Sinaxar 17 Martie

 

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Alexie, omul lui Dumnezeu.

Preacuviosului părintele nostru Alexie s-a născut la Roma, fiind singurul copil al patricianului Eufimian şi al Aglaidei, care erau de neam nobil şi bogaţi. Ajungând la vârsta potrivită, tatăl său i-a ales soţie, pregătindu-i cămara de nuntă. După căsătorie, când a intrat în cămara de nuntă, în care se găsea soţia lui, în loc să rămână acolo cu ea, şi-a scos inelul său şi dându-i-l şi binecuvântând-o, a ieşit în ascuns din casă şi a plecat îndată la Edesa. Şi venind la biserica de aici, a rămas pe lângă ea timp de optsprezece ani, îmbrăcat cu haine sărace şi zdrenţuite, hrănindu-se din mila şi îndurarea celor ce veneau la biserică.

Mai târziu a plecat de acolo, căci nu se mai putea să rămână mai multă vreme ascuns, din cauza virtuţilor lui, fiindcă mulţi, înţelegân-du-i viaţa lui virtuoasă, veneau mereu la el şi-l stânjeneau, şi a voit să se ducă în Tarsul Ciliciei, la biserica sfântului apostol Pavel, dar nu şi-a putut împlini această dorinţă, deoarece corabia cu care călătorea, împinsă fiind de vânt, a fost îndrumată într-altă parte. Ajungând deci la Roma, a venit la casa părinţilor lui. Aici, nemaifiind cunoscut de nimeni, îşi petrecea viaţa înaintea porţii casei sale, luat în derâdere şi batjocorit de înşişi servitorii lui, pătimind atât de mult, cât poate pătimi un om străin lipsit de orice îndrăzneală din partea unor oameni petrecăreţi şi gălăgioşi. Când a simţit că i se apropie fericitul sfârşit, a cerut o bucată de hârtie şi a scris pe ea cine este şi unde s-a născut. Şi a păstrat această hârtie la el, până când împăratul Onoriu, după o descoperire dumnezeiască, venind la el, l-a găsit dându-şi duhul. Şi rugându-se de el şi luând de la el scrisoarea şi citind-o în auzul tuturor, au cunoscut cu toţii cele cu privire la el. Deci, toţi fiind cuprinşi de spaimă, au luat şi au îngropat cu cinste şi cu mare cuviinţă sfintele lui rămăşite în biserica sfântului apostol Petru, moaştele lui răspândind după aceea miruri cu bun miros şi vindecări tuturor celor ce se apropiau de ele.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Pavel, care, pentru sfintele icoane, în foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Teostirict Mărturisitorul, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Marin, care de sabie s-a săvârşit.

Sfântul Marin, din dragoste mistuitoare pentru Mântuitorul Hristos, a distrus un templu al idolatrilor în timpul unui festival păgân, călcând în picioare sacrificiile lor şi declarându-se creştin. După ce a fost crunt torturat, sfântului i s-a tăiat capul.

Tot în această zi s-a întâmplat şi pedeapsa înfricoşătoare a cutremurului, care, cu iubire de oameni, a fost adusă asupra noastră şi din care, mai presus de orice nădejde, ne-a izbăvit pe noi Domnul cel iubitor de oameni. Şi s-a întâmplat aceasta în vremea împăratului Constantin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Patrick, Episcopul şi Iluminătorul Irlandei (383-461).

Sfântul Patrick, Iluminătorul Irlandei s-a născut în jurul anului 385, fiul lui Calpurnius, un colector de taxe roman. El a trăit în satul Bannavem Taberniae, undeva la gura râului Severn din Wales. Când Patrick avea 16 ani, ţinutul a fost atacat de piraţi şi el a fost unul din captivi. El a fost dus în Irlanda unde a fost vândut ca sclav şi pus să lucreze ca îngrijitor de porci pe un munte, numit Slemish în Antrim County. În perioada cât a fost sclav Patrick a învăţat limba irlandeză care i-a fost de folos mai târziu în misiunea lui viitoare.

El a trăit în rugăciune şi singurătate pe munte timp de 6 ani. Sf. Patrick a avut două viziuni: în prima i se arăta că se va întoarce acasă, iar în a doua vedenie i se spunea că vaporul lui este gata. Pornind pe jos, Patrick a parcurs două sute de mile de-a lungul coastei. Acolo a reuşit să se îmbarce pe vapor şi s-a întors în Marea Britanie la părinţii săi.

Puţin mai târziu, s-a dus la Gaul şi a studiat preoţia în Auxerre, sub Sf. Germanus (prăznuit în 31 iulie). În cele din urmă, a fost sfinţit episcop şi i s-a încredinţat misiunea în Irlanda, urmându-i Sfântului Paladie (prăznuit în 7 iulie). Sf. Paladie nu a avut prea mult succes în Irlanda. După un an, s-a dus în Scoţia, unde a murit în anul 432.

Patrick a avut un vis în care un înger a venit la el ţinând în mână mai multe scrisori. Alegând una pe care scria Vocea Irlandezilor, i-a auzit pe irlandezi cum îl chemau înapoi la ei.

Cu toate că Sf. Patrick a avut rezultate deosebite în propovăduirea Evangheliei, el nu a fost nici primul nici unicul misionar în Irlanda. El a ajuns acolo în jurul anului 432 (deşi nu se ştie sigur anul), cam la un an după ce Sf. Paladie şi-a început misiunea în Irlanda. Pe coasta de sud-est mai erau şi alţi misionari activi, dar Sf. Patrick a avut cea mai mare influenţă în răspândirea cuvântului Evangheliei. De aceea, a rămas cunoscut drept "Iluminătorul Irlandei".

Cartea sa autobiografică "Confesiuni" cuprinde multe din încercările şi dezamăgirile pe care acesta le-a trăit de-a lungul misiunii sale. Patrick i-a mărturisit odată unui prieten că era tulburat de un anumit păcat pe care l-a comis înainte de a împlini 15 ani. Prietenul l-a asigurat că Dumnezeu se va îndura de el şi îl va milostivi, susţinându-l în numirea lui ca episcop. Mai târziu, însă, prietenul l-a trădat dezvăluind secretul lui Patrick, în încercarea de a-l opri să devină episcop. Mulţi ani de atunci, Sf. Patrick încă mai plângea pentru prietenul său care l-a umilit public.

Sf. Patrick a înfiinţat multe biserici şi mănăstiri pe teritoriul Irlandei, dar convertirea poporului irlandez nu era o sarcină uşoară. Aceştia erau ostili şi de multe ori îl atacau pe Sf. Patrick, acesta înfruntând pericolul, insultele şi ocările care i se aruncau cu referire la statutul său de străin şi fost sclav. Se crede chiar că ar fi fost în pericol de moarte. În ciuda tuturor obstacolelor el a rămas fidel chemării sale şi a botezat mulţi oameni întru Hristos.

Epistola sfântului către Coroticus este o lucrare autentică. În aceasta el denunţă atacul celor din Coroticus asupra uneia din congregaţiile sale. Lucrarea Lorica este atribuită tot Sfântului Patrick. În scrierile sale, putem citi despre conştientizarea chemării sfântului de către Dumnezeu, precum şi hotărârea şi smerenia sa în îndeplinirea misiunii. El se considera "un păcătos", cel mai neştiutor dintre toţi, şi cel mai dispreţuit dintre toţi. El mulţumeşte lui Dumnezeu pentru reuşitele sale şi nu se bazează pe puterile sale. "Datorez totul lui Dumnezeu pentru că din mila Lui atâţia oameni s-au născut din nou întru El."

Pe vremea când a înfiinţat Scaunul Episcopal în Armargh în 444, Sf. Patrick a mai avut şi alţi episcopi care-l ajutau, mulţi preoţi şi diaconi locali, încurajând dezvoltarea monahismului.

Sf. Patrick este deseori înfăţişat ţinând în mână un trifoi, sau cu şerpi care fug de la el. El a folosit simbolul trifoiului pentru a ilustra doctrina Sfintei Treimi. Cele trei frunze care cresc dintr-o tulpină l-a ajutat să explice conceptul unui singur Dumnezeu în trei persoane. Mulţi cred acum că povestea alungării şerpilor din Irlanda nu are nici un fond istoric.

Sf.Patrick s-a stins din viaţă în 17 martie 461 (unii spun că în 492). Sunt mai multe variante despre ultimele sale zile, dar mai mult legende. Muirchu spune că nu se ştie locul în care a fost îngropat Sf. Patrick. Sf. Columba din Iona (prăznuit în 9 iunie) spune că Duhul Sfânt i-a descoperit că Patrick a fost îngropat la Saul, locul primei sale biserici. O lespede de granit a fost amplasată pe locul tradiţional al mormântului său din Downpatrick în 1899.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna februarie in 17 zile: Pomenirea Sfantului, marelui, Mucenic Teodor Tiron (+304)

    Acest Sfant Mucenic a trait in anii imparatului Diocletian (284-305) si era dintr-o cetate a Amasiei, numita Homialon. Era ostas tanar, in ceata Tironilor (recrutilor), din legiunea Margaritilor, condusa de generalul Vringa. Deci, venind porunca de la imparat, ca toti ostasii sa aduca jertfa zeilor, Vringa a mers in capistea idolilor, cu toala legiunea sa, spre implinirea poruncii. Si n-a voit Sfantul Teodor sa intre in capiste, ci a ramas in cortul sau. Si au cunoscut toti ca el este crestin.

    Deci, l-au scos pe el la intrebare. Si-l indemna generalul sau sa jertfeasca si sa-si scape viata, precum au facut si alti crestini. Iar Sfantul raspundea, zicand: "Fiecare stie cui ostaseste, iar eu ostasesc Stapanului meu Hristos". Si marturisea ca Hristos este Dumnezeu, iar zeii paganilor sunt idoli, fara de suflet si cioplitura de maini omenesti.

    Deci, pentru multa dragoste pe care, ostasii o aveau catre Teodor, Vringa a dat porunca, zicand: "Sa-l lasam pe el cateva zile, ca sa aleaga, in liniste, cele de folos". Si Sfantul n-a petrecut in nelucrare vremea aceasta, ci neincetat lauda pe Domnul si se ruga lui Dumnezeu sa-i dea lui rabdare. Iar, ca sa arate neputinta zeilor, a mers noaptea la capistea zeitei din cetatea aceea, si, dandu-i foc, a prefacut-o in cenusa.

    Deci, a fost prins si dat pe mana lui Puplie, dregatorul cetatii. Si acesta a pus de l-au batut cumplit cu vergi pe Sfantul, l-au intins pe roata si i-au strujit trupul cu unghii de fier. Iar Sfantul, nepierzandu-si linistea, in timpul cumplitelor patimi, se arata ca un nestiutor la toate suferintele si neincetat marturisea cu bucurie: "Cu Hristos al meu, am fost, sunt si voi fi". Si, vazand ca nimic nu-l poate clinti din credinta, nici cruzimea, nici fagaduintele, dregatorul l-a osindit sa fie ars de viu, ceea ce s-a si facut, fiind aruncat intr-un cuptor aprins. Si, intrand in mijlocul flacarilor, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.

    De asemenea, sa fie stiut, ca se mai face praznuirea lui si in saptamana dintai a Postului Mare, cand s-a facut de Sfantul Teodor minunea colivelor, intru pomenirea izbavirii poporului dreptcredincios, pe vremea paganului imparat Iulian Apostatul, de bucatele cele spurcate, stropite cu sange din jertfele idolesti. Cu rugaciunile Sfantului mare Mucenic, Teodor Tiron, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre ava Macarie.

    Spunea ava Sisoe: "Cand eram in Schit cu Macarie, ne-am suit sa seceram, impreuna cu dansul, sapte insi. Si, iata, o vaduva, adunand in urma noastra spice, nu inceta sa planga. Deci, a chemat batranul pe stapanul tarinei si i-a zis lui: "Ce are batrana aceasta, ca totdeauna plange ?" Si i-a zis lui: "Barbatul ei avea un amanet al cuiva si a murit, deodata, si nu i-a spus ei unde l-a pus. Si stapanul amanetului vrea acum sa o ia pe dansa si pe fiii ei si sa-i vanda robi". I-a zis batranul: "Spune-i sa vina la noi, unde ne odihnim de arsita". Si, venind femeia, i-a zis ei batranul: "De ce plangi asa, mereu ?" Si i-a raspuns ea: "Barbatul meu a murit, luand amanetul cuiva, si n-a spus, cand a murit, unde l-a pus." Si a zis batranul, catre dansa: "Vino, arata-mi unde l-ai ingropat". Si, luand pe frati cu dansul, a iesit cu ea impreuna. Si, venind la locul acela, i-a zis batranul: "Du-te la casa ta". Si, rugandu-se ei, a chemat batranul pe mort, zicand: "Cutare, unde ai pus amanetul cel strain ?" Iar acela, raspunzand, i-a zis: "In casa mea este ascuns, sub picioarele patului." Si i-a zis lui batranul: "Dormi, iarasi, pana la ziua invierii". Si, auzind fratii, de frica, au cazut la picioarele lui. Si le-a zis lor batranul: "Nu pentru mine s-a facut aceasta ca nimic nu sunt, ci, pentru vaduva si pentru copiii ei cei saraci, a facut Dumnezeu lucrul acesta". Si, venind, a vestit vaduvei unde este pus amanetul. Iar ea, luandu-l, l-a dat stapanului ei si si-a izbavit fiii sai. Si, toti cei ce au, auzit au slavit pe Dumnezeu.
 

 

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Efrem, despre nevointa calugareasca.

    Deci, sa ne sarguim fratilor, sa ne facem dupa asemanarea vietii si faptelor cuviosilor parinti, sa umblam dupa pasii lor, sa ne calugarim ca si dansii. Sa-ti calugaresti, adica mintea, sa-ti calugaresti duhul, calugareste-ti chipul, calugareste-ti si trupul, calugareste-ti bucatele, calugareste-ti limba si cautatura si gandul si rasul, ca sa te arati intru toate ca un desavarsit monah si patimitor. De voieste firea sa ne duca pe noi intru satiu, cu postul sa-i stam impotriva. Daca la pofta ne-ar trage pe noi rabdare luand, sa ne tinem simtirea. Daca ne porneste pe noi spre manie, cu pace sa intrarmam. De ne gateste spre iutime, blandetele sa primim. De ne atata pe noi spre ura, de dragoste sa ne lipim. De ne-ar indemna spre cautarea cinstirii de la oameni, ocara sa-i aratam. De ne miscam pe noi spre slava, stricaciunea trupului sa o luam in minte. Daca ne ridica pe noi la marire, a Domnului smerenie sa o primim. Daca spre pizma ne-ar impinge pe noi, sa cunoastem blestemul lui Cain. De ne indeamna pe noi spre clevetire, cu tacere sa ne ingradim, de ne ingreuneaza cu somnul, cu privegherea sa ne intarim. Daca spre betie ne-ar sili pe noi, desteptarea cea treaza sa o alegem. Daca in acest chip ne vom impotrivi va pieri vrajmasul, si nu va sta, darul lui Dumnezeu ajutandu-ne.

    Cela ce voieste sa vada zile bune, sa-si opreasca limba sa de la cuvinte multe. Ca sabie este limba, de amandoua partile ascutita. Daca iubesti cele ceresti, nu te opri la cele pamantesti, pe acestea vremelniciei sa le socotesti. Sa nu te temi a incepe calea cea aspra, care ne duce in viata cea vesnica, ci numai sa incepi a umbla pe ea si te vei afla mergand. Sa alergi si sa scapi de-a pururea spre Dumnezeu, cu rugaciuni, cu post si cu lacrimi, ca sa te izbavesti de cursele vrajmasilor. Sa indraznesti, iubitule, ca nici dregatoria, nici cinstea, nici marirea, nici egumenia, nici episcopia, nici slava, nu-ne vor duce pe noi intru Imparatia Cerurilor, nici iertare de pacate nu ne vor da sau ne vor izbavi din osanda, fara numai smerenia si dragostea, rabdarea si saracia, pogorarea si chinuirea, lipsirea si defaimarea, acestea fac pe fiii Luminii.

    Sa nu-ti fie amestecata viata, frate: astazi, adica, infranandu-te, iar dimineata saturandu-te, astazi neband apa, iar maine vin cautand; astazi opinci, iar maine papuci; astazi haine de par, iar maine haine de mult pret; astazi injosire, iar maine, infrumusetare; astazi bland si smerit, iar maine maret; astazi, plangere si tanguire, iar maine, fara de masura; astazi, culcare pe pamant gol, iar maine pe asternut moale; deci nu asa pestrit, ci intr-o masura ,sa fii,

    Sa-ti aduci aminte de cuviosii parinti, cum au petrecut, fara de poticnire, stralucind intru randuiala aceasta calugareasca, pana la sfarsit si pana la moarte neschimbandu-si canonul lor, infranandu-se cu masura si minunat, limba tinandu-si, pe pamantul gol culcandu-se, prin smerita intelepciune calugarindu-se, cu blandete, cu dragoste si cu deplina credinta prin duhovniceasca folosire, inca peste toate acestea si cu saracia, de la toate cele pamantesti infranandu-se, cu blanda si cu lina viata petrecand, priveghind si rugandu-se, cu pocainta multa si cu lacrimi. Iar mandria era calcata de dansii si mania lepadata si iutimea uscata, s-a stins de la dansii aurul, iar argintul era defaimat de dansii. Si singuri pe sine s-au silit a se curati degraba, din toate, pentru aceasta Dumnezeu S-a salasluit intru danisii si i-a proslavit pe ei. Ca Aceluia se cade toata slava, cinstea si inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.