Pe la mijlocul secolului trecut se nevoia în pădurile Optinei, în Rusia, un om binecuvântat, pe numele său Elisei. Părintele Elisei era plin de blândeţe, curăţie, nevinovăţie, simplitate şi adâncă smerenie.
Din prea multă smerenie n-a primit să devină monah, vieţuind cincizeci şi doi de ani ca ucenic! Călugării de la Mănăstirea Optina îl cinsteau foarte tare, numindu-l „părinte", deşi nu fusese tuns monah.
Însingurat în adâncul pădurii liniştite, unde făcea ascultarea de paznic al pădurii, cufundat în rugăciune, părintele Elisei se lepădase de cele materialnice. Avea atâta har îngeresc, purtându-se totodată ca un copil, încât şi animalele pădurii îl îndrăgeau:
Iarna, când ningea, după ce-şi punea firimituri pe cap, pe umeri, pe barbă şi pe mâini, ieşea afară din chilie şi chema toate păsările să se ospăteze.
Îndată se auzea fâlfâit de aripi în toată pădurea şi felurite triluri de zburătoare vesele. Capul, chipul şi mâinile părintelui se umpleau de păsări. Minunatul pustnic, prietenii săi înaripaţi ce ciuguleau grăbiţi firimiturile şi grăunţele, zăpada ce cădea neîncetat, copacii înveşmântaţi în alb... toate acestea alcătuiau un tablou de-o frumuseţe negrăită! Mulţi fraţi de la Optina, care au văzut din întâmplare această scenă, credeau că este o vedenie dumnezeiască.
Odată, când se avântase în adâncul pădurii, părintelui Elisei i-au ieşit în cale nişte lupi! Fără să-i facă nici un rău, au trecut liniştiţi pe lângă prietenul lor drag! Cu acest pustnic smerit şi paşnic, toate lucrurile şi vieţuitoarele, sălbatice sau domestice, se arătau blânde. Despre unele ca acestea, scrie avva Isaac: „Linişteşte-te lăuntric şi se vor îmblânzi şi cerul, şi pământul faţă de tine!"
"Darurile Sfântului Duh", editura Sophia, 2006 - Darul îmblânzirii fiarelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.