"Mă doare cumplit capul"!....

 "Mă doare cumplit capul"!....

Nu este o noutate. Auzim atât de des genul acesta de plângere că a devenit mai mult decât firesc. Este parte din noi. Nu expresia, ci durerea.

Dar de această  expresie ați auzit: "Mă  sufletul, nu mai pot!"

Aceasta este cu totul altceva. Chiar dacă  nu este la fel de uzitată, ea,vorbește, în tăcere , despre noi, mai mult decât  am crede.

Trupul nostru nu ne minte. El strigă și face cunoscut ceea ce sufletul nu poate face.. Totul în tăcere și cu o discreție aparte. Ceea ce trupește numești durere este adesea ecoul unei vieți neîmpăcate cu sine, cu oamenii din jur și cu Dumnezeu. 

Te doare spatele? Nu, nu.  Te copleșește și doare povara grea a resentimentelor, a vinovaților, a fricile,  a dorințelor rău-voitoare, pe care le hrănești în taină și pe care le cari cu tine  prin viață.

Fiecare organ al trupului nostru are propriul limbaj cu care ne vorbește.

Ne dor ochii. E prea puternică lumina, prea mult praf sau sunt pur și simplu obosiți.  

Se poate., dar ochii ne dor pentru că privim critic, prea critic, și  pentru a îndrepta ci pentru a judeca și cu invidie, nu cu milă și recunoștință.

Cele mai dese dureri sunt cele de cap. Rareori se întâmplă să nu ne doară. Oboseală, stres, nemâncate, nesomn, sau orice altă cauză  posibilă ( nu vorbesc aici de traumatisme sau alte cauze patologice cronice). 

Capul ne deoare de la gânduri, de la mult prea multele gânduri ce sunt într-o  luptă permanentă pentru întâietate și supremație, și fără  un control al lor sfârșim prin a plânge în pumni de durere. Mintea noastră trebuie să fie o grădină a păcii și rugăciunii neîncetate.

Vorbim mult și fără folos de multe ori sau tăcem când nu trebuie. Ne doare gâtul pentru că ascundem adevăruri izbavitoare  și vindecătoare sau rostim cuvinte tăioase,  jignitoare,  cuvinte ce rănesc și-l fac pe celălalt să sângereze.

Nedreptățile, umilințe continue sau așteptările nerealiste devin greu sau imposibil de „digerat" ceea ce provoacă o revoltă spontană sau frecventă la nivelul burții.

Mânia se așază în ficat și-l transformă într-un cuptor al amărăciunii, al disprețului și al indiferenței 

Iar inima, inima noastră nu este niciodată bolnavă de iubire, ci de felul în care iubește.

Expresia: "inimă rea" nu are nimic de-a face cu răutatea, ci mai degrabă,  cu experiențele vieții, cu emoțiile posesive, cu fricile, cu modul condiționat de a trăi,  cu dorințele de a controla și  de a nu fi controlați, cu dorințele de a ni se recunoaște meritele și  poate de a avea întotdeauna ultimul cuvânt. 

Leacul, singurul și cel mai eficient, este iubirea curată, sinceră  și  adevărată. 

Doar dragostea poate deveni leacul tuturor durerilor trupului, pentru că ea dezleagă toate nodurile pe care mintea le leagă și strânge. 

Iubirea adevărată nu cere nimic de la nimeni și  în mod necondiționat dăruiește;.

Nu judecă, ci înțelege și acceptă. Nu se teme, ci are încrede. 

Când inima ni se deschide, trupurile respiră ușurate, ca după o furtună lungă și istovitoare.

Cum să începem vindecarea?

Iertați, iertati, Iertați chiar dacă nu ni se cere iertare. Iertarea nu e pentru celălalt, ci pentru noi.

Tăcând mai  mult, rostind adevărul și folosind cuvinte cu blândețe, nu cu mânie.

Schimbându-ne privirea. 

Să căutăm binele din oameni, nu cusurul, neputințele și vina lor.

Să lasă poverile noastre la picioarele lui Hristos în rugăciune,  prin spovedanie, să nu le mai căra prin viață ca pe o cruce ce nu ne-a fost dată.

Să transformăm mânia în altruism și compasiune,  iar nemulțumirile în recunoștință.

Trupurile noastre este "temple ale Duhului Sfânt", nu depozite de răni nevindecate., de frustrări  nemărturisite și de emoții și sentimente neîmpărtășite.

Când sufletele se curățesc prin iubire, iertare și marturisire, trupul devine ușor,  se înalță și  plutește iar viața o cântare, o încântare. .

Binecuvântare și sănătate!

Cuvânt de înțelepciune 

„Dumnezeu i-a dat omului un mare dar. Este liber să aleagă: dacă vrea, intră în Rai, dacă nu vrea, nu. Dumnezeu nu-l bagă cu forţa. Dacă strigi la Dumnezeu, te ajută, dacă nu strigi, nu. Trebuie să cerem mereu, în fiecare clipă, ajutorul Lui, mila Lui, ca să ne smerim. Dumnezeu continuu ne strigă: <<Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi de păcate>>, dar forţat nu ne bagă în Rai”.      

Sfântul Cuvios Dionisie de la Colciu 

Cuvânt de mângâiere 

,,Într-o seară un preot a mers la Biserica sa, deoarece uitase ceva acolo, pe care neapărat trebuia să-l ia. A descuiat ușa și a intrat. Era întuneric. 

Prin sfintele Uși - căci uitase să tragă dvera (perdeaua)- a văzut un Înger strălucitor cu o sabie de foc în mână, stând lângă Sfânta Masă. Preotul s-a înfricoșat atât de mult, încât a luat-o la fugă. Când a ajuns în pridvor a auzit un glas spunându-i: ,,Stai!". El s-a oprit înțepenit de frică. 

-Nu te teme, i-a spus un glas dulce. Sunt Îngerul păzitor al Bisericii. Când Masa unei Biserici se sfințește și devine Sfântă, Domnul Atotțiitorul, Împăratul împaraților, și Domnul domnilor, pune lângă Sfânta Masă un Înger păzitor neadormit.

Câtă vreme Îngerul spunea acestea preotului, el stătea nemișcat în pridvor, ascultând înfricoșat cu spatele la Sfântul Altar. Apoi Îngerul a continuat.

-Întoarce-te și vino, te rog, să tragi dvera de la Sfintele Uși, pe care ai uitat-o deschisă. 

Îngerul i-a spus preotului: ,,te rog". Câți dintre noi spunem semenilor noștri: ,,te rog". Câți?

Atunci preotul s-a întors, pentru că îi dispăruse frica, și înăuntrul lui se înstăpânise pacea, dar nu l-a mai văzut pe Înger. Înainta cu atenție, însă acum fără frică, ci cu evlavie. A apucat încet perdeaua de la Sfintele Uși, și a tras-o până s-a închis. 

Înăuntru său a început să se întrebe: ,,Nu cumva a fost o închipuire de a mea? Nu cumva am visat? Nu cumva am avut halucinații?" Și drept răspuns a auzit glasurile a mii de Îngeri care cântau: ,,Axion ești (Cuvine-se cu adevărat)". La auzul acestei dulci psalmodii îngerești, preotul nu a mai putut rezista, ci a căzut jos leșinat. După ce și-a revenit, a mers acasă și nu a spus nimănui nimic. După 15 ani, cu puțin înainte de a muri, preotul a povestit ceea ce i se întamplase atunci.

Astfel, în fiecare Biserică, lângă Sfânta Masă este un Înger, pe care noi nu-l vedem, însă El ne urmărește în tăcere.

Să pășim cu evlavie și teamă sfântă în Casa Slavei lui Dumnezeu.