Dincolo de a nu mânca și a nu bea, postul înseamnă a te așeza în liniștea lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând nu este o obligație de serviciu, postul este o bucurie. Nu cred că Hristos stă cu o carte de rețete să controleze oamenii, dar răstignirea Mântuitorului ne obligă la un pic mai multă atenție și să înțelegem că nu asta trebuie să fie principalul scop al postului.
Postul este o cale!
Postul care Îi place lui Dumnezeu este atât cu sufletul, cât şi cu trupul, sprijinit și întărit de rugăciune, fapte bune, spovedanie şi pecetluit cu Sfânta Împartăşanie.
Primul lucru pe care trebuie să îl facă creştinul înainte de a posti, pentru a începe vindecarea sufletului său, este să se împace cu toţi semenii, căci Dumnezeu este iubire şi porunca cea mai mare este porunca iubirii de Dumnezeu şi de oameni. Una din legile iubirii se numeşte iertare şi, împlinind-o, vom înfrânge mânia.
În ultima Duminică dinaintea începerii Postului Sfintelor Paşti, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a spus: „De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel Ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6,14-15). Pentru a fi numiţi „fiii Tatălui Ceresc”, trebuie să iubim pe vrăjmaşii noştri, să facem bine celor ce ne urăsc şi să ne rugăm pentru cei ce ne vatămă şi ne prigonesc (Matei 5, 43).
A răsplăti binele cu răul este lucrare diavolească, a răsplăti răul cu rău este lucrare dobitocească, a răsplăti binele cu bine este lucrare omenească, iar a răsplăti răul cu bine este lucrare dumnezeiască şi virtute creştinească.
Prin iubire şi iertare biruim mânia, din care izvorăsc atâtea rele, iar prin post secăm fântâna otrăvitoare a atâtor patimi aducătoare de moarte. Referitor la aceasta, Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Postul cel adevărat constă în reţinerea de la cele rele. Dezleagă toată legătura nedreptăţii, iartă aproapelui tău vătămările, dăruieşte lui datoriile. Tu nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău. Tu te reţii din vin, dar nu înfrânezi zburdările trupului. Tu nu mănânci până seara, dar petreci ziua cu procese” (Despre post, 10).
În Triod, într-una dintre stihirile din Postul Mare, găsim: „Să postim post primit, bine plăcut lui Dumnezeu: postul cel adevărat este înstrăinarea de răutate, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământ mincinos. Lipsa acestora este postul cel adevărat şi bine primit” (Triod, săptămâna I din post, stihira I de la stihoavna Vecerniei de luni).
Apoi, Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe arată că lăcomia pântecelui este primul păcat capital, din care izvorăsc toate patimile. Într-adevăr, îmbuibarea duce adesea la beţie şi lene, iar ele aprind trupul spre desfrânare. Toate acestea, având nevoie de bani, conduc la furt, înşelăciune, avariţie. Cine nu poate dobândi bani, se întristează, se mânie şi invidiază pe cei care au şi, astfel, rezultă păcate mari, a căror urmare este moartea sufletească şi trupească.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să postim astfel: „Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochii, picioarele şi mâinile şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile să postească, rămânând curate de hoţie şi lăcomie, picioarele nealergând spre locuri păcătoase, ochii să nu privească la frumuseţi străine, gura să postească de sudalme şi de vorbiri ruşinoase”.
Postul care Îi place lui Dumnezeu este atât cu sufletul, cât şi cu trupul, sprijinit și întărit de rugăciune, fapte bune, spovedanie şi pecetluit cu Sfânta Împărtăşanie.
Vremea postului este o vreme de bucurie duhovnicească, în care simţi cum te eliberezi din lanţurile patimilor care te ţineau în robie. Numai fariseii erau trişti când posteau, fiindcă o făceau ca să fie lăudaţi de oameni şi nu pentru a se apropia de Dumnezeu, după cum arată proorocul Isaia: „Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus… Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor… Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi” (Isaia 58, 4-8).
Participând la toate slujbele Sfintei Biserici în timpul postului, sufletul şi trupul nostru se vor întări cu puterea harului dumnezeiesc pentru a posti. Rugăciunea împreună cu postul sunt ca două aripi cu ajutorul cărora vom putea urca la înălţimea vieţuirii duhovniceşti, adumbriţi în permanenţă de darul lui Dumnezeu.
În Psalmi, postul este de folos pentru a ajuta pe cei în suferinţă, vindecându-se de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti: „Iar eu, când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu şi rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce” (Psalmi 34, 12).
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că postul ni s-a dat de Dumnezeu ca leac salvator, prin care să se stârpească păcatul desfrânării şi grija lumească să se îndrepte spre activitatea duhovnicească. În timpul postului, mâniei dă-i dragoste duhovnicească care se opune urii; poftei dă-i cumpătare şi înfrânare.
Dacă postim, diavolii se îndepărtează, iar îngerul păzitor, plin de bucurie, se apropie de noi. Postul este zid puternic aşezat de Dumnezeu în calea păcatelor, palat al lui Hristos şi cetate a Duhului Sfânt, pavăză a credinţei, semn al dragostei şi întărire a înţelepciunii.
Ce este postul?
«Postul este înfrânarea de toate mâncărurile, sau, la caz de boală, numai de unele, de asemenea şi de băuturi şi de toate cele lumeşti si de toate poftele cele rele, pentru ca să poată creştinul să îşi facă rugăciunea lui mai cu înlesnire şi să îi fie milostiv Dumnezeu. încă şi pentru a ucide poftele trupului şi a primi harul lui Dumnezeu…»[1].
Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci mijloc de mântuire. Dar este în acelaşi timp, şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunţare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă din iubirea şi respectul pe care îl avem faţă de Dumnezeu.
Postul este şi un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi sârguinţei noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. «Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană – zice Sf. Simion al Tesalonicului. Este viaţă şi petrecere îngerească, pentru ca îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se, ne-a făcut morţi; şi izgonirea patimilor este postul, căci lăcomia întărâtă patimile trupului»[2].
Care e rostul şi folosul postului?
Postul foloseşte şi sufletului şi trupului, pentru că întăreşte trupul, uşurează şi curăţeşte sufletul. Păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. De aceea, Legea Veche îl recomandă şi îl impune de atâtea ori (Ies. 34, 28; Deut. 9, 9;18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; Ioil 2,15). „Nu fi nesăţios întru toată desfătarea şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere şi nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţiu, mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va înmulţi viaţă”, zice înţeleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 3234). Mântuitorul însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2 şi Luca 4, 2): El ne învaţă cum să postim (Matei 6,16-18) şi ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post şi rugăciune (Matei 17, 21; Marcu 9, 29). Posteau de asemenea Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Cor. 6, 5); ei au şi rânduit postul pentru toţi creştinii[3]. Sfinţii Părinţi laudă şi recomandă postul cu stăruinţă: Iată ce spune, de pildă, Sf. Ioan Gură de Aur: «Postul potoleşte zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi îl uşurează[4].
De câte feluri este postul după asprimea lui?
După asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri:
a) Ajunare desăvârşită, adică atunci când nu mâncăm şi nu bem nimic cel puţin o zi întreagă.
b) Postul aspru sau uscat (xhroragiva) sau ajunarea propriu-zisă, atunci când mâncăm numai spre seară mâncăruri uscate (pâine şi apă, fructe uscate, seminţe etc).
c) Postul obisnuit sau comun, când mâncăm la orele obişnuite, dar numai „mâncăruri de post”, adică ne înfrânăm de la „mâncărurile de dulce” (carne şi peşte, brânză, lapte, ouă, vin, grăsime).
d) Postul uşor (dezlegarea), când se dezleagă la vin, peşte, icre şi untdelemn, cum se prevede în Tipic, la anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.
De câte feluri este postul, după lungimea lui?
De două feluri:
a) Post de o zi şi
b) Post de mai multe zile
Care sunt posturile de o zi şi pentru ce au fost aşezate?
Sunt posturile pe care le ţinem:
a) Miercurea şi vinerea din fiecare săptămână, în amintirea Patimilor Domnului: miercurea au făcut sfat cărturarii şi arhiereii iudeilor să prindă pe Hristos, iar vinerea L-au răstignit pe cruce[5]. Tot în această zi, după Tradiţie, mâncase Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din rai[6].
b) Ziua înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), în amintirea Patimilor Domnului pe cruce (dezlegare la untdelemn şi vin).
c) Ziua tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august), zi de post şi plângere pentru cel care a fost cel mai zelos propovăduitor şi împlinitor al postului şi al pocăinţei (dezlegare la untdelemn şi vin).
d) Ajunul Bobotezei (5 ianuarie): post aşezat şi rămas din vremea când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune pentru primirea Botezului a doua zi. Se ajunează în orice zi ar cădea[7], iar a doua zi se ia Aghiazma pe nemâncate.
Cei ce vor să prisosească în evlavie sau să facă anumite făgăduinţe sau legăminte faţă de Dumnezeu, pentru felurite pricini, pot să postească şi în alte zile de peste săptămână decât cele orânduite de Biserică. Cea mai potrivită este ziua de luni. În nici un caz să nu se postească sâmbata sau duminica. Postul acesta de bună voie nu are însă valoare decât atunci când păzim şi zilele de post orânduite de Biserică.
Când nu se posteşte miercurea şi vinerea?
Fie pentru însemnătatea sărbătorilor mari, adică pentru a nu se şterge prin post bucuria praznicului Naşterii Domnului, al Învierii, al Rusaliilor, fie pentru prisosinţa postului dinaintea acestor sărbători mari sau pentru a nu ne asemăna cu unii eretici, Biserica îngăduie să mâncăm de dulce miercurea şi vinerea în anumite răstimpuri din cursul anului. Aceste zile sunt numite de dezlegare (a postului) şi sunt însemnate în calendare cu cuvântul harţi. Iată când nu se posteşte miercurea şi vinerea:
a) În Săptămâna luminată (săptămâna Paştilor).
b) De la Naşterea Domnului până în ajunul Bobotezei.
c) În săptămâna de după Rusalii (înainte de începutul postului de Sân-Petru).
d) În săptămâna întâi a Triodului (între Duminica Vameşului şi a Fariseului şi Duminica Fiului Risipitor).
e) În săptămâna Brânzei (înaintea lăsatului sec pentru Postul Paştelui); se dezleagă numai la lapte, oua şi brânză.
f) Nu se posteşte, de asemenea, în ziua Naşterii Domnului şi cea a Bobotezei, când aceste sărbători cad miercuri sau vineri[8].
Care sunt posturile de mai multe zile din cursul anului?
a) Postul Paştelui,
b) Postul Crăciunului,
c) Postul Sânta-Mariei şi
d) Postul Sân-Petrului.
Ce este postul Paştelui?
Postul Paştelui, Postul Mare sau Paresimile (de la cuvântul latinesc quadragessima, patruzeci) este postul dinaintea Paştelui. E aşezat în cinstea Patimilor Domnului şi ne aminteşte de postul de patruzeci de zile al Mântuitorului în pustie, înainte de a ieşi în lume pentru propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2 şi Luca 4, 2)[9]. E totodată vreme de pregătire, prin post, rugăciune şi pocăinţă, pentru apropierea cu vrednicie de Sfântul Trup şi Sânge, întrucât, de obicei, la Paşti se împărtăşesc toţi credincioşii. Ţine şapte săptămâni, începând cu Duminica lăsatului sec de brânză (Duminica izgonirii lui Adam din rai) şi se încheie în noaptea Paştelui, la înviere. E cel mai vechi, mai lung şi mai de seamă dintre posturile bisericeşti[10]. Nu se mănâncă nici peşte, nici untdelemn şi nu se bea vin. Se dezleagă la vin şi untdelemn numai sâmbăta şi duminica (pentru că în aceste zile se face Liturghie deplină), iar la peşte, numai în ziua de Buna-Vestire şi de Florii (pentru ca sunt praznice mari)[11]. Sunt scutiţi de ajunare numai copiii, lăuzele, bătrânii şi bolnavii sau cei neputincioşi, precum şi cei aflaţi în situaţii speciale[12]. Cu deosebită evlavie trebuie să postim prima şi ultima săptămână din Postul Paresimilor.
Ce este postul Crăciunului?
Postul Crăciunului este postul dinaintea Naşterii Domnului. Ţine 40 de zile (15 noiembrie – 25 decembrie). Lăsăm sec în seara de 14 noiembrie (ziua Sf. Filip); iar dacă această zi cade miercuri sau vineri, începem postul cu o zi mai înainte. E aşezat pentru a ne pregăti spre cuviincioasa întâmpinare a Naşterii Domnului şi închipuie noaptea în care trăia omenirea dinainte de Mântuitorul, când Patriarhii şi Drepţii Legii vechi aşteptau venirea Lui, cu post şi rugăciune. Ne aduce aminte îndeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise în pustie, înainte de primirea Legii (Ieş. 34, 28)[13]. Se dezleagă la peşte în ziua de 21 noiembrie (Intrarea în Biserică a Maicii Domnului), fiind praznic mare. în ziua cea din urmă a acestui post (Ajunul Crăciunului) se ajunează, adică nu se mănâncă nimic până la ivirea luceafarului de seară, care închipuie steaua Magilor; apoi mâncăm uscat: seminţe, poame, turte sau covrigi. Tot în această seară, pe alocuri, slujitorii Bisericii umblă cu Icoana Naşterii, cântând troparul Crăciunului şi aducând astfel, în casele creştinilor, vestea cea bună a marii sărbători din ziua următoare. în ziua Crăciunului, în orice zi ar cădea, mâncăm de dulce.
Ce este Postul Sântă-Măriei?
Postul Sântă-Măriei Mari (sau postul lui August) este postul dinaintea Adormirii Maicii Domnului. E aşezat în cinstea Maicii Domnului, amintindu-ne de postul cu care aceasta, după tradiţie, s-a pregătit spre trecerea ei la cele veşnice[14]. Ţine două săptămâni: de la 1-15 august. Lăsăm sec la 31 iulie seara; iar dacă această zi ar cădea miercuri sau vineri, lăsăm sec cu o zi înainte. Se dezleagă la peşte în ziua Schimbării la Faţă (6 august), fiind praznic mare. Dacă ziua Sântă-Măriei (15 august) cade miercuri sau vineri, nu mâncăm de dulce, ci se dezleagă numai la peşte. În timpul acestui post se citeşte mai cu deosebire Al doilea Paraclis al Maicii Domnului, pe care îl găsim în Ceaslov.
Pentru ce s-a aşezat şi cât ţine postul Sân-Petrului?
Postul Sân-Petrului, adică al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, e aşezat în cinstea acestor doi Sfinţi Apostoli, a căror moarte mucenicească se serbează la 29 iunie şi care s-au ostenit cel mai mult pentru vestirea Evangheliei şi pentru răspândirea credinţei creştine[15]. Totodată ne aduce aminte de postul cu care Sf. Apostol Pavel, împreună cu Varnava, s-au pregătit înainte de trimiterea lor la propovăduire, din porunca Duhului Sfânt (Fapte 13, 2-3; Isaia 58, 3-7)[16] Acest post are o lungime schimbătoare, întrucât începutul lui atârnă de data Rusaliilor. Se lasă sec în Duminica întâi după Rusalii (a tuturor sfinţilor) şi se posteşte până în ziua de Sân-Petru (29 iunie). Dacă această zi cade miercuri sau vineri nu mâncăm de dulce. E un post mai uşor; se dezleagă marţea şi joia la vin şi untdelemn, iar sâmbăta şi duminica şi la peşte[17].
Cum trebuie să postim?
Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsă în porunca a doua a Bisericii[18]. Sfintele Soboare şi rânduielile date de Sfinţii Părinţi pedepsesc cu asprime pe cei ce nu păzesc posturile (Can. 69 al Sf. Apostoli). Dar trebuie să postim nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul. Adică nu numai mâncând de post, ci şi înfrânându-ne totodată de la patimi, păcate şi ispite. Odată cu înfrânarea de la mâncărurile de dulce, să ne silim a ne curăţi nu numai trupul, ci şi sufletul, petrecând în rugăciune şi pocăinţă. Postul întreg, adevărat şi desăvârşit este deci nu numai cel trupesc, ci şi sufletesc: postul de bucate, împreună cu cel de fapte, postul de mâncare şi totodată de purtări. Aşa ne îndeamnă Biserica, prin cântările ei din slujbele Postului celui Mare: «Să postim, post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevărat şi bineprimit»[19]. Iar Sf. Ioan Gură de Aur zice: «Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate şi de hrăpire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine… Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.