Atunci când puterea - din partea lui Dumnezeu - şi râvna - din partea noastră - se unesc într-o legătură strânsă, nu mai sunt piedici în calea mântuirii.

 Margaritare duhovnicesti culese de la Sfintiii Parinti 1) Două căi ne stau înainte: calea vieţii şi calea morţii; iar omului i-a fost lăsată libertatea de a
alege pe una ori pe cealaltă - să meargă pe calea vieţii sau pe calea morţii.
2) Unde e frică de Dumnezeu, acolo e suire spre virtute; iar unde este nepăsare şi nefrică,
acolo este pogorâre spre nelegiuire.
3) Nu huli, nu minţi, nu te jura, nu desfrâna cu gândul şi cu inima, nu privi la femei şi nu îţi tinde
către ele ochiul tău, nu fi iubitor de arginţi, ca Iuda, care pentru iubirea de arginţi L-a vândut pe
Domnul; nu dori ceea ce este al aproapelui tău; nu-l trece cu vederea pe cel sărman, că cel ce
necinsteşte pe sărac întărâtă pe Ziditorul său; nu cleveti, că de la clevetitor îşi întoarce faţa
Dumnezeu; nu grăi în deşert, că nu se va îndrepta spre bine calea celui care grăieşte în deşert;
nu fi făţarnic, că sabia lui Dumnezeu stă să cadă peste capul celui cu
sufletul împărţit.
4) Roagă-te Domnului cu frică şi cutremur, până la saţiul inimii, slavoslovind pe Dumnezeu fără
împrăştiere şi lenevie; în biserică să nu ţii cugete lumeşti, întrucât casa lui Dumnezeu casă de
rugăciune este, ci ia aminte la cuvântul lui Dumnezeu şi mărturiseşte-ţi păcatele tale; nu te ruga
să iasă cum vrei tu, ci roagă-te precum ai fost învăţat: „facă-se cu mine voia Ta, Doamne”; în
rugăciune să ceri mai înainte împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte se vor
adăuga ţie; roagă-te să fie iertate nu doar păcatele tale, ci şi ale celorlalţi oameni; roagă-te cu
osârdie, fără de tulburare, pomenire a răului sau gânduri necurate; pentru rugăciune
pregăteşte-te ca un luptător încercat, şi ia aminte să nu te smintească nălucirile diavoleşti; când
stai la rugăciune, taie toată minciuna şi jurământul şi orice grijă lumească; ca să te poţi ruga aşa
cum trebuie, împotriveşte-te păcatului până la moarte, ca un bun ostaş; fii neagonisitor şi nu te
îngriji de nici un lucru pământesc; nu te ruga să se întâmple cu tine ceea ce crezi tu că este
bine, ci să se întâmple ceea ce e plăcut înaintea lui Dumnezeu, că Dumnezeu ştie mai bine ce
îţi este de folos; roagă-te cu smerenie, ca vameşul, şi nu cugeta semeţ, ca fariseul.
5) Când vin gândurile rele, grăbeşte a le izgoni prin mărturisire; nu te ruşina să mărturiseşti
păcatele tale, fiindcă mărturisindu-le părintelui tău, vei zdrobi capul şarpelui.
6) Când te apropii a lucra Domnului, încinge-ţi inima pentru ispite şi necazuri.
7) Nu te lăsa momit de poftele gâtlejului, nu te amăgi cu îmbuibarea pântecelui şi alte lucruri
oprite.
8)Osteneşte-ţi trupul cu posturi, cu privegheri, cu osteneli, cu citirea Dumnezeieştilor Scripturi,
şi înrădăcinează în inima ta frica de Dumnezeu, frica de focul gheenei şi dorirea împărăţiei
Cerurilor.
9) Nu-ţi hrăni trupul cu bucate de multe feluri, că saturarea cu ele aduce somn îndelung şi greu;
şi precum norul ascunde razele de soare, aşa întunecă şi saţiul pântecelui mintea.
10) Nu stărui asupra amintirilor necurate şi pătimaşe, ca să nu te îndulceşti de ele spre pierzare
a ta: cu cât întârzie mai mult în inima ta chipuri de femei, cu atât mai mare va fi pofta pe care o
vor aprinde; fugi de întâlnirile cu femei necuvioase, că împreună-petrecerea cu ele se va face
ţie şarpe care atrage spre pierzare; mai bine să te apropii de o văpaie arzătoare decât de
femeie tânără şi necuvioasă, că ea este săgeată ucigătoare; să nu te înşele frumuseţea femeilor, că ea te cufundă în adânc cu mai multă sălbăticie decât valurile; nu adăsta la vorbă cu
femeia necuvioasă, ca să nu aprindă în tine focul poftei şi să nu ardă sufletul tău: precum
scânteia iscă flacără în paie, şi amintirea femeilor aprinde pofta. 11) Fii gata spre orice lucru bun; iubeşte blândeţea, seninătatea şi răbdarea; nu iubi lumea, şi
vei scăpa de întristările ei; dispreţuieste-o, şi totdeauna vei rămâne în bucurie, fiindcă cel ce a
dispreţuit lumea niciodată nu tânjeşte de gândurile trândăviei.
12) Nu te făli nici cu veşmântul, nici cu mersul, nici cu glasul şi cu ştiinţa vorbirii, nici cu
rugăciunea sau cu alte fapte bune: aşa cum poama repede se strică în loc umed, şi virtutea
devine putredă când este săvârşită cu slavă deşartă; precum nu e îngăduit a arde în cădelniţă
bălegar, nici Dumnezeu nu primeşte rugăciunea celui plin de slavă deşartă.
13) Nu te îngâmfa, omule, de vreme ce eşti praf şi cenuşă! De ce-ţi ridici sprânceana, ce în
curând va putrezi? Nu te înălţa mai presus de nori, ci să ştii că eşti pământ şi cenuşă: din
ţărână ai fost luat, şi în ţărână te vei întoarce; mare eşti, omule, şi cinstit, şi curat, atâta vreme
cât te ajută Dumnezeu; de Dumnezeu ai fost zidit, de Dumnezeu eşti şi ţinut: deci, nu te lepăda
de binefaceri şi nu-L uita pe Binefăcător. Chiar dacă ai plinit virtutea, asta e fiindcă El ţi-a ajutat.
14)Dumnezeu îl numeşte rob credincios pe acela care face fără făţărnicie şi cu râvnă voia Lui;
nu fi trândav, nu dormita atunci când citeşti ori cânţi, şi nu te lăsa momit de somn; alungă
plictiseala în rugăciune şi ia aminte cu osârdie la cuvintele psalmilor; nu lăsa cugetul să viseze,
fiindcă acolo unde e visarea sunt aproape patimile şi demonii.
15) Osteneşte-te ziua şi noaptea pentru curăţirea inimii, nu pentru agonisirea bogăţiei, care
nicicum nu te va ajuta în Ziua Judecăţii: cel ce adună comori pământeşti asemănatu-s-a cu o
corabie încărcată până peste poate, care la vreme de furtună uşor piere în valuri; iubitorul de
argint este legat de griji, precum robul de lanţuri; toate râurile, vărsându-se în mare, nu o pot
face să dea pe dinafară, iar pe iubitorul de argint nici un fel de câştig nu-l satură; iubitorul de
argint îşi umple casa cu lucruri şi cu aur, iar neagonisitorul îşi adună sieşi bunătăţi în cer, pe
care mintea le îmbrăţişează prin nădejdea cea fericită.
16) Adu-ţi aminte, omule, că azi sau mâine vei vedea cerurile, îi vei vedea pe îngeri şi te vei
înfăţişa înfricoşatului scaun al lui Hristos; deci, tinde-ţi ochii tăi spre înălţime - spre porţile vremea rugăciunii, când trupul ţi se pleacă spre pământ, sufletul tău să urce sus, la Dumnezeu.
17) Neîncetat roagă-te şi iubeşte liniştea, dacă vrei să-ţi păzeşti inima desprinsă de toate
lucrurile.
18) De vrei să fii adevărat fiu al lui Dumnezeu, plineşte poruncile pe care le-a poruncit Hristos
Dumnezeu.
19) Dacă te-a ocărât cineva, ori te-a bătut, lasă aceasta în seama Domnului şi nu cârti, că mare
e plata răbdării.
20) Sculându-te dis-de-dimineaţă, mânecă spre Domnul, iar seara grăbeşte către rugăciunea
de seară; rugăciunile, suspinurile şi milosteniile noastre să urce înaintea feţei lui Dumnezeu.
21) Când se vorbeşte despre lucruri duhovniceşti, sufletul nostru să fie liber de toată grija
lumească şi pământească: să izgonim din mintea noastră toate cele pământeşti şi să ne
îndeletnicim numai cu ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, atunci când acesta se citeşte.
22) Să ne temem şi să ne cutremurăm atunci când stăm în biserică în ceasul săvârşirii Tainelor
Celor înfricoşate; de vei intra cu inimă curată în biserica lui Dumnezeu - aproape e de tine
mântuirea, iar dacă o vei face cu viclenie şi făţărnicie - osândirea şi muncile nu sunt departe de
tine; cel ce a întinat porfira împărătească este supus pedepsei: oare nu sunt cu mult mai
vrednici de pedeapsă cei ce se apropie de Dumnezeieştile Taine cu gânduri întinate, iar nu cu
inima curată?
23) Trebuie să ne învăţăm şi să ne smerim trupul cu înfrânarea, astfel ca drept răsplată pentru
lipsirea de strălucirea vieţii pământeşti să primim împărăţia Cerurilor, unde împreună-locuitori cu
noi vor fi Sfinţii Apostoli, Proorocii, Mucenicii şi toţi drepţii, dimpreună cu cetele arhanghelilor şi
îngerilor.
24) În nevoinţe şi rugăciuni să petreci viaţa ta, iar nu în lene şi plăceri deşarte; până când vom
mai fi împătimiţi de viaţa cea deşartă şi de grijile ei? Oare nu-s ca un vis toate cele lumeşti, ca
umbra şi ca iarba, care acuma este, iar mâine nu, azi - floare frumoasă, iar mâine - ţărână
puturoasă?
25) Nimic nu e mai rău decât răsfăţul pântecelui, şi nici mai ruşinos - fiindcă el face sufletul
trupesc, el întunecă inima, el nu-i îngăduie a căuta la poruncile lui Dumnezeu.
26) Cum să avem nădejde de mântuire, de nu purcedem a lucra virtutea şi nu ne lepădăm de
pământ şi de grijile lui? Vai nouă, dacă timpul ce ni s-a dat îl cheltuim în deşertăciuni!
27) Mare folos aduce citirea Dumnezeieştilor Scripturi, căci ele sunt lumină şi hrană pentru
suflet.
28)Punând început vieţuirii celei bune, să te nevoieşti a o desăvârşi, ca la bătrâneţe să te arăţi
făclie ce luminează fiecăruia calea Domnului, ca să nu fie întru noi azi înfrânare şi
blândeţe, iar mâine - îmbuibare şi mânie; azi - priveghere şi smerenie, iar mâine - visare şi
slavă deşartă. Luaţi aminte la neamurile cele de demult şi vedeţi că toţi câţi au bineplăcut lui
Dumnezeu au primit făgăduinţele cele bune prin răbdare şi statornicie în nevoinţe.
29) Neîncetat trezveşte-te, iubitule, că fără de trezvie nu vei înălţa către Dumnezeu rugăciune
curată; să nu fii dispreţuitor, ci să păzeşti sfinţenia în legăturile cu ceilalţi.
30) Nimic nu-L bucură pe Dumnezeu atât de tare ca întoarcerea noastră şi trecerea de la rău la
bine; mărturiseşte-ţi cu îndrăzneală şi credinţă toate păcatele tale: precum zăpada vor pieri, iar
tu te vei albi.
31) Roagă-te neîncetat: nu se tem lupii de sabie cum se tem demonii de rugăciune; cei ce
dispreţuiesc rugăciunile şi slujbele dumnezeieşti sunt de nevindecat, că nebuneşte fug de
bolniţă; cei ce socot slavoslovirea lui Dumnezeu o îndeletnicire de mâna a doua, cei care întorc
spatele dumnezeieştilor Scripturi şi cei ce n-au în gând decât plăcerile şi bucuriile pământeşti se
aruncă orbeşte în prăpastia pierzării.
32) Când mergeţi undeva împreună, luaţi aminte ca niciodată să nu rămâneţi, stând de vorbă,
fără frică de Dumnezeu şi fără pomenirea dreptei răsplătiri, a înfricoşatei Judecăţi şi a pedepsei
păcătoşilor: încât cuvânt putred să nu iasă din gura voastră.
33) Nu este cu putinţă omului a iubi slava vremelnică şi a se învrednici de cea veşnică, fiindcă
dragostea de această lume e vrăjmăşie faţă de Dumnezeu.
34) De-l dispreţuieşti pe sărac, vei fi şi tu dispreţuit de către Cel Ce pentru el a sărăcit; nu-i
deschizi celui care bate, nu ţi se va deschide uşa împărăţiei lui Dumnezeu; nu ţi-ai plecat
urechea spre tânguirea celui necăjit, nici suspinarea rugăciunii tale nu va fi ascultată.
35) Taie trufia şi îndrăzneala, înfrânează-ţi limba şi pântecele, şi vei scăpa de mari poticneli.
36) Trăirea în deşert şi vorbirea spurcată să le alungi departe de tine, ştiind că vei da seama
pentru orice cuvânt care îţi iese de pe buze; când vorbeşti cu cineva despre ceva, nu te gâlcevi,
ci spune: „da”, şi e de-ajuns; dacă celălat va spune vreun lucru nepotrivit, tu zi-i: „nu înţeleg ce
spui”; de înfricoşata Judecată şi de chinurile veşnice să nu se depărteze niciodată cuvântul tău,
ci pretutindenea vesteşte despre ele. 37) Liniştirea (isihia) e tovărăşie cu îngerii, făurărie a tuturor virtuţilor, cea mai bună armă pentru
înfrângerea vrăjmaşilor, care deschide cerul ca să primim lumina şi vederea lui Dumnezeu; iar
grăirea deşartă, vorbirea fără de rânduială şi tulburările acoperă pe om cu
întuneric, înăbuşă frumuseţea lăuntrică şi nu îngăduie înălţarea spre Dumnezeu, predându-l pe
om patimilor, iar prin acestea - demonilor.
38) Sufletul care nu încetează cu îndeletnicirile rele nu poate nici pe Dumnezeu a-L iubi după
vrednicie, nici pe diavol a-l urâ cu adevărat - că pe inima lui stă vălul grijilor lumeşti.
39) Cel ce a sporit în faptele bune, iar apoi s-a întors la obiceiurile cele spurcate, nu numai că
îşi pierde plata pentru ostenelile de mai înainte, ci capătă şi cea mai grea osândă, ca unul ce a cunoscut dulceaţa binelui.
40) Unde sunt desfătări, jocuri, râsuri, vorbe fără de rânduială, muzică şi cântece spurcate
dimpreună cu parfumuri moleşitoare, acolo e întunecare a minţii, stricare a inimii, pierzare a
bărbaţilor şi femeilor, a tinerilor şi tinerelor, praznic al demonilor. Vai celor ce petrec astfel!
Văpaia lor nu se va stinge, şi viermele lor nu va muri. Dimpotrivă, unde este
citire şi cercetare a Scripturilor, cântare a Psalmilor, rugăciune, lacrimi, suspinuri, străpungere a
inimii, milostenie, înfrânare şi râvnă pentru toate virtuţile, acolo e praznic al lui Dumnezeu,
bucurie a Sfinţilor, veselie a îngerilor! Celor ce fac acestea li se deschide împărăţia Cerurilor, ca
să se bucure în ea pe veci.
41) De unde se nasc bolile, de unde neputinţele şi moartea mai înainte de vreme? Oare nu de
la îmbuibare şi răsfătarea pântecelui? Iar mulţumirea cu puţin e maica sănătăţii, în
măsura în care ne stricăm trupul cu dezmierdările, ne stricăm şi sufletul cu patimile; trupul e
pământesc, dar dacă vrem va deveni ceresc. Curăteşte, deci, vasul trupului, şi Dumnezeu Se
va sălăşlui în tine.
42) Aşa cum peştele nu poate să trăiască fără apă, nici sufletul nu poate a se mântui fără de
liniştire şi îndeletnicirea cu Dumnezeieştile Scripturi.
43)Când mănânci şi când bei, nu-ţi despărţi mintea de pomenirea morţii şi dă slavă lui Dumnez
eu, Care a făcut o aşa de mare mulţime de mâncăruri felurite pentru hrănirea şi
întărirea trupului nostru; şi nu uita că strâmtă şi mâhnicioasă este calea ce duce la viaţa
veşnică.
44) Ostenelile nasc slava: să ne ostenim puţin aici în toate ispitele, strâmtorările şi necazurile,
cu mare răbdare, ca să ne bucurăm dincolo în veci. Ascuţişul necazului se va preschimba în
bucurie, iar ostenelile vremelnice vor aduce roada împărăţiei Cerurilor. Fără de osteneli,
necazuri şi nevoinţe aspre nu vom putea culege făgăduinţele cele mari ale lui Dumnezeu.
45) Se cuvine ca cela ce se nevoieşte să se încredinţeze Domnului cu totul - cu toată inima, cu
toată mintea şi cu toată tăria; şi, răstignindu-se lumii cu sufletul şi trupul, neîncetat să îi
slujească plinind poruncile Lui, aşa încât, stând neabătut pe astă cale, să capete viaţa cea
veşnică şi fericită.
46) Cel ce îşi înfrânează pântecele slăbeşte patimile, iar cel biruit de pântece le dă avânt. Cu
cât e mai mult lemn, cu atâta e mai puternic focul; şi cu cât e mai multă hrană, cu atâta sunt mai
mulţi viermi. Atunci când Duhul Sfânt Care, locuieşte în om, nu mai poate
suferi putoarea dezmierdării pântecelui Se depărtează de la el, şi în locul Lui intră duhul rău,
care răstoarnă totul înăuntrul omului. Aşa cum fumul goneşte albinele, răsfăţul pântecelui
goneşte harul Duhului Sfânt.
47) Cel ce se nevoieşte dator e să se înfrâneze, de la toate - nu doar de la mâncărurile multe şi
felurite, ci şi de la tot ce este oprit. Aşa cum trupul, de e lipsit fie şi de un singur
mădular, se urâteşte, şi cel ce trece cu vederea o singură latură a înfrânării nimiceşte întreaga
podoabă a ei: că înfrânarea este păzirea de orice lucru şi orice năzuinţă pătimaşă şi păcătoasă,
încât să nu săvârşim nimic ce nu voieşte Dumnezeu. Trebuie păzită înfrânarea în toate
simţurile: în văz, în auz, în gust, în miros şi în pipăit - în umblet şi, îndeobşte, în orişicare lucru. 48) Când îl iubim pe Dumnezeu cu iubire tare, El nu mai pomeneşte fărădelegile noastre
dinainte, căci nu îi mustră pe cei ce vin la Dânsul şi nu spune: „de ce atâta vreme aţi fugit de
Mine?” - ci cu iubire îl primeşte pe orice păcătos care se pocăieşte cu adevărat, atunci când
vine la El. Deci, să ne alipim de Dânsul cu tărie şi să pironim trupul nostru cu frica Lui.
49) Puterea trupului o istovesc bolile, frumuseţea lui o răpeşte bătrâneţea, şi după un ospăţ
bogat degrabă se întoarce iarăşi foamea. Deci, să nu ne îngrijim de ceea ce nu putem în
veşnici. Să ne mutăm prin mijlocirea virtuţilor la Ierusalimul cel de sus, iar trupul să îl istovim
prin osteneli şi posturi, şi să-l înrobim sufletului, ca să nu înrobească el sufletul diavolului!
50) Nu adu jertfe poftelor trupului, mâniei, iubirii de agonisită şi trufiei - altminteri, cu nimic nu te
vei deosebi de închinătorii la idoli. Cel ce se nevoieşte este dator să ia aminte în fiecare clipă,
cu încordare, la conştiinţa sa, ca să nu o rănească prin auz, prin limbă, prin văz, prin miros, prin
gust şi prin pipăit: fiindcă cel ce se nevoieşte se înfrânează de la toate (I Cor. 9, 25). Atunci
când puterea - din partea lui Dumnezeu - şi râvna - din partea noastră - se unesc într-o legătură
strânsă, nu mai sunt piedici în calea mântuirii.
Extras din "Patericul Lavrei Sfantul Sava" de Sf. Teofan Zavoratul