În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi Părintele nostru Ioan Milostivul, arhiepiscopul Alexandriei.
Acesta a fost cipriot de neam, fiu al lui Epifanie, domnul ţării, şi s-a însurat cu voia tatălui său şi s-a făcut tată de copii. Apoi murindu-i şi femeia şi copiii, s-a întors cu toată dorirea spre adaosul virtuţii şi spre buna plăcere a lui Dumnezeu. Şi pentru strălucirea vieţii sale, a fost făcut arhiepiscop al Alexandriei, fiind cerut de poporul alexandrinilor de la împăratul Iraclie. Şi, după cuvântul Evangheliei fiind pus ca o făclie în sfeşnic, a strălucit ca o lumină de foc în lume. Şi a petrecut mulţi ani în scaunul arhieriei sale. Şi multe minuni a făcut şi a miluit pe săraci cu cele ce le trebuiau. Drept aceea, şi dintru această faptă luând numele milostivului, şi având toţi spre dânsul evlavie, nu numai credincioşii, ci şi necredincioşii, precum arată istoria ce scrie de dânsul, către Domnul s-a mutat.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nil pustnicul (sau "Ascetul").
Acesta avea multă putere în cuvinte, fiind eparh al Constantinopolului, pe vremea împărăţiei lui Mavrichie, şi s-a căsătorit cu o femeie cinstită, care i-a născut doi copii, unul parte bărbătească şi altul parte femeiască; după aceea şi-a înduplecat femeia cu cuvintele şi a făcut-o ca să lase Constantinopolul, şi să meargă să locuiască la mănăstirile Egiptului, împărţind copiii: să ia el pe fiul său Teodul, şi ea pe fiică-sa. Şi făcând aşa, s-au despărţit unii de alţii.
Deci aflându-se Sfântul Nil cu părinţii şi cu fiul său la Muntele Sinai, nişte barbari i-au lovit fără de veste ca nişte fiare, şi au luat rob, împreună şi cu alţi mulţi, pe fiul său Teodul, pe care îl plângeau fără de seamă ca pe un rob, precum se vede în cartea ce este făcută de dânsul. Deci, învrednicindu-se după aceasta de dumnezeiasca preoţie, a alcătuit cuvinte pustniceşti pline de toată înţelepciunea şi înţelegerea şi folosul, care cu puterea cuvântului şi cu harul Sfântului Duh îndeamnă spre nevoinţă. Şi tocmind multe cărţi prin care aducea pe mulţi către Hristos cu dragoste dumnezeiască, cu pace s-a săvârşit. Şi zace cu fiul său Teodul împreună şi cu alţi pustnici, precum zic unii în sfânta biserică a Sfinţilor Apostoli, la Orfanotrofion dedesubtul jertfelnicului, puşi acolo de Iustin împăratul.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martin de Tours, făcătorul de minuni, episcopul Franciei (Franţa).
Acest Martin era pe vremea împăratului Traian în Roma, comis cu rangul; şi aşezându-se voievod de împăratul, a fost trimis la război împotriva barbarilor, unde văzând mulţimea vrăjmaşilor s-a temut, precum se cădea a se teme. Însă luând îndrăzneală dintr-o dumnezeiască vedenie, ce i s-a arătat lui în vis, i-a făgăduit că va birui pe vrăjmaşi. Pentru aceasta, dând război, i-a biruit pe ei; pentru care biruinţă, a luat de la împăratul mare mulţumită şi cinste. Însă sfântul mulţumea mai mult împăratului cerului, Domnului, fiindcă-i dăruise lui biruinţă peste toată nădejdea, pentru o mică facere de bine ce făcuse. Căci mai înainte de începerea războiului, veni la el un sărac tânguindu-şi nevoia şi cerând milostenie; iar sfântul, milostivindu-se asupra întâmplării lui, a rupt o bucată din hlamida sa şi l-a îmbrăcat pe el, asemenea l-a şi hrănit pe el, căci era flămând, şi l-a adăpat fiind însetat. Drept aceea i s-a arătat că a văzut pe Domnul în visul său, în faţă stând şi zicându-i: "Fiindcă M-ai hrănit găsindu-Mă flămând, şi M-ai adăpat, însetat fiind, şi, gol fiind, M-ai îmbrăcat, pentru aceasta voi fi cu tine şi te voi întări şi-ţi voi dărui biruinţa asupra vrăjmaşilor". Atunci sfântul, mulţumind lui Dumnezeu, s-a lepădat de lume şi de ale lumii, şi a ales mai mult petrecerea monahicească. Şi după ce s-a îndeletnicit în sihăstrie şapte ani şi s-a deprins în dumnezeieştile Scripturi, atunci a fost hirotonit episcop al cetăţii Constantinei, care se afla în Galia, şi care acum se numeşte Francia. Acesta cu harul lui Hristos a înviat morţi, a omorât balauri, şi alte încă multe minuni făcând, în pace s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Ahia.
Acesta era din Silom, din cetatea lui Eli, preotul, unde a fost mai înainte cortul lui Moise. Acesta a proorocit despre Solomon că va greşi Domnului, şi că femeile îl vor depărta de Dumnezeu. Şi a mustrat pe Ieroboam, pentru că se purta cu vicleşug cu Domnul. A văzut şi o pereche de boi călcând în templu şi alergând asupra preoţilor, care templu a fost dărâmat, când au năvălit babilonienii, iar sfântul, răposând cu pace, a fost îngropat aproape de copacul Silomului.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martin, episcopul Tarachinului.
Acesta era din Saboria Tafoniei, strălucit cu neamul şi mare fiind socotit de către iliri. Şi fiind împodobit cu vrednicii apostoleşti, a fost vrăjmăşit de arieni. Şi în multe rânduri fiind bătut de ei, înaintea poporului, a fost izgonit. După care, mergând la Mediolan, a pătimit asemenea de la episcopul de acolo Auxentie, arian şi el fiind. Deci fiind silit fericitul, a fugit şi s-a dus la ostrovul (insula) Talarie cel pustiu şi nelocuit, care este aproape de marea Tirinichiei, şi acolo liniştindu-se, se hrănea numai cu rădăcini de verdeţuri, iar mai pe urmă a fost făcut episcop al bisericii din Tarachin. Şi atâta a strălucit şi a sporit fericitul în iubirea de săraci, încât mai întâi a împărţit toată averea sa săracilor, apoi, dacă se întâmpla să poarte numai o singură haină şi vedea vreun sărac că tremura de frig, tăia haina aceea de la genunchi şi o da săracului. Acest sfânt, văzând odată un mort pe care-l ducea la îngropare, şi pe un năpăstuitor că nu îngăduia să fie îngropat, spunând că este dator cu atâţia bani, a înviat pe mortul acela, iar pe năpăstuitor dovedindu-l mincinos a poruncit să moară în locul celui mort. Deci în acest chip vieţuind, a adormit în pace.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Antonie şi cei împreună cu dânsul Zevina, Ghermanos, Nichifor şi Marato fecioara.
Aceştia erau pe vremea lui Maximian, dintre care Antonie era bătrân cu vârsta; iar Nichifor şi Zevina şi Ghermanos, tineri încă şi în floare. Fiind prinşi în Cezareea, şi mărturisind pe Hristos în privelişte, li s-au tăiat capetele de sabie. Iar Marato fecioara, din Schitopoli fiind, şi prin toată cetatea fiind purtată goală, a fost aruncată în foc şi s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Nil izvorâtorul de mir, care s-a nevoit în munţii de pe lângă Marea Lavra din Muntele Athos, şi s-a săvârşit în pace.
Sfântul Nil, Izvorâtorul de Mir, din Muntele Athos s-a născut în Grecia, într-un sat numit Sf. Petru, dioceza Zakoneia. El a fost crescut de unchiul său, ieromonahul Macarie. La vârsta potrivită a fost tuns călugăr, apoi hirotonit ierodiacon şi mai târziu ieromonah.
Râvna pentru mai aspre nevoinţe monastice i-a călăuzit pe unchi şi nepot spre Muntele Athos, unde Macarie şi Nil au trăit în ascetism într-un loc numit Sfintele Stânci. După moartea Sf. Macarie, părintele Nil arzînd de zel pentru nevoinţele duhovniceşti mult mai aspre s-a retras într-un loc aproape inacesibil pentru orice fiinţă vie. La plecarea sa la Domnul în 1651, Sf. Nil a fost învrednicit de curgere bogată de mir vindecător, pentru care creştinii veneau să-l ia din cele mai îndepărtate ţinuturi estice.
Sfântul Nil lăsat în urmă o profeţie uimitor de corectă referitoare la care va fi starea Bisericii în mijlocul sec. al XX-lea şi la felul cum vor fi oamenii atunci. Printre invenţiile pe care le-a profeţit sunt telefonul, avionul şi submarinul. El a mai atras atenţia şi asupra faptului că mintea omului va fi întunecată de patimile trupului iar "necinstea şi fărădelegea vor prinde putere". Bărbaţii nu se vor mai distinge de femei din cauza "lipsei smereniei în îmbrăcăminte şi purtarea părului". Sfântul Nil a plâns pentru păstorii creştini care vor deveni oameni vanitoşi iar tradiţia şi morala bisericii se vor schimba. Vor rămâne puţini oameni evlavioşi şi cu frică de Dumnezeu şi cei mai mulţi se vor abate de la calea cea dreaptă neavînd povăţuitori.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Arsachie, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Leon, patriarhul Constantinopolei, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Sava Nigdeli care în Constantinopol a mărturisit, iar în Cuciuc-Caraman a fost îngropat, la anul 1732, şi care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae Constantinopolitul, care în Constantinopol a mărturisit, la anul 1732.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfantul
Ioan Milostivul a fost cipriot de neam, fiul lui Epifanie, domnul tarii,
din Amatunda Ciprului, si a trait pe vremea lui Eraclie, imparatul Bizantului
(610-641).
Singur la parinti si mostenind o mare avere, la varsta cuvenita el s-a
casatorit si a avut doi copii; dar murindu-i si sotia si copiii, Ioan si-a
impartit averea la saraci si a hotarat sa traiasca, de aici inainte, in
slujba lui Dumnezeu si a celor lipsiti si in suferinta, de unde si numele
de Milostiv, cum i se zicea, pentru multele fapte bune si milostenii ce
a facut in viata sa, incat vestea despre dansul ajunsese in toata partea
de rasarit a crestinatatii.
Deci, cand scaunul patriarhiei de Alexandria era fara pastor, imparatul
Eraclie, la cererea poporului, a inaltat la aceasta treapta pe Ioan, care,
desi nu voia, mai apoi a primit hirotonia si a fost facut pastor al Bisericii
din Alexandria, punand astfel lumina in sfesnic, cum zice Evanghelia. Aici,
grija lui cea dintai a fost cunoasterea saracilor, pe care ii numea "stapanii
si domnii mei", ca unii carora Hristos le-a dat puterea sa deschida poarta
cerului celor ce fac milostenie cu dansii. Incepand a paste oile cele cuvantatoare,
s-a sarguit, mai intai, a-si curati poporul de eresurile vremii. Tot in
timpul pastoriei sale, a avut loc si navalirea persilor in Ierusalim si
in alte parti ale imparatiei, ducand cu ei, o data cu cinstitul lemn al
Crucii, multimi de prinsi, pe care i-au luat pentru a-i vinde ca robi.
Cu acest prilej, fericitul Ioan a trimis in ajutor corabii cu grau si aur
mult pentru rascumpararea celor cazuti in robie. A trimis, de asemenea,
mesteri si lucratori egipteni pentru refacerea caselor si bisericilor stricate
si pangarite de navalitori, precum si oriunde era nevoie, care pline de
hrana celor infometati, saraci si in suferinta. Si asa, plin de ravna pentru
pastrarea dreptei credinte si pentru rugaciune, gata de orice fapta buna,
in slujba saracilor, fericitul Ioan a petrecut multi ani pe scaunul arhieriei
sale, multe minuni facand, precum istoria lui ne arata.
In anul 619, voind Sfantul sa mearga la Constantinopol, pe drum l-au parasit
puterile si, abatandu-se pe la Cipru, a murit in Alexandria, locul nasterii
sale, cinstit nu numai de crestini, ci si de necredinciosi.
Întru aceastã zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Nil Pustnicul (+450).
Sfantul
Nil era de neam ales din Constantinopol. In vremea imparatului Teodosie
cel Mare (379-395), el avea inalta slujba de prefect al capitalei. Traia
intr-o familie fericita, avand un fiu si o fiica. Din dragoste pentru Dumnezeu,
el s-a retras cu fiul sau Teodul la Sinai, in vreme ce sotia lui s-a dus
cu fiica ei, la o manastire de maici din pustia Egiptului. Cand hoardele
barbare au scaldat intr-o baie de sange muntele Sinai, Nil a scapat cu
fuga. Teodul a fost luat ca rob, insa a izbutit curand sa scape si sa-si
afle tatal pierdut. Episcopul din Eluza, la hotarul dintre Arabia si Palestina,
a sfintit in preot atat pe tata cat si pe fiu. Restul vietii, Nil l-a petrecut,
iarasi, la muntele Sinai, ca pustnic.
De numele lui Nil, traditia a legat o multime de scrieri, care de buna
seama, sunt de la mai multi scriitori. Dintre acestea, Sfantul Nil Sinaitul
ar fi alcatuit numai cartea ce se cheama "Povestiri", celelalte
ar fi ale altora ca: Evagrie sau Nil din Ancira, adica Nil ascetul din
Filocalie, care n-a trait niciodata in Sinai, dar care era unul din marii
indrumatori duhovnicesti ai timpului sau, precum scrierile lui ne arata.
Deci, alcatuind el cuvinte pustnicesti pline de toata intelepciunea, intelegerea
si folosul, carti care indeamna spre nevointa, cu puterea cuvantului si
cu darul Sfantului Duh, si asa, aducand cu dumnezeiasca dragoste pe multi,
la Hristos, cu pace s-a savarsit.
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre milostenie.
Cu milostenia
si cu credinta se curata pacatele. Iar milostenie scotesc nu pe cea adunata
din silnicia si din jaful altuia, ca aceea nu este milostenie, ci cruzime
si neomenie. Ca ce folos este a dezbraca pe unul si a imbraca pe altul?
Ca, chiar si toata averea altuia de vom da, de nici un castig nu ne este
noua. Si dovada este Zaheu care, atunci cand isi facea rugaciunea la Dumnezeu,
a zis: "Voi intoarce impatrit celor ce i-am napastuit". Iar noi, de mii
de ori napastuind si apucand, socotim ca ne rugam lui Dumnezeu; dar, oare,
nu-L maniem pe El, inca si mai mult?
Ca, spune-mi mie, daca ai fi adus la altar un cal mort, tragandu-l din
raspantiile drumului, oare nu toti te-ar fi gonit pe tine, ca pe un spurcat
si un iesit din minte? Deci, de ce nu te-as mustra? Ca, daca este adunatura
din jafuri, nu este numai precum calul cel mort, ci cu mult mai rau. Si
tu acelasi lucru faci, cand, prin cuvintele tale, fagaduiesti lui Dumnezeu
ca te vei departa de rele, iar, prin obiceiurile cele rele, ajutorezi din
jafuri pe cei ce n-au si, asa, iti aduci jertfa ta la altar. Dar acum,
nu este numai aceasta singura greseala, ci si una mai cumplita decat aceea,
ca necinstesti, adica, sufletele sfintilor. Ca altarul, masa aceasta, este
de piatra sau de lemn, si se sfinteste si se curateste, iar acele suflete
pe Insusi Hristos il poarta si tu indraznesti a trimitea acolo, in ele,
o necuratie ca aceasta. Dar el zice, ca nu da ajutor din avutia aceea,
ci din alta avere curata. De ras sunt aceste cuvinte si glume. Oare nu
stii ca daca intru averea ta cea multa vei cadea si averea nedreapta, aceasta
pe toata o necinsteste. Precum si intr-un izvor curat cineva aruncand gunoaie,
tot izvorul il face necurat, asa si lacomia, intrand in bogatie o strica
pe ea. Pentru ca, iata, s-a zis: "Din aceasta pricina mai bine este a nu
milui". De vreme ce si Cain mai bine era sa nu fi adus jertfa nicidecum,
decat aducand jertfa proasta, sa manie pe Dumnezeu.
Iar cel ce ajuta, din cele straine, cum nu-l va mania pe Domnul? Ca zice
Dumnezeu: "Jefuirea altuia este jefuirea Mea, iar nu din averea ta. Acela
este stapanul averii aceleia, chiar daca de mii de ori o vei tine tu pe
ea. Eu ti-am poruncit, zice Domnul, sa nu jefuiesti, iar tu cu jafuri Ma
cinstesti". Si oare nu-ti va zice tie: "Tu gandesti faradelegea, ca Eu
sunt asemenea tie. Mustra-te-voi si-ti voi pune inaintea fetii tale pacatele
tale". Sa ne departam deci, de cele nedrepte si cele drepte sa le facem,
pentru Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia se cuvine slava, acum si pururea
si in vecii vecilor! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.