Troparul Sfântului Mare Mucenic Mercurie, glasul al 4-lea
Nevoințele muceniciei răbdându-le, ca un ostaș nebiruit ai stat înaintea Împăratului Celui nemuritor, Mucenice Mercurie, unde, împreună cu cetele pătimitorilor luând îndrăzneală, grăbește cu rugăciunile tale spre ajutorul celor ce cu credință cinstesc pomenirea ta.
Condacul 1
Cel ce ai fost prin înger chemat să-L mărturisești pe Hristos, Cel ce te-a întărit pe tine și cu sabie dumnezeiască te-a dăruit, prinos de laudă aducem ție, cel ce ești apărător nebiruit creștinătății și nouă celor păcătoși; pentru aceasta îți cântăm: Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie!
Icosul 1
Ca un pom lângă izvor, care rodul său
și-l dă la vremea sa, a fost viața ta, plăcutule al lui Dumnezeu
Mercurie; căci din rădăcină creștină răsărind, ai dat Domnului tău rod
însutit, pentru care auzi:
Bucură-te, înfruntătorul lui Decius;
Bucură-te, cel ce nu te-ai înspăimântat de poruncile păgânești;
Bucură-te, cel dăruit de Dumnezeu cu sabie îngerească;
Bucură-te, ostaș îngeresc neînfricat al lui Hristos;
Bucură-te, podoabă nestemată din sceptrul Domnului;
Bucură-te, învrednicitule de chemarea îngerească;
Bucură-te, biruitorule al demonilor și doritorul vieții îngerești;
Bucură-te, sabia creștinătății, apărătorul Bisericii și surpătorul lui Iulian apostatul;
Bucură-te, sluga lui Hristos și plăcutul Maicii Sale;
Bucură-te, izvorâtor de mireasmă dumnezeiască a sfințeniei;
Bucură-te, binecuvântare și tămăduire a celor ce se roagă ție;
Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie!
Condacul 2
Vrând să prade creștinătatea, urâtorul sufletelor pornitu-i-a pe Decius și Valerian, cât și pe barbari, spre prigonirea creștinilor, creștin fiind și tu, dar le-ai scăpat din mâini ca o pasăre din laț, fiindcă erai dăruit cu sabie dumnezeiască cu care i-ai tăiat pe vrăjmașii văzuți și nevăzuți, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2
Sârguitu-te-ai pentru apărarea țării a
tăia cât mai mulți dușmani, creștin fiind în ascuns, încât Decius s-a
minunat de vitejia și înțelepciunea ta și te-a pus mai mare peste toate
oștile sale, dar el nu știa că prin tine se arată biruitoare
creștinătatea, care te cinstește zicând:
Bucură-te, ostașul cel iubit al lui Hristos;
Bucură-te, vorbitorule cu îngerii;
Bucură-te, voievodul lui Decius și iconomul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că venind de la Roma sfetnic de taină ai ajuns;
Bucură-te, sămânță bună salvată de îngerul lui Hristos;
Bucură-te, cel ce ai ascultat de înger și de sfatul părintelui tău Gordian;
Bucură-te, mlădița viei lui Hristos;
Bucură-te, împlinitorul legii creștinești;
Bucură-te, cel ce ai dorit să fii ostaș al Împăratului ceresc;
Bucură-te, cel dăruit cu daruri dumnezeiești;
Bucură-te, iubitorul podoabei Bisericii;
Bucură-te, slugă ce ai înmulțit talantul dat ție de Stăpânul ceresc;
Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie!
Condacul 3
Tânguirea a cuprins sufletul tău văzând că ai uitat să-I mulțumești lui Dumnezeu și că îngerul te-a mustrat pentru aceasta, iar tu te vedeai ca o ramură uscată dintr-un pom verde, însă curând te-ai răsădit udând cu sânge și cu lacrimi pomul sufletului tău, ca să poți cânta cu îngerii: Aliluia!
Icosul 3
Văzând Decius bărbăția și înțelegerea
cea cu pricepere, luatu-te-a sfetnic ales, iar tu, de Dumnezeu dorind,
te sârguiai a-I aduce Lui jertfă nesângeroasă de mulțumire, precum
odinioară proorocul Daniel, iar noi te cinstim cântând:
Bucură-te, noule Daniile;
Bucură-te, de Dumnezeu luminătule și ocrotitorul ostașilor;
Bucură-te, apărătorul celor din războaie;
Bucură-te, folositorul creștinilor și izbăvitorul de războaie;
Bucură-te, frumoasă tinerețe cu minte bătrânească;
Bucură-te, înfruntătorul idolilor păgânești;
Bucură-te, mucenicul, ucenicul și sluga lui Hristos;
Bucură-te, coardă verde cu rod copt din grădina cerească;
Bucură-te, cel ce ai biruit meșteșugirea demonilor și înșelăciunea lumească;
Bucură-te, viteazul mărturisitor al credinței creștine;
Bucură-te, că nu te-ai rușinat de goliciunea trupului, ca și Adam în rai;
Bucură-te, cel îmbrăcat cu haina smereniei lui Hristos;
Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie!
Condacul 4
Cine va putea spune răbdarea ta, Sfinte, când zavistnicii tăi s-au năpustit asupra ta pentru că nu te închinai idolilor, cu gând să te doboare din cinstea ce-o aveai de la împăratul pământesc, ci tu râdeai de ei pentru c-o aveai pe cea cerească de la Cel Veșnic, Căruia Îi cântai: Aliluia!
Icosul 4
Ca într-o cămară împărătească stăteai
în închisoare rugându-te Împăratului ceresc, când îngerul lui Dumnezeu
iar ți s-a arătat și te-a îmbărbătat, preafrumosule Mucenic, iar noi îți
cântăm cu îngerul:
Bucură-te, cel întărit de înger să îndrăznești către Hristos și să nu te temi a-L mărturisi înaintea necredincioșilor;
Bucură-te, vorbitorule cu îngerii și întăritule de ei în tot necazul;
Bucură-te, că ai câștigat îndrăzneală a te ruga Domnului pentru noi;
Bucură-te, purtătorul Crucii și al pătimirilor lui Hristos;
Bucură-te, cel ce, dorind să pătimești pentru El, ai fost osândit pe nedrept;
Bucură-te, cel ce ai primit bătăi și moarte pentru credința ta;
Bucură-te, cel ce porți numele inimii și ai parte cu îngerii;
Bucură-te, binecuvântarea celor ce se luptă pentru dreptate;
Bucură-te, bucuria și biruința celor ce sunt ispitiți pentru credință;
Bucură-te, văzătorule de cele cerești și mare tăinuitor;
Bucură-te, sprijinitorul, veselia și biruința ostașilor;
Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie!
Condacul 5
Tăinuitorule de cele cerești și vorbitorule cu îngerii, roagă-te Celui iubit al tău, Hristos, Împăratul ceresc, să ne ajute a ne lepăda de cele pieritoare și a le alege pe cele veșnice, ca să ajungem și noi în cetatea îngerească și să cântăm împreună: Aliluia!
Icosul 5
Cel ce te-a ales pe tine știa bărbăția
cu care aveai să-L mărturisești și să lepezi toate cinstirile lumești,
spre câștigarea ostășiei cerești, și te-a dat nouă rugător, apărător și
luptător în toate greutățile vieții noastre, iar noi cu mulțumire îți
cântăm:
Bucură-te, fiul lui Gordian și mlădiță de creștin;
Bucură-te, lauda și mărirea sciților și romanilor;
Bucură-te, odraslă de ostaș creștin și sulița duhului;
Bucură-te, cel ce ai ostășit ca și el în oastea martirilor;
Bucură-te, înger pământesc și om ceresc;
Bucură-te, cetățean al Ierusalimului ceresc;
Bucură-te, sfeșnicul cel de aur din Biserica Domnului;
Bucură-te, maestrul sfatului și înțelepciunea adevăratei biruințe;
Bucură-te, că ai călătorit spre ceruri precum magii spre ieslea unde S-a născut Hristos;
Bucură-te, sprijinitorul, veselia și biruința ostașilor;
Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie!
Condacul 6
Făcătorul îngerilor și Domnul Puterilor datu-ți-a daruri îndestulate binecuvântate tinere, căci tiranul și vrăjmașul sufletului tău se minuna de frumusețea și bărbăția ta, necunoscând lucrarea Duhului Sfânt ce se măiestrea în tine, dar văzându-te neplecat ți-a hotărât chinuri înfricoșătoare pentru că nu știa să cânte cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6
Ca un vultur te-ai întraripat cu
dumnezeiescul dor și, căutând spre Cel dorit sufletului tău, te-ai
îngrădit cu platoșa dreptății și pavăza dreptății și a credinței spre
chinurile pregătite ție; dă-ne și nouă răbdarea ta, Sfinte, în ispitele
ce ne înconjoară ca să ne izbăvim sufletele din mâna celui rău și să-ți
mulțumim zicându-ți așa:
Bucură-te, întraripatule ostaș cântător cu îngerii;
Bucură-te, cel ce ai fost spânzurat gol între patru furci;
Bucură-te, că îngerii ți-au ajutat și te-au întărit;
Bucură-te, că nu te-ai împuținat cu sufletul având pilda celor paisprezece mii de prunci uciși de Irod;
Bucură-te, că steaua magilor de la Răsărit strălucea în inima și cugetul tău, umplându-te de bucurie;
Bucură-te, magul oștilor romane și păstorul duhovnicesc al ostașilor;
Bucură-te, însulițatule de săbii și cuțite și mai vârtos de dragostea cerească;
Bucură-te, solul dumnezeiesc al viețuirii creștinești tuturor păgânilor;
Bucură-te, că fața ta lumina dumnezeiasca Lumină, cea dătătoare de viață;
Bucură-te, slujitorul desfătării celei sfinte;
Bucură-te, că toți se minunau de strălucirea chipului tău;
Bucură-te, răsărit de soare în noaptea necredinței;
Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie!
Condacul 7
Mai mult mort decât viu mulțumeai lui Hristos pentru răbdarea ce ți-a dat când îngerul ceresc ți-a trimis pacea lui pentru bună pătimirea ta, iar tu gândeai la îngerii cu flori de măr ce au cântat Pruncului dumnezeiesc și au adus oamenilor vestea Întrupării Lui, ca să cânte cu toți pe pământ, precum în cer, cântarea: Aliluia!
Icosul 7
Ca un pârâu curgea sângele tău cel
curat și stingea para focului, iar tu te rugai lui Hristos ca un prunc
fără răutate, gândind la Rahila ce-și plângea pruncii și nu voia să se
mângâie că nu mai sunt, de aceea te rugăm, Mucenice, să fii mângâiere
celor îndurerați și împovărați de greutățile vieții ce-și duc crucea cu
bărbăție și cu multă evlavie îți cântă:
Bucură-te, noule Abel, că afierosit este sângele tău pe altarul muceniciei;
Bucură-te, inimă de foc ce arzi gândurile spurcate;
Bucură-te, cel ce în Iordanul sângelui tău l-ai înecat pe Veliar;
Bucură-te, că, rupându-ți picioarele, mai vârtos alergai spre dobândirea celor cerești;
Bucură-te, că toți prietenii te-au părăsit pentru că erai prieten cu cerul;
Bucură-te, cel aruncat în temniță ca într-un mormânt și înviat cu drepții în ziua cea de apoi;
Bucură-te, că îngerul ceresc iar te-a cercetat și ți-a strigat:
Bucură-te, zicem ție, iubitule, și Pace ție, bunule pătimitor;
Bucură-te, că ți-a tămăduit toate rănile trupului tău;
Bucură-te, cel tămăduit fără vrăjitorie și rușinătorul păgânilor;
Bucură-te, că spre noi chinuri ai fost dat pentru credința ta;
Bucură-te, că nu te-ai temut de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu;
Bucură-te, că nu ai slujit la doi domni, ci doar Împăratului ceresc;
Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie!
Condacul 8
Cel ce face pe îngerii Săi duhuri și slugile Sale pară de foc te-a făcut și pe tine asemenea lor, iar aceia n-au cunoscut, chinuindu-te pe tine, însă noi, cunoscându-L, îndrăznim a cere grabnic ajutor în ispitele ce ne strâmtorează și patimile care ard în sufletele noastre, ca să putem și noi, curățindu-ne, a cânta cu tine și cu îngerii: Aliluia!
Icosul 8
Fericit ești, Sfinte, că te-a
învrednicit Dumnezeu ca să-L mărturisești, pe Decius să-l biruiești, pe
diavoli să-i rușinezi și toată lumea s-o luminezi cu sfântă pătimirea ta
și viața ta curată și cu credința învierii în ziua Judecății, când toți
ne vom lua răsplata după faptele ce le-am făcut, iar noi cu smerenie
cădem către tine să fii nouă mijlocitor la Cel mărturisit de tine, că El
ni te-a dat nouă, și pentru aceasta îți cântăm așa:
Bucură-te, că Decius a cunoscut că slujești Dumnezeului Celui Viu, dar n-a crezut Lui;
Bucură-te, că precum acela, la fel și noi una zicem și alta facem;
Bucură-te, cel ce, cunoscând viclenia diavolului, ai primit darul discernerii duhurilor;
Bucură-te, că ai crezut cu tărie că vei învia cu Hristos, dacă vei muri pentru dreapta credință;
Bucură-te, cel ce, bătându-ți-se trupul, ai bătut taberele demonilor;
Bucură-te, că, fiind ars cu foc, ai ars cu smerenia și dragostea pe cel ce a înșelat pe Eva oarecând;
Bucură-te, cel cu dragoste de heruvimi și înțelepciune de serafimi;
Bucură-te, cel ce ești stăpân peste patimi și domn peste trup;
Bucură-te, cel cu dragoste, ascultare și înțelepciune;
Bucură-te, începătorul cel bun pe drumul ce duce spre Împărăția cerească;
Bucură-te, jertfitor și jertfă pe altarul dragostei celei sfinte;
Bucură-te, tăcerea și conviețuirea inimii lui Hristos;
Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie!
Condacul 9
Îngerii și oamenii nu pot descrie răbdarea ta, Sfinte, în cumplitele chinuri ce ai suferit, însă tu, Mucenice, pururi aveai gândul la picioarele Crucii lui Hristos, de unde luai tărie, răbdare și mângâiere; Crucea Sfântă îți era armă și scară către cer, vistierie nesecată a tuturor ce pururea se închină și îi cântă: Aliluia!
Icosul 9
Răbdarea ta i-a uimit pe toți, că nu
știau dragostea care te răcorea în chinurile ce le pătimeai, nici pe
îngerii din juru-ți nu-i vedeau, iar inimile lor nu săltau bătând pentru
Dumnezeu Cel Viu, Căruia tu te închinai, fiindcă nu știau să-ți
mulțumească pentru că le luminai credința cea vie; însă noi,
bucurându-ne, îți vestim unele ca acestea:
Bucură-te, credință și faptă nepătată cu care te-ai suit la cer;
Bucură-te, că prin rugăciune și smerenie erai ca un pustnic în inima ta;
Bucură-te, neguțătorul celor cerești și iconomul credincios;
Bucură-te, cel cu piept de diamant și vistiernicul tainelor lui Hristos;
Bucură-te, cel ars cu foc și bătut cu bice de aramă;
Bucură-te, cel sfințit prin dragostea de Dumnezeu;
Bucură-te, bună mireasmă a celor ce se nevoiesc în smerenie și tăcere;
Bucură-te, cel dăruit cu darul suferinței pentru statornica ta inimă;
Bucură-te, doritorul mântuirii tuturor oamenilor;
Bucură-te, că te rugai pentru cei ce te chinuiau pe tine;
Bucură-te, cel ce n-ai răsplătit răului cu rău;
Bucură-te, cel ce te pregăteai cu bucurie pentru mântuirea sufletului tău;
Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie!
Condacul 10
Cu ce cântări de laudă te vom cânta, Mucenice, căci gura ta n-a oftat, nici n-a suspinat, ci ca un miel de bunăvoie aducându-te jertfă lui Hristos, te-ai învrednicit darurilor Lui dumnezeiești și Împărăției celei cerești, iar pe cei ce vin cu dragoste la cinstita ta pomenire îi înveți să cânte: Aliluia!
Icosul 10
Să trâmbițăm cu cântări dumnezeiești,
să săltăm în cele de praznic că Mucenicul Mercurie se desfată în
chinurile cumplite, pe care nu le simte și care îi sunt mai dulci decât
mierea și fagurele, iar moartea îi este mireasma frumoasă cu care se
logodește prin chinuri; iar noi și îngerii îi suntem nuntași care îi
cântă:
Bucură-te, cel nestricat cu sufletul în veci și cu trupul împodobit cu chinurile precum o haină;
Bucură-te, că ai fost spânzurat cu capul în jos cu piatra de grumaz;
Bucură-te, cel ce ai fost bătut cu bice de aramă;
Bucură-te, că nu ai cârtit împotriva lui Dumnezeu pentru pătimirea ta;
Bucură-te, cel ce mai vârtos ai mulțumit pentru că te-a învrednicit a pătimi pentru Dânsul și numele Lui cel Sfânt;
Bucură-te, că nu te-au biruit nici cu aceste chinuri, ci mai vârtos te bucurai;
Bucură-te, că nemaiavând cu ce te chinui au poruncit tăierea prin sabie;
Bucură-te, cel ce ai mers în Capadocia să-ți lași trupul multpătimitor;
Bucură-te, că ai fost legat pe un dobitoc și dus călare;
Bucură-te, că asemenea Stăpânului tău ți-ai dus crucea până la capăt;
Bucură-te, cel ce ai însemnat prin aceasta intrarea în Ierusalimul ceresc;
Bucură-te, că ai căzut sub povara crucii, dar ai rămas nebiruit de vrăjmașii văzuți și nevăzuți;
Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie!
Condacul 11
În drum spre Capadocia ostașii au oprit în Cezareea, iar acolo, iubitule și frumosule Mucenice, ți S-a arătat Hristos, cu glas minunat chemându-te la Sine, în cămările cerești, făgăduindu-ți veșnica odihnă și cununa biruinței, iar tu I-ai mulțumit cântându-I: Aliluia!
Icosul 11
Supusu-ți-ai sufletul lui Hristos
dorind blagoslovenia Lui, datu-ți-ai toată dragostea, ascultarea și
înțelepciunea, zburat-ai spre ceruri având drept aripi pacea cu smerita
cugetare, încă și curățenia cu dreapta socoteală, iar noi, auzind cum
răsplătește Cel de Sus pe cei ce-L caută, cu sinceritate, împreună cu
cetele cele de sus, cântăm:
Bucură-te, că Hristos te-a odihnit în sânurile părintești;
Bucură-te, că alegerea ai săvârșit și credința ai păzit;
Bucură-te, că ți s-a tăiat capul cu sabia în Cezareea Capadociei;
Bucură-te, că aici ți s-a rânduit să ia sfârșit Golgota vieții tale;
Bucură-te, că le-ai spus ostașilor a se opri și să facă cele poruncite;
Bucură-te, că le-ai făgăduit pocăință și darul lui Hristos;
Bucură-te, cel ce ai izvorât din trupul tău mireasmă de mir și tămâie;
Bucură-te, că pentru această minune ce s-a făcut prin tine mulți au crezut în Hristos;
Bucură-te, că sfântul tău trup a fost pus la loc de cinste;
Bucură-te, prin care ni se dau tămăduiri sufletești și trupești de atunci și până astăzi;
Bucură-te, cel ce întotdeauna ți-ai apărat cetatea de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți;
Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie!
Condacul 12
Văzând cei din Cezareea multele minuni ce se făceau prin sfintele tale moaște, ți-au zidit biserică, iar sfânta ta icoană a fost pusă lângă icoana Stăpânei noastre, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe care o iubeai. Iar credincioșii de-atunci și până azi, împreună și cu mine, păcătosul, cântăm Celui ce te-a proslăvit pe tine: Aliluia!
Icosul 12
Cel ce a zidit vremurile și a zidit
Biserica a lucrat multe minuni prin sfintele tale moaște, dar și prin
icoana ta, căci, împărățind Iulian apostatul în Roma, după o perioadă de
bună pace pentru Biserica creștinească, s-a ridicat împotriva
creștinilor, dar pronia dumnezeiască l-a rușinat prin tine, Sfinte
Mucenice, drept aceea auzi de la cei izbăviți de tine și acum de la noi
acestea:
Bucură-te, că Sfântul Ierarh Vasile cel Mare s-a rugat Maicii Domnului să-l surpe pe apostat;
Bucură-te, că sfântul arhiepiscop s-a minunat văzând icoana ta fără închipuirea sfântului tău chip;
Bucură-te, că la puțin timp ai reapărut cu sulița însângerată;
Bucură-te, că într-adevăr undeva, pe câmpul de luptă, apostatul murea însulițat de un ostaș necunoscut;
Bucură-te, că apostatul a aruncat cu sânge spre cer, nepocăindu-se și zicând "Ai biruit, Galileene!";
Bucură-te,
că toate acestea i-au fost descoperite sfântului ierarh, care a
mulțumit Maicii lui Dumnezeu și ție, Mucenice Mercurie;
Bucură-te, că nimeni dintre războinici nu te-au cunoscut, căci îndată te-ai făcut nevăzut;
Bucură-te, prin care s-a apărat și se apără creștinătatea;
Bucură-te, grabnicule ajutător al tuturor ostașilor și credincioșilor;
Bucură-te, că ai făcut, faci și vei face minuni ajutându-i pe toți cei asupriți și nedreptățiți;
Bucură-te, prin care Maica Domnului aduce credincioșilor bucurie și nouă, celor ce cu dragoste prăznuim pomenirea ta;
Bucură-te, prin care Dumnezeu readuce pacea și armonia înțelegerii între oameni și apără creștinătatea;
Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie!
Condacul 13
O, sfinte Mare Mucenice Mercurie, alesule ostaș al lui Hristos, împreună cu oștile cerești auzi și această nevrednică rugăciune a celor ce sunt în nevoi și vino, precum odinioară, în ajutorul nostru, apărându-ne de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, învrednicindu-ne de Împărăția cerurilor, ca să putem împreună cu tine și cu oștile cerești a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Acest Condac se rostește de trei ori.
După aceasta se cisesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1 pe care le găsiți mai jos.
Icosul 1
Ca un pom lângă izvor, care rodul său
și-l dă la vremea sa, a fost viața ta, plăcutule al lui Dumnezeu
Mercurie; căci din rădăcină creștină răsărind, ai dat Domnului tău rod
însutit, pentru care auzi:
Bucură-te, înfruntătorul lui Decius;
Bucură-te, cel ce nu te-ai înspăimântat de poruncile păgânești;
Bucură-te, cel dăruit de Dumnezeu cu sabie îngerească;
Bucură-te, ostaș îngeresc neînfricat al lui Hristos;
Bucură-te, podoabă nestemată din sceptrul Domnului;
Bucură-te, învrednicitule de chemarea îngerească;
Bucură-te, biruitorule al demonilor și doritorul vieții îngerești;
Bucură-te, sabia creștinătății, apărătorul Bisericii și surpătorul lui Iulian apostatul;
Bucură-te, sluga lui Hristos și plăcutul Maicii Sale;
Bucură-te, izvorâtor de mireasmă dumnezeiască a sfințeniei;
Bucură-te, binecuvântare și tămăduire a celor ce se roagă ție;
Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie!
Condacul 1
Cel ce ai fost prin înger chemat să-L mărturisești pe Hristos, Cel ce te-a întărit pe tine și cu sabie dumnezeiască te-a dăruit, prinos de laudă aducem ție, cel ce ești apărător nebiruit creștinătății și nouă celor păcătoși; pentru aceasta îți cântăm: Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie!
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mercurie
Mulțumim ție, Sfinte Mare Mucenice Mercurie pentru binefacerile ce le revarsă prin tine Dumnezeu și Preasfântă Maica Sa. Nu suntem vrednici să privim sfântă icoana ta care revarsă nouă, păcătoșilor, darurile lui Dumnezeu din destul. Apără cu sfântă sabia ta credința ortodoxă și Sfânta noastră Biserică și pe drept-credincioșii creștini de toate năvălirile vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Tu ești lauda și întărirea noastră. Ajută-ne să nu pierim sub greutățile vieții, ci roagă-te lui Dumnezeu să ne ducem cu demnitate crucea până la sfârșit. Ajută celor obosiți și împovărați, precum odinioară ți-a ajutat și ție Mântuitorul Hristos. Celor din războaie dă-le biruință și creștere Sfintei noastre Biserici, unire tuturor creștinilor, mântuirea sufletelor tuturor oamenilor de pe pământ și luminarea lor și sănătate trupurilor. Tuturor ce lucrează pe uscat, pe apă și pe sus și în cele din adâncuri, dă-le de la Hristos, prin rugăciunile tale, toate cele trebuitoare sufletelor și trupurilor și izbăvire de toate greutățile pe care le au. Ajută celor ce se luptă pentru dreptate și sunt izgoniți pe nedrept și nu lăsa pe urâtorul sufletelor să piardă omenirea. Iar pe noi, cei ce cu dragoste prăznuim pomenirea ta, te rugăm să ne pomenești în sfintele tale rugăciuni către Dumnezeu și către Preasfânta Maica Sa, care ni te-a trimis în ajutor când suntem întristați. Fii nouă mijlocitor în ceasul sfârșitului nostru și ne învrednicește Împărăției cerești cu toți sfinții îngeri, care laudă neîncetat pe Cel dorit sufletelor noastre, pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu Tatăl Atotștiitorul, împreună cu Duhul Sfânt, Care din Tatăl purcede, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Apoi se face otpustul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.