În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfinţilor apostoli Andronic şi Iunia.
Acest apostol al Domnului, ca şi cum ar fi fost cu aripi a înconjurat toată Iumea, smulgând toată înşelăciunea nebuniei idoleşti din rădăcină, şi propovăduind pe Hristos. El a avut dimpreună următoare lui pe mult-minunata Iunia, care era moartă pentru lume, şi vieţuia numai pentru Hristos Mântuitorul.
Şi trăgând spre dumnezeiasca cunoştinţă pe mulţi, au stricat capişti idoleşti şi au zidit dumnezeieşti biserici în toate părţile; şi gonind duhuri necurate de la oameni şi tămăduind boli fără de leac, şi-au plinit şi ei ca nişte oameni obşteasca datorie a firii, şi prin moarte s-au mutat la viaţa cea veşnică. De aceştia pomeneşte şi marele apostol Pavel, în Epistola către Romani (XVI, 7), zicând: "Spuneţi închinăciune lui Andronic şi Iuniei, rudelor mele şi soţilor mei în robie, care sunt vestiţi între apostoli, care şi mai înainte de mine au fost în Hristos".
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Solohon şi a celor împreună cu el sfinţii mucenici Pamfamir şi Pamfilon.
Tot în această zi, pomenirea cuvioşilor părinţi şi fraţi Nectarie şi Teofan, ctitorii Manastirii lui Varlaam din Meteora.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
propovăduit în zona Pannoniei, de aceea se crede că au răspândit Evanghelia chiar și în vestul țării noastre. Sfântul Apostol Andronic este unul din cei 70 de Apostoli, iar soția sa, Iunia, l-a ajutat în misiunea sa. Sfinții Andronic și Iunia sunt serbați de două ori în calendarul Ortodox: în data de 17 mai când facem pomenirea trecerii lor la Domnul și în data de 4 ianuarie împreună cu cei 70 de apostoli.
Viața pe scurt - Sfinții Andronic și Iunia (sinaxar)
Între cei care s-au învrednicit de slujirea apostoliei se numără și Sfinții Andronic și soția sa, Iunia. Lucrarea lor misionară îi aduce aproape de Sfântul Apostol Pavel, cu care se găseau în legătură de rudenie. Puterea cuvântului evanghelic a biruit nenumărate inimi în primele veacuri ale Bisericii creștine. Mântuitorul Hristos și-a adunat alături ceata celor 12 Apostoli, aceștia fiind prin urmare primii și cei mai apropiați colaboratori ai Săi. Cu timpul însă, vestea despre minunile pe care le săvârșea s-a răspândit în tot pământul lui Israel și peste hotarele lui.
Îndemnați de dragostea pentru adevăr, oameni de diferite clase sociale Îl urmau pe Domnul și căutau să împlinească porunca cea nouă a Evangheliei Sale. În cea de a doua categorie de discipoli se numără astfel "cei 70 de apostoli", pe care Domnul îi trimite în misiune la neamuri, zicându-le: "Iată, Eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor. Nu purtați pungă, nici traistă, nici încălțăminte; și pe nimeni să nu salutați pe cale. Iar în orice casă veți intra, întâi ziceți: Pace casei acesteia. Și de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi" (Luca 10, 3-6). Între cei 70 (sau 72) s-au aflat și Sfinții Apostoli Andronic și soția sa, Iunia, rude ale Sfântului Apostol Pavel (Romani 16, 7).
Sfânta Iunia singura femeie dintre Apostoli
Iunia (sau Iunias) era considerată de apostolul Pavel drept prima între Cei 70 de Apostoli, împreună cu Andronic. Ea este singura femeie apostol menționată în Biblie.
Cei care negau rolul femeilor în Biserică au rebotezat-o Iunias, falsificând astfel Biblia, pentru a sugera că ar fi fost bărbat. Nu există niciun izvor istoric care să arate că Iunias ar fi fost nume de bărbat.
Sfântul Ioan Gură de Aur (344-407) nu a avut vreo problemă cu faptul că Iunia a fost femeie, fapt pe care l-a reliefat în comentariul său la Epistola către romani. El afirmă în acel loc faptul că Iunia era soția lui Andronic, o familie misionară la fel ca exemplul unei alte familii celebre de misionari din perioada Noului Testament, Aquila și Priscilla.
Despre apostolia pe care o avea Sfânta Iunia, Sfântul Ioan Gură de Aur zice în comentariul Epistolei către Romani (la capitolul 16, verset 7):
"Aceasta arată de asemenea ca o laudă; iar ceea ce urmează e încă și mai mult astfel. Și cum anume? Și soților mei întru robie. Căci această măreață vestire este cununa cea mai mare … Dar acest bărbat (adică Sfântul Pavel) a fost necontenit în mijlocul vrășmașilor, văzând sulițe din toate părțile și săbii ascuțite și oști și războaie. Și întrucât e cu putință ca pe atunci Andronic și Iunia să fi împărțit cu el mulțime de primejdii, îi numește «soți întru robie»
Apoi și altă laudă le aduce: care sunt vestiți între apostoli. Dar socotiți ce mare laudă este aceasta – a fi numit între cei mai vestiți dintre apostoli! Dar erau vestiți din pricina faptelor și desăvârșirilor lor.
O, ce mare e înțelepciunea acestei femei, spre a fi socotită vrednică a fi chemată una dintre apostoli!"
Avem de reținut câteva lucruri importante: Iunia a fost o femeie căsătorită, care împreună cu soțul ei au fost dintru început iudeo-creștini; au fost întemnițați împreună cu Sfântul Apostol Pavel; fac parte dintru început din ceata ucenicilor; au avut o mare autoritate în primele comunități creștine.
Sfântul Apostol Pavel și Sfinții Andronic și Iunia
Despre Sfântul Andronic menționează Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani: "Îmbrățișați pe Andronic și pe Iunia, cei de neam cu mine și împreună închiși cu mine, care sunt vestiți între apostoli și care înaintea mea au fost în Hristos" (Romani 16, 7).
Tot din epistola către Romani se observă faptul că, pe Sfinții Andronic și Iunia, Pavel, îi cinstește numindu-i apostoli, chiar vestiți între apostoli, subliniind prin aceasta zelul lor misionar deosebit.
De asemenea, Sfântul Pavel afirmă despre Andronic și Iunia că au fost în Hristos înainte de el, adică sunt iudei care au acceptat credința creștină încă de la început. S-au creștinat probabil la Ierusalim, iar apoi au plecat să lucreze și să propovăduiască între iudeii din diaspora locuind la vremea scrierii epistolei la Roma.
Sfântul Apostol Andronic, Episcop de Panania
Sfântul Andronic a fost propovăduitor și invadator nu numai al unei cetăți și țări, ci, pretutindeni alergând, ca un înaripat, a smuls valul înșelăciunii idolești și a propovăduit pe Hristos în multe locuri, aducând pe mulți la dumnezeiasca cunoștință. Împreuna cu Iunia ei au întemeiat pretutindeni biserici, adică cete de ucenici în credință, după pravila Apostolilor, au izgonit duhurile necurate din oameni, au tămăduit pe bolnavi și au adus alinare și nădejde în sufletele celor oropsiți.
Sfântul Ipolit al Romei susține faptul că Andronic a fost înălțat la demnitatea episcopiei și a slujit în această calitate în zona Pannoniei (Ungaria de azi).
Sfântul Andronic L-a propovăduit pe Mântuitorul Iisus Hristos și a luptat împotriva închinării la idoli. Hirotonit episcop al Panoniei, fără a avea reședința episcopală într-un oraș anume, călătorea și propovăduia în întregul ținut și după cum o să vedem a propovăduit și pe teritoriul României - în secțiunea Sfântul Apostol Andronic propovăduitor în zona Bihorului.
Sfinții Andronic și Iunia trecerea la cele veșnice
Despre Sfinții Apostoli Andronic și Iunia se mai știe că au suferit în temniță, împreună cu Apostolul Pavel și că, în călătoriile lor, au ajuns până la Roma, unde au vestit împreună cu alți Apostoli, cuvântul Lui Dumnezeu.
În timpul domniei împăratului Traina, care era un înverșunat prigonitor al creștinilor, Andronic ajunge în Evghenia unde primește mucenicescul sfârșit împreună cu Iunia și alți propovăduitori ai creștinismului. Trupurile lor au fost aruncate în câmp pentru a fi mâncate de fiare. Creștinii din acea zonă au le-au strâns și le-au îngropat cu cinste noaptea în ascuns. Nu știm cu exactitate anul în care s-au mutat la Domnul, dar știm că și-au sfârșit sârguincioasa lor alergare în slujba Domnului, în ziua de 17 mai.
Lucrarea celor doi sfinți este prin urmare foarte importantă pentru Biserica primară, ei împărtășind din plin duhul evanghelic primelor comunități creștine. Având proaspăt în minte porunca Mântuitorului Hristos: "Mergând, învățați toate neamurile…", cei doi tovarăși de viață și credință au ostenit permanent în împărtășirea Adevărului și a Luminii dumnezeiești pentru cei care încă trăiau în întunericul credințelor păgâne.
Sfântul Apostol Andronic mai este serbat în calendarul ortodox și pe data de 30 iulie împreună cu Sfinții Apostoli Sila, Silvan, Crescent și Epenet.
Surse: Creștin Ortodox, Ziarul Lumina, Orthodoxwiki, Wikipedia, Ortodoxism, TainaCasatoriei, Crișana.
Sfântul Apostol Andronic propovăduitor în zona Bihorului
Sfântul Apostol Andronic a propovăduit și în părțile Bihorului. În sec I alături de alți apostoli, Sfântul Apostol pune bazele creștinismului în mai multe zone ale lumii printre care și la sud de Dunăre și în Câmpia Panonică (Ungaria de astăzi) unde a stat o perioada mai lungă ca episcop. În aceasta perioada a propovăduit și în vestul României până la Munții Apuseni.
Sfântul Apostol Andronic în călătoriile sale misionare l-a însoțit pe Sfântul Apostol Pavel în foarte multe locuri, umblând astfel în întreaga Asie și Europa. Propovăduind la sud de Dunăre împreună cu Apostolul Pavel și alți ucenici ai acestuia. Sfântul Andronic împreună cu Sfântul Apostol Epenet întemeiază o episcopie ortodoxa la Sirmium (azi Moravița în Serbia). În episcopiile întemeiate au hirotonit preoți și episcopi care au propovăduit și în nordul Dunării, în Dacia. După plecarea din Sirmium se desparte de ceilalți apostoli și urcă spre nord împreună cu Sfântul Iunia, ajutătoarea sa, până în Câmpia Panoniei unde înființează o episcopie. Rămâne o perioada ca episcop al acestei cetăți propovăduind evanghelia la popoarele pe care le-a găsit aici, inclusiv la dacii liberi din tribul predavensilor care populau și locul dintre cele trei crișuri (Negru, Alb și Repede – după denumirile de azi). Împreuna cu Sfântul Iunia a reușit să încreștineze mulți dintre închinătorii la idoli din aceste ținuturi.
Trecerea prin aceste locuri a unui apostol arată că învățătura creștină a fost primită de către strămoșii noștri direct de la ucenicii Mântuitorului, poporul român nefiind încreștinat de alte popoare care au venit ulterior sfinților apostoli pe aceste meleaguri. Se cunosc cele trei cetăți de pe malul Dunării – Histria, Tomis și Calatis unde Sfântul Apostol Andrei a înființat episcopii. Aici, împreună cu Apostolul Filip, a hirotonit preoți și episcopi care au propovăduit creștinismul mai departe pe cuprinsul întregii Dacii. De asemenea episcopii și preoții hirotoniți de Sfântul Pavel și ucenicii săi la sud de Dunăre care la rândul lor au devenit misionari și la nordul Dunării. Acesta a fost începutul încreștinării și formării poporului român, cu câteva decenii înainte de cotropirea romană. Atât latinii cât și slavii putem spune că au avut un rol important în răspândirea creștinismului însă nu au fost cei care au pus bazele credinței creștine pe teritoriul locuit de strămoșii noștri. Cu alte cuvinte credința noastră are rădăcini apostolice (direct de la sfinții apostoli) și nu a fost implementată prin intermediul sau sub influenta altor popoare care s-au intersectat cu noi de-a lungul istoriei.
Sursă: Crișana.
Unde se găsesc moaștele Sfinților Andronic și Iunia
În locul unde au fost îngropați Sfinții Andronic și Iunia se săvârșeau tămăduiri și minuni, mulți demonizați se izbăveau. După încetarea prigoanei în Imperiul Roman, în timpul împăraților Arcadius și Honoriu, arhiereul cetății Evgheniei, împreună cu clerul și poporul, au dezgropat trupurile mucenicilor și au văzut că acestea erau neputrezite și izvorau miros de mir. Sfintele lor moaște au fost aduse în biserica din Evghenia (o periferie a Constantinopolului din partea de răsărit) unde le-au așezat cu mare cinste, însă ele nu erau identificate.
În secolul al-XII-lea, printr-o minune s-au identificat două dintre moaștele care au fost găsite în secolul al-V-lea, și anume Sfinții Andronic și Iunia, fapt are a sporit evlavia creștinilor din acea vreme.
În prezent sfintele lor Moaște se află în Constantinopol, în locul numit "poarta și turnul lui Evgenios", unde împăratul Andronic I Comnenul (1182-1185) a înălțat o splendidă biserică, chiar pe locul unde au fost descoperiți Sfinții Mucenici, îndemnat fiind și de dragostea către Sfântul Apostol Andronic, al cărui nume îl purta.
Găsirea moaștelor Sfinții Andronic și Iunia este prăznuită în calendarul ortodox în data de 22 februarie. Pentru a citi mai mult despre Descoperirea moaștelor Sfinților Andronic și Iunia APĂSAȚI AICI.
Surse: Basilica, Orthodoxwiki, ActiveNews.
Etimologia / semnificația numelui Andronic
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Andronic!
Andronic - este forma latinizată a numelui grecesc Ἀνδρόνικος (Andronikos). Acest nume este compus din două elemente de la ἀνήρ (aner) care înseamnă "om, bărbat "mascul adult", soț" (genitiv ἀνδρός) și νίκη (nike) care înseamnă "victorie, succes". La rândul său, numele înseamnă "om capabil de victorie, om victorios".
Derivate ale numelui Andronic
Andronica, Andronico, Andronicos, Andronache, Dronic, Andronie, Andronache, Dron, Dronea.
Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Andronic?
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 17 mai când sunt serbați Sfinții Andronic și Iunia. Sfântul Apostol Andronic mai este serbat în calendarul ortodox și pe data de 30 iulie împreună cu Sfinții Apostoli Sila, Silvan, Crescent și Epenet.
Surse: Behindthename, Name-Doctor.
Etimologia / semnificația numelui Iunia - Iuliana - Iulian
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfintei Iunia!
IULIANA - originea acestui nume este și astăzi destul de incertă. Teoriile includ:
- din greaca veche "Íoulos (ἴουλος)", adică "cu păr, cu barbă puf".
- din latinescul târziu "Iūlius", însemnând "tineret, tânăr, juvenil".
- un zeu suprem din latinescul și proto-indo-europeanul "*djew > iou-pater > Juppĭtĕr". Jupiter este regele zeilor și zeul cerului și al tunetului în religia romană. În explicarea acestui nume, specialiștii pornesc de la forma mai veche a numelui, "Iulus", care are la bază un cuvânt neatestat - "iouilios", înrudit cu latinul "Iovis", numele divinității supreme. Semnificația numelui "Iulia", "Iuliana" este "lumina cerului", datorită cuvântului "Iovis" din latina clasică.
Gens Julia sau Iulia a fost una dintre cele mai vechi familii de patricieni din Roma antică. Membrii Gens au atins cele mai înalte demnități ale statului în cele mai vechi timpuri ale republicii. Iulius este a cincea lună a calendarului roman. Luna a fost redenumită în onoarea lui Gaius Iulius Caesar după moartea sa, deoarece s-a născut în această lună. În Roma republicană, luna era cunoscută oficial ca Quintilis, "a cincea". Iulie este a șaptea lună a anului în calendarele iulian și gregorian.
Derivate ale numelui Iuliana
Iuliana, Iulia, Julie, Juliea, Julienne, Juliette, Julieta; Germană: Julius, Julla, Julian, Juliana, Julietta, Giulio, Giulla, Giuliano, Giulietta, Jullo, Julk, Jullais; Maghiară: Gyula, Julianusz, Julia, Julianna, Julletta; Bulgară: Iulli, Iulia, Iulian, Iuliana, Iulleta; Poloneză: Julla; Rusă Iulii, Iulia, Iulian, Iuliana, Ulian.
Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Iuliana?
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 21 decembrie când este pomenit Sfânta Muceniță Iuliana din Nicomidia - fecioara. Același nume a mai fost purtat și de Sfânta Iuliana una dintre cei 70 de apostoli serbată pe data de 17 mai.
Sursă: Name-Doctor.
Icoana Sfinților Andronic și Iunia
Sfânta Iunia apostolița se zugrăvește împreună cu Sfântul Apostol Andronic, după chipul Sfintelor mucenițe, purtând în mână o cruce.
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 100
Rugăciune către Sfinții Apostoli Acvila și Priscila; Andronic și Iunia, Filimon, Apfia și Arhip, pentru întărirea și unitatea familiilor
Sfinților Apostoli din ceata celor șaptezeci: Acvila cu soția ta, Priscila; Andronic cu soția ta, Iunia, și Filimon cu soția ta, Apfia, și cu fiul vostru, Arhip, pentru iubirea lui Hristos ați lăsat cele ale lumii și v-ați pus grumajii pentru Evanghelie și pentru Adevăr, cununa muceniciei dobândind. Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai soț și soție împreună, dedicându-se lucrării apostolice! Miluiți-ne pe noi, voi, cinstitorilor de Dumnezeu, Acvila și Priscila, voi, cei care la Corint pe Sfântul Pavel, Apostolul neamurilor, l-ați găzduit, împreună cu care la făurirea corturilor v-ați nevoit, apoi în Efes și în alte locuri l-ați urmat; și voi, Sfinților Andronic și Iunia, cei de un neam cu Marele Apostol Pavel, care în Epistola sa către Romani vă numește "împreună închiși cu el, vestiți între apostoli și care înaintea lui ați fost în Hristos"; și voi, Sfinților Filimon și Apfia cu fiul vostru, Arhip, care casa voastră din Colose în Biserică Vie ați prefăcut și pe Hristos Domnul ați mărturisit cu prețul vieții. Văzând toate acestea și minunându-ne de vitejia și dragostea voastră, vă rugăm să luați aminte la cererile noastre pe care cu multă zdrobire de inimă le aducem. Picurați și peste sufletele noastre untdelemnul iubirii de Dumnezeu, ca să avem candelele aprinse pentru Mirele Hristos și de întunericul cel din afară să ne izbăvim. Familiile creștinilor păziți-le în unitate și în legătura păcii. Înmulțiți dragostea și sporiți-le credința. De tentațiile lumii și de calea cea largă a Mamonei păziți pe soții creștini. Conștiința le-o treziți. Pocăința le-o insuflați. Cele bune și de folos, cele binecuvântate să le sporiți, iar de cele nefirești, rele și stricate să ne izbăviți. Păziți-ne de smintelile și tulburările acestui veac întunecat, nor călăuzitor făcându-se pentru noi rugăciunile voastre către Hristos. Amin. Sfinților Apostoli Acvila cu soția ta, Priscila; Andronic cu soția ta, Iunia și Filimon cu soția ta, Apfia, și fiul vostru, Arhip, care întru calea căsătoriei și a familiei ați petrecut, luați aminte la mulțimea ispitelor în care familiile viețuiesc în zilele noastre. Puținătatea dragostei și a înțelegerii slăbește unitatea și alungă pacea multora. Multa sudoare cu care muncim, ca altădată vechii iudei robind la cărămizile lui Faraon, stoarce din noi toată vlaga cea sufletească pe care o datorăm casnicilor noștri. Suntem copleșiți de nevoile zilei și am uitat să trăim pentru viață, iar nu pentru cele ale lumii. Ne facem griji pentru multe, pentru cele cu care ne vom îmbrăca, ne vom hrăni și ne vom adăposti, uitând porunca Mântuitorului care ne spune că de cele cerești să ne îngrijim, că toate cele de trebuință pentru traiul zilnic se vor adăuga nouă. Pentru aceasta, ne afundăm în neliniștea cea rea și ne facem unii altora nu sprijin, ci tirani. Și, adăugând rană peste rană, căutăm mângâiere în frumuseți străine, trădând dragostea cea dintre noi. Într-un cuvânt, nefericire, amar și despărțire apasă pe sufletele celor căsătoriți, umplând de suferință sufletele multor copilași. Nu ne lăsați pe noi, ci din iadul acesta scoateți sufletele noastre, Sfinților Apostoli Acvila și Priscila; Andronic și Iunia; Filimon și Apfia cu fiul vostru, Arhip! Împăcați sufletele noastre, întoarceți-ne unul către celălalt și pe toți către Dumnezeu, ca să aflăm milă, pace și dragoste mântuitoare! Din tirania grijilor celor multe și a stăpânirii asupra celuilalt, în încredințare în purtarea de grijă a lui Dumnezeu și slujirea celuilalt prefaceți slabele noastre puteri sufletești! Astfel încât, prin rugăciunile voastre, să aflăm izbăvire din ispita despărțirii și a neiubirii dintre noi și să ne facem unii altora prilej de bucurie și de odihnă. Sfinților Apostoli, de la Tronul Mielului de unde vă aflați, pe noi, cei din lume, dar nu ai lumii, nu ne uitați și nu ne treceți cu vederea. Ci, văzând zilele că sunt rele, grabnic veniți-ne în ajutor, ca prin rugăciunile voastre mântuire să dobândim. Amin.
Întocmită de către Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.
Cântări Liturgice
Tropar - Sfinții Andronic și Iunia, glasul al 3-lea
Sfinților Apostoli, rugați pe milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșale sufletelor noastre.
Condac - Sfinții Andronic și Iunia, glasul al 8-lea
Pe steaua cea prealuminoasă, care cu lumina dumnezeieștii înțelepciuni a luminat neamurile, pe Andronic Apostolul lui Hristos, împreună cu înțeleapta Iunia, care s-a nevoit cu dânsul în propovăduire, să-i lăudăm, strigând: Rugați-vă neîncetat lui Hristos pentru noi toți.
Condac - Sfinții Andronic și Iunia, glasul al 2-lea
Cunoscuți însoțitori ai Apostolilor și adevărați slujitori ai lui Iisus v-ați dovedit a fi sfințiți vestitori ai venirii Sale; căci, primind Harul Duhului, slăviților Andronic și Iunia, străluciți ca niște candele până la marginile lumii.
Viața completă - Sfinții Andronic și Iunia (Viețile Sfinților)
Sfântul Apostol Andronic împreună cu Sfânta Iunia, ajutătoarea sa, a fost vestit în ceata sfinților șaptezeci de apostoli, fiindcă a crezut în Hristos, mai înainte de Sfântul Apostol Pavel. Aceștia au fost rude ale Sfântului Apostol Pavel, precum mărturisește singur de aceasta în epistola cea către Romani, unde zice: Închinați-vă lui Andronic și Iuniei, rudeniile mele și împreună robiți cu mine, care sunt vestiți între apostoli și care au crezut în Hristos mai înainte de mine.
Sfântul Andronic a fost episcop în Panania. El însă a fost propovăduitor și învățător nu numai al unei cetăți și țări, ci și a toată lumea; pentru că, alergând pretutindeni fără preget, a smuls din temelie înșelăciunea diavolească, propovăduind pe Hristos. Și, având împreună ajutătoare pe minunata Iunia și, murind cu ea pentru lume, dar viețuind numai pentru Hristos, pe mulți i-a atras la dumnezeiasca cunoștință. Ei au stricat capiștile idolești, au zidit biserici dumnezeiești, au izgonit duhurile cele necurate din oameni și au tămăduit patimile celor neputincioși. Ei au plătit datoria cea de obște a firii, ca niște oameni buni platnici și, ducându-se din aceste de aici, au luat de la Domnul cununa apostoliei și a muceniciei, ca unii ce au pătimit mult de la cei necredincioși, ale căror sfinte moaște, împreună cu moaștele multor sfinți mucenici, s-au aflat în locașurile cele din Evghenia și s-au adeverit prin descoperire, precum se scrie despre aceasta în 22 zile ale lunii februarie.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 17 mai
În această lună, în ziua a șaptesprezecea, pomenirea sfinților apostoli Andronic și Iunia;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Solohon și a celor împreună cu el sfinții mucenici Pamfamir și Pamfilon;
Tot în această zi, pomenirea cuvioșilor părinți și frați Nectarie și Teofan, ctitorii Manastirii lui Varlaam din Meteora.
Calendar Ortodox - Sfinții de mâine 18 mai
În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea sfinților mucenici Petru, Dionisie (Denisa), Andrei, Pavel și Hristina (Cristina) fecioara;
Tot în această zi, pomenirea sfintilor mucenici Iraclie, Paulin și Venedim;
Tot
în această zi, pomenirea sfintelor șapte femei mucenițe din Anghira
Galatiei: Tecusa, Alexandra, Claudia, Faini, Eufrasia, Matroana, Iulia
și mucenicul Teodot;
Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufrasia, care în adâncul mării s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți părintele nostru Ștefan cel nou, patriarhul Constantinopolului;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian, care fiind târât pe spinii rugului, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Teodor, papă al Romei, care, strujit fiind, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfintei Anastaso care întru ale lui Leucadie cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Martinian, cel dintru ale lui Areovint.
Pe Sfinții Andronic și Iunia să îi rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinților Apostoli rugați-vă lui Hristos pentru noi! Cu ale lor sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Canon de rugăciune către Sfinţii Apostoli Andronic şi soţia sa, Iunia
Troparul Sfinţilor Apostoli Andronic şi soţia sa, Iunia, glasul al 3-lea
Sfinţilor Apostoli rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Cântarea 1
Glasul al 4-lea
Irmos: Să cântăm Domnului...
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Laudă aduce lui Dumnezeu cinstita Biserică, întru preasfântă pomenirea ta, fericite, mărind cu credinţă nevoinţele tale.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Toate mişcările minţii tale, le-ai îndreptat spre plinirea voilor lui Dumnezeu, bucurându-te, preasfinţite Andronic.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Primit-ai de la Dumnezeu har dumnezeiesc, a curăţi boli, şi a goni duhuri viclene, cugetătorule de Dumnezeu Andronic.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Plouă-mi mie mântuire de toate greşelile, şi îndreptare vieţii, cu mijlocirea şi cu harul ce este întru tine preacurată Fecioară.
Cântarea a 3-a
Irmos: Nu este sfânt ca Domnul...
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Prin luptele tale omorându-ţi mădularele, te-ai învrednicit a vedea viaţa celor vii, pe Hristos Dumnezeul nostru, purtând trup pe pământ, apostole Andronic.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Făcutu-te-ai suflător de foc apostole, în inima ta cea curată, purtând fierbinţeala dumnezeiescului Duh, şi arzând mărăcinele înşelăciunii, prealăudate Andronic.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Glasul cuvintelor şi puterea minunilor tale, a alergat la marginile lumii învăţând pe credincioşi harul cel mântuitor, ucenice al Domnului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nu este fără prihană afară de tine Stăpână şi nu este nevinovată afară de tine Preacurată. Căci numai tu te-ai făcut loc de sălăşluire Dumnezeului tuturor.
Irmosul
Nu este sfânt ca Domnul şi nu este drept ca Dumnezeul nostru, pe Care Îl laudă toată făptura şi nu este drept afară de Tine, Doamne.
Cântarea a 4-a
Irmos: Din munte umbros...
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ţie ca unei rude ţi se închină Pavel, vestindu-ţi dumnezeieştile laude înaintea credincioşilor, grăitorule de cele dumnezeieşti, luminătorule al celor ce te laudă pe tine, Sfinte Apostole Andronic.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-te casă Preasfîntei Treimi, ai surpat casele şi capiştile înşelăciunii, şi ai zidit biserici spre mântuirea sufletelor noastre, prealăudată.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Purtând puterea lui Dumnezeu, ai putut răpi vasele celui putincios şi a le săvârşi locaş Duhului celui preasfânt, fericite Andronic.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe tine Fecioară Născătoare de Dumnezeu, toţi credincioşii într-un glas pururea te lăudăm, ca pe o părtinitoare, şi ca pe o ajutătoare întărită, şi ca pe o mântuitoare a sufletelor noastre.
Cântarea a 5-a
Irmos: Cel ce din noaptea...
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca pe o rudă a lui Pavel şi ca pe unul ce ai fost ucenic mai înainte de dânsul, dimpreună, cu el acum te cinstim, adunându-ne cu credinţă, Sfinte Andronic.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pe stelele cele luminoase şi Sfinţiţii Apostoli, dumnezeieşte să-i cinstim, pe Iunia şi pe purtătorul de Dumnezeu Andronic.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fericitul Pavel vă propovăduieşte pe voi la adunarea Bisericii, ca pe nişte vestiţi între Apostoli, fericiţilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceata proorocilor te-a însemnat mai înainte pe tine Preasfântă Fecioară, cu însemnări sfinţite, că vei fi Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a 6-a
Irmos: Haină luminoasă...
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Casa ta izvorăşte izvoare de tămăduiri, celor ce cu dragoste năzuiesc către dânsa, Apostole, curăţind bolile cele sufleteşti.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Mulţimea neamurilor, care erau stricate de necredinţă, o ai înnoit cu nestricăciune, prin dogmele tale cele dulci, prietene adevărat al Preacuratului Iisus.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca soarele ai străbătut pământul, preaînţelepte, vestind credincioşilor lumina cea nezidită, a Dumnezeirii celei în trei sori, Sfinte Andronic.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cunoscutu-s-au întru tine cărările cele dumnezeieşti, ale Stăpânului celui ce după trup a sărăcit pe pământ, şi a îmbogăţit pe credincioşi, ceea ce eşti neispitită de nuntă, Stăpână.
Irmosul
Haină luminoasă, dă-mi mie, Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, mult-Milostive Hristoase, Dumnezeul nostru.
CONDAC
Glasul al 8-lea
Podobie: Cele de sus căutând...
Pe steaua cea prealuminoasă, care cu lumina dumnezeieştii înţelepciuni a luminat neamurile, pe Andronic, apostolul lui Hristos, împreună cu înţeleapta Iunia, care s-a nevoit cu dânsul în propovăduire, să-i lăudăm, strigând: rugaţi-vă neîncetat lui Hristos pentru noi toţi.
Cântarea a 7-a
Irmos: Cela ce din început...
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Bolile cumplite şi toate neputinţele alungi, de la sufletele şi de la trupurile celor ce aleargă la locaşul tău, înţelepte ucenice al lui Hristos.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Gonind năpădirile cele demonice, curăţeşti patimi cumplite ale oamenilor, prin milostivire, însuţi văzătorule de Hristos. Pentru aceea cu credinţă te fericim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Bârfele ritorilor supunându-le cu dogme drepte, ai propovăduit pe Dumnezeu, Care a vorbit cu oamenii în chipul trupului pentru bunătatea Sa.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel ce ai locuit în pântecele Fecioarei, şi într-însa din nou ai zidit pe Adam, bine eşti cuvântat în veci, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Domnul, Cel ce S-a...
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Putrejunea răutăţii care mânca inimile oamenilor, o ai încetat cu dumnezeiasca sare a dogmelor tale Andronic şi le-ai pus mântuite înaintea Cuvântului, Celui Ce S-a smerit, de trei ori fericite.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Şi preot şi jertfă şi jertfitor te-ai arătat Celui ce s-a jertfit pentru milostivire şi către Dânsul ai alergat Andronic, primind de la Dânsul cununa nestricăciunii şi a dreptăţii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Arătatu-te-ai mărite propovăduitor dumnezeiesc, Apostol văzător de Dumnezeu, surpător al idolilor pierire şi îmbogăţitor celor lipsiţi şi mare locuitor Sionului celui de sus, întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca într-un cleşte porţi în mâini jăratecul, care izvorăşte dumnezeiasca rouă, celor ce se primejduiesc de văpaia înşelăciunii, Fecioară, şi arde patimile celor ce preamăresc împărăţia Lui.
Irmosul
Să lăudăm, bine să cuvântăm, şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Domnul, Cel Ce S-a preaslăvit în muntele cel sfânt, şi în rug prin foc a arătat lui Moise taina naşterii pururea Fecioarei, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Naşterea pururea Fecioarei...
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca să te arăţi moştenitor al vieţii celei de acolo, prin cuvântul tău cel purtător de viaţă, ai înviat pe cei omorâţi mai înainte de supărările demonilor, vrednicule de fericire, Andronic.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca unul ce te-ai făcut viţă foarte roditoare, a viei celei adevărate, preafericite, ai revărsat vinul nestricăciunii, şi ai veselit inimile oamenilor, prealăudate Andronic.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Toţi te fericim pe tine, care cu fulgerele dogmelor ai ars materia mulţimii zeilor şi arătat ai luminat lumina cunoştinţei de Dumnezeu, celor din întunericul vieţii, Andronic.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pomenirea ta cea preasfinţită, întinzându-se astăzi la marginile pământului, luminează inimile celor ce cu sfinţenie te laudă întru dânsa, vrednicule de fericire, Andronic.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce ai născut lumina, preacurată Fecioară, cere nouă lumină şi iertare de păcate şi mântuire sufletelor, celor ce te ştim pe tine adevărată Născătoare de Dumnezeu preacurată.
Irmosul
Naşterea pururea Fecioarei, ceea ce s-a arătat mai înainte dătătorului de lege, în munte prin foc şi prin rug, spre mântuirea noastră, a credincioşilor, cu cântări neîncetat o slăvim.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...
Dumnezeiescul Andronic fiind cu chip luminos, prin lumina cunoştinţei de Dumnezeu, a luminat inimile a veni către Domnul. Drept aceea şi după sfârşit izvorăşte tămăduiri, celor ce cu credinţă se apropie de cinstita lui casă, şi tuturor credincioşilor le cere mare milă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.