Sinaxar 11 Februarie

 

În această lună, ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei.

Sfântul sfinţit mucenic Vlasie a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Era episcopul Sevastiei şi locuia într-una din peşterile muntelui. Fiarele sălbatice se îmblânziseră prin binecuvântarea sfântului, încât se apropiau cu toate de mâinile lui. Pentru că se pricepea şi la meşteşugul doctoricesc, făcea multe tămăduiri, primind de la Dumnezeu darul de a face minuni. Fiind însă prins, a fost adus la ighemonul Agricolau şi mărturisind înaintea lui numele lui Hristos, a fost chinuit cumplit si apoi a fost închis în temniţă. Şi cum şapte femei mergeau pe urmele lui, li s-au tăiat capetele, fiindcă şi ele au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pe sfântul Vlasie l-au aruncat apoi în adâncul unui lac ce se afla acolo, de unde, prin dumnezeieştii îngeri, a fost scos la uscat nevătămat. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, împreună cu doi prunci ce erau în temniţă cu el. Se zice că el a fost acela ce fusese pus epitrop de marele mucenic Eustratiu, în timpul pătimirii sale muceniceşti. Acest lucru s-a găsit zugrăvit pe o veche ţesătură, unde sfântul Vlasie este înfăţişat stând în mijlocul a cinci mucenici, lângă sfântul Eustratiu şi primind din mâinile lui cartea rânduielii lui ca epitrop. Pomenirea lui se face în bisericuţa ridicată în cinstea muceniciei sale, care se găseşte aproape de biserica sfântului Filip, în Meltiada.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor doi prunci care au pătimit împreună cu sfântul Vlasie şi a celor şapte femei, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului prooroc Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul

Tot în această zi, pomenirea împărătesei Teodora, sprijinitoarea Ortodoxiei.

Teodora a fost soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane, dar ea nu a fost ca bărbatul ei eretică, ci ortodoxă. Teofil izgonise pe sfântul Metodiu, patriarhul Constantinopolului şi în locul lui pusese pe un oarecare Ioan Lecanomatul, şi arsese sfintele icoane. Dar Teodora cu toate că pe faţă nu cuteza să se închine sfintelor icoane, le avea totuşi ascunse în cămara aşternutului ei, şi în toate nopţile făcea rugăciuni către Dumnezeu ca să facă milă şi să se îndure de ortodocşi. Ea a născut un fiu Mihail, pe care l-a învăţat credinţa ortodoxă. După moartea bărbatului ei, a chemat din exil pe sfântul Metodiu şi a adunat sfântul sinod, care a anatemizat pe sfărâmătorii de icoane, pe Ioan l-a scos din scaun şi a readus în Biserică sfintele icoane. După aceea a răposat lăsând împărăţia fiului ei Mihail.

Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe robul, care a suferit mucenicia prin foc în cetatea Sofia, la anul 1515.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna februarie in 11 zile: pomenirea Sfântului, sfințitului Mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei (+316)

Acesta a trait pe vremea imparatului Licinius (308-321) si era din Sevastia Capadochiei. Puternic in credinta, fara prihana in viata sa si plin de fapte bune fiind el, oamenii binecredinciosi ai cetatii s-au sarguit si l-au pus episcop si conducea bine turma lui Hristos, cu intelepciune si cu bunatate si cu darul tamaduirii, pe care il primise de la Dumnezeu.

Deci, Sfantul Vlasie, precum faceau pe atunci, multi sfinti, ca nu se dadeau la osandire fara voia lui Dumnezeu, petrecea ascuns in una din pesterile unui munte, numit Argheos, si imblanzise fiarele slabatice, de le prindea cu mainile. Si aici, in post si in linistea cea desavarsita, inalta necontenit rugaciuni catre Dumnezeu.

Si, fiind descoperit de niste vanatori, a fost parat la dregatorul cetatii, Agricola, care a poruncit ca sa fie prinsi toti crestinii ascunsi si sa-i aduca la el. Si, marturisind Sfantul pe Hristos, inaintea dregatorului, a fost batut cumplit cu toiege, intins pe stalp si strujit. Si, fiind aruncat in temnita, a gasit acolo sapte femei crestine si doi copii, care, vazandu-l plin peste tot de sange, cu si mai multa ravna slaveau pe Hristos. Deci, vazand taria lor in credinta, ca marturiseau pe Hristos, Dumnezeu adevarat, desi indurau chinuri grele, dregatorul a poruncit sa li se taie capetele si femeilor si copiilor si Sfantului episcop Vlasie. Si asa au primit toti, de la Hristos, cununa muceniciei.

Întru această zi, cuvânt despre un om, ce dezgropa morții și care, s-a mântuit, apoi, prin pocăință.

Spunea Ioan, egumenul de la manastirea Gigant, care este in Ierusalim: „A venit la mine un oarecare tanar, zicand: Pentru Dumnezeu, primeste-ma pe mine, ca vreau sa ma pocaiesc. Si aceasta o spunea cu multe lacrimi, iar eu, vazandu-l pe el foarte umilit, i-am grait lui: Cum ai ajuns la atata smerenie? Spune-mi mie, fiule, pricina; si Dumnezeu iti va ajuta tie. Iar acesta a zis: Cu adevarat, parinte, sunt foarte pacatos. Iar eu am zis: Multe sunt, fiule, si in multe feluri, pacatele si, asemenea, multe sunt si in multe chipuri, ajutorarile. Dar, de voiesti sa afli vindecare, spune-mi mie, cu adevarat, marturisirea ta, ca si eu sa-ti dau tie tamaduirea cea potrivita. Si, ca sa nu-ti spun tie mai multe numai aceasta sa stii, ca, precum la bolile cele trupesti, multe feluri de tamaduiri sunt asa si la patimile sufletului, multe sunt vindecarile. Iar el, suspinand mult, cu lacrimi se batea in piept, topindu-se de supararea inimii, si nu putea sa graiasca nimic. Deci, vazandu-l pe el intru asemenea umilinta i-am zis: Fiule, asculta-ma pe mine si-mi spune ce ai facut, ca poate Dumnezeul nostru iti va da tie, prin mine, tamaduire, ca El, prin multa Lui iubire de oameni, toate le-a facut pentru a noastra mantuire. Cu vamesii, impreuna a locuit, si de la desfranati nu si-a intors fata, pe talhar l-a primit si prieten pacatosilor s-a facut. Apoi, pe tine, acela ce te intorci la pocainta, oare nu te va primi in bratele Sale? Ca nu vrea moartea pacatosului, ci ii asteapta intoarcerea, ca sa fie viu.

Atunci, cuprins fiind de mare amaraciune, a inceput a-mi spune mie: Eu, parinte sfinte, de toate pacatele sunt plin, nevrednic fiind in fata cerului si pamantului. Ca, fiind eu in cetatea mea, am auzit ca a murit o fecioara, fiica a mai marelui cetatii si a ingropat-o in haine de mult pret, in afara de cetate. Iar eu, auzind aceasta, din obiceiul cel rau, m-am dus noaptea la mormant si, intrand intr-insul, am inceput a o dezbraca pe ea. Si am dezbracat-o de toate, nici camasa ce de in lasandu-i. Si voiam acum sa ies din groapa. Iar ea, ridicandu-se m-a apucat cu stanga de mana mea cea dreapta si mi-a zis mie: Omule, dar in asa hal ti-a placut tie a ma dezgoli pe mine? Dar nu te-ai temut de Dumnezeu? Nu te-ai infricosat de dreapta judecata ce va sa fie si de rasplatirea cea dupa fapte? Nu ti-e rusine de firea cea de obste? Si, crestin fiind tu, asa ai voit ca sa stau inaintea lui Hristos? Au nu esti nascut din femeie? Au n-o ocarasti astfel si pe maica ta impreuna cu tine? Si ce raspuns, ticalosule om, vei da, pentru mine, lui Dumnezeu, in ziua judecatii, caci, cat am fost vie, om strain n-a vazut goliciunea mea, iar tu, moarta si dupa ingropare fiind eu, m-ai dezbracat si tot trupul meu gol l-ai vazut? Om nenorocit ce esti! Cu ce fel de inima si cu ce fel de maini vei primi Sfantul si de viata facatorul Trup si cinstitul Sange al lui Hristos, Domnul?

Iar eu, daca am vazut si am auzit acestea, de spaima mare am fost cuprins, si tremurand, abia i-am grait eu: Slobozeste-ma, ca dupa aceasta nu voi mai face asa. Iar ea mi-a zis mie: Cu adevarat, nu va fi asa, ca ai intrat aici cum ai voit, dar nu vei iesi de aici, asa cum ai voi, ci mormantul acesta, de obste, ne va fi noua. Si sa nu socotesti ca degraba vei muri, ci in multe zile, muncindu-te, iti vei da sufletul tau. Iar eu m-am rugat ei cu lacrimi si cu suspinuri amare ca sa ma slobozeasca si m-am jurat ei, pe Atottiitorul Dumnezeu, ca nu voi mai face unele ca acestea, lucruri fara de lege si, rugandu-ma, multe lacrimi am varsat. Deci, raspunzand, mi-a zis mie: De voiesti sa scapi de primejdia aceasta si sa fii viu, sa-mi dai fagaduinta ca, daca te voi slobozi, nu numai de aceste ticaloase pacate te vei curata, ci si de lume inca te vei lepada si te vei face calugar si, pocaindu-te de cele ce ai gresit, vei sluji lui Hristos. Iar eu m-am jurat, zicand: Asa ma jur, pe Dumnezeu, Cel ce-mi va lua sufletul meu, ca din ceasul acesta nu ma voi duce la casa mea, ci, de aici, ma voi duce la manastire. Atunci, mi-a zis mie fecioara: Imbraca-ma pe mine, precum m-ai aflat. Si, imbracand-o eu, iarasi, culcandu-se, a adormit.

Deci, eu acestea auzindu-le de la acel tanar si invatandu-l pe el cele despre pocainta, l-am tuns pe el si l-am imbracat in chipul cel calugaresc. Si l-am incuiat pe el intr-o pestera si, mult laudand pe Domnul Dumnezeu, se nevoia pentru sufletul sau. Si, a luat adeverire si incredintare de la Dumnezeu, ca i s-au iertat pacatele. Si, inbolnavindu-se, s-a mutat la Dumnezeu, intru viata vesnica.” Dumnezeului nostru, slava! Amin.