Las’ că-nţelegi

 „Părinte, nu ştiu ce să fac: mă necăjesc că mi-e lene la rugăciune, şi ţipă inima-n mine de asta”, i-am spus odată. „Băi tataie”, mi-a răspuns Părintele Ghelasie, „nu-i nimic, păi ce, tot timpul vrei să stai în rugăciune? Să ştii că toată lumea are cădere. Şi eu am căderi. Dar trebuie să ai răbdare”. „Păi, Părinte”, am izbucnit eu, „cad şi de mai multe ori pe zi şi nu pot să mă ridic şi câte o zi întreagă”. „Păi asta nu-i nimic. Poţi să ai cădere şi de câteva săptămâni sau luni”. „Dacă se-ntâmplă asta, înseamnă că sunt terminat!”. „Asta s-o crezi dumneata! Lasă-le mai uşor”. „Părinte, cum să fac rugăciunea?” „Totdeauna când faci rugăciunea în gând, să dai şi din buze, să n-o faci numai în gând. Iar când citeşti acatistul, să nu-l citeşti intonat şi rar, să-l citeşti repede şi fără intonaţie”. „De ce să-l citesc repede?” „Ca să n-adormi”. „Da, dar nu-nţeleg”. „Las’ că-nţelegi”. Exact acelaşi lucru mi l-a spus şi Părintele Ilarion (Argatu), „să citesc repede şi neintonat, să nu citesc ca la teatru”. Avva Ghelasie Gheorghe Pateric Carpatin, p.248.