Sfintii Martiri Brancoveni

 Era in anul 1714. Constantin Brancoveanu domnea in Tara Romaneasca de peste un sfert de veac, fiind domn intelept si iubit. Patru feciori mandri - Constantin, Stefan, Radu si Matei - ii impodobeau casa si ii inveseleau batranetile. Indepartat de la domnie, Constantin Brancoveanu a suferit moarte de martir impreuna cu fiii sai si sfetnicul Ianache Vacarescu, la Constantinopol, aparand si marturisind cu pretul vietii lor credinta ortodoxa. Din 1992, Biserica Ortodoxa Romana ii cinsteste pe Sfintii Martiri Brancoveni in fiecare an, la 16 august.
Constantin Brancoveanu isi incepuse domnia in anul 1688, sub semnul aparitiei asa-numitei Biblii de la Bucuresti, prima traducere integrala a Bibliei in limba romana. Era o epoca de rascruce, marcata de lupta pentru suprematie dintre apusul si rasaritul Europei. Timp de 25 de ani, Constantin Brancoveanu a fost un mare protector al culturii si al artei romanesti. A ridicat, innoit si inzestrat numeroase biserici si manastiri, nu numai din Tara Romaneasca, ci si din sanul celorlalte Biserici Ortodoxe surori, care treceau prin clipe de grea incercare. Marturie stau pana in ziua de astazi lacase de cult precum Manastirea Hurezi, Manastirea Brancoveanu-Sambata de Sus, Manastirea Brancoveni sau Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti. Secondat de Mitropolitul Antim Ivireanul, si-a asumat, de asemenea, rolul de protector al tiparului si scolilor din Muntenia, dar si din Transilvania. A infiintat la Bucuresti o noua Academie Domneasca, prin transformarea scolii Sfantul Sava in colegiu public pentru pamanteni si straini, cu o programa asemanatoare institutiilor de grad superior, si s-a numarat printre donatorii care au sprijinit deschiderea scolii romanesti din Scheii Brasovului.

Amprenta lui Constantin Brancoveanu este remarcabila si in domenii artistice precum arhitectura, pictura murala si sculptura: in timpul domniei sale, din imbinarea armonioasa a stilului neo-bizantin si a ideilor novatoare ale renascentismului italian, a luat nastere asa-numitul stil brancovenesc, caracterizat de o bogatie decorativa unica pentru spatiul romanesc.
De mult timp, domnitorul Constantin Brancoveanu ajunsese neplacut sultanului, fiind numit Printul Aurului. Pusese, intre altele, sa se bata monede mari de aur, ceea ce, la vremea respectiva, era vazut ca un act de neatarnare, de nesupunere fata de Poarta. Asa se face ca, inainte de sarbatoarea Pastilor din anul 1714, armata turca ia cu asalt palatul domnesc de la Mogosoaia, facandu-i prizonieri pe principalii membri ai familiei Brancoveanu: domnul, sotia sa, fiicele, cei patru feciori si vistiernicul Vacarescu. Cu totii au fost dusi la Constantinopol si inchisi in temnita Edikule (inchisoarea celor Sapte Turnuri), unde au fost tinuti pana in luna august. In timpul prizonieratului, Constantin Brancoveanu si Ianache Vacarescu au fost supusi la cele mai inficosatoare torturi, pentru ca nu voiau sa spuna unde isi ascunsesera bogatiile. Cu toate ca rascolisera si jefuisera palatul domnitorului, turcii nu gasisera atatea bogatii cate se asteptau ei sa gaseasca. In cele din urma, intelegand ca torturile erau inutile, turcii i-au instiintat pe membrii familiei Brancoveanu sa se pregateasca de moarte.

Constantin Brancoveanu si cei patru fii, fresca din Manastirea Hurezi

Nu va clatinati, nici pentru viata voastra, nici pentru lumea toata!
Adunandu-i pe copii in jurul sau, domnitorul Brancoveanu ii imbarbata, indemnandu-i sa ramana neclintiti in credinta stramoseasca si amintindu-le de jertfa pe cruce a Mantuitorului Hristos.
Era chiar ziua de 15 august, cand Constantin Brancoveanu implinea 60 de ani, iar Doamna Maria, sotia sa, isi serba onomastica. Numai in camasi, istoviti de suferinte, legati cu lanturi, cu capetele descoperite si desculti, domnitorul, impreuna cu feciorii sai si sfetnicul Ianache, fu condus la locul de osanda, pe malul Bosforului, loc cunoscut drept Chioscul Marii, pentru ca acolo statea sultanul Ahmed al III-lea, intr-un chiosc ce stralucea de aur si nestemate.
Dupa un interogatoriu de forma, din care sultanul n-a putut obtine nimic de la domnul Tarii Romanesti, un muezin i-a amintit stapanului sau de obiceiul turc potrivit caruia osanditul poate fi crutat daca se leapada de credinta lui si trece la mahomedanism. Istoricul Del Chiaro consemneaza raspunsul demn al domnitorului: Imparate! Averea mea, cat a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea crestina nu ma las! In ea m-am nascut si am trait, in ea vreau sa mor. Pamantul tarii mele l-am umplut cu biserici crestinesti si, acum, la batranete, sa ma inchin in geamiile voastre turcesti? Nu, Imparate! Mosia mi-am aparat, credinta mi-am pazit. In credinta mea vreau sa inchid ochii, eu si feciorii mei. Apoi, intorcandu-se catre fiii sai, Constantin Brancoveanu le vorbi astfel: Fiilor, aveti curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pamanteasca. Nu ne-au mai ramas decat sufletele, sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le aducem curate in fata Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sangele nostru!
Sultanul le porunci sa se pregateasca de moarte. Primul urca pe esafod Ianache Vacarescu. Fa-te turc si leapada-te de stapanul tau, ca sa fii bogat si fericit!, il ademeni sultanul. Un Vacarescu nu isi tradeaza domnul si biserica, ii raspunse vistiernicul, care fu imediat decapitat.
    
Doamne! Faca-se voia ta!
Dupa decapitarea sfetnicului Ianache, se spune ca turcii l-ar fi urcat pe esafod pe cel de-al treilea fiu al domnitorului, Radu, care, refuzand oferta sultanului, avu si el aceeasi soarta. Vazandu-i capul rostogolindu-se pana la picioarele sale, Constantin Brancoveanu ofta din adancul inimii si nu spuse decat: Doamne! Faca-se voia ta! Veni apoi randul celui de-al doilea baiat, Stefan, care cazu in fata tatalui sau, cerandu-i iertare pentru toate necazurile pe care i le provocase. In ceasul acesta, orice greseala e izbavita, fatul meu! Du-te la Dumnezeu!, ii raspunse bland domnitorul, binecuvantandu-l. Ingenunchind, Stefan isi intinse si el capul spre securea calaului. Cel mai mare dintre feciorii domnitorului, Constantin, fu podidit de lacrimi. Sultanul baga de seama si il invita sa treaca la mahomedanism si sa traiasca, insa tanarul, ca si cand nici nu i-ar fi auzit cuvintele, facu el insusi semn calaului sa-i taie capul.
Nu mai ramasese decat mezinul, Matei, in varsta de numai 11 ani. Brancoveanu se uita la copilul plapand, isi vazu sotia lesinata, fetele plangand in hohote, si raspunse fara sovaire: Faca-se voia Domnului! Copilul striga cu vocea lui limpede: Eu mor bucuros, tata. Si astfel cazu si capul sau.
Sleit de puteri, domnitorul cazu in genunchi, trase la pieptul sau cadavrele celor patru copii, le mangaie si le saruta, apoi se ridica si inainta spre esafod. Iata cum reda Nicolae Iorga ceea ce el numea cea mai zguduitoare tragedie, ce n-are pereche in analele sangeroase ale sultanilor de odinioara: Atunci s-a pus capat celor mai strasnice clipe pe care le poate suferi vreodata un suflet omenesc. Capul Domnului nu s-a putut dezlipi de trup, la lovitura nedibace, poate miloasa, a calaului, si, gramada, trupul batranului parinte a cazut in tarana udata de sangele tuturor copiilor sai.
Potrivit cronicilor vremii, cele sase trupuri decapitate au fost aruncate in apele Bosforului, in timp ce capetele au fost purtate in sulite pe strazile Constantinopolului, tinute trei zile infipte la o poarta a Seraiului, apoi aruncate in mare. Crestini evlaviosi ar fi pescuit trupurile si le-ar fi inmormantat, pe ascuns, in biserica Adormirii Maicii Domnului din insula Halchi.

Pomenirea Sfintilor Martiri Brancoveni
In anul 1720, osemintele Sfantului Martir Constantin Brancoveanu au fost aduse in tara de Doamna Maria si depuse in biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti. Peste mormant s-a turnat o placa de marmura alba, fara nume, iar identificarea s-a facut de-abia in 1914, la doua secole dupa martiriu, odata cu descoperirea unei candele de argint cu inscriptia: Aici odihnesc oasele fericitului Domn, Io, Constantin Brancoveanu Basarab Voievod.
La 15 august 1914, s-a savarsit primul parastas oficial la mormantul domnitorului. A doua pomenire oficiala s-a facut la 21 mai 1934, in prezenta Familiei Regale, cand sicriul cu moastele lui Constantin Brancoveanu a fost depus in catedrala patriarhala. In zilele de 15 si 16 august 1992 au avut loc la Bucuresti si la Hurezi ceremoniile de canonizare a Sfintilor Martiri Brancoveni, conduse de Prea Fericitul Patriarh Teoctist, in prezenta a mii de credinciosi. Ziua de pomenire a fost stabilita la 16 august, pentru a nu coincide cu praznicul Adormirii Maicii Domnului. Era o dovada a recunostintei si a respectului pentru singurul domnitor roman care a preferat moartea de martir  alternativei de a se converti la mahomedanism.
In cronicile vremii, Constantin Brancoveanu este descris ca un domn pravoslavnic, cu dragoste si ravna crestina. Credinta, acest sentiment sublim, i-a calauzit intreaga viata si i-a fost sprijinul cel mai puternic in ceasul crancen al mortii. El a lasat in sufletul poporului amintirea unui domn crestin bun si drept, iar in arta, operele create in epoca sa arata ca deasupra suferintelor zilnice si a pericolelor neintrerupte, gandul lui stia sa se elibereze si sa urce la Dumnezeu, purtat de aripile curate ale credintei. Numele domnitorului Tarii Romanesti a intrat astfel in legenda, fiind cinstit si plans in balade populare care se incheiau cu cuvintele: Asa a murit crestinul Brancoveanu Constantin. 

 http://www.daciccool.ro/traditii/romania-crestina/3661-sfintii-martiri-brancoveni?fbclid=IwAR1PlgobctzXVMfutAXjCyjKtFUE9vntyBBcPU8rfHzX1iFz_aISPil8NRA