Omul și îngerul său două fiinţe cu aceeaşi rădăcină, cu aceeaşi obârşie. Sunt două fiinţe şi un singur proiect.

 

Îngerii îi ajută pe oameni să înţeleagă realitatea eternă a lui Dumnezeu şi îi călăuzesc spre Împărăţia Cerurilor, fiind mijlocitori între Cer şi pământ. Având menirea de a-l ajuta pe om în efortul său de înduhovnicire a lumii pământeşti, îngerii au şi o calitate specifică: aceea de a fi simultan aproape de Dumnezeu şi aproape de om. Omul şi îngerul său conlucrează sub acelaşi „jug”, trag laolaltă acelaşi „atelaj”. Omul și îngerul său două fiinţe cu aceeaşi rădăcină, cu aceeaşi obârşie. Sunt două fiinţe şi un singur proiect.

Învăţătura despre sfinţii îngeri este cuprinsă atât în Sfânta Scriptură, cât şi în scrierile Sfinţilor părinţi, ale scriitorilor bisericeşti şi în cărţile de cult ale Bisericii noastre Ortodoxe, ceea ce arată rolul lor important în doctrina şi cultul creştin-ortodox.Comuniunea dintre îngeri şi oameni se realizează în Biserică. Ei ne ajută în procesul mântuirii, ne fac să cunoaştem voia lui Dumnezeu, revelându-L în acelaşi timp prin calitatea lor de fiinţe spirituale apropiate de Creator.

Însăşi numirea de înger arată menirea lor de slujitori ai lui Dumnezeu şi organe ale Providenţei. Sfântul Ioan Damaschin spune că îngerii „locuiesc în Cer şi au un singur lucru de făcut: să laude pe Dumnezeu şi să slujească voinţei Lui”. Ei îi ajută pe oameni să înţeleagă realitatea eternă a lui Dumnezeu, îi călăuzesc spre Împărăţia Cerurilor, fiind mijlocitori între El şi oameni. Ei duc rugăciunile noastre către Dumnezeu şi au menirea de a-l ajuta pe om în efortul său de înduhovnicire a lumii pământeşti.

Îngerul este prezentat adesea ca fiind un fel de „dublu ceresc al omului”, ce induce pioşenie, aşa după cum diavolul seduce spre păcat. Referitor la argumentul suprem al existenţei îngerilor, acesta este preluat de la Toma d’Aquino: îngerii există pentru că există ordine. Ceea ce este foarte important în anghelologie este faptul că îngerii au o calitate specifică, şi anume de a fi simultan aproape de Dumnezeu şi aproape de om.

„Totul este plin de îngeri”

Sfânta Scriptură ne arată în foarte multe locuri existenţa reală a îngerilor, precum şi menirea lor în lucrarea de mântuire a oamenilor. În Vechiul Testament se vorbeşte mai mult de un înger colectiv, deoarece evreii vedeau mântuirea prin comunitatea lui Israel. Texte precum „Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei” (Psalmul 33, 7), „El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale” (Psalmul 90, 11), „Îngerul ce m-a izbăvit pe mine de tot răul să binecuvânteze pruncii aceştia” (Facere 48, 16) şi „Iată, Eu trimit înaintea ta pe îngerul Meu, ca să te păzească în cale…” (Ieşire 23, 20) sunt mărturii credibile despre existenţa lumii angelice. Noul Testament prezintă suficiente argumente pentru a crea o doctrină temeinică în ceea ce priveşte lumea îngerilor. Astfel de mărturii găsim la Evrei 1, 14 („Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii?”), Fapte, capitolul 12 (Sfântul Apostol Petru e scos din închisoare de un înger, apoi bate, în puterea nopţii, la uşa unor prieteni, iar aceştia convinşi că o asemenea evadare e imposibilă, socotesc că cel de la uşă nu poate fi Petru, ci îngerul lui) sau Luca 16, 22 (Săracul Lazăr „este dus de către îngeri în sânul lui Avraam”).

Din textul de la Matei 18, 10: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul dintre aceştia mai mici, căci zic vouă: că îngerii lor în Ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în Ceruri”, înţelegem că fiecare om îşi are îngerul său păzitor. În cartea Apocalipsei se vorbeşte despre îngeri care controlează vânturile, pământul şi marea (7, 1-3), au stăpânire asupra focului (14, 18) şi asupra apelor (16, 4-5). Cu atât mai mult, fiecare om are propriul înger păzitor.

Sfinţii Părinţi ne dau mărturie despre existenţa îngerilor păzitori, Biserica mărturisind acelaşi adevăr în rugăciunile sale. Îngerul păzitor este numit „pedagog şi păstor” (Sfântul Vasile cel Mare), „înger al păcii” (Sfântul Ioan Hrisostom), „înger al căinţei” (Hermas) sau „înger al rugăciunii” (Tertulian). Sfântul Vasile cel Mare şi Clement Alexandrinul aşază sub protecţie angelică naţiunile, oraşele şi bisericile locale (cf. Apocalipsa 1, 20), Fericitul Augustin afirmă că „în ziua Judecăţii ne vom auzi viaţa povestită de îngerul păzitor”, iar Origen şi Sfântul Ambrozie concluzionează că „Totul este plin de îngeri”.

De ce avem nevoie de asistenţa îngerului, când suntem, oricum, sub oblăduirea lui Dumnezeu?

Ca dogmă, se admite că există îngeri trimişi de Dumnezeu pentru slujirea şi protecţia oamenilor şi că există îngeri păzitori care se ocupă de omul individual pe tot parcursul vieţii sale. Motivul pentru care omul are nevoie de un înger călăuzitor este acela că trăieşte, de la protopărinţi încoace, sub semnul derivei. Fiecare are nevoie de un ghid, pentru că suntem, prin definiţie, călători, fiinţe în trecere. El ne ajută, în acelaşi timp, dinspre origine şi dinspre viitor.  

Îngerii nu-L substituie pe Dumnezeu, ci Îl slujesc: sunt instrumentele Lui, sunt trimişii Lui. Aşadar, îngerii nu dublează Providenţa, ci o realizează, o împlinesc. Demnitatea omului, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, reprezintă un argument suficient pentru a face plauzibilă ipoteza îngerului conferit la naştere.

Ne poate abandona îngerul păzitor?

Referitor la această problemă, Origen, Fericitul Ieronim şi Sfântul Vasile cel Mare susţin că păcatul, în formele lui supreme, poate alunga partenerul ceresc de lângă om, iar Sfântul Ambrozie susţine că Dumnezeu ia îngerul de lângă cei drepţi pentru a-i lăsa să lupte singuri, sporindu-şi meritul. Scolastica însă tranşează în favoarea opiniei conform căreia îngerul nu ne părăseşte niciodată, chiar dacă, în anumite momente, se abţine să intervină. De aceea, nu trebuie să atribuim însoţitorului ceresc o psihologie resentimentară, de tip uman.

În ceea ce priveşte întrebarea dacă este îngerul stingherit de obligaţia de a ne purta de grijă, teologia pură spune că nu. Câtă vreme fac voia lui Dumnezeu, îngerii nu au afecte divergente şi sunt deasupra oricărei forme de sentimentalism. Dar se vorbeşte totuşi în Scriptură despre îngeri care se bucură (Luca 15,10) şi despre îngeri care plâng (Isaia 33,7).

Atunci când se aduce în discuţie faptul că ierarhiile cereşti pot intra în conflict, aşa cum o atestă textele sacre atunci când vorbesc despre lupta dintre îngerii naţiunilor (al Greciei şi al Persiei), nu este vorba despre o luptă duşmănoasă, ci una a zelului iubitor, care, neputând anticipa decizia divină (îngerii nu sunt atotştiutori), se dedică, în aşteptare, cu toată puterea, misiunii încredinţate şi protejatului propriu.

„Îngerul păzitor este un prieten ceresc, varianta diafană a propriei noastre identităţi”

La Claus Westermam găsim ideea că mascotele la modă de astăzi sunt reziduuri degenerescente ale îngerului păzitor. Ele ocupă – în mentalitatea omului contemporan – locul devenit vacant prin suspendarea autorităţii angelice.

Serghei Bulgakov afirmă că îngerul păzitor este un prieten ceresc, varianta diafană a propriei noastre identităţi. Omul şi îngerul său conlucrează sub acelaşi „jug”, trag laolaltă acelaşi „atelaj”. Omul și îngerul său două fiinţe cu aceeaşi rădăcină, cu aceeaşi obârşie. Sunt două fiinţe şi un singur proiect. Otto Hophan susţine că fiecare înger capătă funcţia de înger păzitor o singură dată, pentru un singur om, iar Hildegard von Bingen  afirmă că între om şi înger e o legătură de tipul aceleia care îi ţine laolaltă pe fiul risipitor cu fratele său, rămas acasă, în prejma tatălui.

Prezenţa îngerului păzitor este o lege a existenţei spirituale a omului, tot astfel cum gravitaţia e o lege a existenţei sale fizice. De altfel, îngerul păzitor poate fi văzut ca o energie opusă forţei gravitaţionale: el ne trage mereu în sus. Fiind slujitor şi păzitor în acelaşi timp, funcţia generică a îngerului păzitor este, deci, buna noastră orientare.

Îngerul a început s-o tragă cu grijă afară din iazul cu smoală fierbinte. Când celelalte suflete au văzut că un înger o scoate pe femeie din smoală, s-au agăţat de poala rochiei ei…

Am să vă spun o scurtă istorioară despre îngerul păzitor al unui copil care i-a fost încredinţat grijii lui. Am citit această poveste în Fraţii Karamazow a lui Dostoiewski.

Când s-a născut o fetiţă, Dumnezeu a trimis îngerul ei păzitor să o apere în toate zilele vieţii ei, până la moarte. S-o păzească de păcate, s-o înveţe, să n-o lase să cadă în ispite grele.

Când fetiţa a crescut, nu a mai ascultat de îngerul ei păzitor. Zadarnic îi sufla la urechea inimii cuvinte bune, degeaba o învăţa milostenia, rugăciunea şi iubirea de semeni. Fata devenea tot mai rea, mai nepăsătoare de suferinţa aproapelui, mai zgârcită şi cu inima prinsă de averea ei. Femeia devenise foarte bogată, nu dădea nici o firimitură de pâine vreunui sărac, ci punea slugile să-i izgonească pe cerşetori cu băţul. Îngerul ei era mereu întristat şi se gândea cu groază ce se va întâmpla cu sufletul femeii la moartea ei.

A venit şi ziua morţii şi a judecăţii femeii. Pentru păcatele ei cele multe şi pentru nemilostivirea ei faţă de săraci şi bolnavi, Dumnezeu a trimis-o în iad să stea în iazul de smoală, unde erau aruncaţi zgârciţii şi nemilostivii. Iar îngerul ei păzitor se plimba pe malul iazului de smoală şi plângea pentru sufletul pierdut şi se zbătea să-şi amintească dacă această femeie a făcut vreun bine în viaţa ei. Şi-a adus aminte că o dată, mergând cu căruţele cu recoltă la oraş pentru a o vinde, femeia a dat un fir de ceapă verde unui cerşetor. Atunci a alergat îngerul la tronul lui Dumnezeu şi, căzând cu faţa la pământ, a spus: „Doamne, femeia aceasta a făcut o dată un bine. A dat un fir de ceapă verde unui cerşetor.”

„Bine, i-a spus Dumnezeu, uite aici firul de ceapă, ia-l şi du-te pe malul iazului de smoală. Spune-i femeii să se prindă de firul de ceapă şi trage-o încet afară din iaz. Să fii cu grijă că firul de ceapă este foarte subţire şi se poate rupe uşor.”

Îngerul a luat firul de ceapă şi s-a dus pe malul lacului. A strigat-o pe femeie şi i-a spus: „Domnul Dumnezeu S-a milostivit de tine şi m-a trimis cu acest fir de ceapă. pe care tu l-ai dat odată unui cerşetor. Apucă-te cu grijă de el ca să nu se rupă şi eu am să te trag încetişor afară din iaz „.
Femeia a făcut ce i-a spus îngerul. Acesta a început s-o tragă cu grijă afară din iaz. Când celelalte suflete au văzut că un înger o scoate pe femeie din smoală, s-au agăţat de poala rochiei ei gândind ca îngerul le va trage şi pe ele afară. Atunci femeia a început să-i înjure, să-i ocărască şi să-i blesteme, lovindu-i cu picioarele şi strigând: „Lăsaţi-mă în pace, nemernicilor, eu am dat firul de ceapă, nu voi. Duceţi-vă în fundul iazului, blestemaţilor.”

În clipa aceea, s-a rupt firul de ceapă şi femeia a căzut înpoi în iazul de smoală. Şi îngerul a început să plângă din nou cu tristeţe.

V-am spus această povestioară ca să înţelegeţi că, într-adevăr, îngerul păzitor nu ne părăseşte niciodată, că el rămâne mereu credincios misiunii pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o pentru a mântui sufletul, pentru că el iubeşte sufletul încredinţat grijii sale, se roagă pentru el şi-i şopteşte la ureche numai sfaturi bune; el este conştiinţa noastră bună, care ne duce pe drumul mântuirii, dacă îl ascultăm. El se bucură cu bucurie mare când îl ascultăm şi plânge când ne prefacem surzi la sfaturile sale.

Fiecare fiinţă umană, bună sau rea, îşi are îngerul său păzitor. În clipa în care copilul se naşte, îngerul vine la patul lui, trimis de Dumnezeu, ca să-l înveţe, să-l apere de primejdii, de ispitiri, de influenţele rele ale diavolului şi ale oamnilor răi. Aţi observat că, în clipa în care eşti gata să săvârşeşti un păcat, o voce lăuntrică îţi şopteşte: „Nu face asta.” Când un pericol necunoscut te pândeşte, acelaşi înger îţi suflă la ureche: „Nu te duce acolo”, sau „Fereşte-te de omul acesta” etc.

Dacă păstrezi în viaţa ta măcar o mică parte din puritatea copilăriei, o mică parte din inocenţa ta, atunci vei auzi glasul îngerului păzitor conducându-te neatins de vicisitudinile vieţii către un mai bun loc în societatea creştină, către o mai bună congregaţie ortodoxă, vei fi apărat de Dumnezeu şi sufletul tău va fi liber de orice frică, incertitudine şi îndoială şi vei avea curajul să înfrunţi nedreptatea, să iubeşti pe aproapele tău şi chiar pe vrăjmaşul tău. Vei păşi în lumina lui Dumnezeu.

Uneori poţi să-ţi vezi îngerul păzitor, nu ca o persoană, ci ca lumină, mai mult spirituală în partea dreaptă a capului tău, ceva deosebit faţă de lumina soarelui sau a unei lămpi. Este o lumină dulce care vine de sus şi-ţi pune în suflet o bucurie neînţeleasă. Atunci să înţelegi că îngerul tău păzitor este acolo, că încearcă să-ţi comunice ceva bun. Spune o rugăciune, curăţeşte-ţi inima şi mintea, amineşte-ţi că ai un prieten, cel mai credincios şi care nu te va părăsi niciodată, nici măcar în momentele tale de păcătuire.

Adu-ţi aminte şi că un mesager al cerului te vizitează şi cântă-i: „Vestesc cu glas mare, grija ta neîncetă pentru mine păcătosul, îngerul meu păzitor; căci, prin necazurile şi ispitirile care tulbură pacea sufletului meu în această lume frământată, tu te arăţi a fi grabnic ajutător şi mângâietor al meu.” (Condacul 6 din Acatistul Îngerului Păzitor)

Ingerul păzitor este de faţă în ultimele clipe ale vieţii noastre, el ne va lua sufletul şi ni-l va apăra de atacurile demonilor care vor spune că le aparţine lor din cauza multelor păcate săvârşite sau nespovedite. Îngerul le va răspunde însă că atâta vreme cât sufletul nu ne-a fost judecat şi condamnat, el aparţine lui Dumnezeu. El ne va lua sufletul şi-l va duce în toate locurile pe unde am trăit şi ne va aminti tot ce am făcut bun sau rău în acele locuri. „Iată, va spune el, aici te-ai rugat, dincolo ai ajutat un bolnav, aici ai dat ceva unui cerşetor, aici ai facut rău, aici te-ai mâniat, sau ai băut, sau te-ai lăcomit”, astfel că vom vedea toate faptele pe care le-am săvârşit în viaţa noastră. Conduşi de înger, vom vedea locurile de fericire ale sfinţilor şi apoi locurile de durere ale celor păcătoşi, pentru ca să înţelegem că Dumnezeu este drept, dar este şi bun, şi milostiv. Vom descoperi în această călătorie a sufletului sub conducerea îngerului nostru păzitor că şi noi am dat poate, unui sărac, «un fir de ceapă verde» şi îngerul va pleda pentru noi în faţa Judecătorului Suprem.

Şi dacă hotărîrea lui Dumneseu, din cauza multelor noastre păcate, va fi împotriva noastră, să nu uităm că îngerul nostru păzitor nu ne va părăsi, chiar dacă am ajuns în «iazul de smoală» şi că va căuta să menţină în noi nădejdea mântuirii din rău până la Judecata din Urmă când Dumnezeu, luând în seama căinţa noastră, va revărsa mila Lui peste noi şi vom fi mutaţi în Împărăţia Cerurilor, prin rugăciunea îngerului nostru păzitor. Amin.

Părintele Gheorghe Calciu