Cum să vopsești ouăle de Paște în mod natural 🥚🌿

 Cum să vopsești ouăle de Paște în mod natural
Folosește ingrediente naturale pentru a obține culori frumoase și non-toxice. Iată rețetele pentru fiecare:
 Sfeclă roșie
 Taie o sfeclă și fierbe-o în 500 ml apă cu 2 linguri oțet timp de 30 min. Strecoară și fierbe ouăle în lichid 10-15 min.
 Coji de ceapă roșie
 Fierbe cojile de la 4-5 cepe roșii în 500 ml apă cu 2 linguri oțet timp de 30 min. Strecoară și scufundă ouăle peste noapte.
 Coji de ceapă galbenă
 Fierbe cojile de la 4-5 cepe galbene în 500 ml apă cu 2 linguri oțet timp de 30 min. Fierbe ouăle în lichid 10-15 min.
 Turmeric
 Amestecă 3 linguri turmeric în 500 ml apă + 2 linguri oțet. Fierbe ouăle 10-15 min și lasă-le la înmuiat pentru o culoare mai intensă.
 Turmeric + Varză mov
 Fierbe ouăle în lichid de turmeric, apoi lasă-le la înmuiat în zeamă de varză mov timp de câteva ore.
 Afine
 Fierbe 200 g afine în 500 ml apă + 2 linguri oțet timp de 30 min. Strecoară și lasă ouăle în lichid peste noapte.
 Flori de hibiscus
 Fierbe 3-4 linguri flori de hibiscus în 500 ml apă + 2 linguri oțet timp de 30 min. Strecoară și lasă ouăle la înmuiat peste noapte.
 Sfaturi:
 Folosește ouă albe pentru culori mai intense.
 Pentru un efect lucios, unge ouăle cu puțin ulei după vopsire.

Vei ști că e sufletul tău pereche nu pentru că îți spune ce vrei să auzi, ci pentru că îl simți, pentru că te simte.

 Viața nu e o piesă de teatru cu replici bine stabilite, nici un scenariu pe care trebuie să-l urmezi pas cu pas. E mai degrabă o improvizație continuă, în care uneori îți iese bine, alteori te împiedici și cazi, dar te ridici și mergi mai departe.
Ne place să credem că avem control, că știm ce rol jucăm, dar adevărul e că, de multe ori, ne trezim purtând măști fără să ne dăm seama. Ne conformăm, încercăm să impresionăm, să fim apreciați, să ne potrivim în decor. Și în tot acest joc, uităm să ne întrebăm cine suntem cu adevărat.
Dar vine un moment în care obosești. În care nu te mai regăsești în rolul pe care ți l-ai asumat. În care simți nevoia să dai jos masca, să te privești sincer, fără frică. Și abia atunci începe adevărata viață. Nu cea trăită pentru alții, ci cea trăită pentru tine.
Nu va fi ușor. Lumea din jur poate să nu înțeleagă schimbarea. Unii te vor privi ciudat, alții vor încerca să te tragă înapoi, să te facă să te îndoiești de tine. Dar dacă ai ajuns să te vezi așa cum ești, dacă ai înțeles că nu ai nevoie de aprobarea nimănui pentru a fi fericit, nimic nu te mai poate opri.
Și când ai curajul să fii autentic, începi să vezi altfel lucrurile. Îți dai seama că fericirea nu vine din aplauze, ci din liniștea de a fi împăcat cu tine. Că iubirea nu trebuie jucată după niște reguli impuse, ci simțită liber, fără teamă. Și, într-o zi, vei întâlni pe cineva care te vede exact așa cum ești, fără mască, fără scenarii. Vei ști că e sufletul tău pereche nu pentru că îți spune ce vrei să auzi, ci pentru că îl simți, pentru că te simte.
Și atunci vei înțelege: viața nu e despre a juca un rol perfect, ci despre a trăi sincer, a iubi fără rețineri și a fi, pur și simplu, tu.

ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI

 

1. Trezindu-te din somn aminteste-ti in primul rand de Dumnezeu si insemneaza-te cu semnul Sfintei Cruci.

2. Nu amana pravila rugaciunii pe care o ai, ci incepe-ti cu ea ziua.

3. Pe parcursul zilei, in orice lucru, roaga-te lui Dumnezeu cu rugaciuni scurte.

4. Rugaciunile sunt aripile sufletului; sufletul prin rugaciune se face locas al lui Dumnezeu.

5. Ca rugaciunea sa fie auzita de Dumnezeu roaga-te din toata inima.

6. Nu parasi rugaciunea atunci cand vrajmasul te impresoara cu indiferenta; cel ce se nevoieste spre rugaciune, cand sufletul cade in nesimtire, este mai presus decat cel ce se roaga cu lacrimi.

7. Sa cunosti Noul Testament cu mintea si cu inima, studiindu-l permanent. Cele neclare sa nu le tamacesti dupa mintea ta, ci sa citesti talcuirile Sfintilor Parinti sau sa ceri explicatii de la parintele duhovnic sau de la preoti.

8. Nu uita sa bei cu sete duhovniceasca agheasma pentru sfintirea sufletului si a trupului.

9. Nu uita sa ungi in semnul Sf. Cruci cu ulei sfintit de la moaste, de la icoane facatoare de minuni, de la litie: fruntea, obrajii, urechile, inima, mainile, picioarele si locurile bolnave, se poate sa bei cate o lingurita (pe nemancate, dupa ce ai primit prescura si agheazma).

10. Salutarea Imparatesei Cerurilor: “Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te…” rosteste-o cat mai des sau macar o data in ora.

11. In timpul liber citeste scrierile Sfintilor Parinti – invatatori ai vietii duhovnicesti, iar daca nu le ai, cere-le cu insistenta de la cei care le au.

12. In ispite si necazuri intareste-te cu Psaltirea si cu Paraclisul Maicii Domnului “De multe ispite fiind cuprins …”. Ea este unica noastra Aparatoare.

13. Atunci cand demonii arunca in tine sagetile sale, cand se apropie pacatul de tine, canta cantarile Saptamanii Patimilor si ale Sfintei Invieri, citeste Canonul si Acatistul Preadulcelui Iisus Hristos si Domnul va surpa legaturile intunericului care te-au infasurat. Striga catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si catre Ingerul Pazitor. Rosteste cat mai des “Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te…”.

14. Daca nu poti canta, nici citi, in clipele luptei, pomeneste numele lui Iisus, stai neclintit langa Crucea Lui si te vei tamadui prin lacrimile tale. Chiar si de nu intelegi sensul cuvintelor rugaciunii lui Iisus, repeta-le necontenit, dracii inteleg si vor fugi.

15. Omul care isi incepe viata duhovniceasca trebuie sa stie ca este bolnav, mintea lui se afla in ratacire, vointa e mai mult plecata spre rau decat spre bine si inima se afla in afara curateniei din pricina fierberii patimilor, de aceea la inceputul vietii duhovnicesti totul trebuie sa fie orientat spre dobandirea sanatatii duhovnicesti impreuna cu smerenia.

16. Postul ne aduce la portile raiului, iar milostenia le deschide.

17. Cand e post, posteste, insa trebuie sa stii ca lui Dumnezeu ii este placuta nu numai abtinerea pantecelui, ci si abtinerea urechilor, a ochilor, a limbii, precum si abtinerea inimii de la patimi.

18. Viata duhovniceasca este un necontenit si neobosit razboi cu dusmanii mantuirii sufletului. Niciodata sa nu dormi sufleteste, duhul sa-ti fie intotdeauna treaz si cheama neincetat in orice lupta pe Mantuitorul tau, pe Maica Domnului si pe Ingerul pazitor.

19. Teme-te sa te invoiesti la pacat si sa te impreunezi cu gandurile pacatoase pe care ti le sopteste vrajmasul, sa stii: aceste fapte sunt pacatoase.

20. Aminteste-ti ca neglijenta pentru mantuirea sufletului duce la pierzanie.

21. Cere neincetat de la Domnul: “Frica Ta sadeste-o in inima mea”. O, cat este de fericit cel ce are in inima sa frica de Dumnezeu.

22. Daruieste-ti, fara de rezerve, intreaga ta inima lui Dumnezeu si vei simti raiul pe pamant.

23. Credinta ta se va intari de la permanenta pocainta si rugaciune, precum si de la comunicarea cu oamenii ce au credinta adanca in Domnul.

24. Ca Dumnezeu sa auda si sa primeasca cererile tale, roaga-te pentru vrajmasii tai, dorindu-le binele, fara a-i chema pe nume: “Doamne, Tu ne-ai dat porunca sa ne rugam pentru vrajmasii nostrii, Tu ii stii pe ei, eu nu ii stiu, daruieste-le lor credinta adevarata, dragoste nefatarnica, viata dupa poruncile Tale, smerenie, rabdare, blandete, intelepciune, buna cugetare, rugaciunea inimii, luare aminte la rugaciune, dragoste pentru citirea Sfintei Scripturi si ale scrierilor Sfintilor Parinti, agonisirea Duhului Sfant. Binecuvanteaza-i pe ei cu pace si dragoste, iar daca este cu neputinta ca cei inraiti sa se intoarca, pune hotar rautatii lor si apara-i de vrajmasi pe alesii Tai.”.

25. Intotdeauna cauta neobosit faptele milosteniei si ale dragostei compatimitoare. Fara aceste fapte nu putem placea lui Dumnezeu. Fii ca un soare pentru toti, mila e presus de orice jertfa.

26. Fara o necesitate deosebita nu merge nicaieri, iar stand acasa nu fii plin de griji. Tendinta spre imbogatire, grija de multe sunt momelile vrajmasului vremurilor in care traim.

27. Cat mai putin vorbeste si razi, nu fii curios si interesat de desertaciuni.

28. Nu te afla niciodata fara de lucru, cinsteste duminicile si sarbatorile bisericesti, facand fapte bune si citind Sfanta Scriptura.

29. Sa indragesti sfanta singuratate.

30. Toate ocarile sa le rabzi, mai intai, prin tacere, apoi prin autoinvinuire, si dupa aceea prin rugaciune pentru cei ce te obijduiesc.

31. Smerenia biruie toti dracii, iar rabdarea invinge patimile sufletesti si trupesi. Cerand prin rugaciune smerenie, noi rugam, de fapt, ca Dumnezeu sa incuviinteze ca un om oarecare sa ne insulte. Smerenia si dragostea pentru dusmani nu vor veni de sine. Ele trebuie dobandite, rabdand corect insultele si defaimarile.

32. La rugaciune, afara de Dumnezeu, nimanui sa nu-I arati lacrimile de umilinta si ravna ta pentru mantuire.

33. Pe preotul ortodox sa-l consideri Inger, Binevestitor trimis sa te bucure si sa-ti aduca mantuire.

34. In relatiile cu oamenii comporta-te precum cu mostenitorii Maretei Imparatii, dar si cu teama ca de foc. Aminteste-ti cuvintele Mantuitorului ca orice lucru pe care il faci aproapelui, il faci pentru El insusi. In aproapele nostru se afla mantuirea sau pierzania noastra.

35. Toate le iarta tuturor si compatimeste-i pe toti in suferintele lor.

36. Nu-ti uita aproapele.

37. In cel ce cauta aici odihna nu se afla Duhul lui Dumnezeu, el nu are dragoste catre Dumnezeu si catre aproapele sau.

38. Tristetea si nelinistea vin de la putinatatea rugaciunii.

39. In orice loc si in orice vreme cheama-l in ajutor pe ingerul tau pazitor.

40. Grijeste-te necontenit de plansul inimii pentru pacatele tale. Cand le vei marturisi si te vei impartasi cu Sfintele Taine, bucura-Te incetisor de slobozirea de ele.

41. Cunoaste-ti propriile pacate, iar de cele straine cu straduinta sa te feresti. Nu te omora prin osandirea altora, cel ce osandeste este antihrist.

42. In ce pacat ai osandit pe aproapele tau in acela vei cadea si tu.

43. Sa nu gandesti despre nimeni rau ca sa nu devii si tu rau.

44. In fiecare seara, marturiseste-I lui Dumnezeu toate faptele, cuvintele si gandurile pacatoase care s-au intamplat in timpul zilei.

45. Inainte de somn, roaga-te cu lacrimi si cu metanii si impaca-te cu toti din toata inima.

46. Nu se cuvine sa-ti povestesti visele altora si singur nu le crede. Nu o data vrajmasul a ademenit si a dus la pieire pe cei ce se incredeau visurilor.

47. Sa adormi insemnandu-te cu Sfanta Cruce si cu rugaciunea “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueste-ma pe mine pacatosul”.

48. Rugaciunea de noapte este mai scumpa decat cea de zi.

49. Nu pierde legatura cu parintele tau duhovnicesc, ai grija sa nu-l jignesti sau sa-l ofensezi, nu tainui de el nimic.

50. Sa-I multumesti lui Dumnezeu intotdeauna pentru toate!

51. A multumi in scarbe, in boli si in necazuri este mai presus decat a fi drept.

52. Plangerea launtrica a pacatelor este mai mantuitoare decat toate nevointele.

53. Nu exista cuvant mai bun pe limba noastra decat: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueste-ma pe mine pacatosul”. “Doamne mantuieste-ma pe mine pacatosul”.

54. Sa indragesti slujbele bisericesti si sa-ti apropii viata de Dumnezeu.

55. Obisnuieste-te intodeauna cu trezvie sa-ti urmaresti simtirile exterioare. Prin ele vrajmasul intra in suflet. Cu multa atentie ai grija de gandurile tale.

56. Vazandu-ti slabiciunea si neputinta de a face bine, aminteste-ti ca te mantuieste Mantuitorul tau, Domnul nostru Iisus Hristos.

57. Credinta sa-ti fie cetate de neclintit. Sa stii ca nu doarme vicleanul vrajmas si iti urmareste fiecare pas. Iar Dumnezeu iubeste sufetul curajos care se increde in El.

58. Cu Dumnezeu ne unesc scarbele, truda si bolile; nu carti si nu-ti fie frica de ele.

59. Nimeni nu s-a suit la cer, aflandu-se in bunastare si traind caldicel.

60. Cat mai des, cu umilinta si cu inima infranta, marturiseste-te si te impartaseste cu Sfintele Taine ale Trupului si Sangelui Domnului nostru Iisus Hristos. Numai prin ele traiesti.

61. Daca ne vom pocai, toate se vor indrepta.

62. De nu ar fi existat taina spovedaniei si a pocaintei nimeni nu s-ar fi mantuit, iar prin ele pamantul s-a umplut de sfinti.

63. In viata aceasta Imparatia lui Dumnezeu vine atunci cand ne marturisim pacatele duhovnicului.

64. Niciodata sa nu uiti ca moartea ne poate rapi in orice clipa, nu uita ca in curand va fi Judecata si rasplata. Tine minte ca intotdeauna te afli in preajma lui Dumnezeu si sub Ochiul Lui Atotvazator.

65. Adu-ti aminte de cele ce a gatit Domnul celor ce-L iubesc pe El si indeplinesc poruncile Lui.

66. Nu uita ca pentru fiecare ora din viata va trebui sa raspundem in ziua Judecatii.

67. Nu te increde pornirilor, fie ele si bune, pana nu vei primi binecuvantarea unui duhovnic intelept. Nu da crezare inimii, controleaza-te citind scrierile Sfintilor Parinti ortodocsi.

68. E nevoie sa te desparti de vrajmasul din tine: fereste-te de ceea ce doreste vrajmasul tau.

69. E bine sa nu ai in casa televizor, computer, deoarece ele ne tulbura linistea si ne pierdem timpul care trebuie folosit pentru lecturi duhovnicesti.

70. Biserica este raiul pe pamant. Fericit este cel ce o cerceteaza cat mai des.

Citeste acest Abecedar cel putin o data in saptamana.

Despre post

 Postul are o însemnătate deosebită în viaţa credincioşilor şi a bisericii.
Prin el se înfrânează poftele cele fără de rânduială şi în felul acesta se
asigură supremaţia spiritului asupra trupului deci este un mijloc de a nu mai
păcătui şi un îndreptar spre pocăinţă. La baza postului stă Sfânta Scriptură a
Vechiului şi Noului Testament.
Postul se manifestă în două feluri:
1. Prin abţinerea totală de la mâncare şi băutură, pe o perioadă
determinată;
2. Prin abţinere numai de la unele mâncări cum sunt carnea, laptele,
brânza şi ouăle, untul etc.
Băutura este oprită cu desăvârşire în post deşi, în unele cazuri de
excepţie, poate fi folosită cu dezlegare de la preotul duhovnic.
Întotdeauna postul trupesc trebuie să fie unit cu postul sufletesc. Prin
postul sufletesc ne abţinem de la păcat, prin rugăciune, pocăinţă şi faptelemilei trupeşti; Biserica niciodată nu a dat întâietate postului trupesc, ci l-a
considerat ca o pregătire şi condiţie indispensabilă pentru postul sufletesc,
pentru că un corp îmbuibat este incapabil de o viaţă curată sufletească.
Niciodată nu trebuie făcut exces de zel în a posti, postul trebuie ţinut
după sfaturile şi porunca bisericii prin glasul duhovnicului, ca prin el să nu
slăbească puterile corpului, încât să nu-şi poată îndeplini funcţiile sale.
Clima, locul de muncă al oamenilor, ocupaţia trebuie luate în
considerare şi ţinut cont de ele, în ce priveşte postul. Întotdeauna trebuie să
se ţină cont de scopul postului, pentru că el este instituit de a înfrâna corpul
de la unele păcate şi plăceri, iar sufletul să se regăsească prin el.
Biserica protestantă priveşte postul numai din punct de vedere dietetic
şi nu ca mijloc de pocăinţă şi curăţire a păcatelor.
Aşadar, să ne rugăm lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor şi
îndreptarea noastră, pentru că nu ştim „nici ziua, nici ceasul în care va veni
Fiul Domnului".

https://octavianrodna.ro/wp-content/uploads/2012/04/Lumina-pentru-suflet.pdf

Rugăciunea a fost văzută de Iacob, în vis, ca o scară }

 Rugăciunea a fost văzută de Iacob, în vis, ca o scară }
ngfârgUă de la pământ la_C£L-Sunt, prin urmare, trepte *
derugăciirne.
4 Omul scăzut şi grosolan sufleteşte, se roagă scăzut şi
gxsoeolan.
2;. Omul ajuns la o subţietate şi înălţime de gând pune
în rugăciune subţietate şi înălţime.
3 . Omul duhovnicesc, [pune] blândeţe, virtute şi putere
sufletească.
^Rugăciunea variază astfel după starea şi însuşirile
speteşti ale fiecăruia, aşa încât treptele sunt legate de
calităţile spirituale şi suie astfel la nesfârşit. ^ cU
Dar toate aceste deosebiri nu au prea mare însemnăta-
te pentru Rugăciunea în sine, ea fiind una, şi condiţia ei de
împlinire una: „neprihănirea" sau „curăţia" Rugăciunii.
*
Se poate spune şi îndreptăţi rugăciunea ca o lucrare
firească, descoperind până la ce punct ea e o gomire_a
întregii firi-
»
Rugăciunea e o putere. Orice om care neagă în el in-
stinctul natural al rugăciunii, s-a sărăcit lăuntric cu una
din pârghiile cele mai puternice ale vieţii.

Repetarea rugăciunii şi de aci deprinderea acestui
obicei nu înseamnă defel a asimila ceva străin firii noas-
tre, ci creşterea unui ce care face parte întreagă din suflet.
*
Teoretic şi practic, rugăciunea se potriveşte şi rodeşte
Pa] toate treptele de conştiinţă şi tuturor gradelor de cultură.
*
Nu ştiu cine a spus că omul se poate cunoaşte după
ce întristări are; mai potrivit, se poate spune: el se poate
cunoaşte după ce rugăciune face.
Rugăciunea şi ştiinţa sa, s-au orânduit şi au crescut
ca un fluviu, după puterea valurilor de gândire a gene-
raţiilor care s-au perindat.
»
Rugăciunea e un instinct care prin repetare şi trăire
nu se înăbuşă, ci ajunge la un grad superior odată cu
progresele intelectuale şi spirituale ale omenirii.
*
„Cel ce are urechi de auzit, să audă." Mântuitorul nu
scoboară înţelegerea duhovnicească, nici nu o demon-
strează; El o vădeşte, o afirmă, o subliniază. Metoda Sa e
deflâitp 1
Chiar în cugetarea obişnuită a omului, în gândurile
lui luate în sine, raţiunea omului e o putere potenţială,
care se poate oricând înfăptui viu în rugăciune, fie numai
în pura emoţie.

*
Condiţiile rugăciunii trebuie profund studiate: alege-
rea locului, a timpului, a gesturilor, [a] cuvintelor, [a]
pronunţării etc.
*
Rugăciunea e viaţa lui Dumnezeu ajunsă să ardă în
inima omului.
»
Rugăciunea nu e o repetare stearpă de formule, ci e
întrebuinţarea efortului de concentrare în rugă, însoţit de
o vie cugetare; aşa ajungem la vindecarea şi mântuirea
omului.
Rugăciunea păstrată vie are o putere regulatoare, care
să întoarcă la sănătate sufletească şi trupească pe om.
»
Orice dezordine morală se transmite şi asupra fizi-
cului. Se poate studia azi cu claritate această înrâurire a
mişcărilor şi pornirilor sufleteşti asupra trupului, asupra
organizării şi funcţionării lui. Rugăciunea, restabilind or-
dinea spirituală, integrează în ea şi trupul.
»
Rugăciunea nu se dovedeşte, se trăieşte; aceasta nu
înseamnă că e iraţională.
*
Dacă răsuflarea şi hrana sunt nevoi ale trupului, ru-
găciunea e cea mai adâncă nevoie a sufletului.
*
Thomas Carlyle: „Rugăciunea este şi rămâne cel mai
adânc instinct al sufletului omenesc".https://ortodox.md/wp-content/uploads/2012/11/Sandu-Tudor-Caiete-2-Sfi%C5%A3ita-Rug%C4%83ciune.pdf

Rugăciune către Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, pentru eliberarea si apararea de cel rău 💗

 

Sfânte Ierarh Vasile, te rugăm luminează-ne, întăreşte-ne şi izbăveşte-ne pe noi, de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Grabnicule ajutător al drept-credinciosilor, îndreaptă-ţi mila ta spre noi şi alungă duhurile cele rele din inimile, sufletele, minţile si vieţile noastre, şi din casele in care locuim !

Sfinte Vasile, te mai rugăm dezleagă tu cu preaputernicele-ti rugaciuni, si legăturile, blestemele, jurămintele, descântecele şi farmecele care au căzut din moşi strămoşi asupra noastră, a familiilor noastre, a caselor noastre, cu buna-stiinta, sau din nestiinta, din nepasare, rautate sau traire in pacat !

Fii îndurător si cu copiii noştri, care s-au depărtat de la legea Domnului, ajută-i sa se intoarca, picurand Lumina sfanta mintii lor, si fa-i supusi si ascultatori Bisericii Preasfinte şi întărindu-i în credinţa si in Dragostea cea catre Dumnezeu!

Tuturor daruieste-ne infranare, gand curat, bunacuviinta, pace sfanta inimii, curatie vietii si traire dupa Legea cea Mantuitoare a Cuvantului lui Dumnezeu !

Ca mare esti si prea bineplacut in fata Sfantului Stapan si multa mila arati celor care cu credinta cad in rugaciune, mijlocind spre ajutorul tău ! Amin !

Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare

Știu, Doamne, că cu nevrednicie mă împărtășesc cu preacurat Trupul Tău, și cu scump Sângele Tău, și sunt vinovat, și osânda îmi mănânc și-mi beau, nesocotind Trupul și Sângele Tău, al Hristosului și Dumnezeului meu; ci întru îndurările Tale nădăjduind, mă aproprii la Tine, Cel ce ai zis: Cel ce mănâncă Trupul meu și bea Sângele Meu, rămâne întru Mine și Eu întru el.

Îndură-Te deci spre mine, Doamne, și nu mă da spre batjocură pe mine păcătosul, ci fă cu mine după mila Ta; și să-mi fie mie Sfintele acestea spre vindecare, și curățire, și luminare, și pază, și mântuire, și spre sfințirea sufletului și a trupului; spre depărtarea a toată nălucirea și fapta vicleană, și lucrarea diavolească ce se lucrează cu dinadinsul întru mădularele mele; spre îndrăznirea către Tine și spre iubirea Ta; spre îndreptarea vieții și spre întărire; spre adăugarea virtuții și a desăvârșirii; spre împlinirea poruncilor; spre împărtășirea cu Sfântul Duh; spre merindea vieții veșnice, și spre răspuns bine primit la înfricoșata judecată a Ta, iară nu spre judecată, sau spre osândă. Amin!

Definiții

 1. Definiția credinții: cugetare nepătimașă despre Dumnezeu.

2. Definiția nădejdii: călătoria mintii spre cele nă- dăjduite.

3. Definiția răbdării: stăruința neîncetată de a vedea cu ochii înțelegerii pe Cel nevăzut, ca văzut.

4. Definiția neiubirii de argint: a vrea să nu ai bani, așa cum vrea cineva să aibă.

5. Definiția cunoștinții: a te uita pe tine când te gândești la Dumnezeu.

6. Definiția smeritei cugetări: uitarea atentă a ispră- vilor tale.

7. Definiția nemânierii: dorință multă de a nu te mânia.

8. Definiția curăției: simțire pururea lipită de Dum- nezeu.

9. Definiția iubirii: sporirea prieteniei față de cei ce ne ocărăsc.

10. Definiția desăvârșitei desfătări în Dumnezeu: a socoti bucurie tristețea morții.

Sf. Diadoh, ep. Foticeii

Respectul de sine e acea liniște blândă în care spui, fără luptă, dar cu adevăr:

 O femeie poate fi educată cum să se îmbrace.
Cum să vorbească.
Cum să gândească.
Dar, există ceva ce nimeni nu o poate învăța: cum să se respecte.
Doar ea poate învăța asta, şi doar ea poate pune în practică respectul de sine: prin ce alege în viaţa ei, pe cine alege şi cum se va purta cu ea, prin viață.
Respectul faţă de sine este precum meseria care "se fură": din tot ce se petrece în viața ta, tu îţi decizi limitele emoţionale, valorile personale, credințele de bază.
Nimeni și nimic, oricât de bun sau rău va fi, nu te va învăța respectul față de femeia din tine.
Tu o vei consola, încuraja, ierta pe ea, ca, mai târziu, să poți ieşi cu tine, în lume, şi să îi poți privi pe ceilalți cu demnitate, curaj şi adevăr.
Şi nu poţi privi aşa decât după ce te respecți pe tine: Respectul față de sine, dincolo de standarde și aparențe, este o formă profundă de demnitate. Nu o demnitate rece sau închisă, ci una caldă, liniștită, care izvorăște din centrul unei femei care a învățat să nu se mai caute în ochii celorlalți. O femeie care trăiește ancorată în adevărul ființei ei – viu, stabil și împăcat.
RESPECT FAȚĂ DE SINE ÎNSEAMNĂ:
– Să nu te mai înstrăinezi de tine pentru a fi iubită.
Să nu te micșorezi ca să încapi în viața altcuiva. Să nu te abați de la ceea ce simți și știi în adâncul inimii, doar pentru a păstra o relație care cere să renunți la tine.

– Înseamnă să știi când să pleci, chiar dacă încă iubești.
Pentru că ai înțeles că iubirea adevărată nu se pierde – ea se transformă. Nu moare, ci se așază într-un loc tainic, de unde continuă să existe fără să mai doară. Dacă e autentică, rămâne vie în tine, chiar dacă drumurile se despart.
Iar dacă nu e autentică, dacă te rănește sau te goleşte de sens, atunci e în regulă să pleci. Nu pentru că nu mai iubești, ci pentru că ai învățat să nu te abandonezi iubind.
Pentru că știi acum că iubirea pentru celălalt nu poate fi mai mare decât iubirea pentru propria pace.

– Înseamnă să nu te mai vinzi pe bucăți.
Să nu te risipești în spații care nu te prețuiesc. Să îți onorezi darurile, visele, timpul și prezența. Să spui: „Aici sunt întreagă. Aici, ceea ce e sfânt în mine nu se negociază.”

– Înseamnă să alegi tăcerea acolo unde cuvintele nu-și mai găsesc rostul.
Să nu te mai explici celor care nu vor să audă cu adevărat. Să înțelegi că nu e despre convingere, ci despre rezonanță.

– Înseamnă să nu te agăți de cineva ca să fii văzută.
Cine e menit să rămână, va rămâne. Cine te simte cu sufletul, nu are nevoie să-l strigi. Tu nu ești ceva ce se cere păstrat cu teamă – ești ceva ce se iubește firesc.

– Înseamnă să nu-ți mai ceri scuze pentru sensibilitatea ta.
Să recunoști în ea nu o slăbiciune, ci o formă subtilă de înțelepciune. E forța ta blândă, felul în care lumea prinde contur din adâncurile inimii tale.

– Înseamnă să spui „nu” cu blândețe, dar cu fermitate.
Să înțelegi că limitele nu închid, ci protejează ceea ce e prețios în tine.

– Înseamnă să-ți porți rănile cu delicatețe, dar fără să le lași să-ți scrie viitorul.
Să te însoțești cu ele în drumul spre vindecare, știind că nu te definesc, dar te-au modelat cu iubire în forma de acum.

Respectul de sine e acea liniște blândă în care spui, fără luptă, dar cu adevăr:
„Mă aleg pe mine. Cu tot ce sunt. Cu tot ce am fost. Cu tot ce devin. Și dacă e nevoie să plec, plec cu iubire – nu din lipsă, ci din înțelepciunea de a nu rămâne acolo unde nu mai pot fi întreagă."

Fă, Doamne, ca oamenii să înveţe să fie fericiţi!

 ''Oamenii vor să fie fericiţi, dar în fiecare dimineaţă se trezesc supăraţi pe viaţă, supăraţi pe lumina care intră pe geam, supăraţi că începe o nouă zi în care trebuie s-o ia din nou de la capăt...
Oamenii vor să fie fericiţi, dar îmbracă haine mohorâte, merg cu capul aplecat, salută trişti şi cu jumătate de gură, numără crăpăturile din asfalt şi găurile din şosea...
Oamenii vor să fie fericiţi, dar intră trişti şi stresaţi la locul de muncă, se grăbesc să-şi judece colegii şi să-şi învinuiască şefii pentru tot ceea ce-i nemulţumeşte...
Oamenii vor să fie fericiţi, dar pleacă spre casă apăsaţi de stresul de la muncă, pe care nu ezită să-l împrăştie şi în casele lor...
Oamenii vor să fie fericiţi, dar creşterea copilului a devenit o povară şi dorinţa lui de joacă, un stres în plus..
Oamenii vor să fie fericiţi, dar stau ţintuiţi în faţa televizorului la ştiri, se îngrozesc la filme comerciale şi se înfurie la emisiuni politice...
Oamenii vor să fie fericiţi, dar acoperă cerul nopţii cu jaluzele opace, la culcare frământă anxioşi gândurile de peste zi şi pentru insomnie dau vina pe viaţă...
Oamenii vor să fie fericiţi, dar tăcerea ori reflecţia li se pare timp pierdut, rugăciunea o naivitate, iar liniştea greu de suportat...
Oamenii vor să fie fericiţi, dar n-au timp pentru ei..
Oamenii vor să fie fericiţi, dar n-au timp de fericire...
Oamenii n-au timp să descopere că fericirea e în ei, în cerul dimineţii, în zâmbetul cu care salută oamenii, în ochii colegilor de la muncă, în joaca copilului, în liniştea casei, în stelele de pe cer şi-n rugăciunea de dinainte de culcare...
Fă, Doamne, ca oamenii să înveţe să fie fericiţi! "

Singura măsură de siguranță este să nu lași oameni toxici să intre în viața ta...🌿🥀

 Dintre toate otravurile cunoscute pe Pământ, cea mai periculoasă este cea umană. Se transmite de la persoană la persoană. Nu are antidot, afectând în mod extensiv conținutul intern și mediul extern și nu are dată de expirare. Distruge agresiv tot ce este viu și bun și nu poate fi vindecat din exterior. Se hrănește ușor și se completează cu tot ce este otrăvitor. Singura măsură de siguranță este să nu lași oameni toxici să intre în viața ta...Antidotul este îndepărtarea lor — cu blândețe, sau fără, dar întotdeauna ferm.
Toxicitatea umană nu are leac din afară, iar vindecarea începe doar când nu mai permiți accesul în sufletul tău.
Uneori, chiar și o distanță tăcută e o formă de protecție.
A te înconjura de oameni senini, buni și luminoși este cel mai bun tratament.Narcisismul este frecvent intalnit in cupluri, insa nu este constientizat decat rareori.

Nicolae Steinhardt.

 

1.Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârșind cele menționate de El însuși: dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaților, primind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe bolnavi și mergând să-i vedem pe cei ferecați în temniță.

2. Tot astfel, crezând neîndoielnic că El este Calea, Adevărul și Viața.

3. Postind, rugându-ne, priveghind, făcând milostenii, înfrânându-ne.

4. Dar și iertând pe greșiții noștri, alungând de la noi ținerea de minte a răului ce ni s-a făcut, iubind pe aproapele nostru (și nu numai iubindu-l, ci îngăduindu-i a fi așa cum este, nepretinzându-i să fie aidoma nouă), binecuvântându-ne (ori, de ne vine peste poate, măcar neblestemându-ne) vrășmașii.

5. Dovedindu-ne blânzi și smeriți cu inima, făcători de pace, nearțăgoși, neînfumurați, păstrători de cuget curat.

6. Făptuind binele în taină, mâniindu-ne doar pe foarte scurtă vreme, nu mai târziu de apusul soarelui, oricând gata a ierta și a ne domoli, neîngrijorându-ne în exces de cele ale lumii și ale trupului. Făcându-ne muți și surzi când suntem zădărâți, neînvoindu-ne facilei ispite de a mustra și dojeni când simțim că avem dreptate, nejudecând pe nimeni (anevoioasă, dar meritorie virtute).

7. Netemându-ne, alungând frica, socotind-o ca pe un păcat de moarte, ca pe năpasta lumii, îndrăznind, mereu dând dovadă de bărbăție, de ostășie.

8. Adăpostind pe călători, ajutând pe cei slabi, primind cu bucurie pe slujitorii Domnului, necerând (cu fățarnică nepărtinire și vicleană înțelepciune) semne și minuni, neispitindu-L pe Domnul cu cereri nesăbuite, ridicole sau neobrăzate.

9. Nefiind formaliști, bucheri și pierduți în mărunțișuri, nepunând litera deasupra legii. Ci privind lucrurile, de fiecare dată, cu spirit larg și tolerant, izbutind a ieși din noi înșine, a ne vedea, judeca și aprecia din afară, așa cum ne-ar surprinde privirea rece și neprevenită a unui terț.

10. Neacceptând a fi robi patimilor (spre a ne face de basm și de batjocoră demonilor), dar nici textelor.

11. Nelăsând bogăția (ori arghirofilia, care poate locui și în cel neavut) să ne stăpânească, nepunându-ne toată încrederea în cele vremelnice, făcându-ne din legea relativității, principiul incertitudinii și doctrina instabilității celor lumești întreitul temei al unui reflex instinctiv când vor să ne subjuge cu strălucirea lor.

12. Nepizmuind, neațintindu-ne ochii asupra semenilor noștri, asupra greșelilor și inevitabilelor cusururi omenești, ci mai vârtos asupra alor noastre.

13. Neluând numele lui Dumnezeu în deșert, rodindu-ne talentul ori talanții, ori fracțiunea de talant.

14. Neîngăduind ca strâmtoarea, prigoana, grijile veacului, înșelăciunea avuției și poftele să înăbușe  rodirea Cuvântului în noi.

15. Lăsând nevinovăția copilăriei să ne roureze sufletul și să ne vindece de uscata respectabilitate, întocmai ca Zaheu care, om în toată firea, nu s-a rușinat să se cațere în pom ca să-L vadă mai bine pe Iisus.

16. Veghind, păstrându-ne treji, dar nepunând mare preț pe tăria noastră, știind că duhul e osârduitor, dar trupul neputincios, iar noi oricând capabili de slăbiciune, de cădere (n-a grăit Fericitul Filip Nerri: ține-mă Doamne de urechi că altminteri Te vând ca Iuda?).

17. Fiind modești, recunoscători, iubindu-L pe Domnul din toată inima, din tot cugetul, din tot sufletul și toată virtutea noastră.

18. Ferindu-ne de șovăială și impunându-ne a fi statornici în hotărâri.

19. Fiind înțelepți ca șerpii, nu numai  blânzi ca porumbeii.

20. Crezând neclintit în Cuvântul lui Iisus, păzindu-l, mâncând și bând la vremea potrivită preacuratul Trup și scump Sângele Domnului, dându-ne bine seama: cât de fericiți suntem că ne învrednicim de aceasta, că niciodată n-a vorbit un om cum vorbește Hristos, că ne putem numi prieteni ai Săi.

21. Grăind vorbe bune ori săvârșind gesturi de compasiune față de semenii noștri, de simpli oameni, în ocaziile cele mai întâmplătoare și mai mărunte, nesfiindu-ne a fi politicoși, a schița un zâmbet binevoitor până și unui străin, spre exemplu insului care, după ce fără de voie ne-a lovit cu cotul, își cere scuze.

22. Descoperindu-ne capul când salutăm, răspunzând negrăbiți când ni se pune o întrebare, când ne cere cineva să-i arătăm drumul – lucruri mici, profane, de nu și triviale! Dar din categoria celor care prisosesc stricta dreptate și, în consecință,  plăcute lui Hristos.

23. Și-L mai slăvim pe Domnul poftind la cină pe cei desconsiderați, nu numai cei sărmani, ci în general cei care nu se bucură de atenția și cinstirea semenilor; cei uitați sau părăsiți – acestora să le dovedim gentilețe, cuviință, solicitudine.

24. Oprindu-ne de la păcate, devenind adevărați creștini, orice am fi fost înainte de trezire, cu oricare urâte păcate ne-am fi murdărit.

25. Scriind, pictând ori compunând (cei care pot) capodopere. Toate au fost și sunt create numai în starea harului sfinților (Sfântul Iustin: „Toate câte filosofii și legislatorii le-au gândit și le-au spus frumos, le-au elaborat grație părții de Logos aflătoare în ei”).

26. Sărutând pe cei leproși: orice ins izolat, prigonit, ocărât pe nedrept, de care căpătuiții, rostuiții, chivernisiții, slugarnicii se feresc și se tem, e un lepros vrednic de a fi sărutat;

27. Refuzând a ne zgâi la cel în suferință și descumpănire, rugându-ne așa cum știm, chiar dacă nu cunoaștem la perfecție tipicul rugăciunilor (și poate nici Tatăl nostru, ca în povestirea cu cei trei sihaștri de pe insulă care nu-l știau, dar umblau pe mare).

28. Neprecupețindu-ne vremea, zăbovind ca samarineanul cel milostiv pentru a veni în ajutorul păgubiților, accidentaților, nenorociților.

29. Aducându-ne mereu aminte că în orice semen al nostru sălășluiește suflarea lui Dumnezeu, adică o fărâmă de spirit divin și purtându-ne cu el ca atare.

Să nu se îngrijoreze nimeni. Enumerarea de mai sus e strict exemplificatorie. Suntem neîncetat îmbiați cu posibilitatea de a ne recunoaște și vădi ucenici feluriți și neabătuți ai lui Iisus Hristos. Oricui îi este oricând dat – nu numai în momente eroice – a-L mărturisi. Și poate că această mărturisire, zi de zi, în împrejurări modeste și mărunte, nu-i deloc mai ușoară decât cea eroică, de care nu toți avem parte. Numărul drumurilor prin care Îi putem vădim dragostea, încrederea și devotamentul nostru este infinit.

Toți Îl slăvim pe Hristos numai pe măsura darului, puterii și priceperii noastre, potrivit stilului nostru, ar zice Blaga.

 Nicolae Steihardt, capitolul Felurimi din cartea „Dăruind vei dobândi”

https://ortodox.md/nicolae-steinhardt-29-de-moduri-de-a-l-marturisi-pe-dumnezeu-in-viata-de-zi-cu-zi/

Viața și Paraclisul Cuvioasei, și de Dumnezeu purtătoare, Maicii Gavrilia Papaianis (+ 28 martie)

 

Viața Cuvioasei Gavrilia Papaianis 

Gherontissa Gavrilia s-a născut în Constantinopol (sau Istanbul) cu peste o sută de ani în urmă, pe 2/15 octombrie 1897, din Elias și Victoria Papaianni, ca al patrulea și cel din urmă copil al familiei, cel mai iubit (Alexandros, fratele ei, fiind primul, iar surorile ei Vasiliki și Pavelina - al doilea, respectiv al treilea).

A crescut în oraș până ce familia s-a mutat la Tesalonic, în 1923. A plecat în Anglia în 1938 și a rămas acolo pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial. S-a pregătit pentru a fi ortoped și psihoterapeut. În Anglia, pentru serviciile aduse în război și după, i s-a oferit să devină cetățean britanic, însă ea a refuzat politicos.

În 1945, s-a întors în Grecia, unde a lucrat cu Friends Refugee Mission și American Farm School în Thessalonic, în primii ani de după război. Mai târziu, și-a deschis propriul cabinet medical în Atena, unde a lucrat până în 1954. În luna martie a acelui an, mama ei a murit. După acest eveniment dureros, și-a închis cabinetul, şi-a dăruit toţi banii şi toate bunurile celor săraci, hotărâtă să vieţuiască în sărăcie desăvârşită şi, cu toate că avea deja aproape şaizeci de ani, s-a îndreptat spre India doar cu haină pe ea şi cu o Scriptură. A început să le slujească leproşilor şi săracilor din spitale şi aşramuri.

După cinci ani petrecuţi în India, a trăit ca pustnică unsprezece luni în Himalaya.

În 1959, intra în Mănăstirea Sfântului Lazăr din Bethania (Palestina). Patru ani mai târziu a primit schima mică prin Părintele Amfilohie (Makris) din Patmos, la Peştera Sfântului Antonie.

În cele două decenii ce vor urma, Maica va alterna tăcerea din mănăstire cu un an de slujire misionară în Africa Răsăriteană şi cu alţi trei ani înapoi în India, la Uttar Prades, alături de Arhimandritul Lazăr (Moore). Părintele Sofronie de la Essex a rugat-o, tot în această perioadă, să primească stăreţia mănăstirii de maici (de la Essex), dar ea n-a acceptat – a fost una din puţinele dăţi când n-a primit chemările la slujire care o trăgeau, de fiecare dată, departe de tăcerea şi însingurarea mult-iubită.

Cei din urmă treisprezece ani de viaţă i-a petrecut în Grecia natală, mai întâi într-un mic apartament din Atena, apoi într-o sihăstrie pe care a întemeiat-o în insula Leros. Acolo a primit în 1991 schima mare din mâinile Părintelui Dionisie de la Schitul athonit Sfânta Ana-Mică, şi a trecut la Domnul în anul următor, la data de 28 martie.

Sursa: Doxologia, Viața Maicii Gavrilia Papaiannis

***

În cele ce urmează vă oferim o traducere a Paraclisului său, alcătuit de Mitropolitul Rodosului, pe care am primit-o spre publicare. Mulţumim pe această cale traducătorilor și nădăjduim că rugaciunile Sfintei să fie de folos tuturor! 

***

Paraclisul Cuvioasei și de Dumnezeu purtătoare 

Maicii noastre Gavrilia din Constantinopol, 

care s-a săvârșit pe insula Leros, în Dodecanez

Facere a lui Chiril Criteanul, Mitropolitul Rodosului

Binecuvântând Preotul, 

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

 

apoi Dumnezeu este Domnul, 

și Troparele cele ce urmează:

Glas 4. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat pe Cruce...

Prin iubirea lui Hristos, săvârșindu-ți minunata viață pe pământ, Cuvioasă Gavrilia, ai dobândit adevărata bucurie, sălășluindu-te în slavă la scaunul harului și împreună cu cetele Îngerilor în ceruri petrecând. Ci cu stăruință roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, cei ce te numim apărătoarea noastră.

Slavă... Același 

Și acum... Al Născătoarei

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Că de n-ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăvești pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Apoi 

Psalmul 50 

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

și 

Paraclisul Cuvioasei, 

cu stihul: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Cântarea 1-a 

Glasul al 8-lea 

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat și din rău­tatea egiptenilor scăpând israeli­tea­­nul, striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nos­tru să-I cântăm.

Stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

De la Dumnezeu învrednicindu-te de mari daruri prin viețuirea ta cuvioasă, Maică Gavrilia, de relele întâmplări și de necazurile vieții păzește-ne pe noi.

Stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Lăudând cu cântări nevoințele curatei tale vieți, Cuvioasă, îți strigăm ție cu evlavie: mijlocește pentru noi, Maică Gavrilia, împreună luptătoare fiind în cumplitele întâmplări.

Slavă…

Ceea ce ești vas curat al iubirii, Maică Gavrilia, pe noi a viețui prin iubirea cea adevărată, cea pentru Dumnezeu și pentru aproapele, cu rugăciunile tale învrednicește-ne.

Și acum… 

A Născătoarei

Maică a Domnului, ceea ce ești bună, Preacurată Fecioară, păzește mai presus de toate primejdiile și ispitele, pe cei ce cu grăbire scapă la sfântul tău acoperământ.

Cântarea a 3-a

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut cele de dea­supra crugului ceresc și ai zidit Bise­rica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta; că Tu ești marginea doririlor și credincio­șilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.

Stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Ceea ce ești vas curat al iubirii și cinstit sălaș al smereniei, de Dumnezeu fericită, Cuvioasă Gavrilia, pe cei ce vin la tine totdeauna îi păzește.

Stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Dă-ne nouă putere cu bună-credință a birui deșartele aplecări spre patimi, Cuvioasă Gavrilia, și prin curăția vieții învrednicește-i a-L slăvi pe Milostivul Dumnezeu, pe cei îți aduc cântări de laudă.

Slavă…

Slobozește, Cuvioasă, de tot felul de împotrivitori, văzuți și nevăzuți, pe cei ce cu străpungere de inimă fericesc izbânzile de Dumnezeu insuflatei tale vieți.

Și acum… 

A Născătoarei

Mai presus de fire, Fecioară, din sângiurile tale curate, din bunătate ai născut pe Pricinuitorul tuturor; Acestuia, dumnezeiască Mireasă, roagă-te să miluiască și să mântuiască sufletele celor ce cântare îți aduc.

Izbăvește Cuvioasă Maică Gavrilia, de Dumnezeu cugetătoare, pe cei ce la mijlocirea ta aleargă, de primejdiile și de întristările vieții.

Caută cu bunăvoință, Preacântată, de Dumnezeu Născătoare, spre necazul cel cumplit al trupului meu și vindecă durerea sufletului meu.

Ectenia, și apoi 

Sedealna 

Glas 2

Ceea ce ești rugătoare caldă și zid nebi­ruit, izvor de milă și lumii scăpare, cu dina­dinsul strigăm către tine, Născătoare de Dum­nezeu, stăpână: Vino degrab și ne izbăvește pe noi din nevoi, ceea ce ești singura grabnic folositoare.

Cu iubire fierbinte îmbogățind a ta inimă, prin insuflată viață ai bineplăcut Făcătorului, ci pe El roagă-L, ca una ceea ce ai îndrăznire, slăvită Gavrilia, să ne dăruiască nouă dezlegare de greșale.

Cântarea a 4-a 

Irmos: Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înțeles lucrurile Tale și am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Tuturor scăpare și nebiruit ajutor să ne fie mijlocirea ta către Domnul, preaminunată Maică Gavrilia.

Stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Întărește-i cu harul tău, Cuvioasă Gavrilia, pe cei ce se roagă ție, cu înțelepciune a semăna în suflet frica sfântă și dumnezeiasca străpungere a inimii.

Slavă…

Nu lipsi, din înalturi, Cuvioasă, a-i apăra pe cei ce cu credință aleargă la moaștele tale și în cântări te laudă.

Și acum… 

A Născătoarei

Pe cel ce sunt întinat cu greșelile și supus batjocurii ucigătorului de oameni, Născătoare de Dumnezeu, cu mijlocirea ta, miluiește-mă și mă izbăvește pe mine, cel ce mă rog ție.

Cântarea a 5-a 

Irmos: Luminează-ne pe noi, Doamne, cu po­run­cile Tale și cu brațul Tău cel înalt; pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Auzi rugăciunea noastră și gonește de la noi, minunată Gavrilia, negura înțelesurilor celor deșarte.

Stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Cu izvorârile rugăciunilor tale, adapă cu dumnezeiesc har inimile celor ce cu evlavie cinstesc luminată viețuirea ta, prealăudată.

Slavă…

Luminează cu strălucirea focului mijlocirii tale către Domnul, Gavrilia, sufletele celor ce totdeauna la tine cu dorire vin.

Și acum… 

A Născătoarei

Milostiv arată-ni-L nouă pe Cel ce din tine S-a întrupat pentru mulțimea milelor, pe Cuvântul Tatălui, Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară.

Cântarea a 6-a 

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către Dom­nul și Lui voi spune necazurile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea s-a apropiat de iad, și ca Iona mă rog: Dum­nezeule, din stricăciune scoate-mă.

Stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Ai slujit Domnului ca o preaînțeleaptă, depărtând de la tine materialnicele griji, Cuvioasă Gavrilia, și de la El ai primit plata ostenelilor tale; pentru aceasta mijlocește cu sfintele tale rugăciuni, pentru noi bunăvoire.

Stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Cu covârșire în a ta viață oglindit-ai milostivirea lui Dumnezeu; pentru aceasta, Cuvioasă Gavrilia, de mare har El te-a învrednicit, prin care fii nouă tare și statornică apărătoare.

Slavă…

Cele cu neorânduială ale noastre aplecări spre rău contenește-le, Cuvioasă Gavrilia, și întoarce-ne toată dorirea spre iubirea de Dumnezeu, căci tu prin fapte bune al iubirii scump odor te-ai arătat.

Și acum… 

A Născătoarei

Preastrălucită, ceea ce ești tron al lui Dumnezeu și al Lui sfințit sălaș, împodobită Mireasă a Făcătorului, Binecuvântată Marie, Maică nenuntită, cu rugăciunile tale învrednicește-ne a fi locuitori ai Raiului.

Izbăvește, Cuvioasă Maică Gavrilia, de Dumnezeu cugetătoare, pe cei ce la mijlocirea ta aleargă, de primejdiile și de întristările vieții.

Neîntinată, ceea ce prin cuvânt negrăit ai născut pe Cuvântul, în zilele cele mai de pe urmă, roagă-te Lui, ca ceea ce ai îndrăznire de Maică.

Ectenie și Condac. 

Glas 2.

 Podobie: Cu sângiurile…

Păstrând neîntinat chipul lui Dumnezeu prin viețuirea ta virtuoasă, bogăția harului ai agonisit, Cuvioasă Maică Gavrilia, ale cărui daruri totdeauna împarte-le celor ce cu dorire în cântări te laudă.

Prochimen. Glas 4.

Așteptând, am așteptat pe Domnul și S-a plecat spre mine.

Stih. Și a pus pe piatră picioarele mele, și a îndreptat pașii mei.

Evanghelia

 de la Matei (Cap 11, 27-30)

A zis Domnul către ucenicii Săi: "Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară."

Slavă… Pentru rugăciunile Cuvioasei Gavrilia, Milostive… 

Și acum… Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu…

Stih. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegea mea.

Prosomie. 

Glas 6. Podobie: Toată nădejdea…

Desfătările vieții și slava lumească cu totul urându-le, pașilor lui Hristos ai urmat; în chip minunat trăit-ai pe pământ, arătând întreagă-înțelepciune și prin nevoință petrecut-ai ca un înger, iar prin facerile de bine, cu iubirea de oameni te-ai nevoit. Pentru aceasta fiind slăvită, roagă-te Domnului cu căldură, prealăudată Gavrilia, pentru sufletele noastre.

Mântuiește, Doamne, poporul tău…

Cântarea a 7-a 

Irmos: Tinerii, cei ce au mers din Iudeea în Ba­bilon oarecând, cu credința Treimii, vă­paia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Stătut-ai cu slavă la tronul Sfintei Treimi, cinstită Gavrilia, iar de acolo cu bunăvoință caută cu ochi milostiv spre cei ce te cinstesc pe tine, din toate mâhnirile dezlegare tuturor dăruind.

Stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Prin faceri de bine săvârșindu-ți viața, Maică Gavrilia, cu credință roade multe i-ai adus în dar frumosului tău Mire, de la Care pentru noi cere bucurie și veselie.

Slavă…

Cu ticăloșie, prin nepurtare de grijă și mulțimea păcatelor, mintea noastră s-a făcut cu totul pământ. Ci pe ea cerească arat-o prin lucrările vieții celei virtuoase, Maică Gavrilia, pentru aceasta cu căldură rugând pe Dumnezeu.

Și acum… 

A Născătoarei

Fiind sloboziți, Fecioară, din blestemul celui întâi zidit, de Cel născut din tine fără de sămânță, Bucură-te strigăm ție, și te fericim pe tine, din inimi rugându-ne: păzește-ne, Maică, de strâmtorări.

Cântarea a 8-a 

Irmos: Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oștile în­gerești, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Cu cei ce caută tare mijlocirea ta, fii împreună-luptătoare în nevoi, o, Fericită Cuvioasă Gavrilia.

Stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Fiind înviforați de furtunile vieții, tuturor ne fii liman lin, Maică Gavrilia, cu liniștea rugăciunilor tale.

Slavă…

Ca ceea ce ești dăruită cu bogăție de har dumnezeiesc, Gavrilia, pe noi cei săraci prin multe păcate, miluiește-ne cu rugăciunile tale.

Și acum… 

A Născătoarei

Cel ce a răsărit din pântecele tău mai presus de fire, Soarele slavei, cu rugăciunile tale cele de Maică, bun se arată, nouă celor ce te cântăm pe tine.

Cântarea a 9-a 

Irmos: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, noi cei izbăviți prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup.

Stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Cuvioasă Fericită, lauda Cuvioșilor, Maică Gavrilia, cu puternice tale mijlociri către Iubitorul de oameni, cere pentru noi cele mai bune dăruiri.

Stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Dă nouă tuturor tărie sufletului și trupului, cinstită Cuvioasă Gavrilia, ca lui Dumnezeu să viețuim în dumnezeiasca lege.

Slavă…

Desfătându-te de negrăita slavă a cuvioșilor, Maică Gavrilia, pe Domnul roagă-L să miluiască și să mântuiască pe cei ce în cântări te laudă pe tine.

Și acum… 

A Născătoarei

Pe cei ce cântăm și slăvim, Maică a lui Dumnezeu, marea taină a nașterii tale, de săgețile celui ce se luptă cu noi izbăvește-ne.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Năs­cătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvân­tul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născă­toare de Dumnezeu, te mărim.

și Megalinariile

Bucură-te, vistierie a dragostei și izvor nedeșertat al iubirii de frați; bucură-te, vas al bucuriei celei întru Domnul, Maică Gavrilia, ceea ce pe tine te fericim.

Pe Domnul urmându-L prin viață curată, te bucuri de tainică vedere; pe El roagă-L cu căldură, Maică Gavrilia, să ne dăruiască nouă mântuire.

Ca una ce ai păzit, Maică Gavrilia, din copilărie porunca Stăpânului, te-ai învrednicit de desfătarea celor de Sus; pentru aceasta, pentru noi cere bucuria cerească.

Trăind în mijlocul tulburărilor lumii, te-ai arătat cu adevărat ca un înger în trup; pentru aceasta, ca una ce petreci acum împreună cu cetele îngerilor, Maică Gavrilia, pe noi pomenește-ne.

Cu evlavie te slăvim pe tine, Maică Gavrilia, ceea ce ești comoară de milostivire; dă-ne nouă nevrednicilor, Maică, din destul dumnezeiască milă, cu harul tău.

Izbăvește de viclenele uneltiri ale văzuților și nevăzuților vrăjmași, cu ajutorul tău, Maică Gavrilia, poporul insulei Leros, care pe tine te binecuvintează.

Insula Leros te binecuvintează ca pe o comoară, având racla sfintelor tale moaște; nu o lipsi pe ea de acoperământul tău, Maică  Gavrilia, ca o împreună-pătimitoare.

Harul îndrăznirii către Dumnezeu având, roagă-L să ne izbăvească pe noi din defăimarea patimilor, Maică Gavrilia, ca îndumnezeită viață să trăim.

Cu Sfântul Amfilohie, luminătorul cel din Patmos, roagă-te Izbăvitorului, să ne dăruiască pace, Maică Gavrilia, milă și har, ca Unul singur milostiv.

Toate cetele Îngerilor, Înaintemergătorul Domnului, cei doisprezece Apostoli, Sfinților toți, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, faceți rugăciuni ca să ne mântuim noi.

Apoi Sfinte Dumnezeule..., 

Preasfântă Treime..., 

Tatăl nostru…, 

obișnuitele Tropare de umilință, 

Ectenie și Apolis, 

după care cântăm cele ce urmează:

Glas 2. Podobie: Când pe lemn…

Înșelăciunea lumii cu totul părăsindu-o prin puterea credinței, cinstită Gavrilia, în curăție ai viețuit și întreaga viață ți-ai împodobit cu iubirea de frați, pașilor lui Hristos urmând. Pentru aceasta, ca ceea ce stai înaintea Lui, pentru toți cei ce spre tine caută, cere milă și iertare.

Toată nădejdea noastră, spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, păzește-ne pe noi sub sfânt acoperământul tău.

Stăpână, primește rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi din toată nevoia și necazul.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.