Traducere din limba rusă
Tropar, glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Victor, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul, glasul 4
Prin slava Ta, Doamne, ne-ai descoperit în lume pe purtătorii de pătimiri și pe Mucenicii împodobiți cu virtuți să avem biruință asupra răului. Cu rugăciunile Sfântului Mucenic Victor, mântuiește sufletele noastre!
Condacul 1
Îl cinstim pe alesul ostaș războinic al lui Hristos Dumnezeul nostru, pe Sfântul Mucenic Victor, ca mijlocitor și cald rugător pentru noi. Iar tu, pătimitorule, având îndrăzneală către Domnul, scăpa-ne de toate necazurile și noi te chemăm: Bucură-te, Sfinte Victor cel biruitor, slăvit Mucenic!
Icos 1
Înger pământesc și om ceresc ai devenit, Sfinte Mucenic Victor, când, ostaș fiind, ai fost luminat cu lumina adevăratei cunoștințe a lui Dumnezeu, și cu bucurie L-ai propovăduit pe Hristos. Noi, amintindu-ne de suferințele tale pentru Hristos, îndelung-răbdătorule, îți strigăm:
Bucură-te, căci L-ai iubit din toată inima Creatorul tuturor;
Bucură-te, primind pătimiri pentru numele Său;
Bucură-te, denunțând răutatea idolilor;
Bucură-te, căci pentru dragostea ta pentru Hristos nu ți-ai cruțat trupul;
Bucură-te, căci ai disprețuit slava acestei lumi;
Bucură-te, cel ce ai gustat din dulceața raiului;
Bucură-te, Sfinte Victor cel biruitor, slăvit Mucenic!
Condacul 2
Văzând prigoana celor răi împotriva creștinilor nu te-ai speriat de pedeapsa și chinurile lor, ci ca un bun războinic al lui Hristos te-ai arătat înaintea răufăcătorului comandant Sebastian și ți-ai mărturisit credința în unicul Dumnezeu adevărat, cântându-I: Aliluia.
Icos 2
Având o minte inspirată de Dumnezeu, Sfinte Mucenic Victor, l-ai uimit pe chinuitor cu curajul sufletului și cu cuvintele tale, propovăduindu-L cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeul Cel adevărat. La fel, lăudându-ți mărturisirea, strigăm așa:
Bucură-te, propovăduind un singur Dumnezeu adevărat;
Bucură-te, credincios închinător al Preasfintei Treimi;
Bucură-te, stârpitorul închinării la idoli;
Bucură-te, săditor al evlaviei creștine;
Bucură-te, moștenitorul Împărăției Cerurilor;
Bucură-te, părtaș veșnic la slava lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Victor cel biruitor, slăvit Mucenic!
Condacul 3
Prin puterea lui Dumnezeu te-ai întărit și ai stat cu îndrăzneală înaintea torționarului, curajos mărturisitor al lui Hristos Sfinte Victor, disprețuind amenințările și înșelătoria, alegând moartea Mucenicească și cântând lui Dumnezeu: Aliluia.
Icos 3
Având nădejde puternică în Împăratul și Domnul Ceresc și aducându-ți aminte de cuvântul apostolic care spune că se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de om, tu, Sfinte Mucenice Victor, neascultând de porunca chinuitorului, te mărturiseai războinic al Împăratului Cerului, alungând ispitirea și răutatea păgânilor care te-au dat la chinuri. Noi, amintindu-ne de curajul tău, strigăm către tine:
Bucură-te, curajos războinic al Împăratului Ceresc;
Bucură-te, rob credincios al Stăpânului tău;
Bucură-te, că ai disprețuit amenințările celor răi;
Bucură-te, dezvăluind desertăciunea idolilor;
Bucură-te, căci ai săvârșit o faptă bună de Mucenicie;
Bucură-te, căci ai mărturisit prin sânge credința ta în Hristos;
Bucură-te, Sfinte Victor cel biruitor, slăvit Mucenic!
Condacul 4
Fiind stăpânit de o furtună de furie, chinuitorul nebun a poruncit să te pănă la munci grele, să-ți sfărâme degetele și să ți le rupă din încheieturi, iar apoi te-a aruncat într-un cuptor încins. Dar Tu, Sfinte Victor, ai intrat fără teamă și ai rămas acolo trei zile viu și nevătămat, ca și cei trei tineri în cuptorul Babilonului, punându-ți toată nădejdea în Dumnezeu și cântându-I un cântec de biruință: Aliluia.
Icos 4
Văzând nelegiuitul voievod că după trei zile de ședere în cuptorul incins ai fost găsit nevătămat, Sfinte Mucenice Victor, s-a aprins cu și mai mare mânie, chemând vrăjitorul și poruncindu-i să te omoare. Acela a fiert carne cu otravă aducătoare de moarte și ți-a dat să mănânci. Iar tu ai zis: „Deși nu mi se cade a primi de la voi carne necurată și a mânca, dar pentru ca să cunoașteți că nimic nu poate otrava cea aducătoare de moarte împotriva puterii Domnului meu, Dătătorul de viață, o voi mânca”. Apoi, rugându-se Sfântul, a mâncat carnea cu otravă și n-a pătimit nimic. Iar noi te lăudăm:
Bucură-te, neclintit campion al credinței;
Bucură-te, puternic și neclintit purtător de patimi;
Bucură-te, cel ce nu ai avut teamă de foc;
Bucură-te, stingând flacările focului cu roua rugăciunilor tale;
Bucură-te, căci ai rămas nevătămat după ce ai mâncat mancarea otrăvită;
Bucură-te, căci acum te hrănești cu dulceața Raiului;
Bucură-te, Sfinte Victor cel biruitor, slăvit Mucenic!
Condacul 5
Ai fost ca o stea dumnezeiască, Sfinte Mucenic al lui Hristos, arătând calea mântuirii, căci vrăjitorul a pregătit alte cărnuri otrăvitoare dar tu mâncând ai rămas iarăși nevătămat, arătând puterea credinței în Hristos și învățându-ne s-I cântăm împreună cu tine: Aliluia.
Icos 5
Atunci vrăjitorul a zis cu mare glas: „Iată, ai biruit puterea vrăjitoriei mele, Victore, și sufletul meu cel pierdut de demult l-ai scos acum din iad, pentru că cred în Domnul Iisus Hristos, Cel propovăduit de tine”. Apoi, ducându-se la casa sa, a adunat cărțile vrăjitoriei și toate fermecătoriile și le-a ars, apoi s-a făcut creștin desăvârșit. Noi, cântând măreția lui Dumnezeu, te lăudăm:
Bucură-te, că ai alungat întunericul necredinței cu cuvântul mântuirii;
Bucură-te, că pe necredincioși i-ai convertit la Hristos prin Mucenicia mărturisirii;
Bucură-te, distrugând toate ispitele diavolului;
Bucură-te, că ai doborât puterea demonilor prin credința lui Hristos;
Bucură-te, cel ce îi ridici pe cei credincioși spre slăvirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ne înveți să alergăm la Hristos în necazurile și întristările noastre;
Bucură-te, Sfinte Victor cel biruitor, slăvit Mucenic!
Condacul 6
Ai fost un propovăduitor al adevăratei credințe în Hristos înaintea chinuitorilor tăi, Sfinte Mucenice Victor, nefiind atins de niciunul din chinurile lor: ți-au tăiat toate vinele trupului, după aceasta te-au aruncat într-o căldare cu untdelemn fierbinte. Însă sfântul zicea: „Așa-mi este de plăcut acest untdelemn ce fierbe, precum celui însetat apa rece”. Iar muncitorul, mai mult umplându-se de mânie, a poruncit să-l spânzure pe lemn și să îi ardă tot trupul cu făclii; apoi amestecând niște praf omorâtor cu oțet, l-a turnat în gura lui. Iar sfântul a zis: „Oțetul și această otravă de moarte îmi este dulce ca mierea și fagurul”. Noi, minunându-ne de răbdarea ta, strigăm către Dumnezeu Cel minunați între sfinții Săi: Aliluia.
Icos 6
Muncitorul, umplându-se mai mult de mânie, a poruncit să scoată ochii Mucenicului lui Hristos, iar toți cei ce veniseră să îl cerceteze pe sfânt după trei zile au orbit. Dar sfântul, făcându-i-se milă de dânșii, s-a rugat lui Dumnezeu cu sârguință și a zis către dânșii: „În numele Domnului meu Iisus Hristos, să vedeți!”. Astfel rugăciunea Sfântului Mucenic Victor a redat vederea chinuitorilor săi când a chemat numele Domnului Iisus Hristos. De aceea, pentru tine, sfântul slăvit al lui Dumnezeu și făcătorul de minuni, strigăm:
Bucură-te, grabnic mijlocitor înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cald rugător pentru sufletelor noastre;
Bucură-te, vindecând bolnavii cu rugăciunea ta;
Bucură-te, tămăduitorul rănilor sufletului și ale trupului;
Bucură-te, întărindu-ne credința;
Bucură-te, dându-ne nădejde;
Bucură-te, Sfinte Victor cel biruitor, slăvit Mucenic!
Condacul 7
Pentru a-L slăvi pe Dumnezeu care îi întăreste pe aleșii Săi, o femeie din popor pe numele ei Ștefanida a venit la locul chinului și s-a mirat de marea răbdare a Sfântului Victor, văzând doua coroane nepieritoare coborând din ceruri, una așezându-se pe capul sfântului și una pe capul ei, și i-a grăit lui: ”Fericit ești, Victore, și fericite sunt pătimirile tale pentru Hristos; bine primită este lui Dumnezeu jertfa ta”. Noi cu evalvie Îl slăvim pe Dumnezeu din toată inima, strigând: Aliluia.
Icos 7
Furia răufăcătorului crescu și mai mult, poruncind ca Sfânta Ștefanida care îți lauda suferințele, Sfinte Victor Mucenic al lui Hristos, să fie legată de fiecare picior de vârful a doi finici plecați la pamânt, iar finicii, ridicându-se la înălțimea lor, au despărțit pe sfânta în două. Noi slăvim moartea ei cea mucenicească și binecuvântăm suferința voastră împreună pătimitoare, strigând:
Bucură-te, jertfă plăcută lui Dumnezeu ca jertfa lui Abel;
Bucură-te, cel drept ca și Noe cel plin de fapte bune și desăvârșit în neamul său;
Bucură-te, fiind intocmai lui Avraam în credință, adus pe tine jertfă lui Dumnezeu ca și Isaac;
Bucură-te, urmându-l pe Iov în răbdare;
Bucură-te, punându-ți toată încrederea ta în Domnul ca David;
Bucură-te, chipul muceniciei;
Bucură-te, Sfinte Victor cel biruitor, slăvit Mucenic!
Condacul 8
Nu este cu putință, de nu se cunoaște puterea lui Dumnezeu, a înțelege cum un trup slab îndură asemenea chinuri pentru Hristos. Noi, slăvindu-L pe Dumnezeu, care i-a dat o asemenea putere sfântului Mucenic, strigăm cu dragoste: Aliluia.
Icosul 8
De toată bucuria dumnezeiască te-ai umplut, sfinte Mucenic, când ai auzit porunca chinuitorului să-ți taie capul. Noi ne aducem aminte de suferințele tale și lăudăm mare ta răbdare:
Bucură-te, păstrând până la capăt credința, nădejdea și dragostea;
Bucură-te, căci din mâna Celui Atotputernic ai primit cununa de Mucenic;
Bucură-te, că în zilele neînserate ale Împărăţiei lui Hristos viețuiești;
Bucură-te, căci acum trăiești în lăcașurile Raiului;
Bucură-te, rugându-te cu ardoare pentru noi la Tronul lui Dumnezeu;
Bucură-te, ajutor neîncetat celor ce te cheamă cu credință;
Bucură-te, Sfinte Victor cel biruitor, slăvit Mucenic!
Condacul 9
Izbăvește-ne de toate necazurile și nenorocirile cu rugăciunile tale, Sfinte Mucenic Victor, căci ai mare îndrăzneală înaintea Domnului, strigând neîncetat: Aliluia.
Icos 9
Ritorii cei mult grăitori nu te pot lăauda îndeajuns, Sfânt slăvit Mucenic, căci prin suferințele tale pe mulți ai adus la Hristos. Pentru aceasta, noi Te lăudăm după puterea noastră:
Bucură-te, mărturisitorul neînfricat al credinței creștine;
Bucură-te, războinicul de neînvins al lui Hristos;
Bucură-te, ajutor de nădejde pentru toți cei ce caută Adevărul;
Bucură-te, mângâietor grabnic în necazuti;
Bucură-te, ocrotitorul Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mijlocitorul tuturor creștinilor ortodocși;
Bucură-te, Sfinte Victor cel biruitor, slăvit Mucenic!
Condacul 10
Mântuirea și bucuria veșnică ai dobândit prin multe suferințe pentru Hristos, tu, Sfinte Mucenic Victor, învață-ne pe toți să răbdăm pentru Dumnezeu, să Îi mulțumim fiecare după putere și să ne punem toată nădejdea în El, cântând cântarea: Aliluia.
Icos 10
Ești zid și refugiu pentru cei care aleargă spre tine, slujitorul lui Dumnezeu Victor, roagă-te neîncetat lui Hristos Dumnezeul nostru pentru toți cei ce cinstim suferința ta. Te rugăm primește, Sfinte Mucenic îndelung răbdător și de la noi păcătoșii această laudă:
Bucură-te, că ai iubit viața cea veșnică mai mult decât cele trecătoare;
Bucură-te, că ai ales Împărăția Cerurilor în locul slavei lumești;
Bucură-te, că ai câștigat bucurii nesfârșite pentru suferința ta;
Bucură-te, că ai gustat moartea de Mucenic și acum ai viața veșnică și fericită;
Bucură-te, moștenitorul Sionului Celui Înalt;
Bucură-te, apărătorul Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Victor cel biruitor, slăvit Mucenic!
Condacul 11
Tu, Sfinte Mucenice Victor, ai dat cantare Preasfintei Treimi, nu doar in cuvinte ci dându-te pe tine însuți ca jertfa: L-ai iubit mai presus de toate pe Creatorul tau, si LIai slujit spre singurul bine, cantand cu afecțiune: Aliluia.
Icos 11
Ești lumină celor care Îl caută pe Hristos, ales de Dumnezeu Sfinte Victor, te rugăm luminează inimile credincioșilor și îi învață pe cei care strigă cu dragoste spre Sfânta Treime::
Bucură-te, urmașul pătimirilor lui Hristos;
Bucură-te, trăind viața fără prihană;
Bucură-te, chip al blândeții și al smereniei;
Bucură-te, ascultare și răbdare în fața suferințelor;
Bucură-te, lumină a evlaviei care nu se stinge niciodată;
Bucură-te, stea, arătând calea cea dreaptă spre mântuire;
Bucură-te, Sfinte Victor cel biruitor, slăvit Mucenic!
Condacul 12
Cere harul dumnezeiesc pentru noi, Sfinte Victor Mucenic al lui Hristos, căci cu atât mai mult poate rugăciunea celor drepți spre mila Stăpânului, nu privi spre necurăția noastră păcătoasă ci trezește-ne, fiindu-ne un bun învățător spre pocăință, învățandu-ne să Îi cântăm lui Dumnezeu care are milă de noi: Aliluia.
Icos 12
Îți cântăm și lăudăm faptele tale și îndelunga răbdare, slăvite purtătorule de patimi Sfinte Victor, mulțumim lui Dumnezeu care te-a întărit până la sfârșitul tău de Mucenic, cinstim amintirea ta sfântă și te chemăm în laudă:
Bucură-te, minuat viteaz în suferință;
Bucură-te, cel ce porți pe trupul tău pătimirile Domnului Iisus Hristos;
Bucură-te, căci ai dobândit moștenirea Împărăției lui Hristos;
Bucură-te, căci în casa Tatălui Ceresc ți-ai făcut sălașul;
Bucură-te, căci prin tine Dumnezeu este slăvit;
Bucură-te, căci demonii sunt rușiniai de tine;
Bucură-te, Sfinte Victor cel biruitor, slăvit Mucenic!
Condacul 13
Preafericitule Sfinte Mucenic Victor, primește cântarea noastră de laudă adusă ție dintr-o inimă duioasă și ne izbăvește de tot răul cu mijlocirea ta caldă către Dumnezeu, ca împreună cu tine și cu toți sfinții cântăm cântarea de biruință: Aliluia. (Acest Condac se spune de 3 ori).
Icos 1
Înger pământesc și om ceresc ai devenit, Sfinte Mucenic Victor, când, ostaș fiind, ai fost luminat cu lumina adevăratei cunoștințe a lui Dumnezeu, și cu bucurie L-ai propovăduit pe Hristos. Noi, amintindu-ne de suferințele tale pentru Hristos, îndelung-răbdătorule, îți strigăm:
Bucură-te, căci L-ai iubit din toată inima Creatorul tuturor;
Bucură-te, primind pătimiri pentru numele Său;
Bucură-te, denunțând răutatea idolilor;
Bucură-te, căci pentru dragostea ta pentru Hristos nu ți-ai cruțat trupul;
Bucură-te, căci ai disprețuit slava acestei lumi;
Bucură-te, cel ce ai gustat din dulceața raiului;
Bucură-te, Sfinte Victor cel biruitor, slăvit Mucenic!
Condacul 1
Îl cinstim pe alesul ostaș războinic al lui Hristos Dumnezeul nostru, pe Sfântul Mucenic Victor, ca mijlocitor și cald rugător pentru noi. Iar tu, pătimitorule, având îndrăzneală către Domnul, scăpa-ne de toate necazurile și noi te chemăm: Bucură-te, Sfinte Victor cel biruitor, slăvit Mucenic!
Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.