''Pe măsura curăţirii prin pocăinţă începem a simţi prezenţa lui Dumnezeu;din simţirea prezenţei lui Dumnezeu apare sfântul simţământ al fricii.Cercarea descoperă înălţimea simţirii,înalt şi dorit este simţământul fricii de Dumnezeu! Când ea lucrează, adesea mintea încetează a-şi mai încorda privirile, a mai rosti cuvinte, a mai rodi gânduri: printr-o tăcere plină de evlavie, dincolo de cuvinte, arată că-şi recunoaşte nimicnicia, arată negrăita rugăciune care se naşte din această recunoaştere. Minunat descrie această stare Sfântul Isaac Sirul: „Cel cu smerită cugetare, atunci când se apropie de rugăciune ori se învredniceşte de ea, nici nu cutează a se ruga lui Dumnezeu pentru ceva sau a-I cere ceva.
Nici nu ştie pentru ce să se roage; el tace cu toate gândurile sale, aşteptând numai milă şi acea voie ce are a se rosti pentru el de la Acea Mărire Căreia el se închină. Faţa lui este plecată la pământ, iar vederea cea lăuntrică a inimii e înălţată la preaînălţatele porţi ce dau în Sfânta Sfintelor. Acolo Cel al Cărui sălaş este întunericul care orbeşte ochii serafimilor, a Cărui bunătate face legiunile îngereşti să stea cu evlavie, aşternând tăcerea peste toate cinurile lor. Îndrăznirea lui se întinde doar până la următoarele cuvinte, doar despre asta îndrăzneşte el să se roage: Doamne, fie cu mine după voia Ta!". Frica de Dumnezeu este dar al lui Dumnezeu. Dar fiind, el trebuie cerut prin rugăciune.''
Sfantul Ignatie Briancianinov - Aripi duhovnicesti pentru cei osteniti si impovarati. (Experiente ascetice vol. III)