Acatistul Sfintei Cuvioase Atanasia, Stareța de la Eghina, făcătoarea de minuni (mare tămăduitoare de boli trupești și sufletești, deschide ochii duhovnicești ) – 12 aprilie

 

Condacul 1

Celei vrednice de laudă, numită cu numele nemuririi, care bine și-a trăit viața sa ca roabă bună și credincioasă a Domnului, Sfintei Cuvioase Starețe Atanasia ne rugăm. Iar tu, Sfântă, ajută-ne să nu dăm uitării lucrurile cele bune prin oprirea trecerii nefirești a vremii și mijlocește la Dumnezeu pentru noi care te cinstim: Bucură-te, Sfântă Stareță Atanasia, chip al blândeții și al smereniei!

Icosul 1

Venind scânteie din Împărăția lui Dumnezeu, te-ai făcut lumină desăvârșită celor muritori și asemănându-te cu Îngerii ți-ai întins aripile rugăciunii către toți cei însingurați care te-au lăudat așa:

Bucură-te, vas adânc ce aduni lacrimile noastre;

Bucură-te, pârâu ce ne adapi cu bucurie și mângâiere;

Bucură-te, cuvioasă monahie, icoană a dragostei;

Bucură-te, îmbrățișare a celor alungați pe nedrept;

Bucură-te, cea ce alini durerea celor umiliți;

 Bucură-te, Sfântă Stareță Atanasia, chip al blândeții și al smereniei!

Condacul 2

Născându-te din părinți binecredincioși pe nume Nichita și Maria, ai binecuvântat insula Eghina a Greciei cu darurile tale duhovnicești care au izvorât ca apa din stâncă, fără a putea fi stăvilite de vreo putere omenească, Sfânta Atanasia, fiindcă Dumnezeu a rânduit calea ta spre Cer: Aliluia!

Icosul 2

Fiind de numai șapte ani ai învățat Psaltirea în puțină vreme, și îți petreceai timpul în rugăciune, citind dumnezeiasca Scriptură și stând cu mintea la poruncile lui Dumnezeu, iar noi te cinstim:

Bucură-te, că ai părăsit de copil dulceața lumii acesteia;

Bucură-te, că ai lăsat grijile cele vremelnice;

Bucură-te, că erai lumină celor din jur prin smerenia inimii;

Bucură-te, cea iubită de casnicii tăi;

Bucură-te, lăudată de toți pentru bunătate;

Bucură-te, cea sârguitoare spre milostenie;

Bucură-te, Sfântă Stareță Atanasia, chip al blândeții și al smereniei!

Condacul 3

Erai mare primitoare de străini, Sfântă Cuvioasă, deschizând ușile casei pentru orice călător fie mirean sau monah, odihnindu-i pe toți deopotrivă fără să cauți la fața sau la bogăția lor, fiind stâlp de nădejde orfanilor și celor împovărați, căci urmai cuvântul Domnului: ” Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut”: Aliluia!

Icosul 3

Odată, țesând tu veșminte la războiul de țesut, ai văzut o stea cu raze luminoase care se cobora in Cer spre tine, care, ajungând până la pieptul tău te-a luminat cu o lumină de sus până jos, și îndată ce s-a apropiat raza de pieptul tău s-a făcut nevăzută, spre bucuria celor ce te laudă așa:

Bucură-te, cea aleasă din Cer;

Bucură-te, că raza dumnezeiască ți-a luminat sufletul;

Bucură-te, că din clipa aceea ai început a urî deșertăciunile lumii;

Bucură-te, că ai primit gândul să intri în mănăstire;

Bucură-te, că sufletul tău ardea de dorul de Dumnezeu;

Bucură-te, că lumea și cele ale ei nu te mai puteau ține;

Bucură-te, Sfântă Stareță Atanasia, chip al blândeții și al smereniei!

Condacul 4

Lucrând cele ale lui Hristos, era milostivă precum Tatăl nostru Cel ceresc este milostiv, hrănind mulțime de săraci ba chiar și de necredincioșii antigani aveai grijă, căci nu numai hrană le dădeai ci și haine și alte daruri, iar în Duminici și în zilele de praznic îi adunai pe toți și le citeai din Scriptură, povățuindu-i spre toată fapta cea bună și deschizând-le mintea spre frica și dragostea lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Dar ajungând tu la vârsta de 16 ani, părinții te-au căsătorit împotriva voii tale cu un tânăr care, fiind chemat după 16 zile de la nuntă să meargă la război cu maurii, a fost ucis, iar tu ai sperat că poți să te duci în pace spre mănăstire:

Bucură-te, că împăratul a dat hotărâre ca toate văduvele să ia bărbați dintre ostași;

Bucură-te, că ai fost cununată a doua oară fără voia ta;

Bucură-te, că soțul tău deși era musulman, a crezut în Hristos și s-a botezat;

Bucură-te, că ați trăit o vreme făcând amândoi faptele bune ale credinței;

Bucură-te, că mai apoi ați hotărât să luați amândoi calea călugăriei;

Bucură-te, că el a trecut la Domnul fiind monah;

Bucură-te, Sfântă Stareță Atanasia, chip al blândeții și al smereniei!

Condacul 5

Aflând și alte femei cucernice care aveau aceeași chemare ca și tine, Sfântă Atanasia, ați împărțit toate averile săracilor și ați început viața îngerească fiind tunse în călugărie de un sfânt bătrân, iar după scurtă vreme ai fost aleasă stareță, fiind silită de rugămințile lor, prin Voia lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Ai păzit porunca Domnului care zice: ”Cel ce voiește între voi să fie mai mare, să vă fie vouă slugă” și nu lăsai niciodată să îți slujească cineva, având înfrânare mare, dormind pe pietre direct pe pământ, și toată noaptea o petreceai în priveghere și în lacrimi, cântând psalmi și rugăciuni, spre mirarea celor care te cinstesc:

Bucură-te, că tot timpul tău era petrecut în rugăciune;

Bucură-te, că niciodată nu ai zis un cuvânt aspru surorilor;

Bucură-te, că niciodată nu ai certat pe nimeni;

Bucură-te, că gura ta nu a cunoscut cuvânt de ocară;

Bucură-te, că te-ai îngrijit de obște, primind multe necazuri;

Bucură-te, că toate încercările te-au sfințit, privind la răsplătirea din Cer nu la cea pământească;

Bucură-te, Sfântă Stareță Atanasia, chip al blândeții și al smereniei!

Condacul 6

Odată, când te rugai și priveai spre Cer ai văzut un nor luminos slobozind raze de soare și în mijlocul norului stătea un bărbat luminat de o mare frumusețe, și un glas s-a auzit: ”Bărbatul de care te miri, l-a împodobit aşa smerenia împreună cu blândeţea; deci să fii înştiinţată, că şi tu asemenea te vei lumina pentru smerenie şi pentru blândeţe”: Aliluia!

Icosul 6

Odată, șezând tu întru gândire de Dumnezeu, a venit un om foarte bolnav la ochi și te ruga să te rogi lui Dumnezeu pentru el, dar tu i-ai zis: Şi eu asemenea pătimesc de durere de ochi; deci rabdă, că Dumnezeu îţi va ajuta”, Iar el nu voia să se ducă, ci cu credinţă cerea tămăduire. Atunci ai pus mâna pe ochii lui și i-ai zis: „Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce a tămăduit pe cel orb din naștere, să-ţi dea, frate, tămăduire desăvârșită”, iar noi cu mulțumiri te strigăm:

Bucură-te, că omul de îndată s-a făcut sănătos;

Bucură-te, că ochii lui au căpătat vederea,

Bucură-te, că auzind mulți bolnavi de minunea aceasta, au alergat la tine;

Bucură-te, că toți primeau sănătate cu rugăciunile tale;

Bucură-te, că Dumnezeu îți asculta cererile cele bune;

Bucură-te, și roagă-te și pentru noi, păcătoșii;

Bucură-te, Sfântă Stareță Atanasia, chip al blândeții și al smereniei!

Condacul 7

Împodobind-te Domnul cu darul facerii de minuni, tămăduiai nu doar trupurile ci și sufletele ciuntite de necazuri și lacrimi, primindu-i pe toți cu smerenie și blândețe, alinându-le durerile inimii, fiind lipsită de mânie și de mărire, căci pentru toate vindecările dădeai slavă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Ai zidit pe lângă biserica Sfântului Ștefan din Eghina încă alte trei biserici, Sfântă Atanasia, una în numele Preacuratei Maicii Domnului, alta în numele Sfântului Ioan Botezătorul și a treia în numele Sfântului Ierarh Nicolae, ajungând vestită în toată insula pentru harul pe care Dumnezeu îl revărsa asupra ta, și credincioșii te lăudau așa:

Bucură-te, că bogăția pământească nu te-a atins;

Bucură-te, că ai deschis Împărăția lui Dumnezeu pentru oameni;

Bucură-te, că la nici un credincios nu i-ai închis porțile mănăstirii;

Bucură-te, că nu căutai la fața oamenilor sau la averea lor;

Bucură-te, că știai că prin oricare din aceștia te poate cerceta Însuși Hristos;

Bucură-te, că erai ocrotitoarea săracilor pe care îi iubeai cel mai mult;

Bucură-te, Sfântă Stareță Atanasia, chip al blândeții și al smereniei!

Condacul 8

Aprinzându-se și mai mult inima ta de dorul rugăciunii curate, Sfântă Cuvioasă, ai simțit că în locul unde erai te primejduiești de a cădea în slavă deșartă, fiindcă deveneai prea cinstită de oameni și te-ai mâhnit foarte tare gândindu-te unde te-ai putea ascunde ca să îți păstrezi rugăciunea curată: Aliluia!

Icosul 8

Deci, luând cu tine două surori, pe Marina și pe Eupraxia, ai fugit în taină la Constantinopol și acolo ai petrecut într-o mănăstire de fecioare timp de șapte ani, dar îți părea rău de iubita ta biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe care ai zidit-o și de multe ori plângeai: „De supărarea omenească şi de slava deșartă, sunt izgonită din biserica Stăpânei mele, Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, şi șed aici străină”:

Bucură-te, că nici acolo Dumnezeu nu ți-a tăinuit harul;

Bucură-te, că ai început a izgoni diavolii din oameni;

Bucură-te, că multe boli ai tămăduit chemând Numele Domnului;

Bucură-te, că blândețea și smerenia stăteau în taina puterii tale;

Bucură-te, că Dumnezeu te-a înălțat, fiindcă tu te-ai micșorat;

Bucură-te, că Duhul Sfânt se odihnea pe creștetul tău;

Bucură-te, Sfântă Stareță Atanasia, chip al blândeții și al smereniei!

Condacul 9

Aflând surorile din mănăstirea din Eghina unde te afli, au pornit degrabă spre Constantinopol, rugându-te să te întorci căci aveau mare trebuință de tine, Sfânta lor stareță, iar tu le-ai zis surorilor Marina și Eupraxia: ”Este vremea să ne întoarcem la locul nostru, căci am văzut în vedenie biserica Preacuratei Maicii lui Dumnezeu deschisă şi poruncindu-ne ca să intrăm într-însa”: Aliluia!

Icosul 9

Ajungând acasă, ai dat slavă lui Dumnezeu pentru bucuria de a te reîntâlni cu toate surorile mănăstirii, și după scurt timp te-ai îmbolnăvit greu, primind înștiințare de la Dumnezeu despre sfârșitul tău de la doi bărbați în haine albe care ți-au dat o hârtie scrisă și zicându-ți: ”Iată liberarea ta! Primește-o şi te veselește!”:

Bucură-te, că ai știut că mai ai de trăit douăsprezece zile;

Bucură-te, că ai petrecut în neîncetată cugetare către Dumnezeu;

Bucură-te, că rugăciunea ta era neîntreruptă;

Bucură-te, că hrană și băutură nu ai mai gustat deloc;

Bucură-te, că nu ai mai vorbit cu nimeni;

Bucură-te, că doar le îndemnai pe surori la rugăciune;

Bucură-te, Sfântă Stareță Atanasia, chip al blândeții și al smereniei!

Condacul 10

Sosind ziua a douăsprezecea, le-ai rugat pe maici să meargă în biserică să sfârșească de citit Psaltirea, fiindcă tu te-ai oprit la Psalmul 90 și ți-au slăbit puterile foarte mult, iar ele au făcut întocmai, citind de la Psalmul 90 până la sfârșit: Aliluia!

Icosul 10

După ce te-ai rugat la Domnul Iisus Hristos să le dea maicilor pace, dragoste și înțelepciune și să le umple de toate bunătățile Sale, fața ta s-a luminat și toți cei de față s-au umplut de lumină, cântându-ți așa:

Bucură-te, că era ziua de dinaintea Adormirii Maicii Domnului;

Bucură-te,  că ai lăsat ultimele povețe;

Bucură-te, că le-ai îndemnat pe maici la cinstită slujire a Bisericii;

Bucură-te, că le-ai cerut să facă milostenie cu săracii;

Bucură-te, că le-ai întărit în greutățile vieții cu aripi îngerești;

Bucură-te, că le-ai mângâiat cu gândul că te vor revedea în veacul ce o să fie;

Bucură-te, Sfântă Stareță Atanasia, chip al blândeții și al smereniei!

Condacul 11

Și astfel, Sfântă Atanasia, cea cu numele nemuririi, ți-ai dat sufletul în Mâinile Domnului adormind în pace somnul cel veșnic seara, în timpul Vecerniei pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului, fiind îngropată în ziua de după praznic: Aliluia!

Icosul 11

Iar cea care a fost numită după tine stareță nu ieșea zi și noapte de la mormântul tău, plângând, iar tu i te-ai arătat în vis zicând către dânsa: ”Cu dinadinsul să ştii, că după săvârșirea celor patruzeci de zile de la adormirea mea, voi lua cele pregătite mie de Dumnezeu” iar noi ne rugăm:

Bucură-te, că egumena nu a înțeles ce ai spus;

Bucură-te, că sosind ziua cea de 40 de zile, maicile au uitat să îți facă veșnica pomenire;

Bucură-te, că i te-ai arătat din noi acelei maici;

Bucură-te, că ai certat-o că nu ți-a făcut slujba și pomana;

Bucură-te, că maicile au socotit timpul greșit cu două zile;

Bucură-te, că ai arătat încă odată rânduiala sufletului după moarte;

Bucură-te, Sfântă Stareță Atanasia, chip al blândeții și al smereniei!

Condacul 12

După dumnezeiasca slujbă de pomenire, două monahii începătoare s-au învrednicit a li se deschide ochii duhovnicești și au văzut doi bărbați cinstiți la chip care au intrat în biserică, ducându-te pe tine, Sfântă Atanasia, în fața Altarului unde te-au îmbrăcat cu porfiră împărătească cu pietre scumpe și mărgăritare, pe cap ți-au pus o coroană împărătească cu cruce dinainte și înapoi, ți-au dat un toiag de aur împodobit cu pietre scumpe și apoi te-au dus în Sfântul Altar prin ușile împărătești: Aliluia!

Icosul 12

După un an de la adormirea ta, dezgropând maicile trupul tău l-au găsit luminos și nestricat, izvorând mir și bună mireasmă, iar când te-au rugat să le lași să îți schimbe haina cea veche din mormânt cu una nouă, ți-ai descleștat mâinile de pe piept și te-ai ridicat ca vie și ai întins mâinile ca să te poată dezbrăca de țesătura ce stătuse în mormânt, ca să fie scoasă la lumină haina îngropată.

Bucură-te, că și toiagul tău de stăreție a înflorit după moartea ta;

Bucură-te, că la moaștele tale se alungă duhurile rele;

Bucură-te, că diavolii fug pe veci la auzirea Sfântului tău nume;

Bucură-te, că dezgropi blesteme și dezlegi vrăji;

Bucură-te, că ne vindeci de orbirea duhovnicească;

Bucură-te, că ești ocrotitoarea noastră neclintită;

Bucură-te, Sfântă Stareță Atanasia, chip al blândeții și al smereniei!

Condacul 13

Sfântă Stareță Atanasia, caută cu milă și spre noi cei umiliți și greu încercați, și mijlocește la Dumnezeu să ne deschidă El porțile Împărăției Sale chiar dacă vrăjmașii vor să le închidă pentru noi, dezleagă vrăjile, farmecele și toate făcăturile diavolești, scoate din morminte hainele și țesăturile cele blestemate și apără-ne de furia celor ce ne disprețuiesc, căci tu ești icoana blândeții și a smereniei și prin tine primim tămăduirea trupurilor și a sufletelor: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icosul 1

Venind scânteie din Împărăția lui Dumnezeu, te-ai făcut lumină desăvârșită celor muritori și asemănându-te cu Îngerii ți-ai întins aripile rugăciunii către toți cei însingurați care te-au lăudat așa:

Bucură-te, vas adânc ce aduni lacrimile noastre;

Bucură-te, pârâu ce ne adapi cu bucurie și al mângâiere;

Bucură-te, cuvioasă monahie, icoană a dragostei;

Bucură-te, îmbrățișare a celor alungați pe nedrept;

Bucură-te, cea ce alini durerea celor umiliți;

 Bucură-te, Sfântă Stareță Atanasia, chip al blândeții și al smereniei!

Condacul 1

Celei vrednice de laudă, numită cu numele nemuririi, care bine și-a trăit viața sa ca roabă bună și credincioasă a Domnului, Sfintei Cuvioase Starețe Atanasia ne rugăm. Iar tu, Sfântă, ajută-ne să nu dăm uitării lucrurile cele bune prin oprirea trecerii nefirești a vremii și mijlocește la Dumnezeu pentru noi care te cinstim: Bucură-te, Sfântă Stareță Atanasia, chip al blândeții și al smereniei!

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Atanasia, Stareța Mănăstirii Eghina

O, fecioară doamnă, ceea ce eşti cinstită cu numele nemuririi, Atanasia, ceea ce eşti împreună vieţuitoare cu dumnezeieştii Îngeri, care bine ai sărăcit pentru Hristos şi cu dumnezeieştile daruri te-ai îmbogăţit; totdeauna ai plâns şi mângâierea cea nesfârşită ai câştigat-o; cu blândeţe te-ai împodobit şi pământul celor blânzi ai moştenit; în foame şi în sete ţi-ai petrecut vremelnica viaţă şi saţiul îndulcirii celei veşnice l-ai aflat; milostivă către săraci ai fost şi de la Dumnezeu te-ai miluit.

Tu, care pentru curăţia inimii tale, ai luat în tine lumina Sfântului Duh, şi având pace în sufletul tău, aceluiaşi Duh Sfânt te-ai făcut lăcaş şi ai fost vistierie a tuturor lucrurilor celor bune pe pământ, şi pentru aceasta luminii celei negrăite te-ai învrednicit în cer.

Tu, ceea ce locuieşti cu adunările Sfinţilor şi cu cetele Drepţilor te sălăşluieşti, pomeneşte-ne şi pe noi, cei ce lăudăm viaţa ta cea îmbunătăţită şi cu duhovnicească bucurie cinstim pomenirea ta. Caută spre viaţa noastră cea învăluită de lumeştile valuri, ca, prin rugăciunile tale binevieţuind, de cursele diavoleşti să scăpăm şi împreună cu tine să ne învrednicim veşnicelor bunătăţi, cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Psalmul 90:

1. Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.

2. Va zice Domnului: „Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul”.

3. Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.

4. Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.

5. Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,

6. De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.

7. Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.

8. Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.

9. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie.

10. Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău.

11. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.

12. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău.

13. Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.

14. „Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu.

15. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.

16. Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea”.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Viaţa Cuvioasei Atanasia Egumena (12 aprilie)

 

Este poruncă apostolică să săvîrşim pomenirile sfinţilor, iar vieţile şi nevoinţele lor să le scriem, spre folosul de obşte al celor ce le citesc; şi să le punem înainte, cu adevărat este lucru de laudă şi de mîntuire. Pentru aceasta şi viaţa fericitei Atanasia am dorit a o scrie, deşi în puţine cuvinte, ca să nu se dea uitării lucrurile cele bune prin trecerea vremii şi să se lipsească oamenii de folosul sufletesc. Această femeie vrednică de laudă, numită cu numele nemuririi, care bine şi-a săvîrşit viaţa sa şi s-a arătat Stăpînului a toate Dumnezeu, roabă bună şi credincioasă, s-a născut din tatăl său Nichita şi din maica sa Irina, care au fost de bun neam şi temători de Dumnezeu. Petrecerea lor era în insula ce se numea Eghina, din care aducîndu-se în viaţa aceasta omenească s-a făcut vas bineprimit al Sfîntului Duh.

Fiind de şapte ani, a învăţat Psaltirea în puţină vreme şi se silea la cărţi, îndeletnicindu-se în dumnezeieştile Scripturi. Iar într-una din zile, şezînd singură şi ţesînd un postav, a văzut o stea cu raze luminoase care se cobora spre dînsa şi, ajungînd pînă la pieptul ei, o lumina de sus pînă jos. Cum s-a apropiat de pieptul ei steaua aceea cu raze luminoase, îndată s-a făcut nevăzută. Din acel ceas, acea fericită fecioară s-a luminat cu sufletul şi a început a urî deşertăciunea lumii acesteia şi dorea să intre într-o mănăstire. Însă părinţii ei i-au împiedicat foarte mult acest scop şi chiar nevrînd, au însoţit-o cu silă mare cu un bărbat, cu care numai şaisprezece zile petrecînd, deodată a rămas văduvă.

Căci un neam de barbari, ce se numeau mauri, fără de veste au năvălit asupra ţării acesteia şi era nevoie ca bărbatul Atanasiei să meargă la război, unde, după neştiute judecăţi ale lui Dumnezeu, a fost ucis cu sabia de barbari. Deci, după uciderea bărbatului Atanasiei, ea s-a apucat iarăşi de scopul ei cel mai dinainte, ca să se ducă în mănăstire, însă mai înainte de a săvîrşi lucrul acela, a venit o poruncă de la împăratul în părţile acelea, ca fecioarele şi văduvele cele tinere să se ducă după ostaşii lui. Şi iarăşi a fost silită de părinţii săi, ca să se mărite după alt bărbat. Şi deşi acea nuntă s-a făcut, ea se îngrijea pentru a sa mîntuire, în cîntarea de psalmi fără de lenevire şi în citirea cărţilor îndeletnicindu-se. Apoi cu nici un fel de dulceţi ale lumii acesteia sau de grijile bunătăţilor celor vremelnice schimbîndu-se, se lumina prin smerenia inimii cu cuvioşie şi era foarte iubită de casnicii săi şi lăudată de vecinii cei ce îi vedeau bunătatea. Iar spre darea milosteniei era atît de osîrdnică, încît, deşi era plină de toate bunătăţile casa ei, acelea nu-i erau destule spre împărţire. Şi pe toţi cei ce mergeau în casa ei, monahi şi străini, îi primea cu cinste şi-i odihnea cu iubire de străini, apoi văduvelor, sărmanilor şi tuturor celor ce aveau trebuinţă, le dădea din destul cele trebuincioase vieţii.

Odată, fiind foamete şi toţi fiind lipsiţi, pînă şi celor necredincioşi, care erau acolo şi se numeau antigani şi care mureau de foame, dînsa avînd milă de dînşii, le dădea hrană, căci împlinea cuvîntul Domnului Care zice: Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru Cel ceresc este milostiv, căci răsare soarele Său spre cei răi şi spre cei buni şi plouă spre cei drepţi şi spre cei nedrepţi. Dar nu numai hrană, ci şi haine le dădea lor şi cu celelalte daruri îi mîngîia. Iar Duminicile şi la zilele de praznice, adunînd femeile cele de aproape, le citea dumnezeieştile Scripturi şi le deschidea mintea spre frica şi dragostea Domnului; şi le povăţuia spre toată fapta bună. Aşa, întru cele dumnezeieşti sporind şi împodobindu-se cu lucruri bune ca un cîmp cu flori, după cîţiva ani a sfătuit pe bărbatul său, să se lepede de lume şi de cele din lume şi să meargă la sfînta viaţă monahicească.

Deci, prin povăţuirea fericitei sale soţii, făcîndu-se bun monah şi vieţuind cu sfîntă cuviinţă, s-a odihnit întru Domnul. Iar acea fericită femeie, rămînînd singură, s-a dat cu totul lui Dumnezeu. Căci aflînd şi alte femei cucernice, care aveau acelaşi scop, arzînd cu duhul, de acelea s-a lipit cu sufletul şi împărţind toate averile sale săracilor, s-a dus din viaţa lumească împreună cu acele femei şi într-un loc oarecare deosebit, a început viaţa liniştită, tunzîndu-se în călugărie de un sfînt bătrîn. Iar după trei sau patru ani, fericita Atanasia a fost aleasă stareţă femeilor acelora, fiind silită. Deci, ea singură se socotea pe sine că este cea mai de pe urmă, păzind porunca Domnului, Care zice: Cel ce voieşte între voi să fie mai mare, să vă fie vouă slugă.

Dar care cuvînt sau ce limbă va putea spune înălţimea smereniei ei? Că din femeile cele ce vieţuiau cu dînsa, pe nici una nu a lăsat-o vreodată să-i slujească ei sau să-i toarne apă pe mîini, numindu-se nevrednică a petrece împreună cu dînsele, căci mai ales se socotea nevrednică a primi slujba de la dînsele. Înfrînarea ei era mare, că gusta seara puţină pîine de orz şi apă cu măsură, iar untdelemn şi vin, asemenea şi unt de vaci, brînză şi peşte nu mînca niciodată, decît numai la praznicul naşterii lui Hristos şi al Prealuminatei Învieri, obişnuia a gusta, mulţumind lui Dumnezeu. Iar în Sfîntul Post cel de 40 de zile şi în celelalte posturi, după două zile primea hrană, dar nu pîine, ci puţine verdeţuri crude; iar băutură în acele zile nu gusta nicicum.

Patul ei erau pietrele cele aşternute pe pămînt, cu o mică vechitură de pînză de lînă aspră se acoperea deasupra, pe care odihnindu-se, ca David, toată noaptea îşi uda patul cu lacrimi. Căci, arzînd de dumnezeiasca dorinţă înăuntrul ei, lacrimile ieşeau la cîntarea de psalmi şi la rugăciuni cu îndestulare din ochii ei, ca nişte rîuri din izvoare. Haina de deasupra era din lînă de oi, iar pe trup avea o cămaşă aspră de păr. Somn avea puţin şi cea mai mare parte din noapte o petrecea totdeauna în rugăciunile cele cu dinadinsul către Dumnezeu şi în gîndirea de Dumnezeu. Iar ziua, uneori singură, iar alteori cu celelalte, cînta psalmii lui David. Şi se sîrguia ca nici un ceas să nu-l piardă fără rugăciune sau să-şi oprească gura de la binecuvîntarea lui Dumnezeu, precum cînta David: Bine voi cuvînta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea.

Din ziua în care a intrat în mănăstire, n-a gustat nici poame, pînă la sfîrşitul său, pentru înfrînare. Şi a primit multe necazuri, fiind egumenă peste surori şi îngrijind de dînsele. Iar pentru smerenie şi blîndeţe, n-a zis către nici una vreun cuvînt aspru sau de ocară, nici a ieşit din cinstita ei gură vreo vorbă către cineva fără cinste, nici către mic, nici către mare, nici către rob, nici către slobod, deşi de multe ori nu era ascultată. Şi le răbda toate cu blîndeţea sufletului şi cu inimă dreaptă, privind totdeauna spre răsplătirea care va să fie.

După patru ani de egumenie, fericita Atanasia s-a sfătuit cu surorile să se mute de acolo în alt loc pustiu şi liniştit, unde ar putea mai cu înlesnire să slujească lui Dumnezeu în tăcere şi cu dumnezeiască povăţuire. Şi a aflat un monah bătrîn, cinstit cu cinstea preoţiei şi a egumeniei, cu numele Matei, bărbat cu adevărat dumnezeiesc şi sfînt. Acela, cunoscînd scopul lor cel bun, le-a arătat un loc precum doreau, în aceeaşi insulă a Eghinei, într-un munte pustiu, unde era o biserică veche a Sfîntului şi întîiului Mucenic Ştefan. Acel loc dacă l-a văzut Cuvioasa Atanasia, a zis: "Eu am văzut de mult acest loc cu ochii minţii şi socotesc că de acum, aici ne va fi viaţa şi moartea". Deci, Cuviosul Matei, cu binecuvîntarea episcopului părţii aceleia, a făcut locuinţă fericitei Atanasia şi surorilor ei la acel loc, lîngă biserica Sfîntului Ştefan.

Dar se cade aici să pomenim în parte şi despre fericita viaţă a lui Matei. Acel cuvios părinte avea nevoinţă mare, pentru că în toată noaptea citea psaltirea cu rugăciunile şi cînd avea nevoie să doarmă, nu se culca pe coaste, ci avea puţin somn. Si era atît de mare umilinţa bărbatului aceluia încît, atunci cînd cînta psalmii şi se ruga sau săvîrşea dumnezeiasca jertfă cea fără de sînge, curgeau neîncetat lacrimi din ochii lui; şi oricine căuta la el dobîndea mare folos. Purta totdeauna o haină aspră de păr şi îşi subţia trupul cu postul şi înfrînarea cea fără de măsură. El avea o deosebită dragoste şi smerenie pentru Sfîntul Evanghelist Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, iubitul ucenic al lui Hristos, a cărui pomenire şi praznic de peste an sosindu-i, cînd începea Dumnezeiasca Liturghie, i-a zis unui slujitor din cei ce stăteau lîngă dînsul: "O, cine ar fi vrednic să fie acum în Efes şi să vadă pe Sfîntul Apostol Ioan!"

Zicînd acestea, scotea pîraie de lacrimi din ochi, apoi a suspinat din inimă şi s-a făcut un lucru minunat: a văzut pe Sfîntul Apostol Ioan stînd în Altar lîngă dumnezeiasca masă şi nu numai el a văzut aceea, dar şi alţi doi slujitori. Şi a stat Sfîntul Ioan văzut de dînşii, de la începutul Sfintei Liturghii pînă la otpust. De acest lucru atît de mult s-a bucurat inima fericitului Matei şi s-a umplut de veselă umilinţă, încît pînă la trei zile n-a putut să guste hrană.

La acest Cuvios Matei, aducîndu-se un om oarecare slă-bănogit cu toate mădularele, s-a milostivit spre dînsul, că, dezbrăcînd mantia de pe dînsul, a pus-o pe umerii lui şi îndată acel om s-a făcut sănătos. Altul a venit, avînd faţa întoarsă prin lucrare diavolească, şi dacă s-a atins cuviosul cu mîna sa de faţa lui, făcînd pe dînsa semnul Crucii, îndată faţa s-a întors la rînduiala cea dintîi. O bătrînă oarecare, ce era muncită de duhul cel necurat, ducîndu-se la sfîntul, prin rugăciunile lui a scăpat de muncirea diavolească. Asemenea şi altă femeie, monahie, care pătimea şi ea de duh necurat, s-a tămăduit cu rugăciunea sfîntului părinte.

Acestea s-au zis despre Cuviosul Matei, care era plăcut lui Dumnezeu şi avea dar de tămăduiri de la El. Însă, după neştiutele judecăţi ale lui Dumnezeu, s-a sfîrşit în apă, cu moarte de primejdie. Căci, călătorind cu corabia spre Constantinopol, s-a scufundat în mare şi toţi care erau într-însa s-au înecat şi s-a lipsit insula Eghina de cinstitele moaşte ale cuviosului părinte, de la care bolnavii ar fi primit multe tămăduiri. După dînsul a venit alt preot şi egumen famen, cu numele Ignatie. Acela, prin viaţa cea plăcută lui Dumnezeu şi cu darul cel dat de la El, a fost asemenea Cuviosului Matei, că vieţuind cu sfinţenie s-a sfîrşit bine, iar mormîntul lui izgonea diavolii şi tămăduia bolile. Dar să ne întoarcem iarăşi la povestirea despre Cuvioasa Atanasia.

Acea fericită femeie avea, precum am zis, mare smerenie şi blîndeţe şi se ruga totdeauna către Dumnezeu şi adeseori, privind spre cer, se umplea de spaimă şi de mirare; căci vedea un nor luminos lăsînd raze de soare şi în mijlocul norului pe un bărbat oarecare cu bunăcuviinţă, luminîndu-se de o mare frumuseţe. Văzînd acestea adeseori, se mira de acel bărbat şi grăia în sine: "Cine a împodobit pe acel bărbat? Ce faptă bună l-a făcut atît de luminos şi de bine încuviinţat?" Acestea gîndind în sine, i se părea că aude un glas zicînd către dînsa: "Bărbatul de care te miri, l-a împodobit aşa smerenia împreună cu blîndeţea; deci să fii înştiinţată, că şi tu asemenea te vei lumina pentru smerenie şi pentru blîndeţe".

Fericita, văzînd aceasta în toate zilele, cu acele două fapte, cu smerenia şi cu blîndeţele, atît de mult se înfrumuseţa, ca nimeni altul. De mînie şi de mărire nici urmă nu era într-însa; iar cum s-a suit şi la înălţimea celorlalte fapte bune, este arătat de aici, că putea să vadă vedenii cereşti cu ochiul cel curat al inimii. Încă şi cu faceri de minuni a împodobit-o Dumnezeu. Căci odată, şezînd şi îndeletnicindu-se întru gîndire de Dumnezeu, a venit un om foarte bolnav la ochi şi o ruga, ca să se roage lui Dumnezeu pentru el. Iar ea, smerindu-se ca şi cum mîngîia pe acela, i-a zis: "Şi eu asemenea pătimesc de durere de ochi; deci rabdă, că Dumnezeu îţi va ajuta". Iar el nu voia să se ducă, ci cu credinţă cerea tămăduire.

Atunci fericita, punînd mîna pe ochii lui, a zis: "Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce a tămăduit pe cel orb din naştere, să-ţi dea, frate, tămăduire desăvîrşită". Şi îndată omul acela s-a făcut sănătos desăvîrşit de ochi. Şi a străbătut slava despre dînsa în toată partea aceea şi mulţi bolnavi alergau la mănăstirea ei şi primeau sănătate cu rugăciunile ei cele primite de Dumnezeu. Cuvioasa a zidit lîngă biserica Sfîntului Ştefan încă alte trei biserici: una în numele Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, alta în a Sfîntului Ioan Mergătorul Înainte şi a treia în numele Sfîntului Ierarh Nicolae.

Dar mai mult decît pe celelalte biserici, a împodobit biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pentru că toate cele de trebuinţă la zidire şi înfrumuseţare le avea de la iubitorii de Hristos, care aveau cinstire şi dragoste pentru dînsa. Însă de vreme ce era slăvită şi cinstită de oameni şi supărată de cei ce mergeau la dînsa, de aceea se mîhnea foarte şi gîndea unde s-ar putea ascunde.

Deci, luînd cu sine două surori, pe Marina şi pe Evpraxia, a fugit în taină la Constantinopol şi acolo, într-o mănăstire de fecioare, a petrecut şapte ani. Însă îi părea rău de iubita ei biserică, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care o zidise în mănăstirea sa şi de multe ori zicea cu lacrimi: "De supărarea omenească şi de slava deşartă, sînt izgonită din biserica Stăpînei mele, Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, şi şed aici străină". Dar nu s-a tăinuit cuvioasa nici acolo vieţuind; căci Dumnezeu, preamărind pe roaba Sa, a început a izgoni diavolii şi a tămădui boli. Aflînd despre dînsa surorile ei din mănăstirea Eghinei şi mergînd la dînsa, au rugat-o să meargă cu ele la mănăstirea sa. Încă şi o vedenie dumnezeiască a îndemnat-o, să se întoarcă la locul său şi zicea iubitelor sale surori, Marina şi Evpraxia: "Este vremea să ne întoarcem la locul nostru, căci am văzut în vedenie biserica Preacuratei Maicii lui Dumnezeu deschisă şi poruncindu-ne ca să intrăm într-însa".

Deci, sculîndu-se, s-a dus cu surorile din Constantinopol şi au ajuns la insula Eghinei şi la mănăstirea sa. Acolo, peste cîteva zile, s-a îmbolnăvit greu şi şi-a cunoscut sfîrşitul mai înainte cu douăsprezece zile. Căci a văzut doi bărbaţi în haine albe, venind către dînsa, dîndu-i o hîrtie scrisă şi zicîndu-i: "Iată liberarea ta! Primeşte-o şi te veseleşte!"

După vedenia aceea, venindu-şi în sine, a cunoscut că era aproape de ieşirea sa din trup şi a petrecut douăsprezece zile în neîncetată cugetare de Dumnezeu şi în rugăciune. Iar hrană şi băutură în acele zile n-a gustat deloc. Iar surorilor celor ce şedeau lîngă dînsa nu le zicea nimic mai mult, decît numai aceasta: "Cîntaţi, surorile mele, cîntaţi şi lăudaţi pe Dumnezeu totdeauna, ca să fie milostiv greşelilor noastre!" Sosind ziua a douăsprezecea, Cuvioasa Anastasia a zis către dînsele: "Ajutaţi-mi căci am slăbit şi mergeţi în biserică de sfîrşiţi psaltirea; căci eu acum nu pot s-o sfîrşesc, că mi-a slăbit puterea foarte mult". Iar ele, plîngînd, au zis: "Pînă la care psalm ai citit? De unde să o începem ca s-o sfîrşim?" Iar ea a încetişor a răspuns: "Al nouăzecelea psalm îl am în gură şi acum nu pot mai mult". Şi mergînd surorile în biserică, au sfîrşit pe ceilalţi psalmi. Apoi ieşind, au căzut cu faţa înaintea patului ei şi plîngere mare au făcut, cerînd de la dînsa rugăciunile cele mai de pe urmă. Iar ea rugîndu-se pentru toate, pe Marina şi pe Evpraxia le-a cuprins cu cinstitele ei mîini, zicîndu-le: "Iubitele mele surori, iată în această zi ne despărţim, dar în veacul ce o să fie, iarăşi ne va uni Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos să vă dea pace, dragoste şi înţelepciune şi să vă umple de toate bunătăţile Sale".

Acestea şi altele zicînd, faţa ei s-a luminat şi toţi cei ce veniseră la dînsa s-au umplut de lumină. Se apropia ziua în care se prăznuieşte Adormirea Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu şi zicea fericita: "Vedeţi să nu rămînă ceva din cele cuviincioase praznicului, ci şi cîntarea bisericească cu bună rînduială să fie; săracilor, scăpătaţilor şi văduvelor să le faceţi ospăţ, după putere. Iar după dumnezeiasca Liturghie, să daţi pămîntului trupul meu cel sărac".

Aceasta zicînd şi cuprinzînd pe cele două surori mai sus amintite, s-a odihnit întru Domnul, dormind cu somn de obşte, căci ca o vie şi-a închis ochii şi gura, căci nu era trebuinţă ei de obişnuita slujbă care se face la moarte. Iar surorile, căzînd la sfîntul ei trup, plîngeau de sărăcia lor, zicînd: "Unde te-ai dus acum, o, sfîntă maica noastră, cea numită cu nemurire? Astfel, ne-ai lăsat sărmane, ducîndu-te din ochii noştri. Unde vom mai vedea după aceasta, faţa ta cea cu chip de înger? Unde vom auzi glasul tău care înveselea inimile noastre şi la lucruri bune ne învăţa? S-a stins lumina nădejdii noastre celei bune! Tu acum dormi, dar noi de întristare pentru tine murim! Nu te vom mai avea de acum împreună cu noi cîntînd, citind, rugîndu-te, vorbind şi lucrînd, căci Domnul te-a ales şi te-a luat în veşnicele locaşuri, cele fără de moarte!" Aşa zicînd şi mult plîngînd, au grijit trupul ei cel sfînt.

Cuvioasa Atanasia s-a sfîrşit la 14 August, la Vecernia praznicului Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Iar la praznic, după dumnezeiasca slujbă, cu cinste a fost îngropată, cu nemîngîiata tînguire a surorilor. Iar cea care se pusese după dînsa egumenă, ziua şi noaptea nu ieşea de la mormînt, plîngînd. Şi i s-a arătat în vis Sfînta Atanasia, zicînd către dînsa: "Cu dinadinsul să ştii, că după săvîrşirea celor patruzeci de zile de la adormirea mea, voi lua cele pregătite mie de Dumnezeu". Şi deşteptîndu-se egumena, nu se pricepea ce înseamnă vedenia aceea şi cuvîntul zis de cuvioasa. Dar, sosind ziua cea de 40 de zile, au uitat surorile - precum adeseori se întîmplă -, ca să-i facă obişnuita pomenire, părîndu-le că după două zile se împlinesc cele 40 de zile. Şi în aceeaşi seară iarăşi s-a arătat sfînta, zicînd egumenei: "Pentru ce n-aţi ţinut seama de cele 40 de zile şi n-aţi pregătit cele spre pomenire, nici spre dare la săraci, nici spre primirea de oaspeţi?" Şi, deşteptîndu-se din somn, egumena a numărat zilele cu dinadinsul şi a cunoscut că aceea era seara zilei a 40-a, în care se cădea să cînte panahida.

Iar a doua zi, făcîndu-se pomenirea şi săvîrşindu-se dumnezeiasca slujbă, două monahii începătoare a cetelor bisericeşti, cărora Dumnezeu le-a deschis ochii sufleteşti, au văzut o minunată vedenie în biserică: Doi bărbaţi oarecare, foarte cinstiţi cu chipul, îmbrăcaţi în haine luminoase, au intrat în biserică, ducînd între dînşii pe Cuvioasa Atanasia, pe care punînd-o înaintea Sfîntului Altar, au îmbrăcat-o cu porfiră împărătească, împodobită cu pietre scumpe şi cu mărgăritare de mult preţ şi i-au pus pe cap coroană împărătească, care avea cruce dinainte şi înapoi; i-au dat apoi şi un toiag de aur, la fel împodobit cu pietre scumpe; apoi, luînd-o de mîini, au dus-o în Sfîntul Altar prin uşile împărăteşti.

Se mai scrie despre dînsa şi aceasta. Că, ducîndu-se către Domnul, a poruncit surorilor ca pînă la patruzeci de zile să pună masă săracilor. Dar ele numai pînă la a noua zi au făcut aceasta, iar după acele nouă zile au încetat. Şi li s-a arătat sfînta cu doi îngeri, zicîndu-le: "Pentru ce aţi călcat porunca mea? În ştire să vă fie vouă, că milosteniile cele ce se fac pentru suflet, pînă la 40 de zile, cum sînt săturarea flămînzilor şi rugăciunile preoţilor, milostivesc pe Dumnezeu şi chiar păcătoase fiind sufletele celor adormiţi, primesc iertarea păcatelor întru Domnul, iar de vor fi drepte, apoi aceia care fac pomenire, se îmbogăţesc cu împlinirea a tot binele".

Aceasta zicînd sfînta şi-a înfipt în pămînt toiagul şi s-a făcut nevăzută. Iar a doua zi sculîndu-se surorile au văzut toiagul ei înflorit şi au preamărit pe Dumnezeu a toate Făcătorul. Aceasta povesteşte prologul. Apoi săvîrşindu-se anul după moartea Cuvioasei Atanasia şi pomenirea sfintei sosind, precum scrie Metafrast, au venit doi bărbaţi preoţi şi cu dînşii au adus o femeie muncită de multe duhuri rele. Acei preoţi, luînd acoperămîntul mormîntului şi măturînd ţărîna pîmîntului, au scos afară racla cu moaştele Cuvioasei Atanasia şi îndată necuratele duhuri au fugit din femeia aceea şi s-a făcut sănătoasă. Iar din raclă a ieşit o mare şi bună mireasmă şi s-a văzut picurînd din raclă mir. Apoi, descoperind racla, au văzut pe Cuvioasa Anastasia ca şi cînd atunci adormise, luminîndu-şi sprîncenele, buzele şi faţa cu frumoasă podoabă, iar trupul cu mîinile şi tot sfîntul ei trup era întreg, neavînd nici cît de puţină stricăciune şi izvora mir. Aceasta văzînd-o toţi cei ce erau acolo, scoteau lacrimi de bucurie din ochi. Iar acei sfinţi preoţi, acoperind racla, au judecat să nu pună sfintele moaşte ale Cuvioasei Atanasia în pămînt, ci la vedere în biserică şi au făcut astfel. După aceasta făcîndu-i o raclă nouă, au mutat cinstitele moaşte într-însa din cea veche.

După aceea au luat călugăriţele de pe moaşte, cea dintîi haină de păr a sfintei, pregătindu-i alta nouă de mătase. Dar nu puteau să îmbrace trupul sfintei, de vreme ce Sfînta Atanasia nu voia, şi îşi ţinea mîinile pe piept, ca şi cum era vie, nevrînd haine de mătase, şi chiar după moarte iubind sărăcia. Iar una din ceata călugăriţelor celor îmbunătăţite, fiind vas ales al Sfîntului Duh şi-a plecat genunchii şi a început a se ruga către dînsa, ca şi către o vie, grăind: "Cînd vieţuiai între noi, ai avut în toate fără împotri-vire ascultare, stăpîna noastră. Aşa şi acum binevoieşte a ne asculta şi cu această smerită haină, care ţi s-a adus, binevoieşte a te îmbrăca".

Astfel, după ce s-a rugat fecioara aceea, Cuvioasa Atanasia, ca o vie, a ascultat. O, minune! Atunci, ridicîndu-se, a şezut şi şi-a întins mîinile spre îmbrăcare, iar după ce s-a îmbrăcat, s-a culcat iarăşi în raclă. Şi multe alte minuni se săvîrşeau de la sfintele ei moaşte, căci se făceau tămăduiri de toate bolile şi diavolii se goneau din oameni cu sfintele ei rugăciuni. Ale cărei faceri de minuni nu ajunge vreme scriitorului a le scrie toate cu de-amănuntul, ca să nu se supere şi cei ce citesc, asemenea, şi cei ce ascultă. Ci cu această scurtă şi de folos povestire despre cuvioasa, să fim îndestulaţi.

Iar tu, o, fecioară, doamnă, ceea ce eşti cinstită cu numele nemuririi, Atanasia, ceea ce eşti împreună vieţuitoare cu dumnezeieştii îngeri, care ai sărăcit pentru Hristos şi cu dumnezeieştile daruri te-ai împodobit; care totdeauna ai plîns şi mîngîierea cea nesfîrşită ai cîştigat-o, care cu blîndeţe te-ai împodobit şi pămîntul celor blînzi ai moştenit, apoi în foame şi în sete ţi-ai petrecut vremelnica viaţă şi saţiul îndulcirii celei veşnice l-ai aflat; care milostivă către săraci ai fost şi de la Dumnezeu te-ai miluit; tu, care pentru curăţenia inimii tale, ai luat în tine lumina Sfîntului Duh şi, avînd pace în sufletul tău, aceluiaşi Duh Sfînt te-ai făcut locaş şi ai fost vistierie a tuturor lucrurilor celor bune; pentru aceasta luminii celei negrăite te-ai învrednicit în cer. Tu, ceea ce locuieşti cu adunările sfinţilor şi cu cetele drepţilor te sălăşluieşti, pomeneşte-ne şi pe noi, cei ce lăudăm viaţa ta cea îmbunătăţită şi cu duhovnicească bucurie cinstim pomenirea ta. Caută spre viaţa noastră cea învăluită de lumeştile valuri, ca, prin rugăciunile tale binevieţuind, de cursele diavoleşti să scăpăm şi împreună cu tine să ne învrednicim veşnicilor bunătăţi, cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea Sfântului Isaac Sirul pentru înnoirea gândirii

 

Mă închin, Doamne, tronului măreției Tale eu, care sunt pulbere și cenușă [Facerea 18, 27] și drojdia omenirii; Ție, Căruia zeci de mii de îngeri și oștirile nenumărate ale serafimilor Îți aduc cu laudele lor de foc și sfintele lor mișcări o închinare spirituală în ascunzimea firii lor; Ție, Fire Sfântă ascunsă de simțirea și cunoașterea tuturor făpturilor create.

Căci ești aproape de toți cu ajutorul Tău ori de câte ori e nevoie și ușa Ta e deschisă cu timp și fără timp [II Timotei 4, 2] cererilor tuturor.

Nu Te scârbești de păcătoși și măreția Ta nu se îngrețoșează de sufletele întinate cu tot felul de păcate, ci pe toate le scoți din rele nesfârșite.

Așa și pe mine, Doamne, deși sunt cu totul întinat, m-ai învrednicit să cad cu fața la pământ înaintea Ta și să îndrăznesc să iau în gura mea Sfântul Tău Nume, măcar că sunt un vas plin de necurăție și nevrednic să mă număr printre copiii lui Adam.

Dă-mi, Doamne, să mă sfințesc prin laudele Tale și să mă curățesc prin aducerea aminte de Tine.

Înnoiește-mi viața prin schimbarea gândirii și prin gânduri folositoare pe care harul Tău le stârnește în mine.

Călăuzește-mi gândirea când meditează la Tine și fă-mi să uit purtarea șchioapă prin înnoirea gândirii pe care o stârnești în mine.

Pune în mișcare în mine cereri de folos, potrivind dorința mea cu dorința Ta, „căci Tu dai rugăciune celor ce se roagă” [I Regi 2, 9].

Întipărește în mine o singură dorință, care să privească neîncetat spre Tine, și o gândire care să nu slăbească nicicând în nădejdea ei în Tine din pricina morților neîncetate suferite pentru Tine.

Dă-mi, Doamne, să mă rog înaintea Ta nu cu cuvinte nesimțitoare rostite din vârful buzelor, ci să stau prăvălit până la pământ în smerenia ascunsă a inimii și căința gândirii.

Amin.

Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos de Sf.Isaac Sirul

Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos
Facuta de Sf�ntul Isaac Sirul

Domnului sa ne rugam!
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai pl�ns pentru Lazar si lacrimi de �ntristare si de milostivire ai varsat pentru d�nsul, primeste lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindeca patimile mele. Cu ranile Tale, tamaduieste ranile mele. Cu s�ngele Tau, curateste s�ngele meu si amesteca �n trupul meu mireasma trupului Tau celui de viata facator. Fierea cu care vrajmasii Te-au adapat sa �ndulceasca amaraciunea cu care potrivnicul m-a adapat. Trupul Tau �ntins pe Cruce sa �ntinda catre Tine mintea mea cea trasa jos de diavoli. Capul Tau, pe care l-ai aplecat pe Cruce, sa �nalte capul meu cel palmuit de potrivnici. Preasfintele Tale m�ini, pironite de cei fara de lege pe Cruce, sa ma traga spre Tine din prapastia pierzarii precum a fagaduit preasf�nta gura Ta. Fata Ta, cea batjocorita cu palmuiri si cu scuipari, sa umple de stralucire fata mea cea �ntinata �n faradelegi. Duhul Tau, pe Care L-ai �ncredintat Tatalui c�nd erai pe Cruce, sa ma povatuiasca spre Tine, prin harul Tau. Nu am inima plina de durere ca sa Te caut. Nu am pocainta, nici umilinta care �ntorc pe fii la mostenirea lor. Nu am lacrimi m�ng�ietoare, Stap�ne. S-a �ntunecat mintea mea cu cele lumesti si nu poate sa caute spre Tine cu durere. S-a racit inima mea de at�tea ispite si nu poate sa se �nfierb�nte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunatatilor, daruieste-mi pocainta nestirbita si inima �ndurerata, ca sa pornesc cu tot sufletul �n cautarea Ta; caci fara de Tine ma voi �nstraina de tot binele. Da-mi asadar, Bunule, harul Tau. Tatal, Care Te-a nascut din s�nurile Sale fara de ani si mai �nainte de veci, sa �nnoiasca �n mine �nchipuirea icoanei Tale. Te-am parasit, Doamne, sa nu ma parasesti. Am iesit de la Tine, iesi �n cautarea mea. Du-ma la pasunea Ta cea duhovniceasca. Numara-ma �ntre oile turmei Tale preaalese. Hraneste-ma �mpreuna cu ele din verdeata dumnezeiestilor Tale Taine. Caci inima lor curata este salasul Tau si se vede �ntr-�nsa stralucirea descoperirilor Tale. Stralucirea Ta este m�ng�ierea si odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine �n necazuri si �n toate felurile de chinuri. Acestei straluciri ma �nvredniceste si pe mine, nevrednicul, cu harul si cu iubirea de oameni a M�ntuitorului nostru Iisus Hristos, �n vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea Sfântului Isaac Sirul – o introducere în mistica ortodoxă

 

Cunoscuta rugăciune a Sfântului Isaac Sirul de la sfârșitul Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos este fără tăgadă unul dintre cele mai frumoase imnuri de pocăință care s-au scris vreodată. Pentru a pătrunde în înțelesul acestei rugăciuni pe care nu puțini credincioși, rostind-o des, au reușit să o învețe pe de rost, este de folos să cunoaștem contextul așezării ei de către Sfântul Isaac în cartea sa de învățături ascetice, alcătuită pe la sfârșitul secolului al VII-lea.

Cunoscuta rugăciune a Sfântului Isaac Sirul de la sfârșitul Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos este fără tăgadă unul dintre cele mai frumoase imnuri de pocăință care s-au scris vreodată. Ea încununează atât din punct de vedere teologic, cât și poetic, acatistul atât de des rostit în Biserică dar și de fiecare dintre noi acasă, în care invocăm cu intensitate numele lui Iisus, ajungând să rostim solemn rugăciunea inimii: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”. Dar rugăciunea sfântului ninivitean nu făcea parte propriu-zis din structura originală a poemului imnografic, ci a fost adăugată ulterior. Spre exemplu, în varianta rusească a Acatistului Preadulcelui Iisus, după icosul al 13-lea se citește o rugăciune mai scurtă, recapitulând dogma Întrupării și referindu-se la Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul, prooroci, apostoli și mucenici. 

Varianta românească a Acatistului Mântuitorului adaugă la final această rugăciune mult mai frumoasă, care constituie fragmentul de încheiere al celui de-al doilea cuvânt al sfântului Isaac din seria intitulată Cuvinte ascetice, sau Cuvinte despre nevoință. O variantă prescurtată a aceleiași rugăciuni se găsește la sfârșitul catismei a 19-a din Psaltire, dar și la sfârșitul Canonului de umilință către Domnul nostru Iisus Hristos în varianta sa grecească (același canon care însoțește acatistul în forma românească).

Cuvintele ascetice ale Sfântului Isaac Sirul

Pentru a pătrunde în înțelesul acestei rugăciuni pe care nu puțini credincioși, rostind-o des, au reușit să o învețe pe de rost, este de folos să cunoaștem contextul așezării ei de către Sfântul Isaac în cartea sa de învățături ascetice, alcătuită pe la sfârșitul secolului al VII-lea.  Cuvintele ascetice au fost scrise de autorul lor în limba siriacă, apoi traduse în grecește de monahii Patrichie și Avramie de la Lavra Sfântului Sava (de lângă Betleem), după cum reiese din subtitlul adăugat acestora de compilatorul Nichifor Teotochie, în prima ediție grecească tipărită a Cuvintelor sfântului Isaac Sirul (Leipzig, 1770). Lanțul iubitorilor de cuvinte frumoase ajunge la noi, la ortodocșii români, mulțumită părintelui Dumitru Stăniloae, care i-a alocat acestui sfânt volumul al X-lea din Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii (București, 1981).

Discursul cu care încep Cuvintele despre nevoință se intitulează Despre lepădare și despre nevoința călugărească. Părintele sirian, pornind de la versetul sapiențial „frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii” (Pilde 1, 7),  cataloghează aceeași frică drept „începutul virtuții”. Dacă frica de moarte naște în om animalicul instinct de conservare, dimpotrivă frica de Dumnezeu „e rodul credinței care se seamănă în inimă, când mintea se desparte de împrăștierea de lume”. Această frică sfântă îl face pe om să urmeze legea divină. Dimpotrivă, frica de moarte crește o dată cu înmulțirea dorințelor trupești și îl întristează pe om, ținându-l într-o apăsare greu de suportat. Cuviosul Isaac avertizează însă că nimeni nu poate să se apropie cu adevărat de Dumnezeu decât dacă se depărtează de lume, însă nu e vorba de o depărtare fizică de mundan, ci de părăsirea cugetării la cele lumești, adică renunțarea la împrăștierea inutilă între multele preocupări cotidiene. Una dintre căile adunării înăuntru a omului este citirea atentă a Sfintei Scripturi și aprofundarea înțelesurilor ei, prin care atât inima cât și mintea lasă gândurile rele, poftele, fricile și grijile, concentrându-se pe comorile duhovnicești.

Discursul ascetic continuă în aceeași linie și în cuvântul al doilea, intitulat Despre lepădarea de lume și despre înfrânarea de la îndrăzneala față de oameni. Aici Sfântul Isaac spune că plânsul și durerea inimii față de păcatele săvârșite, precum și dreapta socoteală, sunt cele mai de ajutor omului în despărțirea sa de lume. Prin contrast râsul, împrăștierea și îndrăzneala sunt numite de el „îndeletnicirile dracului curviei”, prin care rămânem mereu prinși în cele pământești. Din acest motiv, gândul la Patimile Domnului, pilda smereniei lui Hristos (a se vedea mai jos, explicația primei părți a rugăciunii) reprezintă un sprijin în alungarea ușurătății. Privită prin această lentilă, cercetarea propriului sine duce la plângerea propriilor păcate și astfel sufletul se spală de propriile răutăți. Într-o asemenea stare de cunoaștere sănătoasă a stării duhovnicești proprii, omul se umple de Duhul Sfânt și începe să strige către Dumnezeu. 

Sfântul Isaac îndeamnă sufletul în plângerea sa să cheme pe surorile Marta și Maria care odinioară l-au plâns pe fratele lor Lazăr care murise, iar acestea îl vor învăța cum să strige către Dumnezeu. În acest context ascetul sirian își încheie cuvântul al doilea cu binecunoscuta rugăciune „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai plâns pentru Lazăr...” care constituie așadar „partea practică” a învățăturii primelor două Cuvinte ascetice. Sfântul nu face doar paradă de înțelepciune monahală ci, în modul cel mai concret, ne învață chiar și pe noi, cei de azi, cum să ne rugăm.

Rugăciunea Sfântului Isaac Sirul

Sfântul Isaac din Ninive este un fin teolog care percepe starea omului așa cum este ea de fapt, ca unul care trăiește însuși în smerenie starea omului căzut, cu tot ceea ce înseamnă această stare, care înțelege că este indisolubil dependent de ajutorul dumnezeiesc pentru a se putea ridica.

Structura rugăciunii este tripartită, iar pentru o analiză mai în detaliu a acesteia, am împărțit mai jos textul în trei paragrafe mari, conectate prin altele două, de dimensiuni mai reduse, care pot fi văzute ca „intermezzo”-uri, după cum va fi explicat în cele ce urmează.

Textul rugăciunii este următorul: 

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător. Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău.

 Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine.

Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale.

Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. 

Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.

Despătimirea

Prima parte a rugăciunii Sfântului Isaac are un conținut teologic cu nuanțe soteriologice evidente. Extrem de practic, inspiratul autor evidențiază cum anume Dumnezeul nostru, așa cum e numit Iisus Hristos încă de la început, Care S-a înomenit întru totul „afară de păcat”, după o expresie a Apostolului Pavel (Evr. 4, 15), ia asupra Sa toată greutatea durerii provocată de căderea naturii omenești din starea sa dintâi. Altfel spus, unirea „ipostatică”, ființială a firii dumnezeiești cu firea omenească în Iisus Hristos este atât de clară prin Întrupare, încât Dumnezeu însuși în trupul Său omenesc, trăind efectiv omenește, ia parte la durerea omului căzut în cel mai concret mod cu putință: mai întâi plânge pentru Lazăr, prietenul Său care murise (Ioan 11,35), despre care știm din Scripturi că El însuși l-a amânat cu vizita, pentru că boala nu îi era spre moarte, ci spre vindecare. Apoi, imnograful se referă punctual la suferința trupească a Patimilor Crucii: Iisus suferă patimi în trup, mai precis dându-Și sângele, plecându-Și capul pe cruce, fiindu-I pironite mâinile, gustând fiere, fiindu-I fața batjocorită cu pălmuiri și scuipări, ca în final să-Și dea duhul pe cruce, Tatălui. 

Patimile Domnului însă au un efect cosmic, fiindcă nu se referă numai la un eveniment petrecut acum două mii de ani și nu doar la Sine însuși. Suportarea chinurilor, deși e umilitoare în sine și nicicum de dorit nimănui, reprezintă paradoxal tocmai izvorul înnobilării omului, a scoaterii lui din patimi. Iar astfel, este urmărită strict paralela între Patimile lui Hristos (numite chiar mai clar în noile cărți de slujbă editate în România „pătimiri”, pentru a le distinge de patimi ca rădăcini păcătoase în om) și ridicarea patimilor, a stării căzute a omului. Tocmai pentru că a plâns pentru Lazăr, trăind durerea, înțelegând ce înseamnă plânsul, lacrimile, de aceea El ca un Dumnezeu com-pătimitor, primește lacrimile celui ce se roagă Lui. Patimile lui Hristos au rostul de a vindeca patimile celui păcătos, fiindcă rănile sfinte devin sursă de tămăduire pentru rănile omenești. Sângele vărsat de Domnul devine transfuzie pentru vindecarea sângelui celui ce se pocăiește, intoxicat de păcate. Fierea dată de soldații romani Domnului pe Cruce, desigur un fals remediu de potolire a setei, are puterea de a îndulci amărăciunea sufletească dată spre adăpare de diavolii care păcălesc prin ispite pe om, oferindu-i astfel false adăpări și o întețită sete. Capul Domnului, sau mai precis fața Lui pălmuită, scuipată, batjocorită și „smerită” prin bătăi are puterea de a înălța capul și fața celui smerit de fărădelegi. Mâinile imobilizate pe Cruce cu piroane au capacitatea de a trage din iad, așa cum se vede din icoana ortodoxă a Învierii, pe Adam și urmașii săi. În sfârșit, Duhul Fiului, încredințat Tatălui pe cruce, este Duhul Sfânt care povățuiește pe credincios către Hristos. În această paralelă este cuprinsă cum nu se poate mai exemplar întreaga dogmă a Răscumpărării. Hristos nu este un simplu mesager din cer, venit pentru a transmite o lege. Așa cum se exprimă imnologul în primul imn al cântării a patra din canonul introductiv al slujbei Acatistului Mântuitorului, „Ai venit din Fecioară nu sol, nici înger, ci Tu însuți, Doamne, Te-ai întrupat și m-ai mântuit pe mine omul. Pentru aceasta strig către Tine: slavă Puterii Tale!” 

În rugăciunea Sfântului Isaac urmează apoi un „intermezzo al întunecării”, o antropologie a omului căzut, aflat în prăpastia căderii, la limita deznădejdii celui care simte că nu are pe nimeni ca ajutor. Omul aflat în beznă își descoperă propria stare căzută, constată pur și simplu că îi lipsește până și posibilitatea de a cere ajutor. Nu știe cum să o facă, după cum spunea Sfântul Apostol Pavel, „că noi înșine nu știm să ne rugăm cum trebuie”. Și, atunci, „Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8, 26). Omului îi lipsește inima plină de durere, îi lipsesc pocăința, umilința, lacrimile mângâietoare. Din cauza minții întunecate nu poate căuta spre Hristos cu durere. În această stare de amorțire duhovnicească, de fapt nici nu mai știe ce e durerea. Inima s-a răcit de ispite și de aceea nu poate să se înfierbânte de lacrimile dragostei. Omul își constată totalul faliment cauzat de singurătatea afundării în păcatele lumești. Dar această „noapte mistică”, după cum o numea Sfântul Ioan al Crucii, nu este întotdeauna pricină de cădere, ci o pedagogie divină, prin care ne putem trezi ca să reîncepem viața noastră, de data aceasta în și cu Hristos.

Iluminarea

Încheindu-se momentul părăsirii, rugăciunea continuă, în partea a doua, cu un urcuș către cele înalte, cu o chemare a lui Hristos: Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință... Omul recunoaște în Iisus Hristos pe Cel care posedă bogăția bunătăților, pe Vistierul (sau, altfel tradus, „vistieria” ca în versiunea scurtă a aceleiași rugăciuni a Sfântului Isaac, de la finalul catismei a XIX-a din Psaltire) și, în contrast cu momentul de întunecare precedent, acum știe unde să ceară „combustibil” pentru a ieși din starea sa. Ba mai mult, poate defini această sursă de energie duhovnicească: ea este pocăința neștirbită, adică întreagă, reală, nu doar căință sau părere de rău ci pocăința în integralitatea sa, cuprinzând ceea ce este mai important din ea, anume schimbarea minții, a modului de gândire. La pocăință se adaugă și inima îndurerată. Însă această inimă care e cuprinsă de durere nu induce o stare de auto-flagelare, de mutilare interioară. Durerea nu e provocatoare de suferință, ci e motivantă și fertilă, determinându-l pe om să plece în căutarea Celui fără de Care această durere se naște, crește și devine insuportabilă. Credinciosul își dă seama că fără Hristos nu există binele, fiindcă Hristos e însuși Binele. Omul autonom e străin de bine, fiindcă singur nu are parte de harul dumnezeiesc. Iar fără harul dumnezeiesc chipul lui Dumnezeu pălește în sine, nu se mai înnoiește. Nu se spune că dispare, dar nefiind înnoit nu se mai vede. De aceea rugătorul știe să ceară de la Fiul tocmai harul Tatălui Ceresc, al Celui care naște din veci pe Fiul, închipuirea icoanei Tale, adică restabilirea chipului, sau a icoanei lui Hristos, a prototipului lui Adam, în om.

O scurtă revenire, o exclamație pornită din adâncul inimii poate fi socotită drept al doilea scurt „intermezzo” poetic, asemănător întrucâtva cu cel dinainte. Această strigare inversează paralela soteriologică divino-umană din prima parte. Acolo Patimile Domnului cauzau repararea stării căzute a omului. Aici, omul își dă seama de căderea sa și prin aceasta cere remediul potrivit pentru fiecare element al căderii: ca antidot la părăsirea provocată de om se cere nepărăsirea de către Dumnezeu, iar ieșirii păcătosului, asemenea fiului risipitor din casa tatălui (Luca 15) i se cere, ca răspuns, ieșirea lui Dumnezeu în căutare. Această imagine reamintește de pilda păstorului celui bun care lasă cele 99 de oi și iese în căutarea celei pierdute, bucurându-se de găsirea ei (Mt. 18,12).

Unirea mistică

Tocmai pilda păstorului este tematizată în partea a treia, finală, a rugăciunii, care este de fapt „rugăciunea pură”. Aici dispare paralela între omul căzut și Hristos-Răscumpărătorul prezentă în partea întâi. Aceasta se întâmplă fiindcă omul pocăit, descoperindu-și căderea și cunoscând-o, ajunge treptat la contemplația duhovnicească. Într-o astfel de stare el poate cere direct tocmai lucrul de care are atâta nevoie: mântuirea, care înseamnă venirea la pășunea lui Dumnezeu. Nu fără motiv într-o rugăciune foarte cunoscută de la Slujba înmormântării, preotul cere odihna celui răposat „la loc de verdeață, de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinul”. Omul îndumnezeit cere să fie adăugat turmei preaalese. Din păcate azi oaia e asociată deseori peiorativ individului lipsit de inteligență, manipulabil, fără față, atașat unei turme ușor de condus după placul exploatatorului. Totuși, în întreaga învățătură biblică este  binecunoscută atitudinea pozitivă față de oi, preferată între celelalte animale. Oile sunt vietățile pure, lipsite de răutate, care dau roadă bună. De aceea Sfântul Isaac spune în rugăciune că inima lor curată este sălașul Celui preaînalt, iar Domnul proclamă: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”, în Fericirea a VI-a (Mt. 5, 8). Tot în același duh, Sfântul Nicolae Velimirovici își începe o omilie la Buna Vestire cu cuvintele: „soarele se oglindeşte în apa cea limpede şi cerul în inima curată”. În inima curată, limpede, se oglindește strălucirea descoperirilor, au loc revelațiile, după cum spune Sfântul Isaac. Astfel omul curățit ajunge la ținta finală: vederea lui Dumnezeu, contrastând cu mintea întunecată de cele lumești, amintită în mijlocul rugăciunii. Dorința vederii celor dumnezeiești este însă totodată întovărășită de smerenie, care nu e o stare umilitoare, înjositoare în sensul modern al cuvântului, ci o recunoaștere a stării de fapt a omului, aceea de nevrednicie în sine.

Mistica ortodoxă tripartită

Recapitulând ideile conținute în cele trei părți ale rugăciunii, s-ar putea spune că Sfântul Isaac Sirul și-a construit această invocare duhovnicească după principiile misticii ortodoxe, care este un „sistem” în trei trepte către țelul final al omului: îndumnezeirea. Acestea sunt: curățirea interioară, iluminarea și unirea mistică, ele corespunzând structurii tripartite a omului, alcătuit din trup („soma” sau „sarx”) , suflet („pneuma”) și minte („nous”, uneori spirit, „psyche”), care este partea superioară a sufletului. După ce în prima parte a rugăciunii a fost vorba despre curățirea pe care nu omul ci Hristos, în marea Sa milostivire, o realizează, urcând mai departe și lăsând în urmă disciplina exterioară, accentuat fizică, constând în abandonarea păcatelor trupești, ajunge apoi în partea a doua prin pocăință curată și inimă îndurerată către iluminare, către descoperirea realității dumnezeiești la care era chemat dintru început. Aceasta este tocmai treapta a doua a teologiei mistice, care stă în legătură cu lucrarea Duhului Sfânt, numit în rugăciunile începătoare ale slujbelor ortodoxe tocmai „Vistierul bunătăților”, așa cum e numit Domnul Hristos aici. Duhul luminează sufletul și îl umple de harul dumnezeiesc prin care se înnoiește, se restaurează chipul firesc al lui Adam. În partea a treia, trecând prin iluminare, omul depășește nevoile stricte oferite de lumea aceasta și intră într-o nouă ordine a lucrurilor, trăiește deja „cerul nou și pământul nou”, văzute de Sfântul Ioan în cartea Apocalipsei (21,1), ajunge la contemplația mistică și trăiește îndumnezeirea, unirea plenară cu Dumnezeu. În această strălucire a descoperirilor se află deja cei ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri, adică Sfinții Martiri, care nu mai vin la judecată, ci „s-au mutat din moarte la viață” (Ioan 5,24). Niciodată însă, nici măcar în momentul „îndumnezeirii”, care de fapt e impropriu numit moment, fiind mai degrabă o stare continuă de adâncire în revelație, omul nu este un „dumnezeu” autonom. Strălucirea dumnezeiască e întotdeauna unită cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și are caracteristica firească, aceea că e nelimitată, se manifestă în vecii vecilor, așa cum dumnezeiescul Isaac își încheie rugăciunea. Întocmai în duhul lui Dumnezeu.

(Fragment revăzut din vol. Ierom. Ioan Dumitru Popoiu - Apărătorul cel mai mare. Comentariu la Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, Doxologia, Iași, 2021, pp. 133-142)

Acatistul Sfântului Isaac Sirul

 

Tropar la Acatistul Sfântului Isaac Sirul, glasul al 3-lea

Dumnezeiască jertfă te-ai făcut, fericite! Căci ca un alt mare Isaac în Siria ai strălucit, de Dumnezeu insuflate, și ca al liniștii îndemnător, de Dumnezeu înțelepțite, prin rânduiala dumnezeiască ai preoțit în Ninive, fericite! Părinte Sfinte Isaac, cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă, celor ce te dorim pe tine, mare milă!

Condacul 1

Din tinerețe l-ai îndrăgit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Sfinte al lui Dumnezeu. Cautând numai Aceluia cu înflăcărare să-I urmezi în post și rugăciune tot mereu, în pustie nevoindu-te iar cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu, te-ai arătat vas ales al teologhisirii despre milostivirea Creatorului și față de toată făptura Sa. Pentru aceasta ne rugăm ție, mijlocește pentru noi, Sfinte Părinte, cu rugăciunile tale cele bine plăcute lui Dumnezeu ca să-ți cântăm ție: Bucura-te, Sfinte Părinte Isaac Sirul, mare rugător pentru întreaga lume!

Icosul 1

Om fiind prin fire, înger prin purtări ai fost văzut sfinte părinte Isaac Sirul, de aceea minunându-ne de viața ta bineplăcută lui Dumnezeu, zicem ție acestea:
Bucura-te, Părinte, că Hristos ni te-a arata nouă;
Bucura-te, cel ce ai intrat de tânăr în mănăstirea Marelui Matei împreună cu fratele tău;
Bucura-te, că ne arăți calea către inimile noastre;
Bucura-te, descoperitor al tainelor dumnezeiseți;
Bucura-te, cel ce ne înveți să primim cu smerenie și răbdare leacul cel amar al ispitelor;
Bucura-te, că ne ești pildă de sfântă nevoință;
Bucura-te, al creștinilor îndrumător spre pocăință;
Bucura-te, cel ce ne înveți că nimeni nu s-a suit la cer fără de cruce;
Bucura-te, izvor nesecat de lacrimi și bucurie sfântă;
Bucura-te, revărsare de minuni uimitoare;
Bucura-te, că ne hrănești cu rugăciunile tale;
Bucura-te, că din fragedă pruncie fapta cea buna ai ales-o;
Bucura-te, Sfinte Isaac cel ales de Hristos a fi călăuza monahilor;
Bucura-te, smerenie înaltă că ai fugit de cinstea stăreției și l-ai lăsat pe fratele tău să primească această cinste în față fraților mănăstirii;
Bucura-te, mare rugător pentru omenirea întreagă și pentru toată făptura ziditorului;
Bucura-te, că în încercările și necazurile noastre mijlocești Prea Sfintei Treimi pentru noi;
Bucura-te, că fapta cea bună și sârguința ca prietene tu ți le-ai ales;
Bucura-te, Preacuvioase, trâmbiță duhovnicească ce binevestește iubirea dumnezeiască la toată făptura;
Bucura-te, că ne-ai arătat cuvântul dreptei credințe;
Bucura-te, Sfinte Părinte Isaac Sirul, mare rugător pentru întreaga lume!

Condacul 2

Ochii sufletului din copilărie întinzând către Hristos, Luminatorul tuturor, și disprețuind toată lumeasca închinăciune, ai urmat prin nevoință luminii poruncilor lui Dumnezeu căci te-a chemat să-I cânți Lui neîncetat: Aliluia!

Icosul 2

Știind, Sfinte Părinte Isaac Sirul că viața pustnicilor fericită este, te-ai întraripat cu dumnezeiescul dor care ți-a dat nădejdea îndulcirii din veșnicele bunătăți ale împărăției cerurilor, te-ai făcut luminator duhovnicesc lumii pentru aceasta iți cântăm ție una ca aceasta:
Bucura-te, iubitor de liniște;
Bucura-te, blândețe, smerenie și cugetare adâncă;
Bucura-te, pentru toți cuvânt de îndreptare;
Bucura-te, cel ce ai trăit în singurătate hrănindu-te cu postul și rugăciunea;
Bucura-te, iubitorule de smerenie;
Bucura-te, primitor al darurilor celor bune și desăvârșite de la Părintele Luminilor;
Bucura-te, că ne-ai îndemnat spre plânsul cel de pocăință;
Bucura-te, cel ce rugăciunea ne-ai arătat-o ca fiind medicament în orice suferință;
Bucura-te, iubitor de aspră postire;
Bucura-te, cel ce ne înveți să iubim și să pătimim cu cei săraci;
Bucura-te, mijlocitor pentru toată suflarea;
Bucura-te, că de milă inima de-at îți era pătrunsă;
Bucura-te, că tu chiar și pentru demoni aveai rugăciune aprinsă;
Bucura-te, purtătorule de Dumnezeu;
Bucura-te, adunător de mărgăritare duhovnicești;
Bucura-te, mult povățuitorule spre înțelegerea milostivirii lui Dumnezeu;
Bucura-te, că ne-ai învățat să sporim mila în sufletele noastre;
Bucura-te, că te-ai îmbrăcat cu smerenia ca și cu o haina luminoasă;
Bucura-te, cel ce ne-ai învățat că smerenia e haina lui Dumnezeu cea minunata;
Bucura-te, Sfinte Părinte Isaac Sirul, mare rugător pentru întreaga lume!

Condacul 3

Lumina harului ca a unui slujitor al cuvântului s-a revărsat în chip strălucit peste tine părinte, te-ai pătruns fără de ardere de focul dumnezeirii și sufletele cele neputincioase le-ai înfierbântat. Pentru darul virtuților cu bucurie sfântă cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Pentru viața și faptele tale cele minunate, Părinte Isaac de Dumnezeu înțelepție, ai fost ales episcop de Ninive, dar rezăbovind prea mult în cetate te-ai retras din nou la prea dulcea pustie rugându-te pentru toți și mântuirea tuturor, de aceea și noi văzând chipul smereniei și al blândeții tale cu dragoste zicem unele că acestea:
Bucura-te, cel ce pentru sfințenia vieții tale episcop de Ninive ai fost făcut;
Bucura-te, că văzând cruzimea locuitorilor și neascultarea cetății ai plâns de dorul singurătății;
Bucura-te, că te-ai învrednicit de darul dreptei socoteli;
Bucura-te, mare iubitor al pustiului;
Bucura-te, cântare cu adâncime a harului;
Bucura-te, că te-ai făcut purtător al luminii înțelegătoare;
Bucura-te, cugetarea cuvântului viu;
Bucura-te, că întorci inimi la simplitate;
Bucura-te, al tainelor ascunse descoperitor;
Bucura-te, că celor smeriți le dai gândul cel bun;
Bucura-te, cel ales de Dumnezeu ce ai plâns pentru fărădelegile noastre;
Bucura-te, că ne-ai lăsat prin scris multa lumină a cugetărilor dumnezeiești;
Bucura-te, făclia aprinsă din rugul duhului sfânt;
Bucura-te, că având ințelepciune de sus ai fost bună călăuza monahilor;
Bucura-te, lumina nestinsă în întunericul acestei lumi;
Bucura-te, mare sfânt al Siriei care a dat bisericii lui Hristos mulți martiri spre slava lui Dumnezeu;
Bucura-te, bucuria credincioșilor dreptmăritori;
Bucura-te, rază de soare a lui Hristos Soarele Dreptății;
Bucura-te, luminătorule și propovăduitorule al cuvântului dumnezeiesc;
Bucura-te, Sfinte Părinte Isaac Sirul, mare rugător pentru întreaga lume!

Condacul 4

Asemeni Dreptului Avrram care s-a făcut prieten al lui Dumnezeu, așa și tu sfinte ai ajuns cu iubirea față de toți iar Dreptului Isaac te-a asemănat cu jertfa, ascultarea și binecuvântarea ta prin care ai adus Prea Sfintei Treimi slavă și mulțumire cu inima cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul 4

Iubitor al pustniciei și al poruncilor lui Hristos părinte te-ai nevoit cu smerenie cautând munții că adăpost de rugăciune și disprețuind deșertăciunile acestei lumi trecătoare, te-ai făcut vas ale al Duhului Sfânt, pentru aceasta cu credință și cu umilință îți grăim:
Bucura-te, mare iubitor de Hristos;
Bucura-te, că pacea sufletului ai aflat;
Bucura-te, luminator al faptelor bune;
Bucura-te, preabunul nostru sfătuitor;
Bucura-te, că în rugăciune și plâns ai fost stăruitor;
Bucura-te, blândețea cea dorită de Dumnezeu;
Bucura-te, că ne indemni către cele mai presus de ceruri;
Bucura-te, cel ce ai fugit de tulburările lumești;
Bucura-te, adunător de ințelepciune de la cei înaintași;
Bucura-te, purtătorule de bucurie sfântă;
Bucura-te, cel ce te bucuri cu îngerii din cer și cu toți sfinții;
Bucura-te, făclie al pustiei și luminator al celor cu sufletul pustiu;
Bucura-te, viața duhovnicească înaltă la care cu anevoie se ajunge;
Bucura-te, condei de aur al duhului sfânt;
Bucura-te, izvorâtorule de bucurie pentru îngeri și oameni;
Bucura-te, cel în care a strălucit lumina Prea Sfintei Treimi;
Bucura-te, că pe părintii pustiei ai urmat nevoinței duhovnicești;
Bucura-te, nevoitorule al rugăciunii neîncetate și al smereniei trăitor;
Bucura-te, lumina lină a pustiei care ne arăți nouă pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt strălucind în iubire nemărginita;
Bucura-te, Sfinte Părinte Isaac Sirul, mare rugător pentru întreaga lume!

Condacul 5

Ne-ai învăța prin scrierile tale, sfinte al lui Dumnezeu, să fugim de întristarea insuflată de diavolul ce vrea să ne arunce mereu în deznădejde din pricina păcatelor noastre, spunându-ne că efortul amăgitorului este de-ai convinge pe toți oamenii că Dumnezeu nu se îngrijește de ei, însă noi niciodată să nu credem amăgirea lui cea vicleană ci să avem toată nădejdea în bunătatea și iubirea lui Dumnezeu pentru toată făptura Sa, fiindcă adevărata căință nu se naște din teamă ci din gustarea iertării milostive al lui Dumnezeu, cântând Lui totdeauna: Aliluia!

Icosul 5

Cât de minunat aflăm din scrierile tale, sfinte părinte Isaac Sirul, despre tainele lui Dumnezeu, arătând că darul lui Dumnezeu e adevărata legătura în stare să ne unească cu El iar nu amenințările și frica de pedeapsa, ci înțelegerea lui Dumnezeu trebuie să pornească nu de la micimea noastră ci de la măreția Lui, ne bucuram noi nevrednicii de toate învățăturile tale cele sfinte și cu dragoste îți zicem unele ca acestea:
Bucura-te, că înălțarea înaintea oamenilor nu ai voit;
Bucura-te, lesne biruitorule al șarpelui celui viclean;
Bucura-te, că pe stăpânul Hristos ți L-ai luat ajutor și izbăvitor;
Bucura-te, întru tot bunule părinte, că ai lăsat nouă pilde de urmat;
Bucura-te, bucuria oamenilor duhovnicești;
Bucura-te, că îndrumi viața noastră spre mântuire;
Bucura-te, că atât de mare ți-a fost iubirea pentru Dumnezeu încât te-ai rugat și pentru îngerii căzuți;
Bucura-te, al rugăciunii întăritor;
Bucura-te, neostenit îndrumător către cele duhovnicești;
Bucura-te, al deznădejdii tămăduitor;
Bucura-te, al patimilor liniștitor;
Bucura-te, pentru mântuire rugător;
Bucura-te, celor asupriți mijlocitor;
Bucura-te, al răutăților nimicitor;
Bucura-te, celor greșiți îndreptător;
Bucura-te, cel ce cu rugăciunea ne-ai întărit;
Bucura-te, a celor puternici domolilor;
Bucura-te, cel ce cu liniștirea și pustia te-ai ostenit;
Bucura-te, că ne-ai învățat să avem mereu încredere în purtarea de grija a lui Dumnezeu;
Bucura-te, Sfinte Părinte Isaac Sirul, mare rugător pentru întreaga lume!

Condacul 6

De ne-am aduce aminte mereu de cuvântul tău Sfinte, în care ne spuneai că Dumnezeu e drept tocmai pentru că este milostiv, am îndrăzni mai mult să alergăm cu smerenie și pocăință înaintea a Celui a toate iertător pentru a primi iertarea păcatelor noastre și Har îmbelșugat, cântând împreună cu tine milostivului Dumnezeu un neîncetat: Aliluia!

Icosul 6

Greu este oamenilor a pătrunde înțelesul celor duhovnicești și adânci pe care ni le-ai descoperit nouă despre iubirea lui Dumnezeu cea negrăita când ai zis: "Prin iubire El a adus la existentă lumea, prin iubire o conduce în existenta ei în timp, prin iubire o va duce spre acea prefacere minunată și tot prin iubire lumea va fi înghițită în marea taină a Celui care a săvârșit toate acestea", iar noi, îndrăznind, zicem ție cu smerenie și dragoste așa:
Bucura-te, cel ce ințelepciune de la Dumnezeu ai primit;
Bucura-te, că oamenilor învățătura sfântă le-ai dăruit;
Bucura-te, cel ce ai fost ales să liniștești;
Bucura-te, cel ce pe Hristos îl binevestești;
Bucura-te, Sfinte că ai lăsat scaunul episcopal și te-ai retras în pustie;
Bucura-te, că în pustia muntelui Mataot te-ai retras;
Bucura-te, mărgăritar șlefuit prin post, rugăciune și studiul sfintei scripturi în pustiul anahoretilor;
Bucura-te, ochi duhovnicești, văzător al binelui;
Bucura-te, înălțime a dragostei care și pentru demoni ai mijlocit în rugăciune;
Bucura-te, stea care luminează din asprimea pustiei;
Bucura-te, cedru crescut pe muntele credinței;
Bucura-te, cel ce te-ai înălțat pe înălțimile duhovnicești;
Bucura-te, bucuria Domnului Hristos;
Bucura-te, lumina celor ce se roagă;
Bucura-te, cel ce pustiul ai înfruntat cu asprimea postirii;
Bucura-te, cel ce cu apa vie te-ai adăpat;
Bucura-te, cel ce ne arăți calea către Dumnezeu;
Bucura-te, pătrundere adâncă al înțelesurilor duhovnicești în tainele scripturii;
Bucura-te, minte luminată de ințelepciunea Duhului Sfânt;
Bucura-te, Sfinte părinte Isaac Sirul, mare rugător pentru întreaga lume!

Condacul 7

Am învățat din scrierile tale că a vedea neîncetat purtarea de grija a lui Dumnezeu față de toate lucrurile maniilor sale este adevărata vedere duhovnicească și că mintea omului va ajunge atunci să fie înghițită de o minunare plină de uimire, aruncându-ne cu față la pământ în rugăciune și zicând: Aliluia!

Icosul 7

Dumnezeiește ai glăsuit Sfinte Părinte Isaac Sirul când ai zis "Aceasta să-ți fie un semn luminos că sufletul tău a atins limpezimea când, cercetându-te cu toată luarea aminte, vei găsi că ești plin de mila pentru tot neamul omenesc și inima ta suferă și arde ca un foc de tăria milei tale pentru oameni fără a face deosebiri intre ei", ne-ai umplut de bucurie sfântă pentru a-ți canta ție așa:
Bucura-te, că Hristos ți-a înălțat gândirea din adâncurile pământului până la scaunul Ființei Sale;
Bucura-te, că iubirea Sa te-a umplut de uimire;
Bucura-te, că timpul petrecut în singurătate și rugăciune ți-a adus înțelegerea celor sfinte;
Bucura-te, că acestei înțelegeri i-a urmat descoperirea iubirii nemăsurate a lui Dumnezeu pentru întreaga Sa creație;
Bucura-te, că te rogi neîncetat pentru mântuirea a toată lumea;
Bucura-te, cel pentru care iadul este cea mai mare pedagogie a lui Dumnezeu;
Bucura-te, că ai avut îndrăzneala sfântă plină de iubire dumnezeiască;
Bucura-te, că din aceasta îndrăzneala și nădejde în marea milostivirea a lui Dumnezeu te-ai rugat și pentru mântuirea celor mai mari păcătoși ai lumii;
Bucura-te, că în smerenia ta te considerai cel mai păcătos dintre toți oamenii;
Bucura-te, cel ce a dobândit isihia mintii și a inimii;
Bucura-te, cel ce ne faci părtași la harul ceresc prin mijlocirea ta;
Bucura-te, iubitorul celor singuratici și iubitori de Dumnezeu;
Bucura-te, minte pătrunzătoare a tainelor dumnezeiești;
Bucura-te, pacea și bucuria sufletelor noastre;
Bucura-te, că rugăciuni și mijlociri aduci pentru toți;
Bucura-te, căci cu post, privegheri și rugăciuni neîncetate te-ai nevoit;
Bucura-te, mare Isaac cel cu viața și cu nume minunat;
Bucura-te, povățuitor al rugăciunii și lincșii celei desăvârșite;
Bucura-te, cel ce ne înveți că milostenia apropie sufletul de Dumnezeu;
Bucura-te, Sfinte Părinte Isaac Sirul, mare rugător pentru întreaga lume!

Condacul 8

Din pricina multor nevoințe și a studierii zilnice și aprofundate a sfintei scripturi, mai la bătrânețe Sfântule Isaac Sirul a orbit de ochii cei trupești însă cei duhovnicești mai mult s-au deschis și s-au luminat cu harul cel dumnezeiesc, zicând lui Dumnezeu cu mulțumire: Aliluia!

Icosul 8

Roada smereniei, a dreptei socoteli și a ascultării s-a văzut la Sfântul Isaac atunci când a primit cu mulțumire ca frații să-l ia din pustie și să-l îngrijească în mănăstirea lor avându-l ca un pe un păstor și invadator duhovnicesc în mijlocul lor, ascultându-l ca pe un părinte și învățând din pildă viezurii lui celei sfinte și bineplăcute lui Dumnezeu, iar noi cei ce ne-am învrednicit a-ți alcătui cantare îți zicem acestea:
Bucura-te, mare sfânt părinte iubitor de Hristos;
Bucura-te, purtătorule de mari daruri cerești;
Bucura-te, că din viețuirea ta curata și îngerii sau minunat;
Bucura-te, mare iubitor de Dumnezeu;
Bucura-te, că voind să petreci viața îngerească în pustiu te-ai nevoit;
Bucura-te, că pustiul ca pe o comoară de mare preț l-ai socotit;
Bucura-te, că pierzând vederea cea trupească te-ai desfătat de vederea cea duhovnicească;
Bucura-te, cel ce te-ai bucurat de vederea duhovnicească mai mult decât cea trupească;
Bucura-te, suflet smerit cu Dumnezeu unit;
Bucura-te, inimă înmiresmată de dragostea Mântuitorului;
Bucura-te, izvor tămăduitor de orbire duhovnicească;
Bucura-te, că prin încrederea ta în Domnul Hristos pe El mult L-ai bucurat;
Bucura-te, cel împreună cu Sfântu Efrem Sirul prăznuit în cer și pe pământ;
Bucura-te, cel căci cu sfinții în Slava Domnului te veselești;
Bucura-te, nădejdea sufletului meu;
Bucura-te, Sfinte, icoana luminoasă cu raze de iubire și nădejde în Dumnezeu;
Bucura-te, părinte al iubirii dumnezeiești și invadator al osândirii de sine pentru smerenia deplină;
Bucura-te, că învățăturile tale sunt hrana și tămăduire sufletelor noastre;
Bucura-te, căci rugăciunile tale sunt bine primite la Dumnezeu;
Bucura-te, Sfinte Părinte Isaac Sirul, mare rugător pentru întreaga lume!

Condacul 9

Bucurie mare ai adus la toată lumea cu pildă viețuirii sfinte și cu învățăturile tale despre Dumnezeu și tainele proniei Sale, încât de uimire umplându-ne noi îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tine și cântăm Lui: Aliluia!

Icosul 9

Ne bucurăm de darul cel prea mare făcut ție sfinte, de bunătatea Lui Dumnezeu de a-ți decopieri ție mare taine dumnezeiești spre folosul duhovnicesc al celor care îl caută pe Dumnezeu din dragoste de Dumnezeu și nu din dragoste sau prețuire de sine, a celor care se nevoiesc în post și rugăciune de dragul lui Dumnezeu și a rămâne în comuniune de iubire cu El, și nu se nevoiesc pentru a arata că sunt mai buni ca alții , pentru cei ce au înțeles dragostea ta de Dumnezeu și de toți oamenii, îndrăznim a te ferici zicând:
Bucura-te, mare îndrumător duhovnicesc al monahilor și mirenilor deopotrivă;
Bucura-te, râvnitor al asprei nevoințe, al tăcerii și al contemplării duhului;
Bucura-te, părinte prea înțelept, mare povățuitor duhovnicesc al celor ce-L cauta din toată inima pe Dumnezeu;
Bucura-te, mare ascet al creștinătății și teolog al dreptei credinței de Dumnezeu dăruit;
Bucura-te, apa curata de mult preț a pustiei;
Bucura-te, iubitorul isihiei și al tainelor dumnezeiești;
Bucura-te, minte plină de cugetare duhovniceasca;
Bucura-te, dătător de bucurie adâncă inimilor însetate de dragostea Creatorului;
Bucura-te, candela smereniei adevărate aprinse de focul dragostei de Dumnezeu;
Bucura-te, neîncetatul rugător înaintea Prea Sfintei Treimi pentru păcatele noastre;
Bucura-te, iubitor al pustiei unde te-ai retras să te rogi pentru întreaga lume;
Bucura-te, pentru mulțimea de sfinte învățături pe care ni le-ai lăsat moștenire;
Bucura-te, că ne-ai învățat să ne rugăm pentru toți chiar și pentru vrăjmașii noștri;
Bucura-te, că împreună cu tine și fratele s-a nevoit învățând pe toți frații sfântă credință;
Bucura-te, Sfinte Părinte, că episcop de Ninive fiind tot ca un sihastru ai trăit;
Bucura-te, că hrana cea mai de folos ți-a fost sfântă rugăciune;
Bucura-te, că din citirea și aprofundarea sfintei scripturi te-ai hrănit cu taine ce nu sunt din aceasta lume;
Bucura-te, cel ce pururea te rogi pentru mântuirea creștinilor ortodocși;
Bucura-te, cel ce neîncetat te rogi pentru mântuirea la toată lumea ca toți să vină la conștiința adevărului;
Bucura-te, Sfinte Părinte Isaac Sirul, mare rugător pentru întreaga lume!

Condacul 10

În marea acestei vieți înotând, nădejde tare te avem, preacinstite părinte că știm că nu vom fi doborați de învolburatele valuri ale primejdiilor avându-te pe tine ajutor puternic în rugăciune și în glas de bucurie la limanul mântuirii vom canta lui Dumnezeu Aliluia!

Icosul 10

Cu râurile cucerniciei tale, dumnezeiesc pastor, te-ai bucurat ca o cetate în pustie adunând în jurul pildei viezurii tale mulțimea îndumnezeită a cuvioșilor și a dreptcredincioșilor creștini, care cu dragoste striga ție:
Bucura-te, trăitor al Dumnezeului celui viu;
Bucura-te, cel care ai cunoscut pacea lui Dumnezeu care întrece orice înțelegere a mintii;
Bucura-te, cel ce ne iubești pe toți cu dragoste dumnezeiască;
Bucura-te, cel ce ai spus: "Doamne Dumnezeul meu, trimite mângâiere tuturor celor aflați fără vină în tot felul de amare greutăți";
Bucura-te, sfinte al lui Dumnezeu care aprinzi în noi păcătoșii darul rugăciunii;
Bucura-te, că ne-ai învățat să păzim cum se cuvine poruncile lui Dumnezeu;
Bucura-te, cuvioase și mare învățător, cel care ai ajuns în cea mai înaltă treapta a iubirii de Dumnezeu;
Bucura-te, că primind hrana duhovnicească cugetarea cea dumnezeiască, ai luat calea pustiei pentru a te nevoi în post și rugăciune;
Bucura-te, grabnic ajutător celor ce strigă la tine fiind îngenunchiați de cruce;
Bucura-te, temelie sfântă a creștinilor, mirenilor și monahilor;
Bucura-te, ințelepciune insuflată de Dumnezeu ca să o dăruiești tuturor;
Bucura-te, izvor nesecat al învățăturilor dumnezeiești;
Bucura-te, pentru comoara de mult preț pe care ne-ai lăsat-o nouă prin învățăturile tale cele iubitoare de frumos;
Bucura-te, că ne înveți să ne îmbrăcam mai mult în haina smereniei;
Bucura-te, pentru toate învățăturile tale ce ne sunt de mare folos pe calea noastră spre Hristos;
Bucura-te, cel ce ai adus mare bucurie sfinților îngeri și tuturor sfinților cu dragostea ta pentru Dumnezeu și nevoințele pustnicești;
Bucura-te, mare folositor și scump rugător pentru cei care te cheamă în ajutor;
Bucura-te, că atât de minunat ai spus: "Mucenic viu este cel ce se căiește cu adevărat";
Bucura-te, cel ce ne înveți că viața aceasta ne-a fost dată pentru pocăință;
Bucura-te, Sfinte Părinte Isaac Sirul, mare rugător pentru întreaga lume!

Condacul 11

Roagă-te, sfinte al Mântuitorului Hristos pentru întreaga lume ca toți să ajungem la pocăință ta adevărata, a ninivitenilor, cu smerenie adâncă să scăpam de suferință cea amara a celor ce nu se smeresc, că mântuindu-ne cu toți prin rugăciunile tale și ale tuturor sfinților să îi cântăm neîncetat lui Dumnezeu cu toată dragostea și cu toată recunoștința: Aliluia!

Icosul 11

Lumina cea cerească primind-o, părinte, lăsând în urma deșertăciunile și tulburările pamântești, te-ai făcut moștenitor al lui Hristos, rodind bunătățile cele fenice, pentru aceasta mijlocește cu rugăciunile tale izbăvirea de patimi celor ce cu dragoste îți canta ție:
Bucura-te, cel ce mereu ai tânjit lăuntric după dragostea și dorul lui Dumnezeu;
Bucura-te, că în pustie te-ai retras ca să fugi de toate deșertăciunile lumești;
Bucura-te, bucuria sufletului meu și al tuturor celor chinuiți de ispite, gânduri, griji și furtuni în lumea aceasta;
Bucura-te, cel ce ai spus că postul este cununa celor ce se înfrânează;
Bucura-te, cel ce ai zis "Omule, coboară-te cu mintea în cămara inimii tale și atunci ai ajuns în cer";
Bucura-te, oglinda duhovnicească în care fiecare ne putem privi nepuținele duhovnicești;
Bucura-te, că tu ne oglindești așa cum se cuvine viața cea îndumnezeită;
Bucura-te, hrana pustiei pentru sufletele înfometate de mântuire;
Bucura-te, părintele iubirii și al smeritei rugăciuni;
Bucura-te, cel ce ai fost luminat de Dumnezeu cu lumina Duhului Sfânt;
Bucura-te, mult iubitor de Hristos și de toată zidirea Lui;
Bucura-te, mărgăritar și floare prețioasă a rugăciunii pentru toți;
Bucura-te, că ne înveți răbdarea în suferințe;
Bucura-te, că ne înveți să dorim mântuirea tuturor ca să scăpăm de gândul osândirii aproapelui;
Bucura-te, mireasma duhovniceasca a pustiei chiar și în mijlocul cetății;
Bucura-te, reazem duhovnicesc al sihaștrilor și a celor ce se nevoiesc cu singurătatea chiar și în mijlocul lumii;
Bucura-te, cel plin de dragoste de Dumnezeu și pentru tot ceea ce iubește El;
Bucura-te, floare rară a smereniei;
Bucura-te, cel ce ai ajuns la desăvârșirea cea duhovnicească prin dragostea cea dumnezeiască;
Bucura-te, Sfinte Părinte Isaac Sirul, mare rugător pentru întreaga lume!

Condacul 12

Harul cel dumnezeiesc revarsă-l nouă de la Hristos Domnul Slavei, oprește dezbinarea în biserica ce mereu se face prin uneltirea vrăjmașului diavol și prin amăgirea lui, risipind cu rugăciunile tale toate deșartele lui lucrări și tulburări, stinge asupririle celor potrivnici și îndreptează viața noastră ca în unire și pace adâncă toți să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Cantând măririle tale cu umilință și evlavie, ne închinam sfintelor tale nevoințe duhovnicești, fericind chinurile vieții tale pustnicești ce le-ai răbdat pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos și mulțumindu-ți pentru toate binefacerile tale, grăim unele ca acestea:
Bucura-te, vas cinstit al Duhului Sfânt și al dumnezeieștilor descoperiri;
Bucura-te, mângâierea sufletelor celor ce se pocăiesc cu adevărat de păcatele lor;
Bucura-te, floare duhovnicească a pământului sirian;
Bucura-te, sabie tare a duhului în lumea robita de păcat;
Bucura-te, cel ce te rogi pentru noi că toți să ajungem la cunoașterea lui Dumnezeu cea adevărata;
Bucura-te, mult luminatorule al minților și al inimilor însetate de bunătatea lui Dumnezeu;
Bucura-te, preacuvioase astru strălucitor al bisericii lui Hristos ce risipești toată negura uneltirilor diavolești;
Bucura-te, cel ce te-ai retras din scaunul de episcop pentru a te feri de gâlcevile oamenilor tulburați de certuri pentru credință;
Bucura-te, cel ce cu mare evlavie propovăduiai cuvântul Evangheliei lui Hristos prin cuvântul și prin pildă viețuirii tale celei smerite;
Bucura-te, că râvnind după aspra nevoință, pentru blândețe și smerenie te-ai retras în adâncul pustiei;
Bucura-te, lumina blândă călăuza celor rătăciți prin scris și viețuire sfântă;
Bucura-te, minte luminata de Duhul Sfânt pentru a ajuta la deschiderea minților celor ce voiesc să înțeleagă tainele sfintelor scripturi;
Bucura-te, cel ce cu învățătura, virtuțile și viața ta cea plăcuta lui Dumnezeu te-ai făcut frumoasă pildă monahilor și ești minunat mijlocitor în rugăciune pentru toți;
Bucura-te, Sfinte al lui Dumnezeu, cel ce ești numărat cu cei întâi născuți înscriși în cer în Împărăția Cerurilor;
Bucura-te, că ne înveți cum să ajungem în ceata sfinților prin bucuria dragostei și a smereniei;
Bucura-te, că prin viața ta pamânteasca și duhovniceasca ne-ai arătat chipul pocăinței celei adevărate;
Bucura-te, că din tinerețe viața ta ai închinat-o lui Dumnezeu, iar acum în viața cea pururea cea neîmbătrânitoare petreci cu toți minunații sfinți ai lui Hristos;
Bucura-te, blândețe sfântă ce ai ajuns a privești pe toți oamenii prin ochii milostiviri lui Hristos;
Bucura-te, dragul și minunatul nostru părinte duhovnicesc;
Bucura-te, Sfinte Părinte Isaac Sirul, mare rugător pentru întreaga lume!

Condacul 13

O, Sfinte Părinte Isaac Sirul, cel minunat în ințelepciune și cu viața în toate chipurile înfrumusețat, ajuta-ne și pe noi să punem început bun pocăinței și să răbdam cu credință toate încercările acestei vieți, iar prin mila lui Dumnezeu să atingem limanul nepătimirii și al dragostei dumnezeiești după modelul sfintei tale viețuiri ce ai avut-o în aceasta lume în care ne aflam și noi. Dar plini fiind noi de tot felul de patimi și neputințe, însă nu deznădăjduim de mila și ajutorul Mântuitorului nostru Iisus Hristos și prin mijlocirile tale și ale tutor sfinților lui primește aceasta alcătuire de cântări ce am adus-o în cinstea ta și a nevoințelor tale celor dumnezeiți, fii mereu în rugăciune, mijlocitorul nostru și al întregii lumi pentru mântuirea cea milostivă a tuturor în Domnul nostru Iisus Hristos Mântuitorul lumii, că dimpreună cu tine și cu toți sfinții care din veac au bineplacut lui Dumnezeu să cântăm plini de recunoștință sfântă în împărăția iubirii și a Preasfinte Treimi un neîncetat Aliluia!

Acest Condac se rostește de trei ori.

După aceasta se cisesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1 pe care le găsiți mai jos.

Icosul 1

Om fiind prin fire, înger prin purtări ai fost văzut sfinte părinte Isaac Sirul, de aceea minunându-ne de viața ta bineplăcută lui Dumnezeu, zicem ție acestea:
Bucura-te, Părinte, că Hristos ni te-a arata nouă;
Bucura-te, cel ce ai intrat de tânăr în mănăstirea Marelui Matei împreună cu fratele tău;
Bucura-te, că ne arăți calea către inimile noastre;
Bucura-te, descoperitor al tainelor dumnezeiseți;
Bucura-te, cel ce ne înveți să primim cu smerenie și răbdare leacul cel amar al ispitelor;
Bucura-te, că ne ești pildă de sfântă nevoință;
Bucura-te, al creștinilor îndrumător spre pocăință;
Bucura-te, cel ce ne înveți că nimeni nu s-a suit la cer fără de cruce;
Bucura-te, izvor nesecat de lacrimi și bucurie sfântă;
Bucura-te, revărsare de minuni uimitoare;
Bucura-te, că ne hrănești cu rugăciunile tale;
Bucura-te, că din fragedă pruncie fapta cea buna ai ales-o;
Bucura-te, Sfinte Isaac cel ales de Hristos a fi călăuza monahilor;
Bucura-te, smerenie înaltă că ai fugit de cinstea stăreției și l-ai lăsat pe fratele tău să primească această cinste în față fraților mănăstirii;
Bucura-te, mare rugător pentru omenirea întreagă și pentru toată făptura ziditorului;
Bucura-te, că în încercările și necazurile noastre mijlocești Prea Sfintei Treimi pentru noi;
Bucura-te, că fapta cea bună și sârguința ca prietene tu ți le-ai ales;
Bucura-te, Preacuvioase, trâmbiță duhovnicească ce binevestește iubirea dumnezeiască la toată făptura;
Bucura-te, că ne-ai arătat cuvântul dreptei credințe;
Bucura-te, Sfinte Părinte Isaac Sirul, mare rugător pentru întreaga lume!

Condacul 1

Din tinerețe l-ai îndrăgit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Sfinte al lui Dumnezeu. Cautând numai Aceluia cu înflăcărare să-I urmezi în post și rugăciune tot mereu, în pustie nevoindu-te iar cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu, te-ai arătat vas ales al teologhisirii despre milostivirea Creatorului și față de toată făptura Sa. Pentru aceasta ne rugăm ție, mijlocește pentru noi, Sfinte Părinte, cu rugăciunile tale cele bine plăcute lui Dumnezeu ca să-ți cântăm ție: Bucura-te, Sfinte Părinte Isaac Sirul, mare rugător pentru întreaga lume!

Apoi se face otpustul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.