Sinaxar 16 Martie

 

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Sabin egipteanul.

Sfântul Sabin a fost din localitatea Ermuopole a Egiptului şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Pornindu-se prigoana împotriva creştinilor, el a ieşit împreună cu alţi creştini din cetate şi s-au ascuns într-o căsuţă. Fiind căutat însă de închinătorii la idoli, pentru că se bucura de multă cinstire printre creştinii de acolo, fiind şi de neam ales şi întrecând pe mulţi cu râvna credinţei sale, a fost în cele din urmă găsit. Şi, fiind dus înaintea unui oarecare Arian, care era mai marele cetăţii, a fost spânzurat şi strujit într-atâta, încât bucăţi din carnea lui cădea la pământ. Apoi a fost ars cu făclii aprinse şi în cele din urmă legat fiind de o piatră a fost aruncat în râul Scamandru, luând în chipul acesta cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Papa.

Acest sfânt, văzând că lumea se găseşte în primejdia de a se cufunda în idolatrie, înfăţişându-se înaintea stăpânitorului locului unde trăia, l-a ruşinat pe acesta, cu îndrăzneala lui cea multă în Hristos. Fiind aruncat la pământ i s-a bătut mai întâi trupul şi apoi şi faţa cu toiege şi a fost chinuit în multe chipuri, după care şi-a dat duhul. Moaştele lui au fost ridicate de cei din Licaonia, care avându-le la ei se bucură şi se veselesc.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian cel din Cilicia.

Acest sfânt era de fel din cetatea Anazervelor, care este a doua cetate din ţinutul Ciliciei şi era fiul unui demnitar grec şi al unei mame creştine. Învăţând de la mama lui credinţa creştină şi îndeletnicindu-se cu citirea Sfintelor Scripturi, când a ajuns la vârsta de optsprezece ani a fost dus de către alţii înaintea ighemonului locului aceluia. Şi neplecându-se a jertfi idolilor, a fost bătut peste tot corpul, după care a fost aruncat în închisoare. Aducându-şi aminte aici de sfatul mamei lui, când a fost scos din nou şi întrebat, a răspuns că stăruie în credinţa lui şi vrea să moară în credinţa lui Hristos. Deci, fiind aruncat într-un sac plin de nisip şi de şerpi veninoşi, a fost lăsat în mare şi astfel a primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan cel din Mănăstirea Rufianelor, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Roman, cel din Parion, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor zece mucenici din Fenicia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Alexandru, papă al Romei, care în pace s-a săvârşit.

Sf. Mucenic Alexandru, Episcopul Romei, a fost timp de 10 ani pastorul Romei. El a fost ars de viu in ziua de 3 mai 119 din ordinul împăratului Hadrian (117-138).

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aninas, făcătorul de minuni.

Acest preacuvios părinte al nostru, încă de pe când era tânăr, fără nici un fel de învăţătură fiind, a iubit blândeţea şi liniştea, trăind retras de toţi ceilalţi, în linişte. Când a ajuns la vârsta de cincisprezece ani, rămânând orfan de părinţi, părăsind toate s-a dus în regiunea Neocezareea-pe-Eufrat. Şi găsind acolo pe un monah oarecare cu numele Maiuma, care ducea o desăvârşită sărăcie de bunăvoie, a rămas lângă el priveghind şi rugându-se. Atât de mare erau lipsurile în care trăiau aceştia doi, încât de multe ori abia dacă mâncau o singură dată la patruzeci de zile. Şi într-o astfel de strâmtorare fiind, se bucurau tot atât de mult, ca şi cum ar fi luat parte la o masă împărătească. După o oarecare vreme, învăţătorul lui a voit să plece de acolo de unde se găseau şi a şi făcut aceasta. Dar fericitul Aninas, i-a grăit: "Iartă-mă, cinstite părinte, dar nu doresc să plec de aici" şi a rămas acolo. De multe ori ieşea şi înainta în pustiul cel mai îndepărtat, timp de douăzeci sau treizeci de zile, după care se întorcea din nou la chilia lui. Şi înfrângându-şi patimile trupului, a primit ca răsplată puterea de a îmblânzi fiarele sălbatice. Pentru aceasta oriunde mergea, el era însoţit întotdeauna de doi lei. Odată, chiar unul dintre lei, călcând într-un spin ascuţit şi acesta intrându-i adânc în labă, sfântul i l-a scos afară, i-a legat bine laba şi astfel l-a făcut sănătos.

Vestea despre el alergând pretutindeni, mulţime de bărbaţi şi de femei veneau la el, aducând cu ei tot felul de bolnavi şi el, cu harul dumnezeiesc care sălăşluia în inima lui şi numai cu rugăciunea îi tămăduia pe toţi de orice boală erau cuprinşi. Lăsând deci pe toţi aceştia să vină la el în pustiu, el trăia mai departe în chilia lui, rugându-se. Dar apă nu se găsea prin apropiere, ci se aducea tocmai de la râul Eufrat, care se găsea la depărtare de aproape opt kilometri. Mai înainte numai rar se aducea, pentru că sfântul fiind singur nici nu prea avea nevoie de ea. Dar când mulţimea celor ce veneau la el a început să fie din ce în ce mai mare, nevoia de apă de băut s-a făcut din ce în ce mai mult simţită, de aceea el a construit un mic bazin în care să se adune apa de ploaie, care să poată fi întrebuinţată de cei ce aveau nevoie de apă.

Dar şi bazinul acesta golindu-se odată cu totul de mulţimea care venise, şi după aceasta venind încă şi altă mulţime de oameni, iar sfântul poruncind slujitorului său să scoată apă şi pentru aceştia, după ce slujitorul s-a dus şi nu a mai putut aduna nici măcar un pahar de apă, din cauză că toată apa fusese întrebuinţată, sfântul ridicându-şi ochii către cer şi suspinând adânc, cu faţa plină de seninătate, a zis din nou slujitorului: "Du-te, copile, în numele Domnului îţi poruncesc: scoate apă şi împarte celor ce au trebuinţă". Şi slujitorul ascultând de porunca ce i s-a dat, s-a dus şi, o, minune!, a găsit bazinul plin de apă şi a strigat: "Veniţi cu toţii să vedeţi un lucru minunat!" Şi alergând cu toţii şi bând din destul din apa aceasta foarte curată şi rece, s-au minunat şi au adus mulţumită lui Dumnezeu.

După aceasta, sfântul, voind să ascundă faima acestei minuni, s-a gândit să aducă el însuşi apă de la râul Eufrat, tot aşa cum făcea şi mai înainte. Deci, în timpul nopţii, lucrul neapărat pe care-l făcea era să aducă apă de la Eufrat. Dar altă dată venind din nou mulţime mare la el şi apa terminându-se, bătrânul luând un vas de lut, a pornit spre râu. Nu s-a îndepărtat însă nici măcar cât o aruncătură de piatră şi s-a înapoiat. Cei care erau de faţă socotind că bătrânul s-a înapoiat aşa de repede din cauza slăbiciunii, au alergat cu toţii întru întâmpinarea lui. Unul dintre ei luând din mâinile bătrânului vasul de lut, în care voise să aducă apă şi văzându-l că este plin, a strigat, zicând cu glas mare: "Daţi toţi slavă lui Dumnezeu, că braţele bătrânului izvorăsc apă vie!" Deci, alergând cu toţii la vasul de lut şi văzându-l plin cu apă rece, s-au minunat şi au început să se târască la picioarele lui, rugându-l cu căldură sã înceteze să mai săvârşească un astfel de lucru şi să nu-şi mai ia asupra-şi pentru ei o atât de mare osteneală. Căci ziceau: "Dacă nu s-ar fi întâmplat această minune, ai fi adus negreşit apă tocmai de la râul Eufrat!" Dar bătrânul, căzând şi el la pământ, se numea pe sine pământ şi cenuşă, vierme şi tot ce poate fi mai dispreţuit şi numai în felul acesta abia dacă a putut să-i liniştească.

În vremea aceea Patriciu, episcopul Cezareii, auzind că sfântul aduce el singur apa, i-a trimis bătrânului, ca să-l uşureze, un animal obişnuit cu căratul apei. Dar un sărac oarecare, strâmtorat de creditorul lui, venind la bătrân, i-a povestit acestuia nenorocirea lui. Bătrânul însă neavând nimic altceva cu care să-l ajute, şi nelăsându-l inima să-i dea drumul să plece neajutorat, dându-i asinul pe care-l primise pentru căratul apei, i-a zis: "Vinde-l, copile, plăteşte-ţi datoria şi scapă!" Deci, episcopul aflând aceasta, i-a dat din nou, alt asin, zicându-i: "Pe acesta nu ţi-l dau în dar, ci numai ca să-ţi care apă; iar când voi avea nevoie de el, am să ţi-l iau înapoi!" După puţină vreme însă, venind la bătrân un alt sărac şi cerându-i ajutor, iar sfântul neavând ce să-i dea, i-a dat asinul. Aflând din nou şi de acest lucru, episcopul a poruncit să se zidească un bazin mare, care se păstrează până astăzi, pe care umplându-l cu apă, cu ajutorul unor trimişi ai săi cu animale aducătoare de apă, le-a poruncit acestora să se întoarcă înapoi.

S-a întâmplat, apoi, ca în regiunea aceea să se găsească un stâlpnic despre care se dusese vestea. Dar acesta, prin lucrarea meşteşugită a diavolului, a ajuns odată la o ceartă cu un oarecare, fiind rănit de o piatrã aruncată de acesta. Simţindu-se mânat de o pornire lăuntrică să se răzbune împotriva celui ce îl lovise cu piatra şi să se apere împotriva tuturor celor ce săvârşeau neorânduială, căci stâlpnicul socotea că aşa se cuvine să facă, omul acesta al lui Dumnezeu, Aninas, cunoscând aceasta mai dinainte prin Duhul Sfânt, scriind cele ce se cuvine stâlpnicului, i-a trimis scrisoarea printr-un leu. Ucenicul stâlpnicului, văzând leul s-a înspăimântat, cuprins fiind de frică. Dar înţelegând că leul aducea o scrisoare, apropiindu-se de el, i-a luat scrisoarea şi a dat-o stâlpnicului, care, după ce a citit-o, s-a umplut de căinţă şi lăsând răzbunarea în seama lui Dumnezeu, i-a răspuns fericitului Aninas, tot prin leu, aducând multe mulţumiri lui Dumnezeu şi slujitorului Său, pentru sfaturile primite la vreme.

Odată, o femeie, cuprinsă de o boală grea, urca spre locul unde se găsea sfântul. Un barbar însă ieşindu-i în cale şi năpustindu-se asupra-i ca să o necinstească, numai cu chemarea în ajutor a numelui sfântului, barbarul deodată s-a îmblânzit şi întinzând mâna ca să-şi ia arma pe care mai înainte de a se năpusti asupra femeii o înfipsese în pământ, a găsit-o că prinsese rădăcini. Minunându-se deci şi el de acest lucru cu totul neobişnuit a alergat şi el către sfântul Aninas. Şi ajungând la el, după ce a fost catehizat, a fost botezat, rămânând mai departe pe lângă sfânt şi devenind, cu timpul, un bărbat foarte încercat în viata duhovnicească. Iar femeia după ce a primit vindecarea de care avea nevoie, a plecat, bucurându-se.

Multe alte minuni şi lucruri mai presus de fire au fost săvârşite de acest sfânt, dar nu le mai arătăm aici, cu toate că şi pe acestea arătate mai sus le-am înfăţişat fără să vrem.

Deci trăind timp de nouăzeci şi cinci de ani în sihăstria lui şi neplecând câtuşi de puţin de acolo, când a ajuns la vârsta de o sută zece ani, după ce a vestit de mai înainte multe vedenii pe care le-a avut cu privire la viitor, simţind că i-a venit sfârşitul, a adunat la sine pe toţi cei care făceau parte din frăţietatea în fruntea căreia se găsea, a ales pe unul dintre fraţi, care întrecea pe toţi ceilalţi în virtute şi a zis: "Pe acesta l-a pecetluit Dumnezeu ca păstor al vostru, în locul meu". Şi zicând acestea a arătat pe fratele despre care era vorba, l-a îmbrăţişat şi i-a binecuvântat pe toţi. După aceasta trăind încă şapte zile, s-a mutat la Domnul în ziua a şaisprezecea a lunii martie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Hristodul (1020-1093), făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Sfântului Ioan Teologul din Patmos.

Sfântul Hristodul, care era de loc din regiunea Neceea, în Bitinia, a fost copilul unor creştini binecredincioşi, Teodor şi Ana, şi a primit la botez numele de Ioan. A luat schima monahală de tânăr, primind numele de Hristodul ("robul lui Hristos" în greceşte). A dus mai întâi viaţă călugărească în mai multe locuri, pentru ca mai apoi să primească acordul şi ajutorul material al împăratului Alexie I Comneanul (care a domnit în 1081-1118), şi aşa a zidit în insula Patmos o biserică şi o mănăstire în cinstea sfântului Ioan Evanghelistul. Aceste clădiri au rămas până astăzi. Când însă arabii musulmani au atacat Patmosul, sfântul a trebuit să se refugieze, împreună cu ucenicii săi, în Evia (Epir), unde a şi murit, către sfârşitul secolului al XII-lea (+1093), într-o zi de 16 martie. Mai târziu, ucenicii săi au aflat moaştele sale întregi, şi le-au adus în mănăstirea ctitorită de el în Patmos, unde se găsesc până astăzi, şi sunt izvor de multe vindecări şi minuni pentru cei care cer mijlocirea sfântului cu credinţă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna martie in 16 zile: pomenirea Sfantului Mucenic Sabin Egipteanul (+287).

    Patria Sfantului Sabin a fost Egiptul si cetatea Ermopolis si era barbat slavit, avand dregatorie mare in cetatea sa. Pe vremea imparatiei lui Diocletian (284-305), tulburandu-se tot Egiptul, din pricina prigonirii celei cumplite ce se pornise, multi crestini fiind prinsi, chinuiti si ucisi, Sabin si-a lasat casa, averea si prietenii si, iesind pe ascuns din cetatea sa, s-a adapostit intr-un sat indepartat, in care erau ascunsi si alti crestini. Si, acolo, nestiut, intr-o casa mica si saracacioasa, petrecea in post si rugaciune, ziua si noaptea. Dar, slujitorii de idoli il cautau neincetat pe Sabin, cel de bun neam, din Ermopolis, ca sa-l prinda spre chinuire, si negasindu-l, erau mahniti de multa vreme.

    S-a gasit insa un vanzator care, ca si Iuda s-a dus la slujitorii de idoli si a zis: "Ce-mi dati, ca sa va arat unde este Sabin, pe care il cautati ?" Iar ei i-au dat doi galbeni. Au mers, apoi, dupa dansul, pana in satul acela si, vazand casa, au inconjurat-o si au batut in usa. Si erau cu Sfantul Sabin, in casa aceea, sase crestini care, crezand ca a venit la dansii cineva din fratii credinciosi, pentru vreo trebuinta, au deschis usa. Deci, slujitorii de idoli, intrand inlauntru, cu mare ura, i-au prins si i-au legat pe toti, insa pe Sfantul Sabin l-au legat deosebit, cu lanturi mai grele, si l-au dus la dregatorul locului aceluia, care se numea Avian. Si, dus fiind la paganeasca judecata si, silit sa jertfeasca idolilor, nu s-a lepadat de Hristos. Drept aceea, l-au chinuit cumplit, cu unghii de fier zgaraindu-l si cu foc arzandu-l, iar, mai pe urma, l-au inecat intr-un rau. Si asa s-a sfarsit nevointa muceniciei si la Hristos s-a dus, ca sa-si ia cununa biruintei. Asemenea si ceilalti sase crestini, prinsi impreuna cu dansul, chinuiti fiind, si-au dat duhul castigand aceeasi slava, de la Hristos, in ceruri.
 

 

Intru aceasta zi, cuvant de invatatura al Sfantului Efrem Sirul pentru bogati.

    Auziti, bogatilor, si luati aminte, ascultati cei ce tineti case, sa nu va mandriti intru averea voastra cea stricacioasa, laudandu-va. Ca numai Dumnezeu este bogat, El care are bogatie nestricacioasa si din destul si da tuturor, celor ce cer. Iar fiinta bogatiei noastre este praful. Si, pana ce este liniste, va veseliti cu ea si o stapaniti, si vin la voi mici si mari, slaviti si fara slava, bogati si saraci, aducandu-va voua cinste si daruri si la picioare cazandu-va; si, de aceea, bine este sa multumiti lui Dumnezeu. Dar sa va paziti, ca nu cumva, bogatia sa fie adunata cu pacat, cum ar fi de pilda, sa iei mita de la vreunul care ar voi a birui pe vreun potrivnic al sau si tu, atunci, cu nedreptate, sa osandesti pe omul cel facut dupa chipul lui Dumnezeu, pentru care Hristos si-a varsat sangele.

    Destul sa-ti fie tie si casei tale ceea ce ti se cuvine, cu dreptate, iar nu intr-ascuns. Iar de vei lua pe deasupra, atunci, iei ca o bautura tulbure si sa cunosti ca esti bolnav cu sufletul. Pazeste-te cu intelepciune si-ti curata sufletul tau cu frica lui Dumnezeu. Sa nu aduni lucruri spurcate si nedrepte in viata aceasta, fiindca averea aceea naste in sufletul tau boala netamaduita. Deci, precum mai inainte ti-am zis, strecoara-ti toate, ca sa nu fie in casa ta nedreptate, nici spurcaciune, ci toate curate si drepte. Toate, ca si printr-o strecuratoare sa le strecori, si sa le speli, cu dreptate si cu vrednicie, ca sa fie curate si nespurcate de-a pururea, ca o apa curgatoare. Zis-a inteleptul ca se cade sa ne spalam si sa ne curatim sufletul nostru de rusinea si de insasi spurcaciunea lui, adica, sa-l pazim de bogatia cea nedreapta. Sa primesti si sa aduci in casa ta pe cel strain si pe cel sarac si sa-i hranesti si sa-i incalzesti, iar Dumnezeu iti va rasplati tie insutit, pentru ca El insusi a fagaduit asa, si nemincinos este.
 

 

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, ca pe cel, pe care il iubeste Domnul, il si cearta.

    De vei vedea pe vreun om nedrept si rau, intru indestulare petrecand si intru sanatate, sa nu te minunezi de el, pentru ca a facut si el putin bine, inaintea iui Dumnezeu, si, pentru aceasta, isi ia plata sa aici, iar acolo, va auzi, ca si bogatul: "Tu ti-ai luat cele bune in viata ta, pentru acel bine facut de tine". Iar de vei vedea pe cela ce in dreptate vietuieste, suferind chiar multe primejdii si necazuri, sa-l fericesti pe el, si, ca el, sa ravnesti a fi, pentru ca, aici unul ca acela, se curateste de pacate, iar, acolo, la multa bucurie merge, ca, pe cel pe care il iubeste Dumnezeu, il si cearta.

    Pentru ce te tulburi, omule, vazand pe sfinti, in viata, cu necazuri ? Ca acei ce rabda aici necazurile, aceia, intru Cereasca Imparatie, se vor salasui, cu bucurie. Iar, pentru cei ce sunt rai, lacomi, talhari, rapitori, clevetitori si intru indestulare petrec, pentru unii ca aceia, vesnicile osande in foc li se gatesc; precum si bogatul acela, care in vapaie fiind, ruga pe Avraam, iar Avraam i-a zis: "Tu, fiule, ti-ai luat cele bune in viata ta, iar Lazar, pe cele rele: si pentru aceea, el, aici se mangaie, iar tu te chinuiesti, in vapaie arzandu-te".

    Ascultati, insa, ce fel de bine a luat bogatul: bogatie, sanatate, hrana, bauturi multe, vin scump, stapanire, slava si cinste de la toti. Dar Lazar, oare nu a gresit si el ceva ? Cu adevarat, avea si el putine greseli. Asadar, cand bogatul si-a luat cele bune in viata, pentru putinul bine pe care l-a facut, si Lazar asemenea, si-a luat cele rele, pentru putinele lui greseli; de aceea, acum, se desfata, iar bogatul se chinuieste. Drept aceea, fratilor, de veti vedea pe vreun drept suferind, aici, boli si primejdii, sa-l fericiti pe unul ca acela, pentru ca aici, de pacate slobozindu-se, va merge curat acolo, la Dumnezeu. Si, chiar de i se vor si indelunga lui primejdiile, inca, mai mult, i se va inmuiti lui rasplata dreptatii. Ca si dreptul Iov, care fara si prihana a pazit poruncile lui Dumnezeu, cate chinuri n-a luat in trupul lui, aici ! Si pentru ce altceva patimea, fara numai ca, acolo, mai mare cinste sa primeasca ? Iar la altii, rai fiind, chiar daca numai in sanatate ar petrece si nici o primejdie nu le-ar veni, la unii ca acestia, fratilor, si la slava lor de oameni pacatosi, nimeni sa nu ravneasca, ci mai mult, sa planga pentru dansii, ca sabia judecatii se gateste asupra lor.

    Drept aceea, nu cela ce incepe bine si face rau pe urma este drept, ci, de va avea cineva sfarsit bun, acela este drept. Ca unii gresesc la aratare, iar in taina mult se pocaiesc si noua ni se pare ca sunt pacatosi, iar, la Dumnezeu, se afla dreptii. Pentru aceea, nu se cade a osandi pe nimeni. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea !