Când și cum se fac acestea

 

1. Metaniile şi semnificaţia lor

Metania este o formă de jertfire trupească, fiind singurul mod de rugăciune care implică un efort fizic din partea credinciosului. Metania este în acelaşi timp un mod de înfrângere a comodităţii şi a lenei. După cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, nici o rugăciune nu este primită de Dumnezeu dacă nu este făcută cu osteneală.
Metania simbolizează căderea lui Adam şi a neamului omenesc în robia păcatului şi căderea Domnului sub povara crucii, urmate de Învierea Mântuitorului şi izbăvirea noastră din păcat.

2. Felurile metaniilor şi despre cum se fac acestea

În tradiţia Bisericii avem două feluri de metanii: aşa‑numitele metanii mari şi metaniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni.
Pentru o metanie mare credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi, ros­tind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie atingând cu ge­nunchii, palmele şi fruntea pământul. Apoi se ridică şi se însemnează din nou cu semnul Sfintei Cruci.
Pentru o metanie mică sau închinăciune, credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi, rostind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie, atingând cu mâna dreaptă pământul, fără a îndoi genunchii. Apoi, îndreptându-se, se însemnează iarăşi cu semnul Sfintei Cruci.
Când nu se fac metanii mari, ele se pot înlocui cu închinăciuni, câte 2 închinăciuni pentru o metanie mare sau 3 închinăciuni pentru o metanie mare, după tradiţia adusă de ucenicii Stareţului Paisie Velicikovski.
Sfinţii Părinţi ne învaţă că metaniile cele mai primite la Dumnezeu sunt cele făcute de creştini în casele lor în cursul privegherilor de noapte (după miezul nopţii). Sfântul Ioan Postitorul recomandă ca, după săvârşirea unui păcat mic, până la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 metanii mari.

3. Când nu se fac metanii

Metanii mici sau închinăciuni se pot face oricând, fără nici o restricţie.
Metanii mari nu se fac:
– după ce am primit Sfânta Împărtăşanie (în acea zi);
– la sfârşitul săptămânii, de la rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…“ de la vecernia de vineri şi până duminică la aceeaşi rugăciune de la vecernie, cu excepţia praznicelor închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paşti, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi în Vinerea Mare la scoaterea Sfântului Epitaf;
– în biserică, de la vecernia din Miercurea Mari din Săptămâna Patimilor, iar în particular (la chilie, acasă), de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălţare;
– de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie);

4. Ce nu este permis când facem metanii

– nu se sărută pământul;
– nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ;
– metaniile mari nu se fac începând din poziţia îngenunchiat sau aplecat;
– la metaniile mari nu se pun palmele una peste cealaltă şi fruntea peste ele;
– întotdeauna se va atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă;
– la închinăciuni atingerea pământului se face cu mâna deschisă normal;
– metaniile, mai ales cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public;
– metaniile nu se însoţesc de alte rugăciuni decât de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“;
– metaniile nu se fac foarte repede (ca un exerciţiu fizic);
– Sfântul Isaac Sirul recomandă ca metaniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.

Metaniile nu sunt de la om, ci descoperire dumnezeiască

admin_nec Uncategorized

Cea mai potrivită metodă de întărire a mușchilor abdominali o constituie metaniile. Nu râde, așa este! Când cineva face metanii folosul este dublu, și pentru sufletul și pentru trupul celui care le face. Sufletul se folosește pentru că, prin metanii, cere iertare și milă Domnului, iar trupul, pentru că, astfel, își întărește mușchii abdominali și se fortifică. Îți recomand să faci cât mai multe metanii. Începe cu un număr redus, apoi adaugă altele în fiecare zi, până ajungi în punctul în care să simți că poți rezista. Însuși organismul ne înștiințează limitele rezistenței lui și, atunci, stabilim numărul de metanii în funcție de rezistență.

Apoi, deși nu e obligatoriu, putem menține constant numărul de metanii în fiecare zi. Aceasta depinde de numeroși factori, ca dispoziția sufletească, oboseala, starea de sănătate etc. Important este începutul, pe de o parte, iar pe de altă parte, e importantă și pocăința care trebuie să însoțească metaniile, pocăința pentru multele noastre păcate, pentru care trebuie să ne cerem iertare de la Domnul cu toată puterea sufletului și a trupului. Dacă putem, să zicem în timp ce facem metaniile: Doamne, Iisuse, miluiește-mă! Așa este cel mai bine. Și Domnul nu numai că ne va auzi, dar ne va și ierta, întrucât cerem iertarea nu doar cu buzele, ci și cu trupul și din tot sufletul, indiferent dacă acesta e aproape de Hristos ori prins în mrejele păcatului. Căci Hristos nu S-a răstignit pentru credincioși și oameni fără pată, ci pentru ne-credincioși și păcătoși ca noi.

Prin metanii, și trupul participă la rugăciune, rezultând astfel unitatea sufletului cu trupul, element care este esențial în existența, forma și tămăduirea bolilor. Nu există gimnastică mai bună decât metaniile. După ce ne-am făcut cruce îngenunchiem, atingem pământul cu fruntea, apoi ne ridicăm, făcând aceasta iar și iar, în timp ce sufletul suspină în fața lui Dumnezeu, rostind rugăciunea vameșului: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Sau orice altă rugăciune pe care ne va lumina Duhul Sfânt să o rostim.

După metanii urmează bucurie mare, ușurare, pace în suflet, iar trupului nu-i va mai rămâne nici un singur mădular nefolosit și nepus la lucru. Părintele, pentru a accentua importanța metaniilor, spunea că după cum ne-o arată Evanghelistul, Hristos Însuși a făcut și El metanii când Se afla în grădina Ghetsimani, căzând cu fața la pământ și apoi ridicându-Se. Metaniile fac bine și sufletului și trupului. De aceea asceții nu pățesc cu una cu două infarcturi ori alte boli de inimă etc., întrucât, prin metanii, arterele și vasele de sânge se păstrează excelent, iar sufletul se liniștește, spulberând supărările. Metaniile nu sunt de la om, ci descoperire dumnezeiască, și nefericit este omul care nu a aflat taina lor. Cei ce fac metanii noaptea, înainte de a adormi, alungă din minte grijile de zi cu zi, se liniștesc și dorm mult mai bine. Să faceți la rugăciune câte metanii puteți, chiar dacă obosiți. Când rugăciunea e însoțită și de jertfă, devine mai eficientă și mai plăcută lui Dumnezeu, sfătuia părintele.

Părintele Porfirie, “Antologie de sfaturi şi îndrumări”, Editura Bunavestire, Bacău

Metaniile sunt, cu adevărat, un dans duhovnicesc. Sunt Rugăciunea trupului smuls inerţiei şi moleşelii specifice delăsării în robia păcatului sub toate formele lui. Ele sunt una din lucrările tainice prin care, acest miracol psiho-biologic, umilit şi batjocorit de păcat, este ridicat la demnitatea lui de Templu al Duhului Sfânt!

Metaniile sunt mici şi mari.

În metaniile mici, stăm în picioare în faţa lui Dumnezeu şi ne însemnăm, adică devenim semne vii, cu Sfânta Cruce mărturisind că numai prin ea şi prin jertfa Celui ce S-a răstignit pe ea pentru noi, suntem iarăşi făpturi verticale, suntem iarăşi axa care uneşte cerul cu pământul, văzutul cu nevăzutul şi pipăitul cu nepipăitul… Apoi ne aplecăm în faţă şi atingem pământul cu vârful degetelor de la mâna dreaptă, mărturisind, fără cuvinte, că suntem din ţărână făcuţi şi că adesea am căzut iarăşi în ea. Apoi, ne ridicăm, mărturisind prin aceasta că am primit darul Învierii, darul Răscumpărării şi, iată, iarăşi suntem scară la cer cu mila Celui Ce S-a răstignit pentru ca Învierea Lui să devină înălţarea noastră. Şi iarăşi repetăm, pentru că iarăşi cădem, şi iarăşi ne ridicăm, spunând mereu, în timp ce ne însemnăm cu Semnul Crucii: “În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!” sau: “Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!” sau “Doamne, Iisuse, miluiește-mă!” Facem atâtea închinăciuni câte sunt indicate în cartea de rugăciuni, sau câte ne-a dăruit părintele prin canon să facem, sau câte ne dă Duhul să facem în momentele noastre fierbinţi de rugăciune. E bine să luăm binecuvântare de la părintele pentru numărul lor, ca să fim ocrotiţi de năvala diavolului mândriei care stă să ne înghită pe toţi, şi după ce am pornit pe Calea mântuirii!

Metaniile mari duc mişcarea trupului mai departe. După ce ne închinăm stând în picioare, ne aplecăm înainte, ducem ambele mâini la podea îndoind coatele şi ne sprijinim în palmele aşezate în dreptul umerilor. În acelaşi timp, îndoim genunchii până ajungem cu ei la podea şi atingem şi fruntea de pământ. În această poziţie, trupul nostru imită căderea Mântuitorului sub cruce pe Drumul Golgotei şi formează el însuşi o cruce! Apoi, imediat, împingem cu palmele în podea, îndreptăm genunchii şi ne ridicăm armonios în picioare.

Semnificaţia mişcărilor este, cred, grăitoare de la sine şi, vei vedea, canal de comunicare pentru înţelesuri mult mai adânci şi mai mângâietoare decât aş putea eu formula prin cuvinte. Şi pe acestea le repetăm, de cele mai multe ori de 40 de ori, dar şi de atâtea ori de câte avem canon sau pravilă să facem. Încet, încet, respiraţia se pliază pe mişcările trupului şi devine şi ea rugăciune! Bătăile inimii vor intra şi ele în ritmul închinării, cântând cu recunoştinţă o adevărată odă a bucuriei de a fi, în sfârşit, folosită pentru a da Slavă Domnului ei, Celui ce Se sălăşluieşte în taină, de la Botez, în adâncul ei atât de necunoscut celui ce o are!

1. În tradiţia bisericească avem două feluri de mătănii: mătăniile mari şi mătăniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni. 2. Fiecare mătanie mare poate fi înlocuită cu 2 închinăciuni. 3. Se spune că mătăniile cele mai primite de Dumnezeu sunt cele pe care creștinii le fac în propriile case, după miezul nopții. 4. Sfântul Ioan Postitorul ne recomandă ca, după săvârşirea unui păcat mic, până ajungem la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 mătănii mari. 5. Mătăniile mici se pot face oricând, fără niciun fel de restricție. 6. Mătăniile mari nu se fac în 4 situații: – în ziua în care s-a primit Sfânta Împărtăşanie; – la sfârşitul săptămânii, între rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…” de la vecernia de vineri şi cea de la vecernia de duminică, excepţie făcând praznicele închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Paştelui, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi Vinerea Mare, la scoaterea Sfântului Epitaf; – în biserică, de la vecernia din Miercurea Mare până la sfârșitul Săptămânii Patimilor, iar în particular, de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălţare; – de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie). 7. Atunci când se fac mătănii, nu se sărută pământul. 8. Nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ. 9. Mătăniile mari nu se fac începând din poziţia îngenuncheat sau aplecat. 10. La mătăniile mari, nu se pun palmele una peste alta şi nici fruntea deasupra lor. 11. Întotdeauna se atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă. 12. La închinăciuni, atingerea pământului se realizează cu mâna deschisă normal. 13. Mătăniile, în special cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public. 14. Nu sunt însoțite de alte rugăciuni în afară de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. 15. Nu se fac foarte repede. Acestea nu constituie un exerciţiu fizic. 16. Sfântul Isaac Sirul recomandă ca mătăniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.
Citeşte întreaga ştire: 16 lucruri despre mătănii. Când și cum se fac acestea

1. În tradiţia bisericească avem două feluri de mătănii: mătăniile mari şi mătăniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni. 2. Fiecare mătanie mare poate fi înlocuită cu 2 închinăciuni. 3. Se spune că mătăniile cele mai primite de Dumnezeu sunt cele pe care creștinii le fac în propriile case, după miezul nopții. 4. Sfântul Ioan Postitorul ne recomandă ca, după săvârşirea unui păcat mic, până ajungem la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 mătănii mari. 5. Mătăniile mici se pot face oricând, fără niciun fel de restricție. 6. Mătăniile mari nu se fac în 4 situații: – în ziua în care s-a primit Sfânta Împărtăşanie; – la sfârşitul săptămânii, între rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…” de la vecernia de vineri şi cea de la vecernia de duminică, excepţie făcând praznicele închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Paştelui, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi Vinerea Mare, la scoaterea Sfântului Epitaf; – în biserică, de la vecernia din Miercurea Mare până la sfârșitul Săptămânii Patimilor, iar în particular, de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălţare; – de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie). 7. Atunci când se fac mătănii, nu se sărută pământul. 8. Nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ. 9. Mătăniile mari nu se fac începând din poziţia îngenuncheat sau aplecat. 10. La mătăniile mari, nu se pun palmele una peste alta şi nici fruntea deasupra lor. 11. Întotdeauna se atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă. 12. La închinăciuni, atingerea pământului se realizează cu mâna deschisă normal. 13. Mătăniile, în special cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public. 14. Nu sunt însoțite de alte rugăciuni în afară de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. 15. Nu se fac foarte repede. Acestea nu constituie un exerciţiu fizic. 16. Sfântul Isaac Sirul recomandă ca mătăniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.
Citeşte întreaga ştire: 16 lucruri despre mătănii. Când și cum se fac acestea

1. În tradiţia bisericească avem două feluri de mătănii: mătăniile mari şi mătăniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni. 2. Fiecare mătanie mare poate fi înlocuită cu 2 închinăciuni. 3. Se spune că mătăniile cele mai primite de Dumnezeu sunt cele pe care creștinii le fac în propriile case, după miezul nopții. 4. Sfântul Ioan Postitorul ne recomandă ca, după săvârşirea unui păcat mic, până ajungem la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 mătănii mari. 5. Mătăniile mici se pot face oricând, fără niciun fel de restricție. 6. Mătăniile mari nu se fac în 4 situații: – în ziua în care s-a primit Sfânta Împărtăşanie; – la sfârşitul săptămânii, între rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…” de la vecernia de vineri şi cea de la vecernia de duminică, excepţie făcând praznicele închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Paştelui, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi Vinerea Mare, la scoaterea Sfântului Epitaf; – în biserică, de la vecernia din Miercurea Mare până la sfârșitul Săptămânii Patimilor, iar în particular, de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălţare; – de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie). 7. Atunci când se fac mătănii, nu se sărută pământul. 8. Nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ. 9. Mătăniile mari nu se fac începând din poziţia îngenuncheat sau aplecat. 10. La mătăniile mari, nu se pun palmele una peste alta şi nici fruntea deasupra lor. 11. Întotdeauna se atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă. 12. La închinăciuni, atingerea pământului se realizează cu mâna deschisă normal. 13. Mătăniile, în special cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public. 14. Nu sunt însoțite de alte rugăciuni în afară de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. 15. Nu se fac foarte repede. Acestea nu constituie un exerciţiu fizic. 16. Sfântul Isaac Sirul recomandă ca mătăniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.
Citeşte întreaga ştire: 16 lucruri despre mătănii. Când și cum se fac acestea

1. În tradiţia bisericească avem două feluri de mătănii: mătăniile mari şi mătăniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni. 2. Fiecare mătanie mare poate fi înlocuită cu 2 închinăciuni. 3. Se spune că mătăniile cele mai primite de Dumnezeu sunt cele pe care creștinii le fac în propriile case, după miezul nopții. 4. Sfântul Ioan Postitorul ne recomandă ca, după săvârşirea unui păcat mic, până ajungem la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 mătănii mari. 5. Mătăniile mici se pot face oricând, fără niciun fel de restricție. 6. Mătăniile mari nu se fac în 4 situații: – în ziua în care s-a primit Sfânta Împărtăşanie; – la sfârşitul săptămânii, între rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…” de la vecernia de vineri şi cea de la vecernia de duminică, excepţie făcând praznicele închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Paştelui, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi Vinerea Mare, la scoaterea Sfântului Epitaf; – în biserică, de la vecernia din Miercurea Mare până la sfârșitul Săptămânii Patimilor, iar în particular, de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălţare; – de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie). 7. Atunci când se fac mătănii, nu se sărută pământul. 8. Nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ. 9. Mătăniile mari nu se fac începând din poziţia îngenuncheat sau aplecat. 10. La mătăniile mari, nu se pun palmele una peste alta şi nici fruntea deasupra lor. 11. Întotdeauna se atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă. 12. La închinăciuni, atingerea pământului se realizează cu mâna deschisă normal. 13. Mătăniile, în special cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public. 14. Nu sunt însoțite de alte rugăciuni în afară de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. 15. Nu se fac foarte repede. Acestea nu constituie un exerciţiu fizic. 16. Sfântul Isaac Sirul recomandă ca mătăniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.
Citeşte întreaga ştire: 16 lucruri despre mătănii. Când și cum se fac acestea

1. În tradiţia bisericească avem două feluri de mătănii: mătăniile mari şi mătăniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni. 2. Fiecare mătanie mare poate fi înlocuită cu 2 închinăciuni. 3. Se spune că mătăniile cele mai primite de Dumnezeu sunt cele pe care creștinii le fac în propriile case, după miezul nopții. 4. Sfântul Ioan Postitorul ne recomandă ca, după săvârşirea unui păcat mic, până ajungem la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 mătănii mari. 5. Mătăniile mici se pot face oricând, fără niciun fel de restricție. 6. Mătăniile mari nu se fac în 4 situații: – în ziua în care s-a primit Sfânta Împărtăşanie; – la sfârşitul săptămânii, între rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…” de la vecernia de vineri şi cea de la vecernia de duminică, excepţie făcând praznicele închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Paştelui, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi Vinerea Mare, la scoaterea Sfântului Epitaf; – în biserică, de la vecernia din Miercurea Mare până la sfârșitul Săptămânii Patimilor, iar în particular, de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălţare; – de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie). 7. Atunci când se fac mătănii, nu se sărută pământul. 8. Nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ. 9. Mătăniile mari nu se fac începând din poziţia îngenuncheat sau aplecat. 10. La mătăniile mari, nu se pun palmele una peste alta şi nici fruntea deasupra lor. 11. Întotdeauna se atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă. 12. La închinăciuni, atingerea pământului se realizează cu mâna deschisă normal. 13. Mătăniile, în special cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public. 14. Nu sunt însoțite de alte rugăciuni în afară de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. 15. Nu se fac foarte repede. Acestea nu constituie un exerciţiu fizic. 16. Sfântul Isaac Sirul recomandă ca mătăniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.
Citeşte întreaga ştire: 16 lucruri despre mătănii. Când și cum se fac acestea

1. În tradiţia bisericească avem două feluri de mătănii: mătăniile mari şi mătăniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni. 2. Fiecare mătanie mare poate fi înlocuită cu 2 închinăciuni. 3. Se spune că mătăniile cele mai primite de Dumnezeu sunt cele pe care creștinii le fac în propriile case, după miezul nopții. 4. Sfântul Ioan Postitorul ne recomandă ca, după săvârşirea unui păcat mic, până ajungem la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 mătănii mari. 5. Mătăniile mici se pot face oricând, fără niciun fel de restricție. 6. Mătăniile mari nu se fac în 4 situații: – în ziua în care s-a primit Sfânta Împărtăşanie; – la sfârşitul săptămânii, între rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…” de la vecernia de vineri şi cea de la vecernia de duminică, excepţie făcând praznicele închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Paştelui, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi Vinerea Mare, la scoaterea Sfântului Epitaf; – în biserică, de la vecernia din Miercurea Mare până la sfârșitul Săptămânii Patimilor, iar în particular, de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălţare; – de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie). 7. Atunci când se fac mătănii, nu se sărută pământul. 8. Nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ. 9. Mătăniile mari nu se fac începând din poziţia îngenuncheat sau aplecat. 10. La mătăniile mari, nu se pun palmele una peste alta şi nici fruntea deasupra lor. 11. Întotdeauna se atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă. 12. La închinăciuni, atingerea pământului se realizează cu mâna deschisă normal. 13. Mătăniile, în special cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public. 14. Nu sunt însoțite de alte rugăciuni în afară de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. 15. Nu se fac foarte repede. Acestea nu constituie un exerciţiu fizic. 16. Sfântul Isaac Sirul recomandă ca mătăniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.
Citeşte întreaga ştire: 16 lucruri despre mătănii. Când și cum se fac acestea

1. În tradiţia bisericească avem două feluri de mătănii: mătăniile mari şi mătăniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni. 2. Fiecare mătanie mare poate fi înlocuită cu 2 închinăciuni. 3. Se spune că mătăniile cele mai primite de Dumnezeu sunt cele pe care creștinii le fac în propriile case, după miezul nopții. 4. Sfântul Ioan Postitorul ne recomandă ca, după săvârşirea unui păcat mic, până ajungem la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 mătănii mari. 5. Mătăniile mici se pot face oricând, fără niciun fel de restricție. 6. Mătăniile mari nu se fac în 4 situații: – în ziua în care s-a primit Sfânta Împărtăşanie; – la sfârşitul săptămânii, între rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…” de la vecernia de vineri şi cea de la vecernia de duminică, excepţie făcând praznicele închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Paştelui, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi Vinerea Mare, la scoaterea Sfântului Epitaf; – în biserică, de la vecernia din Miercurea Mare până la sfârșitul Săptămânii Patimilor, iar în particular, de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălţare; – de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie). 7. Atunci când se fac mătănii, nu se sărută pământul. 8. Nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ. 9. Mătăniile mari nu se fac începând din poziţia îngenuncheat sau aplecat. 10. La mătăniile mari, nu se pun palmele una peste alta şi nici fruntea deasupra lor. 11. Întotdeauna se atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă. 12. La închinăciuni, atingerea pământului se realizează cu mâna deschisă normal. 13. Mătăniile, în special cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public. 14. Nu sunt însoțite de alte rugăciuni în afară de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. 15. Nu se fac foarte repede. Acestea nu constituie un exerciţiu fizic. 16. Sfântul Isaac Sirul recomandă ca mătăniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.
Citeşte întreaga ştire: 16 lucruri despre mătănii. Când și cum se fac acestea