Troparul Sfinților Mucenici și Mărturisitori Gurie, Samona și Aviv, diaconul, glasul al 5-lea
Minunile sfinților Tăi mucenici zid nebiruit ne-ai dăruit nouă, Hristoase Dumnezeule. Pentru rugăciunile lor, sfaturile păgânilor le risipește, sceptrele împărăției le întărește, ca un Bun și de oameni Iubitor.
Condacul 1
În vremuri de prigoană tu te-ai arătat propovăduitor plin de bărbăție al dreptei credințe, și răbdând muncile până la sânge, te-ai adus Domnului ca jertfă bineprimită. Bucură-te, sfinte mucenice Gurie, cel care mult ai tânjit după Domnul!
Icosul 1
Depărtându-te de zgomotele lumii, tu
te-ai retras afară din cetatea Edesa împreună cu sfântul Samona și ați
viețuit în post și rugăciune și în lacrimi pentru întreaga lume. Și pe
cât ați putut, i-ați povățuit pe oameni să se închine numai Adevăratului
Dumnezeu.
Bucură-te, sfinte nevoitor al Domnului;
Bucură-te, cel care râvneai la înaltul cerului;
Bucură-te, mare luptător pentru dreapta credință;
Bucură-te, cel care nu te-ai dat înapoi de la nici o nevoință;
Bucură-te, cel care te-ai îmbrăcat cu virtuțile;
Bucură-te, cel care ți-ai scăldat așternutul cu lacrimile;
Bucură-te, sfinte mucenice Gurie, cel care mult ai tânjit după Domnul!
Condacul 2
Aflând eparhul cetății despre faptele voastre minunate și despre mulțimea de oameni convertiți de voi la dreapta credință, s-a spăimântat căci nu vroia să cânte cu voi Împăratului Cerurilor cântarea: Aliluia!
Icosul 2
Nu te-ai lăsat înfricoșat de chinurile
celui de rea credință, nici nu te-ai lăsat ademenit de lingușirile lui,
căci înaintea ochilor aveai pe Cel Carele pentru noi moarte pe Cruce a
primit.
Bucură-te, cel care pe Domnul mult L-ai iubit;
Bucură-te, cel care în chinuri te-ai arătat aur lămurit;
Bucură-te, cel care pentru trecerea la Domnul te pregăteai cu bucurie;
Bucură-te, cel care abia așteptai să te unești cu Domnul pentru veșnicie;
Bucură-te, cel care pentru moarte toată viața te-ai pregătit;
Bucură-te, cel care de Domnul mult ai dorit;
Bucură-te, sfinte mucenice Gurie, cel care mult ai tânjit după Domnul!
Condacul 3
Gândind la cuvintele Domnului care zicea că de cel care nu se leapădă de El înaintea oamenilor, nici El nu se va lepăda înaintea Tatălui, tu mai multă putere luai ca să cânți Împăratului Savaot fără teamă: Aliluia!
Icosul 3
Știind că numai credința ortodoxă este
de-viață-dătătoare, ai disprețuit viața aceasta pământească și
vremelnică și te-ai silit să o dobândești pe cea veșnică din ceruri.
Bucură-te, cel care doreai cu ardoare să te întâlnești cu mirele sufletului tău;
Bucură-te, cel care cu dragoste Îl lăudai mereu;
Bucură-te, cel care nu te-ai lăsat prins de mrejele înșelăciunii;
Bucură-te, cel care nu te-ai ispitit de cursele deșertăciunii;
Bucură-te, cel care ardeai cu totul după Dumnezeu;
Bucură-te, cel care luând jugul lui Hristos, nu îl simțeai greu;
Bucură-te, sfinte mucenice Gurie, cel care mult ai tânjit după Domnul!
Condacul 4
Dorind să-ți aduci lui Hristos sufletul tău fără nici o prihană, cu bucurie ai primit chinurile, socotind că prin ele, sufletul tău se va arăta și mai luminat, și va cânta și mai cu foc: Aliluia!
Icosul 4
În zadar ai încercat să le spui
tiranilor că nu se cade a lepăda porunca lui Dumnezeu pentru porunca
împăratului pământesc, și că nu merită ca pentru viața vremelnică să
pierzi bucuria cea veșnică.
Bucură-te, cel de Dumnezeu înțelepțit;
Bucură-te, cel de Domnul mult iubit;
Bucură-te, cel care ai încercat să salvezi cât mai multe suflete;
Bucură-te, cel care ai dorit și a călăilor tăi mântuire;
Bucură-te, cel care acum cu îngerii te veselești;
Bucură-te, cel care acum cu Domnul veșnic petreci;
Bucură-te, sfinte mucenice Gurie, cel care mult ai tânjit după Domnul!
Condacul 5
Gândul având pururi la moarte, mai tare te spăimântau viermii cei neadormiți și chinurile iadului, decât chinurile cu care încerca zadarnic să te înspăimânte cel care era rupt de Dumnezeu și nu înțelegea cântarea: Aliluia!
Icosul 5
Tu nădejde tare aveai că Domnul te
poate ajuta să înduri orice suferință din această viață pământească, și
că nu va uita niciodată în încercări, pe cel care Îl cheamă cu credință.
Bucură-te, aleasă floare din grădina Edesei;
Bucură-te, cel care mult L-ai iubit pe Fiul Împărătesei;
Bucură-te, cel care cu evlavie te rugai Maicii Domnului;
Bucură-te, cel care nu te spăimântai de slujitorii întunericului;
Bucură-te, stea mult luminoasă;
Bucură-te, cel ce încercai să-i scoți pe toți din ceață;
Bucură-te, sfinte mucenice Gurie, cel care mult ai tânjit după Domnul!
Condacul 6
Știind că slujitorii eparhului nu pot să vateme decât trupul, nu te-ai plecat îngrozirilor lor, căci te-ai fi lipsit de orice de pe acest pământ numai ca să ajungi la Domnul cel mult iubit, și să-I cânți mai degrab: Aliluia!
Icosul 6
Mai mult te-ai temut de Domnul, cel
care poate să piardă și trupul și sufletul pentru veșnicie al celor care
se leapădă de Cel care a făcut cerul și pământul, decât de cei care pot
să piardă numai trupul.
Bucură-te, cel care te-ai apropiat de Domnul prin post și rugăciune;
Bucură-te, cel care te-ai silit să împlinești tot ceea ce Domnul poruncea în lege;
Bucură-te, cel care pentru bunătățile cerești te-ai silit;
Bucură-te, cel care la frumusețile raiului ai râvnit;
Bucură-te, cel ce te-ai dăruit pe tine Domnului;
Bucură-te, cel care te-ai arătat fiu al Cerului;
Bucură-te, sfinte mucenice Gurie, cel care mult ai tânjit după Domnul!
Condacul 7
Dorind de mântuirea celor care erau de față la pătimirea ta, nu știai cum să le explici celor care te chinuiau că nu se cade a lăsa închinarea cuvenită Ziditorului pentru a ne închina făpturii, carea nu ne poate ajuta nici dacă îi cântăm: Aliluia!
Icosul 7
Temut-ai din iubire, a nu mâhni pe
Domnul, și toată viața te-ai silit să îți pregătești vrednică haină de
nuntă. Dar cei orbiți la suflet nu puteau înțelege dragostea care te
insufla pe tine.
Bucură-te, cel care ți-ai adunat comori în ceruri;
Bucură-te, cel care ai aflat bucurie în chinuri;
Bucură-te, cel care te-ai lepădat cu totul de tine;
Bucură-te, cel care pentru tot omul erai plin de iubire;
Bucură-te, cel care te-ai arătat stâlp neclintit;
Bucură-te, cel care te-ai arătat prin Domnul de nebiruit;
Bucură-te, sfinte mucenice Gurie, cel care mult ai tânjit după Domnul!
Condacul 8
Conștient erai tu, sfinte, că puterea lui Dumnezeu era cea care te întărea pe tine și că tu, prin puterea ta, nu ai fi putut îndura nici cel mai mic chin, și că poate tu fără ajutorul Lui nu ai fi putut cânta nici măcar: Aliluia!
Icosul 8
Gândind la patimile Domnului, socoteai
chinurile tale ca pe niște mângâieri, și mulțumeai Celui care te
întărea te tine ca să poți răbda toate cele ce ți le pregătiseră cei
întunecați la mine.
Bucură-te, cel plin de roadele Duhului;
Bucură-te, cel care ai rușinat pe vameșii văzduhului;
Bucură-te, cel care mult îi compătimeai pe cei care se închinau la idoli;
Bucură-te, cel care tânjeai după Domnul, ca pământul deșertului după ploi;
Bucură-te, cel de care se bucură îngerii;
Bucură-te, cel de care se înfricoșează demonii;
Bucură-te, sfinte mucenice Gurie, cel care mult ai tânjit după Domnul!
Condacul 9
Slăbit ai fost din cauza regimului din închisoare, și adăugându-se și rănile de la picioare, ai ajuns să nu mai poți umbla de fel. Din această cauză la ultima înfățișare înaintea eparhului, au trebuit să te poarte pe brațe slujitorii acestuia. Iar inima ta cânta: Aliluia!
Icosul 9
Văzând neînduplecarea cugetului
vostru, sfinților Gurie și Samona, eparhul a porunci să vi se taie
capetele cu sabia. Iar voi auzind unele ca acestea v-ați bucurat de
parcă ați fi mers la o nuntă.
Bucură-te, sfinte, odrăslit din Edesa;
Bucură-te, cel care pe Hristos L-ai dorit toată viața;
Bucură-te, cel care bine ai biruit;
Bucură-te, ostaș al Celui răstignit;
Bucură-te, crin bineînmiresmat;
Bucură-te, cel de sus binecuvântat;
Bucură-te, sfinte mucenice Gurie, cel care mult ai tânjit după Domnul!
Condacul 10
Înălțând o ultimă rugăciune către Domnul, înainte de tăiere, ți-ai dat sufleul în mâinile Celui mult iubit, după care ai tânjit mereu, cântând: Aliluia!
Icosul 10
Creștinii au luat sfintele voastre
oseminte și le-au îngropat cu mare cinste. Iar acum toți locuitorii
Edesei le cinstesc pe ele și vă înalță vouă, sfinților plăcuți ai
Domnului, calde rugăminți.
Bucură-te, sfinte care călătoria bine ți-ai săvârșit;
Bucură-te, cel care acum petreci cu Domnul tău cel mult dorit;
Bucură-te, cel care acum în ceruri petreci;
Bucură-te, cel care de acum te veselești în veci;
Bucură-te, cel care bine ai nădăjduit;
Bucură-te, cel care de ceata mucenicilor ai fost primit;
Bucură-te, sfinte mucenice Gurie, cel care mult ai tânjit după Domnul!
Condacul 11
Așa cum în viață mult te-ai ostenit pentru dragostea Domnului tău, așa ajută-ne și nouă să ne ridicăm din marea asta de patimi și neputințe și să nu ne lenevim a cânta Domnului: Aliluia!
Icosul 11
Ajută-ne, sfinte să nu ne prindem în
vâltoarea de deșertăciuni a vieții, ci să ne amintim mereu pentru ce ni
s-a dat să trăim viața aceasta de pe pământ.
Bucură-te, mare mucenice;
Bucură-te, cel care de la Domnul ai primit multă cinste;
Bucură-te, cel care ești cald mijlocitor;
Bucură-te, cel care ești grabnic ajutător;
Bucură-te, mângâietor în necazuri;
Bucură-te, cel nebiruit de chinuri;
Bucură-te, sfinte mucenice Gurie, cel care mult ai tânjit după Domnul!
Condacul 12
Ajută-ne, sfinte, să punem început bun, căci tot gândind la clipa morții, tu nu ți-ai îngăduit ție nici o greșeală, ci mereu ai cântat: Aliluia!
Icosul 12
În tinerețe te-ai arătat tânăr mult
nevoitor și neatras de deșertăciunile acestei lumi, iar acum, la
sfârșitul vieții te-ai arătat mucenic bine biruitor, de cununi purtător.
Bucură-te, ostaș vrednic a lui Hristos;
Bucură-te, cel care te-ai adus sfânt prinos;
Bucură-te, pom plin de roadele virtuții;
Bucură-te, cel care te-ai nevoit cu gândul morții;
Bucură-te, cel plin de darurile harului;
Bucură-te, cel care ai sfărâmat cursele vicleanului;
Bucură-te, sfinte mucenice Gurie, cel care mult ai tânjit după Domnul!
Condacul 13
O, Sfinte mucenice Gurie, cel care împreună cu sfântul Samona te-ai nevoit, și te-ai făcut laudă cetei cuvioșilor și cetei mucenicilor, ajută-ne și pe noi să punem început bun, ca la sfârșitul vieții să ne învrednicim și noi a cânta cu drepții: Aliluia!
Acest Condac se rostește de trei ori.
După aceasta se cisesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1 pe care le găsiți mai jos.
Icosul 1
Depărtându-te de zgomotele lumii, tu
te-ai retras afară din cetatea Edesa împreună cu sfântul Samona și ați
viețuit în post și rugăciune și în lacrimi pentru întreaga lume. Și pe
cât ați putut, i-ați povățuit pe oameni să se închine numai Adevăratului
Dumnezeu.
Bucură-te, sfinte nevoitor al Domnului;
Bucură-te, cel care râvneai la înaltul cerului;
Bucură-te, mare luptător pentru dreapta credință;
Bucură-te, cel care nu te-ai dat înapoi de la nici o nevoință;
Bucură-te, cel care te-ai îmbrăcat cu virtuțile;
Bucură-te, cel care ți-ai scăldat așternutul cu lacrimile;
Bucură-te, sfinte mucenice Gurie, cel care mult ai tânjit după Domnul!
Condacul 1
În vremuri de prigoană tu te-ai arătat propovăduitor plin de bărbăție al dreptei credințe, și răbdând muncile până la sânge, te-ai adus Domnului ca jertfă bineprimită. Bucură-te, sfinte mucenice Gurie, cel care mult ai tânjit după Domnul!
Rugăciune pentru înmulțirea dragostei dintre soți, către Sfinții Mucenici Gurie, Samona și Aviv
O, preaslăviților Mucenici Gurie, Samona și Aviva! La voi, ca la niște grabnici ajutători și calzi rugători, alergăm noi, nevrednicii și neputincioșii, rugându-vă cu osârdie: nu ne treceți cu vederea pe noi, cei căzuți în multe fărădelegi, care păcătuim în toată ziua și în tot ceasul: povățuiți-i la calea dreptății pe cei rătăciți, tămăduiți-i pe cei ce pătimesc și pe cei întristați, păziți-ne pe noi întru viață neprihănită și cu întreagă înțelegere, precum oarecând, așa și acum sunteți acoperitori ai căsătoriilor, întărindu-le în dragoste și în unire de cuget și izbăvindu-le de toate răutățile și nevoile. Apărați-i, preaputernicilor Mărturisitori, pe toți creștinii dreptslăvitori de năpaste, de oamenii răi și de cursele diavolești; feriți-i pe ei de moartea năprasnică, rugându-vă Preabunului nostru Domn să ne adauge marile și bogatele Sale mile nouă, smeriților Săi robi, că nu suntem vrednici să chemăm cu buze necurate numele cel de mare cuviință al Ziditorului nostru, dacă voi, Sfinților Mucenici nu veți mijloci pentru noi. Pentru aceasta, la voi alergăm și mijlocirea voastră înaintea Domnului cerem. Așijderea, izbăviți-ne de grindină, de potop, de foc, de sabie, de năvălirea celor de alt neam și de războiul cel dintre noi, de molimele cele aducătoare de moarte și de toate bântuirile cele pierzătoare de suflet. Așa, pătimitorilor ai lui Hristos, rânduiți-ne cu rugăciunile voastre toate cele bune și de folos, ca întru bună cinstire săvârșind viețuirea noastră vremelnică și dobândind sfârșit ne-rușinat, să ne învrednicim, cu mijlocirea voastră, dimpreună cu toți Sfinții, a sta dea dreapta Dreptului Judecător și a-L slăvi pe El, pe Tatăl și pe Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin.
Apoi se face otpustul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.