În această lună, ziua a treisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Martinian.
Preacuviosul Martinian a fost din Cezareea Palestinei şi a început sihăstrească trăire pe când era în vârstă de optsprezece ani, petrecând prin pustii şi prin munţi. Şi plinind în sihăstrie douăzeci şi cinci de ani, printre alte multe ispite a fost supus şi la această ispită a celui viclean: o femeie desfrânată, îmbrăcându-se în haine de om sărac, a venit la muntele acela unde se găsea sfântul; şi dacă a înserat, a început a plânge, ca şi cum adică s-ar fi rătăcit şi s-ar fi temut să nu o mănânce fiarele, dacă ar rămâne afară. Deci se ruga de sfânt să o primească înăuntru în chilie şi să nu o lase să fie mâncată de fiare. Iar el văzând că nu este cu putinţă a o lăsa afară, a primit-o înăuntru, şi el se duse în chilia cea mai ascunsă a lui. Iar dimineaţa, văzând-o cuviosul schimbată la înfăţişare (căci purta acum îmbrăcăminte femeiască frumoasă, cu care se împodobise peste noapte), a întrebat-o cine este şi pentru ce a venit acolo. Dar ea, fără de ruşine, a zis: pentru tine! Şi defăimând viaţa sihăstrească, şi adăugând că toţi drepţii cei de sub Lege s-au bucurat de petrecerea laolaltă cu femeile, îl îndemna să se apropie de ea. Cuviosul puţin câte puţin îndemnându-se şi subjugat fiind, era gata să cadă în păcat; dar gândindu-se în ce chip ar putea rămâne ascunsă fapta aceasta dacă ar săvârşi-o, mai înainte de a cădea în păcat, a fost tras înapoi de la cădere, prin dumnezeiescul har. Şi, aprinzând multe găteje, a sărit în mijlocul focului, dojenindu-se şi zicându-şi: de vei putea să rabzi, Martiniane, focul gheenei, lăsându-te în voia poftei ruşinoase, supune-te femeii. Şi aşa arzându-se pe sine şi smerind sălbăticia trupului, pe femeia, care se înţelepţise văzând acestea, a trimis-o la mănăstire. Iar el, vindecându-se de rănile focului şi fiind dus cu barca de un corăbier, a ajuns la o stâncă din mare, care era depărtată de uscat cale de o zi, şi a locuit zece ani acolo, fiind hrănit de acel corăbier. Şi iarăşi a plecat şi de acolo, pentru că o fată scăpată pe o scândură dintr-un naufragiu a ajuns până la stânca pe care se găsea el. Cuviosul scoţând-o din mare, a plecat de acolo zicând că nu poate sta laolaltă iarba uscată cu focul. Şi sărind în mare, cu ajutorul unor delfini, care l-au luat pe spate, a ajuns la uscat. De acolo a trecut prin mai multe cetăţi zicând: fugi Martiniane, ca nu cumva iarăşi să te ajungă ispita (căci aşa hotărâse să-şi petreacă şi cealaltă rămăşită a vieţii), a sosit la Atena. Şi aici a adormit în Domnul, învrednicindu-se a fi îngropat cu mare cinste de episcopul locului şi de tot poporul. Iar despre cele două femei, se zice că: cea dintâi s-a dus la mănăstire şi trăind acolo în curăţie, s-a învrednicit de a face minuni; iar cea de a doua, a rămas pe acea stâncă din mare până la sfârşitul vieţii, îmbrăcată cu hainele bărbăteşti, pe care i le-a dat corăbierul.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli şi mucenici Achila şi Priscila.
Sfântul Achila era cizmar de meserie, şi auzind de sfântul apostol Pavel, s-a dus la el, împreună cu soţia sa Priscila. Şi fiind botezaţi amândoi de dânsul, au rămas pe lângă el slujindu-l şi urmându-l prin toate oraşele şi satele şi împreună primejduindu-se în toate ispitele. Şi atât i-a iubit pe ei marele apostol Pavel, pentru bunătatea lor, şi pentru credinţa cea întru Hristos, încât şi pomeneşte de ei în epistolele sale. Deci astfel bineplăcând lui Hristos şi apostolului, şi multe minuni săvârşind, mai în urmă au fost prinşi de necredincioşi şi li s-au tăiat capetele. Şi aşa mutându-se din cele de pe pământ, locuiesc în ceruri.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Evloghie, arhiepiscopul Alexandriei.
Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Iraclie, şi a fost arhiepiscop al Alexandriei, înainte de sfântul Ioan cel milostiv. El a făcut multe minuni, printre care şi pe aceasta: preacuviosul papă Leon, scriind pentru Sinodul din Calcedon Epistola ortodoxiei, iar cuviosul Evloghie citind-o, nu numai că a lăudat-o şi a primit-o, ci şi tuturor a propovăduit-o. Dumnezeu vrând să-i mângâie pe amândoi, a trimis înger în chipul arhidiaconului lui Leon, mulţumind sfântului Evloghie că a primit arătata epistolă. Iar Evloghie vorbea cu îngerul lui Dumnezeu, ca şi cu un om, socotindu-l că este diaconul papii. Şi după ce îngerul s-a făcut nevăzut de la el, acesta mulţumind şi mai mult lui Dumnezeu pentru minune, în mâinile Sale şi-a dat sufletul.
Tot în această zi, pomenirea a doi sfinţi: un tată şi un fiu, care, fiind răstigniţi pe cruce, s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Simeon, ctitorul Mănăstirii Hilandar din Athos, care a trăit pe la anii 1190, şi care în pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Luna februarie în 13 zile: pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martinian
Acesta a fost din Cezareea Palestinei si a trait pe vremea imparatiei lui Constantiu, fiul marelui Constantin (337–361). Inca de pe cand era de 18 ani, Sfantul Martinian, parasind casa parinteasca, s-a retras catre sihastrie, locuind intr-o pestera de pe muntele Corabiei, din apropierea cetatii si ducand o viata pustniceasca de osteneala, infranare si de rugaciune. Si asa traind vreme de 25 ani, s-a dus vestea in tot tinutul, pana departe, de faptele si de viata lui cea imbunatatita, ca primise de la Hristos pana si darul facerii de minuni. Si multi veneau si se foloseau de cuvintele, rugaciunile si de sfatuirile lui cele intelepte.
Deci, intre alte ispitiri, a ingaduit Dumnezeu, in viata Sfantului si o diavoleasca ispitire ca aceasta. Ca, auzind o femeie desfranata, anume Zoe, cuvintele de lauda ce se spuneau, de catre oamenii din Cezareea, despre viata Sfantului, a zis catre dansii: „Pentru ce gasiti vrednica de lauda viata lui? Ca neputand infrange patimile trupului si ispitele vietuirii cu oamenii, de aceea a fugit el in pustie, unde nu are lupta cu ispitele. Ca unde nu-i foc, nu arde fanul. Deci de voi merge eu la dansul si, fiind eu cu dansul, de nu se va clatina, atunci se va adeveri ca este, cu adevarat, om fara prihana.”
Deci, s-a imbracat ea in haine saracacioase – luind intr-o traista hainele ei cele luminoase – si, iesind din cetate, s-a dus la acel munte, unde era Sfantul. Iar daca a inserat, a inceput vant cu furtuna si ploaie mare in noaptea aceea. Si s-a apropiat femeia de chilia Sfantului si a inceput a plange, ca si cand s-ar fi ratacit si ca si cand ar manca-o fiarele, de-ar ramane afara. Deci, se ruga de Sfantul sa o primeasca in chilia lui. Drept aceea, Cuviosul, vazand ca este cu neputinta a o lasa afara, a primit-o inlauntru, iar el s-a dus in incaperea din fundul chiliei.
Iar cand a fost dimineata, vazand-o Sfantul schimbata la haine si impodobita, a intrebat-o: „Cine esti si la ce ai venit?” Iar ea fara de rusine, a zis: „Pentru tine.” Si indata a inceput a defaima viata monahilor, care indeamna pe crestini sa fuga de insotirea cu femei, si, zicand ca insotirea cu femei nu impiedica evlavia si adaugand ca toti dreptii Legii Vechi au fost casatoriti. Deci, cu vorbe ca acestea, nerusinata il indemna la pacat. Iar Cuviosul, ascultand-o, se invoia putin cate putin, in inima sa, si cuprins fiind cu bratele si cu limba ei cea amagitoare, sta aproape sa cada. Dar era ceasul cand credinciosii aveau obiceiul sa vina la el pentru binecuvantare. Si, nevoind el sa fie prins asupra pacatului, a iesit afara din chilie sa-i intampine. Si, fiind afara, darul lui Dumnezeu i-a schimbat gandul. Si, adunand multe gateje si aprinzandu-le in chilie, a sarit in mijlocul lor, dojenindu-se pe sine si zicandu-si: „De vei putea, Martiniene, sa rabzi focul geenei, apropiete de femeie si savarseste pacatul. Dar cum vei rabda focul cel vesnic, daca pe acesta nu-l poti rabda?” Si asa, arzandu-se pe sine si-a smerit salbaticia trupului. Si sa- cutremurat desfranata si indata a inteles greutatea pacatului. Si, cerand iertare, se ruga de Sfantul s-o indrepte si pe ea pe calea mantuirii. Iar el, inteleptind-o a trimis-o la manastirea Sfntei Paula, din Betleem, unde s-a facut monahie.
Deci, vindecandu-se de ranile focului si intelegand ca lupta cu ispitele trupesti cere sa fugi din fata lor, Sfantul a mers la mare. Si, invoindu-se cu un corabier, si-a parasit chilia si s-a mutat pe o mica insula, de piatra, foarte departe, in mijlocul marii, incat nu se vedea nicidecum uscatul. Si ii aducea corabierul, de doua sau trei ori pe an, paine si apa si ramuri de finic, pentru impletiturile cu care isi platea putina hrana ce i se aducea. Si, traind asa zece ani, in multa liniste, a trebuit sa plece de acolo.
Ca, ridicandu-se furtuna pe mare, o corabie s-a spart de o stanca, inecandu-se toti cei care se aflau intr-insa. Si n-a scapat nimeni, in afara de o fata, ce se tinea de o scandura. Aceasta, vazand pe Sfantul, ii cerea ajutor. Si cuviosul scotand-o din mare, deasupra pe piatra, indata a lasat fetei hrana si adapostul sau, iar el, zicandu-si: „Fugi Martiniane, sa nu te ajunga ispita”, s-a aruncat in valuri, si sprijinit de niste delfini, a iesit la uscat.
Dar acum era in mare nedumerire, in ce chip sa-si petreaca cealalta ramasita a vietii lui. I s-a descoperit ca nu se va izbavi de ispite, decat pribegind din loc in loc, pana la sfarsitul vietii. Deci, pornind in pribegie si strabatand multe cetati, a sosit si la Atena si, intrand in biserica cea mare de-acolo, s-a intins pe pamant si, de fata fiind episcopul cetatii, Sfantul si-a dat in mana lui Dumnezeu, sufletul sau de mare nevoitor si mucenic al vetii curate. Si, se spune ca si cele doua femei, Zoe si Fotina, si-au savarsit viata, dobandind de la Duhul Sfant, semnele sfinteniei. Dumnezeului nostru, slava!
Întru această zi, cuvânt din viața Sfântului Martin milostivul.
Sfantul Martin era de douazeci de ani si Sfantul Botez inca nu-l primise. Si acest fel de viata avea, ca nimic nu pastra pentru sine, ci toate le impartea ca milostenie saracilor. Si, dupa ce nu i-a mai ramas lui nimic, fara numai un cutit si o haina, si, fiind si o iarna aspra, cu ger mare, l-a intampinat pe el un sarac la portile cetatii, care ruga, pe cei ce treceau, sa-l miluiasca. Iar aceia, trecand toti pe alaturea, nu i-au dat lui nimic. Deci, s-a mahnit Martin, ca n-a miluit nimeni pe saracul acela; si nu stia ce sa faca, pentru ca nu avea alta haina, fara numai aceea, intru care era imbracat. Deci, scotand cutitul, si-a taiat haina sa in doua si cu o jumatate a ei a imbracat pe sarac, iar cu cealalta jumatate, s-a invelit pe sine insusi. Si multi radeau de el, ca nu era imbracat asa cum se cadea.
Si, venind noaptea, culcandu-se infrigurat, indata a adormit si a vazut in vis pe Hristos, imbracat in haina sa, aceea cu care el imbracase pe saracul acela, inainte a multime de ingeri, zicandu-i: „Martin, pana inca a nu lua botezul Meu, cu aceasta haina m-ai imbracat, drept aceea, si Eu de acum in toata lumea te voi imbraca cu slava, iar, dupa aceea, vei lua Imparatia cerurilor. Deci, dupa ce a auzit acestea, s-a sculat din somn si, ducandu-se, s-a botezat in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Si atat de milostiv s-a facut spre saraci, incat s-a auzit pana la toate marginile pamantului de milostiva viata a lui. A trait in Galia si a ajuns episcop la Tours, pe la anul 400 si i se spunea „slava Galiei.” Si, placut fiind lui Dumnezeu si inca si minuni savarsind, mai pe urma, s-a mutat la Domnul, in varsta de peste optzeci de ani. Dumnezeului nostru slava!
Întru această zi, învățătură a Sfântului Ioan Gură de Aur, despre ispite și primejdii
Nu este nici un drept care sa nu aiba o greseala, oricat de mica. Si, iarasi, nu este nici un pacatos, care sa nu aiba nici un bine. Deci, de vei vedea pe un drept bolnav sau in oarecare ispita si primejdie cazand, sa nu te tulburi, ci sa gandesti intru tine si sa zici: Acest om drept este, insa a facut ceva, o mica fapta rea si pentru aceasta isi ia plata aici, ca dincolo sa nu se osandeasca. Asa sa intelegi cuvantul cel zis de Avraam, in Evanghelie, bogatului nemilostiv: „Tu ai luat in viata cele bune, iar Lazar cele rele”, de vreme ce s-a intamplat ca a avut Lazar in viata aceasta cateva pacate, iar bogatul acela, cateva fapte bune; si si-a luat plata fiecare.
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ascultarea de părintele duhovnicesc
Un om mirean, avand trei copii, lasandu-i pe ei in cetate, s-a dus la o manastire. Si, petrecand in manastire trei ani, a inceput a se tulbura de ganduri, care ii trezeau in minte amintirea si dorinta de copii si se mahnea pentru dansii foarte. Si, el nu spusese, de la inceput, staretului, ca are copii. Deci, vazandu-l ava mahnit, i-a zis lui: „Ce ai de esti mahnit?” Si i-a povestit staretului ca are trei copii in cetate si vrea sa-i aduca in manastire. Si i-a dat voie parintele. Deci, ducandu-se, fratele a aflat ca doi dintr-insii au raposat, iar unul traia. Si, luandu-l pe el, l-a adus la manastire. Deci, cautandu-l staretul, l-a aflat la pitarie si a adus la dansul pe copil. Iar ava, luind copilul, l-a cuprins si, inbratisandu-l, il saruta. Si a zis catre tatal copilului: „Il iubesti pe el?” Sa a raspuns: „Da”. Si a zis ava: „Ia-l, dar, si-l arunca in cuptor, asa cum arde.” Si acela luaind indata copilul sau, cu mainile sale, l-a aruncat in cuptor. Si vapaia s-a facut ca roua si n-a ars copilul. Ca tatal sau dobandise credinta lui Avraam. Dumnezeului nostru, slava!
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Martinian
Troparul Sfântului Cuvios Martinian
Glasul al 4-lea
Văpaia ispitelor cu curgerea lacrimilor ai stins-o, fericite şi valurile mării şi pornirile fiarelor înfrânându-le, ai strigat: Preaslăvit eşti Atotputernice, Cel Ce m-ai mântuit de foc şi de vifor.
Cântarea 1
Glasul al 4-lea
Irmos: Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sihăstrind şi luându-ţi crucea ta, Cuvioase Martinian, ai dorit să urmezi Celui Ce pentru tine a răbdat, de bunăvoie, Crucea şi îngroparea, omorându-ţi patimile trupului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Alegând a petrece în muntele nepătimirii, cuvioase, te-ai dat înclinărilor tale celor către Dumnezeu, ziua şi noaptea, prin postire, preaînţeleptule şi prin înfrânare şi rugăciune.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Luminător al Bisericii te-a arătat Hristos pe tine, mărite ca să luminezi cu faptele bune, părinte, adunările credincioşilor şi să alungi negura sufletelor cea de multe feluri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Numai pe tine te-am cunoscut, că şi după naştere eşti Fecioară; că ai născut pe Ziditorul Dumnezeu şi ai înfăşat Trupul Celui Ce înfăşoară pământul cu negură, cu puteri dumnezeieşti.
Cântarea a 3-a
Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Păzind neadormită cu Duhul, făclia sufletului tău, cuvioase, te-ai sălăşluit înăuntrul cămării celei duhovniceşti.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Neţinând seamă de cele trecătoare, cu cuget binecredincios, te-ai sârguit să îmbrăţişezi cele pline de desfătare, dar statornice, Preacuvioase Martinian.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Strâmtorându-te cu lărgimea petrecerii celei sihăstreşti, Cuvioase Martinian, ai ajuns la lărgimea cea veselitoare a Raiului, veselindu-te.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Locuind în pântecele tău Cel Ce locuieşte în ceruri, un alt Cer Însufleţit te-a arătat pe tine, cu adevărat, Maica lui Dumnezeu.
Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea.
Cântarea a 4-a
Irmos: Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica, pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înfrânându-ţi trupul cu aspre deprinderi, ai primit în inima ta cea curată Lumina Duhului, părinte şi bucurându-te strigai: Slavă Puterii Tale Doamne.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Turnul inimii tale nu l-a mişcat vrăjmaşul, care te-a năpădit cu valurile răutăţii, că era întărit pe piatra dragostei lui Dumnezeu, vrednicule de laudă, Sfinte Cuvioase Martinian.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Numai tu te-ai arătat, Fecioară, mai presus decât îngerii; că ai născut pe Cuvântul, Îngerul de Mare Sfat, Cel Ce luminează pe toţi cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Cântarea a 5-a
Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cine poate spune faptele tale? Că nevoindu-te pe pământ cu trăire întocmai ca a îngerilor, cu cuvioşie te-ai luptat.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Organ al stricăciunii făcându-se tiranul, s-a năpustit să te înşele cu pofta cea trupească, dar a fost biruit de împotrivirile tale, părinte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Făcutu-te-ai de bunăvoie ţie însuţi judecător, că intrând în văpaie, ai stins cuptoarele patimilor, fericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe tine te punem înainte armă de apărare nesfărâmată, împotriva vrăjmaşilor; pe tine te câştigăm ancoră şi nădejde a mântuirii noastre, Mireasă a lui Dumnezeu.
Cântarea a 6-a
Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Năvălit-a asupra ta vrăjmaşul şarpe cu graiuri femeieşti înşelătoare, ca odinioară asupra strămoşului; dar cu isteţimea ta cea înţeleaptă, s-au surpat măiestriile lui.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu uşurinţă străbătând cărarea ce duce la odihna cea de acolo, nu ai încetat, părinte, a umbla cu multe nevoinţe, prin pustiuri şi prin cetăţi.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În munţi şi în mări te-ai îndepărtat pe tine, ca să culegi prin sfinţitele cugetări binele tău cel de curăţie şi să te învredniceşti Cununilor celor Prealuminoase, înţeleptule.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Mădularele tale le-ai dat focului spre a fi arse, ca să stingi aţâţările poftelor trupeşti, cu roua Duhului, purtătorule de Dumnezeu, întărirea pustnicilor cea neclintită.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu totul te-a sfinţit Cuvântul Cel Preasfânt, sălăşluindu-Se în chip de negrăit în pântecele tău cel Sfinţit. Pe Acela roagă-L stăruitor, Născătoare de Dumnezeu, să ne mântuim noi, robii tăi.
Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
CONDAC
Glasul al 2-lea
Podobie: Pe propovăduitorii cei tari...
Ca pe un învăţător încercat al dreptei credinţe şi cinstit nevoitor de bunăvoie şi cetăţean al pustiului şi locuitor, pe Sfântul Martinian, pururea cinstitul, întru cântări, după vrednicie, să-l lăudăm; că el pe şarpe în picioare l-a călcat.
Cântarea a 7-a
Irmos: În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, de pofta dreptei credinţe mai mult decât de văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ocârmuit fiind, părinte, de Dumnezeiasca mână, asemenea ca Iona te-ai aruncat pe tine în adâncul mării, cuvioase şi încâlecând pe fiare, luminat ai ieşit la uscat.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu preamilostivă bunăvoinţă ai izbăvit, Sfinte Părinte, Preacuvioase Martinian, cu adevărat pe fecioară de cumplita furtună şi ai întărit-o pe neclintita piatră a dumnezeieştii cunoştinţe, ca să cânte şi să slujească lui Dumnezeu în chip bine plăcut.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Izbăvit fiind cu Porunca lui Dumnezeu de furtuna mării, ca pe o fericită răsplătire ai adus omorârea trupului tău şi închinarea desăvârşită către Stăpânul tuturor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Soarele Slavei, Care a Strălucit în tine, Născătoare de Dumnezeu, a luminat sufletele tuturor credincioşilor, care cântă în dumnezeiescul Duh: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.
Cântarea a 8-a
Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a închis; şi puterea focului au stins-o cu fapta cea bună încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Puterea mea şi lauda mea eşti, Doamne, partea mea şi sorţul meu. Omorârea Ta cea de bună voie purtând-o, înconjor cetăţi şi ţinuturi, strigai părinte, cu cântare: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Neslăbindu-ţi cugetul nici de frig, nici de zăduf, cu sufletul plin de aprindere trupul ţi l-ai dat în întregime strâmtorărilor. Ci pe toate le-ai răbdat înţelegând fericirea drepţilor şi strigând: Toate lucrurile Domnului lăudaţi pe Domnul.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întraripându-te cu vetreala dumnezeiescului Duh, înţeleptule, ai plutit prea uşor pe marea vieţii, cuvioase şi ai ajuns la limanul Împărăţiei lui Dumnezeu, cântând cu veselie: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
În locaşuri luminoase te sălăşluieşti, dezbrăcându-te de norul trupului. Şi te împodobeşti, Sfinte Preacuvioase Părinte Martinian, cu podoabe ţesute din ostenelile tale cele sihăstreşti şi cu suflet preacurat cânţi: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca să mântuiască lumea de stricăciune, Cel mai presus de fiinţă S-a Întrupat din tine, de Dumnezeu dăruită Stăpână, fiind văzut îndoit cu lucrările şi cu voirile, dar într-Un Singur Ipostas. Aceluia strigăm: Toate lucrurile Domnului lăudaţi pe Domnul.
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a închis; şi puterea focului au stins-o cu fapta cea bună încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cântarea a 9-a
Irmos: Hristos, piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, muntele cel netăiat, S-a tăiat, Fecioară, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Toată strălucirea Duhului cu cuget preacurat ai primit-o, Sfinte Martinian şi te-ai arătat lumină şi stâlp înălţat de pe pământ, cuvioase şi povăţuitor al pustnicilor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel Ce a hotărât lupta ta ţi-a dat ţie, fericite, daruri pentru osteneli: ale Cărui Legi păzindu-le, ai dus până la capăt fără abatere mărturisirea cea curată a cugetului, părinte pururea fericite.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În Lumină locuieşti împreună cu îngerii, ca unul ce ai trăit viaţă întocmai cu îngerii, bucurându-te de dumnezeiasca dulceaţă şi de vederea lui Dumnezeu şi de curăţie, ca cel ce ai fost curat cu duhul, ajungând vrednic de laudă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Jertfitu-ţi-ai Domnului trupul, cugetul şi inima ta, de Dumnezeu Înţelepţite Martinian şi te-ai arătat jertfă, cu focul sihăstriei arzându-te cu adevărat şi păstrându-te în bună mireasmă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prin tine norul cel uşor, Născătoare de Dumnezeu, din care a răsărit mai presus de gând Soarele Slavei şi a luminat toată zidirea, cu cuget binecredincios în cântări te mărim, Fecioară Maică.
Irmos: Hristos, piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, muntele cel netăiat, S-a tăiat, Fecioară, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.
SEDELNA
Glasul 1
Podobie: Piatra fiind pecetluită...
Întărindu-ţi piciorul tău pe piatra dreptei credinţe, ai rămas nestrămutat de măiestria vrăjmaşului. Şi înfierbântat fiind de focul poftelor, te-ai aruncat pe tine însuţi în foc, arătându-te de bună voie mucenic, răcorindu-te cu Dumnezeiasca cercetare. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Glasul 1
Podobie: Piatra fiind pecetluită...
Ridicând mâinile Tale cele dumnezeieşti, cu care ai ţinut pe Ziditorul, Cel Ce S-a Întrupat din bunătate, Preasfântă Fecioară, roagă pe Hristos să ne izbăvească de ispite, de patimi şi de primejdii pe noi, cei ce te lăudăm cu dragoste şi strigăm ţie: Slavă Celui Ce a locuit întru tine; Slavă Celui Ce S-a născut din tine; Slavă Celui Ce ne-a slobozit pe noi, prin Naşterea ta.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Glasul 1
Podobie: Piatra fiind pecetluită...
Răstignit fiind pe Cruce de cei fărădelege şi Împungându-Ţi-se coasta de ostaşi cu suliţa, Mântuitorule, Preacurata, ca o Maică, cu inima tulburată, se tânguia cu amar şi înspăimântându-se de multa, înfricoşata şi îndelunga Ta răbdare, striga: Slavă bunătăţii Tale; Slavă Dumnezeirii Tale; Slavă că prin moartea Ta ai făcut pe oameni nemuritori.
Sfinți Apostoli și Mucenici Acvila și soția sa, Priscila
Sfântul Ierarh Evloghie, Patriarhul Alexandriei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.