Sinaxar 14 Februarie

 

În această lună, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte.

Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit. Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă. A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie. Şi primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor ce veneau la dânsul. Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică zidită de dânsul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.

Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.

Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo. Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot. Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Filimon, episcopul Gazei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului noul mucenic Gheorghe croitorul, Metilineanul, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1693.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna februarie in 14 zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Axentie, cel din munte (+470).     Pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450), a fost in Constantinopol un barbat cinstit in randuiala ostaseasca si vestit in palatele imparatesti, cu numele Axentie, fiu al lui Adda persul. Si era acesta, pe cat de intelept si viteaz, in viata cea din afara, pe atat de credincios si de ravnitor in faptele credintei. Acesta, cunoscand pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul si pe alti barbati tematori de Dumnezeu si sihastri, adesea se aduna noaptea cu ei la rugaciune. Si, ravnind vietii lor, s-a lepadat cu totul de slava lumeasca. Deci, s-a facut ostas al cerescului imparat Hristos, luand chip monahicesc si s-a facut slujitor al lui Dumnezeu, mai intai in randuiala diaconiei, apoi a preotiei, primind slujirea sa izgoneasca pe diavoli din oameni. Si era mult slavit, pentru aceasta, in imparateasca cetate.

    Deci, dorind o viata linistita, a lasat cetatea si s-a dus intr-un munte, care se numea Oxia si a locuit in muntele acela care, mai pe urma, dupa numele sau, s-a numit muntele lui Axentie. Si iubea mult Sfantul muntele acela, pentru linistea si singuratatea lui, si multumea lui Dumnezeu, zicand: "Tu Doamne, singur, intru nadejde m-ai asezat." Dar a fost descoperit de niste pastori si, daca s-a facut cunoscut, multi au inceput a veni la dansul pentru felurite nevoi si pentru tamaduirea trupului si a sufletelor, ca primise Sfantul darul sa vindece orice boala cu rugaciunile sale; si, impreuna cu darul tamaduirilor, avea Cuviosul si darul inainte-vederii. Si i-au zidit lui oamenii cucernici o chilie pe varful muntelui si, inchizindu-se in chilie, Cuviosul invata si tamaduia poporul printr-o ferastruica. Iar ucenicii lui imparteau saracilor darurile aduse de catre cei ce se tamaduiau. Si tamaduia Sfantul multe feluri de bolnavi: orbi, leprosi, indraciti, paralizati, caci era barbat puternic in fapta si in cuvant, inaintea lui Dumnezeu si a tot poporul. Drept aceea, a luat parte Sfantul si la Sinodul cel a toata lumea, al patrulea de la Calcedon (451), chemat fiind din porunca imparatului Marcian, care foarte mult il cinstea pe el, ca pe un stalp al dreptei credinte, ce era.

    Deci, sezand in chilia sa, mult folos aducea lumii, prin chipul vietii sale imbunatatite si prin invataturile cele graitoare de Dumnezeu, cu care se indulceau toti care veneau la dansul de pretutindeni, si prin rugaciunile si prin facerea de minuni; iar cu ochii cei inainte-vazatori vedea cele de departe, ca pe cele de aproape, privirea si sufletele fara de trup ale dreptilor. Asa a fost, cu deosebire, in noaptea cand Cuviosul, stand la rugaciune in chilia sa, a vazut deodata calatorind spre cer sufletul Sfantului Simeon Stalpnicul; si vestind el indata ucenicilor sai aceasta si facandu-se cercetarea, lucrul s-a adeverit intocmai.

    Si asa, cu evlavie si cu dreapta credinta vietuind si manastiri multe si in felurite locuri intemeind si pe multi la mantuire povatuind, Cuviosul Axentie, nu mult timp dupa Cuviosul Simeon, pe vremea imparatiei lui Leon cel Mare si la adanci batranete ajungand, s-a mutat catre Domnul.
 

 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre ava Pimen.

    S-au dus odata multi batrani la ava Pimen. Si, iata, una dintre rudele lui ava Pimen avea un copil, si, din lucrarea diavolului, fata copilului era intoarsa la spate. Si tatal copilului, vazand multimea parintilor, luand copilul afara de manastire, sedea plangand. Si s-a intamplat unui batran sa iasa afara si, vazandu-l plangand, i-a zis: "De ce plangi, omule ?" Iar el a zis: "Sunt rudenie cu ava Pimen. Si, iata, s-a intamplat copilului ispita aceasta, si, vrand sa-l ducem la batranul, ne-am temut ca nu voieste sa ne vada pe noi, rudeniile lui. Si acum, de va afla ca suntem aici, trimite si ne goneste. Eu insa, vazand venirea voastra la biserica, am indraznit de am venit. Deci, de voiesti, ava, fie-ti mila de mine, si ia copilul inauntru si rugati-va pentru el."

    Si, luandu-l, batranul a intrat si a iconomisit lucrul cu intelepciune, ca nu l-a dus indata la ava Pimen. Ci, incepand de la fratii cei mai mici, zicea: "Faceti cruce copilului". Si dupa ce i-a facut pe toti de l-au insemnat cu semnul crucii pe pe urma, l-a dus la ava Pimen. Iar el nu voia sa-i faca cruce. Iar parintii i se rugau zicand: "Cum au facut toti, fa si tu, parinte." Si, suspinand, sculandu-se, s-a rugat, zicand: "Dumnezeule, tamaduieste zidirea ta, ca sa nu mai fie stapanita de vrajmasul." Si, facand cruce, indata s-a tamaduit copilul si l-a dat tatalui sanatos. Dumnezeului nostru, slava !