Mâncarea este emoție:

 

Mâncarea este emoție: despre iubire și mâncatul emoțional

 Kilogramele în plus arată o dizarmonie pe interior care se reflectă în exterior.Modul în care mâncăm”, „spune multe despre cât ne iubim și despre cât de hrănitoare ne-a fost iubirea parentală”, în special – da – relația cu mama:

Nu mâncarea în sine este un subiect încărcat, ci emoțiile, trăirile și experiențele atașate ei.Dintre toate emoțiile, furia este cea care se acumulează cel mai intens sub forma kilogramelor în plus. Alături de rușine, furia însă nu este decât un „vârf de iceberg” pentru ceea ce este, de fapt, „o nevoie neîmplinită, o durere neauzită”. Mai ales, „pentru ceva ce s-a simțit ca fiind o neputință.”Mâncarea nu este medicamentul nostru. Nu este mama. Nu este tata. Nu este terapeut. Singura putere pe care o are asupra noastră este cea pe care noi i-o oferim.Astfel ajungem să acumulăm la propriu „straturi de emoții care ascund alte emoții” și ne luptăm apoi cu ele toată viața. Până când nu înțelegem că motivul pentru și locul emoțional din care mâncăm sunt la fel de importante precum ce și cât mâncăm, puține se vor schimba.


Deoarece „când golul din interior e mare, toată mâncarea din lume nu e de ajuns”.