie, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul 1

Celui care din fragedă pruncie a iubit pe Hristos și I-a slujit cu credință, să-i aducem laude și cântări duhovnicești că acesta biruind pe vrăjmași s-a suit la Hristos, Cel ce i-a dăruit dar dumnezeiesc spre a dobândi darul cel veșnic și să-l slăvim cântându-i: Bucura-te, Părinte Onufrie, de Dumnezeu înțelepțite!

Apoi se face otpustul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare– Un Mare Sfant, Mare Tamaduitor, Grabnic Ajutator intru toate nevoile si Mare Facator de minuni,alungator de duhuri necurate !El îi ajută pe creștini în orice împrejurare a vieții. Cand ai probleme financiare te rogi cu acatist la Sf.Onufrie si El te ajuta imediat.Aduce prosperitate in case! Un mare ajutor impotriva duhurilor răului.Sf.Onufrie ajuta pe toti ce se roaga lui indepartant duhurile rautatii.

Sfântul lui Dumnezeu,avand Harul lui Dumnezeu încă de la naștere, ajută atunci când credincioșii caută ajutor pentru a depăși înclinațiile păcătoase ca: invidie; răutatea; lăcomia; iubirea de sine mandrie. Călugării se roagă sfântului pentru întărire în slujba monahală. Sfântul Onufrie îi ajută pe cei pentru care credința și mântuirea sufletului sunt principalul lucru in viata.Sf.Onufrie îi ajută pe acei oameni care nu pun pe prim plan poziția sociala, bogăția ci cauta mangaiere cu o puritate a sufletului in credinta ortodoxa și cauta mântuirea sufletelor  lor.Sf.Onufrie ajuta celor care se străduiesc, care luptă cu ei înșiși de a scapa de patimi, care păstrează curatenia si puritatea.Sf.Cuv. îi ajută mai ales pe astfel de oameni, iar rugăciunea lui îi ferește pe astfel de oamenu de cădere, de ispite, de păcat.

Toti cei ce se roagă (sii iii cer) cu credință acestui mare Sfânt, Sf.Onufrie aude și ajută mereu.

Se roga Sf.Onufrie toti care vor să învingă păcatele și patimile trupești, in lupta cu descurajarea și întristări mari. El ajută și în lupta împotriva dușmanilor vazuti si nevazuti, ridicându-ne pe calea mântuirii.Sfinții sihaștri și pustnici au suferit multe ispite si intrigi de la duhurile răutății. Cel mai mult,  ajută Sf.Onufrie cel Mare în lupta împotriva duhurile rele care chinuiesc bolnavii mintal.

Cu ale Sf.Onufrie sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi ! Amin !

Icoana argintata ce reprezinta iconografia Sf. Onufrie cel mare: pictura este litografie., pe suport din lemn prelucrat manual - rama este placata cu foita de argint si aur- Hand Made cu cele mai moderne technici de prelucrare pentru a atinge cea mai inalta calitate-

Pe 12 iunie, Biserica il praznuieste pe Sf. Onufrie cel Mare

Viatza=Un împărat oarecare al Persiei, numit de istorici Narsita, a trăit pe vremea când în Roma împărăţea prea păgânul împărat Diocleţian. Acest Narsita se cunoaşte din fapte, că ori era cu totul creştin, ori că nu era departe de creştinătate, căci se ştie din istorie că au fost în acest fel unii din împăraţii Persiei. Deci acest împărat, trăind cu împărăteasa multă vreme şi neavând copii de parte bărbătească, dorea foarte mult şi se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu ca să-i dăruiască un fiu. Iar Dumnezeu, ascultându-i rugăciunea, după mulţi ani împărăteasa a zămislit pe acest mare plăcut al lui Dumnezeu şi mare vieţuitor de pustie, pe prea fericitul Onufrie.

Iar diavolul, care urăşte neamul omenesc, văzând binele ce avea să fie după oarecare semne şi voind a face împiedicare, ş-a închipuit în chipul unui om străin; şi, venind la împărat, i-a zis: „împărate, să ştii că pruncul ce s-a zămislit în pântecele împărătesei tale nu este de la tine, ci de la unul din robii tăi. Dacă voieşti să cunoşti adevărul, să faci aceea ce-ţi voi spune, adică: Când se va naşte pruncul, să porunceşti să se facă un foc mare şi să arunci pe prunc într-însul, şi de nu va arde, acesta va fi semnul că este fiul tău cu adevărat; iar de va arde, atunci să fii încredinţat că este născut din desfrânare".

Deci împăratul, încredinţându-se acestor cuvinte diavoleşti, s-a mâniat foarte tare pe împărăteasa sa, însă ascundea în sine şi se ţinea ca să nu se cunoască până la vremea ce se cădea. Deci, împlinindu-se vremea naşterii împărătesei şi născând un prunc de parte bărbătească, tatăl, în loc să se bucure de naşterea fiului său celui dăruit de Dumnezeu, s-a umplut de mâhnire şi de întristare, a aprins un foc mare şi a aruncat pe prunc în foc. Iar Atotputernicul Dumnezeu, Care păzeşte pe prunci cu preaminunata Sa putere, a păzit şi pe acest prunc nears de foc, viu şi întreg. Dar nu numai aceasta, ci încă şi alt lucru de mirare era cu putinţă a se vedea; căci pruncul, aflându-se în foc, a ridicat către cer mânuţele sale cele mici şi slabe, ca şi cum s-ar ruga către Dumnezeu. Iar dacă tatăl copilului a văzut acest lucru minunat, s-a înspăimântat şi a cunoscut că a fost amăgit de diavol. Deci scoţând pe prunc din foc nevătămat, îngerul Domnului s-a arătat împăratului certându-l că a crezut vicleşugul vrăjmaşului celui înşelător. Şi a poruncit îngerul să boteze pe prunc şi să-l numească Onufrie, apoi să-l ducă în pustie unde-l va îndrepta Dumnezeu, căci pruncul va fi mare prieten şi plăcut al Domnului. Deci împăratul îndată s-a sculat şi, luând pruncul, s-a dus, după rânduiala lui Dumnezeu, către munţii şi pustietăţile Egiptului.

Iar pe când mergeau, l-a întâmpinat o căprioară albă, fiind trimisă de Dumnezeu ca să hrănească pruncul cu lapte cât va merge pe cale. Ea, alergând către împărat, a căzut înaintea lui în genunchi, ca şi cum i se închina şi, alăturându-se celor ce mergeau, călătorea împreună cu dânşii şi-l hrănea pe prunc cu laptele ei. Iar tatăl pruncului, văzând acest lucru, se mira de purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru prunc şi grăia: „Acum am cunoscut că fiul meu are să fie mare prieten şi plăcut al lui Dumnezeu". Deci mergând ei pe cale multă vreme, au ajuns la hotarele Tebaidei în ţara Egiptului şi, venind până la cetatea ce se numea Ermopoli, au aflat o mănăstire, nu departe de cetate, la un loc osebit şi frumos.

Acea mănăstire se numea a Eritului şi avea o sută de monahi îmbunătăţiţi. Şi a poruncit Dumnezeu împăratului să lase acolo pe fiul său; iar avva mănăstirii aceleia se mira de venirea împăratului din Persia la dânşii; şi l-a primit cu mare cinste. Iar împăratul a povestit avvei aceluia cu de-amănuntul toate cele despre prunc şi cum, cu porunca lui Dumnezeu, a venit la mănăstirea lor.

Iar avva, ascultând cu mirare cele povestite de împărat, a zis: „Cum şi cine poate dintre noi să hrănească pruncul acesta care are trebuinţă de lapte de maică, căci în mănăstirea noastră nu poate intra nici o femeie?" Impăratul a răspuns: „Precum până aici l-a hrănit Dumnezeu prin căprioara aceea care a venit cu noi, tot aşa şi de aici înainte îl va hrăni aceeaşi căprioară, cât va avea trebuinţă de lapte". Astfel, împăratul, dând pe fiul său lui Dumnezeu şi încredinţându-l părintelui, s-a întors la ale sale. Iar căprioara aceea a stat pe lângă mănăstire şi a hrănit pe prunc până la vârsta de trei ani.

Iar după ce s-au împlinit acei trei ani, ea s-a dus în pustie şi pruncul a început a se hrăni cu hrana cea de obşte. Şi după ce pruncul a ajuns la vârsta de şapte anişori, adeseori se ducea la trapeză şi,cerând câte o bucăţică de pâine, se ducea în tinda bisericii, unde era zugrăvită icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, care ţinea pe mâinile ei pe Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, apropiindu-se Onufrie de icoană, fiind fără de răutate şi cu neştiinţă sfântă, vorbea ca şi cu un viu cu pruncul Hristos zugrăvit pe icoană, Care era ţinut de mâinile cele fecioreşti ale Pururea Fecioarei. Şi grăia astfel: „Şi Tu eşti mic precum sunt şi eu, însă eu mă duc la trapeză, cer pâine la trapezar şi mănânc, iar Tu nu mănânci niciodată. Pentru ce te chinuieşti aşa, nemâncând nimic? Iată, primeşte partea mea şi mănâncă". Iar pruncul Hristos cel închipuit pe icoană, ca şi cum ar fi fost viu, întindea mânuţa Sa şi lua pâinea din mâinile lui Onufrie, care îl vedea pe El ca şi cum o mânca.

O minune ca aceasta făcându-se nu o dată, nici de două ori, ci de multe ori, şi trapezarul văzând pe prunc luând pâinea adeseori, a început a-l pândi să vadă ce face cu pâinea şi unde o duce. Deci, văzându-l ducându-se cu pâinea la biserică, a mers după dânsul mai de departe şi, ajungând la uşa tindei, a văzut făcându-se minunea cea mai sus-arătată şi s-a înspăimântat foarte. După aceea, ducându-se, a vestit avvei şi tuturor celorlalţi monahi mai sporiţi în fapte bune, care, auzind o minune ca aceasta, s-au înspăimântat cu totul.

Atunci avva a învăţat pe trapezar, astfel: „Când pruncul Onufrie va mai cere pâine de la tine, să nu-i dai, ci să-i zici: «Du-te de cere pâine de la Acela Căruia i-ai dat de multe ori»". Iar trapezarul, ascultând pe avva, a făcut aşa precum i-a poruncit. Deci dimineaţa, venind Onufrie şi cerând pâine după obicei, trapezarul nu i-a dat, ci a zis: „Du-te de cere pâine de la Acela Căruia tu i-ai tot dat de multe ori". Deci pruncul, fiind flămând, s-a dus plângând către icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a zis către pruncul Hristos, Cel închipuit pe icoană: „Trapezarul nu voieşte să-mi dea pâine de la el, şi-mi este foame; dă-mi Tu de la Tine, că şi eu Ţi-am dat de multe ori!"

Şi îndată pruncul Hristos i-a dat o pâine mare, frumoasă, curată, albă ca zăpada şi caldă. Pâinea era atât de mare, încât abia putea să o ducă pruncul cel de şapte ani. Deci Onufrie luând pâinea din mâinile lui Hristos, o ducea cu mare osteneală. Şi venind cu ea la avva, se lăuda copilăreşte, zicând: „Iată, pruncul Hristos mi-a dat o pâine!" Iar avva, minunându-se foarte mult de o minune ca aceea, a chemat pe toţi monahii şi le-a arătat acea pâine minunată şi a poruncit trapezarului să povestească înaintea tuturor ce a văzut. Apoi şi Onufrie, fiind întrebat de ei, a spus că a luat acea pâine din mâinile lui Hristos însuşi. Şi toţi au început a preamări cu mare glas pe Dumnezeu, Care a făcut nişte minuni ca acestea prin pruncul Onufrie. După aceea, ei au împărţit pâinea în mai multe părţi pentru binecuvântarea şi sfinţirea tuturor monahilor.

Onufrie, crescând cu nişte sporiri de fapte bune ca acestea şi cu dar de la Dumnezeu şi de la oameni, a ajuns la vârsta şi măsura faptelor bune, cea vrednică de a se sălăşlui în pustie şi a ieşi la război împotriva vrăjmaşilor celor nevăzuţi, după cum povesteşte de aici înainte Cuviosul Pafnutie episcopul, care a fost într-una din mănăs­tirile pustiei Egiptului. Cum a aflat el în pustie pe Cuviosul Onufrie şi pe alţi pustnici, singur a scris şi povesteşte în cele ce urmează:

Într-o zi, şezând eu în mănăstirea mea şi liniştindu-mă, mi-a venit dorinţa să ies în pustia cea mai dinăuntru şi să văd dacă este acolo vreun monah, slujind Domnului mai mult decât mine. Deci, sculându-mă şi luând puţină pâine şi apă, ca să am pe cale, am ieşit din mănăstirea mea, nespunând nimănui nimic, şi m-am dus în pustia cea mai dinăuntru. Mergând patru zile şi negustând nici pâine, nici apă, am ajuns la o peşteră încuiată, care avea o ferestruică mică. Şi am stat acolo un ceas, bătând la acea fereastră şi aşteptând ca, după obiceiul monahicesc, să iasă cineva din peşteră şi să-mi dea binecu­vântare în Hristos. Dar fiindcă nu mi-a răspuns, nici nu mi-a deschis nimeni, am deschis eu uşa şi am intrat, zicând: „Binecuvintează!"

Şi am văzut un oarecare stareţ şezând, ca şi cum dormea, şi iarăşi am zis: „Binecuvintează" şi m-am atins de umărul lui, voind să-l deştept, dar s-a făcut ca praful; şi, pipăind trupul lui, am aflat că murise de mulţi ani. Am văzut şi o haină atârnată la perete şi, atingând-o eu, s-a făcut ca praful în mâinile mele. Deci, îndată luând de pe mine mantia mea, am acoperit cu ea trupul acelui mort şi, săpând o groapă cu mâinile în peretele peşterii, am îngropat moaştele lui cu obişnuita cântare de psalmi, cu rugăciune şi cu lacrimi. Apoi, gustând puţin din pâinea cea adusă de mine şi din apă, m-am întărit şi am rămas lângă mormântul acelui stareţ.

Şi ridicându-mi mâinile spre cer, m-am rugat Domnului şi iarăşi am văzut pe acel bărbat, care, venind, s-a atins de buzele mele şi s-a făcut nevăzut; iar eu iarăşi am căpătat multă putere şi m-am dus în cale. Şi când era a şaptesprezecea zi a călătoriei mele, am ajuns la un munte înalt şi, fiind ostenit, am şezut la poalele muntelui să mă odihnesc. Şi am văzut de departe pe un bărbat venind spre mine, cu chipul foarte înfricoşat, cu peri deşi crescuţi peste tot trupul, ca la fiară, şi alb ca zăpada, căci era cărunt de bătrâneţe. Iar perii capului şi ai bărbii lui erau lungi până la pământ, încât acopereau ca o haină trupul lui, şi mijlocul său îl avea încins cu frunze de pustie.

Şi când l-am văzut apropiindu-se spre mine, m-am înfricoşat şi am alergat la o piatră ce se întâmplase să fie deasupra muntelui. Iar acela, ajungând până la poalele acelui munte, a şezut la umbră să se odihnească, pentru că ostenise din pricina zădufului şi bătrâneţii. Şi uitându-se spre munte, m-a văzut pe mine şi m-a strigat, zicându-mi: „Omule al lui Dumnezeu, pogoară-te la mine, că şi eu sunt om ca tine şi vieţuiesc în pustia aceasta pentru Dumnezeu". Iar eu - zice Pafnutie -, auzind acestea, am alergat spre dânsul cu osârdie şi am căzut înaintea picioarelor lui. Iar el mi-a zis: „Scoală-te, fiul meu, căci şi tu eşti robul lui Dumnezeu, prieten al sfinţilor Lui, iar numele tău este Pafnutie". Deci m-am sculat, iar el mi-a poruncit să şed, şi am şezut cu bucurie înaintea lui. Apoi l-am rugat cu dinadinsul să-mi spună numele lui, cum petrece în pustia aceea şi de câtă vreme. Iar el, văzând rugămintea mea cea cu dinadinsul, a început a-mi spune cele despre sine, zicând astfel:

„Numele meu este Onufrie, de şaizeci de ani rătăcesc în pustia aceasta şi prin munţi, şi n-am văzut până acum nici un om, decât numai pe tine. Petrecerea mea înainte a fost în cinstita mănăstire care se numeşte Eriti şi care este aproape de cetatea Ermopoli, în părţile Tebaidei. Mănăstirea aceea are o sută de fraţi şi toţi sunt cu un suflet, având viaţă de obşte întocmită cu multă dragoste întru Domnul nostru Iisus Hristos. De obşte le este hrana şi îmbrăcămintea şi îşi petrec în linişte şi pace viaţa cea pustnicească, slăvind bunătatea Domnului. Iar eu, în copilăria mea, când mă povăţuiam acolo întru începutul cel nou, am învăţat de la Sfinţii Părinţi credinţa şi dragostea către Dumnezeu şi rânduielile vieţii monahiceşti şi i-am auzit pe dânşii grăind despre Sfântul Prooroc Ilie, cum, întărindu-se de Dumnezeu, a petrecut în pustie, postind multă vreme. Asemenea şi de Sfântul Ioan Inaintemergătorul, căruia nici unul din oameni nu i s-a asemănat vreodată şi ce fel de viaţă a avut el în pustie până în ziua arătării sale către Israel.

Iar eu întrebam pe Sfinţii Părinţi, zicând: «Mai mari sunt înaintea lui Dumnezeu cei bare petrec în pustie decât voi?» Ei îmi răspundeau, zicând: «Fiule, aceia sunt mai mari decât noi, pentru că noi ne vedem unul pe altul în toate zilele şi săvârşim cu bucurie soborniceasca cântare bisericească; iar de flămânzim, găsim pâine gata, asemenea şi de însetăm, avem apă în destul. Dacă se întâmplă cuiva din noi a se îmbolnăvi, este mângâiat de ceilalţi fraţi, deoarece toţi vieţuim de obşte, ne ajutăm şi slujim unul altuia pentru dragostea lui Dumnezeu. Iar cei ce petrec în pustie sunt lipsiţi de toate acestea; căci, de se întâmplă vreunuia din ei vreo mâhnire, cine îl mângâie? La boală, cine să-i ajute şi să-i slujească? Dacă i-ar veni asupra vreun război de la satana, unde va găsi om care să-i schimbe gândul sau să-l sfătuiască, fiind numai el singur? De nu va avea hrană, unde s-o găsească cu înlesnire? Asemenea şi însetând, apa nu este aproape. Acolo, o, fiule, fără de asemănare, mai mare îi este osteneala, decât nouă celor ce vieţuim de obşte; pentru că, cei ce intră în viaţa pustnicească, slujesc mai mult lui Dumnezeu, se dau la mai mari posturi; foamea şi setea, arşiţa de ziuă şi răceala de noapte le rabdă cu vitejie; iar războaielor celor ce năvălesc de la vrăjmaşul cel nevăzut se împotrivesc tare, se silesc în tot felul a-l birui şi se şârguiesc a trece toată calea cea strâmtă şi anevoioasă care duce la împărăţia cerului.

Pentru aceea le trimite Dumnezeu sfinţi îngeri ca să le aducă hrană, să le scoată apă din piatră şi aceştia îi întăresc atâta de mult, încât se împlineşte cuvântul proorocului Isaia care zice: Cei ce aşteaptă pe Domnul se schimbă în putere, se înaripează ca vulturii, aleargă şi nu se ostenesc. Iar dacă nu se învredniceşte cineva de îngereasca vedere cu ochii, însă nu se lipseşte de venirea de faţă cea nevăzută a acelora, care îl păzesc în toate căile, îl apără de asuprelile vrăjmaşului, îl ajută în lucrurile lui şi-i duc rugăciunile la Dumnezeu. De i se întâmplă vreunuia din pustnici vreo ispitire neaşteptată de la vrăjmaş şi el îşi ridică mâinile către Dumnezeu, îndată i se trimite ajutor de sus şi i se risipesc toate ispitele, pentru curăţia inimii lui. Fiule, oare n-ai auzit de ceea ce se zice în Scriptură, că Dumnezeu nu părăseşte pe cei ce-L caută, săracul nu va fi uitat până în sfârşit şi răbdarea săracilor nu va pieri până în sfârşit? Şi iar: Strigat-au către Domnul, când se mâhneau ei şi din nevoile lor i-a izbăvit. Pentru că Domnul dăruieşte fiecăruia după măsura ostenelilor pe care le suferă cineva pentru Dânsul. Deci fericit este cel ce face voia Domnului pe pământ şi îi slujeşte cu osârdie, pentru că îngerii slujesc aceluia, deşi nevăzuţi, şi îl fac a se bucura cu bucurie duhovnicească şi îl întăresc în tot ceasul cât este în trup».

Auzind acestea de la sfinţii părinţi din mănăstirea mea, eu, smeritul Onufrie, mă îndulceam în sufletul şi în inima mea mai dulce decât mierea, şi mi se părea că sunt pe altă lume, pentru că îmi venise o dorinţă negrăită să mă duc în pustie. Deci, sculându-mă noaptea şi luându-mi puţină pâine, cât să-mi ajungă patru zile, am ieşit din mănăstire, punându-mi nădejdea spre Dumnezeu, şi am plecat pe calea care duce la munte, voind ca de acolo să intru în pustie. Şi începând eu a merge în pustie, am văzut înaintea mea strălucind o rază de lumină şi m-am temut foarte; apoi, stând, gândeam să mă întorc în mănăstire. Dar raza aceea de lumină s-a apropiat de mine şi am auzit dintr-însa un glas, zicându-mi: «Nu te teme! Eu sunt îngerul care umblu cu tine de la naşterea ta, pus de Dumnezeu lângă tine ca să te păzesc, şi mi s-a poruncit acum de la Dânsul să te duc în pustia aceasta. Deci fii desăvârşit şi smerit cu inima înaintea Domnului şi slujeşte-i cu bucurie; iar eu nu mă voi depărta de lângă tine până ce nu-mi va porunci Ziditorul să-ţi iau sufletul». Aceasta zicând îngerul din raza cea în chipul luminii, mergea înaintea mea, iar eu călătoream cu bucurie după dânsul.

Şi mergând ca la şase mile, am văzut o peşteră aleasă; şi s-a făcut nevăzută de la mine raza luminii îngerului, iar eu m-am apropiat de peşteră şi am vrut să ştiu dacă este vreun om într-însa. Deci, ajungând la uşă, am strigat după obiceiul monahicesc, zicând: «Binecuvintează!» Atunci am văzut pe un bărbat bătrân cinstit, cu sfinţită cuviinţă la chip, pe faţă şi la vedere arătându-se că era într-însul mare dar al lui Dumnezeu şi duhovnicească bucurie. Iar eu, văzându-l, am căzut înaintea picioarelor lui şi m-am închinat lui; iar el, ridicându-mă de mână şi sărutându-mă, mi-a zis: «Oare tu eşti fratele Onufrie, ajutătorul meu întru Domnul? Intră, fiule, intră în locuinţa mea! Dumnezeu îţi este ţie ajutător şi vei petrece întru chemarea ta, săvârşind bune lucruri întru frica lui Dumnezeu».

Deci, intrând în peştera lui, am stat cu dânsul câteva zile, sârguindu-mă să deprind faptele lui bune, de vreme ce acela m-a învăţat rânduielile vieţii pustniceşti. Şi văzând stareţul că duhul meu este luminat spre deprinderea lucrurilor plăcute Domnului nostru Iisus Hristos şi spre cea fără de temere împotrivă stare a războaielor celor din taină ale potrivnicului şi spre nălucirile care le are pustia, mi-a zis: «Scoală-te, fiule, ca să te duc în altă peşteră, care este mai înăuntrul pustiei, ca singur într-însa să locuieşti şi să te osteneşti întru Dumnezeu; pentru că spre aceasta te-a trimis Domnul prin purtarea sa de grijă, ca să fii şi tu locuitor al pustiei celei dinăuntru».

Aşa sfătuindu-mă, m-a luat pe mine şi m-a dus în pustia cea mai adâncă, şi am mers patru zile şi patru nopţi, apoi într-a cincea zi a găsit o peşteră mică, iar sfântul bărbat mi-a zis: «Iată, acesta este locul care ţi l-a pregătit Dumnezeu pentru tine, ca să te sălăşluieşti într-însul!» După aceea, stareţul a petrecut cu mine treizeci de zile, învăţându-mă la lucruri bune; iar după acele treizeci de zile, lăsân-du-mă lui Dumnezeu, s-a dus la treburile sale. De atunci venea câte o dată pe an la mine şi mă cerceta, până în ziua mutării sale la Dumnezeu, pentru că în anul cel din urmă, venind la mine, s-a mutat la Domnul; iar eu, plângându-l mult, l-am îngropat aproape de locuinţa mea".

După aceasta, eu, smeritul Pafnutie, l-am întrebat pe Onufrie, zicând: „Sfinte părinte, oare multe osteneli ai suferit la începutul venirii tale în pustia aceasta?" Atunci fericitul stareţ mi-a răspuns: „Să mă crezi, iubite frate, că atâtea osteneli am suferit în acest loc, încât de multe ori, deznădăjduindu-mă de viaţa mea, mi se părea că sunt aproape de moarte. De multe ori slăbeam de foame şi de sete, neavând la început nici ce mânca, nici ce bea, afară numai de unele verdeţuri pe care le găseam în pustie; atunci aveam ce mânca. Iar pentru setea mea, numai cereasca rouă îmi era de răcorire. Şi ziua mă ardeam de zăduful soarelui, iar noaptea mă răceam de frigul nopţii şi trupul meu mi se uda de rouă cea cerească. Dar câte n-am mai răbdat şi câte osteneli n-am mai suferit în această pustie neumblată! A spune răbdările şi ostenelile mele nu se poate, pentru că nici nu se cuvine a le arăta pe cele care omul este dator să le facă la singurătate, pentru dragostea lui Dumnezeu.

Iar Bunul Dumnezeu, văzându-mă că m-am dat cu totul spre nevoinţele pustniceşti şi mi-am pus sufletul spre foame şi sete, a poruncit sfântului Său înger, ca să îngrijească de mine şi să-mi aducă în toate zilele puţină pâine şi apă pentru întărirea trupului meu. Astfel m-a hrănit îngerul pe mine treizeci de ani. Iar după împlinirea celor treizeci de ani, Dumnezeu a orânduit spre mângâierea mea, hrană mai îndestulătoare. Pentru că, aproape de peştera mea, s-a aflat un finic care avea douăsprezece ramuri, şi fiecare ramură deosebi la o lună în an aducea roadele sale, una la o lună, alta la altă lună, până ce trec toate cele douăsprezece luni; şi sfârşindu-se o lună, se sfârşeşte şi rodul unei ramuri, iar sosind altă lună, soseşte şi rodul altei ramuri.

Aşijderea, din porunca lui Dumnezeu curge şi un mic izvor de apă vie, aşa că acum am încă treizeci de ani întru o îndestulare ca aceasta; pentru că, uneori mănânc din pâinea cea adusă de înger, iar alteori gust din roadele finicului cu verdeţurile pustiei, care, prin dumnezeiască poruncă, mi s-au îndulcit ca mierea. Şi beau din izvor apă vie, mulţumind lui Dumnezeu; iar mai ales mă hrănesc şi mă adăp cu dulceaţă din cuvintele lui Dumnezeu, precum se scrie: Nu numai cu pâine va fi omul viu, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. Pentru că, o, frate Pafnutie, dacă te vei sârgui ca să săvârşeşti voia Domnului Dumnezeu, toate cele de trebuinţă se vor trimite pentru tine de la Dânsul; pentru că în Sfânta Evanghelie zice: Nu vă îngrijiţi zicând: Ce vom mânca sau ce vom bea sau ce vom îmbrăca? Pentru că pe toate acestea păgânii le caută, căci Tatăl vostru Cel ceresc ştie că vă trebuie toate acestea. Ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă".

Unele ca acestea grăind Cuviosul Onufrie, m-am minunat de aleasa lui viaţă şi iarăşi l-am întrebat pe el: „Părinte, de unde te împărtăşeşti sâmbăta şi Duminica cu Preacuratele lui Hristos Taine?" Iar el mi-a grăit mie: „îngerul Domnului vine la mine şi-mi aduce Preacuratele lui Hristos Taine şi mă împărtăşeşte pe mine. încă nu numai la mine vine îngerul Domnului cu dumnezeiasca împărtăşanie, ci şi la ceilalţi care vieţuiesc în pustie pentru Dumnezeu şi faţă omenească nu văd; pe care împărtăşindu-i, îi umple de veselie negrăită. Iar dacă vreunul dintr-înşii ar dori să vadă om, îngerul îl ia pe el şi îl înalţă la cer, ca să vadă pe sfinţi şi să se veselească; şi sufletul lui se luminează ca lumina şi se bucură cu duhul, învred-nicindu-se a vedea cereştile bunătăţi, şi uită toate ostenelile sale suferite în pustie. Apoi, întorcându-se iarăşi la al său loc, se sileşte a sluji mai cu osârdie lui Dumnezeu, nădăjduind a câştiga în veci cele din ceruri, pe care s-a învrednicit a le vedea.

Toate acestea le-a vorbit Cuviosul Onufrie cu mine sub poalele muntelui, unde ne-am întâlnit; iar eu, din nişte vorbe ca acestea ale cuviosului, m-am umplut de bucurie şi am uitat şi de ostenelile mele, cele cu foamea şi cu setea, suferite în călătorie. Deci, întărindu-mă cu duhul şi cu trupul, am zis: „Fericit sunt eu cel ce m-am învrednicit a te vedea pe tine, sfinte părinte, şi a auzi cuvintele tale cele dulci şi plăcute". Iar el mi-a zis: „Să ne sculăm de acum, frate, să mergem la locuinţa mea". Deci, sculându-ne, am mers, iar eu nu încetam minunându-mă de darul cuviosului stareţ. Apoi, trecând două sau trei stadii, am venit la peştera sfântului; şi acolo era un finic ales şi curgea şi un izvor mic de apă vie. Deci stând lângă peşteră, cuviosul s-a rugat şi, sfârşind rugăciunea şi zicând „amin", a stat şi mi-a poruncit să stau şi eu cu dânsul; şi am vorbit, spunând unul altuia bunătăţile Domnului.

Iar venind soarele spre apus şi ziua sfârşindu-se, am văzut lângă noi o pâine curată şi apă, iar acel cuvios bărbat mi-a grăit mie: „Gustă, frate, din pâinea şi apa care se află înaintea ta, ca să te întăreşti; pentru că te văd pe tine slăbit de foame, de sete şi de osteneala drumului". Iar eu am zis către dânsul: „Viu este Domnul meu, că nu voi mânca nici nu voi bea singur, dacă nu mâncăm amândoi". Dar stareţul nu voia să guste; numai după ce l-am rugat mult, abia atunci am putut să-l înduplec. Deci, întinzând mâinile, am luat pâinea, pe care am rupt-o, am mâncat şi m-am săturat, rămânând şi fărâmituri; după aceea am băut apă şi am mulţumit lui Dumnezeu, apoi toată noaptea aceea am petrecut-o rugându-mă.

Iar când s-a făcut ziuă, după cântarea Utreniei, am văzut faţa cuviosului schimbată şi m-am temut; dar el, cunoscând aceasta, mi-a zis: „Nu te teme, frate Pafnutie, că Dumnezeu, Cel ce spre toţi este milostiv, te-a trimis la mine, ca să-mi îngropi trupul meu; căci în ziua de astăzi sfârşesc vremelnica mea viaţă şi voi trece la viaţa cea fără de sfârşit, la Hristosul meu, întru odihna cea veşnică". Şi era ziua a douăsprezecea a lunii iunie şi Cuviosul Onufrie mi-a poruncit, zicându-mi: „Iubite frate, dacă te vei întoarce în Egipt, să mă pomeneşti pe mine înaintea fraţilor şi a tuturor creştinilor". Iar eu am zis către dânsul: „Părinte sfinte, eu doresc ca după moartea ta să petrec în locul acesta". Cuviosul a răspuns: „Fiule, nu eşti trimis de Dumnezeu ca să petreci în această pustie, ci ca, văzând pe robii Lui, să te întorci la locul tău şi să spui viaţa lor cea îmbunătăţită la fraţi, spre folosul celor ce vor auzi, şi spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru. Deci mergi, fiule, în Egipt la mănăstirea ta şi povesteşte cele ce ai văzut şi ai auzit în pustie, cele ce vei mai vedea şi vei auzi, şi tu însuţi să petreci în fapte bune, slujind lui Dumnezeu".

Acestea zicându-le, am căzut înaintea cinstitelor lui picioare, zicând: „Binecuvintează-mă, prea cinstite părinte, şi te roagă pentru mine să aflu milă înaintea lui Dumnezeu. Şi precum m-a învrednicit pe mine Mântuitorul meu să te văd pe sfinţia ta în această viaţă, tot aşa să mă învrednicească a te vedea şi în veacul ce va să fie!" Atunci Cuviosul Onufrie, ridicându-mă de la pământ, mi-a zis: „Fiule Pafnutie, nu te va scârbi pe tine Dumnezeu, ci va împlini cererea ta; şi te va binecuvânta şi te va întări întru dragostea Sa, îţi va lumina ochii minţii spre dumnezeiasca vedere, te va izbăvi de toată cursa potrivnicului şi va săvârşi întru tine tot lucrul bun pe care l-ai început. îngerii Lui te vor păzi întru toate căile tale şi te vor feri de vrăjmaşii cei nevăzuţi, ca să nu poată ei să te clevetească în ceva înaintea lui Dumnezeu în ceasul cercării celei înfricoşate".

După aceasta, cuviosul părinte, dându-mi cea mai de pe urmă sărutare întru Domnul, a început a se ruga lui Dumnezeu cu multe lacrimi şi suspine. Iar după ce s-a rugat din destul, şi-a plecat genunchii, culcându-se la pământ şi zicând cel mai de pe urmă cuvânt: „In mâinile Tale, Dumnezeule, îmi dau duhul meu!" Iar când grăia el acestea, l-a strălucit din cer o lumină minunată şi, în strălucirea luminii aceleia, veselindu-se cu faţa, şi-a dat duhul său.

Şi îndată s-a auzit în văzduh glasul îngeresc, cântând şi binecuvântând pe Dumnezeu, pentru că ei, luând sufletul cuviosului, îl înălţau cu bucurie la Dumnezeu. Iar eu am început a plânge şi a mă tângui înaintea cinstitului lui trup, căci îl pierdusem pe părintele pe care îl găsisem nu demult. Deci, dezbrăcând haina mea, am descusut căptuşeala ei şi cu aceea am acoperit trupul sfântului; iar cu faţa m-am îmbrăcat eu, ca să nu mă întorc dezbrăcat la fraţi. Apoi găsind o piatră mare, în care nu cu mâini omeneşti, ci cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, era făcută o groapă în chip de mormânt, într-acea piatră am pus sfântul trup al plăcutului lui Dumnezeu, cu cântare cuviincioasă de psalmi şi, aducând o mulţime de pietre mici, am acoperit cu ele cinstitul său trup; apoi am început a mă ruga lui Dumnezeu să-mi dea voie să petrec în acel loc. Şi voiam să intru în peşteră, dar îndată înaintea ochilor mei a căzut peştera, finicul care hrănea pe sfânt a căzut din rădăcină, iar izvorul cel cu apă vie s-a uscat.

Notă. Se cuvine a se şti care este Cuviosul Pafnutie care a aflat pe Cuviosul Onufrie, deoarece în Istoriile Bisericeşti şi în Paterice se află mulţi cu numele Pafnutie. Prea Cuviosul Pafnutie, care a fost episcop în Tebaida de Sus, ce este una din părţile Egiptului, este acela care a pătimit pentru Hristos în vremea păgânului împărat Maximian al Romei şi căruia i s-a scos ochiul drept. După aceea, pe vremea împărăţiei marelui Constantin, la întâiul Sinod a toată lumea, acesta a fost în Niceea, şi când Sfinţii Părinţi au vrut să facă o lege, ca preoţii mireni să nu aibă femei, el s-a sculat în mijlocul sinodului şi a strigat cu glas mare, zicând: „Să nu puneţi această sarcină grea şi acest jug nelesne de purtat asupra slujitorilor bisericeşti". Şi în lucrul acesta s-a împotrivit tare tuturor Sfinţilor Părinţi acel Sfânt Pafnutie, cu toate că el însuşi era păzitor al fecioriei din pântecele maicii sale. Şi nimeni n-a răspuns ceva împotriva cuvintelor lui şi s-a lăsat acel lucru la învoirea fiecăruia. De atunci şi până acum preoţii şi diaconii Bisericii Răsăritului primesc însoţirea cu blagoslovenie. Despre acesta scriu istoricii greci: Socrat, cartea l, cap. l8: Sozomen, cartea l, cap. 22 şi Nichifor, cartea VIII, cap. l9. Şi este de mirare cu adevărat, cum un atât de mare plăcut al lui Dumnezeu, care a pătimit pentru Hristos, care nu a fost cel din urmă dintre Sfinţii Părinţi la întâiul Sinod a toată lumea şi a întărit căsătoria după lege a preoţilor şi a diaconilor mireni; nu se cinsteşte în Biserică cu pomenire, precum se cinstesc ceilalţi părinţi sfinţi.

 

 

Sfante Mare Onufrie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!Sf.M.Mc.Onufrie are canon de rugaciune atat de frumos si acatist.Recomandare-De Citit .Mari daruri daruesc Sfintii cand li se citeste acatistu si sunt pomeniti in rugaciune.

 

 

Sfante Mare Onufrie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!