Domnul cheamă cerul de sus şi pământul de jos, zice proorocul. Ce frumos!

 El cheamă apa mării şi o varsă pe faţa a tot pământul. El cheamă norii, le porunceşte să se adune şi să formeze ploile. El cheamă grindina şi furtuna. El cheamă vânturile şi le scoate din vistieriile Sale. El cheamă căldura focului şi razele soarelui să lumineze pe pământ. El a pus o rânduială lunii şi stelelor.

El cheamă păsările cerului şi vin la noi primăvara din locuri depărtate şi iarăşi toamna le cheamă înapoi şi se duc de unde au venit.

Dar Dumnezeu nu cheamă numai stihiile neînsufleţite sau pe cele necuvântătoare. De la zidirea lumii, Domnul a chemat pe aleşii Săi.

El a chemat pe Noe cu 125 de ani înainte de potop şi i-a poruncit de-a făcut corabie spre izbăvirea de potop.

El a chemat pe Avraam, părintele a toate neamurile, dintr-un popor păgân, din ţinutul Ur, din neamul Chaldeilor şi l-a făcut tată al multor neamuri.

El a chemat pe Moise legiuitorul, care a fost prototipul şi închipuirea lui Hristos în Legea Veche. L-a chemat la El în muntele Horeb şi l-a trimis să scoată din robia lui Faraon 638.000 de suflete.

El a chemat pe David proorocul de la oi şi l-a făcut împărat peste Israel şi mare prooroc. El a chemat pe toţi proorocii şi pe toţi aleşii Săi.

Toţi cei chemaţi de Dânsul, care primesc Duhul lui Dumnezeu şi au credinţă şi cunosc pe Ziditorul, Îl ascultă.

Când a venit Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu şi S-a îmbrăcat în trup, cum zice Evanghelistul Ioan – Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit întru noi (Ioan 1, 14) – a chemat dintre oameni mai întâi pe Apostoli.

Evanghelia spune că umblând Iisus pe lângă lacul Ghenizaretului – care se mai numeşte şi Marea Tiberiadei – a văzut pe doi fraţi, pe Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, că erau pescari.

De ce a rânduit pronia lui Dumnezeu ca tocmai atunci El să fie pe malul Mării Tiberiadei, când cei 2 viitori apostoli, fraţi, aruncau mreaja în mare?

Hristos avea să-i facă pe dânşii pescari de oameni şi a voit să arate de mai înainte că datoria apostolului şi a predicatorului este să arunce mreaja – cuvântul lui Dumnezeu – în marea lumii acesteia, tulburată de necazuri, de ispite şi de păcate.

Ar fi putut spune că erau la pescuit, dar Evanghelia spune anume că erau pescari. Mântuitorul vrea să arate întregii lumi, tuturor filosofilor ei, tuturor împăraţilor, tuturor puternicilor, tuturor cărturarilor, tuturor celor care vor cerceta Evanghelia, că cei dintâi ucenici ai Săi au fost nişte oameni săraci şi neînvăţaţi.

Când vine în lume, El n-are nevoie nici de înţelepciunea, nici de priceperea noastră. Dumnezeu poate să lucreze prin cele mai neputincioase fiinţe, cum a vorbit odată prin gura măgăriţei lui Valaam (Numerii 22, 26-32).

Pavel a spus că Dumnezeu a ales pe cele simple ca să ruşineze pe cele înţelepte, pe cele neputincioase şi de neam slab şi nebăgate în seamă, ca să ruşineze pe cele tari şi de neam slăvit, ca astfel să vădească mai mult puterea Lui şi pentru ca să nu se laude nici un trup înaintea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 27-29).

Dar de ce a chemat deodată 2 fraţi, pe Petru şi pe Andrei?

Ca să arate că toţi cei ce vor crede în El, prin mreaja cuvântului acelora, se cade să trăiască în iubire ca fraţii şi că sunt fraţi prin dumnezeiescul Botez şi prin sfânta credinţă.

Imediat după ce i-a ales, aceştia au lăsat acolo mreaja și L-au urmat pe Hristos. Ei n-au zis: Doamne, avem treabă, iată, am pregătit mreaja de prins peşte. Nu! În clipa când i-a chemat au lăsat mreaja și au mers după Iisus.

Nici Elisei, când a fost chemat în locul lui Ilie Tesviteanul nu a arătat atâta sârguinţă şi atâta ascultare precum cei 2 Apostoli.

Ilie a trecut Iordanul, a venit la Elisei şi a zis: Dumnezeu te-a ales pe tine prooroc în locul meu, iar el a zis către Ilie: Dă-mi voie să mă duc să sărut pe tatăl meu şi pe mama mea şi pe fraţii mei şi apoi voi veni.

După ce şi-a luat ziua bună de la familie, a tăiat boii, a făcut praznic și abia apoi a mers după Ilie, spune Sfânta Scriptură (III Regi 19, 16-21).

Părintele Cleopa Ilie