Nimeni nu m-a învățat să cos, știi?

 Nimeni nu m-a învățat să cos, știi? Am învățat din necesitate. La început, nu era artă...era o chestiune de supraviețuire.
M-am născut într-o lume plină de suferință. Mama mea a murit când aveam doisprezece ani. Tatăl meu, un laș, ne-a abandonat de parcă nu am fi contat deloc. Am ajuns într-un orfelinat rece și sumbru, unde rugile se amestecau cu sunetul acelor pe stofe.
Călugărițele mi-au arătat cum să cos. „Așa vei avea o viață demnă, Gabrielle.” Dar eu nu îmi doream doar demnitate. „Demnitate? Ce înseamnă să trăiești liniștit și ordonat?” am întrebat eu. Sora Bernadette m-a privit cu dezgust. „Asta înseamnă să nu te întorci pe stradă.” Dar eu nu voiam să supraviețuiesc. Voiam să zbor.
Fiecare cusătură era o provocare. Cosam în tăcere, dar în interior strigam. Nimeni nu putea decide cine ar trebui să fiu. Ani mai târziu, când am început să vând pălării, râdeau de mine. „O femeie cu un magazin? Fiica unui plimbăreț care vrea să fie stilist?” Nu știau cu cine au de-a face.
Într-o zi, un client a observat o pălărie și a spus surprins: „Elegant... credeam că e din Paris.” „Este,” au răspuns ei. „Pentru că eu sunt Paris. Chiar dacă ea nu știe asta încă.”
Tăiam hainele în afara regulilor. Vindeam libertate, nu doar țesături. Fiecare creație era o afirmație: Eliberare. Elegant. Fără corset. Fără a cere permisiune. Îmi tăiam părul când toată lumea îl purta lung. „Arăți ca un băiat,” mi-a spus o prietenă. „Nu,” am răspuns. „Arăt ca mine.” Și îmi place aici.
M-au numit rebelă, insolentă, chiar vulgară. Dar niciodată în abis. Am văzut războaie care mi-au distrus visele. Am văzut buticuri închise în timpul ocupației. „Chanel este terminat,” spuneau ei. „Timpul lui a trecut.” Dar eu nu eram timpul meu. Eu eram o idee.
Când m-am întors la Paris, i-am surprins pe toți. Nu eram doar o marcă: eram o declarație de război împotriva conformismului. Canalul 5? O numesc cel mai celebru parfum din lume. Dar parfumul meu adevărat este altceva.
„Cum miroase curajul?” m-a întrebat un tânăr stilist.
„Nu renunța,” am răspuns.
„Parfum cu cicatrici.”
Și dacă aș putea vorbi cu fetița aceea care plângea în patul din orfelinat, i-aș spune:
„Nu lăsa noroiul în care te-ai născut să te oprească din a înflori. Cele mai puternice flori...răsar din ruine.”
— Coco Chanel