Sinaxar 5 Mai

 

În această lună, în ziua a cincia, pomenirea sfintei mari muceniţe Irina.

Aceasta a fost singura fiică născută lui Liciniu, regele din cetatea ce se cheamă Maghedon. La început sfânta s-a numit Penelope, şi atât strălucea cu frumuseţea trupului, încât întrecea pe vârstnicile ei. Ea trăia într-un turn înalt zidit de tatăl său, cu treisprezece fecioare frumoase, având multă avere spre slujba ei, şi scaun, masă şi sfeşnic, toate făcute de aur. Şi era când a fost aşezată acolo de şase ani, fiind învăţată de oarecare bătrân Apelian, pe care îl rânduise Liciniu să intre la dânsa. Într-una din zile, ea a văzut că a venit o porumbiţă, şi aducând o ramură de măslin, a pus-o pe masă; iar un vultur aducând o cunună făcută din flori a pus-o pe masă. Apoi a văzut că a venit pe altă fereastră un corb şi a pus un şarpe pe masă. De acestea mirându-se ea, şi cugetând ce pot să însemne a întrebat pe bătrânul Apelian, care i le-a dezlegat zicând: Că porumbiţa este nevoinţa gândului ei şi ramura cea de măslin este pecetea lucrurilor şi deschiderea botezului; iar vulturul, care este împărat celorlalte păsări, prin cunună îi însemna biruinţa spre bunătăţile cele alese; iar corbul care adusese şarpele, însemna necazul şi reaua ei pătimire. În scurt spunând, i-a tâlcuit şi i-a arătat ei nevoinţa muceniciei, ce avea să îndure pentru Hristos. Şi alte preamărite pentru dânsa se spun.

Se spune că i s-a dat numele prin chemare de înger, în loc de Penelope, fiind numită Irina, şi că acel înger a învăţat-o credinţa lui Hristos şi i-a spus că se vor mântui multe suflete printr-însa. Şi că va veni la dânsa Timotei, ucenicul lui Pavel, şi o va boteza. Iar când acestea s-au împlinit, ea zdrobind idolii tatălui său, i-a aruncat jos. Pentru aceasta a fost mai întâi cercetată de tatăl său, care a poruncit să fie dată să o calce caii, dintre care unul în loc să-i facă ei vreun rău, s-a repezit asupra tatălui ei şi l-a trântit jos şi l-a omorât şi a fericit pe sfânta cu glas omenesc. Iar ea îndată fiind eliberată din legături, la rugămintea poporului a făcut rugăciune, şi a înviat pe tatăl ei, care a crezut în Mântuitorul Hristos, cu trei mii de oameni şi cu femeia sa dimpreună, şi primind botezul, a lăsat împărăţia, şi-a petrecut viaţa în turnul ce zidise pentru fiica sa.

După aceea, luând împărăţia Sedechie, sfânta a fost silită să jertfească la idoli şi neplecându-se, a fost aruncată cu capul în jos într-o groapă adâncă, în care erau tot felul de târâtoare veninoase şi a rămas nevătămată. După patru zile, fiind scoasă de acolo, a fost supusă la multe chinuri, dar a rămas sfânta nevătămată. Pentru această minune au trecut la credinţa în Hristos opt mii de suflete.

După ce a căzut Sedechie din împărăţie, s-a ridicat Savorie, fiul său, cu oaste asupra aceluia ce-l scosese pe tatăl său din împărăţie. Atunci întâmpinând sfânta Irina pe Savorie înaintea cetăţii, l-a orbit şi pe el şi pe oastea lui cu rugăciunea, şi iarăşi cu rugăciunea l-a făcut să vadă. Pentru aceasta nemulţumitorii au supus-o la multe chinuri, dar desfăcându-se pământul a înghiţit pe slugile tiranului, din care pricină au trecut mulţi la credinţa în Hristos. Şi rămânând tiranul încă tot în necredinţă, a venit îngerul Domnului şi lovindu-l l-a ucis.

Şi fiind sfânta slobodă, umbla prin cetate, făcând multe şi mari minuni şi în alte multe cetăţi unde a mers şi unde a propovăduit pe Hristos, fiind supusă la nenumărate chinuri, din care rămânea nevătămată, de către regele Numenau în cetatea Calinicon şi de către regele perşilor Savorie. Aceste minuni după gândurile omeneşti pot părea unora de necrezut, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă cele ce la oameni sunt în neputinţă. Aşadar, pe scurt, a fost adusă sfânta la judecată, mai întâi adică de tatăl ei, Liciniu, a doua oară de Sedechie şi Savorie şi Numerian fiul lui Sevastian şi de eparhul Vavdon, şi Savorie regele perşilor; iar cetăţile în care a mărturisit sunt acestea: Maghedon patria ei, Calinicon, Constantina şi Mesimvira. Pomenirea muceniciei ei a fost scrisă de Apelian dascălul său.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Neofit, Gaie şi Gaian.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Efrem.

Sfântul Nou Mucenic şi Făcător de Minuni Efrem s-a născut în Grecia la 14 septembrie, 1384. A rămas fără tată pe când era încă tânăr şi mama a rămas singură să crească şapte copii.

Când Efrem a împlinit 14 ani, Bunul Dumnezeu i-a călăuzit paşii către o mănăstire din Muntele Amoman, lângă Nea Makri din Atica. Mănăstirea avea hramul Buneivestiri şi a Sfintei Parascheva. Aici el şi-a luat crucea lui Hristos pe care toţi cei ce vor să-L urmeze trebuie să o facă (Mat. 16:24). Aprins de dragostea pentru Domnul Sf. Efrem s-a supus de bunăvoie disciplinei monastice. Timp de aproape 27 de ani el a urmat exemplul vieţii sfinţilor şi pustnicilor deşertului. Cu râvnă dumnezeiască el L-a urmat pe Hristos şi s-a dezrobit de plăcerile lumeşti. Din mila Domnului şi-a purificat sufletul de patimile omorâtoare devenind vas ales al Sfântului Duh, fiind învrednicit şi de înalta treaptă a preoţiei, slujind cu multă smerenie şi zdrobire de inimă în altar.

În 14 septembrie 1425, barbarii turci au atacat mănăstirea dinspre mare, distrugînd-o şi prădînd locurile învecinate. Sf. Efrem a fost unul din victimele urii lor sălbatice. Mulţi călugări au fost torturaţi şi decapitaţi dar Sf. Efrem a rămas calm. Acest lucru i-a înfuriat pe turci şi i-au făcut să-l arunce în temniţă pe Efrem pentru a-l tortura şi a-l forţa să renunţe la Hristos.

Ei l-au închis într-o celulă mică, fără pâine sau apă, bătîndu-l în fiecare zi în speranţa că-l vor determina să se facă musulman. Timp de mai multe luni sfântul a fost chinuit groaznic dar nu s-a lepădat de Dumnezeul lui. Văzînd aceasta, turcii au hotărât să-l ucidă. Într-o zi de joi, 5 mai 1426, a fost scos din celulă, întors cu capul în jos şi legat de un dud. După aceea l-au bătut şi l-au batjocorit întrebîndu-l aşa: "Unde e Dumnezeul tău?", "De ce nu te ajută acum?" Dar sfântul nu şi-a pierdut curajul şi continua să se roage: "O, Doamne nu asculta vorbele acestor oameni şi facă-se totul după voia Ta."

Barbarii i-au smuls barba sfântului şi l-au torturat până când a slăbit putera lui. Sângele curgea şi hainele îi erau numai fâşii. Corpul îi era aproape despuiat şi plin de răni dar agarenii nu erau mulţumiţi continuînd să-l chinuie. Unul din ei a luat un băţ încins şi l-a înfipt violent în buricul sfântului. Ţipetele lui de durere îţi sfâşiau inima. Sângele a început să curgă valuri din stomac dar turcii nu s-au oprit. Au repetat aceleaşi torturi iar şi iar până când tot corpul i s-a contorsionat şi membrele i s-au răsucit. Sfântul nu mai avea putere să vorbească şi se ruga în gând Domnului să-i ierte păcatele. Din gură i-au pornit saliva şi sângele şi tot pământul sub el era roşu. Curând sfântul a leşinat. Crezînd că a murit, păgânii i-au tăiat legăturile cu care era legat de pom şi trupul sfântului a căzut la pământ. Mânia lor era diabolică şi chiar căzut jos ei continuau să-l lovească. La un moment dat sfântul a deschis ochii şi s-a rugat: "Doamne, în ale Tale mâini îmi dau sufletul." Pe la nouă dimineaţa sufletul mucenicului s-a despărţit de trup.

Aceste fapte au rămas uitate aproape 500 de ani, până în 3 ianuarie, 1950. Pe atunci s-a ridicat o mănăstire de maici pe locul celei vechi. Stareţa Macaria (+ 23 aprilie, 1999) se plimba printre ruinele mănăstirii cu gândul la numeroasele moaşte ce vor fi fost împrăştiate pe acel pământ şi la sângele care a udat copacul ortodoxiei. Ea şi-a dat seama că acela era un pământ sfânt şi s-a rugat la Dumnezeu să o învrednicească să vadă măcar pe un sfânt dintre cei care au trăit acolo.

După un timp i se părea că aude o voce care-i spune să meargă să sape într-un anumit loc. Ea a arătat acel loc unui meşter angajat să facă reparaţii la mănăstire. Omul n-a prea vrut să se apuce de săpat acolo pentru că el avea de săpat în altă parte. Văzînd că nu-l poate convinge, Maica stareţă l-a lăsat să meargă unde avea el de săpat dar s-a rugat la Domnul să nu poată săpa, astfel încât atunci când s-a apucat omul a dat de piatră. A mai încercat în trei sau patru locuri şi s-a întâmplat acelaşi lucru. În cele din urmă a acceptat să facă ascultare şi a săpat în locul indicat de maică.

Printre ruinele unei chilii, bărbatul a dat la o parte molozul şi a început să sape în viteză. Stareţa l-a rugat să se liniştească şi să sape uşor pentru că nu vrea să strice trupul pe care crede că-l vor descoperi acolo. El a luat-o în râs când a auzit că se aşteaptă să găsească moaştele unui sfânt. Dar la o adâncime de şase picioare, au descoperit capul unui om al lui Dumnezeu care pe loc a umplut locul de miros bineplăcut. Meşterul s-a albit la faţă şi n-a mai putut grăi. Maica Macaria l-a rugat să se retragă şi să o lase singură acolo. Apoi a îngenunchiat şi a sărutat moaştele cu multă evlavie. Dînd la o parte tot mai mult pământ, a descoperit mânecile de la rasa sfântului. Ţesătura era groasă şi părea să fi fost ţesută la un război foarte vechi. A descoperit apoi tot corpul, dezvelind sfintele moaşte ale unui mucenic.

Maica Macaria se afla tot în acel oc sfânt şi la Vecernie, aşa că citi sfânta slujbă acolo. Dintr-o dată a auzit un zgomot de paşi care veneau de la mormânt înspre ea, traversînd toată curtea, până la uşa bisericii. Erau paşii unui om hotărât şi cu caracter puternic. Maicii i-a fost teamă să se întoarcă să se uite ce se aude când o voce a întrebat-o: "Cât timp vrei să mă mai laşi aici?"

Atunci a văzut în faţa ei un călugăr înalt, cu ochii mici şi rotunzi şi cu barba până la piept. În mâna stângă avea o lumină puternică şi cu dreapta binecuvânta. Maica Macaria a fost cuprinsă de bucurie şi frica i-a dispărut. "Iartă-mă," spuse ea, "Am să mă ocup de tine mâine, când Domnul va aduce zorii zilei ." Sfântul a dispărut şi stareţa a continuat să citească slujba de seară.

În dimineaţa următoare după utrenie, Maica Macaria a curăţat osemintele şi le-a aşezat într-un ungher al altarului bisericii, aprinzînd şi o candelă în faţa lor. În acea seară Sf. Efrem i s-a arătat în vis mulţumindu-i că a avut grijă de el şi spunîndu-i că îl cheamă Efrem. Din gura sfântului a auzit povestea vieţii lui şi mucenicia pe care a suferit-o.

Sf. Efrem l-a slăvit pe Dumnezeu în timpul vieţii lui şi prin moartea lui, de aceea Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Cei care se închină la sfintele sale moaşte cu dragoste şi credinţă se vindecă de nenumărate boli şi infirmităţi şi este grabnic ajutător la rugăcinile celor care-l cheamă.

Tot în această zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului "Potirul nesecat".

Icoana Maicii Domnului "Potirul Nesecat" a fost desoperită în Rusia în anul 1878. Un soldat în rezervă din Tula obişnuia să-şi dea toată pensia pe alcool, distrugîndu-şi sănătatea. Deşi a ajuns să nu mai poată merge, el continua să bea.

Într-o noapte un sfânt i-a apărut în vis sfătuindu-l să meargă la Mănăstirea Maicii Domnului din Serpuhov. "Să ţi se facă o molitfă în faţa icoanei "Potirul Nesecat." Pentru că nu avea nici un ban şi nici nu putea să meargă, omul nu a luat în seamă visul. Dar sfântul i-a apărut şi a doua şi a treia oară, îndemnîndu-l mai aspru să meargă la mănăstirea de care i-a spus.

Atunci, târîndu-se în patru labe, omul a ajuns până în satul învecinat şi s-a oprit la casa unei femei bătrâne care i-a doftoricit picioarele şi bărbatul a început să se simtă mai bine. În ziua următoare el a pornit din nou la drum, la început cu două cârje, apoi cu una, până ce a ajuns la mănăstire.

Acolo el le-a povestit călugărilor visul său, dar nici unul din ei nu părea să ştie de existenţa vreunei astfel de icoane. În cele din urmă, unul dintre ei şi-a amintit de o icoană în care era pictat un potir. Pe spatele ei scria "Potirul Nesecat." După ce i s-a făcut molitfa ţăranul s-a întors acasă complet sănătos şi vindecat de alcoolism.

Noutăţile despre această minune s-au răspîndit cu repeziciune şi mulţi suferinzi de patima beţiei împreună cu familiile lor veneau să se roage în faţa icoanei. Mulţi dintre ei se reîntorceau să aducă mulţumiri Maicii Domnului pentru vindecare şi pentru că a răspuns la rugăciunile lor.

În fiecare duminică la Mănăstirea Serpuhov-Vyotsk se citeşte molitfa şi acatistul Potirul Nesecat în faţa icoanei pentru cei suferinzi de patima beţiei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Irina

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condacul 1

Cu veselie duhovnicească să prăznuiască astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare pe făclia cea mult luminoasă, pe Sfânta slăvita fecioară Irina, care, prin strălucirea faptelor şi a cuvintelor ei, multora s-a făcut lumină; pe care lăudând-o, cu evlavie aşa să-i strigăm: Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Icosul 1

Îngerilor asemănându-te cu curăţia şi cu râvna, apostoleşte te-ai nevoit pentru dragostea Mirelui tău, Hristos; multe necazuri şi osteneli ai răbdat şi cu dumnezeiescul dor după El ai murit; pentru care şi noi, smeriţii, cu evlavie pe tine te lăudăm aşa:
Bucură-te, mlădiţă cerească din vlăstarul lui Hristos;
Bucură-te, vlăstarule tânăr cu rod preafrumos;
Bucură-te, sămânţă aleasă şi mult roditoare;
Bucură-te, porumbiţă sfântă şi mult cuvântătoare;
Bucură-te, a multor suflete rază de mântuire;
Bucură-te, curată şi blândă mieluşea din turma lui Hristos;
Bucură-te, că învăţăturile tale multora au fost de folos;
Bucură-te, că prin strălucirea vieţii tale Hristos S-a proslăvit;
Bucură-te, sămânţa cea bună cu rod însutit;
Bucură-te, a nemuritoarelor bucurii veşnică moştenitoare;
Bucură-te, a nevăzuţilor vrăjmaşi biruitoare;
Bucură-te, rază mult luminoasă a tainicului Soare;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 2-lea

Văzând tatăl tău, împăratul Licinius, frumuseţea cu care înfloreai, ţi-a ridicat un turn şi acolo cu mare grijă ca pe un crin preafrumos te creştea. Dar tu, înţeleaptă fecioară, cunoscând acolo pe Ziditorul lumii, I-ai cântat laudă: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelegerea dumnezeiască a strălucit în inima ta, sfântă fecioară, când fericitul bătrân Apelian ţi-a tâlcuit taina celor trei păsări şi cu toată dorirea inimii te-ai supus proniei şi dumnezeieştii chemări; pentru care după cuviinţă te lăudăm:
Bucură-te, crin preafrumos, peste care Duhul Sfânt S-a odihnit;
Bucură-te, trandafirul cel preagingaş, care în mijlocul crinilor ai înflorit;
Bucură-te, stea prealuminoasă, care Biserica lui Hristos ai luminat;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos slava şi bogăţia cea muritoare ai defăimat;
Bucură-te, că spre veşnica slavă şi bucurie cu mare sârguinţă ai alergat;
Bucură-te, că din toată inima pe Mirele Hristos L-ai iubit;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui în mare sfinţenie ai vieţuit;
Bucură-te, că pe Adevăratul Dumnezeu cu mare îndrăzneală L-ai propovăduit;
Bucură-te, că pe mincinoşii dumnezei foarte i-ai batjocorit;
Bucură-te, că sămânţa cea bună în lume o ai semănat;
Bucură-te, că prin credinţă, nădejde şi dragoste, pe Hristos, Mirele tău, L-ai urmat;
Bucură-te, că împreună cu fecioarele cele înţelepte în cămara nestricăciosului Mire ai intrat;
Bucură-te, crin preafrumos peste care Duhul Sfânt S-a odihnit;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 3-lea

Puterea Ziditorului a toate din frumuseţea rânduielilor ai cunoscut-o, preaînţeleaptă fecioară, şi foarte minunându-te de înţelepciunea cea neajunsă de minte ai strigat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având tu, fecioară, dascăl pe fericitul bătrân Apelian şi prin ale lui învăţături primind lumina, nu ai ascuns-o sub obroc, ci prin propovăduirea adevărului, pe mulţi de la slujirea de idoli i-ai chemat; pentru care te rugăm, primeşte această cântare:
Bucură-te, că pronia Celui preaveşnic pe tine spre lumină te-a chemat;
Bucură-te, că minunată chemare spre tine s-a arătat;
Bucură-te, că trei păsări spre tine au venit;
Bucură-te, că acele păsări taina vieţii tale au închipuit;
Bucură-te, că şi corbul cel cu şarpele în cioc mâhnire şi ispită ţie îţi vestea;
Bucură-te, că pe sufletul tău cel tare aceasta nu-l înspăimânta;
Bucură-te, mireasă logodită cu veşnicul împărat;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui multe necazuri ai răbdat;
Bucură-te, că prin a Lui putere şi dar pe corbul întunericului l-ai defăimat;
Bucură-te, porumbiţă a lui Hristos care pe şarpe l-ai călcat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 4-lea

Vifor de spaimă şi tulburare a cuprins inima împăratului Licinius, tatăl tău, când te-a auzit pe tine, fiica sa, defăimând pe mincinoşii săi dumnezei şi mărturisind cu mare îndrăzneală pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, şi strigând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzit-ai în vedenia somnului pe îngerul Domnului, Irina numindu-te pe tine, în loc de Penelopi, şi ai primit cu bucurie schimbarea numelui tău, urmând voii Celui ce te-a chemat; pentru care şi noi îţi zicem aşa:
Bucură-te, fecioară aleasă de Mirele-Cuvântul;
Bucură-te, cea chemată spre nestricăcioasă nuntă;
Bucură-te, că îngerul a fost trimis spre a ta chemare;
Bucură-te, că şi numele tău ţi l-a schimbat, spre a multora mirare;
Bucură-te, că, prin schimbarea numelui, lui Petru te-ai asemănat;
Bucură-te, că Timotei preotul taina credinţei te-a învăţat;
Bucură-te, că acest bătrân apostol pe tine te-a botezat;
Bucură-te, că, prin sfătuirea dumnezeiescului Timotei, adâncul învăţăturilor tale s-a luminat;
Bucură-te, că de la sfinţitul preot binecuvântare ai luat;
Bucură-te, că după luminare ziua şi noaptea întru rugăciuni petreceai;
Bucură-te, că pe Mirele Hristos Îl slavosloveai;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 5-lea

Stea înţelegătoare de dimineaţă te-ai arătat, sfântă fecioară, multe suflete luminând şi către Soarele dreptăţii povăţuindu-le, le-ai învăţat a-I cânta Lui această laudă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând vechiul vrăjmaş al firii omeneşti că prin tine, aleasă fecioară, din multe cetăţi şi inimi va fi alungat, se împotrivea ţie spre a nu intra în cetatea Macedoniei; iar tu, cu arma crucii întrarmându-te, veneai. Auzi-ne şi pe noi, care cu smerenie te lăudăm:
Bucură-te, că din turn pogorându-te spre cetate ai plecat;
Bucură-te, că în cetatea Macedoniei cu mare cinste ai intrat;
Bucură-te, că diavolul, văzându-te, foarte a strigat;
Bucură-te, că tu cu puterea lui Hristos l-ai certat;
Bucură-te, căci cu numele lui Hristos l-ai legat;
Bucură-te, că „cine eşti” l-ai întrebat;
Bucură-te, că, după ce a spus, cu hotărâre i-ai poruncit;
Bucură-te, că din cetate cu puterea lui Hristos l-ai izgonit;
Bucură-te, că diavolul văzându-se biruit a fugit;
Bucură-te, că asupra ta alte rele a uneltit;
Bucură-te, că şi tu cu pavăza credinţei te-ai întrarmat;
Bucură-te, că toate uneltirile lui foarte le-ai sfărâmat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 6-lea

Mărturisit-ai cu mare îndrăzneală numele lui Hristos înaintea împăratului Licinius, tatăl tău, şi arătându-i a sa rătăcire, l-ai învăţat pe el a cânta laudă adevăratului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-a mai mult lumina adevărului în inima maicii tale, împărăteasa Licinia, şi a început a mustra pe împăratul Licinius pentru a sa orbire. Iar el, foarte mâniindu-se, spre chinuire pe tine, fiica sa, te-a dat; pentru care noi te întâmpinăm cu aceste cântări:
Bucură-te, că pentru a sa nedumerire pe împăratul Licinius l-ai mustrat;
Bucură-te, că pentru mărturisirea adevărului de tatăl tău la chinuri ai fost dată;
Bucură-te, că sub picioarele unor cai sălbatici ai fost aruncată;
Bucură-te, că a ta moarte de tatăl tău era aşteptată;
Bucură-te, că în aceste munci cu suflet viteaz ai intrat;
Bucură-te, că prin unul din aceşti cai minune s-a arătat;
Bucură-te, că, dezlegându-se, calul asupra împăratului cu furie s-a aruncat;
Bucură-te, că mâna dreaptă a împăratului calul cu dinţii a scos-o;
Bucură-te, că din această rană împăratul mort a rămas;
Bucură-te, că acest cal a vorbit cu glas omenesc;
Bucură-te, că, prin vorbirea dobitocului, Dumnezeu S-a proslăvit;
Bucură-te, că „porumbiţă a lui Hristos” calul pe tine te-a numit;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 7-lea

Vrând să arăţi, o, porumbiţă a lui Hristos, nerăutatea inimii tale, ai făcut rugăciune cu multă căldură a inimii şi ai înviat pe împăratul, tămăduindu-i mâna lui; iar el, înviind, cu trei mii de oameni a crezut în Hristos, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătatu-te-ai, sfântă fecioară, cu mare îndrăzneală şi înaintea împăratului Sedechie, care după tatăl tău luase împărăţia, şi a lui necredinţă tu, fecioară, ai numit-o fărădelege. Iar el, de furie umplându-se, cu felurite munci pe tine te-a chinuit; pentru care, te rugăm, primeşte aceste smerite cântări:
Bucură-te, că în groapa cu şerpi te-a aruncat, pentru mărturisirea Domnului Hristos;
Bucură-te, că dintre târâtoarele veninoase, cu puterea lui Hristos, sănătoasă din groapă ai ieşit;
Bucură-te, că ieşind de acolo, pe nebunul împărat cu gheena l-ai îngrozit;
Bucură-te, că el, nesuferind mustrarea, foarte s-a sălbăticit;
Bucură-te, că a poruncit cu ferăstrăul să fii tăiată;
Bucură-te, că, ferăstrăul sfărâmându-se, ai rămas nevătămată;
Bucură-te, că alt ferăstrău muncitorii spre tăierea ta au adus;
Bucură-te, că şi pe acela, cu puterea lui Hristos, l-ai distrus;
Bucură-te, că trupul tău cel curat cu al treilea ferăstrău l-au tăiat;
Bucură-te, că acum sângele tău cel feciorelnic pământul l-a adăpat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 8-lea

Văzând păgânul împărat că a reuşit cu al treilea ferăstrău să taie feciorelnicul tău trup, râzând, a început a huli pe Hristos; iar tu, înţeleaptă şi vitează fecioară, în acele dureri, slavă ai dat lui Dumnezeu-Hristos, cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul întru mare frică şi spaimă s-a întors bucuria împăratului, atunci când, odată cu hula lui, tunete şi fulgere din cer s-au pogorât şi pe mulţi din cei necredincioşi a omorât; pentru care şi noi, slăvind pe Dătătorul minunilor, către tine, sluga Sa cea înţeleaptă, zicem aşa:
Bucură-te, că peste cei ce te tăiau cu ferăstrăul pedeapsă de sus a venit;
Bucură-te, că, deodată căzând la pământ, rău au pierit;
Bucură-te, că nebunul împărat, de frică fiind cuprins, la palat a fugit;
Bucură-te, că piatra cea mare de pe pieptul tău au aruncat-o jos;
Bucură-te, că rana trupului tău s-a vindecat;
Bucură-te, că apoi, de acolo de jos, sănătoasă te-ai ridicat;
Bucură-te, că toate aceste minuni de cei ce erau de faţă au fost văzute;
Bucură-te, că, prin a lor vedere, opt mii de suflete au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, că aceasta văzând-o, şi nelegiuitul împărat s-a tulburat;
Bucură-te, că de roata unei mori pe tine strâns te-a legat;
Bucură-te, că roata morii, oprindu-se, nemişcată a rămas;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 9-lea

Toată adunarea poporului, văzând aceste minuni, cu furie s-a ridicat împotriva blestematului împărat, cu pietre asupra lui aruncând şi strigând: „Mare este Dumnezeul Irinei!”, şi cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritoricească de laudă cântare se cade a aduce ţie, Sfântă Mare Muceniţă Irina, căci multă vistierie duhovnicească pentru Împăratul cerurilor ai adunat prin lumina propovăduirii tale. Dar noi, nepricepându-ne, în loc de cele cuviincioase, prin sărace cuvinte îţi zicem aşa:
Bucură-te, că pe Sedechie împăratul l-ai ruşinat;
Bucură-te, că şi împotriva lui Sabeh împăratul cu rugăciunea te-ai întrarmat;
Bucură-te, că pe Sabeh şi oştile lui cu orbirea i-ai lovit;
Bucură-te, că Sabeh, tiranul împărat, înfuriat foarte asupra ta s-a pornit;
Bucură-te, că pe tine, legată în obezi, te-a băgat în închisoare;
Bucură-te, că acolo venind Hristos, Mirele tău, te-a veselit cu a Sa arătare;
Bucură-te, că „fiica Sa” Domnul numindu-te, foarte te-ai bucurat;
Bucură-te, că, după închisoare, cu ascuţite cuie picioarele tale păgânii le-au spart;
Bucură-te, că un sac de nisip în spate ai purtat;
Bucură-te, că în picioare cu acele cuie cinci stadii de loc ai umblat;
Bucură-te, că în această călătorie tu pe Dumnezeul slavei Îl slavosloveai;
Bucură-te, că pe îngerii Domnului împreună cu tine i-ai văzut pe când călătoreai;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 10-lea

Văzând Atotputernicul toate chinurile tale şi voind să facă izbăvirea ta, roaba Lui cea vrednică, a trimis un înger al Său, care cu toiagul a despicat pământul şi îndată a înghiţit pe cei care te chinuiau; iar tu, răbdătoare de chinuri, ai dat slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ziditorul tuturor zidirilor, al celor simţite şi al celor gândite, iarăşi a trimis pe îngerul Său spre ajutor ţie, care cu a sa venire zece mii din cei necredincioşi cu năprasnică moarte a omorât. Pentru care şi noi, slăvind pe Dumnezeul izbândirii tale, pe tine te lăudăm aşa:
Bucură-te, că îngerul Domnului pe împăratul Sabeh l-a pierdut;
Bucură-te, că, după a lui pierzare, zece mii de suflete în Hristos au crezut;
Bucură-te, că, prin a ta rugăciune, pe tânărul cel mort la viaţă l-ai întors;
Bucură-te, că, în cetatea Macedoniei, cincizeci de mii la Hristos ai adus;
Bucură-te, că Timotei preotul această mulţime a botezat;
Bucură-te, că din Macedonia spre cetatea Caliopi ai plecat;
Bucură-te, că acolo pe Numerian împăratul l-ai mustrat;
Bucură-te, că şi acest tiran spre a te munci s-a pornit;
Bucură-te, că aici ai fost aruncată în trei boi de aramă încinsă;
Bucură-te, că şi din aceste chinuri ai ieşit biruitoare;
Bucură-te, că în munci cu tine era mâna lui Dumnezeu cea tare;
Bucură-te, că prin al Lui ajutor multora le-ai făcut spaimă şi mirare;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 11-lea

Împăratul veacurilor şi Dumnezeul puterilor minune preaslăvită a arătat, căci al treilea bou de aramă, în care se pregătea arderea şi în care ai fost aruncată, pornindu-se din loc ca unul viu, a mers cale ca la jumătate de stadie şi acolo, desfăcându-se bucăţi, cu mare sunet pe tine, slăvită fecioară, sănătoasă jos te-a lăsat. Iar poporul, aceasta văzând şi pe adevăratul Dumnezeu cunoscând, a strigat: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Duhovnicească făclie cu multe raze în lume ai strălucit şi întunericul slujirii de idoli foarte l-ai risipit şi mulţime mare de suflete ai adus la cunoştinţa Dumnezeului Cel adevărat. Pentru care cu credinţă te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că îngerul Domnului a pierdut pe necredinciosul împărat Numerian;
Bucură-te, că iarăşi zeci de mii de suflete s-au botezat;
Bucură-te, că eparhului Babodan spre chinuire trimisă ai fost;
Bucură-te, că acolo focul grătarului l-ai suferit pentru Hristos;
Bucură-te, că, din această chinuire, sănătoasă, cu darul lui Hristos, ai scăpat;
Bucură-te, că eparhul Babodan, cunoscând pe Dumnezeu, cu mult popor s-a botezat;
Bucură-te, că după încreştinarea lui Babodan, spre cetatea Memsevriei ai plecat;
Bucură-te, că şi acolo pe Savorie împăratul l-ai biruit;
Bucură-te, că din a lui poruncă ostaşii cu sabia te-au tăiat;
Bucură-te, că Hristos-Viaţa pe tine din morţi te-a înviat;
Bucură-te, că în cetatea Memsevriei după înviere te-ai arătat;
Bucură-te, că acolo Evanghelia lui Hristos şaptezeci de zile ai predicat;
Bucură-te, că, văzând aceasta, Savorie împăratul, cu tot poporul, crezând în Hristos, s-a botezat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 12-lea

Vrând tu, o, fericită fecioară, să cercetezi pentru ultima oară pe părinţii tăi şi părăsind Memsevria şi întorcându-te în Macedonia, cetatea ta, ai găsit adormit pe fericitul tău tată şi, plângând, ai cântat lui Dumnezeu laudă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântare şi slavoslovie aduci acum lui Dumnezeu-Hristos, Mirele tău, în Biserica Sa cea biruitoare şi în soborul fecioarelor celor înţelepte te veseleşti. Adu-ţi aminte şi de noi, cei păcătoşi şi smeriţi, care ne rugăm cu umilinţă către tine, lăudându-te aşa:
Bucură-te, că la Memsevria puţine zile ai vieţuit;
Bucură-te, că de acolo la cetatea ta ai venit;
Bucură-te, că de acolo un nor pe tine te-a răpit;
Bucură-te, că pe acel nor la cetatea Efesului ai sosit;
Bucură-te, că acolo în linişte întru Domnul te-ai săvârşit;
Bucură-te, că într-un mormânt nou bătrânul Apelian pe tine te-a îngropat;
Bucură-te, că a patra zi sfântul tău trup în mormânt nu s-a mai aflat;
Bucură-te, că Mirele tău Cel fără de moarte pe pământ pe tine te-a preaslăvit;
Bucură-te, că în cămara Sa cea de Mire, pe tine, mireasa Sa, te-a primit;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui multe chinuri ai suferit;
Bucură-te, că multe suflete cu învăţăturile tale ai luminat;
Bucură-te, că pentru turma Păstorului Cel Mare multe oi cuvântătoare ai adunat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 13-lea

O, Sfântă slăvită Mare Muceniţă a lui Hristos Irina, auzi-ne pe noi păcătoşii şi smeriţii, cei ce alergăm cu credinţă la tine; fii mijlocitoare pentru noi, nevrednicii, care prin tine cerem ajutorul lui Dumnezeu; ajută-ne nouă, prin sfintele tale rugăciuni, la vremea sfârşitului nostru şi în ziua Judecăţii de Apoi, ca, fiind mântuiţi, împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu în veci laudă: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zic iarăşi Icosul 1: Îngerilor asemănându-te cu curăţia şi cu râvna…, Condacul 1: Cu veselie duhovnicească să prăznuiască astăzi Biserica lui Hristos…,

Icosul 1

Îngerilor asemănându-te cu curăţia şi cu râvna, apostoleşte te-ai nevoit pentru dragostea Mirelui tău, Hristos; multe necazuri şi osteneli ai răbdat şi cu dumnezeiescul dor după El ai murit; pentru care şi noi, smeriţii, cu evlavie pe tine te lăudăm aşa:
Bucură-te, mlădiţă cerească din vlăstarul lui Hristos;
Bucură-te, vlăstarule tânăr cu rod preafrumos;
Bucură-te, sămânţă aleasă şi mult roditoare;
Bucură-te, porumbiţă sfântă şi mult cuvântătoare;
Bucură-te, a multor suflete rază de mântuire;
Bucură-te, curată şi blândă mieluşea din turma lui Hristos;
Bucură-te, că învăţăturile tale multora au fost de folos;
Bucură-te, că prin strălucirea vieţii tale Hristos S-a proslăvit;
Bucură-te, sămânţa cea bună cu rod însutit;
Bucură-te, a nemuritoarelor bucurii veşnică moştenitoare;
Bucură-te, a nevăzuţilor vrăjmaşi biruitoare;
Bucură-te, rază mult luminoasă a tainicului Soare;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul 1

Cu veselie duhovnicească să prăznuiască astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare pe făclia cea mult luminoasă, pe Sfânta slăvita fecioară Irina, care, prin strălucirea faptelor şi a cuvintelor ei, multora s-a făcut lumină; pe care lăudând-o, cu evlavie aşa să-i strigăm: Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

şi această

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Irina

Cu umilinţa inimii şi cu evlavie venim noi, păcătoşii, către tine, Sfântă slăvită fecioară şi Mare Muceniţă Irina, albina lui Hristos cea multlucrătoare, care pe cuvintele Sfântului Duh, cele luminate şi mai dulci decât mierea şi fagurele, pe buzele tale le-ai purtat şi prin a lor dulceaţă şi lumină multe suflete ai îndulcit şi ai luminat; auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, cei întristaţi şi apăsaţi de conştiinţa mulţimii păcatelor noastre, care, prin a noastră nesimţire şi lenevire, sporesc şi se întăresc, şi ca o rugină veche, prin obişnuinţă, cheltuiesc şi strică în toată vremea tăria şi frumuseţea sufletelor noastre. Şi de aceea, te rugăm pe tine, porumbiţa lui Hristos cea curată şi preablândă, care prin sfântă neprihănire ai zburat de pe pământ către acoperământul cerescului Vultur, nu ne uita pe noi, cei nemernici şi cu totul neputincioşi, care ne zbatem, zăcând jos în această vale a plângerii şi a ispitirii, şi care îndrăznim a te pune pe tine mijlocitoare, sfântă fecioară, către Preabunul şi Preacuratul tău Mire, Hristos. Ia aminte la toţi cei care cu credinţă şi cu dragoste alergăm la tine în vreme de necaz şi de primejdii.

Ştim că tu ai mare îndrăzneală către Preabunul nostru Mântuitor, pentru a Cărui dragoste ţi-ai pus sufletul tău; de aceea credem fără de îndoire că la toată cererea spre folosul nostru vei fi ascultată de Preamilostivul Dumnezeu, pe Care roagă-L să ne povăţuiască pe noi pe calea mântuirii şi să ne sprijine cu darul Său la vreme de ispite şi de încercări şi să ne acopere cu a Sa milă de toate primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Să ne trimită frica Sa în inimile noastre, ca prin ea să vieţuim cu trezvie şi cu luare aminte, spre a scăpa de veşnicele munci şi a dobândi bucuria cea necuprinsă de minte şi fără de margini şi să slăvim împreună cu tine, sfântă fecioară, pe Dumnezeul nostru, Cel închinat în Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Şi se face otpustul.

Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Irina

 

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Irina, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Irina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Cânt Ţie Doamne…

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunună fiind apărătoarei de chinuri Hristoase, dăruieşte cu rugăciunile ei pace lumii şi slava cea neveştejită celor ce Te laudă pe Tine.

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind cu lumina muceniciei, şi împodobindu-te cu frumuseţea fecioriei tale Irina, ceea ce eşti cu nume mare, stai înaintea Mirelui tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Roagă-te Mirelui tău, Irina, cugetătoare de Dumnezeu, să fie milostiv Bisericii, şi să dea iertare de greşeli celor ce te laudă pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfântă Fecioară, născut-ai în chip de negrăit pe Dumnezeu Cuvântul, Care S-a făcut trup, şi S-a arătat asemenea cu noi, mai presus de cuvânt şi de cuget.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Arcul celor puternici…

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind simţirea mirului ce s-a deşertat, care a umplut lumea de bun miros cu harul, te-ai întraripat către dragostea Lui, mărită.

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai avut pe Dumnezeu ajutor, şi părtinitor întru luptele tale, preaînţeleaptă. Pentru aceea încununându-te, ai biruit pe tirani.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-te-ai turn nemişcat al virtuţilor, şi locaş cinstirii de Dumnezeu, şi sălăşluire bărbăţiei şi curăţiei, prealăudată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Până la tine moartea a încetat întâmpinându-se cu Cel ce S-a născut din tine, preacurată. Pentru aceea te numim pe tine pârga nemuririi.

Irmosul:

Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Venirii Tale pe pământ…

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce-ţi dă ţie pacea, ceea ce eşti cu nume de pace, văzându-te că te lupţi pentru Dânsul, te-a umplut de cuget bărbătesc şi de putere, muceniţă.

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu osârdie neîncetată, ai întrecut slăbiciunea femeiască, preafericită, şi cu tărie ai înfruntat pe cei ce slujeau înşelăciunii, muceniţă.

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preaîndumnezeită răbdare ai arătat, şi semeţia tiranilor o ai surpat, strigând Mirelui tău: Slavă puterii Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătatu-ţi-a ţie Domnul prin vis chinurile şi muncile şi semne de biruinţe, frumoasă fecioară, precum Apelian ţi-a tâlcuit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Glas de bucurie veselindu-ne preacurată, strigăm ţie cei ce prin tine ne-am mântuit: Bucură-te, Fecioară, prea cinstită; bucură-te, Născătoare de Dumnezeu prealăudată.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Lumina Ta, Doamne…

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuget foarte bărbătesc arătat-ai mărturisit pe Hristos Dumnezeul tuturor, şi cu cuvânt întărit ai ruşinat pe vrăjmaşi, tu purtătoare de chinuri, mărită.

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorit-ai a urma patimii lui Hristos şi cu căldură urmând, cu nevoinţă te-ai chinuit pentru Stăpânul, preafericită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ceată de mucenici ai adus lui Hristos, mărită, cu înţelepciunea ta şi cu binecuvântarea, învăţându-i pe ei întru adevăr, şi cu cuvântul harului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind învăţaţi taina zămislirii şi naşterii tale, celei de negrăit şi dumnezeieşti, acum cu toată buna cinstire te lăudăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti pururea lăudată.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Strigat-a mai înainte…

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndreptat-ai căderea strămoaşei Eva, ceea ce eşti purtătoare de chinuri, surpând puterea vrăjmaşului şi doborând sprânceana aceluia cu dumnezeiescul har.

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având cugetul viteaz, Irina, ai stat împotriva tiranilor cu vitejie sufletească, şi te-ai încununat de la Hristos Dumnezeu cu cununa biruinţei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu sângele chinuirii muceniţă, ai făcut mai luminoasă frumuseţea firii cea curată, cu tărie suferind nevoinţe vitejeşti, frumoasă fecioară.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătat-a taina naşterii tale văzătorul de Dumnezeu, văzând că arde rugul şi nu se pârjoleşte, Născătoare de Dumnezeu curată, pururea Fecioară.

Irmosul:

Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile proorocul Iona, în chit rugându-se: Din stricăciune mă mântuieşte Iisuse, împărate al Puterilor.

 

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Fiind împodobită cu frumu seţile fecioriei, Fecioară, şi încununându-te cu stema mucenicilor, Irina, şi stropită fiind cu sângele muceniciei, şi strălucită cu minunile tămăduirilor, cu dreaptă credinţă muceniţă ai primit harul de biruinţă pentru chinuirea ta.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii cei din Avraam…

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Muceniţă purtătoare de cunună, care stai înaintea scaunului Stăpânului tău, păzeşte pe cei ce strigă cu credinţă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În corturile cele cereşti, te-ai învrednicit a dănţui, muceniţă vrednică de minune Irina, strigând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dorind să afli frumuseţea iubitului tău, ai suferit durerile chinurilor, Irina, strigând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Urmând graiul buzelor tale, cu credinţă te fericim pe tine, Maica lui Dumnezeu, strigând Celui ce S-a născut din tine: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi…

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luptatu-te-ai cu bună vitejie, preafericită Irina, şi ai surpat pe tirani, având împreună-lucrătoare şi ajutătoare, puterea cea nebiruită a Stăpânului tău, strigând: Pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tânără Irina, preamărită, fiind tu rănită de dragostea Mirelui tău, ai mers pe urma Lui, purtând în trupul tău patimile Lui şi cântând: Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L prea înălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Răbdarea ta cea întru chinuri, Irina, purtătoare de cunună, şi-a râs de cei ce părtineau deşertăciunea şi necredinţa, şi cu credinţă cântai, strălucită: Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înţelepciunea lui Dumnezeu, meştera tuturor lucrurilor, sălăşluindu-se în pântecele tău, Maica lui Dumnezeu, şi-a zidit ei-şi casă înţelegătoare şi însufleţită, şi a mântuit lumea care strigă: Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L prea înălţaţi întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm, şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atunci fiind închipuită, iar acum lucrată, pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie: Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L prea înălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Eva prin boală…

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dănţuind la cele dintru înălţime, împrejur pe lângă iubitul tău, frumoasă fecioară, cere lumii pace şi iertare greşelilor, Irina, celor ce cu credinţă săvârşesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi preasfinţită.

Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înăuntrul cămării celei de mire te-a sălăşluit Hristos pe tine, ca pe o muceniţă şi fecioară, unde te veseleşti împreună cu cetele fecioarelor şi ale mucenicilor, Irina, purtătoare de cunună. Pentru aceea toţi te fericim, prealăudată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Însuşi împăratul tuturor şi ocârmuitorul dreptăţii, deschizând uşile cerurilor, a primit sufletul tău cel preacurat, Irina, ceea ce eşti numită cu numele dumnezeieştii păci; pentru aceea toţi te fericim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Având îndrăzneală către Fiul tău, preacurată, roagă-L pe Dânsul, preasfântă, să dea lumii pace, şi tuturor Bisericilor unire, ca să te mărim cu toţii.

Irmosul:

Eva prin boala neascultării, blestem înăuntru a adus. Iar tu Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi te mărim.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

De frumuseţea Ta, Hristoase, rănindu-se fecioara, a părăsit degrab toate cele ce se văd, şi toată frumuseţea trupului o a dat torturilor şi amarelor chinuri ca să se strice. Pe care o ai adus în frumoasele cămări de mire, Stăpâne.n vremile acelea, când poporul trăia în întuneric şi în umbra morţii, prin închinarea la idoli păgâneşti, a început a străluci lumina sfintei credinţe prin propovăduirea apostolilor. Atunci era un împărat cu numele Liciniu, care vieţuia în cetatea ce se numea Maghedon. Acela avea împărăteasă de un nume cu sine, pe Licinia, care a născut o fiică şi a numit-o Penelopi. După ce a început a veni în vârstă, ca de şase ani, s-a arătat foarte frumoasă la faţă, încât pe multe fecioare le întrecea cu frumuseţea ei. Deci, tatăl ei a zidit pentru ea un stâlp, afară din cetate, departe, într-un loc frumos şi deosebit, care avea diferite camere, toate împodobite cu toată bunăcuviinţa şi îndestulate cu multă bogăţie, în care erau: scaune, mese, sfeşnice, paturi şi toate vasele ferecate cu aur.

Pe acel stâlp a aşezat pe fiica sa, Penelopi, împreună cu treisprezece fecioare frumoase şi a adus acolo pe zeii săi de aur, ca să păzească pe fiica lui. După ce a închis-o acolo, până la vârsta cea desăvârşită, cuviincioasă nunţii, a pus lângă ea o cinstită bătrână, cu numele Caria, ca să-i fie învăţătoare, care şedea şi mânca împreună cu ea, fiind mai mare peste celelalte fecioare. A mai pus încă şi pe un bătrân, bărbat cinstit şi înţelept, cu numele Apelian, ca s-o înveţe carte în toate zilele. Acolo a petrecut astfel fecioara şase ani şi trei luni şi după al doisprezecelea an al vârstei ei, tatăl ei gândea s-o însoţească cu vreunul din cei mai luminaţi fii împărăteşti.

În acea vreme, fecioara, şezând pe stâlpul cel înalt în camera sa, un porumbel a zburat prin fereastra de la răsărit, având în cioc o ramură de măslin, pe care lăsând-o pe masă, a zburat afară. După un ceas a intrat înăuntru un vultur, aducând o cunună făcută din diferite flori, pe care lăsând-o pe masă, a zburat şi el afară. Pe altă fereastră a intrat un corb, aducând în cioc un şarpe mic, pe care l-a lăsat pe masă şi a zburat afară. Fecioara căuta spre acelea împreună cu învăţătoarea ei şi se minunau amândouă, nepricepând ce să fie aceste semne.

După ce Apelian, învăţătorul s-a suit la dânsele, la vremea sa, i-au spus lui cele ce văzuseră. Apelian, fiind creştin în ascuns şi mai înaintevăzător, a socotit în minte şi a zis către fecioară: „Ascultă, Penelopi, fiica împăratului, să ştii că porumbelul înseamnă obiceiul tău cel bun, adică blândeţea, alinarea şi întreaga înţelepciune feciorească; iar ramura de măslin înseamnă darul lui Dumnezeu, care, prin Botez, se va da ţie. Vulturul cel înalt înseamnă împărat biruitor, adică vei împărăţi peste patimi şi te vei înălţa prin gândirea ta la Dumnezeu şi vei birui pe vrăjmaşii nevăzuţi ca pe nişte păsări proaste. Iar cununa cea de flori este semn al răsplătirii, pe care, pentru nevoinţele tale, o vei lua de la împăratul Hristos în cereasca Lui împărăţie, unde ţi se găteşte cununa nestricăcioasă a slavei celei veşnice. Iar corbul cu şarpele înseamnă vrăjmaşul diavol, care vrea să aducă asupra ta scârbă, mâhnire şi izgonire, ca un balaur cumplit. Deci, să ştii, o, fecioară, că Împăratul cel mare, Care stăpâneşte cerul şi pământul, vrea să te logodească, spre a-i fi mireasă Lui, şi ai să suferi pentru Dânsul multe ispite”.

Auzind fecioara o tâlcuire ca aceasta, a pus la inimă cuvintele lui Apelian şi a început cu dorinţă dumnezeiască a se bucura în inima ei. A doua zi s-a suit la dânsa pe stâlp tatăl ei, împăratul Liciniu, cu împărăteasa şi cu boierii, vrând s-o vadă şi s-o sfătuiască pentru nuntă. Văzând faţa ei strălucind ca raza luminii soarelui, s-a bucurat şi a zis către dânsa: „Iată, iubita mea fiică, ai ajuns acum la vremea nunţii. Deci, spune-mi, care fiu de împărat îţi este plăcut, ca să te logodesc cu dânsul?” Şi-i spuneau ei despre mulţi fii ai împăraţilor celor dimprejur. Atunci ea a zis către dânsul: „Tată, dă-mi şapte zile să mă gândesc şi după aceea îţi voi răspunde”.

Crezând tatăl cuvintele ei, s-a dus acasă. Atunci Penelopi, apropiindu-se de idoli, le-a zis: „De sânteţi zei, ascultaţi-mă pe mine. Tatăl meu vrea să mă logodească, iar eu aş fi voit să petrec întru feciorie, pentru că grijile vieţii sunt piedică pentru slava lui Dumnezeu. Deci, spuneţi-mi, oare să merg după bărbat sau nu?”

Idolii cei muţi tăceau, fiind fără de suflet. Deci, scuipându-i, fecioara s-a întors spre răsărit şi, căutând spre cer, a zis: „Dacă Tu eşti Dumnezeul cel adevărat, pe care galileenii te propovăduiesc, mă rog Ţie, arată-mi, este bine să-mi iau bărbat sau să petrec totdeauna în feciorie?”

Fiind seară, a adormit şi a văzut în vedenie pe îngerul lui Dumnezeu, grăind către dânsa: „Penelopi, de acum nu te vei mai numi aşa, ci Irina, şi vei fi multora scăpare şi paşnică adăpostire; şi prin tine multe suflete omeneşti se vor mântui, întorcându-se la Dumnezeu. Numele tău va fi mare şi minunat în toată lumea, iar ceea ce ţi-a spus bătrânul Apelian de păsările văzute este adevărat, că Duhul lui Dumnezeu a grăit prin gura sa. Iată, va veni la tine în această noapte omul lui Dumnezeu, Timotei, cel ce de la Sfântul Pavel, Apostolul lui Hristos, a luat învăţătură şi preoţie şi poartă scrisorile lui. Acela te va boteza şi te va învăţa ce vei face”. Zicând îngerul acestea, s-a făcut nevăzut.

Venindu-şi fecioara în sine, s-a umplut de bucurie şi aştepta venirea preotului. După puţină vreme a venit la stâlpul acela omul lui Dumnezeu, Timotei, povăţuindu-se de îngeri şi, suindu-se pe acel stâlp, a fost primit cu bucurie de fecioară. Astfel, şezând el, o învăţa pe ea, pe povăţuitoarea ei şi pe toate slugile ei, care-l ascultau cu plăcere. După ce a învăţat-o din destul despre adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos şi despre sfânta credinţă cea întru Dânsul şi despre tainele creştineşti, a botezat-o în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh şi i-a pus numele Irina, în loc de Penelopi.

Asemenea a botezat pe Caria, învăţătoarea ei, şi pe toate celelalte slugi; iar pe Irina a făcut-o mireasa lui Hristos, ca să-şi păzească fecioria neîntinată până la sfârşitul său. Şi a întărit-o pe ea, să fie vitează întru nevoinţa cea pătimitoare, în care avea să intre pentru Domnul său Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, Mirele cel fără de moarte. După ce a învăţat-o din destul, a binecuvântat-o pe ea şi pe cele ce erau cu dânsa şi, dându-le scrisorile apostoleşti şi încredinţându-le darului lui Dumnezeu, s-a dus la locul său.

Fericita Irina împreună cu acele fecioare, ziua şi noaptea lăudau şi mulţumeau lui Dumnezeu şi se învăţau neîncetat de dânsa scrisorile apostoleşti. Iar pe zeii părinteşti cei de aur, i-a aruncat pe câte unul jos, zicând către dânşii: „De sunteţi zei, mântuiţi-vă singuri!” Căzând idolii de la o aşa înălţime pe pământ, se sfărâmau şi se risipeau ca praful; iar Sfânta batjocorea neputinţa lor şi se bucura întru Domnul său Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu.

După ce au trecut cele şapte zile, tatăl şi mama ei împreună cu boierii s-au suit pe stâlp la ea şi i-au zis de nuntă. Iar ea le-a răspuns: „Cu adevărat să ştiţi că eu sunt roaba lui Hristos, în Care am crezut. Pe Acela   L-am iubit, pentru că este Împărat ceresc şi veşnic, şi Aceluia m-am făcut mireasă, ca unui Mire curat, nestricăcios şi fără de moarte; iar alt bărbat nu voiesc să cunosc, nici nu mă voi închina altui dumnezeu, pentru că nu este alt dumnezeu afară de Acela. Nu vedeţi oare pierzania zeilor voştri, care, căzând la pământ prin fereastră, nu au putut să-şi ajute lor? Apoi cum vor fi ajutători vouă? Deşartă este nădejdea voastră, pe care o aveţi spre dânşii şi deşartă este osteneala şi cheltuiala voastră la idoli, pentru că aurul şi argintul se cădea a-l împărţi celor ce au trebuinţă săracilor, sărmanilor şi văduvelor. Iar voi, chemând lucrători, vă făuriţi zei fără de suflet şi aţi lipsit pe săraci de trebuinţele lor şi v-aţi făcut vrăjmaşi Dumnezeului Celui viu şi slugi ai diavolilor.

Până când vă veţi zbate ca o juncă neînvăţată, înjugată la jug? Cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu şi înţelegeţi pe Cel ce poate a omorî şi a învia. Şi, când va străluci lumina lui Dumnezeu în inimile voastre, atunci va fugi de la voi diavolul, care trage pe oameni din lumină la întuneric şi îi scoate din cetatea lui Dumnezeu la pierzare şi îi mută din cei de-a dreapta la cei de-a stânga. Deci, voi mai întâi sârguiţi-vă să fugiţi de dânsul, că amar este şi cumplit. Acela este satana, cel ce acoperă ochii inimilor voastre, ca să nu cunoaşteţi adevărul. Mai ales către tine, o, părinte, îmi este îndreptat cuvântul, ca să cunoşti pe Dumnezeu cel ce a alcătuit toate cu cuvântul. Tu, când ai voit să zideşti acest stâlp pentru mine, ai pus la lucru mulţi oameni, căci erau trei mii şi cinci sute de lucrători şi trei sute de conducători, şi abia în nouă luni au putut săvârşi această zidire. Iar Dumnezeul tuturor veacurilor, cu un cuvânt al Său a făcut cerul, soarele, luna şi stelele, lumina şi întunericul, şi a numit lumina ziuă, iar întunericul l-a numit noapte.

A întemeiat greutatea pământului pe nimic, iar apelor le-a poruncit să curgă spre slujba noastră şi multe feluri de copaci au crescut. A aşezat vremile, anii şi lunile şi a făcut fiarele şi dobitoacele pământului, păsările cerului şi peştii în ape, iar la sfârşit a făcut pe om, cu preacuratele Sale mâini, luând ţărână din pământ şi l-a pus pe el stăpân a toată lumea, pe toate supunându-le sub picioarele lui. Toate acelea în şase zile le-a săvârşit Dumnezeu, prin Cuvântul Său, Care este Unul născut, Fiul, Iisus Hristos, Care fără de maică dintr-Însul S-a născut mai înainte de toţi vecii, Cel de o fiinţă şi de un ipostas cu Dânsul, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a întrupat fără de tată şi S-a născut din Curata şi pururea Fecioară, cu lucrarea Sfântului Duh, şi cu oamenii a petrecut şi minuni fără de număr a făcut. Orbilor le-a dat vedere, pe cei bolnavi i-a curăţit, pe cei slăbănogi i-a ridicat şi pe morţi i-a înviat.

Pe Acesta iudeii L-au răstignit din zavistie, voind astfel singur a pătimi pentru mântuirea noastră. Dar, după moartea şi după îngroparea Sa, a înviat a treia zi, cu puterea dumnezeirii Sale, şi S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, trimiţând Duhul Sfânt la sfinţii Săi ucenici. Pe aceia i-a trimis în toată lumea, ca să lumineze pe cei întunecaţi, să întoarcă pe cei rătăciţi şi să mântuiască pe cei pierduţi; pentru că voieşte ca toţi să se mântuiască şi nu va lipsi mila Lui spre neamul omenesc până în veac”.

Acestea grăindu-le Sfânta, toţi o ascultau cu dulceaţă; apoi, luând împăratul şi împărăteasa pe iubita lor fiică, au adus-o în cetate. Aici au ieşit întru întâmpinarea fiicei împăratului toate fetele cetăţii şi, dănţuind, i se închinau ei. Tot poporul, alergând la locuri înalte, suindu-se pe ziduri şi pe case, îi cânta laude, fericind pe Penelopi fecioara cea frumoasă. Deci, când s-a apropiat Sfânta Irina de palatele împărăteşti, a văzut diavolul, care striga către dânsa: „Nimic nu-ţi este de obşte ţie şi mie în cetatea aceasta, fecioară; du-te de la cetatea noastră, căci aici nu vieţuieşte nimeni din creştini”. Iar Sfânta i-a zis: „În numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc ţie, ca să-mi spui cine eşti tu!” Iar el a zis: „Eu sunt demonul care petrec în idolul Apolon, învăţătorul desfrânării şi al preadesfrânării, ajutătorul vrăjitorilor, povăţuitorul tâlharilor, prieten al desfrânaţilor, făcător de glume al beţivilor, cel ce mă bucur de vărsările de sânge; sunt povăţuitor a toată nedreptatea şi minciuna şi tată a toată răutatea şi îţi zic să pleci din cetatea noastră, ca să nu pornesc asupra ta pe tatăl tău, aprinzându-l pe dânsul cu mânie spre a te ucide”.

Acel glas al demonului mulţi l-au auzit, iar pe el nu l-au văzut. Deci, fericita fecioară l-a certat pe el, zicându-i: „Eu îţi poruncesc ţie: În numele lui Iisus Hristos, să ieşi din cetatea aceasta!” Şi cutremurându-se demonul, s-a făcut nevăzut. După aceasta diavolul a răzvrătit inima împăratului şi l-a pornit pe el cu mânie şi cu iuţime asupra fiicei sale şi, chemând pe împărăteasă, i-a zis: „Ce am făcut, căci fiica noastră este amăgită? O, de n-aş fi zidit turnul acela; căci, vrând să păzesc pe fiica mea, am pierdut-o şi m-am lipsit de nădejdea mea”. Iar împărăteasa a zis către dânsul: „Neînţelepte cuvinte grăieşti tu, căci, cu ce s-a înşelat fiica noastră? Şi ce răutate vezi într-însa? Împăratul a răspuns: „Crede în Hristos şi de zei se leapădă”. Zis-a împărăteasa: „Zeii cei ce n-au făcut cerul şi pămîntul, să piară; iar fiica mea s-a învrednicit slavei împăratului Hristos, Cel ce a chemat-o la viaţa veşnică”.

Atunci împăratul, mâniindu-se, a poruncit să dea afară din palat pe împărăteasă, iar una din slujnice, alergând, a spus fecioarei Irina. Ea, sculându-se, a mers şi a stat înaintea tatălui său. Deci, dacă a văzut-o pe ea împăratul, s-a plecat în jos, căci îi trecea mânia din inima sa, fiind pornit de diavolul, şi a zis Sfânta Irina către tatăl său: „Pentru ce este întristată faţa ta, o, tată? Împărăţia ta este în pace, război nu ai înaintea ta, eu, fiica ta, am venit la tine. Deci, de unde este asupra ta această mâhnire?” Iar împăratul i-a răspuns: „Mai bine mi-ar fi fost mie, de nu te-aş fi născut, pentru că pentru tine am făcut acel prealuminat stâlp; iar pe zeii mei cei de aur i-am pus ca să te păzească. Asemenea am pus mese, paturi şi scaune împodobite cu aur, iar tu mi-ai răsplătit cu rele în loc de bune”.

Iar ea a zis: „Spune-mi, tată, ce rău ţi-am făcut eu?” Şi a zis împăratul: „Oare nu puţin rău este acesta, că numeşti pe Hristos Dumnezeu, iar de zeii mei te lepezi?” Zis-a Sfânta: „Nimic n-am făcut rău, tată, căutând spre Hristos, adevăratul Dumnezeu şi punându-mi nădejdea spre El, iar nu spre idolii tăi”. Împăratul cu glas groaznic, a zis: „Penelopi, jertfeşte zeilor!” Răspuns-a Sfânta: „Nu-mi întoarce numele meu, că nu sunt Penelopi, ci mă numesc Irina; căci acest nume mi s-a pus mie de înger în vedenie şi de preot, prin Sfântul Botez”. Iarăşi i-a zis împăratul cu mânie: „Rod străin, iar nu al meu, jertfeşte zeilor!” A răspuns Sfânta Irina: „Nu voi jertfi diavolilor celor ce te pornesc pe tine la mânie şi care sunt pricinuitori focului veşnic, cel pregătit păgânilor”.

Iar împăratul s-a tulburat de mânie mare şi a poruncit s-o arunce legată în picioarele unor cai sălbatici, ca  s-o calce. Fecioara fiind aruncată, a mers împăratul singur la cai, vrând să-i vadă moartea ei. Dar iată un cal mai sălbatic decât ceilalţi, dezlegându-se din legături, deodată s-a repezit asupra împăratului şi, apucându-i cu dinţii mâna cea dreaptă a împăratului, a smuls-o din umăr şi sfâşiindu-l, l-a omorât. Iar după aceea a stat blând la locul lui; asemenea s-au făcut blânzi ca mieii şi ceilalţi cai, fără a vătăma pe Sfânta Irina.

Calul care omorâse pe împărat, din porunca lui Dumnezeu, luând glas omenesc, fericea pe Sfânta Muceniţă, astfel: „Fericită eşti tu, porumbiţa lui Hristos, care ai călcat pe vrăjmaşul şarpe. Tu eşti minunată pe pământ, la ceruri vei fi cinstită cu dragoste; tu te vei număra cu drepţii, unde te aşteaptă lumina cea veşnică şi cămara Mirelui Celui fără de moarte, ca pe o fecioară înţeleaptă şi vitează. Deşi eşti femeie cu trupul, dar cu duhul arăţi lupta cea bună”.

Deci, dezlegându-l din legături, Sfânta Irina cu rugăciunea a înviat pe tatăl său cel mort şi a tămăduit mâna lui. Atunci împăratul, împărăteasa şi toată casa lor şi mult popor, ca la trei mii, au crezut în Hristos. Nu după multă vreme, împăratul, lăsându-şi împărăţia ca să poată sluji mai liber lui Hristos, s-a aşezat cu soţia şi cu casnicii săi în acel turn, pe care l-a zidit pentru fiica sa. Iar Sfânta Irina a rămas în cetate, învăţând poporul şi aducând pe mulţi la Hristos Dumnezeu, petrecând în casa celui dintâi învăţător al său, bătrânul Apelian.

După acestea a luat împărăţia cetăţii Macedoniei alt împărat, cu numele Sedechie. Acela, înştiinţându-se despre Sfânta Irina, a chemat pe bătrânul Apelian şi l-a întrebat: „La tine este fecioara, fiica împăratului?” Răspuns-a Apelian: „La mine este, împărate”. Împăratul a zis: „Nu ştii ce gândeşte ea?” Răspuns-a bătrânul: „Gândul ei este ca şi al meu şi al tuturor celor ce ştiu pe Dumnezeu Cel adevărat. În toate zilele posteşte până seara, iar seara mănâncă o bucată mică de pâine şi bea un pahar de apă. Altă masă nu ştie. Pat nu are, ci se odihneşte puţin pe pământ, ziua şi noaptea petrecând în rugăciuni către Dumnezeu şi îndestulându-se cu citirea dumnezeieştilor cărţi”.

Auzind împăratul acestea s-a minunat şi, trimiţând pe eparhul său, a adus-o la sine cu cinste. Venind fecioara la el, i-a zis: „Bucură-te, împărate!” Răspuns-a împăratul: „Bucură-te şi tu, fiică luminată”. Zis-a fecioara: „Pentru ce m-ai chemat?” Împăratul a răspuns: „Să şedem şi să vorbim cele de pace şi de dragoste”. Fecioara a zis: „Eu citesc în Sfânta Scriptură că: În adunarea deşertăciunilor nu voi şedea şi cu călcătorii de lege nu voi umbla„.

A zis împăratul: „Dar oare noi suntem călcători de lege?” Sfânta a răspuns: „Tot păgânul, care nu ştie pe adevăratul Dumnezeu şi se închină idolilor, este călcător de lege”. Zis-a împăratul: „Mă sileşti să te muncesc fără voia mea, necruţându-te pe tine, care eşti fiica împăratului”. Sfânta Irina a răspuns: „Apoi pentru ce mai zăboveşti, îndeletnicindu-te cu vorba? Ci începe a mă munci, căci sunt gata de toate muncile pentru Dumnezeul meu”. Împăratul a zis: „Fecioară, lasă toată bârfirea şi jertfeşte zeilor”. Sfânta a răspuns: „În zadar te mânii, împărate, întărâtat fiind de satana. Să ştii cu adevărat, că nu voi sluji diavolului, nici   nu-mi voi cruţa trupul meu pentru Hristos Domnul meu!”

Împăratul, umplându-se de mânie, s-a sfătuit cu eparhul cum ar putea s-o omoare. Deci, mai întâi săpând o groapă adâncă şi umplând-o de şerpi, de vipere, de vasilişti şi de tot felul de târâtoare, a aruncat pe Sfânta fecioară acolo, unde a petrecut zece zile vie şi sănătoasă, pentru că îngerul Domnului s-a pogorât cu ea în groapă şi a păzit-o nevătămată, iar târâtoarele toate au murit.

Înştiinţându-se împăratul că muceniţa este vie în groapă, s-a minunat şi i se părea căci cu vrăjile a fermecat şi a omorât pe acei şerpi. Deci, poruncind s-o scoată din groapă, a şezut lajudecată şi a zis către dânsa: „Jertfeşte zeilor, care te-au cruţat, pentru că au omorât şerpii, iar pe tine te-au păzit vie, ca să cunoşti puterea şi bunătatea lor şi să te închini lor”. Sfânta a răspuns: „O, nebunule, şi amăgitule de satana, cel călcat de mine, crezi că zeii cei de lemn sau de piatră pot să omoare şerpii? Ci, tu degrabă vei cădea în groapa cea de dedesubt a iadului, împreună cu zeii tăi, cărora le slujeşti şi te vei afunda în întunericul cel mai dinafară, cel pregătit ţie şi diavolului, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”. Împăratul, suflând cu mânie, a chemat un lucrător de lemn, şi a poruncit s-o taie cu un fierăstrău de fier.

Deci, după ce a legat-o de un lemn s-o taie, fierăstrăul nu se atingea de trupul ei cel fecioresc, ci se îndoia ca de o piatră, apoi s-a frânt prin mijloc. Şi a adus alt fierăstrău, dar şi acela s-a frânt; iar cei ce tăiau, căzând singuri pe frânturile fierăstrăului, s-au tăiat şi au murit. După aceea, împăratul a poruncit să aducă al treilea fierăstrău mai ascuţit şi mai tare şi să taie pe fecioară peste coapsele ei. Deci, legând-o, au pus-o la pământ pe spate, punându-i o piatră mare pe piept, şi au început a-i tăia sfântul ei trup cu fierăstrăul; iar împăratul a râs şi a zis către muceniţă: „Unde este Dumnezeul tău? Să vină acum şi să-ţi ajute, dacă este putere într-Însul”.

Zicând împăratul acestea, deodată s-au făcut fulgere şi tunete înfricoşate şi tulburare în văzduh; iar slujitorii care o tăiau cu fierăstrăul au murit. Împăratul de frică a fugit în palat, iar poporul a fugit şi s-a vărsat ploaie mare ca un râu, cu grindină cumplită, şi mulţi dintre oameni au căzut morţi, fiind ucişi de fulger, de tunet şi de grindină. În acel timp îngerul Domnului, pogorându-se, a prăvălit piatra aceea de pe pieptul sfintei, i-a tămăduit rana şi a ridicat-o sănătoasă. Această minune văzînd-o poporul, opt mii de oameni au crezut în Hristos.

După aceea, împăratul, iarăşi fiind pornit de diavolul, a prins pe Sfânta şi s-a sfătuit cu eparhul cum s-o piardă. Deci, au hotărât s-o omoare astfel: au legat-o de roata morii ca, întorcându-se roata s-o sfarme; după ce au dat drumul apei sub roată, apa s-a oprit ca împietrită şi n-a curs nici o picătură, rămânând Sfânta fără de vătămare. Iar împăratul cu boierii lui strigau: „O, cât de mare este puterea acestei fermecătoare! Iată, a prefăcut firea apei într-o altă fire”. Poporul, care privea la o minune ca aceea, s-a ridicat împotriva împăratului şi a strigat cu glas mare, ocărându-l şi certându-l. Şi, luând pietre, a aruncat asupra lui şi l-a izgonit din cetate. El, ducându-se în patria sa, a mai trăit şapte zile şi a murit acolo de necaz, de mânie şi de ruşine.

După moartea lui Sedechie, Savah, fiul lui, vrând ca să răzbune necinstea adusă tatălui său, a adunat mare putere de oaste, ca la o sută de mii, şi a mers cu război asupra cetăţii Macedoniei. Auzind cetăţenii că se apropie împăratul Savah, s-a temut şi a închis cetatea, şi au zis către Sfânta Irina: „Pentru tine pierim”. Iar ea, poruncindu-le să nu se teamă, a ieşit împotriva împăratului celui ce venea, rugându-se lui Dumnezeu şi zicând: „Cel ce ai auzit oarecând pe robul Tău, Proorocul Elisei, ascultă şi rugăciunea mea, şi loveşte nevăzut oştirea aceasta ce vine să piardă cetatea; orbeşte pe vrăjmaşii tăi, ca să cunoască că tu eşti adevă-ratul Dumnezeu!”

Ascultând Domnul rugăciunea ei, îndată a lovit cu orbirea pe împărat şi pe toţi ostaşii ce erau cu dânsul. Înţelegând împăratul, că Irina a adus aceea orbire asupra lui şi a ostaşilor săi, a trimis cu rugăciune la dânsa, zicând: „Acum cunosc că este nebiruită puterea Dumnezeului tău. Deci, mă rog ţie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine şi pentru ostaşii mei, ca să ne dea vederea”. Plecându-se Sfânta spre milă, a făcut rugăciuni către Stăpânul tuturor şi a căpătat vederea împăratul cu toţi cei ce erau cu el. Atunci a făcut pace cu cetăţenii, grăindu-le: „Să mă aveţi pe mine împărat, precum l-aţi avut pe tatăl meu; iar eu voi ierta necinstea ce aţi făcut tatălui meu”.

Văzând cetăţenii puterea cea mare a împăratului, au făcut pace cu dânsul şi, deschizând cetatea, i s-au închinat lui, primindu-l ca împărat al lor. După ce împăratul Savah a dobîndit împărăţia şi s-a întărit într-însa, s-a pornit cu mânie contra Sfintei Irina, pentru că diavolul îl îndemna la acelea; şi, chemând pe muceniţă la dânsul, i-a zis: „Iert cetăţii greşeala aceea; iar asupra ta mă mânii, deoarece pentru tine s-a sculat poporul asupra tatălui meu cu ură şi l-a ucis cu pietre; însă de voieşti ca să fii şi tu iertată, fă-mi voia mea, adică, să aduci jertfe zeilor”. Iar Sfânta a ocărât pe împărat pentru nebunia lui şi l-a pornit mai mult spre mânie. Deci, a poruncit împăratul ca s-o arunce în temniţă, sfătuindu-se cu boierii cum să o muncească.

Sfânta, şezând în temniţă şapte zile, i s-a arătat Hristos, zicându-i: „Nu te teme, fiică, că Eu, întărindu-te, sunt cu tine”. După aceea, împăratul, scoţând pe muceniţă din temniţă, a poruncit ca să-i bată în tălpi piroane de fier ascuţite şi, punându-i un sac plin de nisip în spate, să o izgonească până la un anumit loc, care era departe de cetate ca la cinci stadii. Deci, slujitorii punând frâu în gura sfintei, au dus-o acolo, izgonind-o iute ca pe un dobitoc. Sfânta alerga şi zicea către Dumnezeu: „Cu adevărat sunt ca un dobitoc la Tine, Doamne, şi eu pururea cu Tine; ţinutu-m-ai de mâna dreaptă, cu sfatul m-ai povăţuit şi cu slavă m-ai primit”.

Căutând sfânta de-a dreapta sa, a văzut pe îngerii Domnului călătorind împreună cu dânsa şi s-a bucurat foarte. După ce a ajuns la locul numit şi, cînd se întorcea spre cetate, slujitorii cu batjocură târau cu frâul pe muceniţă şi popor mult urmând, a văzut Sfânta înaintea sa pe un înger bătând pământul cu toiagul şi a zis în sine: „Iată, va să fie pierzarea vrăjmaşilor lui Dumnezeu!”

După ce a ajuns la locul cel bătut de înger, deodată, desfăcându-se pământul, a înghiţit pe slujitorii muncitorului, cei ce duceau pe sfânta; iar ea a rămas dezlegată de frâu, sacul i-a căzut din spinare, piroanele i-au ieşit din picioare şi, vindecându-se, umbla slăvind pe Dumnezeu. Înştiinţându-se împăratul de aceasta, a zis: „Zeii au deschis pământul şi au pierdut pe slujitori de la această fermecătoare”. Însă unii se împotriveau, zicînd: „Dumnezeu cel viu este cu Sfânta Muceniţă Irina!” Iar alţii batjocoreau pe Sfânta fecioară.

Venind îngerul cel ce deschisese pământul, a ucis cu moarte năpraznică pe mulţi necredincioşi, ca la zece mii, iar cei ce rămăseseră, strigau: „Dumnezeul Irinei, miluieşte-ne pe noi, pentru că credem în Tine şi scăpăm la Tine!” Deci, au crezut în acea vreme ca la treizeci de mii de suflete. Împăratul, necrezând, l-a lovit şi pe el îngerul lui Dumnezeu şi a pierit cu sunet, ticălosul. Sfânta făcea în cetate multe minuni cu puterea lui Hristos, pentru că nu numai pe bolnavi îi tămăduia, curăţa leproşii şi izgonea diavolii din oameni. Ci şi pe un tânăr mort, ai cărui părinţi plângeau cu amar, l-a înviat cu rugăciunea şi a adus la Hristos cam cincizeci de mii de suflete.

Cu porunca lui Dumnezeu a venit în cetate Sfântul Timotei preotul, cel care a botezat-o pe Sfânta Irina, pe care văzându-l, Sfânta s-a bucurat şi i s-a închinat. Luând pe acel preot şi pe tot poporul cel ce crezuse în Hristos, s-a dus la turnul unde locuia tatăl şi mama sa, slujind în linişte lui Dumnezeu şi acolo au primit Sfântul Botez toţi cei ce crezuseră în Hristos.

Sfânta Irina a petrecut în cetatea Macedoniei trei ani, învăţând şi încredinţând popoarele. După aceea s-a dus la altă cetate ce se numea Calinic, (sau Calipoli) unde era împărat Numerian, ruda lui Sedechie şi a lui Savah, împăraţii cei dintâi. Când Numerian făcea praznicul spurcatei zeiţe Artemida, aducând jertfe idolului ei, Sfânta Irina, stând în faţa lui, l-a mustrat pentru păgânătatea lui şi a mărturisit pe Hristos adevăratul Dumnezeu. Atunci împăratul a zis către boierii săi: „Această fecioară este asemenea la faţă şi la stat cu tatăl său, Liciniu, dar fiii cei răi mâhnesc pe părinţi; pentru că după răutăţile acestei fecioare, tatăl ei cel bun s-a lipsit de împărăţie. Aceasta a fost pricinuitoare de moarte a fratelui meu, Sedechie, şi pe Savah, fiul lui, după cum am auzit, l-a omorât cu vrăjile ei. Deci, fecioara aceasta este cu adevărat pierzătoare de împăraţi”.

Apoi s-a întors către Sfânta şi a zis: „Ce zici, vrăjitoare, vei jertfi oare zeilor, sau încă vei mai petrece în socoteala ta cea pierzătoare?” Sfânta, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, a răspuns: „Eu voi jertfi jertfă de laudă Dumnezeului Celui de sus, iar diavolilor tăi şi idolilor celor neînsufleţiţi ai tăi, nu voi aduce jertfă. Cele ce le grăieşti pentru împăraţi, să ştii cu adevărat că Dumnezeul meu, Cel ce stăpâneşte viaţa şi moartea, le-a poruncit lor să moară, iar nu mie. Teme-te şi tu de Dumnezeul meu, că puţine sunt zilele tale şi degrabă te va ajunge sfârşitul tău”.

Auzind împăratul acestea, s-a aprins de mânie şi, scrâşnind din dinţi, a răcnit ca un leu şi îndată a poruncit să se ardă trei boi de aramă, zicând: „Dacă într-un bou va birui puterea focului cu vrăjile, apoi să se arunce în celălalt, iar dacă şi într-acela aceeaşi va face, apoi să se arunce întru al treilea! Şi s-a făcut aşa. După ce au ars acei boi de aramă şi i-a roşit ca pe un cărbune, a aruncat pe Sfânta într-un bou, şi se ruga în dânsul, strigând: „Dumnezeule, grăbeşte spre ajutorul meu, ceea ce pătimesc pentru numele Tău cel sfânt!””

Şi s-a arătat ei îngerul Domnului, spunându-i să nu se teamă şi răcorindu-i acea văpaie. Iar poporul cârtea contra împăratului, zicând: „În zadar ai pierdut tinereţile cele frumoase ale fecioarei acesteia”. Deci, după ce s-a răcorit arama, s-a aflat Sfânta vie şi sănătoasă, neavând nici o vătămare de foc. Şi a zis împăratul către cei ce stăteau de faţă: „Au nu v-am zis vouă că este fermecătoare fecioara aceasta! Oare cum a stins focul? Aruncaţi-o pe ea în celălalt bou”.

Şi a aruncat pe Sfânta în al doilea bou. Dar şi acela răcorindu-se, a aruncat-o în al treilea şi îndată acel bou, cu porunca Atotputernicului Dumnezeu, s-a pornit din loc, ca fiind viu, şi a umblat un sfert de stadie. Şi iarăşi s-a întors la locul său şi a crăpat; şi dintr-însul a ieşit Sfânta Muceniţă întreagă. Poporul, văzând o minune ca aceea, cu mare glas strigă: „Mare eşti Dumnezeul Irinei, miluieşte-ne pe noi după mare mila Ta, Tu eşti Dumnezeul nostru Cel tare şi puternic, Care faci minunate şi preaslăvite minuni!”

Şi au crezut în Hristos ca la zece mii de suflete. Deci, împăratul petrecea nu numai întru necredinţă, ci şi pe Dumnezeu Cel Preaînalt hulea şi, fiind lovit de îngerul cel nevăzut a lui Dumnezeu, s-a îmbolnăvit de moarte. Iar mai înainte de a muri, a poruncit eparhului său, Babodon, ca în multe feluri muncind pe Irina, să o ucidă cu cumplită moarte. Şi a pierit acel ticălos împărat, iar Sfânta a petrecut în cetatea aceea câteva zile, învăţând poporul credinţa cea întru Hristos, tămăduind toate neputinţele; iar preotul Timotei, mergând acolo, a botezat pe cei ce credeau.

Eparhul, văzând cum că tot poporul cetăţii ţine cu Sfânta Irina, s-a temut să o muncească acolo, ca să nu se facă gâlceavă şi tulburare în popor pentru dânsa. Deci, s-a dus într-altă cetate, care se numea a lui Constantin; iar pe muceniţă a poruncit ostaşilor să o prindă şi legată să o ducă după dânsul. El, mergând în cetatea aceea, a şezut la judecată şi, punând pe Sfânta în faţa sa, a zis către dânsa: „Oare ştii, că putere îmi este dată mie asupra ta? Deci, apropie-te de zeii noştri şi adu-le jertfe, ca să nu te muncesc cu cumplite munci”.

Răspuns-a Sfânta: „Ascultă, eparhule! Toate muncile câte vei putea să le afli, pune-le asupra mea, şi vei vedea puterea Dumnezeului meu!” Atunci eparhul a poruncit ca să aducă un grătar de fier şi, punând pe muceniţă pe grătar, s-o lege cu lanţuri de fier şi să-i pună împrejur mulţime de lemne şi să le aprindă. După ce s-a aprins focul, eparhul a poruncit ca să toarne peste muceniţă untdelemn, untură şi smoală; şi astfel, arzând Sfânta mult timp, străluceau legăturile şi lanţurile cele de fier ca un cărbune aprins. Iar Sfânta a rămas nevătămată şi, fiind în rouă răcoroasă, cânta, slăvind pe Dumnezeu.

După aceea s-a dezlegat de înger din fiarele acelea şi a ieşit sănătoasă, lucru care, văzându-l eparhul şi cei ce erau cu dânsul, s-au mirat foarte mult. Deci, eparhul, căzând la picioarele ei, i-a zis: „Roaba Dumnezeului Celui adevărat, mă rog ţie, să nu mă pierzi pe mine, precum ai pierdut pe ceilalţi împăraţi; căci şi eu cred în Fiul lui Dumnezeu şi voiesc să fiu creştin”. Astfel, a crezut eparhul Babodon şi împreună cu dânsul popor mult şi a adus acolo îngerul lui Dumnezeu pe Timotei preotul şi s-a botezat de dânsul toţi cei ce au crezut.

Sfânta Irina, petrecând în cetatea aceea cincizeci de zile, a ieşit de acolo şi a fost prinsă de ostaşii împăratului Savorie, care împărăţea în Mesemvria, cetate a Traciei, şi au dus-o la dânsul, căci acel împărat, auzind de cele făcute de dânsa, căuta să o prindă. El, văzând pe Sfânta, s-a umplut de mânie şi a ucis-o cu sabia. Şi a fost îngropată afară din cetate. Deci, a zis împăratul: „Lucruri înfricoşate s-a auzit de fermecătoarea aceea; căci pe împăraţi i-a ucis cu farmecele sale, iar acum pentru ce n-a putut să mă ucidă pe mine, ci eu am ucis-o pe ea? Unde este dar Hristos, ajutorul ei? Pentru ce nu a izbăvit-o din mâinile mele?”

Astfel, ocăra necredinciosul împărat puterea lui Hristos şi se lăuda, ca unul ce a biruit. Dar puterea cea mare a lui Dumnezeu, ce lucru nu poate să facă? Deoarece, în vremea morţii Sale celei de voie şi ocărâtă de iudei, multe trupuri ale sfinţilor celor adormiţi le-a înviat şi a intrat în sfânta cetate şi s-a arătat multora. Acela, au nu putea şi pe această Sfântă s-o învieze din morţi, ca să intre în Mesemvria şi să se arate împăratului? Însă, cu adevărat, puternic este Hristos, Dumnezeul nostru în cer şi pe pământ şi toate câte le voieşte le face, fiindcă a trimis pe îngerul Său şi a sculat-o pe ea vie din groapă şi a zis către dânsa îngerul Domnului: „Măcar că ţi-ai sfârşit nevoinţa pătimirii tale şi ţi se cădea de acum să te odihneşti, pentru că fericită eşti şi desăvârşită la cer, dar ca să nu se laude păgânătatea şi fărădelegea, ca şi cum ar fi biruit puterea Dumnezeului nostru, să intri în cetate ca să te vadă pe tine vie şi să se ruşineze toţi ocărâtorii cei păgâni şi să cunoască pe Dumnezeul nostru Atotputernic! Şi nu vei mai pătimi de acum înainte nici un rău  de la nimeni”.

Deci, Sfânta a intrat în cetatea Mesemvria, ţinând o stâlpare de măslin în mâinile sale. Iar când au văzut-o cetăţenii, s-au umplut de negrăită spaimă şi de mirare şi au alergat la dânsa tot poporul, strigând cu glas mare: „Minunat este Dumnezeul Irinei şi nu este altul afară de Acela!” Şi a spus împăratului că Irina s-a sculat din morţi; iar el s-a temut foarte şi, văzând-o pe ea, a căzut la picioarele ei, zicând: „Acum am cunoscut, că mare Dumnezeu ai! Deci, mă rog ţie să petreci în cetatea noastră şi să ne faci pe noi creştini”.

Sfânta a petrecut între dânşii şaptezeci de zile, învăţându-i sfânta credinţă şi toţi au crezut în Hristos. Deci, venind cu porunca lui Dumnezeu fericitul Timotei preotul, a botezat pe împărat şi pe tot poporul lui. După aceea s-a dus de acolo în patria sa, în cetatea Macedoniei, unde a aflat pe tatăl său adormit întru Domnul; şi a plâns lui Dumnezeu, rugându-se pentru dânsul.

Acolo a petrecut vreme puţină cu maica sa şi s-a răpit de un nor, care a dus-o în Efes. Şi, umblând apostoleşte prin cetate, propovăduia pe Hristos, făcând minuni prin tămăduirea a diferite neputinţe şi pe mulţi îi întorcea de la idoli către Hristos. După multă vreme a venit acolo la dânsa bătrânul Apelian, fiind trimis de Dumnezeu, cel ce i-a fost ei altădată învăţător şi de care Sfânta s-a bucurat mult. După câteva zile a zis către popor: „Bucuraţi-vă, fraţii mei, şi pacea lui Iisus Hristos să fie cu voi! Mângâiaţi-vă, veseliţi-vă întru Domnul nostru şi să fiţi tari în credinţă; iar eu mă voi duce de la voi, mulţumindu-vă că m-aţi primit pe mine cea străină. Dar să ştiţi, că tot cel ce primeşte pe cel străin, prieten se face cerescului Dumnezeu”. Şi cetăţenii grăiau între dânşii: „Unde se duce învăţătoarea noastră?” Unii ziceau: „Au doară vrea să se odihnească întru Domnul?” Iar alţii grăiau: „Vrednică este aceasta lui Dumnezeu şi de aceea se va lua de la ochii noştri, deoarece noi suntem păcătoşi”.

A doua zi, Sfânta Irina, luând pe bătrânul Apelian şi pe şase bărbaţi cucernici, s-a dus cu dânşii după cetate şi, aflând într-o piatră un mormânt nou deşert în care nimeni n-a fost pus niciodată, a intrat în acel mormânt şi a zis către Apelian şi către ceilalţi bărbaţi: „Acoperiţi-mă bine deasupra cu această piatră, ca nimeni altul să nu mă poată descoperi, până a patra zi”. Sărutând, cu cea mai de pe urmă sărutare, pe Apelian şi pe bărbaţii cei ce erau cu dânsul, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi s-a culcat; iar bărbaţii au pus piatra cea mare deasupra mormântului şi s-au întors în cetate.

A patra zi, mergând la mormânt Apelian cu aceiaşi bărbaţi, n-au mai găsit trupul Sfintei Irina şi s-au gândit între dânşii, cum că a mutat-o pe ea Hristos Dumnezeu în Rai. Ducându-se în cetate, au spus aceasta poporului. Atunci, au alergat mulţi la mormânt şi, văzându-l deşert, s-au minunat şi au slăvit pe Dumnezeu cu spaimă. Astfel a fost viaţa şi pătimirea fecioarei Irina, cea de neam bun; în acest fel au fost nevoinţele miresei lui Hristos.

După cum s-a zis, ea a stat la întrebare mai întâi înaintea tatălui său Lichinie, apoi a lui Sedechie şi a lui Sedah fiul lui; după aceea înaintea lui Numerian şi a eparhului Babodon; iar la sfârşit, înaintea lui Savorie. Cetăţile în care a pătimit sunt acestea: Macedonia, patria sa, Calinica sau Calipoli a lui Constantin şi Mesemvria cea din Tracia. Şi s-a odihnit întru Domnul în Efes, în cinci zile ale lunii mai şi, stând înaintea lui Hristos, se roagă pentru toată lumea.

Acestea le-a scris bătrânul Apelian, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe Dumnezeu Unul în Treime, Căruia I se cuvine cinste şi închinăciune de la oameni, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Notă – Este de trebuinţă a se şti şi aceasta, cum că tatăl Sfintei Irina, împăratul Liciniu, nu a fost acel Liciniu, care mai pe urmă a fost părtaş la împărăţie cu marele Constantin, cel ce a avut de soţie pe sora lui Constantin şi a stăpânit toate părţile răsăritului, ci altul cu acelaşi nume, care a fost mai înainte cu mulţi ani, împărat al unei cetăţi ce se numea Maghedoe, care este în hotar cu Macedonia, precum şi Sfânta Scriptură s-a obişnuit a numi împărăţi pe stăpânitorii fiecărei cetăţi. Acest lucru este arătat în cartea Facerii, în capitolul paisprezece. Nişte împăraţi ca aceştia sunt mai ales împărăţei, decât împăraţi, precum a fost şi acest Liciniu, tatăl Irinei, deoarece în prolog, este scris Vasilisc, iar nu Basileus, adică împărăţei iar nu împărat. Deci, cum că acest Liciniu este altul decât Liciniu cel care a împărăţit împreună cu Constantin, este arătat aici. Acela avea de soţie pe sora lui Constantin, cea cu numele Constanţia, iar acesta avea pe cea de un nume cu dânsul, Licinia. Acela petrecea în cetatea Nicomidiei, iar acesta în Maghedon. Acela a pierit întru păgânătate, iar celălalt s-a sfârşit cu cinste întru creştinătate. Acela a fost după trei sute de ani de la naşterea lui Hristos, iar acesta a petrecut la întâia sută de ani, aproape de zilele apostolilor, pentru că preotul Timotei, cel ce a botezat pe fiica lui, Sfânta Irina, a luat învăţătura şi preoţia de la Sfântul Apostol Pavel.