✝) Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie 10 Februarie

În aceastã lunã, ziua a zecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Haralambie, şi a celor ce au crezut şi s-au sãvârşit împreunã cu el: Porfiriu şi Vaptos, care s-au sãvârşit de sabie, şi sfintele trei femei muceniţe care s-au omorât de sabie pentru cã au crezut în Hristos, prin sfântul Haralambie.

Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, împreunã cu martirii Porfirie şi Vaptos şi cele Trei Muceniţe au suferit în anul 202.

Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a rãspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, cãlãuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armatã Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecãţii, unde el şi-a mãrturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.

În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor sãi, spunând: "Vã mulţumesc, fraţilor, cã mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte sã se uneascã cu veşnicia!"

Vãzând cã sfântul rabdã durerile fãrã sã scoatã vreun cuvânt rãu, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tãierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au vãzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lãudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.

Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de torturã, începând sã-l rãneascã pe sfântul martir, când deodatã mâinile i-au cãzut ca secerate de sabie, rãmânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţã pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafã.

Luchie l-a implorat pe sfânt sã-l salveze cu rugãciunile sale şi sã se milostiveascã de el, iar martirul în bunãtatea sã s-a rugat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Luchie, care a cãzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat sã-l boteze.

Luchie i-a spus despre cele întâmplate împãratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împãratul a ordonat sã fie adus Sf. Haralambie la el în Antiohia. Soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup dar împãratul nu s-a mulţumit şi le-a cerut sã-l chinuie şi mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt şi acesta a rãmas nevãtãmat.

La cererea pãgânului împãrat, ca sã-i dovedeascã puterea Dumnezeului sãu, Sf. Haralambie a fãcut multe şi mari minuni cu harul lui Dumnezeu, înviind din morţi un tânãr şi izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulţi oameni au crezut în Hristos Mântuitorul. Chiar şi fiica împãratului, Galinia, a trecut la creştinism zdrobind cu mâinile ei pe idoli, de douã ori la rând, într-un templu pãgân. Împãratul a mai dat ordin sã-i zdrobeascã sfântului gura cu pietre şi sã-i ardã barba dar sfântul a întors flãcãrile asupra chinuitorilor sãi.

Plin de rãutate drãceascã Septimiu Sever împreunã cu un eparh numit Crisp au hulit numele lui Dumnezeu, îndrãznind sã-L provoace pe Dumnezeu şi sã-L cheme sã vinã pe pãmânt sã-i înfrunte pe ei, cei puternici. Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoşãtor, ridicându-i pe cei doi pãgâni în aer şi nu i-a lãsat pe pãmânt pânã când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult şi dupã ce şi-a revenit din sperieturã, împãratul a dat din nou ordine sã-l tortureze pe sfânt.

În cele din urmã, Sf. Haralambie a fost condamnat la tãierea capului cu sabia. În timpul rugãciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a vãzut pe Mântuitorul şi pe îngerii sãi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu sã aibã grijã de locul unde vor rãmâne moaştele sale, ca acel loc sã nu sufere niciodatã de foame sau boli, sã aibã prosperitate, pace, abundenţã de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc sã fie mântuite. Domnul i-a promis cã o sã-i îndeplineascã dorinţele şi S-a ridicat la cer împreunã cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galinia a îngropat trupul martirului cu multã onoare.

În hagiografia şi iconografia greacã Sfantul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele ruseşti îl prezintã ca episcop.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintelor muceniţe şi fecioare: Enata şi Valentina şi a mucenicului Pavel.

Dintre aceste douã fecioare, Enata era din ţinutul Gaza, iar Valentina din Cezareea. Când ighemonul Firmilian sta la judecatã, a fost adusã viteaza fecioarã Enata, care fiind întrebatã dacã se leapãdã de Hristos, şi ea mãrturisind cã Hristos este Dumnezeu, a fost chinuitã cumplit. Atunci cinstita Valentina şi ea fecioarã fiind şi nesuferind sã vadã neomenia şi cruzimea celor sãvârşite, s-a umplut de îndrãznealã, şi când i s-a poruncit ca sã aducã jertfã idolilor, cãci acolo lângã scaunul de judecatã, se gãsea un jertfelnic, ea l-a izbit cu picioarele şi l-a surpat împreunã cu focul ce era pe el. Atunci tiranul mânuindu-se, a chinuit-o cumplit şi pe ea. Şi încetând a le mai chinui, a hotãrât sã fie arse în foc. Dupã aceasta a fost adus la pãtimire sfântul Pavel. Şi dupã ce a suferit mai multe chinuri şi s-a arãtat mai presus de patimi, cu harul lui Hristos, a fost osândit la moarte de sabie. Iar el, mulţumind lui Dumnezeu şi rugându-se pentru cei de o credinţã cu el, a primit tãierea cinstitului sãu cap, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceastã zi, pomenirea celui dintre sfinţi pãrintelui nostru Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Zenon.

Cuviosul pãrintele nostru Zenon era de neam din Cezareea Capadociei, fiu de pãrinţi bogaţi şi vestiţi. Fãcea parte dintre ostaşii care duceau cu cea mai mare grabã scrisorile împãrãteşti. Dar înţelegând nestatornicia şi puţinãtatea vieţii, a lepãdat brâul cel ostãşesc şi a intrat într-o peşterã (cãci sunt multe astfel de peşteri în muntele de lângã Antiohia), ca sã-şi cureţe sufletul prin osteneli sihãstreşti. Nu avea nici sfeşnic, nici ladã, nici masã, nici aşternut. Aşternutul lui era o grãmãjoarã de fân, pusã peste pietre. Drept hainã avea o rasã veche; hrana lui era o pâine pentru douã zile; iar apa şi-o aducea singur de departe. Prin asemenea osteneli el a dobândit mult har de la Dumnezeu. Astfel, când isaurii au nãvãlit odatã asupra locurilor acelora, au junghiat pe mulţi sihaştri. Dar el numai prin rugãciunea sa, a întunecat vederile acelora. Dupã aceasta însã nu a mai trãit, cãci ostenelile lui au luat sfârşit, mutându-se cãtre cereştile locaşuri.

Tot în aceastã zi, pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Nãscãtoarei, stãpânei noastre, cea din Areovind.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna februarie in 10 zile: pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Haralambie (+202)

    Sfantul Mucenic Haralambie a trait in vremea imparatiei lui Sever (193-211) si s-a facut vestit cu puterea credintei sale si cu ravna in propovaduirea lui Hristos. Si era acest episcop in Magnezia, din Asia, iar mai-marele cetatii era Luchian dregatorul. Deci, acesta, nesuferind cuvintele si zelul propovaduirii batranului episcop, a poruncit ostasilor sa fie prins si, dus fiind la judecata inaintea lui Luchian, Sfantul a marturisit cu stralucire si fara frica, pe Hristos; drept aceea, dregatorul a poruncit sa fie dezbracat de hainele sale si, dupa ce i-au jupuit tot trupul, cu unghii de fier, i-au taiat fasii de piele de pe trup. Iar Sfantul Haralambie, rau ranit, a zis: "Multumesc voua, fratilor, ca, strujind trupul meu cel vechi si batran, m-ati innoit, imbracandu-mi sufletul cu haina cea noua a suferintelor pentru Hristos".

    Si, vazand cei de fata rabdarea Mucenicului in atatea chinuri si neincetatele lui rugaciuni pentru toti, multi din ei, barbati si femei, s-au lepadat de idoli si au crezut in Hristos; iar dregatorul, cercetandu-i si chinuindu-i, fara mila pe acestia, a poruncit sa li se taie capetele. Se zice ca insasi fata imparatului, Galina, auzind de taria de suflet cu care Sfantul Haralambie a rabdat cele mai grele chinuri, a crezut in Hristos si s-a botezat.

    Deci, istovit de atatea cumplite chinuri pe care a trebuit sa le indure, a fost osandit la moarte, prin sabie. Si Sfantul Haralambie s-a mutat la Domnul, dandu-si sufletul in temnita, asteptand sa i se taie capul, si s-a numarat cu Sfintii.
 

Intru aceasta zi, cuvant despre ava Macarie, care a vazut pe dracul cu tigve.

    Ava Macarie petrecea singur in pustia cea mare si era o manastire, mai jos, intr-o alta pustie, avand monahi multi. Deci, staretul, sezand langa cale, a vazut oarecand pe diavolul, mergand in chip de om, purtand o haina mitoasa si de fiecare fir de lana spanzurand cate o tigva omeneasca. Si i-a zis lui batranul: "Unde mergi, raule?" Iar acela i-a raspuns: "Merg ca sa tulbur pe frati". Si l-a intrebat pe el batranul: "Si ce sunt tigvele acestea, pe care le porti?" Raspuns-a diavolul: "Gustari duc fratilor". Zis-a batranul: "In toate acestea sunt de-ale mancarii?" Iar el a raspuns: "Asa, pentru ca, de nu-i va fi placuta cuiva una, ii dau alta, si pe toate de-a randul, ca macar sa-si ia fiecare cate una". Aceasta zicand, s-a dus mai departe. Iar batranul a ramas, pazind calea, pana se va intoarce. Si, vazandu-l pe el intorcandu-se, i-a zis lui: "Ai umblat bine?" Iar el a raspuns: "Rau, chiar si unde-mi era bine mie". Zis-a batranul: "Pentru ce?" Raspuns-a acela: "Pentru ca toti monahii mi s-au facut mie rai si potrivnici si nimeni nu m-a primit pe mine". Zis-a batranul: "Dar nici unul dintre dansii nu ti-e prieten?" Raspuns-a diavolul: "Numai pe un monah am, care ma asculta si, cand vin la dansul, se invarteste ca vartelnita inaintea mea". Intrebatu-l-a batranul: "Care-i numele monahului aceluia?" Zis-a diavolul: "Teopempt". Si, zicand aceasta, s-a dus.

    Si, sculandu-se, ava Macarie s-a dus intru cea mai de jos pustie, la manastirea aceea si, auzind, fratii i-au iesit cu ramuri intru intampinarea lui si fiecare dintr-insii isi gatea chilia sa, socotind ca la dansul va sa salasuiasca batranul. Iar el a intrebat: "Cine este Teopempt?" Si, vazandu-l pe el, a intrat la dansul in chilie, iar el l-a primit pe parintele, bucurandu-se. Si cand au inceput a vorbi in taina, i-a zis lui batranul: "Cum petreci, frate?" Raspuns-a acela: "Bine, cu rugaciunile tale". Zis-a batranul: "Nu te supara pe tine vreun gand rau?" Raspuns-a fratele: "Acum imi este bine", ca se rusina sa-si marturiseasca gandurile sale cele pacatoase. Atunci i-a zis batranul: "Iata, de atatia ani petrec postind si nevoindu-ma si toti ma cinstesc pe mine, ci inca si la acesti ani batrani, ma supara necuratul duh al desfranarii". La aceasta a zis Teopempt: "Cu adevarat, parinte, eu sunt foarte starnit de duhul desfranarii". Deci, batranul cauta si celelalte ganduri pierzatoare de suflet, pana ce fratele pe toate i le-a spus lui. Dupa aceasta, Cuviosul a intrebat pe fratele: "Cum postesti?" Raspuns-a: "Pana la al noualea ceas". Grait-a Sfantul: "Sa postesti pana seara si sa flamanzesti si sa inveti pe de rost din Evanghelie si din carti sfinte, ca sa te indeletnicesti totdeauna cu gandirea la Dumnezeu. Si de-ti va veni tie gand rau, sa nu-l primesti pe el si niciodata sa nu te pogori cu mintea jos, la cele rele, ci, totdeauna, sa iei aminte sus, la cele bune, si-ti va ajuta tie Dumnezeu". Asa, intarind pe acel frate, batranul s-a dus la pustia sa.

    Si cand strajuia calea, a vazut iarasi pe acel diavol, mergand si i-a zis lui: "Unde mergi?" Raspuns-a diavolul: "Ma dus sa tulbur pe frati". Si aceasta zicand, a trecut mai departe. Iar cand, iarasi, s-a intors, i-a zis lui Sfantul: "Cum sunt fratii?" Raspuns-a diavolul: "Toti mi s-au facut rai si acela pe care il aveam mai inainte prieten si care ma asculta, si acela nu stiu de catre cine s-a razvratit impotriva mea si nicidecum nu ma mai asculta. Ci, mai amar decat toti, mi s-a facut si m-am jurat, ca sa nu mai merg acolo, decat dupa o lunga vreme". Aceasta zicand, s-a dus, iar Sfantul s-a intors la chilia sa. Si asa a mantuit pe fratele Teopempt, dand pe fata mestesugul cel rau al diavolului.
 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric despre plangere.

    Un staret, oarecand, petrecea in lunca, aproape de fericitul Antonie, de cealalta parte a raului. Si odata s-a dus la Egipt pentru o trebuinta a sa, luand pe ucenicul sau, impreuna cu sine. Si, ducandu-se in cetatea ce se cheama Kunt, a ramas acolo o staptamana. Si a vazut barbati si femei in toate diminetile, iesind la morminte si plangandu-si mortii, pana la al treilea ceas din zi (ora 9), ca asa era obiceiul acolo. Deci, a zis staretul catre ucenicul sau: "Vezi, fiule, ce fac acesti oameni? Cum se scoala atat de dimineata si merg la morminte de plang, cu atata tanguire, pe mortii lor? Sa ma crezi ca, de nu vom face si noi asa, in pierzare vom merge." Iar dupa ce s-au intors la chilia lor, indata si-au zidit ei, departe unul de altul, morminte pentru ei, si, in toate zilele sedeau de dimineata, plangandu-si sufletul, ca pe un mort. Iar de ar fi adormit, cumva, putin, dimineata, ucenicul il striga pe el staretul, zicand: "Frate, scoala, ca acum egiptenii plang la mormintele lor." Iar fratele, de-a pururea, zicea: "Parinte, impietrit imi este sufletul meu si nu pot sa plang". Iar staretul ii raspundea lui: "Sileste-te fiule, si osandeste-te, ca-ti zic tie, daca Dumnezeu va rani odata inima spre plangere, apoi nu mai iese de la dansa durerea, ci ramane intru durere pana la moarte. Si oriunde ar merge unul ca acesta, cu dansul impreuna este, inlauntru, plangerea si durerea. Ca orice lucru ar lucra, ori ar manca, ori ar bea, ori ar dormi, de-a pururea isi are sufletul lucrul sau, adica plangerea."

    Intru-una din zile, a vazut staretul pe fratele saturandu-se de bucate, ca venisera niste oaspteti la dansul si i-a zis lui in taina: "Frate, au nu stii ca plangerea este ca o faclie ce lumineaza? Si de nu o vei pazi pe ea bine, apoi se va stinge si intunecata va fi. Asa si plangerea se stinge de bucatele cele multe si fuge din pricina somnului celui mult. Asemenea si clevetirea o stinge pe ea si vorba cea multa o pierde, iar odihna cea trupeasca o strica pe ea cu totul. Deci, se cade celui ce iubeste pe Hristos, din toate lucrurile sa faca o parte si pentru Hristos."

    Zis-a lui fratele: "Cum este cuvantul acesta, parinte?" Iar staretul i-a raspuns: "Cand vei avea paine buna sa o cruti, pentru cei bolnavi, iar tu sa mananci paine cu tarate, pentru Hristos. De vei bea vin, sa torni intr-insul putin otet si sa zici: Pentru Hristos, Cel ce a primit otet. De vei manca orice fel de poame, sa nu te saturi, ci sa lasi putin, zicand: Aceasta-i partea lui Hristos. De-ti vei avea capataiul moale, sa-l lasi deoparte si piatra sa-ti pui, sub cap, pentru Hristos. De-ti va fi tie frig, cand dormi, sa rabzi, zicand: "Unii nu dorm deloc. Daca te-ar vorbi de rau cineva pe tine, sa taci, pentru Hristos, zicand intru tine: Si pe El, pentru mine, L-au vorbit de rau. De-ti vei fierbe tie zeama, apoi sa o lasi nefiarta putin, ca sa nu-ti fie dulce la mancare si sa zici: Altii, vrednici fiind, nici paine nu mananca, cu atat mai mult, eu, nevrednicul, cum sa mananc zeama buna, vrednic fiind a manca cenusa si tarana. Si, in toata mancarea ta, tu totdeauna putina cenusa sa amesteci. Iar la lucru, cu osteneala si cu smerenie sa petreci, cugetand totdeauna, cum au vietuit Sfintii. Iar cand va veni sfarsitul si ne va afla pe noi intru smerenie si grija, atunci vom afla odihna. De-ti va zice tie gandul tau ca, in zi de praznic, bucate mai bune sa faci, sa nu-l asculti pe el, ca nu trebuie sa praznuiesti paganeste, ca bucatele monahului sunt plansul si lacrimile.

    De vei auzi ca te uraste pe tine cineva si te cleveteste, sa-i trimiti lui si sa-i dai un mic dar, dupa puterea ta, incat, cu indrazneala sa poti  zice in ziua Judecatii: Iarta-ne noua, Stapane, greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. De ar veni la tine cineva si il vei vedea pe el de departe, stai la rugaciune si zi: Doamne, Iisuse Hristoase, izbaveste-ne pe noi de clevetiri si cu pace sa slobozesti pe fratele acesta din acest loc. De te vei lenevi a te scula noaptea la Utrenie, apoi sa nu dai mancare trupului tau, ca scris este: Cel ce nu lucraza, sa nu manance, afara de boala si de osteneala mare. Dar si de la cel bolnav si ostenit, cere Dumnezeu rugaciuni duhovnicesti, ca acelea si fara trup se pot aduce lui Dumnezeu. De ai clevetit pe fratele tau si te mustra cugetul, mergi de te inchina lui pana la pamant si zi: Iarta-ma, parinte, ma rog ca te-am clevetit, pentru ca moartea sufletului este clevetirea. De-ti va aduce tie vreun frate, din dragoste, un dar, si-l stii ca este mai sarac decat tine, sa-i dai mai mult decat darul acela, zicand: Iarta-ma, pentru Domnul, frate, ca sunt mai  sarac decat tine, insa Dumnezeu sa-ti rasplateasca cu buna plata. de vei cerceta vietile Sfintilor Parinti, atunci sa incepi si tu, chemand numele Domnului, ca sa te intareasca pe tine. Si de esti bun, atunci sa suferi ostenelile pe care le-ai inceput, dand slava lui Dumnezeu, iar de nu le savarsesti, atunci sa-ti ocarasti neputinta si sa-ti cunosti netrebnicia si sa-ti smeresti gandul tau, ca un ticalos si lenes. Si neincetat sa-ti mustri sufletul tau totdeauna, ca atatea a inceput si nu le-a sfarsit. Iar de ai facut pacate trupesti, sa nu mai gandesti cum le-ai facut pe ele, ca se spurca sufletul tau, ci, mai vartos, roaga pe Hristos, zicand: Doamne, Tu le stii pe ele si Tu de vei voi, le vei curati pe ele, caci eu nu cutez nici a gandi la ele, Iar de cunosti ca te cerceteaza Dumnezeu pe tine, atunci sa nu ti se inalte inima ta, ci, mai mult, sa zici: Pentru neputinta si slabiciunea mea, Dumnezeu face mila cu mine, ca sa rabd si sa nu ma slabesc. Ca de nu, apoi va lua Dumnezeu ajutorul Sau de la tine si vei pieri.

    Daca razboiul desfranarii iti aprinde inima, sa cercetezi de unde este inceputul acestei lupte launtrice si sa te indreptezi; fie ca va fi din multa mancare sau bautura sau somn sau din mandria pe care o ai in tine, ca ai fi mai bun decat multi altii si slujesti lui Dumnezeu sau de ai ostenit pe cineva ca a gresit, pentru ca afara de aceste pricini, nu se incepe razboiul desfranarii intru oameni si de-ti vei infrana pantecele si nu vei osandi pe nimeni de greseala si de nu vei avea in tine ganduri ca, adica, bine vietuiesti si ca placut este lucrul tau lui Dumnezeu, de te vei pazi de acestea, se va duce la tine razboiul desfranarii. De vei da cuiva vreun ban cu dragoste, iar, mai pe urma, te vei mahni in gandul tau, zicand ca mult i-ai dat lui, tu sa nu asculti gandurile tale, ca dracesti sunt. Si, pe cat poti, in saracie si in lipsa sa petreci, ca mai vartos sa ai trebuinta sa fii de toti ajutat. Dumnezeului nostru slava!
 

„Mulți ani ai?”. Sfântul Haralambie a răspuns: „Mulți ani am petrecut în viața aceasta deșartă, pentru că am trăit 113 ani”. Împăratul Sever a zis: „De ai trăit atâția ani, cum de n-ai venit până acum în pricepere, ca să poți cunoaște pe dumnezeii cei fără de moarte?”. Răspuns-a sfântul: „Mulți ani viețuind, o!, împărate și câştigând multă înțelegere, am cunoscut pe Hristos Dumnezeu, Unul adevărat și am crezut într-Însul”.

Împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, se risipea slujba care se făcea diavolilor și se strica închinarea idolească, pe vremea lui Sever, păgânul împărat al Romei. Atunci, în cetatea Magnesiei viețuia sfântul episcop Haralambie. El învăța popoarele cuvântul lui Dumnezeu, povățuindu-le la calea mântuirii și le zicea: „Împăratul meu, Iisus Hristos, a trimis pe proroci și pe apostoli cu puterea Duhului Sfânt, ca toți oamenii, prin propovăduirea lor cea sfântă, să se înțelepțească și să meargă neabătuți pe calea dreptății. Sever, împăratul vostru, a născocit cumplite prigoniri ca să se aducă jertfe idolilor celor neînsuflețiți și să dea sufletele la moarte. Iar Iisus Hristos, Împăratul meu, prin proroci și prin apostoli ne-a trimis cuvintele vieții cerești, prin care vrăjmașii se izgonesc, șarpele se calcă, necredința se preface în credință, iar nălucirea diavolească piere și cade cu cădere cumplită toată puterea vrăjmașului. Să credem mai mult cuvintelor care ne arată căile vieții veșnice, decât să ne îndeletnicim în lucruri care ne aduc pierzare”.

Aceste cuvinte grăind sfântul episcop, a fost prins de cei necredincioși și adus la judecată și întrebare înaintea ighemonului Luchian și a lui Luchie. Înaintea lor grăind acelea, ighemonul a zis: „Din prisosința inimii tale scoate gura ta cuvinte fără de socoteală, nealegând binele de rău, dar să nu socotești, o, bunule bătrân, că pentru acele cuvinte nu vei fi chinuit. De aceea, ascultă sfatul nostru, câștiga-ți obiceiurile ce se cuvin la niște bătrâneți ca ale tale și să-ți alegi o socoteală mai sănătoasă, apoi să te apropii cu jertfe de zei, ca să nu punem pe tine chinurile pe care niciodată nu le-ai cunoscut”.

Sfântul Haralambie a răspuns: „Eu care am îmbătrânit și mi-am sfârșit vremelnica viață, nu voi să trec cu vederea bunătățile cele nevăzute care sunt aproape”. Mâniindu-se judecătorii, începură a pregăti cumplite chinuri și ziseră: „Jertfește zeilor, o! răule bătrân”. Dar Sfântul Haralambie răspunse: „Fiilor, nu jertfesc diavolilor, căci să știți că diavolii pe care îi cinstiți se cutremură și se scutură de semnul Crucii”. Atunci judecătorii au poruncit să ia de pe dânsul sfintele veșminte și dezbrăcând pe sfântul bărbat, cel cu chip îngeresc, au început a-l tortura, iar torturile erau într-acest fel: doi slujitori l-au spânzurat și l-au strujit cu unghiile de fier până ce i-au rupt toată pielea de la cap până la picioare. Iar sfântul, fiind rănit cu totul, a zis către prigonitori: „Mulțumesc vouă, fraților, că strujind trupul meu cel vechi, mi-ați înnoit duhul, care dorește să se îmbrace în viața cea nouă și veșnică”. Zicând sfântul acestea, a căzut spaimă peste amândoi slujitorii care îl torturau și au zis către judecători: „Necinstea făcută de voi omului acestuia se preface în cinste, iar torturile, întru răcorire. Oare nu este acesta Însuși Hristos Care, luând asemănarea bătrânului bărbat, a venit să cerceteze Asia, ca să întoarcă pe locuitorii ei? Căci strujindu-se trupul lui cel mai tare ca fierul, cu unghii de fier, acelea se topesc, iar trupul rămâne fără vătămare”.

Acestea grăind slujitorii, ighemonul a scrâșnit din dinți și a zis către dânșii: „O! slujitori răi și leneși la împlinirea poruncii, nu faceți cele ce vi s-au poruncit, ci apărați cu cuvinte pe cel osândit la chinuri”.

Slăbind slujitorii, au început a mărturisi și a preamări puterea lui Hristos, care întărea pe pătimitor și amândoi au fost tăiați pentru numele lui Hristos, iar numele lor este Porfirie și Vaptos. Asemenea și trei femei, privind la pătimirea mucenicului au crezut în Hristos și preamăreau pe sfântul și preaputernicul său nume; deci și pe ele le-au tăiat îndată. Atunci Luchie s-a sculat de la locul său, a luat singur uneltele de tortură și a început a-l chinui pe Sfântul Haralambie, strujindu-i tare trupul. Dar îndată i s-au rupt mâinile din coate, ca tăiate de o sabie, apoi s-au lipit și atârnau de trupul mucenicului. Luchie, căzând fără mâini la pământ, striga: „Omul acesta este fermecător. Ajută-mi, o, ighemoane”. Iar ighemonul, alergând și văzând mâinile aceluia agățate de trupul mucenicului, a scuipat în fața acestuia și îndată capul ighemonului s-a sucit înapoi.

Magnezienii, fiind cuprinși de mare frică, au rugat pe sfânt, zicându-i: „Lasă mânia și întoarce dumnezeiasca pedeapsă, că îți este poruncit să nu răsplătești rău cu rău”. Iar Sfântul Haralambie le-a răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeu, că nu este răutate în inima mea, nici vicleșug în limba mea. Să știți că Hristos Dumnezeu a pedepsit pe începătorii cei fărădelege. El ne va da nouă viața veșnică, iar pe cei pagini îi va pierde”.

Atunci toți strigară către Dumnezeu, zicând: „Să nu ne pierzi pe noi, cei care Ți-am greșit Ție, Doamne. Iartă-ne pe noi, O! Dumnezeule, căci acum ai pedepsit pe boierii noștri, ca să ne aduci la lumină și să ne faci vrednici vieții veșnice”. Atunci a crezut în Hristos o mulțime de lume. Luchie a zis: „Omule al lui Dumnezeu, îngere al Domnului, miluiește-mă pe mine, căci mă doare cumplit! Iată, mâinile mele te îngreuiază, fiind agățate de trupul tău. Deci rânduiește-le la locul lor, ca să scapi de greutate, și eu să mă izbăvesc de durere; iar de vei face aceasta, voi crede și eu în Dumnezeul tău”.

Sfântul a făcut rugăciuni către Dumnezeu, zicând: „Mulțumim Ție, Stăpâne, Care ne păzești totdeauna și Care ai venit în trup! Învățătorul meu, caută spre smerenia celor ferecați și dezleagă din legăturile pedepselor pe judecătorii aceștia și mă vindecă pe mine martorul tău, cel cu totul rănit”. Atunci un glas s-a auzit din nori, zicând: „Bucură-te, Haralambie, luminătorul pământului și strălucitorul cerului, părtaș al îngerilor, împreună viețuitor al prorocilor, prieten al apostolilor și împreună vrednic ostaș al mucenicilor. Am auzit rugăciunile tale și am primit cuvintele buzelor tale. Iată cuvântul tău să fie vindecare bolnavilor”. Și îndată se tămăduiră Luchie și Luchian, ighemonul. Apoi Luchie a căzut la picioarele mucenicului, cerând Sfântul Botez, pe care l-a și câștigat, iar ighemonul s-a lăsat de prigonirea creștinilor, până ce va înștiința pe împărat.

Într-acea vreme, mulți, alergând la sfânt, s-au botezat, mărturisindu-și păcatele și cei bolnavi de diferite neputințe primeau tămăduiri. Luchian, ighemonul, ducându-se la împăratul Sever, care era atunci în Antiohia Pisidiei, i-a spus toate cele ce s-au făcut în Magnesia, zicând: „S-a arătat un om între noi, din adunarea galilienilor, care îi întoarce pe toți de la zei, iar bolnavilor le dă sănătate. Și Luchie, tămăduindu-se, a crezut în Hristos și toată Magnesia a primit credința lui, iar eu, însănătoșindu-mă, am venit aici, să spun acestea împărăției tale”. Sever, auzind acestea, s-a umplut de mânie și a strigat: „O! veșnici zei, cei necinstiți de oamenii necredincioși, de ce s-a întărit pe pământ acea grăire a mincinoșilor?”. Apoi îndată a trimis trei sute de ostași plini de neomenie și cruzime să prindă pe Sfântul Haralambie și, punând multe răni pe dânsul, să-l aducă din Magnesia în Antiohia.

Mergând ostașii și prinzând pe mucenicul lui Hristos, i-au bătut piroane de fier ascuțite în tot trupul, iar barba lui cea lungă împletind-o ca pe o funie au pus-o pe grumajii săi, de care trăgeau pe sfântul pe cale, ducându-l la împărat. Mergând cale de 15 stadii de la cetatea Magnesia, un cal ce mergea pe partea dreaptă, întorcându-se spre ostași, a vorbit cu glas ca de om, grăind: „O! de trei ori blestemaților, slujitori diavolești, nu vedeți pe Hristos Dumnezeu și pe Sfântul Duh, care este în omul acesta? Pentru ce îi faceți acestea o! împietriților cu inima? Dezlegați pe cel ce nu puteți să-l legați, că singuri să vă sloboziți din legături”.

La cuvântul acesta ca de om, ce s-a grăit de cal, ostașii s-au înfricoșat, dar împlinind împărăteasca poruncă, trăgeau pe mucenic spre Antiohia. Diavolul, închipuindu-se în om bătrân, a stat înaintea împăratului Sever, zicând: „Vai mie, o împărate, eu sunt împărat al Sciților, iată a venit în stăpânirea mea un om, anume Haralambie, vrăjitor mare, care toată oastea a întors-o de la mine și poporul s-a lipit de dânsul. Eu, de toți fiind părăsit, am venit să-ți spun acestea ca să nu ți se întâmple și ție ceva”. Acestea grăindu-le diavolul, Sfântul Haralambie, târât de ostași, s-a adus înaintea împăratului.

Văzându-l împăratul, îndată i-a înfipt în piept trei țepușe lungi și a poruncit ca, aducând lemne, să aprindă foc și să ardă pe mucenic încet, ca să nu moară îndată, ci să-l chinuiască cât mai mult. Dar fiind ars sfântul, o femeie care stătea acolo, vrând să facă plăcerea împăratului, a luat spuză fierbinte și a turnat peste capul sfântului mucenic, precum și pe fața și pe barba sa, zicând: „Mori, bătrânule, mori, că mai bine este a muri, decât a ne sminti pe noi cu înșelăciunile tale”. Femeia aceea era soția împăratului și a zis către dânsa sora ei: „Oare nu te temi tu de Dumnezeu, ticăloaso, că, împlinind voia împăratului, mânii pe Dumnezeu? Nu-ți va ajuta ție Sever când se va mânia Hristos asupra ta!”. Și, întorcându-se către mucenic, a zis: „Omule al lui Dumnezeu, cinstite sunt bătrânețile tale și Dumnezeu este cu tine și eu vreau să cred în El și să mă izbăvesc de păcatele mele”.

După aceasta, stingându-se focul și slujitorii slăbind, iar sfântul fiind nevătămat de arderea focului, împăratul a zis: „Să se dezlege omul acela de tortură și să-mi răspundă”. Mucenicul, fiind adus mai aproape de dânsul, i-a zis împăratul: „Omule, în această zi de dimineață, vorbind cu împăratul sciților m-am mâniat pe tine și te-am necinstit, iar tu, răbdând chinurile, vei fi cinstit de noi. Însă să-mi răspunzi la ce te voi întreba: Mulți ani ai?”. Sfântul Haralambie a răspuns: „Mulți ani am petrecut în viața aceasta deșartă, pentru că am trăit 113 ani”.

Împăratul Sever a zis: „De ai trăit atâția ani, cum de n-ai venit până acum în pricepere, ca să poți cunoaște pe dumnezeii cei fără de moarte?” Răspuns-a sfântul: „Mulți ani viețuind, o!, împărate și câștigând multă înțelegere, am cunoscut pe Hristos Dumnezeu, Unul adevărat și am crezut într-Însul”. Zis-a împăratul: „Ai avut femeie sau nu?” Răspuns-a sfântul: „Pe cereasca fecioară am însoțit-o mie, adică împărăția Hristosului meu, iar pe pământ n-am cunoscut femeie”. Împăratul a zis: „Știi să înviezi morții?”. Sfântul a răspuns: „Nu este în puterea omenească un lucru ca acesta, ci într-a lui Hristos”. Și a poruncit împăratul ca să aducă un om îndrăcit de multă vreme, pe care de 35 de ani îl chinuia diavolul, izgonindu-l prin pustietăți și prin munți, aruncându-l în păduri și bălți și în crăpăturile pământului ca să-l piardă.

Aducând aproape pe omul acela, îndată diavolul, simțind bună mireasmă a sfântului, a strigat: „Rogu-mă ție, robul lui Dumnezeu, nu mă chinui mai înainte de vreme, ci poruncește-mi cu cuvântul și voi ieși! Iar de vei voi, apoi îți voi spune cum am intrat în omul acesta”. Deci a poruncit sfântul ca să spună diavolul aceasta, și îndată el a început a spune: „Vrând omul acesta ca să fure pe aproapele său, a zis în mintea sa: de nu voi ucide mai întâi pe moștenitor, nu voi putea să iau moștenirea lui. Ucigând pe aproapele, mergea să-i răpească bunătățile lui, iar eu, aflându-l într-un loc ca acesta, am intrat în el și de 35 de ani locuiesc aici”.

Sfântul Haralambie a zis diavolului: „Ieși din omul acesta și să nu-l vatămi nicidecum”. Și îndată a ieșit diavolul, iar omul a rămas sănătos. Atunci împăratul a zis: „Cu adevărat mare este Dumnezeul creștinilor!”. După trei zile a murit un tânăr și poruncind împăratul să aducă pe cel mort înaintea sa, a zis către Sfântul Haralambie: „Roagă-te Dumnezeului tău să învieze pe acest mort”. Sfântul, rugându-se, a înviat pe cel mort și mulți din popor crezură în Hristos, văzând niște minuni ca acelea, iar împăratul era în mare mirare.

Atunci se afla la împărat un eparh, anume Crisp. Acela a sfătuit pe împărat zicând: „Să pierzi pe omul acesta de pe pământ, că este vrăjitor și face minuni cu farmecele”. Împăratul, crezând cuvintele lui Crisp și schimbându-se din gândul cel bun, a zis către mucenic: „Jertfește idolilor, Haralambie, ca să scapi de mâinile ucigașilor”. Sfântul a răspuns: „Mult mă folosesc muncile, căci cu cât trupul meu se zdrobește cu bătăile, cu atâta se bucură în mine duhul meu”. Apoi, mâniindu-se împăratul, a poruncit să bată pe sfânt cu pietre peste gură, iar cei ce-l băteau ziceau: „Supune-te împăratului, ca să nu piei în deșert”. Împăratul a zis către slujitori: „Luați făclii aprinse, ardeți-i barba și pârliți-i fața”. Slujitorii, punând făcliile în barba sfântului, un foc mare a ieșit din barbă și, întorcându-se către cei ce stăteau împrejur, a ars ca la 70 de păgâni.

Umplându-se de mânie, Sever a zis: „Bine mi-a spus împăratul sciților că ești vrăjitor, Haralambie, și voiești ca și de la mine să se întoarcă ostașii”. Apoi, către boierii săi a zis: „Nu-mi spuneți cine este Hristos, în Care crede Haralambie?”. Eparhul Crisp a zis: „Hristos este Fiul Mariei, Cel născut din desfrânare”. Iar un oarecare Aristarh a zis lui Crisp: „Nu bârfi, căci de unde ai cunoscut taina aceea? De unde știi cine a fost Maria și cine Hristos?” Crisp zise cu mânie: „Diavole, mai înțelept ești tu decât mine?” Răspuns-a Aristarh: „Înțeleg mai bine decât tine”. Împăratul Sever a zis către Aristarh: „O! Cap rău, grăiești împotriva mea”. Răspuns-a Aristarh: „Nicidecum, împărate, nu împotriva ta, nici a nimănui, ci pentru Hristos grăiesc”. Împăratul, arzând de mânie, a luat un arc și, încordându-l, a azvârlit săgeata spre înălțime, zicând: „Vino aici, Hristoase, pogoară-Te pe pământ, jos, să-Ți pui corturile Tale, că iată gătesc asupra Ta război! Am destule puteri ca să stau împotriva Ta! Pogoară-Te și stai puțin aproape de mine, iar de nu, apoi voi surpa cerurile, voi stinge soarele și te voi prinde cu mâinile!”.

Niște hule ca acestea zicând împăratul, cu îndrăzneală și fără de rușine asupra lui Hristos Dumnezeu, s-a cutremurat pământul și frică mare a căzut peste toți, căci, mâniindu-se Dumnezeu în cer, pământul se clătina ca o frunză și se auzeau de sus din nori glasuri înfricoșate, fulgere și tunete și au murit de frică mulți oameni. Împăratul, cu Crisp eparhul, erau legați cu nevăzute legături și spânzurau în văzduh. Apoi, a strigat împăratul către mucenic, zicând: „Haralambie, acestea le sufăr pentru păcatele mele. Cu dreptate primesc pedeapsa, dar zi tu un cuvânt către Dumnezeul tău, ca să mă izbăvesc din chinurile acestea și voi scrie numele Dumnezeului tău ca și pe al tău în toată cetatea, ca să se slăvească, pentru că sunt lovit cu mare furie de Hristos al tău”.

Atunci a venit acolo fiica împăratului, anume Galini, și a zis către tatăl său: „Crede în Dumnezeu și te vei izbăvi din legăturile cele nevăzute cu care ești legat, pentru că Dumnezeu, care te-a legat, este veșnic și neatins”. Apoi, cazând fericită Galini înaintea mucenicului, a zis: „Mă rog ție, robul lui Dumnezeu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu și dezleagă pe tatăl meu din legăturile nevăzute”. Rugându-se sfântul, a încetat înfricoșata mânie a lui Dumnezeu, iar împăratul și eparhul, liberându-se de pedeapsă, au zis: „Stăpâne al cerului și Ziditorule al pământului, Cel ce locuiești în cer, miluiește-ne, caută cu milostivire pe pământ”. Apoi s-a dus împăratul cu eparhul și cu toți boierii în palatele sale și au petrecut trei zile, neieșind de frica cea dumnezeiască și de groaznica certare ce li se întâmplase.

În acea vreme, fiicei împăratului i s-a făcut o vedenie, pe care a spus-o Sfântului Haralambie: „Mi se părea că stau lângă apă și am văzut îndată o livadă mare îngrădită, în care erau sădiți tot felul de copaci mirositori, iar în mijloc era o vie frumoasă și în vie un cedru înalt. De la rădăcina copacului ieșea un izvor, iar străjerul locului aceluia era înfricoșat și nu lăsa pe nimeni să intre acolo. Văzând pe tatăl meu și pe Crisp eparhul, stând aproape, străjerul a întins spre dânșii toiagul său cel de foc, gonindu-i de acolo. Însă eu, stând cu frică, l-am rugat să-mi poruncească să rămân acolo”. Dar acela mi-a zis: „Vino aici și eu te voi duce pe umeri cu cinste”. Pe când eram înăuntru, lingă izvorul cel de sub cedru, am auzit un glas, zicându-mi: „Ție-ți este dat locul acesta și celor ce sunt asemenea ție”. O vedenie ca aceasta văzând, mă rog ție să-mi spui tâlcul ei.

Sfântul Haralambie i-a răspuns: „Tâlcuirea visului tău este: apa cea mare este darul Sfântului Duh, locul cel îngrădit este Raiul, via este locuința drepților, copacii cei mirositori sunt cetele sfinților îngeri, cedrul cel înalt este slava Crucii, izvorul cel de la rădăcina cedrului înseamnă viața veșnică, care prin Sfânta Cruce se dăruiește neamului omenesc, iar Străjerul locului, Cel ce te-a luat pe umeri, este Hristos Domnul, Care pe cele 99 de oi lăsându-le, a mers în urma celei rătăcite și, găsind-o, a luat-o pe umerii Săi. Tatăl tău și eparhul vor fi izgoni din Raiul lui Dumnezeu, căci acei ce n-au mulțumit Domnului întâi și pe urmă vor fi nemulțumiți, pentru că se abat de la Dumnezeu prin diavoleștile amăgiri”.

După acea înfricoșată pedepsire ce s-a făcut, trecând 30 de zile, împăratul s-a răzvrătit iarăși și, lăsând pe Dumnezeu, a Cărui mână tare a cunoscut-o, s-a întors la idoli. Deci, chemând pe mucenic i-a zis: „Haralambie, ascultă sfatul meu și te închină zeilor, ca să fii cinstit”. Sfântul a răspuns: „Nu se poate să fie aceasta, adică să poată a se răzvrăti robul lui Dumnezeu de cuvintele tiranului, căci cu adevărat cuvintele tale, o! împărate, sunt nesocotite și nebune”. Mâniindu-se împăratul, i-a zis: „Cap nepriceput! ici că ale mele cuvinte sunt nepricepute și nebune?”. Atunci a poruncit să pună la gura lui undița și să-l poarte de gât prin toată cetatea.

Fiica împăratului, apropiindu-se de tatăl său, a zis: „Ce faci? O! tată, de ce chinui pe dreptul acesta? Pentru ce te tu legi de cursele diavolești și, lăsând cele bune, alegi cele rele? De ce voiești moartea și lepezi viața? Pentru ce te școli cu mânie tiranică asupra robului lui Hristos? Ascultă, tată, glasul meu și precum te sârguiești la rău, tot așa sârguitor să fii spre bine: căci cel ce seamănă rele, rele va secera, iar cel ce seamănă întru bună credință, va secera cele bune. Adu-ți aminte de pedeapsa lui Dumnezeu ce a fost peste tine când erai legat și spânzurat în văzduh, cu nevăzute legături. Pe Dumnezeu Cel adevărat L-ai mărturisit și, fiind dezlegat din legături, acum Îl lași? Mulți puternici, fiind pedepsiți, cunosc puterea Aceluia, dar scăpând de pedeapsă, iarăși Îl uită”.

Acestea auzindu-le, împăratul nu s-a îndreptat ci, mai aspru făcându-se, i-a spus: „Jertfește zeilor, Galino!”. Ea, întorcându-se către dânsul i-a răspuns: „Voi face ceea ce voiești, tată”. Împăratul, bucurându-se, a zis: „Să se dezlege Haralambie, de vreme ce fiica mea jertfește zeilor”. Fiind adus Haralambie, împăratul i-a zis: „Iată, s-a schimbat fiica mea, Galini, de la credința ta la a noastră și voiește să jertfească zeilor. Deci vino și tu, Haralambie, cu dânsa, în capiștea zeilor noștri și fă ceea ce noi dorim”. Tăcând Haralambie, împăratul socotea că se învoiește. Apoi, fiica împăratului a mers în capiștea lui Dia și a lui Apolon și a zis slujitorilor: „Căindu-mă, am venit să rog pe zeii pe care i-am mâniat, crezând în Hristos”. Deci, strigară slujitorii: „Mare Dia, puternice Apolon, făcătorii cerului, domnii domnilor, căutați spre doamna Galini și miluiți-o pentru Sever împăratul”.

Fericita Galini, intrând în capiștea idolească, a chemat pe slujitori și le-a zis: „Pe care să-l surp mai întâi: pe Dia, pe Iraclie sau pe Apolon?”. Zis-au slujitorii: „Nu, doamnă, nici unuia să nu-i gândești rău nici să batjocorești pe mântuitorii noștri, ca să nu se mânie și să clatine cerul și să răstoarne pământul”. Atunci, fericită Galini, apucând pe idolul Dia, i-a zis: „Dacă tu ești zeu, apoi cum n-ai înțeles că am venit să te răstorn?”. Și zicând aceasta, l-a surpat; iar el, căzând la pământ, s-a sfărâmat în trei bucăți. Asemenea, apucând și pe Apolon, i-a zis: „Și tu, satano, gârbovitule bătrân, să cazi la pământ, făcându-te praf”. Apoi a sfărâmat pe ceilalți zei, care erau acolo. Și-au alergat slujitorii la Sever, zicând: „Stăpâne, împărate, a pierit nădejdea noastră, acum și soarele se va stinge și lumea va pieri, că au murit zeii”. Împăratul a zis: „Ce sunt cuvintele acestea?” Răspuns-au slujitorii: „Galinia, fiica ta, a sfărâmat pe zei”. Zis-a împăratul: „Mergeți și chemați în această noapte 50 de meșteri și înnoind idolii, să-i puneți în capiștea lor, apoi să ziceți că au înviat din morți, precum și Galileenii spun despre Hristos al lor, că a înviat din morți”.

Slujitorii, cu sârguință făcând așa, au mers a doua zi la fiica împăratului, zicându-i: „Vino la capiște, stăpâna, să vezi pe zei înviați”. Apoi a zis fericita Galinia: „Au înviat zeii? Voi merge să-i văd”. Intrând în capiște, a văzut pe idoli din nou ciopliți și a zis: "Mare minune am văzut”. Iar slujitorii ziseră: „Cu adevărat, mare minune; pentru că ieri, fiind necinstiți și batjocoriți, acum strălucesc cu mai mare cinste și slavă”. Fericita Galinia a zis: „Pe zeii cei noi mai cu înlesnire îmi este a-i răsturna decât pe cei vechi”. Deci, a zis către idolul Dia: „Ție îți zic Dia, cela ce ai înviat din morți, să te duci iarăși la cei morți”. Aceasta zicând-o, iarăși a sfărâmat pe idoli. Atunci, slujitorii, umplându-se de mânie, au spus iarăși împăratului despre sfărâmarea idolilor. Împăratul, punând de față pe fiica sa, i-a zis: „De ce ai sfărâmat pe idoli?” Ea a răspuns: „De vreme ce voi sunteți amăgiți cu deșartă părere, îi numiți zei pe când ei sunt materie neînsuflețită”. Împăratul a zis: „Jertfește idolilor, sămânța necurată, iar nu fiică a mea”. Iar Galinia a răspuns, batjocorindu-l: „Acum am jertfit, precum am știut, iar de voiești și celorlalți zei ai tăi, voi face asemenea”. Mâniindu-se împăratul, a lăsat pe fiica sa și, întorcându-se către mucenicul Haralambie cu iuțime, l-a dat la o femeie văduvă spre batjocură.

Intrând sfântul în casa văduvei, s-a lipit lângă un stâlp, ce era lângă casă și îndată stâlpul cel uscat a odrăslit și a crescut copac mare, acoperind cu ramurile sale toată casa văduvei. Văzând femeia o minune ca aceea, s-a înfricoșat și a zis: „Ieși de la mine, omule, că nu sunt vrednică a primi pe un asemenea bărbat, pentru că socotesc că tu ești Hristos sau înger sau proroc sau apostol. Pleacă de la mine, mă rog ție, că nu sunt vrednică să intri sub acoperământul meu”. Sfântul i-a zis ei: „Îndrăznește fiică, pentru că ai aflat dar de la Dumnezeu. Crede în El, că mare este Domnul, milostiv și foarte lăudat”.

A doua zi, văzând vecinii copacul cel înalt și cu multă frunză care acoperea cu umbra sa casa văduvei, ziceau între dânșii: „Ce este această minune?”. Unii ziceau: „Fiindcă a intrat acolo Haralambie, pentru aceea a odrăslit stâlpul și a crescut copac mare”. Și intrând, găsiră pe sfânt șezând și învățând pe văduvă, grăind astfel către dânsa: „Fericită ești tu, femeie, că ai crezut în Hristos; fericită ești că se iartă păcatele tale, pentru că Dumnezeu primește pe cei ce se pocăiesc”. Deci ziseră lui oamenii care veniseră: „Pentru ce nu ne spui nouă de ești Tu Hristos cu adevărat?”. Răspuns-a Sfântul Haralambie: „Iertați-mă, fiilor, sunt slugă a voastră, dar slujitor al lui Hristos și în numele Lui se fac acestea”.

Atunci femeia, luând îndrăzneală, a strigat cu glas mare: „Bucură-te, Haralambie, care totdeauna luminezi lumea cu lumina cea nestinsă. Bucură-te Haralambie, cel mare cu darul; bucură-te Haralambie, sfeșnicule cel prealuminos, pentru că mulți prin învățătura ta s-au apropiat de Hristos!”. Acestea grăindu-le femeia, toți au căzut la picioarele Sfântului Haralambie, mărturisind pe Hristos, iar cu inimile crezând Într-însul, au primit mântuitorul Botez.

În altă zi, a poruncit împăratul ca să aducă pe mucenic la judecată și, alergând înainte, cei ce crezuseră în Hristos au spus împăratului minunea ce se făcuse, cum a odrăslit stâlpul cel uscat și s-a făcut copac mare.

Mirându-se împăratul de aceea, Crisp, eparhul, i-a spus: „Stăpâne împărate, de nu vei porunci ca degrabă să ucidă cu sabia pe vrăjitorul acela, toți se vor amăgi de minunile făcute de dânsul și, lăsând pe zeii noștri și pe noi, vor merge în urma lui”. Atunci, împăratul a hotărât asupra sfântului judecată de sabie, despre care auzind Sfântul Haralambie, a cântat cu bucurie psalmul lui David: „Milă și judecată voi cânta Ție, Doamne; cânta-voi și voi înțelege în cale fără prihană, când vei veni către mine”; apoi a mai zis și un alt psalm până în sfârșit.

Ajungând cu veselie la locul în care avea să-și sfârșească nevoința, a zis: „Mulțumesc, Ție, Doamne Dumnezeule, că ești milostiv și îndurat. Tu ai ucis pe vrăjmași, ai sfărâmat iadul și durerile morții le-ai dezlegat. Pomenește-mă, Doamne Dumnezeul meu, întru Împărăția Ta”. Astfel rugându-se el, s-au deschis cerurile și S-a pogorât la dânsul Domnul cu mulțimea sfinților îngeri, pe un scaun de smarald cu foarte mare podoabă, și a șezut pe dânsul Domnul, zicând către mucenic: „Vino, Haralambie, prietenul Meu, cel ce ai răbdat multe pentru numele Meu. Cere de la Mine ce voiești și îți voi da ție”.

Sfântul Haralambie a spus: „Mare este taina aceasta, Doamne, că m-ai învrednicit a vedea înfricoșata Ta slavă. Doamne, de-Ți place Ție, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaștele mele și se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care să piardă rodurile. Ci să fie mai ales în locurile acelea pace și sănătate trupească, mântuire sufletească și îndestulare de grâu și vin, cum și înmulțire de dobitoace, pentru trebuința oamenilor. Doamne, Tu știi că oamenii sunt trup și sânge, iartă-le lor păcatele și le dă îmbelșugare din rodurile pământului ca, cu îndestulare, pentru osteneala lor, să se sature și să se îndulcească, preamărindu-Te pe Tine, Dumnezeul lor, Dătătorul tuturor bunătăților; iar roua ce se pogoară de la Tine, să le fie tămăduire. O! Doamne Dumnezeul meu, varsă peste tot darul tău și îi izbăvește de boala ciumei”.

Astfel rugându-se sfântul, Domnul i-a zis: „Fie după cererea ta, viteazul meu ostaș”. Deci s-a dus Domnul cu îngerii Săi la cer și i-a urmat sufletul Sfântului Mucenic Haralambie. Atunci ostașii, ducându-se la împărat, i-au spus despre slava mucenicului și cum i s-a arătat Domnul și că a murit fără tăiere de sabie și au văzut sufletul lui suindu-se la ceruri. Atunci a căzut împăratul în mare mirare și frică, iar fericita Galinia, fiica lui, a cerut de la dânsul trupul mucenicului și, luându-l, l-a învelit în pânze curate și subțiri și l-a uns cu aromate și mir de mare preț și l-a pus în raclă de aur, slăvind pe Dumnezeu. Împăratul s-a temut să judece și să facă rău fiicei sale, pentru că vedea pe Dumnezeu care era cu dânsa. Deci a lăsat-o să viețuiască în dreapta credință creștinească, după voia ei.

Acestea toate s-au făcut în acel timp când era Sever în Antiohia, iar întru noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos. Acesta este nebiruitul Mare Mucenic Haralambie, arhiereul lui Dumnezeu, care mijlocește pentru toată lumea, care a pătimit în ziua a zecea a lunii februarie și totdeauna stă de-a dreapta scaunului lui Dumnezeu, rugându-se pentru noi Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava și împărăția, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condac 1

Alesule din ceata arhiereilor, mare mu­cenice Haralambie, dorind a-ți aduce cântări de laudă, simțindu-ne nevrednici și cu împuținarea graiului omenesc, tu, care porți nume întocmai cu darul dat de la Preaputernicul Dum­nezeu, a fi luminător de bucurie, luminează-mi cugetul și dă putere graiurilor noastre ca întru bucurie să-ți cântăm ție: Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Icos 1

A cinsti căruntețile tale cele adânci și sfin­te, bine este, deoarece, întru ve­chimea vârstei și a sfințeniei tale, te-ai arătat viteaz răbdător tuturor chinurilor ce ai suferit de la păgâni. Tu ai înmulțit ceata mucenicilor, tu ai adăugat numărul apostolilor și al propovă­dui­torilor lui Iisus Hristos; ție, dar, se cuvine, după vrednicie, să-ți cânte toți ortodocșii creștini unele ca acestea:
Bucură-te, vrednicule și bunule între arhierei Haralambie;
Bucură-te, cel ce ai sfințit și ai cinstit bătrânețile;
Bucură-te, podoaba arhiereilor și luminătorul cetății Magnezia;
Bucură-te, învățătorul cuvântului lui Dum­nezeu spre calea mântuirii;
Bucură-te, povățuitorul cel bun, care ai ară­tat păgânilor calea mântuirii;
Bucură-te, strălucitorul cel drept, care ai în­demnat la credință duhurile tiranilor;
Bucură-te, mucenice, cel ce ai adus la cre­dința adevărată pe cei necredincioși;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăință sufle­tească pe cei păcătoși;
Bucură-te, următor al apostolilor și al pro­rocilor celor luminați de Duhul Sfânt;
Bucură-te, purtătorule de chinuri Hara­lam­bie, care ai dat sfaturi bune prin cuvânt;
Bucură-te, că tu ai îndepărtat rătăcirile păgânilor;
Bucură-te, că tu ai luminat nedumerirea credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Haralambie!

Condac 2

Văzând, Sfinte Mucenice Haralambie, că prin chinurile tale ai dobândit viața cea cerească și veșnică din viața cea vremelnică; văzând că tu ai primit cu bucurie de la Stăpânul lumii dreapta credință, ca să o împarți la cei as­cultători cuvintelor lui Hristos, s-au îndemnat bi­ne­credincioșii a-ți aduce ție laudă de mul­țu­mire și a cânta lui Dumnezeu într-un glas: Aliluia!

Icos 2

Glăsuind popoarele că tu ești luminat, prin puterea dumnezeiască, cu lumina cunoștinței adevărului, au cunoscut totodată că și faptele tale cele sufletești sunt spre mântuirea neamului omenesc; pentru că ai stat ca un ade­vărat ostaș mărturisitor al lui Hristos și pro­po­vă­duitor al învățăturii Sale. De aceea, ca pe o piatră neclintită a credinței arătându-te binecre­din­cio­șilor, au venit a-ți cânta ție aceste cântări:
Bucură-te, răbdătorule de chinuri, ce ai su­ferit de la păgâni;
Bucură-te, mângâietorule, că prin răbdarea ta ai făcut între ei minuni;
Bucură-te, cel ce te-ai chinuit pentru dra­gostea lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te-ai jertfit în lume ca un adevărat credincios;
Bucură-te, moștenitorul vieții celei veșnice;
Bucură-te, propovăduitorul credinței, bunule mucenice;
Bucură-te, că prin pedeapsa trupului ai do­bândit fericirea raiului;
Bucură-te, că prin smerenia sufletului ai biruit osânda iadului;
Bucură-te, cel ce ai suferit pe trupul tău piroanele păgânilor;
Bucură-te, cel ce prin răbdarea ta ai dobândit pocăința oamenilor;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat biruitor vrăjmașilor;
Bucură-te, cel ce prin minunile tale ai adus veselie credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Haralambie!

Condac 3

De înțelegerea dumnezeirii, sufletul tău fiind luminat, ca un adevărat viteaz al Mântuitorului Hristos ai stat, pentru că ai răs­puns închinătorului de idoli Luchian dregătorul, că tu asculți numai de dreptele și mântuitoarele porunci ale Împăratului Hristos, iar nu de idolii cei fără de suflet, care duc poporul la pierzare; pentru aceea, binecredincioșii au venit cu în­doită umilință, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3

Ieșind glas de bucurie din gura creștinilor, când au văzut că nu ți s-a întâmplat nicio durere trupească prin despuierea trupului tău, ce ai suferit de la acel tiran, au adeverit totodată că scăparea și izbăvirea ta este venită prin puterea Mântuitorului lumii, pentru că în numele Său ai suferit acele pedepse fără vreo vătămare. Pentru aceea, binecredincioșii cu umilință aduc ție aceste cântări:
Bucură-te, cel ce prin puterea dumnezeiască ai depărtat durerea trupească;
Bucură-te, cel ce ai biruit pe tiranii care au îndrăznit să te chinuiască;
Bucură-te, că tu ai primit în loc de odihnă chinurile celor ce te chinuiau;
Bucură-te, logodnicul tuturor mucenicilor;
Bucură-te, vorbitorule cu îngerii și prieten al apostolilor;
Bucură-te, cel ce ai înălțat crucea credincioșilor;
Bucură-te, cel ce ai luminat cugetul păcătoșilor;
Bucură-te, stâlpul cel tare pe care s-a sprijinit credința;
Bucură-te, pomul cel plin de rod prin care s-a dobândit credința;
Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete;
Bucură-te, tămăduitorule de răni și boli;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Haralambie!

Condac 4

Zicând ostașii și toți slujitorii dregă­to­rului către mai-marii poporului că tu ai dorit mai mult necinstea osârdiei în loc de cinste, iar cârligele cu care ei te chinuiau s-au tocit cu totul și numai au zgâriat trupul tău fără a-l fi vătămat întru nimic, toți s-au mirat între ei de răbdarea chinuirii tale; iar binecredincioșii, slă­vind pe Dumnezeu pentru facerile Sale de bine, s-au silit a-I cânta Lui: Aliluia!

Icos 4

Arătându-se mai tiran, unul dintre că­peteniile păgânilor între ostașii cei ce te chinuiau, dreptule mucenice, și văzând că nicidecum n-ai căpătat vreo vătămare trupească din osânda la care erai supus, a îndrăznit acel tiran cu batjocură a smulge cârligele din mâna chinuitorilor și, pornindu-se iute cu mânie a sfâșia mai cu putere trupul tău, îndată a venit urgia dumnezeiască asupra lui, căci i s-au tăiat mâinile de la coate, stând spânzurate de trupul tău, și căzând jos, la pământ, cerea zadarnic ajutor dregătorului. Iar tot poporul grăia către tine unele ca acestea:
Bucură-te, minunea cea adevărată a cre­dincioșilor;
Bucură-te, închinarea și limanul păcătoșilor;
Bucură-te, îngrozitorul semeției osân­di­torului;
Bucură-te, cel ce ai potolit gândul rău al vrăjmașului;
Bucură-te, că ai biruit pe cel nelegiuit;
Bucură-te, că ai smerit pe cel nesocotit;
Bucură-te, bucuria minunilor tale;
Bucură-te, veselia chinurilor tale;
Bucură-te, propovăduitorul adevărului;
Bucură-te, luminătorul cugetului;
Bucură-te, părintele celor smeriți;
Bucură-te, mijlocitorul celor pocăiți;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Haralambie!

Condac 5

Când a văzut poporul că dregătorului Luchian i s-a întors gura la ceafă, pentru că a îndrăznit a scuipa fața ta cea sfântă, toată cetatea Magnezia s-a spăimântat de o minune ca aceasta și, într-un glas, se ruga ție să o mân­tuiești; iar binecre­din­cioșii cântau lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 5

Lăudându-se numele tău, Sfinte Hara­lambie, în toată cetatea Magnezia și în Asia, pentru că mai apoi, prin rugăciunile tale către Dumnezeu, ai dat tămăduire dregătorului Luchian și tiranului Luciu, care și-au cerut ier­tare de greșelile lor și s-au pocăit, îndată au alergat mulți din popor la credința cea adevărată și bote­zându-se în numele Sfintei Treimi, au grăit într-un glas: „Mare este Dumnezeul milelor și al îndu­­rărilor”; pentru aceasta aducem ție aceste cântări:
Bucură-te, cel ce ai adus la credință pe împotrivitori;
Bucură-te, cel ce ai fost lor tămăduitor;
Bucură-te, minunatule între sfinți, care ai făcut pe păgâni a se boteza;
Bucură-te, duhovnicescule părinte, care ai adus pe oameni prin botez a se lumina;
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit pe bolnavi a tămădui;
Bucură-te, cel ce te-ai stăruit pe păcătoși a milui;
Bucură-te, cel ce ai dat șchiopilor și ologilor însănătoșire;
Bucură-te, cel ce ai vindecat de orbire;
Bucură-te, că tu pe cei întinați de păcate i-ai curățit;
Bucură-te, că tu pe diavoli i-ai izgonit;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale morții au înviat;
Bucură-te, că prin suferințele tale darul sfințeniei ai câștigat;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Haralambie!

Condac 6

Mărturisind însuși dregătorul despre minunile tale către Sever împăratul, acesta s-a mâniat foarte asupra idolilor lui, pentru că n-au putut sta împotriva acelor minuni; iar tu, ca un biruitor asupra lor, prin statornica ta credință, ai câștigat nemărginite daruri cerești. Pentru aceea, o sfinte prealăudate, primește mul­țumirea binecredincioșilor, care cu bucurie cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6

Nouă și înfricoșătoare minune ai să­vâr­șit, sfinte, când ai fost din nou chinuit de tirani după porunca lui Sever, pentru că, pri­mind cu veselie piroanele bătute peste tot trupul tău și fiind tras de barbă și așezat pe un cal ca să te ducă de la Magnezia la Antiohia, la cinci­sprezece stadii în cale, prin gura calului, glas mare s-a auzit, blestemând pe slugile diavolului ca să te dezlege de legăturile cu care erai cuprins; pentru aceea tot poporul cântă ție:
Bucură-te, strălucite arhiereule, pentru noua răbdare de chinuri ce ai avut;
Bucură-te, mucenicule sfinte, pentru noua minune ce ai săvârșit;
Bucură-te, părinte, că prin gura calului pentru tine s-a vorbit;
Bucură-te, sfinte, că, șezând pe cal, l-ai îmblânzit;
Bucură-te, că tu pe toți trimișii lui Sever i-ai umilit;
Bucură-te, că tu pe slujitorii diavolului i-ai îngrozit;
Bucură-te, cel ce ai stins văpaia tiranilor;
Bucură-te, cel ce ai îngrozit furia ucigașilor;
Bucură-te, că toate chinurile tale ce ai primit s-au potolit;
Bucură-te, cel ce ca un trandafir cu multă mireasmă ai înflorit;
Bucură-te, părinte, cel ce ca om multă osândă ai pătimit;
Bucură-te, sfinte, cel ce ca un viteaz toate aceste chinuri le-ai biruit;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Haralambie!

Condac 7

Ostașii lui Sever, văzând minunile tale cele puternice, n-au îndrăznit să te mai chinuiască și pe cale cu liniște te-au dus la An­tio­hia ca să împlinească porunca. Acolo Sever, cu diavolească pornire, s-a înfuriat, iar asupra ta, dând poruncă ca să-ți înfigă o frigare arsă în piept. Dar multa lor osteneală cu nimic nu te-a vătămat, pentru că focul s-a stins și oamenii cei împărătești au ostenit. De aceea, o preaputernice sfinte, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu cu umilință: Aliluia!

Icos 7

În furia lui, pierzând Sever răbdarea, dacă a văzut el însuși această minune, a încercat cu viclenie a te îmblânzi și a te cerceta cu ce putere faci aceste minuni. Iar el, luând de la tine răs­puns, că în credința lui Hristos-Dumnezeu nă­dăj­duiești, te-a ispitit a cere să învii morții și să izbăvești pe cei stăpâniți de diavoli. Atunci tu, dreptule părinte, primind dar și putere de la Dum­­nezeu, ai arătat în fața acestui necredincios încă o minune, căci și pe mortul ce ți l-a adus l-ai în­viat, pe cel stăpânit de diavol l-ai izbăvit și însuși satana s-a înspăimântat și a ieșit din om, stri­gând către tine, cu rugăminte, ca să nu-l chinu­iești fără de vreme. Pentru aceasta, tot poporul cu umilință cântă ție unele ca acestea:
Bucură-te, mare mucenice Haralambie, fă­cătorule de minuni;
Bucură-te, mare mucenice sfinte, izbăvi­to­rule de nebuni;
Bucură-te, cel ce pe diavol din om cu un singur cuvânt l-ai izgonit;
Bucură-te, cel ce pe satana pe loc tu l-ai zdrobit;
Bucură-te, că însuși el a dat glas de rugă­minte, mărturisindu-te pe tine om dumnezeiesc;
Bucură-te, că tu cu aceste minuni ai rușinat pe Sever și pe Crisp, eparhul de neamul idolesc;
Bucură-te, că însuși împăratul Sever, văzând acea minune, a zis: „Mare este Dumnezeul creștinilor”;
Bucură-te, că tu ai făcut atunci pe mulți din popor a crede în Hristos-Dumnezeul milelor și al puterilor;
Bucură-te, izbăvitorule de tot soiul de neca­zuri și boli;
Bucură-te, că tu toate vicleșugurile și por­nirile diavolului omori;
Bucură-te, că înșiși îngerii cerești te numesc alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că toți creștinii pământești cin­s­tesc numele tău;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Haralambie!

Condac 8

A răsărit lumina cea adevărată a cunoș­tinței celei sufletești din rodul oste­ne­lilor tale, Sfinte Haralambie, care ai fost osândit cu multe feluri de chinuri și toate le-ai biruit prin credința ta cea puternică către Dumnezeu. Acea lumină îndată s-a răspândit peste închinătorii la idoli și mulți din aceștia crezând în numele Sfin­tei Treimi, s-au botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Pentru aceea, lăudând noi vrednicia ta cea sufletească, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8

Împăratul Sever, socotind mai apoi că tu faci cu farmece acele minuni, ți-a poruncit să jertfești idolilor lui, pentru ca să te scape de grozavele sale chinuri; însă tu, ca un om dum­nezeiesc, cunoscând rătăcirea sa, ai răspuns că pe cât trupul tău se zdrobește cu bătăile, pe atât se bucură întru tine duhul tău. Atunci Sever, mâni­indu-se din nou, a poruncit să te omoare, bă­tându-te cu pietre și arzând cu făclii aprinse barba și obrazul tău; iar tu, cu vitejia cea sufle­tească, ai întors focul asupra slujitorilor împă­ratului și i-ai pârlit pe ei. Pentru aceasta noi, creștinii, cu bucurie cântăm ție aceste cântări:
Bucură-te, dumnezeiescule sfinte, care ai biruit a lui Sever rătăcire;
Bucură-te, bunule părinte, care ai răspuns lui cu milostivire;
Bucură-te, cel ce ai primit pedepse grele în loc de odihnă trupească;
Bucură-te, cel ce ai socotit bătăile drept bucurie sufletească;
Bucură-te, viteazule ostaș, care ai îndreptat focul asupra dușmanilor tăi;
Bucură-te, vrednicule sutaș, care ai scăpat trupul tău de tiranii cei răi;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un stâlp neclintit Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un sfeșnic pururea luminos;
Bucură-te, înțelepte mucenice, care ai risipit întunecarea idolilor;
Bucură-te, strălucite Haralambie, care ai potolit durerea păcătoșilor;
Bucură-te, comoara cea neprețuită a cereș­tilor cununi;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Haralambie!

Condac 9

Trecând, bunule părinte, fără vreo vătă­mare trupească acele chinuri pe care ți-au dat păgânii, ai dobândit prin aceasta lauda tu­turor apostolilor și bucuria mucenicilor, căci te-ai învrednicit a fi cu ei părtaș dumnezeieștii cu­nuni, prin care s-a întărit neamul creștinesc. Pentru aceea, o sfinte prealăudate, primește de la noi laudă de mulțumire, ca împreună cu tine să cân­tăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9

Ucigașul și nelegiuitul Sever, înțelegând mai la urmă că puterea și minunile tale sunt venite de la Hristos, Mântuitorul lumii, a îndrăznit dimpreună cu slujitorii săi a cârti și a huli chiar împotriva lui Dumnezeu. Atunci, pentru o asemenea cutezare, a venit asupra lor arătare cerească, pentru că pământul s-a cutre­murat și fulgere și trăsnete au cuprins pe Sever și pe Crisp, eparhul său, ca să cunoască puterea lui Dumnezeu. Pentru aceea, îndrăznim și te rugăm, Sfinte mare mucenice Haralambie, fii apărătorul nostru de toate primejdiile și ne întărește și pe noi în credința Sfintei Treimi, ca să nu cădem în primejdia păgânilor. Așa, sfinte mare mucenice, mijlocește către Dumnezeu ca să ne miluiască după mare mila Sa, pentru ca să putem cânta unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai dobândit puterea mi­nunilor tale de la Mântuitorul;
Bucură-te, cel ce ai avut mărirea faptelor tale de la Ziditorul;
Bucură-te, cel ce întru Hristos te-ai jertfit și întru El te-ai sfințit;
Bucură-te, cel ce întru Domnul te-ai întărit și prin El ai biruit;
Bucură-te, că pe tiranii tăi i-ai osândit, ca să te cunoască de om dumnezeiesc;
Bucură-te, că pe dușmanii tăi i-ai umilit, ca să te cinstească de părinte sufletesc;
Bucură-te, că prin tine s-a înnoit izvorul bunătăților și al îndurărilor;
Bucură-te, că prin tine s-a vestit pomul milelor și al dreptăților;
Bucură-te, că însuși Sever împăratul și Crisp eparhul te-au rugat să-i scapi de pedeapsa lui Dumnezeu trimisă lor;
Bucură-te, că împăratul și eparhul au lăudat credința creștinilor;
Bucură-te, cel ce ai primit dumnezeiești da­ruri pentru creștini;
Bucură-te, cel ce ai primit bunătăți pentru pământeni;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Haralambie!

Condac 10

Fierbinți au fost rugăciunile tale către Dum­­nezeu, dreptule mucenice, pentru că, mijlocind pentru iertarea și tămăduirea duș­ma­nilor tăi, Sever împăratul și Crisp ispravnicul, i-ai scăpat pe ei din osânda în care erau căzuți și, slobozindu-i în pace, le-ai dat sfătuire bună ca să nu mai greșească. Drept aceea, cunoscând și noi păcătoșii facerile tale de bine, bunule sfinte, ve­nim către tine cu umilință a te ruga să ne iz­băvești și pe noi din toate nevoile și necazurile pentru ca împreună cu tine să cântăm lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 10

Harul dumnezeiesc a fost asupra ta, prea­lă­udate părinte, pentru că, învred­­ni­cindu-te a aduce la credința cea adevărată pe fiica împăratului Sever, anume Galini, ea însăși a stat mărturisitoare și propovăduitoare bună­tă­ților cerești și a îndemnat pe tatăl ei să se lepede de tirania păgânătății, ca să dobândească întru Hristos milostivirea bunătății. Pentru aceasta, o lăudatule sfinte, primește de la noi cu bucurie a-ți aduce aceste cântări:
Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale ai scă­pat de la pedeapsă pe vrăjmașii tăi;
Bucură-te, cel ce prin mijlocirile tale ai slo­bozit în pace pe cei ce erau în nevoi;
Bucură-te, cel ce i-ai sfătuit pe ei ca să nu mai greșească;
Bucură-te, cel ce i-ai îndemnat pe ei ca să se pocăiască;
Bucură-te, că tu ai adus la adevărata credință pe fiica împăratului Sever, anume Galini;
Bucură-te, că tu ai întărit a ei cunoștință și ai învățat-o în Domnul a se povățui;
Bucură-te, că ea însăși a îndemnat pe tatăl ei să se lepede de tirania păgânătății;
Bucură-te, că tot ea l-a chemat la Hristos, ca să câștige milostivirea bunătății;
Bucură-te, cel ce ai luminat cugetul celor întunecați;
Bucură-te, cel ce ai dobândit pocăința celor deșteptați;
Bucură-te, viața care ai odrăslit pentru în­tărirea neamului creștinesc;
Bucură-te, roada prin care ai primit harul dum­nezeiesc pentru tămăduirea neamului omenesc;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Haralambie!

Condac 11

În vis, văzând fiica împăratului Sever că ea ședea într-o grădină cu pomi înmiresmați și cu fântâni preafrumoase și tot prin vis văzând că pe tatăl ei și pe Crisp ispravnicul i-a gonit de acolo păzitorul grădinii, a alergat cu grăbire la tine, bunule părinte, rugându-te ca să-i tâlcuiești acel vis. Iar tu, ca un izvor al cunoștinței, pre­țuind râvna cea adevărată a binecredincioasei fiice a împăratului, îndată i-ai dat povățuirea cea sufletească, căci ai numit grădina raiul drepților, și păzitorul raiului ai socotit că este Însuși Hristos; căci El a așezat în Rai pe cei credincioși și a iz­gonit de acolo pe cei necredincioși. Pentru aceea, noi cu umilință cântăm Lui: Aliluia!

Icos 11

Trecând treizeci de zile de la înfrico­șă­toarea pedepsire primită de la Dum­nezeu, împăratul s-a răzvrătit iarăși împotriva lui Hristos, Dumnezeul pe Care însuși Îl mărtu­risise. Și, chemându-te după aceea ca să jertfești idolilor lui spre a scăpa de pedeapsa sa, ai stat și aici vitejește împotriva păgânătății sale, căci i-ai răspuns că mari și nepricepute sunt cuvintele sale. Atunci el, mâniindu-se din nou, ți-a pus spre batjocură frâu și zăbale în gură și te-a tras prin toată cetatea ca și cum ai fi fost o ființă fără grai. Iar tu, mucenicule sfinte, făcând rugăciuni către Dumnezeu, ai scăpat și din aceasta. Pentru aceea, noi, cei binecredincioși, aducem cu mulțumire laudă biruinței tale, și voim a-ți cânta într-un glas unele ca acestea:
Bucură-te, tâlcuitorul visului credincioasei întru Hristos;
Bucură-te, propovăduitorul Raiului celui frumos;
Bucură-te, viteazule împotrivitor cuvintelor păgânești;
Bucură-te, dreptule mângâietor sfaturilor sufletești;
Bucură-te, că tu ai întărit în credință pe Galini, fiica împăratului, de a sfărâmat idolii cei turnați;
Bucură-te, că prin tine s-a risipit necuviința slujitorilor idolești celor înrădăcinați;
Bucură-te, că însăși Galini a înfruntat pe tatăl ei de la închinarea păgânătății;
Bucură-te, că însăși ea a îmbrățișat și a apărat neamul creștinesc;
Bucură-te, că ai lăsat spre pomenire fapte duhovnicești;
Bucură-te, că ai dobândit spre răsplătire dra­goste îngerească;
Bucură-te, sfinte părinte, de roada bu­nă­tăților tale;
Bucură-te, cuviosule mucenice, de faptele minunilor tale;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Haralambie!

Condac 12

Șezând tu, strălucitule sfinte, rezemat de stâlpul cel uscat al casei văduvei, unde te-a trimis Sever, ca să fii pus spre batjocură, ai arătat acolo încă o minune, căci stâlpul acela, înverzind, a înfrunzit și a făcut atâtea ramuri încât a acoperit casa. Atunci văduva, cunoscând puterea cea dumnezeiască, a căzut la picioarele tale, închinându-se și zicându-ți să mergi de la casa ei căci este nevrednică să fii aproape de ea. Iar tu, minunatule părinte, răspunzând cu blân­dețe să nu se teamă, ci să creadă în Domnul că este foarte milostiv și lăudat, ai îndoit după aceea minunile tale, căci a doua zi acel pom a înflorit și a rodit, iar vecinii văduvei, văzând asemenea minune, s-au mirat foarte. Și văduva, întărindu-se în credință, după râvna sa, și cunoscând că acele minuni le-ai făcut cu darul și puterea Mântuitorului Hristos, îndată s-a bo­tezat în numele Sfintei Treimi, izbăvindu-se de toate răutățile sale. Pentru aceea, toți drepts­lă­vitorii creștini vin cu bucurie să cânte lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 12

Psalmul lui David cu bucurie l-ai cântat, sfinte, când erai dus la locul osândei, spre pierzare, ca să ți se taie capul, după porunca lui Sever, ca să nu mai abați pe păgâni din ră­tăcirea de care erau cuprinși, și așa ai zis în cale: „Mila și judecata Ta voi cânta ție, Doamne; cânta-voi și voi merge cu pricepere în cale fără prihană, când vei veni către mine”. Iar către sfârșit, ridicând ochii și mâinile tale către ceruri, ai mulțumit cu smerenie Dumnezeului milelor și al îndurărilor pentru mântuirea ta, zicând: „Po­menește-mă, Doamne, întru împărăția Ta”. A­tunci cerurile deschizându-se, S-a arătat Domnul puterilor cu mulțime de îngeri asupra ta și te-a chemat pe tine în locașurile drepților ca pe un prieten preaiubit, care ai fost chinuit în lume pentru dragostea Sa, dându-ți totodată dar de tămăduire asupra celor ce vor cinsti în lume și vor prăznui numele tău, ca să fie scăpați de toate bolile și nevoile lor, iar mai ales de năprasnica boală a ciumei. Pentru aceea, o lăudatule sfinte, primește cu bucurie a-ți cânta ție aceste cântări:
Bucură-te, strălucite arhiereule, că ai înverzit și ai rodit stâlpul cel uscat al văduvei;
Bucură-te, strălucitule mucenice, că ai potolit și ai smerit pe păgânul cel înfuriat al cetății;
Bucură-te, cel ce ai adus la credința cea adevărată pe văduva care trăia în desfrâu;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăința cea dorită pe păgâna care era în nebunie;
Bucură-te, că prin minunile tale ai deșteptat în ea cuvântul adevărului;
Bucură-te, că prin sfaturile tale ai câștigat și asupra sa darul botezului;
Bucură-te, bunule sfinte, care ai săvârșit în viața ta destule minuni;
Bucură-te, dreptule părinte, care ai mântuit mulțime de păgâni prin chinurile tale;
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit a vedea cerurile deschise și frumusețea cea nemărginită a slavei dumnezeiești;
Bucură-te, cel ce ai primit glasul Domnului puterilor și bucuria cea negrăită a cetelor cerești;
Bucură-te, comoara cea neprețuită cu care s-a încununat cinstitul tău cap când s-a tăiat de păgâni;
Bucură-te, podoaba cea neașteptată cu care s-a îmbrăcat măritul tău trup când s-a despărțit de tirani;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Haralambie!

Condac 13

O, întru tot lăudate Sfinte Haralambie, primește de la noi aceste cântări, ce cu umilință le aducem înaintea ta, și ne izbăvește pe noi din toate nevoile și necazurile, ca un bun și de oameni iubitor. Căci, deși suntem ne­vrednici milostivirii tale, pentru păcatele noastre cele multe și grele, pe care le săvârșim în tot timpul vieții noastre și în tot ceasul, însă cu­noscând bunătatea ta cea mare pe care ai arătat-o asupra celor ce te cinstesc pe tine și asupra celor ce se pocăiesc cu credință întru numele Dom­nului, năzuim cu fierbinți lacrimi a mărturisi înaintea ta că am greșit. De aceea, ne rugăm ție ca să fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile și de toate primejdiile și pentru întărirea noastră în credința cea ade­vă­rată, ca să nu mai greșim.

Așa, strălucite sfinte, rugămu-te pe tine ca să ne aperi pe noi de toate răutățile, după făgă­duința ta, căci toți te cinstim și prăznuim numele tău, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de  ori).

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icos 1

A cinsti căruntețile tale cele adânci și sfin­te, bine este, deoarece, întru ve­chimea vârstei și a sfințeniei tale, te-ai arătat viteaz răbdător tuturor chinurilor ce ai suferit de la păgâni. Tu ai înmulțit ceata mucenicilor, tu ai adăugat numărul apostolilor și al propovă­dui­torilor lui Iisus Hristos; ție, dar, se cuvine, după vrednicie, să-ți cânte toți ortodocșii creștini unele ca acestea:
Bucură-te, vrednicule și bunule între arhierei Haralambie;
Bucură-te, cel ce ai sfințit și ai cinstit bătrânețile;
Bucură-te, podoaba arhiereilor și luminătorul cetății Magnezia;
Bucură-te, învățătorul cuvântului lui Dum­nezeu spre calea mântuirii;
Bucură-te, povățuitorul cel bun, care ai ară­tat păgânilor calea mântuirii;
Bucură-te, strălucitorul cel drept, care ai în­demnat la credință duhurile tiranilor;
Bucură-te, mucenice, cel ce ai adus la cre­dința adevărată pe cei necredincioși;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăință sufle­tească pe cei păcătoși;
Bucură-te, următor al apostolilor și al proo­rocilor celor luminați de Duhul Sfânt;
Bucură-te, purtătorule de chinuri Hara­lam­bie, care ai dat sfaturi bune prin cuvânt;
Bucură-te, că tu ai îndepărtat rătăcirile păgânilor;
Bucură-te, că tu ai luminat nedumerirea credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Haralambie!

Condac 1

Alesule din ceata arhiereilor, mare mu­cenice Haralambie, dorind a-ți aduce cântări de laudă, simțindu-ne nevrednici și cu împuținarea graiului omenesc, tu, care porți nume întocmai cu darul dat de la Preaputernicul Dum­nezeu, a fi luminător de bucurie, luminează-mi cugetul și dă putere graiurilor noastre ca întru bucurie să-ți cântăm ție: Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Rugăciunea către Sfântul Haralambie, alături de Sfinții Modest și Trifon, este o cerere stăruitoare pentru ocrotirea gospodăriei, binecuvântarea casei și sporul roadelor. Aceasta cere protecție împotriva relelor, boilor și focului, cerând ca toți cei ce locuiesc acolo să trăiască în pace, evlavie și credință față de Hristos.
Rugăciune pentru binecuvântarea casei și sporul gospodăriei

„Sfinților Mucenici Haralambie, Modest al Ierusalimului și Trifon, care ați pătimit pentru Hristos și ați primit har de la Dumnezeu pentru ocrotirea credincioșilor, vă rugăm: păziți casa aceasta și întreaga gospodărie de orice rău, de foc, de boală și de toată nevoia.
Binecuvântați, sfinților, holdele, vitele și bucatele noastre, și aduceți spor și belșug în casa noastră. Rugați-vă pentru noi, ca trăind în cuviință și evlavie, să fim slugi bune și credincioase lui Hristos.
Ocrotiți pe toți cei ce locuiesc aici, dăruindu-le sănătate și mântuire, ca împreună să aducem slavă și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
Această rugăciune poate fi rostită oricând pentru liniștea casei sau în momentele când se dorește ocrotirea gospodăriei.

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni (1)

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni

Glasul al 4-lea

Arătatu-te-ai, Înţeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos şi ca un sfeşnic pururea luminos al Lumii, strălucit-ai în lume prin mucenicie, fericite şi ai risipit întunecimea idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuiască pe noi.

 

Cântărea 1

Glasul al 6-lea

Irmos: Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umblând cu bucurie prin Locaşurile Cereşti cele înţelegătoare şi luminându-te cu Lumina Cea Neînserată, izbăveşte-mă de patimi, cu rugăciunile tale, înţeleptule, ca să te laud pe tine.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta, cea purtătoare de lumină, străluceşte daruri ca de soare şi luminează pe cei ce întru dânsa cu credinţă te cinstim pe tine, cel asemenea cu numele bucuriei celei preluminate, cu adevărat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu picăturile sângelui înecând marea cea sărată a necredinţei, râu mare de evlavie te-ai făcut lui Hristos, adăpând cu adevărat Biserica, pururea.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Furtunile păcatelor şi valurile cele potrivnice ale cugetelor şi primejdiile patimilor au venit asupra mea; ci, cu rugăciunea ta cea tare, izbăveşte-mă, Născătoare de Dumnezeu.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Cel Ce ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nicidecum nu este cu putinţă a povesti mulţimea minunilor pe care le-ai făcut, încă fiind în viaţă şi după ce te-ai mutat către Dumnezeu, purtătorule de biruinţă, mucenice, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărit fiind cu Putere Dumnezeiască, ai surpat semeţia cea neputincioasă a celor fărădelege, ca un tare ostaş, ca un într-armat al Dumnezeieştii tabere, Sfinte Haralambie, luptătorule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Izvoare de sânge scurgându-se din trupul tău, fericite, au stins toată văpaia necredinţei şi arderea de foc cea cumplită; iar ţie ţi-au mijlocit pârâul desfătării.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Dumnezeu, Sfântul Sfinţilor, L-ai născut Preasfântă, arătându-te Casă Preacurată a Sfinţeniei şi Singura Poartă prin care a trecut Hristos, ca să mântuiască pe om.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Hristos este Puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, Cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviinţă cântă strigând: din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frumos te-ai făcut, ungându-te cu sângele cinstitei mucenicii şi cu podoabe ai luminat-o pe ea, Sfinte Haralambie, podoaba şi întărirea luptătorilor.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe idolii demonilor i-ai zdrobit cu bărbăţia ta, purtătorule de biruinţă, arătându-te pe tine însuţi locaş al Sfântului Duh, stâlp şi pildă a răbdării celei adevărate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ridicând mâinile în sus, mărite, apărătorii întunericului scrijeleau cu ghiare de fier coastele tale, mijlocindu-ţi ţie adevărata Desfătare Veşnică.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tăria şi Lumina mea este Hristos Domnul, Cel Ce a Răsărit din tine, întrecând orice măsură, pentru mulţimea bunătăţii, Preacurată şi ne-a izbăvit pe noi de călcarea Poruncii celei de demult.

 

Cântarea a 5-a

Irmos:  Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce aleargă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte a lui Dumnezeu, pe Tine Adevăratul Dumnezeu, Care chemi pe toţi din negura greşelilor.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând întocmai Dumnezeieştii Patimi a lui Hristos, Cel Ce pentru noi a suferit patimi, mucenice, cu tărie ai răbdat pironirile cuielor peste tot trupul.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl, îndreptând nebunia prigonirilor, a insuflat în chip vădit cuvânt celor fără de înţelegere, care spuneau să te dezlege din legături, preaînţeleptule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu frigări fiind străpuns ai rănit cu lancea bărbăţiei şi a răbdării tale inima cumplitului vrăjmaş al pământenilor, înţelepţite de Dumnezeu, pătimitorule, vrednicule de laudă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu Dumnezeiasca lumina ta, Ceea ce eşti Bună, îndreptează la lumină sufletul meu cel întunecat de plăceri şi mă povăţuieşte spre calea mântuirii, Ceea ce Singură ai născut pe Mântuitorul Hristos.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la Limanul Tău cel Lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea Mult Milostive.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminător te-ai făcut cu lumina patimilor tale, îndreptând la Lumină marginile pământului; mărturisit-ai numele lui Hristos înaintea tiranilor, purtătorule de biruinţă al Domnului, Sfinte Haralambie, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înflăcărându-te de focul dragostei Dumnezeieşti, cu rourarea credinţei ai stins focul celor nelegiuiţi, arătând necredincioşilor minunile lui Hristos, vrednicule de laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dorind după Viaţa Cea Nemuritoare, ai omorât săltările trupului cele spre păcat, Mucenice Haralambie şi cu rugăciunea pe morţi ai înviat, lăudând pe Cel Ce în toate te-a slăvit pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Clătinându-mă de potrivnicele năvăliri ale patimilor, întăreşte-mă, Maică a lui Dumnezeu, ca Ceea ce ai născut pe Izvorul nepătimirii; căci către tine am scăpat, Ceea ce eşti Scăparea cea Mare a oamenilor.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Făcutu-te-ai preoţilor strălucit purtător de lumină şi părinţilor laudă şi cinste înveselitoare, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie. Că tu păzeşti de vătămare pe robii tăi.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Ca o comoară de mult preţ a câştigat Biserica al tău cap, Sfinte Sfinţite Mucenice, pătimitorule şi purtătorule de biruinţă, Haralambie. Drept aceea se şi bucură, slăvind pe Ziditorul.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon, oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind supus la chinuri şi topindu-te, purtătorule de biruinţă al lui Hristos, ai ajuns mai curat decât aurul şi prinos Sfinţit cu adevărat te-ai făcut.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu roua rugăciunilor tale, înţeleptule, s-a stins cuptorul celor fărădelege şi te-ai izbăvit, cântând Celui Ce te-a zidit: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu prelungirea chinurilor tale, copac cu frunziş des te-ai arătat, umbrind pe credincioşii ce sunt aprinşi de văpaia păcatului, care strigau: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai primit Bucurie în Preacuratul tău pântece, Preacurată, umple de bucurie inima mea, alungând întunecarea patimilor, pururea Fecioară.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Din văpaie rouă ai izvorât cuvioşilor şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea Ta; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu valurile sângelui fiind stropit, cu podoaba rănilor înfrumuseţat şi frumos împodobit cu diademă de biruinţă, stai înaintea lui Dumnezeu, mucenice.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mulţimile chinurilor nu au acoperit bărbăţia şi vitejia ta mucenice şi nici împotrivirea prigonitorilor nu a întunecat răbdarea ta cea prealuminată, de Dumnezeu înţelepţite.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Preot şi mucenic nebiruit, ostaş viteaz şi stâlp neclintit, sprijin credincioşilor şi vrăjmaş nelegiuirii, cu adevărat te-ai arătat, purtătorule de biruinţă, de Dumnezeu înţelepţite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce a făcut toate cu voia cea Dumnezeiască, voind S-a Sălăşluit în pântecele tău, Preacurată, vrând să ne înnoiască pe noi, cei ce am fost stricaţi; pe Acela Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat. Pe Care mărindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te fericim.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nici focul, nici sabia, nici moartea, nici prigoana, nici întristarea, nici foamea, nici primejdia şi nici născocirea a tot felul de chinuri, n-au putut, cu adevărat, să te despartă de dragostea Celui Ce te-a zidit, pătimitorule, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu scrijelirile ghearelor de fier lepădând hainele trupului, te-ai împodobit pe tine cu podoabele sângelui, purtătorule de biruinţă; pentru aceasta bucurându-te, stai cu îndrăzneală înaintea Stăpânului şi Dumnezeului tuturor, nebiruite mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pomenirea ta, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, a răsărit lumii prilej de bucurie şi de Dumnezeiască Strălucire, alungând iarna patimilor şi pe toţi luminându-i; pe care prăznuind-o, să aflăm iertare de greşeli, cu rugăciunile tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Viforul patimilor mă tulbură şi întreitele valuri ale necazurilor mă îneacă; ci, Preacurată, ca Una ce ai născut pe Mântuitorul Hristos, întinde-mi mână de ajutor şi mă miluieşte, Ceea ce Singură eşti Ocrotitoarea celor ce cu credinţă te fericesc pe tine.

 

SEDELNA

Glasul al 3-lea

Podobie: Pentru mărturisirea...

Stâlp neclintit al Bisericii şi sfeşnic nestins al lumii te-ai arătat, purtătorule de biruinţă Sfinte Haralambie; şi strălucind mai luminat decât soarele, goneşti întunericul idolilor. Mucenice mărite, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Cetele credincioşilor adunându-ne, cu evlavie să lăudăm, după vrednicie, pe mucenicul lui Hristos, pe Sfântul Haralambie cel Mare, pe apărătorul dreptei credinţe, pe diamantul şi supărătorul nelegiuiţilor, pe cel ce a propovăduit Dumnezeu a toată lumea pe Hristos Dumnezeu Omul.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Marie, Ceea ce eşti Locaş Preacinstit al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuţi în prăpastia cumplitei deznădăjduiri şi a greşelilor şi a necazurilor. Că tu eşti Mântuirea păcătoşilor şi Ajutătoarea şi Apărătoarea Tare şi miluieşti pe robii tăi.

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni (2)

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni

Glasul al 4-lea

Arătatu-te-ai, Înţeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos şi ca un sfeşnic pururea luminos al Lumii, strălucit-ai în lume prin mucenicie, fericite şi ai risipit întunecimea idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuiască pe noi.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmos: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind a lăuda cinstitul cap şi luptele slujitorului tău, Doamne, cer Dumnezeiască Strălucire din Înălţime, prin care voi putea să-l laud pe acesta, cu cântări.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Sever, cel fără de Dumnezeu, leul cel ce răcnea, împreună cu nebunul de Crisp i-ai surpat, Sfinte Mucenice Haralambie, lepădându-te de păgânătatea lor. Pentru care te-ai încununat de mâna Ziditorului tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împărătească podoabă Biserica te-a câştigat, Dumnezeiescule Haralambie şi demonilor izgonitor şi a tot felul de boli izbăvitor. Pentru aceasta prăznuieşte sfântă pomenirea ta, sfinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Maria cea Preacurată şi de Dumnezeu Născătoare, Muntele cel Sfânt, Năstrapa cea cu totul de aur, care a purtat Dumnezeiasca Mană Cea Firească, Ceea ce hrăneşte pururea pe credincioşi cu harul, să o lăudăm.

Catavasia: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Pe ai tăi cântăreţi, Născă­toare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe ai tăi cântăreţi, purtătorule de Dumnezeu, carecu credinţă s-au adunat în Biserică să se închine ţie şi capului tău cel Dumnezeiesc şi cinstit, apără-i şi-i păzeşte de smintelele protivnicului.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înviind pe tânărul cel mort şi demonilor izgonitor arătându-te, mulţimile oamenilor ai înspăimântat şi lui Hristos le-ai adus prin sângele tău mucenicesc, smulgându-le din mâinile balaurului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Veniţi, mulţime a celor numiţi cu numele lui Hristos, să lăudăm cu credinţă pe mucenicul Domnului şi cu cântări duhovniceşti să încununăm preacinstitul său cap, ca să aflăm dezlegarea de greşeli.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Încăpând în pântecele tău pe Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul, Cel Neîncăput în toată lumea, în braţele tale L-ai purtat Fecioară Maică Preacurată, Scăparea creştinilor.

Catavasia: Pe ai tăi cântăreţi, Născă­toare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Norul cel Uşor, a venit Iisus, Cel cu totul Dumnezeiesc, din Preacurata Fecioară şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, te-a primit pe tine ca pe un porumbel cu aripi mărite, zburând către Cereştile Locaşuri ca un nebiruit şi slăvit pătimitor.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit fiind de Slava lui Dumnezeu, mucenice slăvite te-ai aflat fără de teamă înaintea scaunelor de judecată ale celor fărădelege şi pe Hristos cu îndrăzneală L-ai propovăduit Dumnezeu Desăvârşit cu firea omenească îmbrăcat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mare comoară cu adevărat şi preafericită s-a arătat cinstitul tău cap, nebiruite Haralambie, care alungă tot felul de boli şi molima ciumei, cu Puterea Duhului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Preacurata Maria, Născătoarea de Dumnezeu să o lăudăm, pe cea care întru curăţie a născut pe Soarele dreptăţii, Poarta cea Cerească, prin care intră întru Împărăţia lui Dumnezeu cei ce o preamăresc pe dânsa.

Catavasia: Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Norul cel Uşor, a venit Iisus, Cel cu totul Dumnezeiesc, din Preacurata Fecioară şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Spăimântatu-s-au toţi de Dumnezeiască mărirea ta; căci preacinstitul tău cap îndepărtează bolile, pe demoni alungă şi tuturor credincioşilor ce aleargă la el, le dăruieşte vindecare şi izbăvire de rele.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bolile trupeşti şi sufleteşti contenesc, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, prin căderea la pământ înaintea Dumnezeiescului tău cap şi prin cinstirea lui cu sfinţenie; căci Hristos ni l-a dăruit nouă vindecător şi mijloc de izbăvire din necazuri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Spăimântatu-s-au demonii şi elinii cei fără de Dumnezeu, văzând mâinile îndrăzneţului defăimător ighemon, tăiate cumplit şi spânzurate de trupul tău; iar tu, ca un următor al lui Hristos, l-ai făcut iarăşi pe el sănătos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul lui Dumnezeu Cel Ipostatnic, Ceea ce eşti fără de prihană, S-a pogorât ca Ploaia pe Lână în pântecele tău, Preacurată şi a mântuit toată firea omenească ce era uscată de arsura căderii.

Catavasia: Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-însa.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşind acest Dumnezeiesc şi preacinstit praznic al Preafericitului Haralambie, veniţi să sărutăm preacinstitul lui cap şi să primim izbăvire de necazuri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având Izvor de tămăduiri cinstitul tău cap, Sfinte Haralambie, cu căldură alergăm, căzând la pământ înaintea lui şi lăudând pe Dumnezeu, Cel Ce te-a slăvit pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mare har ai luat de la Dumnezeu, preaviteazule luptător, Mucenice Haralambie; că a făcut Domnul capul tău izvor bogat de tămăduiri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Focul Dumnezeirii S-a Sălăşluit întru tine, Preacurată, Dumnezeiască Mireasă şi n-a ars pântecele tău, Preafericită, ci mai vârtos l-a rourat şi l-a luminat.

Catavasie: Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-însa.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Făcutu-te-ai preoţilor strălucit purtător de lumină şi părinţilor laudă şi cinste înveselitoare, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie. Că tu păzeşti de vătămare pe robii tăi.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Ca o comoară de mult preţ a câştigat Biserica al tău cap, Sfinte Sfinţite Mucenice, pătimitorule şi purtătorule de biruinţă, Haralambie. Drept aceea se şi bucură, slăvind pe Ziditorul.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: N-au slujit făpturii cuge­tătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te lăudăm pe tine strigând: bucură-te, Slăvite Mucenice Haralambie; că ne-ai dăruit Dumnezeiescul tău cap, ca o fântână ce izvoreşte bogăţie neîmpuţinată, care veseleşte sufletele celor ce cu credinţă te măresc pe tine.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mărim nevoinţele şi luptele tale, Dumnezeiescule mare mucenic al lui Hristos; că ai surpat altarele idoleşti şi vitejeşte ai nimicit îngâmfarea demonilor, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un Luceafăr pururea strălucitor a răsărit nouă capul tău, care ferindu-ne de întunericul înşelăciunii, de primejdii şi de necazuri, ne izbăveşte de pierzătoarele boli şi ne dăruieşte sănătate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Răsărit-a tuturor oamenilor, din pântecele tău, pe Marele şi Neînseratul Soare Care a luminat, cu lumina cunoştinţei, pe toţi cei ce strigă: Binecuvântat este Preacurată, Rodul pântecelui tău.

Catavasia: N-au slujit făpturii cuge­tătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mare ajutor ortodocşilor şi izbăvitor din primejdii te-ai arătat, Preaînţeleptule Haralambie. Că izbăveşti pururea pe toţi cei ce aleargă la cinstitul tău cap şi cer dezlegare de rele, preaînălţând pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împotrivitu-te-ai lui Sever, la locul de chinuri, fiind întărit ca un diamant şi ca un stâlp neclintit, Mărite Mucenice Haralambie şi pe Hristos L-ai propovăduit Dumnezeu şi Om şi nu te-ai plecat nicidecum, fericite, la măgulirile cele pierzătoare de suflet ale ucigaşilor.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Dezleagă lanţurile greşealelor mele, celui ce laud, Sfinte Haralambie, capul tău, care izvorăşte pururea ape de vindecări, dăruindu-mi mie, celui ce te laud pe tine, întru toţi vecii, scăpare de ispite şi izbăvire de boala cea cumplită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Aflându-te pe tine Mirele tău, Stăpână Dumnezeiască Mireasă, Trandafir în spini şi Floare bine mirositoare în văi şi Crin Preacurat, de sus întru tine S-a Sălăşluit şi a umplut de mireasmă toată lumea, care te preaînalţă întru toţi vecii.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Catavasie: Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toţi credincioşii să mergem la capul cinstitului mucenic; că Stăpânul tuturor a dat acestuia har preamare prin care pe demoni îi îndepărtează, bolile le conteneşte şi dăruieşte tuturor celor ce se ating de el sănătate, întărire şi mare milă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pământul şi cerul se înspăimântează astăzi de minunile marelui mucenic; căci taberele demonilor sunt alungate, bolnavilor li se dă întărire trupească şi boala ciumei conteneşte cu atingerea de capul tău, mărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să stăm cu evlavie în Casa Domnului nostru şi să cădem înaintea cinstitului cap, cel cu adevărat sfânt şi vrednic de laudă, care s-a înroşit prin sângele Dumnezeiescului mucenic şi face minuni uimitoare, ca unul ce a fost încununat de mâna Atotţiitorului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cântări de laudă primeşte de la noi, Dumnezeiască Mireasă, Ceea ce eşti de Dumnezeu cu har Dăruită, Maica Dumnezeului nostru; şi harul tău dăruieşte-l nouă, robilor tăi, celor ce cu evlavie te cinstim. Iar pe Hristos, pe Care în chip de negrăit L-ai născut, Milostiv dăruieşte-ne-L nouă, Fecioară.

Catavasie: Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

 

SEDELNA

Glasul al 3-lea

Podobie: Pentru mărturisirea...

Stâlp neclintit al Bisericii şi sfeşnic nestins al lumii te-ai arătat, purtătorule de biruinţă Sfinte Haralambie; şi strălucind mai luminat decât soarele, goneşti întunericul idolilor. Mucenice mărite, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Cetele credincioşilor adunându-ne, cu evlavie să lăudăm, după vrednicie, pe mucenicul lui Hristos, pe Sfântul Haralambie cel Mare, pe apărătorul dreptei credinţe, pe diamantul şi supărătorul nelegiuiţilor, pe cel ce a propovăduit Dumnezeu a toată lumea pe Hristos Dumnezeu Omul.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Marie, Ceea ce eşti Locaş Preacinstit al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuţi în prăpastia cumplitei deznădăjduiri şi a greşelilor şi a necazurilor. Că tu eşti Mântuirea păcătoşilor şi Ajutătoarea şi Apărătoarea Tare şi miluieşti pe robii tăi.