Adormirea Maicii Domnului (icoana pictată de Părintele Arsenie Boca)
Adormirea Maicii Domnului (icoana pictată de Părintele Arsenie Boca)
Prof. Maria Gabor
Perioada de timp în care Părintele Arsenie Boca s-a aflat între anii ῾39, ῾40, pentru câteva luni la Chișinău, pentru a studia de la meșteri iconari iscusiți arta poleirii icoanelor și tehnica metaloplastiei, abia de este menționată în sursele existente privind biografia Părintelui.
Trăind eu însămi doi ani în Chișinău, mi-am propus să mă documentez la fața locului asupra acestei arte a poleirii icoanelor. Am cercetat expoziții de artă creștină, am răsfoit albume, am citit traduceri din limba rusă despre acest meșteșug, am luat aminte la icoanele vechi din biserici scăpate ca prin minune de vandalizarea stalinistă. Nu știu ce speram să găsesc. Mă însuflețea gândul că Părintele a fost cândva prin acele locuri, în alte vremuri.
Toate aceste căutări ale mele mi-au rafinat artistic o perspectivă mistică. Am învățat cum anume penelul din păr de coadă de veveriță desăvârșete finețea contururilor de chipuri de sfinți, am început să văd cu ochii sufletului cum să intuiesc concentrația în amestec a vopselelor din veșmintele sacre pe volutele gândului pios. Simțeam, parcă, mirosul de ceară de albine amestecat cu rășină, privind la icoanele din expoziții. Percepeam mental rugăciunea pictorului care va fi șlefuit suprafețele de lemn sau cum va fi netezit bucățile aspre de pânză, unele bogat suflate cu pulberi de aur sau împodobite prețios cu platoșe de aur și de argint. Am realizat cu ochii sufletului conținutul de trăiri exprimate în tot ce devine expresie artistică a unei scene religioase.
Îmi vine deodat în minte icoana de acasă a Adormirii Maicii Domnului, pictată de Părintele Arsenie Boca. Aveam la Chișinău o copie la care mă închinam. Originalul pe care îl aveam în minte, aflat la muzeul de la Sâmbăta de Sus, este datat din 1944, după trecerea scurtă pe la Chișinău, însă mai târziu, după cel de-al doilea război mondial. Știam că Părintele a plecat în grabă din Chișinău cu ultimul tren, chiar în ziua cedării Basarabiei, 28 iunie 1940. Știam de viziunea avută în gară. Ani grei de restriște s-au abătut peste întreaga lume. Înțeleg altfel pictura realizată în vremurile acelea.
Teleportată de amintire mă trezesc în fața Epitafului din muzeul de acasă, inundată de o lumină intens aurie care palpită, izvorând dintr-un cer de un albastru ca de smarald.
Iconografia Adormirii Maicii Domnului
Trebuie știut că iconografia Adormirii Maicii Domnului atât în arta bizantină cât și în cea occidentală s-a transmis prin influența textelor apocrife și a tradiției păstrate încă din vremea Sfântului Ioan Damaschinul, neînduplecatul luptător contra iconoclasmului (sec. VII, VIII). În prezent se cunosc două variante ale acestui subiect iconografic. O variantă mai laconică îl reprezintă pe Hristos într-o mandoria a slavei ținând în brațe un prunc, sufletul mamei sale. Sunt de față apostolii, ierarhii și credincioșii adunați în jurul trupului Maicii Domnului care se află întinsă pe pat, adormită, cu mâinile încrucișate pe piept. Cealaltă variantă reprezintă scena Adormirii Maicii Domnului, cu prezența tuturor martorilor de mai sus, dezvoltată, pe verticală, cu scena Înălțării Mariei la ceruri, cunoscută în Occident sub denumirea de Assomption de la Vierge.
Icoana Adormirii Maicii Domnului de la Sâmbăta de Sus
Purtată de gând mă cufund în desen cu percepție nouă. Un torent de lumină îmi conduce privirea de jur împrejurul Epitafului pe care Părintele a scris, cu grafia scrierilor de altădată, Troparul Adormirii Maicii Domnului: ”Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit/ De Dumnezeu Născătoare mutatu-te-ai/ La viață fiind Maica Vieții și cu rugăciunile tale/ Izbăvești din moarte sufletele noastre”. De câte ori îl va fi cântat în gând cu lacrimi în ochii lui dumnezeiești de sfânt părinte slujitor la altarul Sfintei Mănăstiri. Urmăresc cu atenție concentrată ductul ondulat din desenul literelor, iar literele încep să cânte într-un mod minunat de parcă s-au convertit instantaneu în unde sonore intrate în vibrație cu întregul. Un văl invizibil foșnit de puterea din gând se dă la o parte și îmi descoperă scena centrală a Epitafului.
Maica Domnului întinsă pe un pat simplu, împodobit cu o pânzătură de culoare roșiatică, cu mâinile pe piept, are trupul înveșmântat într-un lințoliu vișiniu de culoarea veșmintelor sacre. De sub acest lințoliu sau mantie se vede trupul Sfintei Fecioare în haină albastră. O mulțime de oameni, creștini veniți din Antiohia, Constantinopol și Ierusalim să o petreacă pe Sfânta Fecioară sunt probabil creștinii aduși de vestea Îngerului că Maica Domnului a adormit întru veșnicie. Cei doi sfinți, apostolii Petru și Pavel se disting de mulțime în planul din față. Poartă în mâini cădelnițe cu care tămâiază. Clădirile din alte icoane ale Adormirii Maicii Domnului sunt înlocuite de șirul Munților Făgărașului. Fereastra Mare se distinge între munții colorați în nuanțe de albastru, cu șaua ei, de un albastru ușor mai deschis, parcă ar fi un diapazon cu vârfurile în sus, transparente. Linia șerpuitoare a vârfurilor de munți separă pământul de cer printr-un brâu de foc al soarelui fluturat de văzduh în apusul înserării. Deasupra Sfintei Fecioare, Mântuitorul Iisus Hristos, într-o lumină stălucitoare nepământească, alcătuind o mandoria, este înconjurat de îngeri. Mântuitorul ține în brațe sufletul Maicii Domnului, un prunc îmbrăcat în veșminte aurii de o lumină suprafirească. Din pictură lipsește scena cu tăierea mâinilor lui Efonias din alte picturi care redau pe acesta apropiindu-se de patul Maicii Domnului vroind să îl răstoarne. Deasupra trupului este însăși Maica Domnului cu cinstitul ei omofor, mutată în cer, încadrată de razele strălucitoare ale unui soare. Cuvintele ”Ceea ce ești mai slăvită fără de asemănare decât serafimii / Că slava Domnului peste tine a Strălucit” sunt litere și cuvinte de foc care dau acestei taine măsura dumnezeirii cerești din puterea sfintelor Liturghii.
La marginile din stânga și din dreapta îmi apar doi stâlpi de lumină, strălucind ca niște coloane aurii, cu arcadele sprijinite de cer. Pe capitelurile lor, destinse în arc, sunt reprezentați Sfinții Cosma Melodul și Sfântul Ioan Damaschin. Îmi dau seama că împreună cu cele două arcuri din partea de jos, care îi reprezintă pe Sfântul Roman Melodul și Sfântul Gherman Melodul, coloanele rezonează între ele prin tainicul înțeles al imnelor compuse de ei care sfințesc cântările-Acatiste ale marilor sărbători închinate Maicii Domnului de cei mai de seamnă imnografi. Ținând cont de evlavia Părintelui față de Maica Domnului, desigur că Părintele le știa pe dinafară. De sus în jos, pe coloana din stânga, scenele reprezentative din viața Maicii Domnului se mișcă în ritmul cuvintelor desenate migălos cu majuscule alungite, icos, condac și tropare în memoria auditivă a viziunilor trăite la sfintele slujbe ale sărbătorilor la care va fi slujit Părintele-pictor. Bunavestire umple tot cerul de cântarea îngerească:”Bucură-te ceea ce ești plină de dar”. ”Nașterea Domnului”, strălucește auriu cu troparul”Răsărit-a lumii Lumina Cuvântului lui Dumnezeu”. În Minunea din Cana Galilei, cuvintele: ”Isprăvindu-se vinul, Mama lui Iisus I-a zis <>” în zările vederii mistice cunosc puterea grăirii grăirilor și începutul minunilor de pe Pământ. Coloana din dreapta îmi conduce vederea pe un ”portativ” luminos de data aceasta de jos în sus. Scena Răstignirii Domnului îmi fixează în auz cuvântul troparului scris cu majuscule mărunt alungite: ”Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta ne-ai dat” nouă. Axionul Învierii din scena Îngerul vestește Învierea răsună de voci serafice, concertul sublim al corului galactic. Ecoul reverberează în văzduh vestirea cea mare: Îngerul a strigat celei pline de dar, Bucură-te, căci Fiul tău a înviat”. Înălțarea Domnului, urcă în slavă troparul.
Colțurile în arabescuri reprezintă expresia văzută a unei adânci și sfinte evlavii transmisă Părintelui de cei patru teologi-imnologi. Dintr-odată albastrul dominant pe o scară de munți strălucind înfocat în scânteieri de albastru, până la fereastra ovală deschisă-n zenitul albastru intens al înserărilor deasupra unui portativ înfocat al luminii solare se adună vibrând într-un destins curcubeu. Simt imprimate în icoană puterea din viziuni, vibrația gândului mutat din restriști spre cer. Sonorietatea contururilor cu extraordinara lumină a ansamblului evocă Ierusalimul Ceresc, cum l-a văzut Părintele nostru Arsenie.
Icoana – îmi spun – trebuie privită cu împrejurările acelui timp din conștiința viziunii Părintelui, cu ecourile trăirilor care au apăsat ductul pensulei Părintelui Arsenie în auzul de toacă de la mănăstire, cu gândul rugăciunii din Sfântul Acatist, în vibrația sonoră interioară a Troparului, chiar cu bucuria izbăvirii de război și ocrotirea Maicii Domnului.
Un orizont de pulberi de auriu nemaivăzut suflat în aureole îmi evocă sfințenia icoanei și chiar a locurilor.
Realizez că icoana Părintelui de acasă este cea mai completă reprezentare iconografică a Adormirii Maicii Domnului. Mă închin și mulțumesc în rugăciune Maicii Preasfinte și Părintelui Arsenie de revelația trăită.
Pentru intaia data, epitaful “Adormirea Maicii Domnului” – pictat de Parintele Arsenie Boca, a fost scos spre inchinare la Hramul de azi al Manastirii de la Sambata
on August 15, 2014
Epitaful ADORMIREA MAICII DOMNULUI – pictat de Parintele Arsenie Boca in 1944 la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus
In Muzeul Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus, din Tara Fagarasului, se gaseste, din 2012, epitaful “Adormirea Maicii Domnului” – pictat de Parintele Arsenie Boca, cel al carui nume este atat de legat de acest loc. In vremea cat a vietuit la Sambata (1939-1948), Sfantul Ardealului a pictat mai multe icoane. Epitaful a fost pastrat la vechea staretie de la Sambata, langa cancelarie, si expus acolo timp de cel putin 25 de ani (dupa o marturie a Parintelui monah Teofil Paraian). In Muzeul Manastirii a fost expus publicului abia in cursul anului 2012, initial fara vreo indicatie privitoare la autor… Asa l-am vazut eu. Abia din 2013 sub el a aparut inscriptie lamuritoare, cu privire atat la autor cat si la anul pictarii, 1944. De cateva luni de zile epitaful pe panza, atat de minunat pastrat, a fost incadrat in rama lata de lemn.
Ieri dupa amiaza, la slujba de vecernie de dinainte de Sarbatoarea de azi a Adormirii Maicii Domnului – hramul manastirii, epitaful a fost adus pe brate de monahi si depus pe masa din Altarul din Padure, refacut si el de cativa ani, exact dupa felul cum a fost realizat de Parintele Arsenie, care cuvanta aici incepand din 1945. In padure s-a slujit aseara si in padure se va sluji si azi… Este pentru prima oara cand o icoana pictata de Parintele Arsenie Boca este cinstita in acest fel, si mai ales, la manastirea atat de draga sufletului sau si in locul in care Parintele lacrima slujind pe Dumnezeu in mijlocul multimilor de la Sambata de Sus…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.