Sinaxar 5 Septembrie

 

Sinaxar 5 Septembrie

 

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea junghierii Proorocului Zaharia, tatăl Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan.

Sfântul Profet Zaharia şi Dreapta Elisabeta au fost părinţii Sfântului Profet Înaintemergător şi Botezător Ioan. Ei erau descendenţi din neamul lui Aaron: Zaharia, fiul lui Barac, a fost preot în Templul din Ierusalim iar Elisabeta a fost sora Sfintei Ana, mama Preasfintei Fecioare Maria. Cele două femei căsătorite şi evlavioase sufereau de nerodire a trupului, ceea ce pe vremea aceea era luat drept pedeapsă de la Dumnezeu.

Într-o zi, în timpul slujbei din templu, un înger i s-a arătat lui Zaharia care i-a spus că soţia sa bătrână va naşte prunc, "care va fi mare înaintea Domnului" (Luca 1:15) şi "va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie" (Luca 1:17).

Zaharia s-a îndoit de această prezicere şi pentru această slăbire în credinţă el a fost pedepsit, luându-i-se graiul. Când Elisabeta a născut un fiu, fiind insuflată de Duhul Sfânt i-a dat numele Ioan, deşi nimeni din familie nu mai avea acest nume.

Când l-au întrebat şi pe Zaharia acesta a scris şi el numele de Ioan pe o tablă. Imediat după aceasta i-a revenit darul vorbirii şi a început să profeţească despre fiul său care urma să fie Înaintemergătorul Domnului.

Când Irod împăratul a auzit de la magi despre naşterea Mântuitorului, a dat ordin să fie omorâţi toţi copiii de parte bărbătească de până la doi ani din Betleem şi din împrejurimi, sperând astfel să nu-i scape nici pruncul Iisus.

Irod ştia despre naşterea neobişnuită a lui Ioan şi vroia să-l omoare, crezând că acesta era viitorul Rege al Iudeilor cel din profeţii. Dar Elisabeta s-a ascuns cu pruncul în munţi şi s-a rugat la Dumnezeu să-i scape de prigonitori. Din mila Domnului muntele s-a crăpat şi i-a adăpostit pe mamă şi fiu până ce prigonitorii au dispărut.

În acele zile tragice, Zaharia slujea în templu iar soldaţii lui Irod au încercat în zadar să afle de la acesta unde se ascundeau Elisabeta şi Ioan. Apoi, aceştia l-au omorât pe sfântul profet, înjunghiindu-l în faţa altarului (Matei 23: 35).

Elisabeta a murit la 40 de zile după soţului ei şi Sf. Ioan, ocrotit de Dumnezeu, a trăit în pustie până în ziua în care a apărut în faţa poporului lui Israel.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Urban, Teodor, Medimn şi a celor împreună cu dânşii optzeci de preoţi şi leviţi, adică diaconi.

Mucenicii Urban, Teodor, Medimn împreună cu cei 79 de tovarăşi au pătimit la Nicomidia sub împăratul arian Valentus (Valens) (364-378 sau 379). Episcopul ortodox Evagrie a fost înlăturat de la Biserica din Constantinopol şi creştinii care nu au acceptat erezia ariană au fost închişi şi torturaţi.

Ajunşi la disperare, creştinii ortodocşi au cerut sprijinul împăratului şi au trimis la el 80 de oameni religioşi, conduşi de Sfinţii Urban, Teodor şi Medimn.

Auzind plângerile lor justificate, împăratul s-a mâniat foarte tare dar s-a stăpânit să se arate. În secret l-a chemat pe eparhul Modest şi i-a dat ordin să-i omoare pe delegaţi. Modest i-a urcat pe un vapor spunându-le că vor fi trimişi la închisoare, dar apoi le-a dat ordin ofiţerilor să dea foc corăbiei aflată în larg. Astfel, toţi martirii de pe corabie au ars de vii.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Avda, episcop de Hormizd, în Persia.

Sfântul acesta a fost pe vremea lui Teodosie împaratul romanilor şi a lui Isdigerd I (399-419) împăratul persilor, în anii 412. Fiind prins de mai-marele vrăjitor care îl silea să se închine soarelui si focului, fiindcă nu s-a plecat, a poruncit să-l bată peste tot trupul cu toiege de trandafir pline de ghimpi, atât de mult, încât a ajuns ca un mort. Pentru aceasta luându-l slujitorii l-au dus la casa sa. Şi după un ceas şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea arătarii Sfântului Apostolul Petru la Iustinian împăratul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Atanasie, egumenul (staretul) Mânăstirii Sfântului Simeon Stilitul, la Brest-Litovsk.

Sf. Mucenic Atanasie al Brest-ului a fost bielorus şi s-a născut în anul 1597 într-o familie de creştini numită Filipovici. El a fost bine educat şi cunoştea literatură teologică şi istorică după cum se poate vedea în jurnalul sfântului, care s-a păstrat.

În tinereţe, Sf. Atanasie a fost dascăl în casele comercianţilor polonezi. În 1627 a acceptat tunderea sub egumenul Iosif de la Mănăstirea Sf. Duh din Vilensk. Sf. Atanasie a fost numit ieromonah în 1632 şi ales stareţ al Mănăstirii Duboisk de lângă Pinsk.

Cu ajutorul şi binecuvântarea specială a Maicii Domnului, Sf. Atanasie a reuşit să reînvieze ortodoxia pe teritoriile limitrofe ale Rusiei vechi, care au fost luate de polonezi. Între anii 1638-1648 Sf. Atanasie a făcut ascultare ca egumen al Mănăstirii Bretsk-Simeonov, îndurând abuzuri nesfârşite din partea Uniaţilor şi fiind ilegal persecutat de autorităţile civile. A fost întemniţat de trei ori.

Sfântul a fost dus la Kiev în faţa unui tribunal religios ca să fie judecat dar a fost achitat şi s-a întors la mănăstirea sa. Timp de zece ani Atanasie a luptat împotriva oamenilor răuvoitori, pentru triumful netulburat al ortodoxiei, marturie fiind suferinţele sale.După mai multe încercări de a-i frânge spiritul de luptă pentru ortodoxie, în cele din urmă, după un alt proces care i s-a intentat, sfântul a fost condamnat la moarte prin execuţie, deoarece era împotriva Uniaţilor.

Sf. Atanasie a murit ca martir în noaptea de 4/5 septembrie 1648, iar dezgroparea moaştelor s-a făcut în 20 iulie 1679.

Tot în aceasta zi, pomenirea purtatorului-de-patimire sfântul print Gleb.

Sfântul Prinţ Gleb, botezat cu numele David, a fost unul din primii martiri ruşi cunoscuţi sub numele de "Purtători de pătimiri". El a pătimit împreună cu fratele său, prinţul Boris (botezat în creştinism cu numele de Roman). După uciderea Sf. Boris, Svyatopolk Blestematul i-a trimis Prinţului Gleb un mesager mincinos
care-i aducea informaţii eronate despre tatăl lor, Marele Prinţ Vladimir, mort din cauza unei boli, încercând astfel să scape şi de ultimul pretendent la tronul din Kiev.

Fiind minţit, Prinţul Gleb s-a grăbit să ajungă la Kiev însoţit de o mână de oameni. Fratele său mai înţelept Yaroslav, ajungându-l din urmă la Smolensk, nu l-a putut opri pe acesta din drum, deoarece sfântul Gleb nu-şi putea imagina o astfel de crudă înşelăciune din partea fratelui său Svyatopolk.

Nu departe de Smolensk, ucigaşii au urcat pe nava Sf. Gleb, care nu s-a opus, cerând doar să fie lăsat în viaţă pentru vârsta lui fragedă. Dar la ordinul criminalilor, bucătarul navei i-a tăiat gâtul lui Gleb îngropându-l lângă Smolensk, într-un loc pustiu, între două trunchiuri de copac, într-un sicriu modest din lemn. (+1015). În perioada 1019-1020 fratele său, Yaroslav i-a descoperit mormântul şi trupul neputrezit care a fost mutat la Vyshgorod lângă Kiev şi îngropat lângă sfântul prinţ Boris.

Mai târziu, moaştele fraţilor au fost mutate în 2 mai la Biserica Sf. Vasile cel Mare, săvârşindu-se multe minuni la raclele celor doi sfinţi "Purtători de Pătimiri". Mitropolitul Ioan al Kievului a compus o slujbă pentru prinţii sfinţi fixând şi data prăznuirii lor în comun ziua de 24 iulie, începând din prima jumătate a sec. al XI-lea.

Biserica Rusă i-a cinstit din vremuri străvechi pe aceşti doi sfinţi, care prin rugăciunile lor au ajutat locul lor de naştere, mai ales în perioadele de mari tulburări. Astfel, chiar înainte de Bătălia de la Neva din 1240, Pătimitorii Boris şi Gleb au apărut în vis unui soldat din armata prinţului Alexander Nevsky (23 noiembrie, 30 august şi 23 mai), ajutând ruşii în timpul luptei.

Cronicile sunt pline de mărturii ale milostivirii celor doi sfinţi ruşi şi de minunile care s-au văzut la raclele lor. Multe biserici s-au construit în Rusia care au primit hramul Sfinţilor Purtători de Pătimiri Boris şi Gleb.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna septembrie în 5 zile: Pomenirea Sfântului Prooroc Zaharia,  tatăl Înaintemergătorului Ioan.        Acest Sfânt Prooroc Zaharia era preot din Legea Veche, la Templul din Ierusalim, pe când împărăţea Cezar August, la Roma, iar în Ţara Sfântă domnea Irod cel Mare, între anul 1 si anul 14, pe vremea naşterii Domnului Iisus Hristos. Şi Zaharia preotul avea femeie pe Elisabeta, una din fiicele lui Aaron. Şi mărturiseşte despre ei Cartea Sfântă că: "Erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului", că în toate faptele bune se aflau. N-aveau însă copii, pentru că "Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor"(Luca 1, 6-7). Deci, intrând preotul Zaharia oarecând în Templu să cădească, a văzut pe îngerul lui Dumnezeu stând de-a dreapta altarului de tămâiere, vestindu-i că Elisabeta va naște la bătrânețe un fiu, pe Ioan Înaintemergătorul, proorocire care s-a și adeverit. Iar după nașterea lui Ioan, în luna a șasea, s-a auzit că Irod, împăratul iudeilor, va să ucidă pe toți pruncii din Betleem și din împrejurimi, pentru a ucide pe Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, atunci și Ioan Înaintemergătorul născându-se, se temea Elisabeta, maica lui Ioan, pentru viața pruncului. O veche tradiție ne spune că, de teamă, Elisabeta s-a ascuns, dimpreună cu copilul, într-o peșteră de cealaltă parte a Iordanului. Drept aceea ostașii, căutând pruncul, nu l-au aflat. Deci, a poruncit Irod ostașilor ca, în locul copilului, pe tatăl său, preotul Zaharia să-l junghie. Și, ducându-se ei la Templu, au junghiat pe bătrânul preot "între Templu și altar", stropind, cu sângele său, altarul Domnului. Şi aşa s-a mutat din viaţa aceasta dreptul Zaharia, iar copilul scăpând de urgie, creştea şi se întărea în Duhul Sfânt, rămânând în pustie până la ceasul arătării sale în Israel (Luca,1,80).

Întru această zi, cuvânt despre un tânăr ce a ferecat o cruce a unui patrician.

        A fost un oarecare tânăr isteț, știind a fereca din aur tot felul de podoabe. Și acestuia i-a poruncit un patrician să-i facă o cruce și să o împodobească cu pietre scumpe, ca să o dea pe ea la biserică. Și, dându-i lui aurul, l-a slobozit. Iar tânărul a cugetat, zicând: "Mare lucru este, cu adevărat, mântuirea patricianului, de vreme ce atâta aur a cheltuit la lucrul Domnului". Și a zis: "Deci, pentru ce n-aș adăuga și eu aur la crucea aceasta, ca să iau plată? Ca să-mi socotească și mie Hristos, ca pe cei doi bani ai văduvei aceleia?" Și gândind așa, și-a adăugat aurul său, zece galbeni. Iar după ce a făcut crucea, a adus-o patricianului, vrând să pună într-însa pietrele cele scumpe. Și a început senatorul a cumpăni crucea și a descoperit în cruce mai mult decât aurul său. Și a zis tânărului: "De ce ai făcut această înşelăciune, că ai amestecat aurul cu ceva, vrând să ascunzi pentru tine o parte din aurul meu?" Atunci tânărul i-a spus lui tot adevărul și a zis: "Însuși Știutorul de inimi, Acela, știe că nu l-am adăugat. Că așa mi-am zis: "O, cât bine a facut patricianul sufletului său de a adus atâta avere lui Hristos Dumnezeu!" Şi am zis: "Voi adăuga şi eu aurul meu, ca sa iau plata cu dânsul, ca să primească, adică, și de la mine Hristos, cum a primit cei doi bani ai văduvei". Deci, patricianul s-a minunat mult de aceasta și a zis: "O, fiule, oare, așa ai cugetat, ca să faci acest bun lucru?" I-a zis lui tânărul: "Adevărat, stăpâne, precum ți-am spus ție". Iar patricianul iarăși a zis tânărului: "De vreme ce așa ai cugetat și toată fapta bună şi a ta avere ai dat-o lui Dumnezeu, voind să ai parte cu mine, iată, din ziua de astăzi, fiu al meu te voi face pe tine și moștenitor a toată averea". Însă de aceasta se cade și noi a proslăvi pe Dumnezeu, Cela ce dă răsplătire și acum, în viața de aici, și în veacul ce va să vie, celor ce aduc la Dânsul daruri cu dreptate agonisite. Și așa, viețuind cu dragoste în lume, mântuire și-au câștigat. 

Întru această zi, cuvânt pentru pocăinţă.

        Într-o cetate a fost un episcop care, după reaua meșteșugire a diavolului, a căzut în desfrânare. Deci, într-una din zile, făcându-se adunare în Biserică, neștiind nimeni de păcatul lui, după ce s-a adunat tot poporul, s-a mărturisit singur înaintea tuturor, zicând: "Eu în desfrânare am căzut". Și, intrând, și-a pus omoforul său pe altar, zicând: "De acum eu nu mai pot să vă fiu vouă episcop". Și a strigat tot poporul cu plângere, grăind: "Păcatul tău asupra noastră să fie, părinte, numai tu să ne fii la episcopie". Și după multă rugăminte, le-a zis lor: "De voiți să rămân la episcopie, să faceți ceea ce vă voi spune". Și a poruncit să încuie ușile cele de pe lături. Și s-a aruncat pe sine lângă o singură ușă cu fața în jos și a zis către popor: "Să nu aibă parte de Dumnezeu acela care, ieșind, nu mă va călca pe mine cu picioarele!" Și au făcut după cuvântul lui. Iar când și cel mai de pe urmă ieșea, a venit din cer glas, grăind: "Pentru smerenia lui cea multă, am iertat lui păcatul". Și, aceasta auzind, tot poporul a proslăvit pe Dumnezeu. 

Întru această zi, cuvânt al lui Zaharia Proorocul, 

către bogaţii cei nemilostivi (7,9-14).

        Așa grăiește Domnul, Atotțiitorul: "Faceți dreptate adevărată și purtați-vă cu milă și cu bunătate fiecare faţă de aproapele său. Nu năpăstuiți pe văduvă, pe orfan, pe străin și pe cel sărman, și nimeni să nu pună la cale fărădelegi în inima lui împotriva fratelui său. Dar voi n-ați voit să luați aminte, ci ați întors spatele cu îndărătnicie și v-ați astupat urechile ca să nu audă. Și inima voastră ați făcut-o potrivnică să nu asculte legea Mea. Jefuiți casele văduvelor, asupriți pe cei săraci. Și v-ați învârtoșat inima ca diamantul, ca să nu asculte legea și cuvintele pe care vi le-am trimis prin Duhul Meu, prin graiurile proorocilor de altă dată. Deci, când vor striga către Mine, Eu nu-i voi auzi, așa cum strigând Eu, ei nu m-au auzit, zice Domnul Savaot. Și voi trimite asupra voastră sabia mâniei și vă voi duce pe voi ca într-un vifor și vă voi împrăștia printre toate popoarele pe care nu le cunoașteți. Și vă voi da pe voi în robie, și vă voi închide pe voi, ca pe Iehonia, în casa plângerii. Și cu mânie mare Mă voi porni asupra voastră și țara cea plăcută o voi da întru pustiire cu multă vărsare de sânge, necunoscând frate pe frate. Că legea Mea ați defăimat și Biserica Mea ați spurcat-o. Și nimeni nu va fi miluit, de nu vă veți pocăi și de nu vă veți curăți cu milostenia". Dumnezeului nostru slavă!