SINAXAR 11 AUGUST

 

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintele nostru Nifon, arhiepiscopul Constantinopolului, care a pustnicit în sfânta Manastire Dionisiu din sfântul Munte Athos, în anii de la Hristos 1460.

Acest Sfânt Nifon s-a nascut în Tesalonic din parinti binecredinciosi si de bun neam: mama lui, Maria, era din aceasta cetate, iar tatal sau, Daniel, se tragea din Dalmatia. Asezati în Tesalonic, parintii sfântului au avut trei copii: Dimitrie, Nicolae si Maria. Dupa moartea tatalui, fiul cel mare, Dimitrie, a fost luat la curtea domnitorului Tesalonicului, iar cel de al II-lea, Nicolae, a fost dat la învatatura cartilor sfinte, dovedind multa silinta, încât la vârsta de 12 ani stia toata rânduiala slujbelor bisericesti, se îndeletnicea cu citirea sfintelor carti si dorea sa-si adânceasca cunostintele. Pentru aceasta, curând, fara stirea dascalului si a maicii sale, a urmat pe un monah învatat, numit Iosif, cu care a ajuns la Epidar, unde a ramas alaturi de vestitul pustnic Antonie, care nu dupa multa vreme l-a tuns în calugarie, dându-i numele Nifon.

Dupa moartea pustnicului Antonie, calugarul Nifon, plin fiind de râvna învataturii si auzind ca în cetatea Iarda este un dascal foarte învatat, numit Zaharia, a ajuns ucenic al acestuia. Iar când, dupa luarea Constantinopolului de catre turci la 1453, dascalul Zaharia a fost hirotonit episcop, calugarul Nifon s-a dus la Sfântul Munte Athos, asezându-se la început în Mânastirea Pantelimon. Însa dupa o vreme s-a mutat în pestera Krughi, unde a pustnicit, desavârsindu-se în învataturile sfinte.

De acolo a fost chemat de întâistatatorul Lavrei celei mari a Sf. Atanasie ca dascal. Dupa multa vreme, cunoscând ca în Mânastirea Dionisiu, cu hramul Sfântului înaintemergator si Botezator Ioan, se afla multi îmbunatatiti monahi, s-a mutat acolo, unde a îmbracat îngerescul chip al schimniciei si a fost hirotesit, dupa canoane, citet si ipodiacon, iar apoi hirotonit ierodiacon si ieromonah. Nevoindu-se mai mult cu cele duhovnicesti, cu privegherile, cu rugaciunea si cu dragostea fata de toti, Sf. Nifon a ajuns curând a fi în adevar luminator nu numai al Mânastirii Dionisiu ci si al întregului Sfânt Munte Athos, încât puterea întelepciunii lui ajunsese vestita si în cetatea Tesalonicului.

De aceea, dupa moartea mitropolitului Partenie al Tesalonicului, soborul episcopilor si al clericilor alesera ca mitropolit al Tesalonicului pe Sfântul Nifon, care cu toata împotrivirea lui a trebuit sa primeasca. Aici Sfântul Nifon a propovaduit prin alese cuvinte dogmele Bisericii si îndemna pe cei bogati sa ajute pe cei neputinciosi si pe cei bolnavi, de care sfântul purta deosebita grija, chiar daca erau de alta lege, Vestea despre puterea cuvântului si despre faptele Sfântului Nifon s-a raspândit atât de repe-de si de departe, încât când, dupa doi ani, a murit patriarhul Constantinopolului, Sfântul Nifon a fost facut patriarh al Constantinopolului si a toata lumea. Însa nu dupa multa vreme, la uneltirile unor clerici, Sfântul Nifon a fost izgonit de puterea împarateasca din Patriarhie la Mânastirea Sozopoli. Dar dupa doi ani a fost din nou urcat în scaunul de patriarh al Constantinopolului; însa dupa scurta vreme, la uneltirile unora, împaratul a surghiunit pe Sfântul Nifon în cetatea Adrianopol, unde petrecea pazit de ostasi.

Vestea despre Sfântul Nifon s-a raspândit pâna departe, încât, auzind cele despre sfântul, domnitorul Tarii Românesti, Radu cel Mare (1496-1508) dorind sa-l vada, a capatat, aflându-se la Constantinopol pentru plata tributului, învoirea înaltei Porti sa viziteze pe Sfântul Nifon la Adrianopol. Fiind în fata sfântului, domnitorul Radu cel Mare grai: "Eu, Stapâne Sfintite, doream foarte mult sa ma învrednicesc a vedea fericita ta fata. Slava lui Dumnezeu ca m-am învrednicit a dobândi aceasta astazi; sunt mâhnit însa de ispitirile ce patimesti". Sfântul Nifon îi raspunse: "Preastralucite Domn, prin multe necazuri ni se cade noua sa intram în împaratia cerurilor, caci zice Domnul ca se cade sa suferim primejdiile acestei vieti cu bucurie". Acestea si altele asemenea auzind domnitorul Radu cel Mare zise: "Ma rog Arhieriei tale sa vii în Tara Româneasca sa ne înveti pe noi, caci cu totul suntem lipsiti de duhovniceasca învatatura si de pastor învatator; acolo te vei odihni si toti te vor primi cu bucurie. Da-mi cuvântul si voi mijloci la Poarta a ti se da voie". Si, sfântul învoindu-se, l-a luat domnitorul Radu cel Mare cu sine si l-a dus în Tara Româneasca, la anul 1504, unde toti l-au primit ca pe un Apostol al lui Dumnezeu. Atunci domnitorul Radu i-a zis:

"Te avem pe tine povatuitor si pastor al nostru, ca sa ne povatuiesti pe noi pe calea mântuirii, si sa ai stapânire asupra lucrurilor bisericesti, si orice vei porunci, se va face". "Ma rog, raspunse Sf. Nifon, ca orice voi face spre îndreptare sa primiti cu bucurie; iar însuti de vei gresi, sa primesti duhovniceasca mea sfatuire, pentru ca daca poporul va vedea ca domnul tarii primeste îndreptare de pocainta, si el cu înlesnire se va îndrepta; si, dimpotriva, daca domnul tarii va calca legile si va defaima sfintele canoane, atunci se va face tuturor mare cadere". Apoi preaînteleptul Nifon a poruncit sa se adune în sobor toti preotii, egumenii manastirilor si boierii divanului domnesc, carora le-a vorbit îndemnându-i la faptele cele bune. Iar puterea cuvântului sau si întelepciunea sa cea mare atât au miscat inimile celor de fata încât toti au primit învatatura cu bucurie si au hotarât a-si îndrepta naravurile. Dupa aceea Sfântul Nifon a hirotonit episcopi, carora le-a dat toate rânduielile treptei lor de episcopi, sfatuindu-i sa se îngrijeasca de turma lui Hristos.

În vremea aceea un boier din Moldova, rau naravit si facând multe rele, a fugit din tara Moldovei în Tara Româneasca cu femeia si cu copiii sai. Aici, împrietenindu-se cu domnitorul Radu cel Mare, a voit sa-si ia alta sotie, pe sora domnitorului Radu cel Mare, care, cu toate ca stia ca acela este însurat, s-a învoit la aceasta, nesocotind legile parintilor sai si canoanele Bisericii. Aflând una ca aceasta, din plângerea femeii dintâi a aceluia, Sfântul Nifon a chemat pe boierul moldovean si cu blândete l-a sfatuit sa lase femeia cea luata fara lege si sa se întoarca la sotia sa cea dupa lege. Boierul moldovean a mers si s-a plâns domnitorului Radu cel Mare, cautând sa-l întarâte a izgoni pe Sfântul din Tara Româneasca. Atunci Sfântul Nifon, netemându-se de amenintari, s-a dus la domnitor si, aratându-i scrisoarea femeii celei dupa lege a boierului moldovean, i-a deschis Legea dumnezeiasca si i-a aratat ca nu se cade sa defaime cele rânduite de dumnezeiestile canoane. Dar domnitorul Radu cel Mare, lasând la o parte evlavia ce aratase mai înainte, s-a pornit cu salbaticie împotriva Sfântului Nifon, învinuindu-l ca a calcat predaniile si rânduielile tarii si poruncindu-i sa plece din Tara Româneasca.

Atunci Sfântul Nifon a mers la biserica, unde a poruncit sa se strânga tot poporul, pe care învatându-l îndestul, s-a îmbracat în vesmintele arhieresti si a afurisit atât pe boierul moldovean cel fara de lege cât si pe cei ce îl ajutasera la savârsirea acelei faradelegi. Apoi a proorocit câte aveau sa se întâmple Tarii Românesti si cum au sa moara de moartea cea rea si domnitorul Radu cel Mare si boierul moldovean, sfârsindu-se în faradelegea lor. Dupa aceea asezând vesmintele arhieresti pe sfânta masa a iesit din biserica.

Auzind acestea domnitorul Radu cel Mare a dat porunca în tot orasul ca nimeni sa nu socoteasca pe Sfântul Nifon ca arhiereu si nici sa-i dea cinste si cautare; caci cel care-i va da pâine sau altceva, ori îl va primi în casa sa îsi va pierde viata, iar averea lui va trece pe seama domniei. Iar Sf. Nifon s-a dus la marginea unui sat, într-o cascioara mica, unde un fiu duhovnicesc al sau, Neagoe, din familia Basarabestilor, îl hranea pe ascuns. Atunci voievodul Radu cel Mare, mustrat de cuget si temându-se a nu veni asupra lui vreun rau pentru aceasta fapta, a mijlocit sa fie adus Sfântul Nifon din nou la palatul domnesc, unde domnitorul si-a cerut iertare prin fagaduinti de multe daruri. Sfântul însa cunoscând viclesugul domnitorului nu i-a dat iertare si a plecat de la el repetând aceeasi proorocie ce rostise în biserica.

Plecând din Tara Româneasca, Sfântul Nifon s-a dus împreuna cu doi ucenici ai sai, Macarie si Ioasaf, mai întâi în Macedonia, apoi în Pelotonia, si de acolo în Sfântul Munte Athos, la Mânastirea Vatoped, unde a fost primit cu multa evlavie. Iar din Mânastirea Vatoped, Sfântul Nifon a trecut ca un necunoscut în Mânastirea Dionisiu, unde s-a supus la cele mai de rând ascultari, nefiind cunoscut de fratii din mânastire decât târziu prin aratare îngereasca. Si facând multe minuni Sfântul Nifon si-a dat obstescul sfârsit în Mânastirea Dionisiu, la 11 august 1508.

Ajungând domnitor, Neagoe Basarab, care fusese fiu de spovedanie al Sfântului Nifon, a trimis la Sfântul Munte Athos o delegatie ca sa aduca în Tara Româneasca moastele Sfântului Nifon "ca sa curateasca greseala Radului si a altora, care facuse rau sfintiei sale". Dezgropând trupul Sfântului Nifon si asezându-l în cosciug de lemn, delegatia trimisa de Neagoe Basarab, împreuna cu câtiva calugari din Mânastirea Dionisiu si cu mitropolitul Neofit de Anchialos, l-au adus în Tara Româneasca, unde l-au dus cu alai mare la Mânastirea Dealului si l-au asezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare. În tot timpul noptii în Mânastirea Dealului s-au facut rugaciuni pentru iertarea pacatelor domnitorului Radu cel Mare; iar în revarsatul zorilor Neagoe Voda, care era partas la rugaciune a vazut în atipeala iertarea lui Radu Voda.

Dupa ce au fost tinute mai multe zile pentru închinarea poporului, moastele Sf. Nifon au fost asezate în sicriu de argint poleit cu aur si înfrumusetat cu pietre scumpe si cu smalt si înapoiate la Mânastirea Dionisiu din Sf. Munte Athos. Calugarii de la Mânastirea Dionisiu au daruit cu bucurie lui Neagoe Basarab capul si o mâna din moastele Sfântului Nifon, care au fost asezate în Mânastirea zidita de Neagoe Basarab la Curtea de Arges.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Evplu diaconul.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Diocletian si era de neam din cetatea Catania, din Eparhia Siciliei. Fiind el pârât la guvernatorul Calvisian ca este crestin, si nevoind a se lepada de Hristos a fost supus la nesfârsite si grele chinuri, dupa care, taindu-i-se capul si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii cinstitei si înfrumusetatei case si dumnezeiesti biserici a Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, numita Eleusa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Icoanei celei nefacuta de mâna a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În zilele binecredinciosului împarat Tiberie, la anii 576, s-a facut minune mare. O femeie, anume Maria, iubitoare de Hristos si patriciana cu vrednicia, fiind vaduva, a cazut într-o boala grea si fara de leac; si deznadajduindu-se de tot ajutorul omenesc, se lasa în nadejdea Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Deci punând întru sine bun gând, a trimis catre preotii cei ce slujeau sfintei Icoane împaratesti si nefacuta de mâna a Domnului, rugându-i sa mearga la dânsa. Si venind ei, ea cazu la picioarele lor, zicând: "Va rog sfintiti parinti, de vreme ce Dumnezeu pentru pacatele mele a vrut sa ma chinuiesc de aceasta boala grea de moarte, voiesc si doresc eu, ticaloasa si nevrednica, ca prin rugaciunile voastre sa primesc sfânta Icoana a Domnului nostru în saraca mea casuta 40 de zile, ca doara printr-însa va face Domnul mila cu mine". Si preotii, stiindu-i viata si duhovniceasca ei asezare, i-au adus Sf. Icoana. Si deschizând ei cutia în care se afla Icoana, îndata a cazut si s-a închinat femeia si a sarutat-o; si luând o pânza de bumbac pe masura Sf. icoane, a pus-o deasupra Icoanei; si bagând-o într-un scrin curat, a închis-o; si asezând-o în paraclisul casei sale, îi facea stralucita lumina de faclii aprinse, slujind liturghie pâna la 40 de zile. Si daca se plinira acele 40 de zile, au început a se întari durerile femeii, de erau de nesuferit, încât nici din pat nu putea sa se ridice, si strigând pe o slujnica pe care o stia ca este mai curata, îi zise: "Adu cutia sfintei Icoane ca sa ma închin, doara voi gasi putina odihna de durerile acestea mari".

Si aceea mergând în paraclis, vazu minune mare si înfricosatoare si preamarita: o vapaie de foc mare iesea din acea cutie, de se suia pâna în podul casei, si cuprinzând tot jertfelnicul, se pogora pâna la fata pamântului, nestricând cu nimic jertfelnicul. Slujnica îngrozindu-se, a cazut jos; si alergând alta, spuse stapânei sale, iar aceasta înfricosându-se foarte s-a pogorât din pat si mergând cu mare greutate în paraclis si vazând vapaia cea de foc, a strigat: "Doamne miluieste". Dupa aceea a trimis si a adus degrab pe slujitorii sfintei Icoane, cu care a venit si popor mult, si vazând toti minunea se minunara, caci se suia si se pogora vapaia ca o vetreala de corabie ce se umfla de vânt tare, si au strigat toti multa vreme: "Doamne miluieste". Si facându-se rugaciune de catre preoti s-a potolit vapaia, si deschizând cutia au aflat sfânta Icoana împarateasca si nefacuta de mâini, neatinsa de foc.

Luând si pânza cea de bumbac pe care o pusese patriciana deasupra Icoanei, au aflat pe ea alt chip nefacut de mâna, asemenea chipului celui dintâi. Si slavind toti pe Dumnezeu si sarutându-L îl pusera deasupra durerilor femeii si îndata o lasara durerile si boala si s-a tamaduit femeia si facându-se sanatoasa desavârsit s-a sculat si a slavit pe Dumnezeu cu toti câti venisera acolo cu preotii.

Dupa câtiva ani acea cinstita femeie, de vreme ce mai înainte îsi cunoscuse mutarea ei din viata aceasta, ca ceea ce era vas ales, a purtat grija ca sa daruiasca acel preasfânt chip la o mânastire de calugarite ce se afla la Melitina, în Armenia, cu hramul înaltarea Domnului. Si iata, ca si cum s-ar fi dat veste, a sosit acolo la Constantinopol Dometian, arhiepiscopul Melitinei, varul împaratului Mauriciu, împreuna cu cei mai de cinste ai acelei cetati; deci, aflând patriciana a dat sfântul chip în mâna arhiepiscopului spunându-i gândul ei de a-L trimite la Melitina.

Însa nu se cade sa trecem sub tacere si a doua minune ce s-a facut. În timpul navalirii persilor, în zilele împaratului Iraclie, temându-se calugaritele mânastirii ca nu cumva sa le robeasca si pe ele, s-au dus la Constantinopol. Si fiindca erau de bun neam au cerut o mânastire de la Serghie patriarhul, care aflând despre aceasta sfânta si nefacuta de mâna Icoana, a luat-o fara voia calugaritelor. Însa în acele zile, i-au venit multe scârbe asupra-i, necazuri si mânie de la împarati asupra lui, si tulburari multe în Biserica. Si stând la multa mirare pentru acestea, a vazut noaptea în vis pe un om înfricosator ce sta deasupra lui si-i zicea: "Întoarce înapoi cât mai degrab mânastirii ceea ce ai luat fara dreptate". Iar daca s-a trezit sta de gândea, si chemând pe cei ce erau ai lui i-a întrebat: "Ce sunt aceste necazuri si pentru care pricina le patimesc? Mai ales ca si asta noapte am vazut un om înfricosator care-mi zicea: "Întoarce cât mai curând mânastirii ceea ce ai luat fara dreptate; iar eu nu stiu de am luat cuiva ceva". Iar ei zisera: "Nu baga în seama unele ca acestea, stapâne, ca n-ai napastuit niciodata pe nimeni; iar necazurile si nalucirile acestea sunt din lucrarea diavoleasca". Dar când s-a facut noapte iarasi i s-a aratat omul acela si îi zise rastit: "Întoarce cât mai curând ceea ce ai luat calugaritelor de la Mânastirea Înaltarii; oare, nu stii ca sunt straine si fara de mângâiere caci au venit din alta parte?" Dupa aceea trezindu-se, zise catre eclesiarhul lui: "Frate, când ai luat chipul împaratesc de la calugarite, cum le-a parut?" Iar acela zise: "Foarte greu, parinte; si de ar fi putut ne-ar fi facut certare". Atunci a priceput patriarhul si s-a dosadit pe sine si degrab cu multa cinste a trimis sfântul chip la mânastirea calugaritelor în 29 ale lui decembrie. Si s-au potolit bântuielile si necazurile patriarhului si s-au bucurat calugaritele daca au primit acel sfânt chip al Domnului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Neofit, Zinon, Gaie, Marcu, Macarie si Gaian, care s-au savârsit prin foc.

Se face soborul lor la locasul sfintilor si maritilor doctori fara de arginti Cosma si Damian.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.pomenirea Sfantului, marelui Mucenic Evplu Diaconul (†304).

    Acesta a trait in zilele imparatului Diocletian, tragandu-se in cetatea Catania, care se afla in Sicilia. Deci, fiind mare prigonire impotriva crestinilor, de pretutindeni, a fost trimis in partile Siciliei un dregator cumplit, anume Calvisian. Acesta, aducand tot poporul, barbati si femei, de toata varsta, a dat pe fata porunca imparatului, ca, daca se va afla cineva, care sa pomeneasca numele lui Hristos, acela sa fie dat la chinuri si ucis. Si, chemand slugile sale, le-a poruncit sa cerceteze in tot chipul, de nu cumva se afla cineva, care sa tina credinta crestineasca, fie si in taina.

    Si, apropiindu-se, unul din slujitori a zis: "Este, aici, in cetate, un om, anume Evplu, care poarta cu sine o carte. El strabate ulitele si casele, vorbind de Dumnezeu crestinilor." Ca Sfantul era diacon si purta cu sine Cartea Evangheliei, din care citea poporului minunile lui Hristos, si-l invata sa creada intru El. Acestea auzind, dregatorul a trimis sa-l prinda si sa-l aduca legat, inaintea sa. Si a fost gasit intr-o casa saraca, citind din Sfanta Evanghelie, si invatand pe cei ce-l ascultau. Deci, a fost cercetat de Calvisian, iar Sfantul, nelepadandu-se de Hristos, a fost legat, mai intai, cu mainile si picioarele de genunchi. Dupa aceea a fost spanzurat pe un lemn si a fost strujit cu gheare de fier. Deci, a auzit glas din cer, zicandu-i: "Fii tare Evplu, ca hainele cele adevarate iti sunt gatite tie." A poruncit, atunci, dregatorul sa-i zdrobeasca falcile, pulpele si gleznele cu ciocane de fier si l-au aruncat in temnita, cu Evanghelia legata de grumaji, poruncind ca sapte zile sa nu i se dea nici paine nici apa. Si aici, facand rugaciune, a izvorat apa. Deci, iarasi, scotandu-l la intrebare si ramanand statornic in credinta, i-au patruns urechile cu tepuse de fier inrosite in foc si i s-a taiat capul.
 

Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Nifon, patriarhul Constantinopolului (+1508).

    Sfantul Nifon era din Moreea (Grecia). S-a nascut din parinti mai straluciti in dreapta credinta si prin faptele bune, decat prin neam, primind, de la botez, numele de Nicolae. Aratand multa dragoste de carte, a avut mai multi dascali iscusiti si, luand, de la unul din ei, chipul monahicesc, si-a schimbat numele, din Nicolae, in Nifon.

    Deci, fericitul Nifon, intarit cu rugaciunile dascalilor sai, a zburat, ca un vultur, la muntele Athos. Acolo, cercetand mai multe manastiri, schituri, pesteri si chilii pustnicesti, s-a asezat, in cele din urma, la manastirea Dionisiou. A petrecut foarte multa vreme fericitul Nifon in aceasta manastire, ostenindu-se cu scrierea cartilor sfinte. Afland de evlavia si de intelepciunea lui, clerul si credinciosii din Tesalonic, l-au ales mitropolit. Si a pastorit, cu vrednicie, invatand si intarind in dreapta credinta pe credinciosii sai, tulburati de zvonurile unirii mincinoase de la Florenta (1439). La anul 1484, mitropolitul a luat parte la un sinod, tinut in Constantinopol, osandind sinodul de la Florenta. La anul 1486, mitropolitul Nifon s-a invrednicit a fi ales patriarh de Constantinopol. Dar erau vremuri deosebit de grele, ca, de la cucereirea Constantinopolului (1453), turcii se amestecau necontenit in treburile Bisericii Ortodoxe, de aceea si pastoria Sfntului Nifon a fost zbuciumata. A fost alungat din scaun si, iarasi, chemat, la cererea credinciosilor, iar, pe la 1498, a fost surghiunit la Adrianopole.

    In aceasta cetate, l-a aflat voievodul Munteniei, Radu cel Mare, in anul 1508, pe cand se intorcea de la Constantinopol, spre tara, si l-a induplecat sa vina sa faca randuiala in Biserica Munteniei. Deci, indata ce a sosit in Tara Romaneasca, Sfantul a adunat in sobor egumenii si boierii tarii si, asa, s-au intemeiat episcopiile de la Ramnic si de la Buzau, iar Sfantul Nifon a sfintit pe cei doi episcopi. Nu a trecut, insa, multa vreme si Sfantul Nifon nu s-a mai putut bucura de buna randuiala ce facuse, caci voievodul insusi a savarsit o nelegiuire, casatorind pe o sora a sa, cu un boier, Bogdan cu numele, care avea, in Moldova, de unde venise, sotie si copii. Sfantul Nifon nu putea incuviinta o asemenea casatorie si a ramas neinduplecat, la cererea voievodului. Dupa putina vreme, a plecat din Tara Romaneasca, luand drumul Sfantului Munte, asezandu-se mai intai, la manastirea Dionisiou. Aici, ajungand la varsta de 90 de ani, si-a dar fericitul lui suflet in mainile lui Dumnezeu la 11 august 1508.

    Dupa sapte ani, Neagoe Basarab, noul Domn, a trimis pe oamenii lui la manastirea Dionisiou si, cu incuviintarea monahilor de acolo, dezgropand moastele Sfantului Nifon, l-au pus intr-un sicriu de lemn si l-au adus in tara. Cu mare alai, s-au asezat ele deasupra mormantului lui Radu cel Mare, la manastirea Dealul, ctitoria lui Radu, ca, astfel, Sfantul sa ierte greseala raposatului voievod.

    Apoi, voievodul Neagoe a dat porunca sa fie puse sfintele moaste intr-o racla de argint, poleita cu aur si pietre scumpe si sa le aduca inapoi, la Sfantul Munte. Dar, vazand fratii monahi, din acea manastire, adanca evlavie a voievodului Neagoe, i-au daruit lui capul Sfantului si o mana. Iar, zidind biserica sa de la Arges, voievodul Neagoe le-a asezat in frumoasa lui ctitorie.
 

Intru aceasta zi, istorisire despre icoana, cea nefacuta de mana, a Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

    In zilele bineuvantatului si credinciosului imparat Tiberiu (578-582) s-a facut o minune mare si preaslavita. O femeie de rang inalt, anume Maria, iubitoare de Hristos si patriciana, de bun neam, fiind vaduva, a cazut intr-o boala grea si fara de leac. Si, deznadajduind de tot ajutorul omenesc, s-a lasat in nadejdea Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Deci, punand intru sine gand bun, a trimis la preotii care slujeau la icoana Domnului, cea sfanta si nefacuta de mana, rugandu-i sa vina la ea. Acestia venind, a cazut la picioarele lor, zicand: "Rogu-va, stapanii mei, de vreme ce Dumnezeu, pentru pacatele mele, a vrut sa ma chinuiesc cu aceasta boala grea, de moarte, pentru aceasta, voiesc eu, ticaloasa si nevrednica, sa primesc Sfantul chip al Domnului nostru, in saraca mea casuta, 40 de zile, ca, prin rugaciunile voastre, sa faca Domnul mila cu mine." Si ei, stiindu-i viata si duhovniceasca ei asezare, i-au adus sfanta icoana si, deschizand sfanta racla, indata, cazand, femeia s-a inchinat si a sarutat-o si, luand o panza de bumbac, pe masura Sfintei icoane, a pus-o deasupra ei. Deci, punand-o intr-un sicriu curat, a inchis-o si asezand-o in paraclisul casei sale, ii facea stralucita lumina de faclii aprinse, slujind Liturghie 40 de zile. Si, daca s-au plinit cele 40 de zile, au inceput a se intari durerile femeii, fiind atat de nesuferite, incat, nici din pat nu putea sa se ridice. Deci, strigand o slujnica, pe care o stia ca este mai curata, i-a zis: "Sa aduci racla Sfintei icoane, ca sa ma inchin, doar as gasi putina odihna de la durerile care m-au cuprins". Si aceea, mergand in paraclis, a vazut o minune mare si infricosata si preaslavita, caci o vapaie de foc mare iesea din sfanta racla si se suia pana la podul casei. Si cuprinzand tot altarul, se pogora pana la fata pamantului, iar slujnica, minunandu-se, a cazut la pamant. Deci, alergand, alta slujnica a spus stapanei sale, care, si ea, infricosandu-se foarte, s-a pogorat din pat si, mergand, cu mare greutate in paraclis si vazand vapaia cea de foc, a strigat: "Doamne miluieste!" Deci, a trimis si a adus degraba pe slujitorii Sfintei icoane, care, urmati de popor mult, s-au mirat, vazand toti minunea, ca se suia si se pogora vapaia, ca o panza de corabie, ce se umfla de vant tare. Si toti au strigat: "Doamne milueste!" Si, facandu-se rugaciune preoteasca, s-a potolit vapaia. Si, deschizand racla, au aflat icoana, cea nefacuta de mana, neatinsa de foc. Deci, luand panza cea de bumbac, pe care o pusese patriciana deasupra icoanei, mare minune, au aflat pe ea alt chip al Stapanului, tot nefacut de mana, asmenea chipului celui dintai. Pentru care lucru, au slavit toti pe Dumnezeu si, sarutand chipul, l-au pus deasupra femeii si, indata, au lasat-o durerile si boala si s-a tamaduit femeia. Si, facandu-se desavarsit sanatoasa, s-a ridicat si a slavit pe Dumnezeu, impreuna cu toti cati au mers acolo cu preotii. Apoi, peste cativa ani, acea cinstita femeie s-a gandit sa daruiasca sfantul chip la manastire de monahi, care se afla la Militina Armeniei, la manastirea Sfintei Inaltari a Domnului. Deci, aflandu-se femeia cu acest gand, ca si cand s-ar fi dat veste, iata a sosit acolo, la Constantinopol, Dometian, arhiepiscopul Melitinei, varul imparatului Mauriciu, impreuna cu cei mai de cinste ai cetatii si, intelegand acest semn, Patricia a dat sfantul chip in mana arhiepiscopului, spunandu-i gandul ei, si asa a fost trimis in Melitina.

    Dar nu se cade sa trecem sub tacere si a doua minune, care s-a facut cu aceasta icoana. Ca, navalind persii, in zilele imparatului Heraclius (610-641), calugaritele manastirii, temandu-se ca nu cumva sa le robeasca si pe ele, au luat cinstitul chip si s-au dus la Constantinopol, unde au primit o manastire, de la Serghie, patriarhul. Si, afland de aceasta sfanta si nefacuta de mana icoana, patriarhul a luat-o, fara voia calugaritelor. Insa, intr-acele zile, i-au venit multe necazuri, de la imparat, asupra lui si multe tulburari pentru Biserica. Deci, mirandu-se mult de aceasta, a vazut noaptea, in vis un om infricosator, care sta deasupra lui si-i zicea: "Intoarce, cat mai de graba, manastirii ceea ce ai luat, pe nedrept." Si, daca s-a sculat, sta si se gandea si, chemand pe slujitorii lui, i-a intrebat: "Ce sunt aceste necazuri si pentru care pricina patimesc eu acestea? Si ce este acest vis? Ca eu nu stiu sa fi luat cuiva ceva?" Iar ei i-au zis: "Nu baga in seama unele ca acestea, stapane, ca n-ai napastuit, niciodata, pe nimeni, iar necazurile si nalucirile acestea sunt din lucrare draceasca." Deci, cand s-a facut noapte, iarasi, i s-a aratat acel infricosator om, care i-a zis: "Intoarce, cat mai curand, ceea ce ai luat calugaritelor, de la manastirea Inaltarii. Oare, nu stii ca ele sunt straine si fara de mangaiere, ca au venit din alta parte?" Deci, desteptandu-se a zis catre eclesiarhul lui: "Frate, cand ai luat chipul Stapanului, de la calugarite, cum li s-a parut lor aceasta?" Iar el a zis: "Le-a fost foarte greu, parinte si, de ar fi putut, ne-ar fi certat." Atunci, a priceput patriarhul si s-a umilit pe sine si, degraba, cu multa cinste, a trimis sfantul chip la manastirea calugaritelor, in ziua de 29 a lui decembrie. Si s-au potolit bantuielile si necazurile patriarhului. Si, daca au luat sfantul chip, s-au bucurat si calugaritele.
 

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie cel Mare

    Cum voi fi impreuna cu Iov, eu, care n-am primit, cu multumire, necazul ce mi s-a intamplat? Cum voi fi impreuna cu David, eu, care n-am avut ca el, indelunga rabdare, impotriva vrajmasului? Cum, iarasi, voi fi cu Daniil, eu, cel ce n-am cautat pe Dumnezeu, cu infranarea cea de-a pururea si cu rugaciunea cea iubitoare de osteneala? Cum voi fi cu fiecare dintre Sfinti, eu, cel ce n-am umblat pe urmele lor? Cine este atat de nesocotit carmuitor de nevointe, ca sa incununeze pe cel biruitor, la fel cu acela care nu s-a nevoit nicidecum? Care carmuitor, la impartirea dobanzilor cheama pe cei care nici nu s-au aratat la razboi, rasplatindu-i ca pe cei ce au biruit? Bun este Dumnezeu, dar este si drept. Si El va da celui drept rasplatirea, cea dupa vrednicie, precum este scris: "Fa bine Doamne, celor buni si celor drepti cu inima; iar pe cei ce se abat pe cai nedrepte, Domnul ii va duce cu cei ce lucreaza faradelegi" (Ps.124,5). Este milostiv, dar si drept judecator. El iubeste milostenia, dar si dreapta judecata. Drept aceia, zice: "Mila si judecata voi canta Tie, Doamne." Stii doar, a cui este mila. Fericiti, zice Domnul, cei milostivi, ca aceia se vor milui. Vezi, dar, ca El, cu socotinta, primeste milostenia. Ca nu fara dreptate miluieste si nici nu judeca fara milostenie. Ca nemilostiva este judecata, pentru cel ce n-a facut mila. Ca milostiv si drept este Domnul.

    Drept aceea, sa nu-L cunoasteti pe Domnul numai pe jumatate. Cel ce face sa rasara soarele, Acela osandeste si la pierderea vederii. Cel ce da ploaie, Acela ploua si cu foc.  Acelea, de mai inainte sunt semnele bunatatii, acestea, semnele dreptatii. Pentru acelea, sa-L iubim, pentru acestea, sa ne temem.

    Iar, dupa invartosata si nepocaita inima a ta, iti aduni, tie insuti, manie pentru ziua maniei. Ca nu pot sa se mantuiasca cei ce nu fac fapte bune, dupa poruncile lui Dumnezeu. Iar, a trece cu vederea ceva din cele poruncite, nu este fara de primejdie. Amara este carmuirea, fiindca ea ne aseaza pe noi, ca pe niste judecatori ai intemeietorilor legii, ca, pe unii, sa-i randuim dupa lege, iar, pe altii, sa-i slobozim. Adauga, la grija ta, si sfatul acesta de obste, trairea nevoitorilor Ortodoxiei, pe care o cinstim, ca pe o ajutatoare la pazirea poruncilor Evangheliei, ca sa nu piarda nimic din cele poruncite.

    Caci, se cade, ca desavarsit sa fie omul lui Dumnezeu, precum este scris, ca, prin toate poruncile, sa se desavarseasca masura cresterii lui Hristos in noi. Drept aceea, si in dumnezeiasca Lege scrie: Desi vita cea vatamata este curata, nu este, insa, primita ca jertfa lui Dumnezeu. Deci, numai cu osteneala se va afla masura implinirii, dupa fagaduinta Domnului nostru Iisus Hristos, prin invatatura si povatuirea Sfantului Duh. Asa, si noua, asemenea, nevointa ne trebuie, cand ne lenevim, spre indreptare si petrecem, fara stradanii, la pazirea celor date noua, spre implinire. Drept aceea, a zis Domnul: "Cuvantul pe care L-am grait, acela va va judeca pe voi in ziua cea de apoi." Ca sluga, care nu stie voia stapanului sau, si face celei vrednice de bataie, se va bate mai putin, dar cel ce a stiut si n-a facut, acela se va bate mult. Sa ne sarguim, deci, acum, spre lucrarea cuvantului celui fara de prihana, ca roditoare sa ne fie noua invatatura. Si, asa, luand aminte cu trezire la cele graite in Scripturi, sa ne sarguim a scoate la lucrare si sporire dumnezeiestile cuvinte. Ca nu stim in care zi sau ceas va veni Domnul nostru.
 

Intru acesta zi, invatatura a Sfantului Efrem, despre folosul sufletesc.

    Temeti-va fratilor, de vorbele cele vatamatoare si nefolositoare de suflet, ca in liniste sa fie sufletele voastre. Ca mai bine este a arunca o piatra, din nebagare de seama, decat a zice un cuvant desert. Veselia dreptilor este dreptatea, iar caile lor sunt milostive si cel ce face milostenie va afla viata. Sa nu ai prietenie cu cel mai mare al locului, asculta-i cuvintele, dar faptele lui rele sa nu le faci. Sa nu iubesti a merge la targ, si sa nu zici ca ochiul meu este curat, caci ti-l vei face dusman. Sa nu bei vin, ca sa nu ti se intoarca inima spre dulcetile trupesti. Sa nu mananci prea mult, ca sa nu ti se intunece mintea. Sa nu-ti inchizi usile tale, fata de straini, ca sa nu-si inchida Domnul usile Sale, fata de tine. Cu ce masura veti masura, voua. Sa cercetezi pe cei bolnavi, ca si Dumnezeu sa te cerceteze pe tine. Sa nu dormi mult, ci te roaga cu dinadinsul lui Dumnezeu, sa-ti fie tie de ajutor, ca sa scapi ca o pasare din lat. Sa mergi de-a pururi la biserica lui Dumnezeu. Pe cei ce Ma proslavesc pe Mine, ii voi proslavi. Aceasta facand-o, tu insuti te vei mantui, si totdeauna pe cei ce sunt ca tine.  Si orice vei cere de la Dumnezeu, degraba cei lua, ca unul curat cu sufletul. Sa nu-ti castigi tie lucruri mai presus decat trebuinta ta, ci sa petrecei in viata smerita. Osteneste-te cu mainile tale, ca sa dai si celor ce au trebuinta. Acestea, de le vei face, Dumnezeu iti va da tie vesnicele Sale bunatati. A Caruia este slava, cinstea si stapanirea, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.