Mare-i Dumnezeu (povestea unui argintar din Constantinopol)

 

Era in Constantinopol un argintar care facea ceasuri, inele, bratari si lucruri pt sfanta biserica:potire,Evanghelii, discuri, vase pt Sfanta Masa, orice.Si era foarte cedincios. El avea o vorba: “Mare-i Dumnezeu!”. Dar femeia lui il ocara ca prea des zicea asa. El, la orice cuvant, zicea: “Mare-i Dumnezeu!”. Unul daca ii spunea ceva, el zicea: “Da, mai crestine, ca Mare-i Dumnezeu!”. Altul ii spunea ca o sa pateasca ceva, el zicea: “Nu-i nimic, ca Mare-i Dumnezeu!”. Unul il lauda, iar el zicea: “Mare-i Dumnezeu!”. Altul il ocara, iar el zicea : “Nu-i nimic ca Mare-i Dumnezeu!”. Atat de des zicea cuvantul acesta, incat toti ziceau: “Hai la argintarul cela care zice ca Mare-i Dumnezeu”. Si veneau foarte multi la el.
“Frate, sa-mi faci un inel”. “Fac, frate, ca Mare-i Dumnezeu! “.”Imi spoiesti un potir?”. “Spoiesc, ca Mare-i Dumnezeu!”. “Ai sa-mi imbraci o Evanghelie?”. “Imbrac,ca Mare-i Dumnezeu!”. “Imi faci o bratara?”. “Fac, frate, ca Mare-i Dumnezeu!”
A auzit si imparatul Leon cel intelept – ca era pe timpul lui – ca este un argintar care la tot cuvantul zice: “Mare-i Dumnezeu!”. Si a zis: “Am sa-l ispitesc eu, sa vedem daca zice din credinta sau s-a obisnuit sa zica asa!”. Imparatul s-a deghizat, s-a imbracat civil si s-a dus la acest argintar cu un inel foarte scump. La inel avea o piatra, care se cheama “piatra ostrelului”, cea mai scumpa piatra, care foarte greu se gaseste. Este un pestisor mititel care sta lipit de fundul oceanului si are un singur ochi in spate.
Cat de greu se gaseste acest pestisor! Dar in el se gaseste aceasta piatra numita”ostrel”. Cat il cauta scafandrii si marinarii! “Mai, daca gasim o piatra de ostrel, cumparam atatea mii de palate!”. Atat este de scumpa. Ei,un imparat merita sa aiba o piatra de ostrel! De unde o fi primit-o el mostenire! Si piatra era marisoara si pusa la inel.
Se duce imparatul deghizat la acest argintar:
-Buna ziua,mestere!
-Buna ziua, frate, ca Mare-i Dumnezeu!
-Poti sa-mi repari un inel?
-Repar, domnule, ca Mare-i Dumnezeu! Unde-i inelul?
-Uite, este impachetat aici!
-Pune-l acolo, domnule, pe raft, ca mai sunt niste inele!
-Baga de seama, ca inelul meu are o piatra scumpa!
Dar imparatul luase piatra.
-Lasa-l, domnule, ca Mare-i Dumnezeu! Pune-l in cutia aceea!
Nici nu s-a uitat la el, ca era foarte ocupat.
-Mai, dar ia seama, sa nu lipseasca piatra mea! Am o piatra scumpa. Dar nu i-a spus ce fel de piatra are.
-Frate, nu lipseste, ca Mare-i Dumnezeu!
-Cand sa vin? Cand este gata inelul?
-Sa vii dupa opt zile ! Ca mai am de lucru niste Sfinte Vase si am sa curat si inelele acelea, ca sunt mai multe adunate.
-Dar atunci esti gata?
-Gata, domnule, ca Mare-i Dumnezeu!
-Buna ziua!
-Buna ziua ca Mare-i Dumnezeu!
Dar imparatul luase piatra de la inel si, cum Constantinopolul era pe malul marii, a aruncat piatra in mare. Ce-a zis: “O pierd!Dar sa vedem, aceluia care zice ca Mare-i Dumnezeu, i-o scoate  Dumnezeu din mare!”. Si a azvarlit-o in mare.
Dupa opt zile vine la dansul imparatul, tot deghizat.
-Ma cunosti, frate?
-Te cunosc, domnule, ca Mare-i Dumnezeu!
Mi-ai dat un inel la reparat.
-Dar l-ai reparat?
-Da!
-Dar piatra o mai are?
-Domnule, zice argintarul, eu am reparat inelul, dar n-am gasit piatra la el!
-Oho! Tu stii cu cine vorbesti? Eu sunt imparatul Leon!
Si-a dat la o parte hainele si ii arata insignele imparatesti.
-Si ce daca esti imparatul?
– Nu ca Mare-i Dumnezeu! Ti-arat eu tie cat este de mare ! Daca nu-mi pui piatra la inel in trei zile, te execut.
-Maria ta, daca ma lasi trei zile, Mare-i Dumnezeu, cred ca ti-o pun!
-Dar de unde sa pui tu o piatra ca aceea ? Te vad eu! Uite, ai trei zile in care sa pui piatra!
Si a plecat imparatul.
Cand a auzit femeia argintarului, a inceput a plange si a se tangui:
-Vai de mine, ai pierdut piatra de la inelul imparatului!
-Mai, femeie, taci din gura, ca Mare-i Dumnezeu!
-Mai, omule, zice ea, pai imparatul peste trei zile iti taie capul! Dar imi va taia si mie capul si la toti! Auzi ca a avut o piatra scumpa, de ostrel.
-Femeie, taci din gura, ca Mare-i Dumnezeu!
-Ia uite-l, mai, ce spune!
Si a inceput a-l ocari, dar el avea credinta in Dumnezeu. Femeia, fiind amarata in ziua aceea, s-a dus si la piata sa cumpere niste peste si se gandea: “Vai de mine, de-acum ii taie capul! Daca a fost imparatul! Si auzi ce piatra scumpa a avut?”. Copiii tot la fel ziceau:
-Vai de noi, taticule!
-Mai baieti, Mare-i Dumnezeu! Vedeti-va de treaba.
Cand vine femeia acasa -avea pesti mari, a cumparat din piata- si cand junghie primul peste, in stomacul lui gaseste o pietricica, dar ea nu cunostea. Frumoasa, foarte tare stralucea:
-Ia vezi, mai barbate, ce-i asta? Cand am taiat pestele am gasit-o aici.
Se uita el la ea.
-Ei, femeie, asta-i piatra de la inelul imparatului! Ti-am spus eu ca Mare-i Dumnezeu!
-Ce vorbesti?
-Ia sa ti-o spal eu acum.
Si cand a pus-o, sa-a potrivit de minune.
-Ehei, lasa ca i-o curat eu bine si i-o pun!
Taci din gura! Vezi ca-i Mare Dumnezeu?
El ia inelul, il curata bine, curata si piatra si i-o pune la loc. Imparatul vine la trei zile, de data asta imbracat in uniforma.
-Ma cunosti?
-Te cunosc,maria ta, ca Mare-i Dumnezeu!
-Gata-i inelul?
-Gata, maria ta, ca Mare-i Dumnezeu!
-Piatra ai pus-o?
-Am pus-o, maria ta, ca Mare-i Dumnezeu!
-Te vad eu cat ii de mare! Adu inelul incoace!
Vine imparatul si cand se uita la inel, se uita bine, il intoarce pe toate fetele si zice:
-Mai omule, daca piatra asta am scos-o eu de aici si am aruncat-o in mare si o vad aici inapoi, cu adevarat zic si eu ca Mare-i Dumnezeu!
Cum ai gasit-o?
Cine ti-a adus-o?
Unde s-a putut gasi o piatra de asta, cat o imparatie de scumpa?
-Maria ta, Mare-i Dumnezeu! Uite, femeia a adus peste de la piata si a gasit-o in stomacul unui peste.
Atunci imparatul a zis:
-De azi inainte esti sfetnicul meu si te tin langa mine toate viata, ca am cunoscut ca tu nu zici “Mare-i Dumnezeu” numai din gura. Tu, cand zici cuvantul acesta, il zici din adancul inimii si ai credinta statornica si neclintita in puterea lui Dumnezeu.Tu ai o credinta asa de tare, incat la toate reusesti, ca Dumnezeu este cu tine, ca tu nu zici numai cu limba, ci crezi din inima. Esti adevarat credincios.
Din ziua aceea l-a luat sfetnic la palat. Si asa, pe acel argintar, cu credinta lui ca “Mare-i Dumnezeu”, l-a facut Dumnezeu mare pe pamant si sigur ca si in cer, dupa moartea lui.

(Ne vorbeste Parintele Cleopa vol. 3 – Ilie Cleopa)