"Ambele extreme trebuie evitate – atat desertaciunea lumeasca cat si
super-spiritualitatea – dar aceasta nu inseamna ca nu ar trebui sa avem o
constiinta realista a cerintelor legitime pe care ni le ridica lumea,
sau ca ar trebui sa incetam a respecta si a primi povatuirea marilor
Parinti isihasti si a folosi rugaciunea lui Iisus noi insine, pe masura
propriilor stramtorari si putinte. Trebuie doar sa fie la nivelul
nostru, aici, jos, pe pamant. Ideea este – si este una absolut necesara
supravietuirii noastre ca si crestini ortodocsi in ziua de azi – ca
trebuie sa constientizam situatia noastra ca si crestini ortodocsi
astazi; trebuie sa constientizam cu profunzime ce fel de timpuri traim,
cat de putin stim si simtim cu adevarat Ortodoxia, cat de departe suntem
nu doar de sfintii vremilor de mult trecute, ci chiar de crestinii
ortodocsi obisnuiti de acum o suta de ani sau chiar de acum o generatie,
si cat de mult trebuie sa ne smerim doar ca sa supravietuim ca si
crestini ortodocsi in ziua de astazi.(…)
Prin urmare, atitudinea
noastra, incepand din acest moment, trebuie sa fie cu picioarele pe
pamant si normala. Adica, trebuie aplicata circumstantelor reale ale
vietii noastre, sa nu fie un produs al imaginatiei, al tendintelor de
evadare si al refuzului de a fi confruntat cu realitatile de multe ori
neplacute ale lumii care ne inconjoara. O ortodoxie care este prea
exaltata si prea mult cu capul in nori apartine unei sere si este
incapabila de a ne ajuta in viata cotidiana, fara a mai spune ceva de
mantuirea celor din jurul nostru. Lumea noastra este extrem de cruda si
raneste suflete cu asprimea ei; trebuie sa raspundem inainte de toate cu
dragoste crestina si intelegere, cu picioarele pe pamant, lasand
isihasmul si formele avansate de rugaciune celor capabili sa le
primeasca“.
Parintele Serafim Rose, “Perspectiva ortodoxa asupra luI
"Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O
mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire,
nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare
permanenta a locului. Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire
pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da
nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita
oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu
intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de
intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace
sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile
ce i se pun. Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in
curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata
sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere
de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea
Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate,
trandavie si graire in desert”.
Sfântul Serafim de Sarov
Dacă ai dragoste și bunătate, ești un înger, și oriunde ai merge și
oriunde te-ai afla, aduci raiul cu tine. Deci, deja în această viață
începem să simțim raiul sau iadul .
Cuviosul Paisie Aghioritul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.