Urăște păcatul!

 Să nu urăști pe păcătos; căci toți purtăm câte o vină; și dacă pentru Dumnezeu te pornești împotriva lui, plângi pentru el. Dar pentru ce să-l urăști? Păcatul din el urăște-l, iar pentru el roagă-te, ca să te asemeni cu Hristos, care nu se mânie împotriva celor păcătoși, ci se ruga pentru ei. Nu vezi cum a plâns El pentru Ierusalim? Dar și noi în multe chipuri suntem batjocoriți de draci. Și de ce să urâm pe cel ce s-a batjocorit ca și noi, de dracul, care și pe noi ne-a batjocorit? Și pentru ce, frate, să urăști pe păcătos? Oare pentru că, după a ta părere, nu este drept? Dar unde este dreptatea ta, dacă nu ai dragostea? De ce n-ai plâns mai bine pentru el? Ba, tu l-ai și gonit. Cu neștiință se mânie unii, care cred că se poartă rațional cu păcătoșii. […]

Teme-te mai mult de obiceiurile tale rele, decât de vrăjmași. Cel ce hrănește la sânul lui obiceiul este ca un om care hrănește la sânul lui focul. Că și puterea obiceiului și puterea focului se măsoară după materia pe care o înghit. Obiceiul, dacă cere o dată și nu-i dai ce-ți cere, slăbește. Dacă însă prima dată îi împlinești cererea, a doua oară îl găsești întărit împotriva ta.

Sursa: Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, 1997