sâmbătă, 8 februarie 2025

LITURGHIA LĂUNTRICĂ ȘI RUGĂCIUNEA FORMALĂ

 
Dacă mintea, cuvântul și duhul aleargă și cad înaintea lui Dumnezeu, cea dintâi prin luare aminte, cel de-al doilea prin chemare, iar cel de-al treilea prin umilință și dragoste, întreg omul dinăuntru liturghisește Domnului. ,,Să iubești, zice, pe Domnul din toată inima ta" (Deut. 6, 5).

Dar vreau să știi și aceasta: nu cumva, socotind că te rogi, să umbli departe de rugăciune, să te ostenești fără câștig și să alergi în deșert. Aceasta se întâmplă la cântarea cu gura, când mintea e purtată în altă parte și e împărțită între patimi și lucruri, încât se întinează și înțelesul cântării. Dar aceasta se întâmplă și cugetării. Căci adeseori străbătând aceasta cuvintele rugăciunii mintea nu o însoțește și nu se ațintește spre Dumnezeu, cu Care se face convorbirea rugăciunii, ci e abătută pe furiș de anumite gânduri. Atunci cugetarea spune din obișnuință cuvintele, iar mintea lunecă de la cunoștința lui Dumnezeu. Ca urmare și sufletul se arată fără înțelegere și fără așezare, întrucât mintea s-a împrăștiat în niscai năluciri sau spre cele ce e furată, sau voiește. Iar nefiind de față cunoștința în rugăciune și cel ce se roagă neînfățișându-se Celui Căreia I se roagă, cum se va îndulcit sufletul? Și cum se va veseli inima care se face că se roagă, dar nu face rugăciunea adevărată? ,,Veseli-se-va, zice, inima celor ce caută pe Domnul".

Dar pe Domnul Îl caută cel ce se apropie de Dumnezeu cu tot cugetul și cu inima fierbinte, și înlătură tot gândul lumii pentru cunoștința și dragostea lui Dumnezeu, care răsare din rugăciunea neîncetată și curată.

Sfântul Teolipt, Mitropolitul Filadelfiei, Despre ostenelile vieții duhovnicești, Filocalia vol. 7.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor