FAMILIA CREŞTINĂ: „BISERICA DE ACASĂ“

 

Familia este, mai presus de toate o școală a dragostei și a dăruirii de sine, spre binele celorlalți membrii ai ei. Liantul care dă căsniciei trăinicie este iubirea. Familia este taina iubirii desăvârșite, după măsura dragostei lui Hristos față de om. „Voiești ca femeia ta să te asculte după cum Biserica ascultă de Hristos, întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur? Îngrijește-te și tu de dânsa, după cum și Hristos s-a îngrijit de Biserică“.
Grija supremă a soților trebuie să fie aceea de a-și acorda reciproc sprijinul în lucrarea de mântuire. Fiecare soț trebuie să aibă ca ideal de viață desăvârșirea sa și a celuilalt, grija necontenită de dobândire a casei sale. Sfântul Ioan spune, în acest sens, că: „Probează-ți conviețuirea cu ea într-un mod sincer, silește-te de a sta mai mult acasă pentru dânsa decât în târg; prefer-o înaintea tuturor prietenilor și chiar copiilor ce-i naște; dar și pe aceștia tu să-i iubești pentru dânsa. Dacă face vreo absurditate, cum se întâmplă tinerelor, tu sfătuiește-o și amintește-i cele dintru început“.
Și tot Sfântul Părinte ne sfătuiește: „Să învățăm să fim buni și blânzi cu toată lumea, dar mai cu seamă cu soțiile noastre (…), să statornicim în casă pace adâncă, astfel încât și femeia să se întoarcă la bărbatul ei, dar și bărbatul să-și găsească la ea, ca într-un port, scăparea de grijiile și tulburările din afară; femeia, ca un corăbier încercat, prin înțelepciunea ei, potolește furtuna din sufletul bărbatului, iar prin priceperea ei, îi ușurează mult viața“.
Soții sunt împreună lucrători ai întrupării în familia lor a idealurilor creștine. Fiecare este pentru celălalt un educator și trebuie să caute să fie model prin cuvânt și prin faptă. Unul trebuie să aibă credință în Dumnezeu și atunci casa lor va fi plină de binecuvântare cerească.
Spiritualitatea ortodoxă dezvoltă astfel cea mai înaltă și frumoasă învățătură referitoare la vocația comunitară a familiei. Familia reprezintă, cu adevărat, leagănul civilizației, locul, mediul și atmosfera dezvoltării fizice și sufletești a personalității umane. Ea reprezintă locul în care petrecem cea mai însemnată parte a vieții noastre, mai întâi ca și copii, iar apoi ca părinți și din acest motiv trebuie să fim preocupați de a transforma familia și căminul nostru într-un loc al confortului fizic și spiritual, al păcii și înțelegerii, al liniștii și mângâierii, al bucuriei și al dăruirii, al credinței și rugăciunii, al jertfei și al respectului.
Din acest motiv, spiritualitatea ortodoxă, pornind de la cuvintele Sfântului Ioan Hrisostomul, numește familia „Biserica de acasă“, „Biserica în miniatură“, loc al împlinirii și realizării mutuale, trupești și sufletești, neuitând însă să-i sfătuiască pe bunii ei membri să caute să vadă și să transforme familia  într-o școală a viețuirii creștine și a virtuților, într-un „laborator“ al mântuirii și desăvârșirii, dar în același timp, arătând și caracterul ei de altar de jertfă.

ÎN FAMILIE, ÎNTOTDEAUNA TREBUIE SĂ SE DEA ÎNTÂIETATE VALORILOR RELIGIOASE

Aceasta este o temelie a familie, în raport cu cele de ordin material, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă“. Copiii trebuie învăţaţi să se poarte ca oameni duhovniceşti, nu materialnici. Să gândească, să vorbească şi să se manifeste duhovniceşte.
Cât de actuale sunt, în această privinţă, cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Cei ce sunt după trup, cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului. Căci dorinţa cărnii este moarte, dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace“. De aceea, moştenirea cea mai preţioasă pe care o putem lăsa copiilor noştri constă nu în cele materiale, ci în cele de ordin spiritual.
Sfântul Ioan Gură de Aur: „Pentru ce fel de clironomii (bogăţii) trebuie să lăsăm copiilor noştri“ care, în contrast cu timpul considerabil trecut de la rostirea lui, apare ca extrem de actual.
Iată, bunăoară, una dintre concluziile rostite de Sfântul Părinte spre finalul cuvântării: „În consecinţă, de voieşti să laşi bogăţie multă copiilor tăi, lasă-le lor fapta cea bună și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Că nimic nu este întocmai ca fapta bună, nimic nu este mai tare decât aceasta. Chiar decât împărăţia şi purtarea de coroană. Că la ce-i poate folosi coroana şi porfira, dacă este vândut de trândăvirea şi nebăgarea de seamă?…“.
Aşadar, una dintre grijile de căpetenie ale părinţilor este să-i asocieze pe copii la viaţa şi rugăciunea Bisericii, învăţându-i să respecte valorile esenţiale, fără a se intra în conflict cu normele relative, inevitabile în viaţa de zi cu zi.

SĂ-I FORMĂM PE COPII PENTRU O ASCULTARE LIBERĂ ŞI PLINĂ DE CONVINGERE

Părinţii trebuie să menţină un permanent echilibru între măsurile restrictive şi acordarea libertăţilor, cu scopul de a le stimula copiilor un bun autocontrol asupra libertăţii, în sensul vieţuirii în adevăr, iubire şi dreptate. Căci, numai relaţiile bazate pe sinceritate, afecţiune şi adevăr pot da rezultate optime, întrucât numai adevărul conferă libertatea autentică. „Adevărul vă va face liberi!“, a spus Mântuitorul Iisus Hristos. Evident, nu orice fel de „adevăr“, ci numai acela care izvorăşte din Adevărul Suprem, Mântuitorul şi Evanghelia Sa, precum tot El a spus-o despre Sine Însuşi: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“.
Din cele parcurse până aici se desprind de la sine câteva dintre condiţiile de bază ale educaţiei creştine optime ale copiilor în familie:
vieţuirea în iubire, ca reflectare a iubirii intra-trinitare dumnezeieşti;
acordarea priorităţii pentru valorile spirituale;
să fie o bună comunicare între părinţi şi copii (o ascultare de ambele părţi: copiii
să asculte de părinţi, potrivit poruncii dumnezeieşti, dar şi părinţii să audă cu adevărat ceea ce spun şi doresc copiii!);

DRAGOSTEA – FUNDAMENTUL FAMILIEI CREȘTINE

Dragostea față de om este inima umanismului hrisostomic. Niciun alt contemporan de-al său nu a elogiat-o cum a făcut-o el. Pentru el, dragostea este fundamentul vieții individuale și sociale, ea ridică pe om la adevărata chemare și la adevăratul lui sens. Ea izvorăște din Dumnezeu, care este modelul iubirii desăvârșite și se revarsă sub forma bunătăților, a darurilor, asupra lumii și a omului.
„Filosofia vieții creștine“ sau „trăirea filosofiei după Hristos“, despre care vorbește Sfântul Ioan Hrisostom în omiliile sale, nu este altceva decât „filosofia“ dragostei, desăvârșirea creștină, a cărei supremă împlinire este dragostea.
Elogiind-o, Sfântul Ioan spunea: Ce se poate asemăna cu dragostea? Nimic. Ea este rădăcina, izvorul și mama bunătăților, virtute care nu produce suferință, virtute plină de plăceri și aducând multă bucurie acelora care o exercită.
Dragostea, în concepția hrisostomică, are două orientări: pe verticală – dragostea de Dumnezeu, ca semn al orientării și raportării omului către Creatorul său și pe orizontală – dragostea către semeni, în raport cu Dumnezeu și lumea Sa, iar ambele menționate în totală dependență: „Căci în aceasta stă Împărăția Cerurilor, spune el – în a ajunge vrednici ca să-L iubim pe Dumnezeu, în chipul în care trebuie iubit. Cel ce iubește pe Dumnezeu, nu va nesocoti pe aproapele său“.
Dragostea este, așadar, în concepția Părintelui antiohian, liantul, elementul de coeziune a lumii și factor de luptă împotriva păcatului și ea nu se oglindește nicăieri mai bine decât în familie. Familia este taina iubirii desăvârșite, după măsura dragostei lui Hristos față de Biserică. Cântarea melodioasă a dragostei atrage pe toți într-un singur gând, precum coardele lirei, deși multe, dar o singură melodie și scot o cântare plăcută.

https://rasvanremus.wordpress.com/2011/01/04/familia-crestina-in-viziunea-sfantului-ioan-hrisostom/