LĂCOMIA PÂNTECELUI

Patimile-s multe foarte

Ce fac neagra veșnicie,

Printre cele opt – de moarte –

E-a pântecelui lăcomie.

Pântecul e un fățarnic

Că,umplut de curând,

Ca un stăpân strigă strașnic

Cum că-i gol și e flămând !

După ce-i plin de plesnește

Iar declară că-i e foame !

Nici deloc nu se golește

Și vrea iar carne și poame !

Privirea-i amăgitoare,

Ochii-s lacomi și poftesc,

Văd și cer mereu mâncare

Cu pofte ademenesc .

Îmbuibarea cu bucate

Este maica desfrânării,

Mâncând mult, pe săturate,

Înșelat, ești rob mâncării !

Multe feluri de mâncare

Ochii-ți văd, inima-ți cere,

Cu prisos, în fiecare,

E pierzare și durere !

Nu lăsa pântecul tău

Să ți se facă stăpân ,

Că-i spurcat, viclean și rău,

Este lacom și hapsân !

Mâncarea multă-i urgie

Că trupul îl desfrânează

Și, dacă nu ai trezvie,

Sațiul te incendiază !

Săturarea viclean seacă

Plânsul, care nu mai vine !

Și mintea iute se-apleacă

Înspre cele de rușine !

Că demonul lăcomiei

În stomac sălaș își are

Și cu duhul vicleniei

Te ține-n nesăturare !

Dacă ai mânca bucate

Cât Egiptul și de-ai bea

Apele Nilului toate

Tot ai bea și-ai mai mânca !

După ce te ghiftuiește

Cu somnul te leagă bine,

Ca să-ți facă ce voiește

Și să-și bată joc de tine !

Suflet și trup întinează

Și-ntunecă mintea ta,

Voința o desfrânează

Și se joacă el cu ea !

Deci, când stai la masă,frate,

De moarte să-ți amintești !

Viermi să vezi printre bucate —

Pentru ei te pregătești !

Când bei cu nesaț vreodat

Să-ți amintești,cu durere,

Cum Domnului I s-a dat

Ca să bea oțet cu fiere !

Nu te lăsa amăgit –

Paștele cela de sus

Nu-l vezi, dacă n-ai postit,

Sătul n-ajungi la Iisus !

Frate,deci, păzește-ți firea

Cu-ostenelile postirii,

Și-ți păzește-atent zidirea

De-amăgirile poftirii !

Taie împrejur dulceața

Poftei ce te înfierbântă,

Din nesăturare – viața

Scoate-ți-o și fă-ți-o sfântă !

Că nesăturarea gurii

L-a făcut pe-Adam căzut

Și lui Esau i-au luat furii

Dreptul de întâi născut !

Noe, neluând aminte,

S-a lăsat batjocorit

Cu nesaț bând, fără minte,

Demonii l-au dezgolit !

Toți se-ntreabă : Unde ? Cum

Intri-n om și odrăslești ?

Tu, duh rău, putoare, fum,

În stomac te pripășești ?!?

Mânios de întrebare

Și fierbând în al său sine,

Demonul scrâșnește tare :

–Tocmai voi vă dați la mine ?!?

Tocmai voi, cu gura plină

De nesațiu la mâncare,

Voi îmi găsiți mie vină ?

Eu sunt lacom sau voi, care ?

Oare eu vă bag pe gură ?

Oare eu vă torn pe gât ?!?

Mâncare și băutură

Cât băgați în burtă, cât ?

Nesimțirea e portița

La care n-aveți zăvor,

Ea și cu obișnuința

Vă fac un plocon ușor !

Pe acolo îmi dați voie

Cu pofte să vă hrănesc

Și, numai cu-a voastră voie,

Intru și vă stăpânesc !

Mai am încă fiice,fii,

Vicleni,asemenea mie,

Ce vă pregătesc de vii

Pentru ultima vecie !

Desfrânarea, împietrirea

Vă fac de-mi cădeți în plasă,

Somnul și cu lenevirea

Sunt băieții mei de casă !

Mândria,neascultarea

Sunt demonicele-mi fiice,

Râsul și nerușinarea

Vă cam plac,n-aveți ce zice !

…Gândul morții-i armă tare

Dar nu totdeauna-nvinge,

Că, din pricini de mâncare,

Nu luptăm până la sânge !

Trupul, prea bine hrănit,

Ne va pune bețe-n roate,

Trebuie deci pedepsit –

De la hrană-ntâi de toate !

–Chinuiește-l pe stomac !

Gurii – lacăt tu îi pune,

Căci limba și gura tac

Foamea trupul când răpune !

Dacă-i dai mâncare multă

Burduful ți se lărgește,

Dacă-l înfrânezi te-ascultă

Și-l faci chiar de și postește !

La moarte de ne-am gândi

Cu mâncarea înspre gură

Cred că nu ne-ar trebui

Decât o firimitură !

Sufletul, când vrea iar papă,

Dacă,vai ! l-am ghiftuit,

Să-i dăm pâine și cu apă

Și-un pui de foame prăjit !

Când ne săturăm burtica

Să ne vedem puși în groapă

Și n-o să mai vrem nimica,

Nici măcar pâine și apă !

……………………………

Pofta stomacului tău

Îmi deschide drum spre tine !

E-o minciună că-s duh rău…

–Mănâncă ! Sunt lângă tine !…

Poezie scrisă de Rasofora Paisia (Paraschiva Rădoi)

https://t.me/stranaortodoxa