„Învinşii nu au pierdut nimic!” - Pr. Ilarion Felea -

 „Acasă” la Dumnezeu
De ce suspini suflete, şi de ce plângi, creştine? De ce te rogi şi de ce eşti încă, poate, neliniştit? Pentru că doreşti să ajungi „acasă” la Dumnezeu, dar încă nu te-ai despărţit de lume şi nu ai renunţat încă la cele trecătoare pentru cele veşnice.
 
Eşti un învins, un căzut, un om pierdut? Învinşii nu au pierdut nimic, dacă nu au pierdut pe Dumnezeu. Caută să descoperi în tine pe Dumnezeu prin fapte de iubire, de rugăciune şi împărtăşire cu Trupul, cu Sângele şi cu Duhul lui Hristos; să ajungi un duh cu El… Dumnezeu nu e departe de noi (FA 17:27); El Însuşi aleargă spre noi, ca tatăl spre fiul său, din Evanghelie. (…)Nimeni să nu răspundă: Nu! – la o astfel de iubire şi chemare dumnezeiască!… Să răspundem cu toţii: Da, Doamne!… Amin, Doamne!… (2 Cor, 1:20) Vrem şi dorim din toată inima să venim la Tine, să trăim cu Tine, în slava Ta; să ne unim cu Duhul sfinţeniei Tale, cu frumuseţea virtuţilor Tale, cu căldura iubirii Tale şi cu puterea darurilor Tale.
 
Ortodoxia și smerenia
Faţă de mândria omenească şi drăcească, ortodoxia reprezintă smerenia; faţă de ura omenească şi drăcească, ortodoxia reprezintă iubirea; faţă de părerile şi învăţăturile încâlcite, ortodoxia reprezintă simplitatea; faţă de lenevie, munca; faţă de robia patimilor, înfrânarea, nepătimirea şi libertatea; faţă de răutăţile omeneşti, bunătatea şi omenia; faţă de greşeli, iertarea; faţă de asupriri şi nedreptăţi, răbdarea şi dreptatea; faţă de mânii, vrăjmăşii, certuri şi războaie, pacea – deci tot puteri sufleteşti, virtuţi şi adevăruri mântuitoare de suflet, aducătoare de bucurie, de progres şi de fericire.
 
Creștinul și deznădejdea
Creştinul niciodată nu deznădăjduieşte. Nu este nici pesimist, nici deznădăjduit, este întotdeauna optimist. Pentru creştini, nădejdea vieţii veşnice, nădejdea dragostei desăvârşite, nădejdea în Dumnezeu nu se stinge niciodată, – dar nici nu înşeală, nici nu ruşinează pe nimeni. Chiar printre lacrimi, nădejdea surâde totdeauna şi ne face să trăim pe pământ ca în cer şi pentru cer, mai ales când e însoţită de credinţă, fără de care nici nu poate fi trainică şi rodnică.
 
Cum se manifestă dragostea?
Iubirea creştină este, trebuie să fie, ca şi iubirea lui Hristos. «Precum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul»(In. 13:34; 15:12). Dragostea lui Iisus cere să aibă răsunet în inima noastră. Aşa e dragostea: să găsească răsunat în inimile celor iubiţi. Poţi să rămâi rece la iubirea lui când îţi cere inima, când îţi cere să iubeşti? Inima o dăm aceluia care ne arată cea mai mare iubire, cea mai mare sfinţenie, cea mai mare bunătate.
 
 
(Apoftegme culese din Opera SPRE TABOR, Pr. Ilarion V. Felea)