Paștile” pe care le primesc credincioșii în noaptea sfântă a Învierii sau în dimineața acestui praznic, reprezintă pâinea sfințită și vinul binecuvântate în biserică, în cadrul sfintei Liturghii.
În mănăstiri s-a păstrat tradiția de a se aduce la biserică o prescură din făină de grâu curat, având imprimată pe ea icoana Învierii Domnului, prescură care se așază înaintea icoanei Mântuitorului. Această prescură se binecuvintează la Axionul „Îngerul a strigat…”, al Liturghiei Învierii, ca și anafora duminicală și se împarte credincioșilor, miruiți în prealabil, după sfânta Liturghie.
La parohii, se aduc prescuri care au deasupra semnul Sfintei Cruci, din aluat sau pâini coapte special pentru a deveni „Paști”, care se sfințesc înainte de otpustul Liturghiei sfântului Vasile cel Mare din Sâmbăta Paștilor, prin stropire cu vin curat și cu apă sfințită.
Rugăciunea pe care o rostește preotul în acest moment este următoarea: „Dumnezeule cel atotputernic și Doamne atotțiitorule, Care ai poruncit robului Tău Moise, la ieșirea lui Israel din Egipt și la eliberarea poporului Tău din robia cea amară a lui faraon, să junghie mielul, care închipuia mai înainte pe Mielul, Cel ce de bunăvoie pentru noi S-a junghiat pe Cruce, luând asupra Sa păcatele a toată lumea, pe iubitul Tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, pe Tine și acum cu smerenie Te rugăm, caută spre pâinea aceasta și o binecuvintează și o sfințește pe ea. Că și noi robii Tăi pe aceasta am adus-o acum înaintea slavei Tale în această preastrălucită, preamărită și mântuitoare zi a Paștilor, spre cinstea și slava și spre aducerea aminte de slăvita înviere a Aceluiași Fiu al Tău, a Domnului nostru Iisus Hristos, prin care din veșnica robie a vrăjmașului și din legăturile nedezlegate ale iadului am aflat dezlegare, liberare și ieșire. Deci și pe noi, care am adus-o și o sărutăm și din ea vom gusta, fă-ne a fi părtași binecuvântării Tale celei cerești și alungă de la noi, cu puterea Ta, toată boala și neputința, dăruindu-ne tuturor sănătate. Că Tu ești izvorul binecuvântării și Dătătorul vindecărilor și Ție, Părintelui celui fără de început, slavă înălțăm, împreună și Unuia-Născut Fiului Tău și Presfântului și bunului și de -viață – făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.
După rostirea acestei rugăciuni, preotul binecuvintează pâinea și vinul cu apă sfințită, zicând: „Se binecuvintează și se sfințește pâinea acestea, prin stropirea cu această apă sfințită, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin. (de trei ori).”
Sfințirea pâinii și a vinului numite „Paști”, pe care credincioșii le duc acasă, simbolizează că trupul lui Hristos, adică Sfânta Biserică, a fost pecetluită și sfințită prin picăturile de sânge ce au curs din rănile Mântuitorului răstignit pe Crucea Golgotei.
Rânduiala noastră liturgică precizează că, înainte de a lua sfintele Paști, trebuie să ne cuminecăm, să ne împărtășim cu Sfintele Taine, adică cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Sfintele Paști se consumă, cu credință, cu mulțumire și evlavie, în noaptea Învierii Domnului după închierea sfintei Liturghii sau în Duminica Învierii, tot după sfânta Liturghie, dacă nu a fost săvârșită noaptea, înainte de a ne așeza la masa pascală. De asemenea, câte o părticică din aceste Paști se consumă dimineața, în toate zilele acestei sărbători, totdeauna pe nemâncate și în zilele Săptămânii Luminate, până la Duminica Tomii (prima după Paști).
Potrivit unei vechi rânduieli, cel mai vârstnic membru al familiei ia o bucată din sfintele Paști, rostește „Hristos a înviat” și o dă altui membru din familie, care răspunde „Adevărat a înviat” și își face semnul sfintei Cruci. Această rânduială se repetă de trei ori.
Întrucât la sărbătoarea Învierii Domnului se reunește, de obicei, familia și anul acesta mai mult decât oricând, creștinește este ca, înainte de a ne bucura de bucatele pregătite de mamele, bunicile și soțiile noastre, să stăm cu toții în jurul mesei, să cântăm cel mai frumos imn al Paștilor, „Hristos a înviat”, să rostim „Tatăl nostru…” și însemnându-ne cu semnul crucii, să luăm sfintele Paști.
Odată ce consumăm Paștile sfințite, dăm mărturie că suntem creștini, vrednici credincioși ai Bisericii, mărturisim credința noastră în Învierea Domnului, întărim spiritul de comuniune familială și afirmăm, împreună cu Apostolul Pavel că „de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni” (I Corinteni, 11, 26).
Potrivit tradiției, pâinea și vinul pentru pregătirea sfintelor Paști sunt donate de câte o familie sau de către mai mulți credincioși și sunt împărțite sub formă de prescuri mici sau pâinișoare, iar la oraș, unde numărul credincioșilor este foarte mare, sunt dăruite în pahare de unică folosință sau în caserole inscripționate cu salutul pascal „Hristos a înviat”, „Adevărat a înviat” și cu icoana Sfintei Învieri.
Trebuie, însă, precizat că pâinea și vinul sfințite la Paști nu sunt același lucru cu Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie, Cuminecătură sau Euharistie, adică Trupul și Sângele Domnului. Sfintele Paști se dau pentru ca toți credincioșii, împărtășiți și neîmpărtășiți, să gustăm din sfințenia acestei sărbători, să ne izbăvim de boală și de neputință, să avem parte de sănătate trupească și sufletească, dar mai cu seamă pentru a rememora momentele cutremurătoare ale Jertfei mântuitoare și ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, prin care a zdrobit, pentru totdeauna, puterea morții și ne-a dăruit viață veșnică.
Preot Ionel Popescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.