Sf. Teofan Zăvorâtul - Despre pravila de rugăciune In ceasurile in care lumea oarba petrece in veselii zgomotoase si nebunesti, robii lui Hristos plang in linistea chiliilor, revarsandu-si rugaciunile pline de osardie inaintea Domnului.

 Fiii lumii
dupa ce isi petrec noaptea intr-o nebuneasca priveghere, intampina ziua urmatoare cu duhul
intunecat si scarbit, iar robii lui Dumnezeu intampina acea zi cu veselie si cu duh imbarbatat,
stapaniti de constiinta si de simtirea unei neobisnuite capacitati pentru cugetarea de Dumnezeu
si pentru a reimprospata lucrurile bune, intrucat noaptea care a trecut ei au petrecut-o cu
nevointa rugaciunilor. Domnul, in timpul rugaciunilor Sale a ingenunchiat, deci nici tu crestine nu
trebuie sa neglijezi ingenuncherile, daca ai puteri suficiente pentru a le savarsi. Prin plecarea
noastra cu fata la pamant, dupa lamurirea Sfintilor Parinti, se inchipuie caderea noastra iar prin
ridicarea de la pamant, Rascumpararea noastra.
Inainte de a incepe pravila de seara, este deosebit de folositor sa facem un numar de metanii,
dupa putere; caci in urma lor trupul ti se va incalzi, iar inima va primi un simtamant de tristete
binecuvantata, iar prin una si prin cealalta se va pregati o citire plina de osardie si de luare
aminte a pravilei. In vremea savarsirii pravilei si a metaniilor nu trebuie sa ne grabim deloc. Atat
pravila cat si inchinaciunile trebuie sa le savarsim cat se poate de incet. E mai bine sa citim mai
putine rugaciuni si sa batem mai putine metanii, pentru luare aminte, decat multe, si fara de
luare aminte.
Alege-ti o pravila corespunzatoare puterilor tale sau cea data de duhovnic. Ceea ce a spus
Domnul despre Sambata (cum ca ea este pentru om, iar nu omul pentru ea), se poate si trebuie
raportat catre toate nevointele binecuvantate, iar printre ele si catre pravila de rugaciune.
Pravila de rugaciune este pentru om, iar nu omul pentru pravila. Ea trebuie sa-1 ajute pe om sa
ajunga la sporirea in cele duhovnicesti, nu sa-i serveasca drept o povara cu neputinta de purtat,
care zdrobeste puterile trupesti si tulbura sufletul. Cu atat mai mult, ea nu trebuie sa slujeasca
drept un prilej de mândrie si de o pagubitoare părere de sine, de pierzatoare osandire si injosire
a semenilor.
O pravila de rugaciune aleasa cu chibzuinta, corespunzatoare puterilor si felului de viata,
serveste drept un mare ajutor pentru cel ce se nevoieste pentru mantuirea sa. Savarsind-o in
anumite ceasuri, dobandim o deprindere, o cerinta fireasca si necesara. Cel ce a capatat
aceasta fericita deprindere, de indata ce se va apropia de obisnuitul loc de savarsire a pravilei,
sufletul i se umple de o dispozitie catre rugaciune. El n-a inceput sa pronunte nici un cuvant din
rugaciunile citite de el, iar din inima se si revarsa umilinta si mintea se adanceste in intregime in
camara dinlauntru.
“Prefer, a spus un oarecare Parinte, o pravila de scurta durata dar mereu indeplinita decat una
e lunga durata dar in scurta vreme parasita. Iar o astfel de soarta o au intotdeauna pravilele de
rugaciune ce nu sunt pe masura puterilor”.
In timpul primului avant de ravna si fierbinteala, nevoitorul le indeplineste un timp oarecare, dar
desigur ca dând atentie mai mult cantitatii, decat calitatii mai tarziu puterile ii slabesc din cauza
nevointelor ce intrec fortele trupesti, ceea ce il sileste sa-si scurteze din ce in ce mai mult
pravila. Vai! Si adeseori nevoitorii, randuindu-si fara nici o chibzuiala o pravila impovaratoare, trec de la
pravila cea atat de grea direct la lepadarea oricarei pravile. Dupa lepadarea pravilei si chiar
dupa scurtarea ei, năpădeste numaidecat asupra nevoitorului o tulburare. Din tulburare, el
incepe sa simta un dezechilibru sufletesc. Din dezechilibru se naste trandavia care,
intarindu-se, produce o slabire si o iesire din fire, iar din lucrarea lor, nevoitorul fara judecata
incepe sa se dea in mainile unei vieti desarte si risipite, cazand cu indiferenta in cele mai
grosolane greseli. Vai!
Dupa ce ti-ai ales o pravila de rugaciune pe masura puterilor si necesitatilor sufletesti, lupta-te
cu tine sa o implinesti, cu grija si fara abatere, caci aceasta este de trebuinta pentru mentinerea
puterilor morale ale sufletului tau, asa cum este de trebuinta pentru mentinerea puterilor
trupesti, un aer curat si o hrana sanatoasa suficienta ce se intrebuinteaza zilnic in anumite
ceasuri.
“In ziua Judecatii Sale, Domnul nu ne va osandi pentru ca am lasat psalmii – zice Sfantul Isaac
Sirul – nu pentru ca am lasat rugaciunile, ci pentru ca am dat putinta demonilor sa intre liber in
noi. Demonii, cand vor afla un loc, vor intra si vor inchide usile ochilor nostri. Atunci ei
indeplinesc prin noi, care ne facem uneltele lor, in chip silnic si necurat, cea mai cumplita razbunare, tot ce nu este ingaduit de Dumnezeu”.
Vai! Din pricina ca am lasat o mica pravila, pentru
ca cei care o indeplinesc, se invrednicesc
de apararea lui Hristos – noi ne facem supusi diavolilor, dupa cum este scris de un oarecare
intelept: “Cel ce nu-si supune voia sa lui Dumnezeu, se va supune vrajmasilor sai”. Aceste
pravile, care ti se par mici, ti se vor face niste ziduri impotriva celor ce staruie sa ne robeasca.
Savarsirea acestor pravile inlauntrul chiliei este stabilita cu intelepciune de cei ce au asezat
Tipicul Bisericesc, dupa o descoperire de sus, pentru paza vietii noastre.
Marii Parinti ai Bisericii, care dintr-un prea mare belsug de lucrare a darului au petrecut intr-o
neincetata rugaciune, nu-si lasau nici pravila lor, pe care s-au obisnuit sa o săvarşeasca in
anumite ceasuri din zi si din noapte. Multe din dovezile de acest fel le vedem in vietile lor.
Antonie cel Mare, savarsindu-si pravila la ceasul al noualea (ceasul al noualea bisericesc
corespunde ceasului al treilea de dupa amiaza) s-a invretlnicit de o descoperire dumnezeiasca.
Cand Preacuviosul Serghii Radonejschi se ocupa cu citirea rugaciunilor sale, in timpul
Acatistului Maicii Domului i s-a aratat Prea Sfanta Fecioara insotita de Apostolii Petru si Ioan.
Citirea plina de rugaciune din Acatistul Prea Dulcelui Iisus, in afara de vrednicia sa proprie,
serveste drept o admirabila pregatire pentru exercitarea cu rugaciunea lui Iisus, care se citeste
astfel: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”. Aceasta
rugaciune alcatuieste aproape unica indeletnicire pentru nevoitorii sporiti care au ajuns la
simplitate si curatenie, pentru care orice multa cugetare si multa cuvantare le este drept risipire
impovaratoare. Acatistul arata cu ce ganduri poate fi insotita rugaciunea lui Iisus, care pentru un
nou incepator pare extrem de uscata. El, in toata intinderea lui, zugraveste numai cererea
pacatosului ca Domnul Iisus Hristos sa-1 miluiasca; dar acestei cereri i se dau felurite forme
corespunzatoare cu munca mintii noilor incepatori. Asa li se da pruncilor hrana, care mai intai
este inmuiata.
Iubite frate, supune-ti libertatea in folosul pravilei, caci ea, lipsindu-te de libertatea pierzatoare,
te va lega numai pentru ca sa-ti aduca libertatea duhovniceasca, libertatea lui Hristos. La
inceput lanturile ti se vor parea grele, mai tarziu insa, se vor face scumpe pentru cel legat de
ele.
Toti sfintii lui Dumnezeu au luat asupra lor si au purtat jugul cel bun al pravilei de rugaciune.
Urmeaza si tu lor, calca si tu pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos, Care luand trup omenesc
si aratandu-ne prin El Insusi Chipul de purtare, a lucrat asa cum lucra Tatal Lui, vorbea ceea ce
Ii poruncea Tatal, avand drept scop implinirea intru totul a voii lui Dumnezeu. Voia Tatalui si a
Fiului si a Sfantului Duh este una. Cu privire la oameni, ea se cuprinde in mantuirea oamenilor.