DRUMUL CRUCII – PE URMELE MÂNTUITORULUI
În urmă cu două milenii, Hristos a fost răstignit și a Înviat a treia
zi, pentru ca toți creștinii din toate timpurile să Îi rememoreze
Patimile și Învierea Sa din Sfintele Scripturi, în fiecare primăvară, ca
semn al renașterii spirituale odată cu natura, într-un nou ciclu de
viață și un nou Legământ creștin.
A cincea zi – Vineri – numită şi „Paștile Crucii”, este cu adevãrat
începutul Paştelui (Trecere), iar Sâmbăta este ziua în care tristeţea
este transformatã în bucurie prin omorârea morții. Iatã-ne ajunşi la
ultima treaptã a urcuşului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fatã:
Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare.
Drumul Crucii – Via Dolorosa – include în traseul Său în 14 opriri
legate de Patimile Domnului. Primele două dintre ele se află pe
teritoriul Pretoriului (Fortăreaţa Antonia), următoarele şapte – în
oraş, iar celelalte – pe teritoriul Bisericii Sfântului Mormânt.
Pe lângă dimensiunea teologică a Răstignirii Mântuitorului Hristos,
Drumul Crucii are şi o dimensiune cronologică şi topografică. Traseul
include în sine toate Patimile lui Iisus în Ierusalim, începând cu
arestarea şi terminând cu punerea Lui în Sfântul Mormânt.
1. Fortăreața Antonia este locul condamnării Mântuitorului la moarte.
Fortăreaţa a fost centrul luptelor sporadice între soldaţii romani şi secta fanatică a zeloţilor în anul 66.
O cohortă romană staţiona permanent în fortăreaţă. Când se ivea o
dezordine la templu, soldaţii romani coborau de îndată şi restabileau
liniştea. Asemenea dezordini se întâmplau des cu ocazia marilor
sărbători, în special de sărbătoarea Paştelui, sărbătoare ce amintea de
eliberarea de sub stăpânirea egipteană.
Iosif Flaviu ne informează că soldaţii lui Titus au cucerit-o şi au
distrus-o până în temelii în timp de 7 zile. Astfel a dispărut pentru
totdeauna. Împăratul Adrian a construit poarta orientală a oraşului pe
locul fostei fortăreţe, după care a ridicat un arc de triumf cu trei
arcade, renumitul „Arc Ecce Homo” de pe „Calea Crucii – Via Dolorosa”
(Acesta este Omul de pe Calea Crucii)
2. Punerea Crucii pe umerii Mântuitorului și pornirea spre Golgota
Acest loc a fost numit Biserica biciuirii Mântuitorului – Ierusalim
La intrarea în curtea Mănăstirii catolice a Biciuirii, pe dreapta, se
află Biserica Biciuirii, unde, potrivit tradiţiei, Mântuitorul Hristos a
primit lovituri de bici.
Biserica se află pe locul Capelei Cruciaţilor transformată de musulmani
mai întâi în grajd, apoi în atelier de ţesătorie, în cele din urmă
ajungând un morman de ruine.
Frumoasele vitralii redau scene din timpul Pătimirilor Mântuitorului,
iar cupola în mozaic reprezintă o coroană de spini. Altarul din dreapta
este închinat Sfântului Apostol Pavel, care a fost şi el închis în
Fortăreaţa Antonia.
În curtea bisericii este amenajată o mică expoziţie arheologică a Şcolii Biblice Franciscane ce îşi are sediul aici.
3. Prima dintre cele 3 căderi ale Mântuitorului sub povara Crucii
Despre cele trei căderi nu ne vorbesc Evangheliile, ci tradiţia.
Tradiţia e confirmată însă de Evanghelia care relatează că soldaţii
romani au fost nevoiţi să ia crucea de pe spatele Mântuitorului şi să o
pună pe spatele lui Simon din Cirene.
Pe locul unde Mântuitorul a căzut sub povara Crucii pentru întâia oară se află un mic loc de închinare.
Oprirea a treia din Drumul Crucii este marcată de o capelă mică, amenajată între anii 1947-1948.
În preajma aceste capele, în subsolul bisericii armenilor catolici, se
află ruinele vechii biserici bizantine de la care au rămas câteva
mozaicuri bizantine. Pe locul bisericii bizantine, cruciaţii au
construit o altă biserică.
4. Locul întâlnirii Domnului cu Maica Sa pe Drumul Crucii
Locul întâlnirii Domnului cu Maica Sa este a patra oprire de pe Drumul
Crucii şi se află pe strada El-Wad, în apropierea celei de-a treia
opriri.
În spatele zidurilor acestui loc de pelerinaj se află un altar ce
aparţine armenilor. Biserica a fost reconstruită în anul 1881 pe
fundaţiile bizantine ale Bisericii „Sfânta Sofia”. Actuala biserică
restaurată la sfârşitul secolului trecut este închinată Sfintei Maria a
Suspinului. La subsolul noii biserici se păstrează mozaicul numit
„sandalele Mariei”.
5. Locul unde a fost ridicată Crucea Domnului de Simon Cirineanul
Cea de-a cincea oprire de pe Drumul Crucii se află la intersecţia cu
strada El-Wadi, unde drumul coteşte brusc la dreapta şi apoi continuă cu
o serie de trepte.
După tradiţiei, în acest loc, soldaţii romani „au silit pe un trecător,
care venea din ţarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui
Ruf, ca să ducă crucea Lui” (Marcu 15, 21). Locul este marcat de o
capelă franciscană ridicată întâia dată în 1229 şi refăcută în 1895.
„Au obligat un trecător, un om care venea de la câmp, şi anume pe Simon
din Cirena, tatăl lui Alexandru şi al lui Rufus, să ducă crucea lui
Isus.” – Ev. Marcu 15, 21
Tradiția spune că atunci când Domnul, sub povara Crucii, S-a sprijinit
în acel loc, urma palmei Lui s-a imprimat în piatră. Astfel, în zid se
păstrează până astăzi această piatră atinsă de Mântuitorul. Episodul
este amintit de inscripţia de deasupra intrării în capela franciscană.
6. Locul întâlnirii Domnului cu Sfânta Veronica
Locul întâlnirii Domnului cu Sfânta Veronica pe Drumul Crucii este
marcat de o biserică închinată Sfintei Mahrame. Biserica a fost înălţată
în anul 1895 pe fundaţii bizantine şi aparţine melchiţilor
greco-catolicilor. De-a dreapta intrării în biserică se află un stâlp
din piatră, încastrat în zid, pe care este inscripţionat numele celei
de-a şasea opriri de pe Drumul Crucii.
Pornind de la versetul din Evanghelia după Luca 23, 27, tradiţia
vorbește despre locul Întâlnirii Domnului cu Veronica, tânăra care,
plină de compasiune pentru Iisus, a ieşit din casă şi I-a şters Faţa
plină de sânge cu o mahramă. Ca răsplată pentru curajul şi nobleţea ei
sufletească, Mântuitorul a răsplătit-o, dăruindu-i imaginea Chipului Său
imprimată în ţesătură.
Cele mai vechi informaţii despre această relicvă sunt cuprinse în cartea
apocrifă Faptele lui Pilat, din secolul al VI-lea. Studii recente
acreditează ipoteza că mahrama Veronicăi se păstrează astăzi în
sanctuarul călugărilor capucini din Manoppello, de lângă Pescara, din
Italia. Este o pânză din lână albă, transparentă, de 17/24 cm, care, pe
măsură ce te apropii de ea, se colorează din ce în ce mai mult până ce
se conturează chipul unui om suferind.
7. A doua cădere a Mântuitorului sub povara Crucii
Cea de-a şaptea oprire de pe Drumul Crucii este marcat de o capelă franciscană zidită în anul 1875.
Capela se află la întâlnirea străzii Via Dolorosa cu strada ce vine de
la Poarta Damascului şi se îndreaptă spre centrul comercial Khan
ez-Zeit. În timpul Pătimirilor Mântuitorului, aici se găsea poarta cea
veche a cetății, pomenită de Neemia, numită „poarta judecății”, deoarece
prin ea erau scoși din cetate cei condamnați la moarte.
În capela franciscană se păstrează doar o coloană din vechea poartă, iar
restul se află expusă la Misiunea ortodoxă rusă „Sfântul Alexandru
Nevski” din apropierea Bisericii Sfântului Mormânt.
8. Întâlnirea Mântuitorului cu femeile mironosițe
A opta oprire pe Drumul Crucii este la întâlnirea Domnului cu femeile mironosiţe, relatată de Sf. Ev. Luca:
„Iar după El venea mulţime multă de popor şi de femei, care se băteau în
piept şi Îl plângeau. Şi întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice
ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe
copiii voştri. Căci, iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele
sterpe şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat! Atunci
vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi; şi dealurilor:
Acoperiţi-ne. Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va
fi?” – Ev. Luca 23, 27-31
Astăzi, în acest loc se află Mănăstirea Ortodoxă „Sfântul Haralambie”.
În zidul bisericii „Sfântul Haralambie” sunt sculptate în piatră o cruce
şi inscripţia:
„IS.HS.NI.KA – Iisus Hristos Nazarineanu, Biruitorul”, spre amintirea cuvintelor Mântuitorului.
9. A treia cădere a Mântuitorului sub povara Crucii
Fără un fundament biblic, tradiția pioasă a celei de-a treia căderi a
Mântuitorului sub povara Crucii a pornit din secolul al XVI-lea, când
locul de închinare a fost stabilit ca fiind în curtea Bisericii
Sfântului Mormânt.
Astăzi, cea de-a noua oprire de pe Drumul Crucii este marcată de o
coloană din piatră, ce se găsește lângă intrarea în Mănăstirea Sfântul
Antonie a comunităţilor copte, respectiv etiopiene. Cele două mănăstiri
formează acoperișul paraclisului Sfintei Elena din ansamblul Bisericii
Sfântului Mormânt.
În drum spre biserica Sfântului Mormânt, unde se află ultimele cinci
opriri, pelerinii trec prin capela etiopiană închinată prorocului
Avraam.
10. Altarul dezbrăcării Mântuitorului de haine pe Golgota
„Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia” – Marcu 15, 24, Ioan: 19-40
La intrarea în Biserica Sfântului Mormânt, în dreapta, se află câteva
trepte care duc către Golgota – locul unde Domnul Hristos a fost
răstignit. Pe Golgota, în partea dreaptă, se află altarul de pe locul
unde Domnul Hristos a fost dezbrăcat de hainele Sale înainte răstignirii
şi paraclisul Răstignirii Domnului din partea dreaptă.
Deasupra primului altar se află un mozaic ce reprezintă pironirea Mântuitorului pe cruce.
11. Pironirea Mântuitorului pe Cruce (Marcu 15, 22-32).
22. Și au adus pe Isus la locul numit Golgota, care tălmăcit înseamna: „Locul Căpățînii”.
23. I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat.
24. După ce L-au răstignit, I-au împărțit hainele între ei trăgând la sorți, ca să știe ce să ia fiecare.
25. Când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Deasupra Lui era scrisa vina Lui: „Împăratul iudeilor.”
26. Împreuna cu El au răstignit doi tâlhari, unul la dreapta, și altul la stânga Lui.
27. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Afost pus în numărul celor fărădelege.”
28. Trecătorii își băteau joc de El, dădeau din cap și ziceau: „Tu, care
strici Templul și-l zidești la loc în trei zile, (30.) mântuiește-Te pe
Tine însuți și coboară-Te de pe cruce!”
31. Tot astfel și preoții cei mai de seama, împreună cu cărturarii, își
bateau joc de El, între ei si ziceau: „Pe alții i-a mântuit, și pe Sine
însuși nu Se poate mântui!
32. Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, ca
sa vedem și sa credem!” Cei răstigniți împreună cu El, de asemenea, își
bateau joc de El.”
12. Golgota – Locul răstignirii Mântuitorului
La intrarea în Biserica Sfântului Mormânt se găseşte locul răstignirii
Mântuitorului, ce se numeşte în aramaică Golgota, în traducere Craniu
sau Căpăţână – Matei 27, 33; Marcu 15, 22; Luca 23, 33.
„Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit
acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a
stânga.” – Luca 23, 33
În ceea ce priveşte originea numelui de Golgota, se presupune că vine de
la craniile celor răstigniţi aici, fiind vorba de locul unde se
petreceau execuţiile publice, sau de la craniul lui Adam înmormântat
aici, sau de la forma terenului care amintea de craniul unui om.
Golgota nu are astăzi mai mult de 5 metri înălţime de la nivelul
pardoselii bazilicii. Ultimele săpături arheologice făcute în perimetrul
bazilicii Sfântului Mormânt, între 1960-1970, au dus la concluzia că
zona a fost o imensă carieră de piatră, exploatată timp de mai multe
secole atunci când la Ierusalim se construiau noi cartiere.
După ridicarea Bisericii Sfântului Mormânt de către Sfânta Împărăteasă
Elena, pe Golgota s-au construit un altar şi o cruce în care s-a
încastrat un fragment din Crucea pe care a fost răstignit Hristos,
dăruit de împăratul Teodosie al II-lea în anul 428.
Astăzi, paraclisul Răstignirii Domnului se află la intrarea în Biserica
Sfântului Mormânt, în dreapta. Un disc de argint aflat sub altar indică
locul unde a fost înfiptă Crucea Mântuitorului. Impresionant de multe
candele şi icoane străjuiesc acest loc sfânt.
13. Piatra Ungerii Mântuitorului pentru punerea Trupului în Mormântul Sfânt – Matei 27, 57-61
Matei 27, 57-61
În Biserica Sfântului Mormânt, la poalele Golgotei, între uşa de la
intrare şi corul grecilor, poate fi văzută o lespede dreptunghiulară de
piatră de culoare roşiatică, deasupra căreia atârnă opt candele mari.
După tradiţie, acesta este locul unde Trupul Mântuitorului a fost uns cu
miresme, înainte de a fi coborât în Mormânt (Luca 24, 1-7)
„„În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, și altele împreună cu
ele, au venit la mormânt dis-de-dimineața și au adus miresmele pe care
le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat
înăuntru și n-au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu știau ce sa
creadă, iată că li s-au arătat doi bărbați, îmbrăcați în haine
strălucitoare. Îngrozite, femeile și-au plecat fetele la pământ. Dar ei
le-au zis: „Pentru ce căutați între cei morti pe Cel ce este viu? Nu
este aici, ci a înviat. Aduceți-va aminte ce v-a spus pe când era încă
în Galileea, când zicea ca: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile
păcătoșilor, să fie răstignit, și a treia zi să învie.” – Luca 24, 1-7
Informaţii despre ungerea şi îmbălsămarea trupului Mântuitorului
Hristos după coborârea de pe Cruce găsim în Evanghelia după Ioan:
„După acestea, Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar
într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice Trupul lui
Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci, a venit şi a ridicat Trupul Lui. Şi
a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând
ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. Au luat deci Trupul
lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul
de înmormântare la iudei” – Ev. Ioan 19, 38-40
După tradiţie, un fragment din piatra originala a fost trimis la Efes şi
apoi la Constantinopol, unde împăratul Manuil I Comnenul (1143-1180)
l-a aşezat alături de monumentul său funerar de la Mănăstirea
Pantocrator. Apoi Piatra Ungerii apare menţionată în perioada
cruciadelor.
Până în secolul XIX, peste Piatra Ungerii se înălţa un paraclis, însă a
fost îndepărtat în urma incendiului din anul 1808. Tot atunci a fost
aşezată actuala piatră roşiatica, iar în spatele Pietrei a fost adăugat
un perete de sprijin pentru arcul de deasupra, slăbit în urma
incendiului. În anul 1993, peretele a fost împodobit cu un deosebit
mozaic de mari dimensiuni ce înfăţişează coborârea lui Iisus de pe
Cruce, aşezarea pe lespedea de piatră, pentru ungerea cu miresme,
înfăşurarea în giulgiu şi aşezarea Sa în mormântul din grădină.
Drepturile asupra Pietrei Ungerii aparţin tuturor celor trei confesiuni,
ortodocşilor, catolicilor şi armenilor. Acest lucru este confirmat şi
de prezenţa celor şase sfeşnice aflate de fiecare parte a ei, dar şi a
celor şase candele care aparţin, câte două, comunităţilor respective.
În Vinerea Mare, la slujba Prohodului, soborul preoţilor în frunte cu
Patriarhul Ierusalimului porneşte din faţa Sfântului Mormânt, înconjoară
baldachinul Sfântului Mormânt, urcă la Golgota, unde se închină,
înconjoară Biserica Învierii şi, când se termină de cântat starea întâi a
Prohodului, soborul se opreşte la Piatra Ungerii. Aici se aşterne pe
piatră Sfântul Epitaf, se cădeşte, se zice ectenia mică şi se începe, în
aceeaşi ordine, starea a doua a Prohodului. Apoi, se reia procesiunea
amintită. La fiecare sfârşit de stare se pune Sfântul Epitaf pe Piatra
Ungerii, cădindu-se şi rostindu-se ectenia. După terminarea Prohodului,
slujitorii se aşază în faţa Sfântului Mormânt şi continuă slujba
Utreniei, după rânduială.
Deoarece mulţi pelerini varsă pe această piatră untdelemn de măsline,
miruri şi arome curate, făcând pomenire de ungerea Trupului lui Iisus,
această Piatră răspândeşte întotdeauna o bună mireasmă.
14. Mormântul Sfânt al Mântuitorului
V. Sfântul Mormânt se află în partea de vest a Bisericii Sfântului
Mormânt, în mijlocul rotondei. Sub centrul acestei cupole se afla
„cuvuclionul”, cu forma unui mormânt ebraic vechi. (Luca 24, 1-7)
Pentru ce căutați între cei morti pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a
înviat. Aduceți-va aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea,
când zicea ca: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor,
să fie răstignit, și a treia zi să învie.” – Luca 24, 1-7
Sfântul Mormânt are formă dreptunghiulară şi e împărţit în două. Prima
parte corespunde vestibulului mormântului. În centru, pe un piedestal de
marmură, se poate vedea un fragment din stânca mormântului
Mântuitorului. Acest vestibul se mai numeşte şi Paraclisul Îngerului,
amintind de vestea cea mare pe care îngerul Domnului, şezând pe o
piatră, a dat-o femeilor sfinte în dimineaţa Învierii (Matei 28, 1-6)
„După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a saptamâni
(Duminica), au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie, ca să vadă
mormântul. Și iată s-a făcut cutremur mare, ca ingerul Domnului,
coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și sedea deasupra ei. Și
înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.
Și de frica lui s-au cutremurat cei ce pazeau și s-au făcut ca morți.
Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu va temeți, că știu că pe
Iisus cel răstignit Îl căutați. Nu este aici; căci S-a sculat precum a
zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut.” – Matei 28, 1-6
Dintre cele patru rânduri de candele de la intrare, rândul de sus
aparţine catolicilor, următoarele două rânduri grecilor, iar ultimul de
jos armenilor. Comunităţile coproprietare îşi împart de asemenea cele 12
sfeşnice uriaşe de la intrarea mormântului împreună cu instrumentele de
stins lumina care se sprijină de ele. Candelele care atârnă în
interiorul Sfântului Mormânt sunt, de asemenea, precis împărţite cu
deosebirea că aici printre proprietari se numără şi copţii.
Toate cele trei comunităţi principale slujesc în interiorul Sfântului Mormânt:
– grecii încep slujba religioasă la ora 1 la piatra din mijlocul vestibulului;
– la 2:30 vine rândul armenilor;
– catolicii au program de la 4 la 7.
Rugăciunea de Vineri
– Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu,
în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte
pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel
ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.
– Mă rog, însă, măreției Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu
Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa,
speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat
pentru mântuirea mea.
– Întărește-mă, o, Doamne, ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu
bucurie şi cu mare căinţă şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele
cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta, ca să o simt
precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare
de mir ce stăteau lângă Crucea Ta.
– Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă
moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele
neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta şi mai vârtos, cum
te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit şi ţi s-a plecat, de
l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău,
precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele
Tale Patimi şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşază împreună cu el în
Rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Mă închin Crucii Tale,
Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa:
– Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!
– Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.
– Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.
– Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.
– O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni,
câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a
ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile
vieţii acesteia!
– Și fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca
să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul
nostru ne pedepseşte în această viaţă.
– De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile
câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea
şi mulţumirea, căci cunosc că neputincios sunt de nu mă vei întări, orb
de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei
face îndrăzneţ, pierdut de nu mă vei cerca, sclav de nu mă vei
răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale
Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum şi pururea şi în vecii
vecilor.
Amin!
Sursa: doxologia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.