Taina crucii lui Hristos
semnul biruinței
Sfântului împărat
Constantin.
În urma unei viziuni pe care a avut-o înaintea unei lupte, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a decis să se convertească la dreapta credință.
O viziune care avea să lase creștinătății unul dintre cele mai importante sfinte odoare bisericești, păstrat până în zilele noastre la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped din Muntele Athos.
Să descoperim împreună in materialul de mai jos taina Crucii lui Hristos descoperită de Sfântul împărat Constantin.
• • •
„După Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri;
voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi”.
Recunoașteți, oare, aceste cuvinte ?
Ele încheie unul dintre cele mai frumoase acatiste pe care le păstrează Biserica noastră Ortodoxă încă din cele mai vechi timpuri, închinat unui fiu și mamei sale.
Doi oameni asemenea nouă, dar trasfigurați de Harul lucrător al Sfântului Duh.
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, prăznuiți pe 21 mai, au fost primii împăraţi creştini din istorie, cunoscuți și cu supranumele de „Întocmai cu Apostolii”, un „titlu” special pe care Biserica l-a dat unor sfinți a căror lucrare de propovăduire a Sfintei Evanghelii este considerată asemănătoare cu cea a Apostolilor.
•••
Praznicul acesta însemnat de la sfârșitul lunii mai este strâns legat de marea taină și de puterea nemăsurată a Sfintei Cruci, simbolul de căpătâi al creştinismului,
cel ce reprezintă patima, moartea şi Învierea Domnului.
Cunoaștem faptul că, de Sfânta Cruce se leagă și converirea minunată a Sfântului Împărat Constantin cel Mare la dreapta credință, în urma unei viziuni pe care a avut-o înaintea unei lupte.
O viziune care avea să lase creștinătății unul dintre cele mai importante sfinte odoare bisericești, păstrat până în zilele noastre la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped din Muntele Athos.
Ne amintim că Sfântul Împărat Constantin cel Mare a fost cel care a acordat libertate creștinismului, a convocat Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) și a statutat crestinismul drept religie oficială a Imperiului.
Momentul esențial al domniei sale este ziua de 28 octombrie 312 când În lupta contra lui Maxențiu, Sfântul Împărat Constantin
s-a rugat la Dumnezeu să-i descopere Cine este cu adevărat și să-l ajute în necazul pe care îl avea în faţă.
Iar Bunul Dumnezeu
i-a trimis din Împărăția Sa un semn care avea să schimbe întreaga istorie a creștinismului. Astfel Sfântul Constantin a văzut pe cer ziua, dar Și noaptea în vis, o Cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția
„prin acest semn vei învinge”.
Astfel, urmând porunca divină, Sfântul Împărat a pus pe steagurile armatei sale simbolul arătat în vis, ca semn ocrotitor în acea mare luptă, după cum ne spun scrierile bisericești.
„În zori, trezindu-se, Împărtășește tuturor taina cerului , după care cheamă la sine meşteri în prelucrarea aurului şi a nestematelor, se așează el însuşi în mijlocul lor şi le zugrăvise cam cum putea să arate acest semn, dându-le poruncă să-l întocmească şi ei la rândul lor aşa, din aur şi din pietre scumpe”. Scrierile bisericești spun că însuși Împăratul a mărturisit sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creștinilor, el fiind mai înainte, ca și tatăl său, adept al cultului celor doi zei ai soarelui din Roma.
Astfel, fără nicio îndoială, Sfântul Constantin a înțeles că victoria miraculoasă a armatei sale s-a datorat ajutorului acordat de către Dumnezeu.
Nu este o simplă supoziție a posterității, ci un fapt confirmat de inscripția de pe
„Arcul lui Constantin” din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturisește că a câștigat lupta
„prin inspirație divină”.
Crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare din muntele Athos
Toți cei care am ajuns în Muntele Athos, străbătând cu sudoare și cutremur cărările bătătorite de pașii sfinților de odinioară, ajungând la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, au rămas impresionați cu siguranță.
Dincolo de icoanele făcătoare de minuni, de slujbele de noapte cu iz de Rai, de cântările minunate ale părinților din obștea vatopedină, mănăstirea păstrează până în zilele noastre unele dintre cele mai importante odoare ale Ortodoxiei- Brâul Maicii Domnului dar Și o parte din lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului și un fragment din trestia cu care i s-a dat Domnului buretele îmbibat cu oțet, capul Sfântului Ioan Gură de Aur și cel al Sfântului Grigorie de Nazianz sunt doar câteva dintre ele.
Nu în ultimul rând, în Altarul mănăstirii se păstrează Crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, făcută întocmai după modelul celei care i
s-a arătat pe cer, în vis.
Una dintre cele mai frumoase minuni ale Sfintei Cruci a Împăratului Constantin cel Mare, care a rămas în memoria părinților de la Vatoped, este cea petrecută în secolul al X-lea, când mănăstirea a fost atacată și jefuită de arabi.
Se spune că un ierodiacon pe nume Sava, care era în acea vreme paraclisierul mănăstirii, a luat în fugă icoana Maicii Domnului Vimatárissa, cu tot cu o candelă care ardea neîncetat înaintea ei, dar și Crucea Sfântului Constantin cel Mare, și le-a ascuns pe toate într-o fântână mică aflată în Sfântul Altar, punând peste ele lespezi de piatră. Pentru că s-a străduit să ascundă sfintele odoare, el n-a mai avut vreme ca să scape de mânia cotropitorilor, care l-au prins și l-au vândut rob în Creta. După șaptezeci de ani, în timpul împăratului Nichifor Focas, când insula Creta și-a recăpătat libertatea, Cuviosul Sava s-a întors la Vatoped, găsind aici câțiva călugări care reușiseră să refacă o parte dintre ruinele mănăstirii.
Într-o zi, i-a arătat starețului locul în care este musai nevoie să sape – vechea fântână a Altarului – pentru a descoperi o comoară neprețuită.
Săpând câțiva frați, după cuvântul bătrânului Sava, au rămas înmărmuriți, strigând tuturor și vestindu-le bucuria pe care tocmai o trăiseră: icoana Maicii Domnului și Crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare pluteau deasupra apei, iar lumânarea era încă aprinsă, așa cum fusese lăsată în urmă cu atâția ani, fără a se mistui.
Ce minune, ce bucurie mare pentru toți viețuitorii de atunci ai Mănăstirii Vatoped, Dar și pentru cei de astăzi care ajung să se închine Și să se roage în această sfântă mănăstire.
Taina cruci ,
taina învierii,
taina credinței si
taină a rugăciunii.
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
-
Conacul boieresc cunoscut localnicilor sub numele de Stupina lui Christoph este situat la marginea Brasovului, intr-o zona linistita ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.