-Curătia

 

  Din patru lucruri se înmulteste curvia trupului: din somnul pe nesaturate, din glume si din împodobirea trupului. (Avva Isaia)
ˇ        Neprihanit este cel ce nici macar în somn nu mai simte în sine vreo miscare cât de slaba a desfrânarii. Neprihanit este cel ce a dobândit o totala insensibilitate fata de trupuri, oricare le-ar fi frumusetea, iar regula si definitia desavârsitei puritati consta în aceasta: a avea aceiasi atitudine catre cele însufletite si cele neînsufletite, rationale si cele lipsite de ratiune.
ˇ        Cel care a dobândit neprihanirea sa nu-si închipuie cumva ca a câstigat-o prin forte proprii, caci este cu neputinta ca cineva sa-si biruiasca firea. Unde s-a biruit firea, este vadit ca acolo-i de fata Cel mai presus de fire.
ˇ        Începutul curatiei este neconsimtirea gândurilor spurcate si când în timpul somnului apar scurgeri necauzate de imagini tulburatoare. Mijlocul este marcat de miscari firesti cauzate de îndestularea bucatelor dar neînsotite de închipuiri obscene si izbavire de orice scurgeri. Iar sfârsitul este moartea trupului fata de aceste miscari, înainte de moartea gândurilor (gândurile se mai pot ivi în minte dar trupul nu mai reactioneaza deloc).
ˇ        Cel ce a alungat câinele acesta cu ajutorul rugaciunii se aseamana celui ce lupta cu un leu, dar cel ce îl înfrânge pe acesta cu împotrivirea în cuvânt se aseamana celui ce-si urmareste dusmanul. Cel care respinge dintr-o data navala lui, desi se afla înca în trup, s-a sculat din sicriu.
ˇ        Daca semnul adevaratei puritati este disparitia închipuirilor din timpul somnului sau insensibilitatea fata de ele, apoi culmea desfrânarii este aceea de a avea scurgeri treaz fiind în urma gândurilor care ne umbla prin minte.
ˇ        Sa nu crezi trupului atâta vreme cât traiesti si sa nu-i dai îndrazneala pâna nu te vei întâlni cu Hristos.
ˇ        Nu îndrazni sa crezi ca înfrânându-te nu vei mai putea cadea, caci un oarecare nemâncând nimic a fost aruncat din cer (Cel ce crede ca înfrânându-se nu va cadea, zamisleste mândria si prin aceasta a si cazut precum a cazut si satana din cer fara sa manânce nimic.)
ˇ        Bine a spus oarecare dintre gnostici atunci când au definit îndepartarea de lume ca pe o dusmanie fata de trup si lupta împotriva stomacului.
ˇ        În general vorbind, caderile la cei începatori provin întotdeauna din desfatarea cu mâncari, la cei de mijloc, din mândrie, de care e adevarat, nu sunt scutiti nici cei dintâi, iar în cei ce se apropie de desavârsire, numai din osândirea aproapelui.
ˇ        Nu încerca sa alungi demonul desfrânarii prin rationamente si argumente contrarii pentru ca acesta este mult prea puternic ca sa fie câtusi de putin afectat de acestea, ca unul ce are în ajutor înclinarile rele ale propriei noastre firi.
ˇ        Cel ce voieste sa-si biruie trupul sau sa se lupte prin puterea proprie, în zadar alearga caci de nu va nimici Domnul casa trupului si nu o va zidi pe cea a sufletului în zadar posteste, privegheaza cel ce vrea sa o strice.
ˇ        Pune înaintea Domnului slabiciunea firii tale recunoscând întru toate neputinta proprie si vei lua darul neprihanirii pe nesimtite.
ˇ        Când diavolul voieste sa arunce doua persoane într-o legatura de rusine, dupa ce cearca slabiciunea ambelor parti, deîndata arunca focul patimii acolo unde stie ca prinde mai repede.
ˇ        Sa fim atenti si în aceasta ca sa observam care este dulceata care ne-o procura demonul desfrânarii prin cântarea de psalmi.
ˇ        Sa ne ferim de pipait si atingere caci negresit ne vom pângari trupeste, nimic nefiind mai primejdios decât acest simt. Adu-ti aminte de cel ce si-a înfasurat mâna în rasa când a voit sa-si ajute mama bolnava si fa-ti mâna moarta spre a nu te apropia de cele firesti ori nefiresti, de trupul tau sau al altuia. (Maica faptei este atingerea, precum a acesteia – vederea si a acesteia – auzul si mirosirea. Deci, daca cineva nu vine condus de acestea la atingere ci cade mai degraba cu gândul, nu vine la fapta; mai bine zis nu se napusteste spre fapta rea – de aceea sa fugim începând chiar de la privire.)
ˇ        Negresit, nimeni nu trebuie sa se atinga cu mâinile sau cu un alt madular, chiar de-ar fi rude apropiate; si nu numai aceasta, dar nici macar sa nu tinem dezgolit vreun madular al nostru, mai ales daca cineva este razboit de trup. Nici sa nu ne scarpinam, caci atingerea e maica pacatului.
ˇ        Aducerea aminte de moarte sa se culce si sa se scoale cu tine, tot asa si rugaciunea lui Iisus, caci nu vei afla alte ajutoare mai mari ca acestea în somn. Când ne întindem pe asternut trebuie sa fim cu multa grija pentru ca în timpul somnului mintea singura fara de trup se lupta cu demonii prin gândurile ce-au strabatut-o în timpul zilei, iar daca gândurile ce ne-a preocupat au fost îndreptate spre placerile trupesti, mintea va fi o tradatoare a cauzei sale însati si a trupului.
ˇ        Nimeni sa nu se învoiasca a se gândi ziua la nalucirile sale din timpul somnului, caci intentia demonilor este aceea de a ne pângari starea de veghe cu cele visate.
ˇ        În vremea razboiului desfrânarii de un real ajutor este: sacul, cenusa, starea în picioare de toata noaptea, foamea, limba arsa de sete, asezarea în cosciug si înainte de toate umilinta. De neaparata trebuinta este ajutorul unui parinte sau a unui frate sârguincios caci ar fi o minune sa se poata mântui din ocean o corabie singura.
ˇ        Înviere în aceasta viata pamânteasca este cea venita prin schimbarea moravurilor caci când desfrânatul se face neprihanit si lacomul – milostiv si cel aspru – blând, a venit la înviere înca aici ca o arvuna a celei viitoare. Si cum e aceasta înviere? Prin faptul ca pacatul a fost omorât si dreptatea s-a înaltat, caci viata cea veche a încetat si cea a tot noua si îngereasca e traita. La învierea de obste trupul fiind total înduhovnicit într-o comuniune dialogica cu Dumnezeu va fi cu totul neprihanit, deci nestricacios.
ˇ        Sa fugim, ca sa nu vedem, nici sa auzim de fructul din care ni s-a poruncit sa nu gustam caci m-as mira sa ne socotim mai tari decât proorocul David. (Priveste aici folosul mutarii din locul care favorizeaza pacatul, caci Duhul Sfânt învatând pe parinti ca cel ce se învoieste îsi poate schimba moravurile din schimbarea locului, acesta striga: “fugiti de locul caderilor!” Cel ce nu se departeaza de pricinile patimilor, e atras cu voie si fara voie de pacat iar pricinile pacatului sunt acestea: vinul, femeile, bunastarea si propasirea trupului; nu pentru ca acestea sunt prin fire pacat, ci pentru ca firea înclina prin ele spre faptuirea pacatului. De aceea omul trebuie sa se pazeasca cu sârguinta.)
ˇ        Multe sunt chipurile în care lucreaza sarpele poftei trupesti: celor necercati le insufla sa guste numai din acea dulceata si pe urma sa înceteze; pe cei cercati îi stârneste ticalosul la aducere aminte. Multi din cei dintâi sunt razboiti din necunoasterea raului, dar ceilalti sufera razboaie ca unii ce-au trecut deja prin tina acestei urâciuni, dar de multe ori se întâmpla si dimpotriva.
ˇ        Gasim la parintii care lamuresc lucrurile în chipul cel mai amanuntit si un alt înteles subtire al gândurilor viclene – un impuls care apare brusc si nu-i lasa timp de gândit celui atacat, dezlantuind cu putere în el focul pacatului. Nimic nu apare cu o miscare atât de surprinzatoare si rapida mai greu de observat ca aceasta a curviei, care-si face prezenta în suflet chiar si numai de la o simpla amintire asupra careia mintea nu apuca sa staruie. Daca a reusit cineva sa înteleaga o astfel de subtilitate prin ajutorul lacrimilor sa ne învete si pe noi cum se poate curvi numai dintr-o singura privire, din pipait, dintr-o atingere neatenta de cineva sau din ascultarea vreunei melodii – fara chiar a avea timp sa cugete câtusi de putin. (Este vorba despre gânduri sau imagini care urca dintr-o data si pe nesimtite din regiunile inferioare ale sufletului, din “subconstient” pentru a dezlantui o patima. Robirea urmeaza însotirii si cere timp si un mod de dezvoltare dar uneori este unita cu rapirea si se produce repede, fara a mai fi nevoie de obisnuinta, fara timp si fara un teren deja pregatit. Ea aduce vatamarea prin simple gânduri si simtiri în vremea în care suntem rapiti.)
ˇ        Gândurile patimase se nasc din simturile trupului, din amintirea experientelor patimase anterioare, printr-o vedere placuta, printr-o atingere a vreunui trup, prin mirosirea unei bune miresme, prin auzirea vreunui glas dulce. Sa învete acestea cel ce poate în Domnul, caci ele sunt foarte folositoare si trebuincioase celor ce se îndeletnicesc cu faptuirea prin cunostinta, dar pentru cel ce lupta în simplitatea inimii acestea nu-i sunt de folos caci cunostinta nu este a tuturor. Cu toate acestea nici fericita simplitate nu o au toti ca pavaza fata de vicleniile dracilor.
ˇ        Demonul acesta pândeste si observa cu atentie vremurile prielnice mai mult decât ceilalti cautând ticalosul sa ne razboiasca mai ales atunci când nu putem sa ne rugam si trupeste împotriva lui. Este de folos celor ce n-au dobândit înca adevarata rugaciune a inimii sa-si chinuie trupul întru rugaciunea cea exterioara: întinderea mâinilor, lovirea pieptului, ridicarea ochilor întru curatie spre cer, murmurul gemetelor si deasa plecare a genunchilor. Neputînd deseori face acestea din pricina persoanelor care sunt de fata, demonii tocmai atunci se reped si ne razboiesc, neavînd înca taria sa le rezistam prin statornicia mintii si prin puterea nevazuta a rugaciunii, vrând nevrînd începem sa slabim în fata lor. retrage-te atunci în graba într-un loc ferit si aici ridica privirile spre cer, întinde-ti mâinile în forma de cruce fara a le misca pentru ca prin aceasta înfatisare sa rusinezi pe Amalic si sa-l biruiesti. Striga catre Cel ce te poate mântui, nu prin cuvinte pretentioase, ci prin vorbe smerite. Începe mai întâi de toate cu : “Miluieste-ma ca neputincios sunt” si atunci vei simti puterea Celui Preaînalt si vei izgoni în chip nevazut pe cei nevazuti, prin ajutor nevazut. Cel ce s-a obisnuit sa se roage astfel îl va putea izgoni repede chiar si numai cu sufletul singur pe vrajmas caci al doilea lucru este darul dat de Dumnezeu lucratorilor celui dintâi, lucru care este conform dreptatii.
ˇ        Cine a biruit trupul? Cel ce si-a zdrobit inima; dar cine si-a zdrobit inima? Cel ce s-a tagaduit pe sine, caci cum nu se va zdrobi cel ce a murit voii sale?
ˇ        Exista un demon care atunci când ne întindem în pat ne sageteaza cu cugete pacatoase si josnice pentru ca descurajându-ne ca avem astfel de gânduri spurcate sa nu ne mai ridicam la rugaciune împotriva lui si astfel adormind în gânduri murdare sa avem visuri întinate.
ˇ        Daca desfrânarea sta în aceea ca cel stapânit de ea se înfierbânta si dupa animalele necuvântatoare, firea nepatimirii are fata de toate o simtire ca fata de cele neînsufletite.
ˇ        Cauta pastorule virtutea fara de care nu va putea vedea nimeni pe Domnul si fa-i pe fiii tai sa o câstige înainte de toate pe aceasta, izbavindu-i pe ei cu totul de vederea oricarei fete netede si asemanatoare celor femeiesti.
ˇ        Daca pazim trupul nepatat de atingerea femeii, dar inima noastra se uneste cu gândurile spurcate, nu avem nici un folos.

        Sa n-ai prietenie prea mare cu careva de aceeasi vârsta caci aceasta stare de suflet nu te lasa sa ajungi la plâns. Înfrâneaza-ti ochii sa nu ia aminte la cineva si nu vei umple inima ta de cumplita îndrazneala care duce la pierzanie sigura.
ˇ        Tineretea trebuie sa se pazeasca în toate cu mare grija caci diavolul îi doboara repede pe tineri. Mai întâi încep sa vorbeasca când se întâlnesc ca pentru folosul sufletului, ba de multe ori chiar si fara acest motiv. Dupa aceea trec la altele cum ar fi pofta, îndrazneala, clevetirea si alte multe rele. Asa se împlineste cu ei spusa: “Începând de la duh, acum sfârsiti în trup? Toate acestea le-ati patimit în zadar.” Asa ajung tinerii la cadere: de la a începe sa vorbeasca unii cu altii fara judecata si de a sedea împreuna. Masura iubirii lor întreolalta aceasta sa fie: sa nu se cleveteasca unii pe altii, sa nu se urasca, sa nu se iubeasca pentru frumusetea trupului, nici pentru vreo lucrare trupeasca oarecare; sa nu sada unii cu altii fara de mare trebuinta ca sa nu cada în îndrazneala care nimiceste roadele monahului si-l lasa ca pe un pom uscat caci spune Apostolul ca vorbirile rele strica obiceiurile bune. (I Cor. 15,33)
ˇ        Ce sa fac parinte caci sunt tulburat de gândul desfrânarii? – Chinuieste-te cât poti ca aceasta îti sta în putere, dar nu te încrede în aceasta, ci în iubirea si acoperamântul lui Dumnezeu. Si nu lâncezi caci lâncezeala este începutul tuturor relelor si pe lânga aceasta pazeste-ti ochii cu desavârsire.
ˇ        De e nevoie sa vorbesti cu unii, cheama numele Domnului în ajutor zicând: “Doamne Iisuse, acopera-ma si ajuta slabiciunii mele!” si îndrazneste caci va sfarâma sageata vrajmasilor caci numele Lui pricinuieste nelucrarea raului.
ˇ        Ce înseamna cuvântul: “Ia seama sa nu te rapeasca gândul curviei”? – Acest cuvânt se potriveste nu numai curviei, ci si altor pacate; aceasta o patimeste mintea din pricina împrastierii, deci omul trebuie sa se adune în sine zicând: “Doamne, iarta-ma pentru numele Tau cel sfânt ca din negrija mea mi s-a întâmplat acestea si izbaveste-ma de împrastiere si de toata cursa vrajmasului ca a Ta este slava în veci. Amin.
ˇ        Când vrajmasul a uscat izvorul lacrimilor din inima ta, l-a umplut pe cel de sub pântecele tai.
ˇ        De unde vine pornirea trupului? – pornirea trupului vine din negrija caci negrija mâna fara sa-ti dai seama sa judeci si sa osândesti pe aproapele si asa te tradeaza. Când Israil slujea cu adevarat lui Dumnezeu, Acesta îl pazea de dusmani, dar când nu se mai îngrijea sa-I slujeasca cu adevarat, Dumnezeu îi lasa pe dusmanii lui sa-l asupreasca.
ˇ        Supararea ta din pricina curviei vine de la gândurile tale împotriva aproapelui si de la judecarea lui, dar si de la familiaritatea îndrazneata cu cei cu care ti-am spus sa nu mai ai aceasta îndrazneala.
ˇ        De multe ori am fost ispitit si eu în tineretea mea de catre dracul curviei dar m-am ostenit luptând cu gândurile, împotrivindu-ma si neînvoindu-ma cu ele caci puneam înaintea ochilor chinurile cele vesnice si facând astfel în fiecare zi vreme de sapte ani, m-a usurat Dumnezeu de ele. Acestei ispite îi pune capat rugaciunea neîncetata însotita de plâns. Deci nu te lasa slabit de demoni ca sa privesti la acea fata de care esti ispitit ori sa intri în vorba cu acela si chiar de-ai ajunge fara voia ta sa te întâlnesti cu el, trage-ti privirea de la el cu iscusinta, cu frica si cu hotarâre si sa nu-ti predai auzul glasului sau. Iar daca acel frate ar intra în vorba cu tine de la sine sau s-ar aseza lânga tine fara sa stie ca te ispiteste departeaza-te de el cu iscusinta în chip cuviincios si fara graba. Spune gândului tau: “Adu-ti aminte de judecata cea înfricosatoare a lui Dumnezeu si de rusinea ce o vor suferi cei ce fac cele spurcate.” Lupta deci cu putere împotriva gândurilor tale si vei afla prin rugaciunea sfintilor ajutorul lui Dumnezeu.
ˇ        Din negrija, uitare si nepasare mintea se orbeste treptat si ajunge sa ia aminte la cel pe care-l poftesti, apoi graieste omul cu el nascocind motive ca sa-i graiasca si sa sada împreuna cu el venind astfel pe toate caile la împlinirea poftei sale. A lasa gândul sa zaboveasca în acestea înseamna a mari razboiul care duce în cele din urma la cadere sigura, daca nu cu trupul, macar cu duhul prin îndulciri. Si asa ajunge omul sa-si aprinda singur foc în sine. Însa inima celui ce voieste cu adevarat sa se mântuiasca se teme sa primeasca samânta.
ˇ        Cel trimis la Judecata de apoi în iad e descoperit cu toate faptele lui de rusine în fata tuturor, fapte pe care nici cel mai sofisticat rationament nu le mai poate acoperi pentru vreunii mai naivi. Iadul va locul celor cinici care-si recunosc fara rusine caracterul urât al faptelor lor – este o resemnare într-o stare de scârba pe care si-o recunosc toti în mod reciproc.Castitatea, fecioria, curatia – curvia, desfrânarea
ˇ         A descrie toate lucrarile cele rele ale dracilor mi-e cu neputinta, iar a însira cu de-amanutul mestesugirile lor mi-e rusine, sfiindu-ma de cititorii mai simpli. Totusi asculta unele viclenii ale duhului curviei. Când cineva a dobândit nepatimirea partii poftitoare si gândurile de rusine s-au racit, atunci arata barbati si femei jucând împreuna si-l face pe pustnic sa priveasca lucruri si forme de rusine. Ispita aceasta însa nu e printre cele ce tin multa vreme, deoarece rugaciunea neîncetata si mâncarea foarte împutinata, privegherea si îndeletnicirea cu contemplatiile duhovnicesti o alunga ca pe un nor fara ploaie. Uneori se atinge însa si de trupuri, stârnind într-însele fierbinteala dobitoceasca. Si alte nenumarate mestesugiri unelteste vicleanul acesta, pe care nu e nevoie sa le mai raspândim si sa le mai încredintam scrisului. Fata de astfel de gânduri foloseste si aprinderea mâniei, pornita împotriva dracului. De aceasta mânie se teme el mai mult, când se aprinde împotriva acestor gânduri si îi strica planurile despre ea e vorba când se zice: “Mâniati-va si nu pacatuiti”. Ea da sufletului în ispite o folositoare doctorie. Dar uneori si mânia aceasta e imitata de dracul mâniei. Aceasta plasmuieste chipurile parintilor, sau ale unor prieteni si rudenii, ocarâti de oameni nevrednici si prin aceasta misca mânia pustnicului si-l îndeamna sa zica sau sa faca vreun rau celor ce i s-au aratat în minte. La acestea trebuie sa fie monahul cu luare aminte si îndata sa-si smulga mintea de la astfel de chipuri, ca nu cumva, zabovind pe lânga ele, sa se pomeneasca în vremea rugaciunii taciune ce se mistuie de foc. În ispite de acestea cad mai ales cei iuti la mânie si cei ce usor se prind la harta, care sunt departe de rugaciunea cea curata si de cunostinta Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (Evagrie Ponticul)4
ˇ         Chiar daca ti se pare ca esti cu Dumnezeu, pazeste-te de dracul curviei, caci este foarte înselator si cât se poate de pizmas si vrea sa fie mai iute si mai ager ca miscarea si trezirea mintii tale, ca sa o desfaca si de Dumnezeu, când îi sta înainte cu evlavie si frica. (Evagrie Ponticul)4
ˇ         Foarte potrivit s-a adaugat apoi la cuvintele: „pe piept si pe pântece”, cuvântul „vei umbla”. Caci placerea nu stapâneste asupra celor ce stau pe loc si sunt linistiti, ci asupra celor ce sunt mereu în miscare si plini de tulburare. Dar mai mult decât din acestea, pornirea spre desfrâu vine din lacomia pântecelui. Din acest motiv si firea, voind sa arate apropierea acestor patimi, a numit organele de împreunare „cele de sub pântece”, aratând înrudirea lor prin vecinatate. Caci daca slabeste aceasta patima, slabeste din saracirea celei de deasupra, iar daca se aprinde si se întarâta, de acolo îsi primeste puterea. Dar lacomia pântecelui nu numai ca o hraneste si o alapteaza pe aceasta, ci si alunga toate virtutile. Caci stapânind si tinând ea puterea, cad si se nimicesc toate virtutile: înfrânarea, cumpatarea, barbatia, rabdarea si toate celelalte. Aceasta a aratat-o Ieremia acoperit, zicând ca mai marele bucatarilor din Babilon a darâmat de jur împrejur zidurile Ierusalimului, numind prin mai marele bucatarilor patima lacomiei. Caci precum mai marele bucatarilor îsi da toata silinta sa slujeasca pântecele si nascoceste nenumarate mestesuguri ca sa produca placeri, tot asa lacomia pântecelui pune în miscare tot mestesugul ca sa serveasca placerii în vremea foamei; iar felurimea mâncarilor darâma si surpa la pamânt întaritura virtutilor. De fapt mâncarile gustoase si mestesugit drese se fac unelte de darâmare ale virtutii bine întarite, clatinând si darâmând statornicia si taria ei. Pe de alta parte, precum belsugul alunga virtutile, tot asa putinatatea surpa întariturile pacatului. Caci asa cum mai marele bucatarilor din Babilon a darâmat zidurile Ierusalimului, adica ale sufletului pasnic, tragându-l cu mestesugul bucatariei spre placerile trupului, tot asa pâinea de orz a israelitilor, rostogolindu-se, a rasturnat corturile madianitilor. Fiindca hrana saracacioasa, rostogolindu-se si înaintând mult, risipeste patimile curvie. Caci madianitii poarta simbolul patimilor curviei, fiindca ei sunt cei ce au dus desfrânarile în Israil si au amagit mare multime dintre tineri. Si foarte potrivit zice Scriptura ca Madianitii aveau corturi, iar Ierusalimul zid, caci toate cele ce înconjoara virtutea sunt întarite si sigure, iar cele ce sustin pacatul sunt forma si cort, nedosebindu-se întru nimic de nalucire. (Nil Ascetul)4
ˇ         Caci vietuirea potrivit cu firea ne-a fost rânduita aceeasi noua si dobitoacelor, de catre Facator. „Iata v-am dat voua, zice Dumnezeu catre oameni, toata iarba câmpului, ca sa fie voua si dobitoacelor spre mâncare”. Primind deci împreuna cu necuvântatoarele o hrana de obste, dar stricând-o prin nascocirile noastre într-una mai desfatatoare, cum nu vom fi socotiti, cu drept cuvânt, mai necuvântatori decât acelea, daca dobitoacele ramân între hotarele firii, neclintind nimic din cele rânduite de Dumnezeu, iar noi, oamenii cinstiti, cu ratiune, am iesit cu totul din vechea rânduiala? Caci care sunt fripturile dobitoacelor, care sunt nenumaratele mestesuguri ale placintarilor si bucatarilor, care stârnesc placerile ticalosului de pântece? Oare nu iubesc acelea vechea simplitate, mâncând iarba si îndestulându-se cu ce se nimereste si folosindu-se de apa râurilor, dar si de aceasta destul de rar? De aceea le sunt putine si placerile de sub pântece, pentru ca nu-si aprind dorintele cu nici o mâncare grasa, încât nici nu stiu totdeauna de deosebirea între barbatus si femeiusca. Caci un singur timp al anului le stârneste aceasta simtire, când legea firii le-a rânduit împreunarea pentru însamântarea aceleiasi specii, spre pastrarea neamului; în cealalta vreme asa de mult se înstraineaza, încât uita cu totul de o astfel de dorinta. Dar oamenilor, pofta nesaturata dupa placerile desfrânate, odraslita din belsugul si felurimea mâncarilor, le-a semanat dorinte furioase, neîngaduindu-le patima sa se linisteasca în nici o vreme. (Nil Ascetul)4
ˇ         Trupul daca e gras si tânar, sau plin de must, când e atâtat de amintiri cauta sa împlineasca cu patima cele cuprinse în ele, fiind împins de pofta, sau savârseste uneori necuratii în vis ori în somn. Caci chiar daca nu a avut cineva amestecate cu femeia la aratare si e socotit cast, feciorelnic si curat de oameni, ba chiar are renume de sfânt, înaintea lui Dumnezeu, care vede cele ascunse, e socotit ca spurcat, desfrânat si necumpatat; si pe dreptate va fi osândit în ziua aceea, de nu va plânge si nu se va tângui, topindu-si trupul necontenit cu posturi, privegheri si rugaciunii, iar mintea lecuindu-si-o si îndreptându-si-o prin amintiri sfinte si prin meditarea cuvântului dumnezeiesc, aducând pocainta cuvenita lui Dumnezeu, înaintea caruia a si cugetat si facut relele. Fiindca nu minte glasul care a zis: „Iar eu va zic voua: tot cel ce priveste la femeie spre a o pofti pe ea a si preacurvit cu ea în inima sa”. De aceea e de folos tânarului sa nu se întâlneasca, de e cu putinta, deloc cu femei, chiar de sunt socotite sfinte. Iar de se poate, sa vietuiasca despartit chiar si de oameni, caci atunci poarta razboiul mai usor si îl cunoaste mai bine; mai ales daca va fi cu luare aminte la sine însusi si va petrece în cumpatare, cu putina bautura de apa, în priveghere multa si rugaciuni, si se va sili sa fie împreuna cu Parinti duhovnicesti încercati, lasându-se înteleptit si calauzit de ei. (Marcu Ascetul)4
ˇ         Definitia curatiei: simtire pururi lipita de Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)4