Respectul de sine e acea liniște blândă în care spui, fără luptă, dar cu adevăr:

 O femeie poate fi educată cum să se îmbrace.
Cum să vorbească.
Cum să gândească.
Dar, există ceva ce nimeni nu o poate învăța: cum să se respecte.
Doar ea poate învăța asta, şi doar ea poate pune în practică respectul de sine: prin ce alege în viaţa ei, pe cine alege şi cum se va purta cu ea, prin viață.
Respectul faţă de sine este precum meseria care "se fură": din tot ce se petrece în viața ta, tu îţi decizi limitele emoţionale, valorile personale, credințele de bază.
Nimeni și nimic, oricât de bun sau rău va fi, nu te va învăța respectul față de femeia din tine.
Tu o vei consola, încuraja, ierta pe ea, ca, mai târziu, să poți ieşi cu tine, în lume, şi să îi poți privi pe ceilalți cu demnitate, curaj şi adevăr.
Şi nu poţi privi aşa decât după ce te respecți pe tine: Respectul față de sine, dincolo de standarde și aparențe, este o formă profundă de demnitate. Nu o demnitate rece sau închisă, ci una caldă, liniștită, care izvorăște din centrul unei femei care a învățat să nu se mai caute în ochii celorlalți. O femeie care trăiește ancorată în adevărul ființei ei – viu, stabil și împăcat.
RESPECT FAȚĂ DE SINE ÎNSEAMNĂ:
– Să nu te mai înstrăinezi de tine pentru a fi iubită.
Să nu te micșorezi ca să încapi în viața altcuiva. Să nu te abați de la ceea ce simți și știi în adâncul inimii, doar pentru a păstra o relație care cere să renunți la tine.

– Înseamnă să știi când să pleci, chiar dacă încă iubești.
Pentru că ai înțeles că iubirea adevărată nu se pierde – ea se transformă. Nu moare, ci se așază într-un loc tainic, de unde continuă să existe fără să mai doară. Dacă e autentică, rămâne vie în tine, chiar dacă drumurile se despart.
Iar dacă nu e autentică, dacă te rănește sau te goleşte de sens, atunci e în regulă să pleci. Nu pentru că nu mai iubești, ci pentru că ai învățat să nu te abandonezi iubind.
Pentru că știi acum că iubirea pentru celălalt nu poate fi mai mare decât iubirea pentru propria pace.

– Înseamnă să nu te mai vinzi pe bucăți.
Să nu te risipești în spații care nu te prețuiesc. Să îți onorezi darurile, visele, timpul și prezența. Să spui: „Aici sunt întreagă. Aici, ceea ce e sfânt în mine nu se negociază.”

– Înseamnă să alegi tăcerea acolo unde cuvintele nu-și mai găsesc rostul.
Să nu te mai explici celor care nu vor să audă cu adevărat. Să înțelegi că nu e despre convingere, ci despre rezonanță.

– Înseamnă să nu te agăți de cineva ca să fii văzută.
Cine e menit să rămână, va rămâne. Cine te simte cu sufletul, nu are nevoie să-l strigi. Tu nu ești ceva ce se cere păstrat cu teamă – ești ceva ce se iubește firesc.

– Înseamnă să nu-ți mai ceri scuze pentru sensibilitatea ta.
Să recunoști în ea nu o slăbiciune, ci o formă subtilă de înțelepciune. E forța ta blândă, felul în care lumea prinde contur din adâncurile inimii tale.

– Înseamnă să spui „nu” cu blândețe, dar cu fermitate.
Să înțelegi că limitele nu închid, ci protejează ceea ce e prețios în tine.

– Înseamnă să-ți porți rănile cu delicatețe, dar fără să le lași să-ți scrie viitorul.
Să te însoțești cu ele în drumul spre vindecare, știind că nu te definesc, dar te-au modelat cu iubire în forma de acum.

Respectul de sine e acea liniște blândă în care spui, fără luptă, dar cu adevăr:
„Mă aleg pe mine. Cu tot ce sunt. Cu tot ce am fost. Cu tot ce devin. Și dacă e nevoie să plec, plec cu iubire – nu din lipsă, ci din înțelepciunea de a nu rămâne acolo unde nu mai pot fi întreagă."