Sinaxar 14 Noiembrie

 

Sinaxar 14 Noiembrie

 

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Filip, unul din ceata dintâi, a celor doisprezece.

Acest apostol era din Betsaida Galileii, împreună-cetăţean cu Andrei şi cu Petru apostolii, şi multă înţelepciune avea acest dumnezeiesc apostol, îndeletnicindu-se cu cărţile proorocilor şi feciorelnic în toată viaţa sa cunoscându-se; pe acesta aflându-l Domnul după botezul său în Galileea, l-a chemat ca să-i urmeze Lui. Iar el, întâlnind pe Natanael, i-a zis: "Am aflat pe Cel despre Care a scris Moise în Lege şi prooroci, pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret". Şi alte încă multe ziceri se afla în sfânta Evanghelie arătătoare pentru acest apostol. Deci acesta, luând după sorţi pământul Asiei, avea pe Apostolul Vartolomeu următor lui şi ajutător la propovăduirea Evangheliei. Mai avea încă şi pe sora sa cea după trup, Mariamni, care urma şi le slujea lor. Deci trecând apostolii aceştia prin cetăţile Lidiei şi Misiei şi propovăduind în ele Evanghelia lui Hristos, multe încercări şi necazuri au suferit de la cei necredincioşi, fiind bătuţi, zdrobiţi cu toiegele, prin închisori închişi şi cu pietre împroşcaţi.

După aceea a aflat pe iubitul ucenic şi de Dumnezeu cuvântătorul Ioan, care propovăduia pe Hristos în Asia. În aceeaşi vreme şi femeia lui Nicanor proconsulul a crezut în Hristos. Deci mergând dumnezeiescul Filip la Ierapoli, acolo a fost târât pe pământ de elini, prin mijlocul uliţelor cetăţii; după aceasta sfredelindu-i-se gleznele picioarelor, a fost pironit pe nu lemn cu capul în jos, şi aşa făcând rugăciune, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Îndată ce şi-a dat duhul sfântul apostol, pământul s-a înfricoşat ca şi când ar fi fost însufleţit, şi a scos înfricoşător glas şi geamăt, şi s-a despicat şi a înghiţit pe mulţi din cei necredincioşi. Iar ceilalţi temându-se au îngenunchiat la dumnezeiescul Vartolomeu şi la Sfânta Mariamni, care erau spânzuraţi. Şi dezlegându-i pe ei de pe lemn, au venit la adevărata credinţă a lui Hristos; iar moaştele apostolului le-au îngropat. Sfântul Vartolomeu aşezând pe Stahie episcop în Bizanţ, a ieşit şi s-a dus împreună cu Mariamni în Licaonia.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, făcătorul de minuni, care a strălucit la anii 1340.

Sf. Grigore Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a născut în anul 1296 în Constantinopol. Tatăl Sfântului Grigore a devenit un important demnitar la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a murit la scurt timp, Andronicus devenind turorele copilului Grigore rămas orfan. Înzestrat cu abilităţi intelectuale şi ambiţie, Grigore a stăpânit toate subiectele de studiu care făceau parte la vremea aceea din cursul complet de educaţie superioară medievală. Împăratul spera ca tânărul să se îndrepte spre munca în cadrul guvernului, dar Grigore, abia împlinind 20 de ani, s-a retras în Muntele Athos în anul 1316 (după unele surse 1318) devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped (prăznuit în 11 iulie). Acolo a fost tuns şi a pornit pe calea sfinţeniei. Un an mai târziu, Sfântul Evanghelist Ioan Teologul i-a apărut în vis şi i-a promis că-l va proteja pe calea sa duhovnicească. Mama şi surorile lui Grigore au devenit şi ele călugăriţe.

După săvârşirea Părintelui Nicodim, Sf. Grigore a stat opt ani sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Nichifor iar după moartea Părintelui Nichifor, Grigore s-a tranferat la Lavra Sf. Atanasie Athanitul (prăznuit în 5 iulie). Aici a slujit la trapeză şi apoi a devenit cântăreţ în biserică. După trei ani s-a mutat la schitul Glossia, nevoindu-se mai abitir pentru a atinge perfecţiunea spirituală. De la stareţul mănăstirii a învăţat meşteşugul rugăciunii neîncetate pe care o practică monahii, începînd cu marii pustnici ai deşertului din sec. al IV-lea, Evagrie Ponticul şi Sf. Macarie al Egiptului (prăznuit în 19 ianuarie).

Mai târziu, în sec. al XI-lea, Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit în 12 martie) a dat indicaţii amănunţite despre activitatea mentală pentru cei care practicau rugăciunea exterioară, iar sfinţii din Athos au pus-o în aplicare. Practicarea rugăciunii minţii sau a inimii pentru care este nevoie de solitudine şi linişte se numeşte "isihasm" (de la grecescul "hesychia" care înseamnă calm şi linişte), iar practicanţii se numesc isihaşti.

În timpul şederii sale în Glossia viitorul ierarh Gregore a fost complet absorbit de spiritul isihast acesta devenind noul său mod de viaţă. În anul 1326, datorită ameninţării invaziei turce, el împreună cu ceilalţi fraţi ai schitului s-au retras în Tesalonic, unde a fost hirotonit ca preot.

Sf. Grigore a combinat îndatoririle sale preoţeşti cu viaţa de pustnic. Cinci zile pe săptămână le petrecea în linişte şi rugăciune iar sâmbăta şi duminica venea în mijlocul oamenilor, slujind sfintele slujbe şi predicînd, smulgînd oamenilor sentimente de iubire dar şi multe lacrimi prin cuvintele sale. Uneori participa la întrunirile duhovniceşti ale tinerilor educaţi conduse de viitorul patriarh Isidor. După reîntoarcerea din Constantinopol, Sf. Grigore a găsit un loc potrivit în care să vieţuiască în solitudine, lângă Tesalonic, la Bereia. Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulţi călugări, pe care i-a îndrumat timp de cinci ani.

În anii 1330 au avut loc importante evenimente în viaţa Bisericii de Răsărit, în urma cărora Sf. Grigore a fost plasat printre cei mai importanţi apologeţi universali ai ortodoxiei, fiind foarte renumit ca profesor al isihasmului.

Prin 1330 învăţatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia. Acesta a fost autorul unor tratate de logică şi astronomie, fiind renumit pentru calităţile sale oratorice ieşite din comun.  Varlaam a primit o catedră la universitatea din capitală şi a început să adâncească studiul scrierilor Sf. Dionisie Areopagitul (prăznuit în 3 octombrie), a cărui teologie "apofatică" ("negativă", în contrast cu "katafatică" sau "pozitivă") era în mod egal apreciată atât în Bisericile de Răsărit cât şi în cele de Apus.

La scurt timp, Varlaam a călătorit la Muntele Athos, unde s-a familiarizat cu viaţa spirituală a isihaştilor. Susţinînd imposibilitatea cunoaşterii esenţei lui Dumnezeu, el a declarat că rugăciunea minţii era o eroare eretică. În călătoriile sale la Constantinopol şi Tesalonic, călugărul Varlaam a intrat în dispute cu călugării, încercînd să demonstreze natura materială creată a luminii din timpul Schimbării la faţă a Mântuitorului de pe Muntele Tabor. Acesta ridiculiza învăţăturile călugărilor despre metodele rugăciunii şi despre lumina necreată văzută de isihaşti.

Sf. Grigore, la rugămintea călugărilor athoniţi, a răspuns prin admonestări verbale la început, dar văzînd că nu au nici un rezultat, a început să aştearnă pe hârtie argumentele sale teologice. Astfel a apărut "Triade în apărarea sfinţilor isihaşti" (1338). Prin 1340 sfinţii din Muntele Athos au compilat, cu ajutorul sfântului, un răspuns general împotriva atacurilor lui Varlaam , grupat sub titlul "Tomul Aghiorit". La Sinodul din Constantinopol din 1341 ţinut la Biserica Sf. Sofia, Sf. Grigore a polemizat cu Varlaam, axîndu-se pe ideea naturii luminii de pe Muntele Taborului. În 27 mai 1341 Sinodul a fost de acord cu punctul de vedere al Sf. Grigore, şi anume că, Dumnezeu, de neatins prin esenţa Sa, ni se descoperă prin energiile Sale direcţionate spre lume şi percepute de noi, cum a fost lumina de pe Muntele Taborului, dar acestea nu sunt nici materiale şi nici create. Ipotezele lui Varlaam au fost condamnate ca erezii, acesta fiind anatemizat şi izgonit în Calabria.

Dar disputele dintre Palamiţi şi Varlaamiţi erau departe de a se fi încheiat. Acestora din urmă li s-au alăturat discipolul lui Varlaam, călugărul bulgar Akyndinos, precum şi Patriarhul Ioan XIV Kalekas (1341-1347); împăratul Andronicus III Paleologul (1328-1341) înclina şi el spre punctul lor de vedere. Akyndinos, al cărui nume însemna "cel care nu face rău," de fapt a cauzat un mare rău prin învăţăturile sale eretice. Akyndinos a scris o serie de mici tratate în care îi denunţa Sf. Grigore şi pe călugării athoniţi drept provocatori de tulburări în cadrul Bisericii. La rândul său, sfântul a scris un răspuns detaliat în care demonta erorile lui Akyndinos. Însă patriarhul îl susţinea pe Akyndinos şi l-a numit pe Sf. Grigore vinovat de toate tulburările din cadrul Bisericii. În 1344 l-a închis în temniţă timp de patru ani. În 1347, când Ioan al XIV-lea a fost înlocuit de Isidor (1347-1349), Sf. Grigore a fost eliberat şi numit Arhiepiscop al Tesalonicului.

În 1351 Sinodul din Vlaherne a apărat cu solemnitate caracterul ortodox al învăţăturilor sale, însă poporul nu l-a acceptat uşor pe Sf. Grigore, astfel încât el a trebuit să se mute dintr-un loc în altul. Într-una din călătoriile sale la Constantinopol pe un vapor bizantin, a căzut în mâinile turcilor. Chiar în captivitate, Sf. Grigore a predicat atât prizonierilor creştini cât şi răpitorilor săi musulmani. Hagarenii au fost uimiţi de înţelepciunea cuvântului său, dar musulmanii nu au putut suporta acestea şi l-au bătut, ba chiar l-ar fi omorât cu plăcere dacă n-ar fi nădăjduit într-o răscumpărare mare. La un an, Sf. Grigore a fost răscumpărat şi s-a întors la Tesalonic.

Sf. Grigore a făcut multe minuni în cei trei ani dinaintea morţii sale, vindecînd mulţi bolnavi. În ajunul morţii sale, Sf. Ioan Hrisostom i-a apărut într-o viziune, adresîndu-i cuvintele: "Spre înălţimi! Spre înălţimi!" Sf. Grigore Palama a adormit întru Domnul în 14 noiembrie 1359. În 1368 a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376), care a scris viaţa sfântului şi slujbele adresate acestuia.

Tot în această zi, pomenirea binecredincioşilor împăraţi Iustinian şi Teodora.

Sfântul şi drept-credinciosul Împărat Iustinian I (11 mai, 483 – 14 noiembrie, 565) a condus Imperiul Roman de Răsărit de la 1 august 527, până la moartea sa, în noiembrie 565. Soţia sa a fost Împărăteasa Teodora. În afara faptului că a fost unul din cei mai importanţi conducători ai antichităţii târzii şi o figură majoră în istoria imperiului bizantin, Iustinian a fost de asemenea şi un apărător al Ortodoxiei şi un ctitor de biserici. În timpul domniei sale Bizanţul a câştigat glorie prin victorii militare în Persia, Africa şi Italia, care au avut ca rezultat dezrădăcinarea păgânismului printre germanii vandali şi triburile vizigote. Iustinian este cunoscut şi sub numele de "ultimul împărat roman", fiind împăratul care a recucerit Roma din mâinile ostrogoţilor. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Iustinian pe data de 14 noiembrie (în unele sinaxare, pe 15 noiembrie).

Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Constantin cel ce din Idra a odrăslit, iar în Rodos a mărturisit, la anii 1800 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna noiembrie în 14 zile: pomenirea Sfântului, slãvitului si întru tot lãudatului Apostol Filip.

        Acest Apostol, unul din ceata celor 12 Apostoli, era din Betsaida Galileii, impreuna cetatean cu Andrei si cu Petru, Apostolii. Si multa intelepciune avea acest dumnezeiesc Apostol, ca se indeletnicea cu cercetarea locurilor din Legea veche si din Prooroci, despre Mesia cel asteptat, pregatindu-se, astfel, a-L cunoaste pe Acela, despre care inca nu stia ca venise pe pamant. Cu acest fel de dragoste aprinzandu-se el pentru Mesia, iata ca Cel dorit de El calatorea prin Galileea si, aflandu-l pe Filip, i-a zis lui: "Urmeaza-mi Mie". (Ioan,1,43). Si, cunoscand pe Mesia in persoana lui Iisus Hristos, Filip lasa totul si se facu unul din cei mai zelosi ucenici, insotind pe Iisus pretutindeni, luand aminte la viata Lui preasfanta, urmand saracia Lui si invatand de la Dansul dumnezeiasca intelepciune cu care avea sa lumineze lumea.
        Cu drept cuvant, afland pe prietenul sau Natanail, caruia Scriptura ii mai spune si Vartolomeu, Filip i-a spus cu bucurie: "Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise in Lege si Proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret", (Ioan,1,45). Si asa l-a dus la Iisus, si inca multe locuri se afla in Evanghelie despre acest Apostol, care impartasea credinta lui Hristos si altora.
        Apostolii, fiind sortiti sa porpovaduiasca in lume, dupa pogorarea Duhului Sfant, s-au raspandit, fiecare in partile unde era chemat, pentru vestirea Evangheliei. Apostolul Filip, precum ne spun istoricii Teodoret si Eusebiu, a predicat Evanghelia iu cele doua Frigii din Asia Mica si in Ierapole.
        A strabatut, deci, mai intai, toata Siria si toata Asia Mica si, intalnindu-se cu Sfantul Apostol Vartolomeu, au pornit a lucra impreuna la slujba Cuvantului. Mai aceau cu ei inca si pe fericita fecioara Mariam, sora dupa trup a Sfantului Filip, care ii urma si le slujea lor. Si daca au ajuns in Lidia, Apostolii au fost primiti cu dusmanie de pagani, au fost inchisi in temnita, batuti cu toiege, improscati cu pietre, incercand sa-i ucida. Si n-au scapat cu viata, decat prin mijlocirea binecredinciosului Ir, care, botezandu-se si Hristos facand minuni cu el, Apostolii au putut pleca nu numai nevatamati, dar botezand pe toti paganii din cetate si lasand pe Ir episcop in urma lor. In calea lor prin Asia, cei doi Apostoli s-au intalnit si cu Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, propovaduind si el Evanghelia tot prin Asia; si unii de la altii luand puteri, cu si mai multa ravna raspandeau samanta lui Hristos.
        Deci, au mers dumnezeiestii Apostoli in Ierapole, cetate plina de idoli. Si se osteneau Sfintii, ziua si noaptea, povatuind, invatand si vindecand, dupa cuvantul Domnului. Si era in cetate un oarecare Stahie, care, de 40 de ani era orb; pe acela Apostolii, vindecandu-l, a crezut in Domnul si s-a botezat si el si toata casa lui. Si s-a raspandit vestea in toata cetatea. Si s-a botezat mult popor, crezand in Hristos. Iar dregatorul cetatii, auzind de aceasta, a dat porunca si, prinzand in lanturi pe Sfinti, au legat de picioare pe Sfantul Filip si l-au rastignit cu capul in jos si, pe cand ii gaureau cu sfredelul gleznele picioarelor, Sfantul facand rugaciune, si-a dat duhul in mainile lui Dumnezeu. Si indata s-a cutremurat pamantul si, despicandu-se, a inghitit mult popor si pe dregator, cei ramasi cazand ingroziti la picioarele Sfintilor si eliberandu-i.
        Deci, asezand pe Stahie episcop al noii Biserici si ingropand moastele Sfantului Filip, Apostolul Vartolomeu s-a dus in Armenia, unde a fost rastignit pentru Hristos, iar Sfanta Mariam s-a dus in Licaonia, unde s-a savarsit in pace.

 
 

---

Întru aceastã zi, cuvânt despre hirotonia, ca preot, a Sfântului Ioan Gurã de Aur.

---

        Lui Flavian patriarhul, primind scaunul Antiohiei si umbland si pentru cercetarea bisericeasca, pe cand facea randuiala cantarii de noapte, i s-a aratat ingerul Domnului, zicandu-i: "Dimineata, sculandu-te, sa mergi in manastirea unde este placutul lui Dumnezeu Ioan, si pe acela, luandu-l, sa-l hirotonesti preot, ca voieste Dumnezeu prin el sa lumineze pe multi oameni si la cunostinta Sa sa-i aduca si sa-l arate pe el de o cinste cu Apostolii, ca vas ales este al lui Dumnezeu. Ca, iata, si catre dansul sunt trimis de la Dumnezeu, ca sa-i spun sa nu se indoiasca de nimic, ci sa faca toate cele poruncite lui de tine".
        Si era Ioan in ceasul acela in osebita lui chilie, facandu-si obisnuitele rugaciuni si cereri catre Dumnezeu. Deci, a venit la dansul, fara de veste, ingerul Domnului, in haina luminoasa. Si, Ioan temandu-se foarte, dupa ce l-a vazut, a cazut cu fata la pamant, tremurand cu totul. Si, atingandu-l pe el ingerul, l-a sculat, zicandu-i: "Scoala, nu te teme". Si i s-a aratat lui ingerul ca un om. Iar Ioan, adunandu-si mintea, a zis catre dansul: "Cine esti tu, stapane, ca chipul tau m-a tulburat si spaima a cazut asupra mea?" Iar acela, raspunzand, i-a zis lui: "Eu sunt ingerul Domnului si sunt trimis la tine ca sa-ti spun Darul lui Dumnezeu, pe care il vei primi acum". Iar Ioan a zis: "Rogu-ma tie, stapane, nu ma pune pe mine sa ma fac de rusine, nici din viata aceasta linistita nu ma lipsi pe mine, nu ma desparti nici de adunarea aceasta preadulce a fratilor mei". Raspunzand insa, iarasi, ingerul i-a zis: "Cel ce a grait lui Moise, zicandu-i: Iata, te-am facut pe tine Dumnezeul lui Faraon, Acela puternic este sa te faca si pe tine la fel". Si acesta zicandu-i, ingerul s-a dus de la dansul.
        Iar a doua zi, cand vorbea el cu fratii, iata au venit la dansul doi din clericii lui Flavian, vestind venirea lui. Iar marele Ioan si toti fratii, iesind afara din manastire, l-au intampinat pe el si i s-au inchinat lui si au intrat cu dansul in manastire. Si, patriarhul, cautand la fericitul Ioan, i-a zis: "Pace tie, tamaduitorule al celor bolnavi cu sufletul si cu trupul si urmatorule al Sfintilor Apostoli! Sculandu-te, sa mergi cu noi, ca sa facem voia Domnului pentru tine". Si l-au dus pe cuviosul Ioan spre hirotonia randuielii preotesti. Si s-a facut o minune in ceasul acela. Ca dupa ce acesta si-a plecat capul, cand episcopul si-a pus mana pe dansul, incepand rugaciunea hirotoniei, fara de veste, s-a aratat un porumbel alb asupra capului fericitului Ioan. Iar episcopul, vazand aceasta, si toti cei ce erau cu dansul s-au inspaimantat, mult minunandu-se. Si s-a propovaduit aceasta in toata cetatea. Si a petrecut fericitul in Biserica Antiohiei doi ani. Apoi a fost instiintat despre dansul Arcadie imparatul (395-408) si, trimitand, l-au adus pe el cu cinste la patriarhie in Constantinopol. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
  Mai multe despre acesti Sfinti gasiti in: Vietile Sfintilor